Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvântul 2)

PARTEA II-a

CUVINTE POTRIVNICE DESEI ÎMPĂRTĂŞIRI

Cuvântul 2

Unii se împotrivesc zicând că trebue să ne împărtăşim la 40 de zile şi nu mai curând.

 

Legături:

  Cei care vin cu această împotrivire, se îndreptăţesc cu mărturia dumnezeescului Gură de Aur care zice: „Pentru care pricină postim aceste patruzeci de zile? In vremurile vechi, mulţi creştini se apropiau de Sfintele Taine şi se împărtăşeau simplu, cum se întâmpla şi îndeosebi în acest timp în care Hristos ne-a predat Taina, în Joia cea Mare. Sfinţii Părinţi, cunoscând vătămarea ce se făcea la cei ce se împărtăşeau cu nepăsare şi fără pregătire, s-au adunat şi au rânduit aceste patruzeci de zile, pentru ca să se cureţe creştinii cu postul, cu rugăciunea, cu cetiri şi adunări, cu spovedanie şi privegheri, cu milostenii şi lacrimi şi cu toate celelalte de Dumnezeu iubite fapte bune care se fac în aceste zile şi aşa să se împărtăşească cu curată conştiinţă, pe cât este cu putinţă, cu Preacuratele Taine” (Cuv. 28, Cătră cei ce postesc înainte de Paşti).

    La această împotrivire răspundem că cei ce voesc să-şi susţină părerea lor obişnuesc să aducă în sprijinul lor cuvinte din Sfânta Scriptură sau ale unor sfinţi, ca să nu apară undiţa goală, fără momeală. Pentru ca zice dumnezeescul Gură de Aur: „Când minciuna vrea să fie crezută, de nu-şi va pune întâi temelie socotită adevărată, nu adevărul însuşi, nu este crezută”. Aşa cum fac şi aceşti binecuvântaţi.
    Dar nu trebue a tăia şi despărţi cuvintele Dumnezeeştii Scripturi de celelalte părţi ale lor şi a le folosi în chip forţat pentru scopul lor propriu. Fiindcă zice iarăşi acelaşi Hrisostom: „Nu se cuvine să cercetăm numai cuvântul aşa cum este, ci să socotim şi toată urmarea cuvântului, de cine a fost zis, pentru cine, cătră cine, De ce, când şi cum. Fiindcă nu-i deajuns a zice că este scris în Scripturi şi nici a despărţi cuvintele simplu şi cum s-ar întâmpla şi a le separa de celelalte părţi ale trupului şi ale legăturii lor; şi luându-le astfel pustii şi goale dezbrăcate de legătura lor, să le mişte după bunul plac. Pentru ca în acest chip multe învăţături rele şi stricate au pătruns şi s-au răspândit în viaţa noastră. Deoarece diavolul îndeamnă pe cei mai leneşi să zică cuvinte scoase din Sfintele Scripturi, la care să adaoge sau să scoată şi aşa să întunece adevărul.


    De aceea şi aceştia nu trebue să spună numai ceea ce zice Hrisostom, că au rânduit Sfinţii Părinţi patruzeci de zile întru care postind să ne împărtăşim. Ci trebue să se gândească şi la cele spuse mai înainte şi la cele de după aceea, pe care acest dumnezeesc Părinte le spune în acelaşi cuvânt al său şi din ce pricină şi cătră cine zice cuvântul. Căci după cum pretind aceştia, dovedesc că dumnezeescul Hrisostom a prevăzut numai în ziua de Paşti folosirea Sfintei împărtăşanii. Pe care lucru, dacă aceşti apărători ai Patruzecimii îl recomandă, ar trebui, după părerea lor, fie să se împărtăşească numai odată pe an, adică la sărbătoarea Paştilor şi să se asemene cu aceia despre care vorbeşte dumnezeescul Hrisostom, sau să facă zece patru-zecimi pe ani, după numărul cu care aceştia obişnuesc să se împărtăşească. Dacă cea dintâi nu le place, iar cea de adoua nu o pot săvârşi, apoi să tacă şi să nu mai osândească faţă de alţii şi pe dumnezeescul Hrisostom, pe care îl prezintă ca protivnic nu numai sfinţilor Apostoli, Sinoadelor ecumenice şi locale şi celorlalţi mulţi purtători de Dumnezeu Părinţi, care vorbesc despre deasa împărtăşire ci si lui însuşi. Deoarece acesta scrie mai mult decât alţii despre deasa împărtăşire şi în mai multe cuvântări, încă şi în aceasta zicând: „Nu-mi spune aceasta, ci arată-mi că aşa a poruncit Hristos să faci, dar eu îţi arăt că a poruncit să faci cu totul dimpotrivă. Si nu numai că nu ne-a poruncit să luăm aminte la zile, ci ne-a şi eliberat de această nevoie şi respectare. Ascultă deci ce zice Pavel. Si când zic de Pavel, de însuşi Hristos zic, fiindcă Hristos era Cel care mişca sufletul lui Pavel. Si ce zice el? Ţineţi zilele şi lunile şi anii şi cele din ele? Mă tem ca nu cumva în zadar m-am ostenit la voi şi v-am propoveduit Evanghelia. Si iarăşi zice: Oridecâteori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, vestiţi moartea lui Hristos. Zicând „ori de câte ori”, a făcut domn şi stăpân pe cel vrea să se împărtăşească, eliberându-l de orice observare a zilelor. Pentru că nu este unul şi acelaşi lucru Pastile şi Patruzeci-mea, ci altceva este Pastele şi altceva Patruzecimca. Fiind că Patruzecimea numai odată pe an se ţine, iar Pastile le facem de trei ori pe săptămână, uneori şi de patru ori şi ca să zic mai bine, ori de câte ori vrem. Fiindcă Pastele nu sunt post, ci Sfânta Liturghie şi dumnezeeasca împărtăşire, care se face în ea.
    Că acesta este adevărul, ascultă ce zice Pavel: Pastele nostru este Hristos, Care s-a jertfit pentru noi. Incât ori de câte ori te vei împărtăşi cu curată conştiinţă, prăznueşti Pastele. Nu când posteşti, ci când te împărtăşeşti din acea jertfă. Iar catehumenul nici odată nu face Pastele, chiar dacă posteşte în fiecare an, deoarece nu se împărtăşeşte. Precum şi acela care nu posteşte, dacă se apropie de Sfintele Taine cu conştiinţă, curată, săvârşeşte Pastele, şi azi şi mâine şi ori de câte ori se împărtăşeşte. Fiindcă adevărata pregătire pentru Sfintele Taine nu stă în ţinerea zilelor şi a vremurilor, ci în conştiinţa curată.


    Noi însă facem cu totul dimpotrivă: Nici mintea nu ne-o curăţim, şi ne împărtăşim numai în ziua în care Hristos ne-a predat Taina şi ni se pare că facem Pastile, chiar dacă suntem plini de multe păcate.
    Dar lucrul nu stă aşa; nicidecum, ci chiar dacă şi în Sambăta (desigur zice de Sâmbăta mare) te vei împărtăşi cu conştiinţă rea şi necurată, ai căzut din harul Comunicării şi ai plecat fără să sărbătoreşti Pastile. Precum şi dimpotrivă: dacă şi astăzi de împărtăşeşti cu curăţie, ai făcut Pastile cu adevărat. Se cuvenea deci ca această scumpătate şi cercetare să nu o faceţi la luarea aminte a vremilor, ci la sfânta împărtăşanie. Si în ce chip acum suferiţi orice osteneală, numai să nu vă schimbaţi obiceiul nostru, tot aşa se cuvine să nesocotiţi obiceiul şi în tot chipul să vă siliţi, ca să nu vă împărtăşiţi cu păcate. Fiindcă este ruşine, nu a se schimba omul în mai bine, ci a stărui în ceartă nefolositoare. Acest lucru a pierdut pe Iudeii, care căutând obiceiurile cele vechi, s-au abătut la necredinţă.


    Si iarăşi zice acelaşi: Ştiu că mulţi dintre voi, din obiceiul sărbătorii, vor merge să se împărtăşească. Se cuvine însă, precum de multe ori am zis, să nu căutaţi la sărbători când vreţi să vă împărtăşiţi, ci să vă curăţiţi conştiinţa şi aşa să vă împărtăşiţi. Fiindcă cel păcătos şi necurat nici în sărbătoare nu este vrednic să se împărtăşească cu acel sfânt şi înfricoşat Trup al lui Hristos; iar cel curăţ, care se curăţeşte de păcate cu pocăinţă adevărată, şi sărbătoarea şi în tot timpul şi totdeauna este vrednic să se împărtăşească cu dumnezeeştile Taine şi să primească darurile şi harul lui Dumnezeu.
    Insă nu ştiu De ce mulţi trec cu vederea acest lucru şi fiind plini de multe păcate, când văd că a sosit sărbătoarea, ca şi când ar fi siliţi de ziua aceea, se împărtăşesc cu acele Taine, pe care nici să le vadă nu sunt vrednici” (Cuvântul 74 la Sfântul Botez al Domnului).
    Iată deci să şi dumnezeescul Gură de aur nu numai că adevereşte limpede scopul şi părerea sa celor ce iubesc să audă adevărul, ci şi în chip proorocesc respinge acest obicei ai Patru-zecimii, care este ţinut de mulţi.


    Iar pentru cele patruzeci de zile, pe care zice că le-au aşezat Sfinţii Părinţi, dacă ar vrea cineva să vorbească, povestirea ar fi lungă; totuşi noi vom aduce puţine oarecare pentru încredinţarea celor ce se îndoiesc.
    Creştinii din Asia, în vremea aceea, sărbătoreau Pastele împreună cu Evreii, pretextând că aşa au primit dela Ioan Teologul şi de la Apostolul Filip şi de la alţii oarecare. Si cu toate că au scris adeseori mulţi dumnezeeşti Părinţi de la diferite si-noade locale, totuşi aceia nu şi-au lăsat obiceiul lor, până când s-a ţinut primul sfânt sinod ecumenic, care între altele, a aşezat ca Pastile să nu se mai sărbătorească împreună cu iudeii, ci după echinocţiul de primăvară, în zi de Duminică, spre a nu mai cădea odată cu pastele iudeilor. Totuşi unii au rămas cu vechiul obicei. Cătră aceştia aduce cuvântul dumnezeescul Gură de Aur, mustrându-i că au defăimat pe atâţia dumnezeeşti Părinţi, prin obiceiul lor cel rău.

Pentru această pricină laudă atât vrednicia dumnezeeştilor Părinţi ai întâiului Sinod şi le atribue lor hotarul Patruzecimii zicând, că aceştia au rânduit-o, voind ca prin aceast să-i convingă şi să-i atragă spre ascultare. Fiindcă cine nu ştia că postul Sfintei Patruzecimi este legiuit de Sfinţii Apostoli, care în canonul 68 spun: „Dacă un episcop sau preot sau diacon sau ipo-diacon sau citeţ sau cântăreţ nu posteşte sfânta şi marea Patru-zecime, sau miercurile şi vinerile din cursul întregului an, să se caterisească, iar de este mirean să se afurisească”?
    Sau poate, zice, au legiuit Sfinţii Părinţi ai sinodului întâi fiindcă mai adăogaseră şi această mare săptămână a Patimilor, aşa cum însuşi spune şi în altă parte: „De aceea şi Părinţii au prelungit vremea postului, dându-ne nouă vreme de pocăinţă şi aşa curăţiţi să ne împărtăşim”.


    Dar cea mai adevărată pricină, despre care dumnezeescul Hrisostom zice că Primul Sinod a legiuit postul Patruzecimii se pare că este următoarea: Deoarece creştinii de atunci neglijeau şi nu posteau întreaga Patruzecime, ci unii posteau numai trei săptămâni, alţii şase, iar alţii altfel, fiecare după cum se obişnuia în acel loc, precum mărturiseşte despre aceasta Socrate, în Istoria bisericească, Părinţii Sinodului întâi Ecumenic au reînoit canonul Sfinţilor Apostoli şi au legiuit să se postească tot postul Patruzecimii neabătut. Despre această înoire pe care au făcut-o, zice dumnezeescul Gură de Aur, cum că Părinţii aceia au hotărît-o.
    Ci fiindcă aceştia aduc ca apărător al celor patruzeci de zile pe dumnezeescul Gură de Aur, iar acela le strică ca pe o pânză de păianjen părerile lor, noi tăcem şi trecem la alte împotriviri.