Cuvioasa Severa din Trier,
egumenă († cca 646)
Când Sfântul Modoald a întemeiat Mănăstirea Sfântul Semforian pe malul râului Moselle din Trier, s-a pus problema cine va fi îndrumătoarea experimentată a surorilor adunate în aceasta. După cum avea să scrie mai târziu însuşi sfântul episcop, el nu a găsit o femeie mai virtuoasă în oraş decât sora lui, Severa. Încă din copilărie, sfânta a năzuit spre slujirea lui Dumnezeu, a respins numeroase cereri în căsătorie şi şi-a păstrat curăţia pentru Domnul.
Toată viaţa ei de până la intrarea în monahism nu s-a deosebit cu nimic de viaţa conformă rânduielilor monahale: sfânta petrecea ziua muncind, iar noaptea – în rugăciune. Mânia nu i-a întunecat chipul niciodată. La fel de primitoare şi de milostivă era şi faţă de puternicul conte al francilor şi faţă de ultimul sărac. După primirea cârjei de egumenă, cu înţelepciune şi blândeţe a păscut turma încredinţată ei, învăţându-le pe surori mai mult prin exemplul ei decât prin cuvânt poruncitor. Ea venea prima la biserică la slujbă şi pleca ultima, niciodată nu şi-a îngăduit sieşi să aibă mai mult decât aveau surorile ei. Mai mult decât atât, ea se înfrâna de la toate, chiar şi de la hrană şi somn. Când, după munci, monahiile se odihneau în chiliile lor, maica Severa cu râvnă şi cu rugăciune îndeplinea cele mai murdare şi grele ascultări, ca să se smerească pe sine şi să împlinească cuvântul lui Hristos despre faptul că cel care vrea să fie întâiul să fie tuturor slujitor.
Bogata moştenire primită de la părinţi, sfânta a pus-o la dispoziţia împodobirii mănăstirii şi ajutorării celor nevoiaşi. Dis de dimineaţă, mulţimi de oameni săraci aşteptau cu smerenie milostenii de la sfântă. Şi mai mult decât bunurile materiale oamenii doreau binecuvântările şi rugăciunile ei, precum şi cuvintele ei de învăţătură şi de mângâiere.
Urmând în toate învăţăturile Sfintei Biserici Ortodoxe Soborniceşti, Severa îşi ocrotea fiii duhovniceşti de învăţăturile mincinoase. Se ştie că ea a demascat şi înfierat rătăcirile Arhiepiscopului Ludolf. În mod deosebit, sfânta se îngrijea de educarea creştină a fecioarelor, care învăţau diferite meserii în mănăstirea ei. În popor, Severa era numită „mama fecioarelor”. După ce a trăit o viaţă lungă, cinstită de popor pentru sfinţenia ei şi proslăvită de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, sfânta s-a sfârşit în pace, fiind plânsă de surori şi de locuitorii din Trier şi împrejurimile acestuia.
La înmormântarea ei s-au strâns mii de oameni din toate colţurile ţinutului francilor. Sfântul trup al Severei şi-a găsit odihna în cripta bisericii mănăstirii alături de mormântul fratelui ei, Modoald şi al altor episcopi din Trier. Mormântul sfintei a devenit pentru credincioşi un izvor de mângâiere şi de vindecare a bolilor sufleteşti şi trupeşti.
După transformarea locaşului în mănăstire de călugări, moaştele sfintei au fost împărţite între bazilica Sfântul Matei şi biserica Sfântul Euharie, primul episcop al Trier-ului. În secolul al XVI – lea, în timpul Reformei, pentru a se evita profanarea, sfintele rămăşiţe ale Severei au fost mutate în Flandra, unde şi-au găsit odihna într-o mănăstire de maici.
În Mănăstirea de călugări „Sfântul Ilie” din Odesa, în biserica de jos, într-o criptă specială, se află o parte din sfintele moaşte ale Cuvioasei Severa de Trier.
