292 Sf. Nicolae Velimirovici:
Cugetare despre Sfântul Milutin – Ţarul sârbilor
Ştefan Milutin a fost fiul lui Uroş întâiul şi al cneaghinei Elena, iar fratele lui a fost Dragutin. El a bătut multe războaie întru apărarea credinţei creştine şi a poporului lui. A luptat împotriva împăratului Mihail Paleologul, deoarece acesta acceptase nelegiuita unire cu Roma şi căuta să atragă şi popoarele balcanice şi încă şi pe monahii athoniți la a recunoaşte această necurată unire. Ţarul Milutin a luptat spre apărarea graniţelor sale împotriva lui Şişman, căpetenia bulgarilor, şi a lui Nogai, căpetenia tătarilor. El a ieşit învingător din toate războaiele lui, pentru că îşi punea toată nădejdea numai în Unul Dumnezeu, înaintea Căruia se ruga pururea fierbinte. A ctitorit mai bine de patruzeci de biserici: în afară de cele pe care le-a zidit pe moşiile lui, adică mînăstirile de la Treskavaci, Graceaniţa, Sfântul Gheorghe de la Nagorici, Biserica Născătoarei de Dumnezeu de la Skopliie, cea de la Baniiska şi altele; el a mai zidit biserici şi în afara graniţelor Serbiei, la Tesalonic, la Sofia, la Constantinopol, la Ierusalim şi în Sfântul Munte Athos. S-a săvârşit către Domnul în douăzeci şi nouă de zile ale lunii octombrie, din anul 1320. Trupul lui s-a arătat curând după aceea a fi nestricat şi făcător de minuni. El astăzi odihneşte în Biserica Mântuitorului din capitala Bulgariei, Sofia.
Fiind uns Rege al Sârbilor, Milutin a făgăduit înaintea lui Dumnezeu că va înălţa câte o sfântă biserică în fiecare an al domniei lui. El a domnit timp de patruzeci şi doi de ani şi patruzeci şi două de sfinte ctitorii stau mărturie de felul dumnezeiesc în care şi-a împlinit făgăduinţa.
Dar în afară de aceste sfinte ctitorii, în unele locuri – ca de exemplu la Tesalonic şi la Constantinopol – el a zidit în apropiere de biserici şi spitale şi case de oaspeţi pentru bolnavii şi călătorii săraci, unde aceştia erau găzduiţi şi îngrijiţi gratuit. În afară de aceasta, el însuşi cu mâna lui făcea milostenii bogate din propriile lui averi, care erau enorme. Adesea, acest rege puternic şi bogat se îmbrăca în haine sărăcăcioase şi, însoţit doar de doi sau trei servitori, păşea prin rândurile poporului sărac, noaptea, şi afla de la ei de durerile lor. De multe ori le dăruia unora ca aceştia daruri neaşteptate şi îmbelşugate.
Dar chiar din mijlocul marilor lui bogăţii, Ţarul Milutin ducea o viaţă austeră şi extrem de simplă, deşi nu aşa li se părea şi străinilor.
El se obişnuise cu un stil simplu şi frugal de viaţă încă din copilărie, căci aşa îl învăţase tatăl lui, Regele Uroş I. Se cunoaşte cum împăratul Mihail Paleolog a trimis-o la curtea Regelui Uroş pe Anna, fiica lui, spre a fi luată de soţie de Milutin, dar cu gândul de a îl îndupleca pe regele Sârb să intre în unire cu Roma. Dar Regele Uroş, văzând luxul extravagant al Annei precum şi comportamentul ei uşuratic şi nesăbuit, asemenea şi al suitei cu care venise, a zis: „Ce însemnează toate acestea, şi ce folos pot aduce ele? Noi nu suntem obişnuiţi cu o astfel de viaţă”. În acelaşi timp, el a indicat către o cneajină sârbă, care mânuia cu îndemânare o furcă de tors: „Iată, felul acesta de ţesătură ne place nouă să poarte cea care ne va fi nouă noră”.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II (iulie-decembrie), traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 575-576)