Sf. Mucenic Ioan Valahul

(12 Mai)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. Întru aceasta, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei.

Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor seminţii lipsindu-ne de rugători apropiaţi. Deşi aceştia, împreună cu toţi sfinţii, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care, aici, L-au mărturisit pe Hristos. Cu toate că au chipuri duhovniceşti, mai presus de orice chip al sângelui şi al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârşit în templele Duhului Sfânt. Şi cu toate că sălăşluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăţie, ei cu osebire ne priveghează, ca nişte străjeri neadormiţi ai cetăţii lor celei pământeşti.

Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum rouă pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui. Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit rouă cea mântuitoare a sfinţilor noştri.

Un asemenea strop de răcoare duhovnicească este şi Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul. El se cheamă «nou», pentru căi a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, şi de asemenea se numeşte «Valahul», pentru că era de neam din Valahia, adică din Ţara Românească. Ştiut este că, în vechime, popoarele străine îi numeau pe români vlahi sau valahi, adică neam de obârşie latină, iar amintirea aceasta se păstrează până astăzi în numirea Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.

Binecuvântatul Mucenic Ioan şi-a purtat vremelnica viaţă la jumătatea celui de al XVII-lea veac de la Hristos. În acel timp, nu mult după evlavioasa domnie a lui Matei Vodă Basarab, la cârma Ţării Româneşti a venit Mihnea Voievod, pe care pământenii l-au poreclit «Turcitul». Acest Mihnea, cu toate că se pretindea a fi român, era fiul unui cămătar grec şi, arătându-se de mic atras de obiceiurile agarenilor, adică ale închinătorilor lui Alah şi cinstitorilor lui Mahomed, a fugit de la părinţii lui. S-a dus apoi la Ţarigrad şi s-a curtenit lui Sinan Paşa, zicând ca este feciorul lui Radu Vodă, şi aşa a petrecut la turci şi în legea lor vreme de patruzeci de ani. Acolo se chema Gioan Bei şi era întru totul robit de pofta slavei celei deşarte. Deci, plătind sultanului multe pungi cu galbeni, a ajuns domn în Ţara Românească şi a început a asupri poporul cu biruri. Ţara i-a stat mereu împotrivă, iar el nu s-a putut ţine în scaun decât chemând, în câteva rânduri, pe tătari, care năvăleau în hoardă, pustiau ţinuturile şi duceau cu ei mulţime de robi. Dar mai pe urmă, nemaiputând face faţă lăcomiei otomane şi râvnind oarecare câştig şi pentru sineşi, a poftit să nu mai plătească haraciul agarenilor din Ţarigrad.

Aşadar, Mihnea s-a unit cu alţi doi voievozi şi, după ce a ucis pe mulţi din dregătorii săi de la curte, a pornit răscoală împotriva turcilor, tăindu-i pe unde-i găsea. Iar sultanul Mehmet, auzind de acestea, a trimis o hoardă de tătari în Moldova, o oaste de turci în Ţara Românească şi o alta în Transilvania. Tătarii au ieşit biruitori în Moldova şi au făcut cumplită prădare în laturile ei. În Ţara Românească s-a întâmplat că Mihnea i-a bătut pe potrivnici, dar îndată după aceea, cuprins de frică, a fugit peste munţi, unde şi-a dat sfârşitul nemântuit. Iar cea de a treia oaste a sultanului a câştigat biruinţă asupra voievodului transilvan, la Deva, şi, întorcându-se prin ţinutul Olteniei sau Vlahiei Mici – cum i se spunea atunci -, a trecut munţii prin văile Oltului şi ale Jiului. Ea a făcut mare pierzanie în neamul creştinesc şi a robit mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii, prinzându-i în arcane şi târându-i, legaţi cu funii, în urma cailor şi carelor lor. Prăpădul acesta s-a întâmplat în anul 1659, în luna lui noiembrie sau decembrie.

Printre cel robiţi atunci a fost şi tânărul Ioan, vlăstar de bun neam, născut şi crescut aici, în Ţara Românească, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească. Şi Ioan, când a fost robit, era în vârstă de numai cincisprezece ani.

Cât de minunat însă se arată Dumnezeu cu aleşii Lui! Cu toate că era atât de tânăr, Ioan ajunsese la măsura vârstei plinirii lui Hristos, când curăţia inimii de prunc se împleteşte cu înţelepciunea minţii de bătrân. Şi era Ioan frumos la chip, luminos în privire şi bine legat în trup. Tocmirea lui era plină de sănătate, tinerească vlagă zburda în toată fiinţa lui. Şi măcar că grumazul îi era încovoiat de robie, ochii îi străluceau de puterea credinţei şi de nădejdea mântuirii. Trupul minunat al tânărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, căţuia sufletului său curat şi jertfelnic. Aşa mergea el pe drumul anevoios al robiei, apropiindu-se de Dunăreni lăsându-şi în urmă părinţii, neamurile şi ţara lui frumoasă, fără să ştie că nu se va mai întoarce niciodată şi că Dumnezeu îi pregătea o altă patrie, cea mai presus de orice hotar, Împărăţia cerurilor. În această împărăţie însă nu se intră decât pe poarta cea strâmtă a nevoinţelor ş după ce omul a trecut prin focul încercărilor de tot felul.

Robii agarenilor erau socotiţi ca un bun al sultanului, dar ei puteau fi cumpăraţi de orice închinător al lui Alah, pe bani buni, potrivit vârstei şi folosului fiecăruia. Aşa se face că încă fiind pe drum, un păgân din cei ce îi duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi, plăcându-l, l-a cumpărat, cu gând urât. Că n-a avut putere să înţeleagă frumuseţea lui lăuntrică, ci s-a oprit cu nelegiuită căutătură spre mândreţea cea din afară. Şi a început a-l sili să-şi întineze trupul cu păcatul izvodit cândva în blestemata cetate a Sodomei, cea arsă de Dumnezeu cu foc şi pucioasă pentru nelegiuirea ei; pe care păcat osândeşte şi dumnezeiescul Pavel, în Epistola către Romani, în cel de al douăzeci şi şaptelea verset al întâiului capitol. Dar Ioan s-a împotrivit păcatului şi s-a împlătoşat cu rugăciunea şi cu semnul crucii împotriva celui ce voia să-l întineze.

I-a zis agareanui, plin de mânie: „- Într-atât de semeţ eşti înaintea mea şi uiţi că nu eşti decât un biet rob?”.

Iar Ioan i-a răspuns: „- Doar lui Hristos îi sunt rob, dar cât de largă îmi este libertatea în lăuntrul dumnezeieştii mele robii!»

S-a încruntat păgânul: «- Eu sunt stăpânul tău, pentru că te-am cumpărat cu preţ de aur; fac cu tine ce vreau».

L-a înfruntat tânărul: «- Hristos îmi e stăpânul, că El m-a răscumpărat cu preţ de sânge; El face cu mine ce trebuie”.

Şi cugetul său se întărea întru puterea credinţei. Atunci agareanul se pregătea să-l lege de un copac, spre a-i face silă. Iar Ioan, cumplit scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, s-a întrarmat cu amintirea tânărului David, biruitorul lui Goliat, şi cu a ostaşului Nestor, cel ce surpase mândria lui Lie. Şi, prinzând curaj, a pândit o clipă prielnică şi l-a ucis pe păgân.

Nu mult după aceea, ceilalţi agareni care-l duceau pe Ioan în robie au băgat de seamă lipsa stăpânului său. Deci au prins a-l ispiti şi, aflând adevărul, l-au legat în lanţuri şi aşa l-au purtat, îndelungată vreme, pe drumul Ţarigradului. Cine va putea spune chinul celui târât printre robi? Că era vreme de iarnă şi gerul însuliţa cu foc îngheţat trupul gol al tânărului. Dar el răbda cu bărbăţie, gândindu-se că mai bine este a-i arde trupul în văpaia iernii decât sufletul în văpaia gheenei. Dar foamea pântecului nehrănit şi sângerarea picioarelor desculţe şi sfârşeala mădularelor ostenite, cine le va putea şti? Pe drumul greu din trecătorile înzăpezite ale Balcanilor şi Rodopilor, viscolul îi biciuia obrajii, îi înlăcrima ochii şi-i încovoia spinarea. Dar duhul său rămânea drept, cu toate că bănuia chinurile ce-l aşteptau la capătul drumului, ştiind el că uciderea unui turc nu putea rămâne nepedepsită.

Şi astfel, legat, a ajuns la Ţarigrad, unde iarna nu mai era iarnă, dar robia era robie. Iar cei ce-l păzeau l-au dus la femeia celui ucis, povestindu-i toate câte se întâmplaseră. Păzind legea ei, soţia agareanului l-a înfăţişat pe Ioan vizirului, spre judecată. Şi Ioan a fost supus cercetării şi a mărturisit adevărul, cum că el, omorîndu-l pe păgân, nu a făcut altceva decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat şi curat. Iar vizirul l-a dat în puterea femeii celui mort, ca să facă cu el ce va voi dânsa.

Ascuţite sunt ispitele Satanei împotrriva mărturisitorilor lui Hristos! Iar Dumnezeu le îngăduie, pentru ca să urce puterea credinţei. Şi cu cât mai mari sunt ispitele biruite, cu atât mai neveştejită câte cununa de slavă a biruitorului. Că i se dăduse lui Ioan frumuseţe în trup şi prin frumuseţea trupului a fost ispitit.

Acea tânără văduvă a fost îndată răpită de mândreţea lui Ioan şi l-a dus la locuinţa ei cea scumpă, unde duhul desfrânării se răsfăţa pe covoare şi divanuri, nutrit cu mâncăruri alese şi cu otrăvite miresme.

Şi i-a zis femeia: «- Iată eşti în puterea mea! Fiindcă mi-ai ucis bărbatul, îi vei lua locul şi-mi vei fi bărbat. Din rob te fac slobod, din sărac, te ridic bogat. Dar, pentru ca să-mi fi bărbat, trebuie să te faci de aceeaşi lege cu mine. Nimic mai uşor decât să te lepezi de Hristos şi să te faci închinător al lui Alah şi cinstitor al lui Mahomed, profetul său. Priveşte împrejur aurul şi argintul, mătăsurile, pietrele nestemate, priveşte-mă pe mine, alături, care sunt gata de însoţire».

Nu era uşoară ispita tânărului Ioan. Să schimbe lanţurile de fier pe veştminte de mătase; să îmblânzească năpârcile foamei prin saţul meselor îmbelşugate; în loc de osteneala drumului, să-şi îngăduie odihnă mângâietoare; în loc de biciuirile viscolului, să primească adierile zefirului; în loc să sângereze prin stâncile munţilor, să lunece în caiac, pe undele Bosforului!

Ioan însă era plin de virtute şi nu s-a plecat. Cu îndrăzneală i-a răspuns femeii: «- Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine !».

I-a zis femeia: «- A fost aici, în Ţarigrad un tânăr din neamul vostru, pe nume Gioan Bei, a crescut în curţile seraiului şi s-a bucurat de farmecele sultanei şi a ajuns bogat şi domn în ţara voastră. Eu nu zic că şi tu vei ajunge domn, dar Ţarigradul e răscrucea multor drumuri către putere şi slavă».

Nu i-a trebuit multă vreme de gândire, căci neprihănitul tânăr ortodox a adăugat din bogăţia datinilor strămoşeşti: «- Nu ştiu ce s-a ales acum de domnul nostru, că fugise peste munţi de frica voastră, dar ştiu că poporul îi spune «Mihnea Turcitul» şi cu acest nume de ruşine o să rămână el în amintirea veacurilor. Eu nu vreau să mă ruşinez de numele meu».

Şi iarăşi a ridicat Ioan rugăciune la Hristos Mântuitorul şi s-a întrarmat cu semnul crucii, pentru ca să fie păzit şi întărit până la urmă neabătut din credinţa părinţilor săi. Şi şi-a adus aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Şi această aducere-aminte l-a luminat şi l-a întărit peste măsură.

Câte meşteşuguri n-a încercat acea femeie păgână ca să-l întoarcă pe tânăr de la Hristos şi să-l însoţească cu ea! Că era muncită de patimă şi nu avea linişte. Toate aceste ispitiri au durat aproape doi ani şi jumătate, pe măsură ce şi tânărul se împlinea la trup. Dar Ioan nu s-a clintit din temelia cea tare a credinţei lui ortodoxe.

În cele din urmă, văzându-se într-atât înfruntată, agareanca şi-a dezlănţuit păgâneasca furie şi l-a dat pe Ioan eparhului, adică mai-marelui cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Şi acolo a fost supus mucenicul la atât de multe, de cumplite şi de înfricoşătoare chinuri, încât cineva nu să le pătimească, ci numai să le gândească s-ar îngrozi cu adevărat.

Caznele au durat mai multe zile. Şi nici în vremea aceea Ioan nu a fost lipsit de ispită. Căci femeia, neîncetat împătimită de frumuseţea lui, mergea în fiecare zi în temniţă şi cu linguşiri şi făgăduinţe îl ademenea spre întinare şi lepădare de credinţă. Dar tânărul, ademenea unui diamant, a rămas neclintit în credinţă şi în înţelepciune, căutând numai spre Domnul Hristos de la care primea putere şi biruinţă asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Căci el, cu mintea lui vârstnică sălăşluită în trup nevârstnic, luminată de darul lui Dumnezeu, ştia că întreagă trebuie păstrată curăţia şi a sufletului, şi a trupului, ca pe o jertfă bineplăcută înaintea Cerului.

Întru sfârşit, văzând toţi că în zadar se ostenesc cu chinurile şi că asupra lui Ioan nu au nici o izbândă, au cerut vizirului îngăduinţă să-l omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să săvârşească aceasta. Deci, călăii, cei ce-l chinuiseră, l-au luat pe binecuvântatul tânăr Ioan şi l-au dus în Parmac-Kapi, aproape de Bazestani, tot în Ţarigrad, ca să-l ucidă prin spânzurătoare. Iar el, înseninat de chinuri şi străluminat de harul sfinţeniei, mergea spre locul muceniciei sale, mulţumind lui Dumnezeu. Şi ochii duhului său, adânciţi undeva, dincolo de hotarele zărilor şi ale veacului acestuia, în împărăţia luminii celei pururea fiitoare, descoperind răsplata pentru lanţurile robiei, pentru bicele crivăţului, pentru nevoinţele trupului şi caznele temniţei, vedeau straie mai scumpe decât mătăsurile Răsăritului, simţeau mângâieri mai dulci decât adierile Ţarigradului şi lăcrimau de o fericire ce nu se poate împerechea cu bucuriile pământului.

Şi astfel, în anul 1662, în a douăsprezecea zi a lunii mai, pururea-fericitul tânăr Ioan a primit din mâna Domnului cununa biruinţei. Iar viaţa sfântului, împreună cu pătimirea sa, a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din vremea lui, şi apoi tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, după care s-a trecut în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti. Aşa s-a scris numele Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul în cartea vieţii lui Dumnezeu, iar pomenirea lui se săvârşeşte în inima neamului care l-a odrăslit.

Cu ale sale sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile cele fără înşelare fără de sfârşit. Amin (1).

Arhim. Bartolomeu Anania

1. Pătimirea Sfântului Ioan cel din Ţara Românească…, scrisă de Ioan Cariofil, în vol. Slujba Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie…, Bucureşti, 1801, p. 20 v. -21 v; Vartolomeu Diacul, Sf. Mucenic Ioan Românul, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXII (1954), nr. 5, p. 532-539; Pr. Conf. Al. 1. Ciurea, Trei sute de ani de la moartea de mucenic a Sf. Ioan Valahul, ibid., LXXX (1962), nr. 5-6, p. 439-514, N. Russel, Neomartyrs of the Greek Calendar, în « Sobornost», nr. 1, 1983, p. 42-43.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 399-405 Sfântul Mucenic Ioan Valahul

SLUJBA SFÂNTULUI NOULUI MUCENIC IOAN VALAHUL ROMÂNUL

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile sfântului pe 4, glasul al 3-lea.

Podobie: Să se veselească cele cereşti…

Praznic luminos sosit-a astăzi binecredincioşilor români, pomenirea purtătorului de chinuri, noul mucenic Ioan. Că acesta lupta cea bună a luptat, cu curăţia a strălucit, credinţa a păzit, şi prin pătimire la viaţa cea fără de moarte s-a mutat. Pentru rugăciunile lui, Doamne, miluieşte-ne pe noi.

Se bucură astăzi adunarea binecredincioşilor creştini, prăznuind cu bună cinstire pomenirea ta cea de peste an, mărite mucenice al Domnului. Că tu cu arma dreptei credinţe şi cu putere de sus ai biruit pe păgâni, iar acum împreună cu îngerii în ceruri te veseleşti. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Ca un crin minunat ai răsărit în ţarina părinţilor tăi dreptcredincioşi, sfinte mucenice Ioane. Şi precum odinioară Iosif între fraţii săi, aşa străluceai şi tu printre cei tineri, cu frumuseţea chipului, cu virtutea trupului şi cu înţelepciunea minţii, mărind neîncetat pe Dumnezeu în dreapta credinţă.

Din fragedă tinereţe fost-ai smuls dintre fraţii tăi de neam şi de credinţă, mucenice Ioane. Şi fiind dus în cruntă robie printre păgâni, curăţia trupului şi dreapta credinţă bine ţi-ai păzit, întărindu-te cu arma Crucii, cu care roagă-te să ne mântuim şi noi de toate bântuielile vrăjmaşului.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Cine nu se va minuna de darurile tale cele multe, sfinte mucenice Ioane? Căci cu frumuseţea chipului, cu curăţia trupului şi cu înţelepciunea minţii, ca un al doilea Iosif între fraţii tăi ai strălucit; cu tăria dreptei credinţe următor sfântului Dimitrie ai fost, iar cu răbdarea chinurilor te-ai făcut asemenea tuturor mucenicilor. Pentru aceasta, împreună cu dânşii sălăşluieşti acum în ceruri. Cu care roagă-te lui Dumnezeu, sfinte mucenice, să izbăvească ţara şi poporul tău de toată urgia şi primejdia, dăruindu-ne pace şi mare milă.

Şi acum…, a praznicului.

La stihoavnă
Stihirile, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn celor ce se tem de Tine, Doamne…

Cine va spune chinurile tale pe drumul amar al robiei, mărite mucenice? Că oboseală, foame, golătate şi frig a răbdat trupul tău tânăr, iar dorul de ai tăi îţi mistuia sufletul printre străini. Dar le-ai răbdat pe toate, înţelepte, cu puterea lui Hristos, Cel ce te întărea întru slăbiciune.

Stih: Dreptul ca finicul va înflori, şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi.

Robit ai fost cu trupul de păgâni, dar cu sufletul te-ai arătat râvnitor slobozeniei celei de sus, a fiilor lui Dumnezeu, fericite Ioane. Pentru aceasta, împotrivindu-te până la sânge celor ce te asupreau, ai câştigat prin moartea trupului viaţa cea fără de sfârşit a duhului, sălăşluindu-te în cămările cereşti.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.

Doritu-te-a cu aprindere desfrânata agareancă din Ţarigrad, ca oarecând femeia lui Putifar egipteanul pe Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dar tu, Ioane, asemenea aceluia, rămas-ai neclintit în credinţă şi neîntinat în curăţie, biruind ispitirile dulceţilor celor păcătoase şi trecătoare, şi râvnind la fericirea cea de sus.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Ruşinată rămânând ismailiteanca cea păgână, înfuriatu-s-a ca oarecând Irodiada şi a cerut capul tău, Ioane mucenice, cel ce ai purtat cu vrednicie numele Mergătorului-înainte al Domnului; că asemenea aceluia te-ai făcut prin moarte, fericite purtătorule de chinuri. Şi precum celălalt Ioan, cel cu gura de aur, şi ca Ioan cel Nou de la Suceava, te-ai stins în pământ strein, dând pentru toate slavă lui Dumnezeu. Acestuia roagă-te, preamărite mucenice, să ne mântuim noi toţi.

Şi acum…, a praznicului.

Troparul, glasul al 4-lea (vezi-l la Vecernia mare).

Slavă…, Şi acum…, al praznicului.

LA VECERNIA MARE

După psalmul 103 şi ectenia mare, cântăm: Fericit bărbatul…, starea întâi.
La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8: două ale sfântului Epifanie,
două ale sfântului Gherman şi patru ale mucenicului.

Stihirile mucenicului, glasul al 8-lea:
Podobie: O, preaslăvită minune…

Mucenice de Dumnezeu iubitorule, Ioane! Tu din părinţi binecredincioşi fiind născut şi cu nădejde încredinţat, intrând în lupta muceniciei, ai mărturisit cu îndrăzneală adevărul, care este Hristos Dumnezeu, şi păgânătatea mohamitenilor o ai vădit. Pentru aceasta, şi uneltirile diavoleşti pe toate le-ai biruit cu puterea Crucii.

Mucenice de Dumnezeu înţelepţite, Ioane, tu cu ochii minţii privind la bunătăţile cereşti, nicidecum nu te-ai grijit de cele pământeşti, ci cu dreaptă socotinţă, ai adăugat podoaba cea sufletească frumuseţii celei trupeşti. Pentru aceasta, din fragedă tinereţe înţelepciune bătrânească ai dobândit, bărbăteşte biruind, cu puterea Crucii, pe robitorii tăi fericite.

Mucenice întru tot lăudate, Ioane! Tu cu adevărat mintea mai presus decât cele ce se văd înălţându-ţi, şi cu mari nădejdi fiind întărit de Hristos, ai urât dulceaţa cea spurcată, şi cu bucurie trupul ţi-ai dat chinurilor. Pentru aceasta ai şi dobândit viaţa cea veşnică, desfătându-te întru slava cerească, laolaltă cu toţi aleşii lui Dumnezeu, fericite.

Mucenice, noule pătimitor al lui Hristos, Ioane! Nici vârsta tinereţilor, nici amăgirile desfătărilor celor lumeşti, nici grozăvia chinurilor nu au slăbit tăria sufletului tău, cu totul fiind aprins de dragostea către Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ai şi dobândit frumuseţea cea mai presus de minte, a Sfintei Treimi, precum ai dorit.

Slavă…, a mucenicului, glasul al 8-lea:

Mucenice purtătorule de chinuri, preaînţelepte Ioane, avându-ţi mintea înălţată către soarele Hristos, cu creştinească râvnă ai biruit pe desfrânatul închinător al lumii, pe agareanca cea pofticioasă o ai ruşinat, iar pe judecătorii cei păgâni şi cruzi i-ai minunat cu tăria şi neînfricarea ta. Că nici ispitirile dulceţilor celor pieritoare, nici frica ameninţărilor şi nici groaza pătimirilor nu te-au înduplecat să-ţi lepezi curăţia trupească şi credinţa creştinească. Ci intrând la nevoinţă mucenicească, ai biruit pe vrăjmaşii cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Iar acum sălăşluieşti întru locaşurile cele cereşti, dimpreună cu mucenicii şi cu toţi sfinţii, rugându-te pentru pacea lumii şi pentru mântuirea sufletelor noastre.

Şi acum…, a praznicului.

VOHOD: Lumină lină…
Prochimenul zilei.

PAREMIILE

Din proorocia lui Isaia, citire:
(XLIII, 9-14)

Acestea zice Domnul: Neamurile toate laolaltă să se adune şi să se strângă, popoarele! Care dintre ele ne-au dat de ştire aceasta şi ne-au făcut proorocii? Să-şi aducă martorii şi să dovedească, să audă toţi şi să zică: „Adevărat!”. Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, şi sluga pe care am ales-o, ca să stiţi, să credeţi şi să pricepeţi că Eu sunt! Înainte de Mine n-a fost Dumnezeu şi nici după Mine nu va mai fi! Eu, Eu sunt Domnul, şi nu este izbăvitor afară de Mine! Eu sunt Cel ce am vestit, Cel ce am izbăvit şi Cel ce am prezis şi nu sunt străin la voi. Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul. Eu sunt Dumnezeul cel tare din veci şi de aici încolo Eu sunt! Nimeni nu poate să-Mi smulgă puterea şi ceea ce Eu fac, cine poate strica? – Aşa zice Domnul, Izbăvitorul vostru, Sfântul lui Israel.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(III, 1-10)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi; căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul. Cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire;
(V, 16-24 si VI, 1-3)

Cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi Cel atotputernic are grijă de ei. Drept aceea, primi-vor din mâna Domnului împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa şi cu braţul Său, asemenea unui scut, îi va acoperi. El va face arme din mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor. Din dreptate El îşi va face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică îşi va face coif. Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită. Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte. Săgeţile fulgerului Său vor porni bineîndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din arcul bine încordat al norilor. Mânia Lui, ca o prăştie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor îneca vijelios. Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici. Ascultaţi, deci, împărăţilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi marginile pământului. Băgaţi în urechi, voi, cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care cu mândrie staţi în fruntea gloatelor neamurilor. Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel preaînalt.

LA LITIE

Stihirile sfântului mucenic, glasul al 4-lea:
Podobie: Ca pe un viteaz între mucenici…

Ca un soare prealuminos ai răsărit patriei tale, fericite, şi prin sângele muceniciei, ca pe o căruţă, de la împărăteasca cetate te-ai suit la împărăţiile cele de sus. Şi cu pătimirile cele preacrunte ale luptelor tale, ai biruit pe vrăjmaşul, prin preacinstita moartea ta, Ioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Ca un crin ai fost răsădit în grădinile cereşti ale mucenicilor. Ca un finic te-ai înălţat; ca un cedru preafrumos te-ai cunoscut, şi ca un chiparos ales te-ai arătat, Ioane, răspândind bună mireasmă în inimile noastre. Şi în curgerile sângiurilor tale înecând pe balaurul cel războinic, acum te-ai suit la ceruri, şi ai primit cununa biruinţei.
Cu arma Crucii îngrădindu-te, te-ai întărit împotriva Dalilei celei nouă, şi cu bărbăţie răbdând durerile chinurilor celor cumplite, pentru dragostea lui Hristos, ai câştigat biruinţă strălucită asupra vrăjmaşilor celor văzuţi şi celor nevăzuţi. Şi ca un miel, mărite, ai suferit spânzurare de la cei fără de lege, pătimitorule preaviteaz, Ioane, de trei ori fericite!

Slavă…, glasul al 5-lea:

Praznic de bucurie strălucit-a astăzi, la care ne cheamă pe noi ostaşul cel nebiruit al lui Hristos, mucenicul Ioan cel de curând arătat, ca să gustăm din ospăţul răsplătirii nevoinţelor lui. Căci dorind el împărăţia cerurilor şi lumina cea neînserată, a nesocotit frumuseţea trupului celui stricăcios, şi a lepădat amăgirea dulceţii celei trecătoare a păcatului, supunându-se la chinuri, pentru viaţa cea veşnică. Iar acum, împodobit cu cununile cele neveştejite, se bucură neîncetat în ceruri, împreună cu cei fără de trupuri şi cu toate cetele sfinţilor, rugându-se pururea să ne mântuim şi noi, cei ce cu dragoste prăznuim cinstită pomenirea lui.

Şi acum…, a praznicului.

La stihoavnă

Stihirile, glasul I:
Podobie: Prealăudaţilor mucenici…

Păzind poruncile cele dumnezeieşti, şi neplecându-te chemărilor Dalilei celei nouă, ai fost închis în temniţă ca un tâlhar, neprihănitule Ioane; şi răbdând chinuri cumplite şi de multe feluri, ai zdrobit uneltirile asupritorilor păgâni, şi ai deschis închinătorilor lui Hristos calea împărăţiei lui Dumnezeu.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.

Cu platoşa dreptei credinţe întrarmându-te, ai biruit pe vrăjmaşul cel ce cu multă măiestrie te ispitea, cu păcătoasele dulceţi ale dezmierdăciunii celei femeieşti. Că te-ai făcut cinstit vas al curăţiei, vrednicule de pomenire, lauda ortodocşilor, fericite mucenice Ioane!

Stih: Sfinţilor celor din pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înşii.

După lege săvârşind sfinţită luptă, după lege te-ai şi încununat, mărite, de mâna Ziditorului a toate şi Împăratului veacurilor, mucenice Ioane, fericite. Că ai fost asemenea cu îngerii la frumuseţea chipului, şi te-ai făcut ca ei prin neprihana trupului; iar acum te bucuri împreună cu ei în locaşurile cereşti.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Cu credinţă şi cu dragoste prăznuieşte astăzi Biserica şi Patria ta pomenirea ta cea preacinstită, şi mutarea ta la Iubitorul de oameni, Ioane preaminunate! Şi bucurându-se, cununi de laudă îţi împleteşte. Că pe tine te are ca pe un luceafăr luminos şi zid nebiruit, ca cel ce stai înaintea scaunului măririlor, împreună cu toţi sfinţii. Cu aceştia roagă, preasfinte mucenice, pe milostivul Dumnezeu, să dăruiască ţării tale bună pace şi lumea întreagă să o izbăvească de groaza războiului, de moarte şi de tot felul de primejdii.

Şi acum…, a praznicului. Slavă…, a mucenicului, glasul al 8-lea:
Şi acum…, a praznicului.

VOHOD: Lumină lină…
Prochimenul zilei.

PAREMIILE

Din proorocia lui Isaia, citire:
(XLIII, 9-14)

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(III, 1-10)

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire;
(V, 16-24 si VI, 1-3)

LA LITIE

Stihirile sfântului mucenic, glasul al 4-lea:
Podobie: Ca pe un viteaz între mucenici…

Slavă…, glasul al 5-lea:

Şi acum…, a praznicului.

La stihoavnă

Stihirile, glasul I:
Podobie: Prealăudaţilor mucenici…

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Stih: Sfinţilor celor din pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înşii.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Şi acum…, a praznicului.

La tropare, întâi al sfinţilor ierarhi Epifanie şi Gherman, apoi:

Slavă…, al sfântului mucenic, glasul al 4-lea:

Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor, şi cu bucurie strigă: veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a praznicului.

Iar de este Litie, la binecuvântarea pâinilor cântăm troparul sfântului mucenic de două ori, apoi Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te…, o dată.
Apoi celelalte ale Litiei.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparul praznicului (o dată), al sfinţilor ierarhi,
Slavă… al sfântului mucenic, Şi acum… al praznicului.

După întâia catismă,
Sedealna, glasul al 4-lea:
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Urmând curăţiei lui Iosif celui preafrumos şi cuminţeniei lui, înţelepte Ioane, ai vieţuit puţin în această lume, şi în floarea tinereţii te-ai mutat de pe pământ. Dar ai trecut la viaţa cea neîmbătrânitoare şi veşnică, mucenice sfinte; căci neprihana trupului şi credinţa ţi-ai păzit, şi nicidecum nu te-ai lăsat ademenit de ispitirile cele spre păcat; ci ca un diamant nesfărâmat te-ai împotrivit, până la sânge, uneltirilor asupritorilor tăi. Pentru aceasta, prealăudate mucenice, roagă pe Stăpânul tuturor, să ne izbăvească şi pe noi de necurăţia şi osânda patimilor (de două ori).

Slavă…, Şi acum…, a praznicului.

După a doua catismă,
Sedealna, glasul al 4-lea:
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Cu îndrăzneala înfruntând pe agareanul cel puternic, mucenice Ioane, nu cu pavăză şi nici cu sabie sau suliţă te-ai întrarmat; ci doar cu platoşa credinţei celei neclintite, şi cu dragoste dumnezeiască ai râvnit să te dezlegi de jugul robiei celei de jos, ca să te sălăşluieşti în slobozenia cea de sus. Şi acolo ajungând, te rogi Atoateţiitorului, ca să se păzească Patria ta de toată bântuiala şi primejdia (de două ori).

Slavă…, Şi acum…, a praznicului.

Polieleul: Robii Domnului…

Iar după ectenia mică,
Sedealna, glasul al 3-lea:
Podobie: Fecioara astăzi…

Minunată a fost pătimirea ta, prealăudatule mucenice, cea cu adevărat întru Domnul! Ca ai strunit cu tărie poftele trupului tău celui tânăr, şi ai ruşinat păgânătatea vrăjmaşilor, strigând cu mare glas: Robul lui Hristos sunt eu, şi nicidecum nu mă voi depărta de credinţa părinţilor mei (de două ori).

Slavă…, Şi acum…, a praznicului.

Apoi Antifonul 1 al glasului al 4-lea: Din tinereţile mele…

PROCHIMEN, glasul al 4-lea:
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel

Stih: În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel.

Toată suflarea…

Evanghelia de la Matei, X, 16-22:
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi…
(caut-o la 26 octombrie, Evanghelia de la Utrenie).

După psalmul 50,
Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile purtătorului de chinuri Ioan, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegile noastre.

Stihira, glasul al 6-lea:

Astăzi ne-a sosit nouă pomenirea noului pătimitor, Ioan, care ca un soare de primăvară luminând şi încălzind cu dumnezeieştile daruri, veseleşte sufletele credincioşilor. Că acesta şi-a vădit podoaba cea dinlăuntru a sufletului, prin frumuseţea cea din afară a chipului, pildă făcându-se pe sine iubitorilor de neprihănire. Şi însetat fiind după frumuseţea cea fără asemănare a îngerilor, a lepădat dulceţile trupului şi dezmierdările cele femeieşti, cu bucurie săvârşind calea muceniciei. Iar acum stând înaintea Sfintei Treimi, se roagă pentru cei ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea lui.

CANOANELE

Al sfântului Epifanie cu irmosul pe 4, al sfântului Gherman aşijderea, şi al mucenicului pe 6.

Canonul Sfântului Mucenic
Cântarea 1, glasul al 8-lea:
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Acum eu, mult-păcătosul, chem darul Sfântului Duh, ca insuflându-mă minunat, să-mi izgonească întunericul necunoştintei, şi cu bogăţia înţelepciunii să mă lumineze, că după vrednicie să împletesc cununi de smerită laudă, noului pătimitor al lui Hristos, Ioan. Negrăită şi neînţeleasă este tainica rânduială a lui Dumnezeu, Cel ce cunoaşte cele ascunse şi cearcă inimile şi rărunchii; Care, în felurite chipuri, cheamă către cereasca împărăţie pe aleşii Săi!

Slavă…

Văzând mai dinainte Dumnezeu buna rodire a sufletului, ţi-a întărit inima cu neînfricată îndrăzneală, prin care ai biruit cursele vechiului vrăjmaş, fericite Ioane! Şi cu putere de sus ai ruşinat pe asupritorii cei păgâni.

Şi acum…, a Născătoarei:

Rogu-mă ţie, Maica lui Dumnezeu, Fecioară Preacurată, ceea ce eşti grabnică ajutătoare a celor din strâmtorări, şi liman de izbăvire a celor înviforaţi; păzeşte-mă de uneltirile vicleanului, şi nu mă lăsa să mă sfărâm de piatra pierzării de suflet!

Catavasiile praznicului

Cântarea a 3-a:
Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele…

Având ochii sufletului luminaţi, înţeleptule tânăr, te-ai arătat neîntinat de patimi, şi săgeţile înveninate cele din arcul vrăjmaşului pierzător de suflete nu te-au atins, având ca pavăză puterea lui Hristos, noule mucenice Ioane! Nici puţinătatea anilor, nici pustiul străinătăţii, nici robia la cei de alt neam nu au izbutit a te îngrozi pe tine, viteazule mucenic! Ci ca un stejar în mijlocul câmpiei, ai stat neabătut întru dragostea lui Hristos.

Slavă…

Cu sufletul bine zidit pe temelia neclintită a virtuţii, pe care din pruncie ai deprins-o de la fericiţii tăi părinţi din Valahia, şi întărit fiind cu darul de sus, mărite Ioane, nicicum nu te-ai plecat spre spurcata faptă a sodomiei, la care voia să te silească nelegiuitul agarean.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cu dragoste şi cu smerenie îngenunchind eu, cel cu totul netrebnic, la cinstită icoana ta, Preasfânta Fecioară, cu lacrimi mă rog să nu mă lepezi de la faţa ta, ci lui Dumnezeu roagă-te să mă scoată din toată vătămarea, primejdia şi răutatea.

CONDAC, glasul al 4-lea.
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

Arătatu-s-a nouă astăzi, cel preaînfrumuseţat cu curăţia, tânărul ostaş al Mântuitorului, luminând pe toţi cei ce strigă: Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

ICOS

Veniţi, toţi iubitorii de mucenici, ca adunându-ne împreună, să cinstim cu cântări luminate pe Ioan, noul mucenic al Domnului. Că acesta, din pământul românesc răsărind, a dat rodul însutit al credinţei, în cetatea lui Constantin, ruşinând pe prigonitorii săi, şi mărturisind credinţa cea ortodoxă, prin vărsarea sângelui său. Iar acum în ceruri mijloceşte pentru noi, şi pentru cei ce cântăm: Bucură-te, Ioane, sfinte mucenice al lui Hristos!

Sedealna sfântului Epifanie şi cea a sfântului Gherman.
Apoi Slavă…, şi

Sedealna mucenicului, glasul al 8-lea:
Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul…

Dintre rudeniile tale ai fost strămutat, mărite, şi la împărăteasca cetate a sfântului Constantin ai fost dus, pe toţi uimindu-i cu frumuseţea chipului, cu tăria sufletului şi cu răbdarea îngerească în necazuri. Iar acolo, îmbogăţindu-te, cu răni, ca nişte mărgăritare de mult preţ, ai răscumpărat cu ele cununile cele neveştejite ale mucenicilor, ca într-o căruţă suindu-te la ceruri, prin preacurat sângele tău. Lui Hristos Dumnezeu roagă-te, înţeleptule Ioane, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine.

Slavă…, Şi acum…, a praznicului.

Cântarea a 4-a:
Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne…

Cel ce te-ai născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, te-ai deprins de la dânşii a păzi legea creştinească în curăţie; înţelepţeşte-mă şi pe mine a mă abate totdeauna de la amăgirile celui iscusit întru răutate, şi cu scumpătate a păzi poruncile Ziditorului. Iertare de greşeli cere de la Stăpânul tuturor, fericite Ioane, ca să ne dea nouă, celor ce cu dragoste ne-am adunat să prăznuim pomenirea ta cea vrednică de cinstire.

Slavă…

Laudă şi podoabă de mult preţ eşti, preaminunate mucenice, Bisericii şi Patriei tale, care se bucură avându-te pe tine mijlocitor către Dumnezeu, şi tare folositor întru nevoi.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născut-ai sub ani pe Fiul Cel fără de ani, Preacurată Maică a lui Dumnezeu. Ci fecioară ai rămas şi după naştere, ca şi înainte de naştere, ceea ce stai întru dumnezeiasca slavă de-a dreapta Fiului tău, rugându-te pururea pentru noi.

Cântarea a 5-a:
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Dulceaţa cea trecătoare a păcatului neprimind-o, şi departe alungând-o de la cugetul tău, înţeleptule tânăr, ai rămas neprins în mrejele vechiului amăgitor. Şi cu puterea Crucii întrarmându-te, l-ai biruit pe el. Undiţa a întins vicleanul vrăjmaş asupra ta, fericite Ioane. Dar tu, luminat fiind cu darul Sfântului Duh, ai rămas nevătămat de meşteşugirile lui, şi pe toate le-ai destrămat cu îndelungă răbdare, cu tăria credinţei şi cu nădejdea mântuirii.

Slavă…

Robit fiind cu trupul de către cei de alt neam, mărite, ai rămas slobod cu duhul, Ioane. Şi păzindu-ţi curăţia trupului neîntinată, te-ai făcut vrednic sălaş al luminii celei de sus.

Şi acum…, a Născătoarei:

Curăţeşte întinăciunea mea, Preacurată Născătoare de Dumnezeu. Ca din pruncie mi-am pângărit haina de lumină a sufletului meu, şi am mâniat pe Dumnezeu, pe Care fă-L mie milostiv!

Cântarea a 6-a:
Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Arătatu-te-ai, preaînţelepte Ioane, tânăr şi preafrumos ostaş al lui Hristos; şi te-ai încununat cu diadema de mult preţ, şi cu porfira sângiurilor tale curate, care împodobeşte Biserica lui Dumnezeu şi pe cei binecredincioşi îi veseleşte. Să dănţuiască acum adunarea binecredincioşilor, prăznuind duhovniceşte; că iată, ne cheamă noul pătimitor Ioan, să ne ospătăm cu bucurie din masa răsplătirii nevoinţelor lui, cu care hrăneşte spre mântuire pe cei ce cinstesc cu credinţă sfântă pomenirea lui.

Slavă…

Cu credinţă şi cu dragoste te mărim pe tine, sfinte mucenice al Domnului. Că prin tăria credinţei şi prin neprihana curăţiei pildă te-ai făcut nouă, câştigând cu robia cea pământească slobozenia cerească, cu înfrânarea şi cu amărăciunea chinurilor celor vremelnice, bucuria şi desfătarea cea adevărată şi veşnică, iar cu moartea tinereţilor viaţa cea neîmbătrânitoare şi fără de sfârşit.

Şi acum…, a Născătoarei:

De Dumnezeu Născătoare Fecioară, nădejdea mea cea neînfruntată, mă rog milostivirii tale şi bunătăţii, nici o clipită de vreme să nu mă laşi pe mine fără de a ta ocrotire, ci grăbind mă apără şi mă izbăveşte.

Condacul şi Icosul praznicului.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Valahul (Românul).

Acest sfânt mucenic a fost din Ţara Românească, născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul Domnului 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab. La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul (+ 1654), a venit la domnie în aceasta ţară Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, nemaiputând prididi cu plata haraciului şi a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii ţărilor creştine din jur şi să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.

Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Iar între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească. Pe deasupra, era voinic şi chipeş; frumuseţea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi în vălmăşeala luptei cu spurcatul agarean, l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în faţa vizirului să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit fără înconjur adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi.

Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l voinic şi bun de muncă l-a pus la început printre slugile sale; dar văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s-ar face mahomedan. Dar el s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbuteşte, s-a înfuriat şi l-a dat eparhului (mai-marelui cetăţii), ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a azvârlit în temniţă, supunându-l la înfricoşătoare chinuri; femeia venea zilnic la temniţă, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră fărădelegile ei, vor face ameninţările şi chinurile. Dar viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de grozăvia chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăţie şi cu ajutor de sus, rămânând până la sfârşit, ca un tare diamant, neclintit în credinţa creştină.

Văzând, aşadar, femeia şi prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Şi scoţându-l din temniţă, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesteni (adică piaţa marelui bazar al neguţătorilor); aici i-a pus gâtul în ştreang şi l-au înălţat în spânzurătoare, omorându-l, în ziua de 12 ale lunii mai, într-o vineri înainte de înălţarea Domnului, din anul mântuirii 1662.

Aşa a trecut către veşnicele locaşuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieţii sale, când avea numai 17 sau 18 ani. Trupul său feciorelnic va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creştinii cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu şi sfântul însuşi ştie. Iar istoria scurtei dar pilduitoarei sale vieţi a aşternut-o în scris marele învăţat grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui.

Cu rugăciunile noului mucenic Ioan Valahul, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a7-a:
Irmos: Tinerii evreieşti au călcat…

Uşile cereşti privindu-le cu mintea, înţelepte, ai fugit de uşile păcatului, care îţi erau deschise, Ioane! Iar acum bucurându-te, cânţi Izbăvitorului: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri! Celui ce te silea pe tine spre spurcata faptă a sodomiei nu te-ai plecat, neprihănitule tânăr; şi nici dezmierdările femeieşti ale stăpânei tale agarence nu te-au ademenit să-ţi lepezi curăţia şi credinţa. Ci ai rămas credincios lui Hristos, Căruia îi cânţi: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă…

Fiind eu împuns de boldul păcatului, căzut-am în prăpastia ispitelor celor pierzătoare de suflet, şi de porţile iadului m-am apropiat. Ci, tu, Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, să mă mântuiesc din gura lui Veliar, şi să cânt: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum…, a Născătoarei:

Înaintea ta cădem şi cu umilinţă ne rugăm, Preasfântă Fecioară: Rănile sufletelor noastre şi sângerările boldului păcatului, curăţeşte-le cu puterea mijlocirilor tale la Cel ce s-a răstignit pentru noi. Ca mântuindu-ne prin sângele izvorât din rănile Lui, să cântăm cu bucurie: Bine eşti cuvântată în veci, Preacurată!

Cântarea a 8-a:
Irmos: De şapte ori cuptorul…

Ioane, noule pătimitor, tu stând cu îndrăznire înaintea păgânului judecător, ai mărturisit fără înfricare adevărul celor grăite de pârâşii tăi. Iar acum stând înaintea scaunului Judecătorului celui ceresc, răsplătire ai luat pentru iubirea de adevăr; şi împreună cu cetele mucenicilor cânţi: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul! Iertare de datoriile noastre dorind a câştiga, năzuim la a ta folosinţă, înţeleptule Ioane, şi cu credinţă te rugăm: Cu mijlocirile tale la Stăpânul a toate, ajută-ne să ne izbăvim şi noi de săgeţile cele aprinse, ale pierzătorului de suflete, ca să cântăm totdeauna: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Îngerul Domnului te-a însoţit şi ocrotit, când erai singur şi părăsit, între străini şi păgâni, departe de fraţii tăi de sânge, mucenice Ioane! Pentru aceea ai rămas nebiruit şi neîncetat cântai: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum…

Cela ce de bună voie S-a întrupat pentru noi, şi ne-a învăţat pocăinţa, Emmanuel, din tine născându-Se S-a arătat, Fecioară curată. Pe Acela roagă-L acum, Preasfântă Stăpână, ca să ne deschidă nouă uşile milostivirii Sale şi să ne mântuiască pe noi, cei ce cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a:
Irmos: Spăimântatu-s-au de aceasta cerurile…

Armă nebiruită, împotriva văzuţilor şi a nevăzuţilor vrăjmaşi, luând Crucea lui Hristos, mucenice înţelepte, ai sfărâmat toate înşelăciunile păgânătăţii, dorind să moşteneşti cele veşnice, Ioane! Cercat-a noua Dalila să te înduplece spre păcătuire, cu ispitirile farmecelor trupeşti, şi cu ameninţările cumplitelor chinuri; dar tu, înţelepte, ai lepădat cu scârbire amăgirile ei stăruitoare, dorind a te încununa cu neveştejitele cununi, din mâna Ziditorului.

Slavă…

Grozave şi înfricoşătoare chinuri punându-se asupra fragedului şi curatului tău trup, mucenice Ioane, nicidecum nu ţi-ai slăbit bărbăţia sufletului; ci cu neclintire ai răbdat până la sfârşit. Iar acum te veseleşti luminat, în cămările cereşti, împreună cu toţi sfinţii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Adu-ţi aminte de mine neîncetat, Preasfântă Stăpână, şi nu mă lăsa să pier, în gâtlejul balaurului celui de foc. Ci ca o Maică a Celui milostiv, ajută-mă să intru în cămara Mirelui ceresc, împreună cu fecioarele cele înţelepte, ca să mă mântuiesc eu, ticălosul.

LUMINÂNDA

Întâi a sfinţilor ierarhi Epifanie şi Gherman, apoi Slavă…,
Luminânda sfântului mucenic, glasul al 3-lea:
Podobie: Cercetatu-ne-a pe noi, de sus…

Aprinzându-te de râvna celor cereşti, Ioane sfinte mucenice, şi cele pământeşti lepădându-le, pe cei ce te-au robit ai biruit cu putere de sus. Şi la ceruri prin moarte te-ai mutat; şi împreună cu îngerii te veseleşti.

Şi acum…, a praznicului.

LA LAUDE

Stihirile praznicului 4 şi ale sfântului mucenic 4
Stihirile sfântului, glasul 1.
Podobie: Prealăudaţilor mucenici…

Mucenicul cel minunat al lui Hristos, Ioan, ne cheamă pe noi astăzi, să săvârşim cinstită pomenirea lui cea de peste an. Pentru aceasta, adunându-ne cu grăbire, să-l lăudăm ca pe un plăcut al Domnului; că mult s-a nevoit şi a pătimit, pentru paza curăţiei, şi pentru mărturisirea credinţei.

Astăzi îngerii lui Dumnezeu luminat dănţuiesc în ceruri, şi împreună cu noi nevăzut prăznuiesc pomenirea pătimirilor tale, sfinte noule mucenic Ioane. Pentru aceasta, roagă-te împreună cu ei, lui Dumnezeu, să izbăvească pe cei ce cu dragoste sărută icoana cinstitului tău chip, şi cu credinţă te laudă pe tine, purtătorule de chinuri.

Glasul I:
Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Cu amar plângeau oarecând fiii lui Israel în robie, la râul Babilonului, când îşi aduceau aminte de Sion. Aşa şi tu, curatule tânăr, suspinai adesea pe pământ străin, de dorul părinţilor şi al libertăţii Patriei tale celei pământeşti, în care se mărea Hristos. Jertfitu-te-ai lui Hristos ca un miel fără prihană, cinstite mucenice Ioane, în pământul robiei şi al plângerii. Dar mutându-te la ceruri, ai aflat împăcarea slobozeniei celei de sus, iar pomenirea ta din neam în neam, mărite!

Slavă…, glasul al 5-lea:

Mucenice prealăudate, noule pătimitor Ioane, tu prin grele nevoinţe şi prin moarte mucenicească, ai săvârşit alergarea scurtei tale vieţi pământeşti. Şi în pământ străin, în loc necunoscut, ţi-au îngropat curatul şi cinstitul tău trup, ca pe un crin fără de vreme rupt din ţarina în care a răsărit. Iar îngerii au primit sufletul tău cel sfinţit prin nevoinţele chinurilor, prin paza curăţiei, prin tăria credinţei şi prin moarte de mucenic. Şi suindu-l la ceruri, în latura sfinţilor l-au sălăşluit, cu cei ce au aflat izvorul vieţii şi uşa raiului. Cu aceştia roagă-te neîncetat, sfinte mucenice, să se păzească ţara şi Biserica ta, de toată bântuiala vrăjmaşului, şi lumea întreagă în pace să se aşeze. Că totdeauna să prăznuim cu dragoste sfântă pomenirea ta, şi să slăvim pe Hristos, în Care ne întărim.

Şi acum…, a praznicului.

Doxologia mare, ecteniile şi otpustul, Ceasul I, şi otpustul cel desăvârşit.

LA LITURGHIE

Fericirile pe 8: patru din Cântarea de rând a Canonului praznicului, şi patru din

Canonul mucenicului, de la Cântarea a 6-a.
Prochimen, glasul al 4-lea: Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui…

Stih: Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin.

Apostolul din Epistola către Romani (VIII, 28-39):
Fraţilor, ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce îl iubesc pe El…
(vezi-l la 2 septembrie).

Aliluia, glasul al 4-lea: Dreptul ca finicul va înflori…

Stih: Răsădiţi fiind în casa Domnului…

Evanghelia de la Luca (XXI, 12-19):
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Oamenii îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni…
(caut-o la 23 aprilie, Evanghelia de la Utrenie).

CHINONICUL
Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

Sursa: Mineiul (lunile ianuarie-iulie), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

ACATISTUL

  Alcătuit de Preotul Dimitrie Buzatu

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Nevoitorului cel tânăr al lui Hristos, mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceşte în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi cu mulţumire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Icosul 1

Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bine-plăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:

Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;
Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopole;
Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;
Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;
Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, moştenitor al cereştii împărăţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Deşi tânăr cu vârsta, ai dovedit curată înţelepciune când ai ales mai bine a pătimi pentru Ziditorul şi a muri pentru El, decât a trăi şi a avea câştigare vremelnică; căci ai dorit a te încununa cu cununa muceniciei şi a cânta Domnului: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Slavă Ţie, Atotputernice Doamne, Care dintre noi oamenii şi pentru noi ai ales pe sfinţii Tăi, mucenici, apostoli, cuvioşi şi drepţi, ca să ne arate voia Ta, spre a ne împărtăşi de negrăitele Tale bunătăţi; şi aşa să se proslăvească numele Tău cel întru tot sfânt; iar alesului Tău să-i cântăm:

Bucură-te, Ioane Valahule, de Dumnezeu cinstitorule;
Bucură-te, cel ce vezi şi guşti acum înalte desfătări;
Bucură-te, ocrotitor al orfanilor;
Bucură-te, cel ce scapi din nevoi pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, că izbăveşti pe cei ce se află în primejdii;
Bucură-te, mângâierea întristaţilor;
Bucură-te, izvor nesecat de alintări duhovniceşti;
Bucură-te, că luminezi pe cei întunecaţi la minte;
Bucură-te, floare îmbobocită a creştinătăţii;
Bucură-te, far de lumină în cărările tinerimii;
Bucură-te, că pentru legea creştină vitejeşte ai luptat;
Bucură-te, cel ce te rogi şi mijloceşti pentru noi toţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Credinţa ortodoxă mult a fost încercată de-a lungul vremurilor şi în laturile pământului, ca să se întărească temeliile sale. Ieşind dară, voi, slăviţi mucenici, din rândurile popoarelor, v-aţi pus viaţa pentru întărirea ei, dând liniştea şi sângele vostru pentru întinderea împărăţiei lui Dumnezeu, ca noi cu un glas să putem cânta totdeauna: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Viaţa ta, plină de necazuri şi cu totul lipsită de bucurii pământeşti a fost, preafericite Ioane. Că din copilărie te-au smuls de lângă sânul părinţilor tăi şi te-au purtat pe drumuri nesfârşite în amara robie. Pentru că tuturor împotrivirilor le-ai făcut faţă cu vrednicie, de aceea îţi cântăm laude ca acestea:

Bucură-te, robule, cel ce duci rugăciunea noastră către Stăpânul cel Preaîndurat;
Bucură-te, cel ce cu vrednicie în veacul al XVII-lea ai mărturisit pe Hristos;
Bucură-te, că pe timpul lui Mihnea, voievodul cel turcit, ţi-a fost dat să pătimeşti;
Bucură-te, că agarenii luându-te rob te-au târât în chinuri spre Ţarigrad;
Bucură-te, cel ce în împărăteasca cetate ai primit cununa muceniciei;
Bucură-te, jertfă bine-primită înaintea Domnului;
Bucură-te, că nu ai ales să te bucuri de cele pământeşti;
Bucură-te, că bucuriile tale, în ceruri ţi le-ai adunat;
Bucură-te, că şi astăzi, tot de acolo, se revarsă milele tale;
Bucură-te, mângâierea maicilor îndurerate;
Bucură-te, aur lămurit în focul încercărilor;
Bucură-te, obraz sfânt, de Domnul mângâiat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Trimite-ne nouă, sfinte, de la Dumnezeu hrană de mântuire, că să nu pierim de mulţimea păcatelor. Căci noianul greşelilor noastre numai nemărginita milostivire a lui Dumnezeu îl poate covârşi; şi aşa, împreună cu tine să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Legat şi bătut, purtat ai fost pe drum lung, în vreme de iarnă; dar nici gerul, nici foamea, nici semnul însângerat al legăturilor nu au slăbit virtutea ta; că pe toate le-ai răbdat cu bărbăţie în trupul tău fraged; pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, mucenic tânăr, dar viteaz;
Bucură-te, cel ce ca şi Stăpânul şi Domnul ai pătimit;
Bucură-te, umbrar de odihnă pentru prigoniţii vieţii;
Bucură-te, toiagul şi călăuza călătorilor la drum lung;
Bucură-te, mângâierea celor îndepărtaţi de ţara lor;
Bucură-te, râvnitorule pentru slobozenie şi pace;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru înfrăţirea oamenilor;
Bucură-te, izbăvitorule de prădăciuni;
Bucură-te, că te desfătezi în cămara cea de sus;
Bucură-te, că senin ai mers spre locul muceniciei tale, mulţumind lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu multă răbdare ai îndurat chinurile, foamea şi oboseala;
Bucură-te, cel ce robit fiind cu trupul, nu ai pierdut slobozenia duhului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Pe cât de lung a fost drumul robiei şi al pătimirilor tale, o, fericite Ioane, pe atât de scurtă ţi-a fost calea vieţii celei de jos. Dar plăcutu-I-a milostivului Stăpân cum tinereasca ta făptură s-a împodobit cu cununa ostenelilor biruitoare, şi chemându-te la Sine îi cânţi cu veselie: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca şi când poverile robiei nu ar fi fost de ajuns, uneltirile celui viclean aprind patima cea blestemată a păgânului agarean, care cumpărându-te cu aur, privea cu nelegiuita căutătură spre mândreţea cea din afară a făpturii tale. Deci l-ai înfruntat pe acesta, mărturisindu-te rob al lui Hristos, care te-a răscumpărat odinioară cu preţ de sânge nevinovat, iar nu rob al patimilor păgâne şi urâte. Drept care, vrednic eşti de cinstire ca aceasta:

Bucură-te, cel ce ca un al doilea David ai biruit pe Goliat;
Bucură-te, căci ca un nou Nestor ai tăiat rădăcinile poftei celei dobitoceşti;
Bucură-te, că ai mărturisit adevărul faptei cu curajul deplinei răspunderi;
Bucură-te, că de judecata vizirului nu te-ai temut;
Bucură-te, că din nou ai fost dat în robie ismaelitencei din Ţarigrad, şi supus altui fel de ispite;
Bucură-te, că nu ai luat în seamă ispitirile tinerei ismaelitence;
Bucură-te, că ţi-ai păzit cu străşnicie feciorescul trup, ca pe un templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, chip duhovnicesc, luminat împodobit;
Bucură-te, suflet de Dumnezeu blagoslovit;
Bucură-te, cel plin de virtute;
Bucură-te, înţelepciune înaltă în trup tineresc;
Bucură-te, faptă vie pentru toţi spre pilduire;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Din rob puteai să fii slobod, din sărac să te îmbogăteşti, din pripăşit, om cu aşezare. Dar cu ce preţ? Întinându-ţi trupul şi pierzându-ţi sufletul, pentru bunătăţi vremelnice şi pieritoare. Iar tu ai ales a cânta lui Dumnezeu cântare curată: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ne minunăm de cugetarea ta cea dreaptă, cinstitule mucenic. Că frăgezimea minţii tale, la vârsta de 18 ani, a ştiut să aleagă fără greş lucrul cel mai de preţ. Că ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Şi de ar câştiga lumea toată, dar sufletul şi l-ar pierde, ce bun a dobândit? Vrednicule de laudă, primeşte şi de la noi cântările acestea:

Bucură-te, minte vârstnică în trup nevârstnic;
Bucură-te, temelie de piatră a credinţei;
Bucură-te, neprecupeţită iubire către Dumnezeu;
Bucură-te, viteaz împotrivitor la păgâneşti furii;
Bucură-te, nădejde împlinită a celor ce te roagă pe tine;
Bucură-te, cel ce ţi-ai păstrat curăţia trupului;
Bucură-te, că ochii duhului tău au putut privi peste deşertăciunea veacurilor;
Bucură-te, că nădejdea ţi-ai pus numai în Hristos-Dumnezeu, de la Care putere ai primit şi biruinţă ai dobândit;
Bucură-te, că mintea ta a fost luminată de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, logodnic al cereştii împărăţii;
Bucură-te, comoară scumpă a lumii creştine;
Bucură-te, cel ce prin moartea-ţi trupească ai chezăşuit nădejdea nemuririi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Când suntem în necazuri şi în strâmtorare, pândiţi de ispite omeneşti şi de iscodirile celui viclean, gândul îl îndreptăm către Mântuitorul Hristos, Cel ce a poruncit oarecând: Înapoia Mea, satano! Pentru ca prin mijlocirile sfinţilor Săi fiind izbăviţi, să cântăm Treimii celei de o fiinţă cu toţii într-un glas: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Îndurat-ai amărăciunea înstrăinării, suferinţele robiei, îmboldirile multor feluri de ispite, de la agareanul cel păgân şi de la femeia cea de acelaşi neam cu el, şi pe toate le-ai înfruntat cu destoinicie creştină. Multă mâhnire ţi-a adus însă poftirea nelegiuitei femei de a te lăsa de credinţa creştină, ca să te poată avea soţ după legea ei. Valuri de împotrivire au ţâşnit atunci din inima ta şi oţelindu-te ai mărturisit cu hotărâre pe Hristos Domnul, de Care nici viaţa, nici moartea nu te-au putut despărţi; pentru aceasta auzi de la noi unele ca acestea:

Bucură-te, dar, viteazule mărturisitor;
Bucură-te, cel ce ai gustat amarul asupririi păgâneşti;
Bucură-te, că ai rămas neclintit în hotarele credinţei;
Bucură-te, că te împărtăşeşti de lumina cea neînserată a împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, făclie nestinsă din policandrul ceresc, cel cu mii de braţe al sfinţilor;
Bucură-te, rugător neadormit pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce pe cei greşiti îi aduci la pocăinţă;
Bucură-te, aducător de înviorare duhovnicească;
Bucură-te, pavăză sigură a tinerilor evlavioşi;
Bucură-te, cumpănă înţeleaptă a vârstnicilor cuvioşi;
Bucură-te, că şi copiii te cinstesc după putere;
Bucură-te, că nici trupul nu ţi-ai întinat, nici credinţa nu o ai lepădat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Aprins fiind de dumnezeiască râvnă ţi-ai adunat puterile, ţi-ai întărit duhul şi cu ochii lăuntrici ţintă la cer ai înfruntat nelegiuirea. Că bucurându-ne şi noi, cu veselie sfântă să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Adusu-ţi-ai aminte, Ioane Valahule, că şi Iosif, fiul lui Iacob cel de demult, a înfruntat ademenirea femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Că încercările vieţii sunt îngăduite de Dumnezeu spre lămurirea credinţei. Prin atâtea trecând şi pe toate biruindu-le, noi te cinstim cu cântări glăsuitoare ca acestea:

Bucură-te, cel ce te-ai războit împotriva îndulcirilor pământeşti;
Bucură-te, că de frumuseţea trupului nu te-ai amăgit;
Bucură-te, cel ce ţi-ai preţuit întru totul viaţa, jertfind-o pentru Hristos;
Bucură-te, că prin jertfa ta te-ai făcut trâmbitaş al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, că faptele tale întăresc credinţa noastră;
Bucură-te, că lăudând vredniciile tale slăvim pe atotputernicul Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai înţeles că pentru Hristos a muri este în fapt cu El veşnic a vieţui;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele;
Bucură-te, cel asupra poftelor biruitor;
Bucură-te, al înstrăinaţilor povăţuitor;
Bucură-te, al tuturor către Dumnezeu mijlocitor;
Bucură-te, cel din cetatea cea de sus priveghetor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Văzându-se înfruntată aspru de tine, ismaeliteanca şi-a dezlănţuit răzbunarea dându-te pe mâna mai-marelui cetăţii, care te-a azvârlit în temniţă. Dar nici negura şi umezeala temniţei nu te-au spăimântat, nici nu te-au împiedicat a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

O, temniţă înfricoşătoare! Cât de groase au fost zidurile tale şi cât de grea povara beznei tale! Şi, ca şi când închiderea înăuntrul tău, în lanţuri ferecate, nu ar fi fost de ajuns, s-au adăugat sfântului mucenic cumplite şi ucigătoare chinuri. Ca noi să-i cântăm cu săltări duhovniceşti aşa:

Bucură-te, că pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase, desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, cel ce acum faţa lui Dumnezeu nemijlocit o priveşti;
Bucură-te, că floarea tinereţii cu vederea o ai trecut;
Bucură-te, purtător de finicul păcii lăuntrice;
Bucură-te, că oricare aleargă la ajutorul tău nu iese deşert;
Bucură-te, descoperirea gândurilor ascunse;
Bucură-te, cel ce trezeşti conştiinţele;
Bucură-te, că pentru cei cuprinşi de patimi eşti rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, vestitor de bucurii spirituale;
Bucură-te, lumină aprinsă în bezna nepăsărilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Moartea pe martiri nu-i înspăimântă, căci dragostea de Hristos învinge toate. Neocolind aceştia moartea cea trupească şi dispreţuind-o, ei primesc cu seninătate trecerea spre veşnica împărăţie, unde cu cetele cele de sus dănţuiesc şi cântă Dumnezeirii fără oprire: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Miratu-s-a făptura de mirarea ta cea multă, că neşovăielnic ai străbătut drumul drept al credinţei, mărturisind astfel pe Dumnezeul cel întreit sfânt, Căruia şi noi dimpreună cu tine ne închinăm şi bucurându-ne te lăudăm grăind unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce prin spânzurare nemurire ai agonisit;
Bucură-te, că prin răbdare sufletul ţi-ai mântuit;
Bucură-te, că din mâna Domnului ai primit cununa biruinţei;
Bucură-te, că de sus ţi-a venit răsplata credinţei;
Bucură-te, că numele tău în cartea vieţii s-a scris;
Bucură-te, că astăzi dănţuieşti în cerescul paradis;
Bucură-te, că nu te-au amăgit cele trecătoare;
Bucură-te, cel ce ai ştiut să preţuieşti pe cele nepieritoare;
Bucură-te, al celor din primejdii apărător;
Bucură-te, al celor întristaţi de nădejde dătător;
Bucură-te, al ispitiţilor întăritor;
Bucură-te, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Cum să te slăvim mai bine, vrednicule mucenic, decât lăudând îndelunga ta răbdare şi iubirea de cele înalte? Căci fire omenească având, spre cele îngereşti ai râvnit. Pentru care, cu toţii cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Văzând păgânii că nu te lepezi de credinţa ta şi nu te supui poftelor stricăcioase, cerut-au vizirului să te omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să facă aceasta. Şi te-au dus călăii de te-au spânzurat. Deci, ca cel ce ai primit încoronare mucenicească, vrednic eşti de cântări ca acestea:

Bucură-te, Ioane de Dumnezeu iubit;
Bucură-te, mucenice prea fericit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, cel cu trupul nepângărit;
Bucură-te, pildă de sufletească tărie;
Bucură-te, rază dătătoare de bucurie;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Slavă lui Dumnezeu pentru toate, a zis oarecând Ioan cel cu gura de aur, încheindu-şi în surghiun viaţa cea pământească. Iar tu, Ioane Valahule, privind cu ochii duhului tău dincolo de hotarele zărilor şi veacului acestuia, ai mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cu cântări cinstim amintirea ta, fericim chinurile tale şi neclintită răbdarea ta, mărim şi lăudăm bărbăţia ta cea neînvinsă, binecuvântându-te ca pe un mare ajutător şi păzitor al nostru, şi din inimă grăind:

Bucură-te, tânăr mult ispitit;
Bucură-te, luptătorule neostenit;
Bucură-te, nădejdea tinerilor cea tare;
Bucură-te, în nevoi a lor apărare;
Bucură-te, izbăvitorul celor umiliţi;
Bucură-te, scăparea celor prigoniţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe cei în suferinţă;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de biruinţă;
Bucură-te, cel ce risipeşti gândurile necurate;
Bucură-te, alungătorul poftelor spurcate;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, răbdătorule de chinuri, preafericite noule mucenice, purtător al semnelor de biruinţă, Sfinte Mucenice Ioane Valahule, ascultă acum nevrednica rugăciune ce-ţi aducem din toata inima, ca să ne izbăveşti pe noi de năpastă, de primejdii, de dureri şi de ispite, spre a cinsti pomenirea ta, slăvind pe Dumnezeu, Cel de oameni iubitor, ca împreună cu tine, în veacul ce va să fie, să-I cântăm Lui: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăşi
Icosul 1: „Îngerii şi oamenii slăvesc…” şi
Condacul 1: „Nevoitorului cel tânăr…”

Şi apoi se citeşte această

RUGĂCIUNE

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel neîntrecut în înţelepciune şi minunat întru lucruri! Căci din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica dintre seminţiile pământului fii aleşi, care prin credinţă tare şi prin viaţă pilduitoare să menţină trează credinţa în puterea şi în milostivirea Ta, şi să nu lase neamul omenesc a se prăbuşi în întunericul cel fără fund al neştiintei de cele înalte şi al păcatului.

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce primeşti cu bunătăte şi cu îndurare mijlocirile sfinţilor bine-plăcuti Ţie, pentru nevoile de tot chipul, duhovniceşti şi trupeşti, ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată şi de atâtea ori înviforată a acestei vieţi vremelnice, pline de ispite şi de poveri nenumărate.

Însuţi dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi cele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primeşte şi acum smeritele noastre cereri, şi ne izbăveşte pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean, ocrotind viaţa noastră prin milostivirea Ta cea mare, şi nu pentru vrednicia noastră. Căci Tu ştii neputinţa firii omeneşti şi cunoşti pe fiecare, cu casa, cu cererea şi trebuinţa lui. Primeşte, dar, Stăpâne, şi rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul şi dăruindu-ne cele spre mântuire. Că pentru toate cele ce ne-ai dat şi ne dăruieşti nouă în toate zilele vieţii noastre, binecuvântat şi preaslăvit să fii, Părinte al luminilor şi izvorul bunătăţilor, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă Alexandria, p. 497-509, Acatistul Sf. Ioan Valahul

Sursa:http://www.sfintiromani.ro