Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Cuvânt de încheiere)

Sfântul Nicodim Aghioritul:

DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE

*

 

Cuvânt de încheiere

Iată, iubiţii mei fraţi, că cu ajutorul lui Dumnezeu, a luat sfârşit cărticica de faţă şi s-a arătat limpede cu mărturii din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi, că este necesară şi folositoare de suflet deasa împărtăşire cu Preacuratele Taine şi că fără de aceasta este cu neputinţă să ne suim la dragostea Dumnezeului nostru, Carele ne-a creat din nefiinţă, şi ne-a creat din nou, după ce ne-ar zdrobi.

Deci acum nu trebue altceva decât numai să ne pregătim cu cuviincioasa pregătire, cu înfrângerea inimii, cu spovedanie şi împlinirea canonului şi aşa să ne apropiem de Sfintele Taine cu frică şi cu cutremur ca să ne împărtăşim. Câţi voim viaţa şi iubim să vedem zile bune, după spusa Psalmistului, să ne apropiem de Domnul nostru, de preadulcele Iisus Hristos, Care ne strigă în fiecare zi de la Sfânta Masă şi ne zice: Veniţi de mâncaţi Pâinea Mea şi beţi Vinul, pe care l-am gătit în Sfântul Potir, ca să vă luminaţi sufleteşte şi trupeşte, ca să vă îngrăşaţi cu hrana nemuririi, ca să vă adăpaţi cu băutura nestricăciunii cea cerească, ca să nu se ruşineze feţele voastre la vremea nevoei (ps. 33,6).
Deci, până avem vreme, să lucrăm binele, după cuvântul Apostolului: (Gal. 6, 10). „Iată vremea potrivită, iată ziua mântuirii” (2 Cor. 6,2). Să alergăm şi să urmăm pe Domnul şi-L vom găsi ca pe nişte zori gata să ne lumineze, după cuvântul proorocului Osie, şi va veni la noi, cum vine ploaia pe pământ timpurie şi târzie. Să auzim pe Ieremia care zice: Staţi în căile poruncilor, cugetaţi şi cercaţi legile şi voile lui Dumnezeu şi vedeţi care este calea cea bună şi mergeţi pe ea. Să ne pocăim din tot sufletul şi din toată inima pentru lenevirea noastră de mai înainte şi să ne îndreptăm pe noi înşine, ca să nu auzim iarăşi pe proorocul Ieremia osândindu-ne şi zicând: „Doamne, iată ochii Tăi văd că i-ai bătut şi ei n-au simţit durere; i-ai zdrobit şi ei nu vor să se înţelepţească, au învârtoşat obrazul lor mai tare decât piatra şi nu au voit să se întoarcă. Proorocii proorocesc nedreptăţi, preoţii i-au lăudat bătând din palme şi poporul meu aşa a dorit; cui, Doamne, să vorbesc şi să mă audă? Iată că au urechile închise şi nu pot să mă audă. Iată că şi cuvintele lui Dumnezeu au ajuns de râs la ei şi nu voesc să le asculte. De la mic până la mare, toţi fac rele şi nelegiuiri; atât preoţii cât şi proorocii cei mincinoşi, toţi au spus minciuni”.


Să ascultăm cuvintele cele folositoare sufletului nostru şi să nu cercetăm cum este acel care le zice: înţelept sau neînţelept, renumit sau smerit. Căci ce ne foloseşte dacă cutare sau cutare este mare şi tare? Si ce ne păgubeşte cutare dacă este smerit şi defăimat? Noi nu vom cumpăra nici pe unul, nici pe altul; ci numai cuvintele Sfintei Scripturi ne trebuesc pentru folosul nostru; şi nu pe pasă dacă este înţelept sau neînţelept cel care le grăieşte. De aceea trebue să le probăm cu cele scrise şi dacă sunt de acord să le primim, iar dacă nu sunt, nu ne trebuesc nici nouă, nici altora. Deoarece cel ce merge la piaţă să cumpere grâu sau altceva, nu se gândesşte dacă cel ce vinde este bun sau rău, ci numai la lucru se uită dacă este bun.


Aşa se cuvine să luăm aminte şi la cuvinte cu scumpătate şi să nu ne abatem dela cele pe care ni le-au predat dumnezeeştii Părinţi, dacă vrem să nu pierdem calea cea dreaptă. Pentru că şi ereticii, dacă luau aminte la dumnezeeştile Scripturi, nu urmau pe începătorii de erezii, ca să meargă împreună cu ei spre pierzare. Căci la aceia mult meşteşugăreţul diavol a semănat felurite erezii, păgubindu-i între altele şi de Sfântul Botez. Iar pe noi cei drept credincioşi se sileşte să ne piardă, îndepărtându-ne de deasa împărtăşire cu Sfintele Taine. Si fiindcă din sfântul Botez nu a putut să ne clatine, meşteşugeşte alt chip ca să ne omoare.


Să nu socotiţi că au vreo deosebire una de alta; Pentru că deopotrivă a hotărît Domnul nostru pentru amândouă, precum am zis mai înainte. Pentru că nu este nici o deosebire dacă cineva nu se naşte sau după ce s-a născut să moară de foame.
Aşa şi noi, ne naştem din nou prin dumnezeescul Botez, dar apoi, dacă nu ne hrănim cu deasă împărtăşanie, ca să trăim viaţa cea duhovnicească, iarăşi murim de foamea harului şi cădem în patimi mai rău aproape decât cei nebotezaţi.
De aceea, vă rog, să ne temem de cuvintele Domnului nostru, acuma până trăim, ca să aflăm mântuire şi să nu ne cutremurăm atunci la infricoşata judecată, fără nici o mângâiere. Să nu ne asemănăm cu aceia cătră care a zis: „Lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor” (Marcu 7, 8).


Să nu ne înşelăm de superstiţiile şi relele obiceiuri care au stăpânit, ci să luăm aminte la cele scrise. Pentru că zice Marele Vasilie: „Cu adevărat ne-a înşelat reaua obişnuinţă; în adevăr, stricata, şi reaua predanie a oamenilor multe rele ne-a pricinuit. Si iarăşi: Dacă păzirea Legii vechi şi îndreptările ei, când se ţin de un creştin care a mărturisit la Sfântul Botez că nu mai trăieşte, luişi, ci viaţa lui Hristos; dacă, zic, aceasta este socotită ca preacurvie la creştinul care o face, ce trebue să zicem despre predaniile oamenilor?


Iar pentru predaniile omeneşti arătat se vede că este iadul, care va fi, după cuvântele Domnului. Iar pentru gândurile cele omeneşti, care cu înţelepciune omenească se grăesc de unii, ne-a învăţat Apostolul să le lepădăm cu nevoinţă zicând: „Armele cu care ne luptăm noi nu sunt trupeşti şi omeneşti, ci sunt puternice cu harul lui Dumnezeu ca să surpăm tot zidul gândurilor şi tot înţelesul înalt, care se împotriveşte cu mândrie cunoştinţei de Dumnezeu. Acestea le-a zis Apostolul atât pentru gândurile cele omeneşti, cât şi pentru orice altă dreptate care se vede la fiecare, chiar dacă s-ar face pentru Dumnezeu. Aşa dar din toate acestea şi unele ca acestea, arătată este osânda, pe care o vor primi acei care viclenesc poruncile lui Dumnezeu şi le întorc după scopul lor. Pentru că este scris: Vai de cei ce se socot că sunt înţelepţi şi pricepuţi. De aceea trebue să ne curăţim de toate; şi de poftele diavolului şi de grijile lumii, de predaniile omeneşti şi de voile noastre, chiar dacă ni s-ar părea că sunt bune.


Să nu călcăm poruncile lui Dumnezeu şi să ne facem mai răi decât dobitoacele cele necuvântătoare şi mai nepricepuţi decât peştii, care nu se împotrivesc Legii lui Dumnezeu, după cuvântul aceluiaşi Vasile: „Peştii cei muţi şi necuvântători nu se împotrivesc legii cei fireşti, iar noi oamenii cei cuvântători nu păzim poruncile cele mântuitoare ale Domnului nostru”.


S    ă lăsăm pe cei ce voesc să trăiască cu lenevire şi mai ales să ne rugăm lui Dumnezeu să le dea şi lor râvnă şi să ne deşteptam toţi din somnul nepăsării şi să primim căldură şi dragoste în inimă şi să ascultăm duhovniceasca chiemare a preotului şi să ne apropiem cu inimă înfrântă de sfintele Taine. Mare păcat este nesocotirea lui Dumnezeu! Să mergem atâta mulţime de creştini la Sfânta Liturghie, apoi să ne chieme Domnul, prin gura preotului, ca să ne împărtăşim şi nimeni din atâta mulţime a celor chiemaţi să nu se găsească să împlinească dumnezeeasca chiemare; nu din pricina unui păcat sau motiv, ci numai din reaua obişnuinţă!


Vai, fraţilor, mă tem ca nu cumva să zică şi despre noi; Nici unul din acei bărbaţi chiemaţi nu va gusta din cina mea; ba nu cumva să ne pedepsească şi mai greu, dacă nu ne vom pocăi şi îndrepta.

Eu vă voi întreba aceasta: Dacă în timpul Cinei celei de Taină, unul din Apostoli ar fi zis că eu nu mă împărtăşesc astăzi, oare ce ar fi zis Domnul? Desigur mi se pare că i-ar fi zis ceea-ce i-a zis şi lui Petru, la sfinţita spălare: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine”. Intocmai la fel, şi la Dumnezeeasca Cină, i-ar fi spus celui ce nu se împărtăşea: Dacă nu mănânci Trupul Meu şi dacă nu bei Sângele Meu, nu ai parte cu Mine.
Acelaşi lucru ne spune şi acum, iubiţilor, la fiecare Liturghie: „Dacă nu mâncaţi Trupul Fiului Omului, nu aveţi viaţă întru voi”. Răbdare, dacă cineva este oprit de păcat şi de canonul duhovnicului său, acela să nu se împărtăşească; dar să se lipsească de acest dar ceresc, numai din reaua obişnuinţă! Vai, ce rea obişnuinţă!


Aşa de mult s-a înrădăcinat acest rău obiceiu, încat nu numai că nu ne împărtăşim noi, ci şi dacă vedem pe alţii că merg des la sfânta Împărtăşanie, îi mustram osândindu-i ca fiind necuviincioşi şi nesocotitori ai Dumnezeeştilor Taine, în loc să-i imităm după cuviinţă.
Cu dreptate s-a împlinit cu noi prorocia lui Isaia, care zice: „Mergi şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege, şi privind veţi privi şi nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile greu aud şi li s-au închis ochii lor” (6,9); căci cu adevărat toţi ne-am făcut ca nişte nesimţitori şi nu înţelegem nici ceea ce spunem, nici ceea ce auzim, nici ceea ce vedem.


Si din această jalnică stare a noastră, ştiu şi eu că puţini vor asculta toate care le-aş grăi despre tema noastră, pentru că s-au îngreuiat urechile lor, ca să nu audă precum a zis Isaia.
Pentru aceşti puţini voi spune o pildă şi voi sfârşi. Dacă, fraţii mei, un împărat, stând afară, pe un tron înalt şi având înaintea lui pe toţi ofiţerii şi toată armata cu frică şi cu mult cutremur; dacă, zic, acel împărat ar porunci unuia din aceia să vină înaintea lui ca să-i vorbească pentru un oarecare serviciu, şi dacă unii dintre aceia invidiindu-i îndrăzneala pe care o capătă faţă de împăratul, ar voi să-l împiedece, oare îi va asculta pe ei ca să nesocotească adică pe împăratul? Eu socot, că nu le va da nici cea mai mică atenţie, ci cu mult zel va alerga cătră împăratul, socotind acest lucru ca o mare cinste şi slavă pentru sine. Deci, dacă fată de un împărat muritor vrem să apărem atât de supuşi, de ce să nu fim mai supuşi faţă de împăratul ceresc şi Stăpânul nostru. Împăratul cel pământesc ar putea să ne lipsească numai de cinste, de slavă şi de averi, pe care pe toate azi sau mâine moartea le nimiceşte; dar pe Dumnezeu, care poate să ne osândească la moarte veşnică, cine atuncea îl va potoli? Ce vom face atunci noi nenorociţii, care călcăm acum stăpâneştile porunci, când se va face judecata cea mare? Oare vom putea găsi atunci îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu, pe Care acum îl dispreţuim, cu îndreptăţire că cutare ne-a împiedecat şi nu am împlinit porunca Ta? Aceasta poate o vom spune mulţi, dar fără folos.


De aceea trebuie să ne pocăim acum, înainte de a veni ceasul acela; trebuie să părăsim voile diavolului şi obiceiurile omeneşti; trebuie să facem poruncile lui Dumnezeu, pregătindu-ne cu cuvenita pregătire, să ne împărtăşim des cu Trupul şi cu Sângele Domnului nostru Iisus Hristos ca să ne întărim cu Harul lui Dumnezeu prin Sfânta împărtăşanie, şi astfel întăriţi să facem în fiecare zi, aci pe pământ voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită, precum o fac şi îngerii în ceruri. Iar dacă ne împiedică cineva, să rugăm pe părinţii noştri duhovniceşti cu lacrimi fierbinţi, până când îi vom convinge să ne lase, ca să ne învrednicim să primim arvuna Duhului în inimile noastre, cu deplină cunoştinţă. Si aci pe pământ şi acolo în cer, fie să ne învrednicim să slăvim împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea în Unime şi Unimea în Treime, pe atotdesăvârşitul Dumnezeu, în nesfârşiţii vecii vecilor. Amin.

Legături:

%d blogeri au apreciat: