Sfântul Nicodim Aghioritul:
DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE
*
Legături:
- Din cartea DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Sf. Nicodim Aghioritul): CUVÂNT ÎNAINTE
- Sf. Nicodim Aghioritul: Deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine (Partea I: ÎMPĂRTĂŞIREA DEASA ESTE DE MARE FOLOS, Capitolul 1)
- Din cartea: DEASA IMPARTASIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Sf. Nicodim Aghioritul): 2. Că deasa împărtăşire cu Sfintele Taine este de folos şi mântuitoare.
- Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Capitolul III)
- Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvântul 1)
- Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvântul 2)
Cuvântul 4
Iarăşi spun unii că iată şi cuvioasa Maria Egipteanca şi mulţi alţi pustnici şi asceţi numai odată s-au împărtăşit în toată viaţa lor şi această întârziere nu i-a împiedicat să se sfinţească.
Cătră aceştia răspundem că nici pustnicii nu conduc Biserica şi nici Biserica nu a făcut canoanele pentru pustnici, precum zice Apostolul. „Legea nu este pusă pentru cel drept” (I Tim. 10,9), iar dumnezeescul Hrisostom zice: „Toţi cei ce au iubit filosofia şi petrecerea Noului Aşezământ al Evangheliei, n-au făcut-o de frica muncilor, ori de pedeapsă şi ameninţare, ci numai din dragoste şi din dumnezeescul dor. Pentru că acestora nu le-a trebuit nici porunci, nici legi ca să iubească virtutea şi să fugă de răutate; ci ca fii aleşi şi liberi, fiindcă au cunoscut bunul neam al firii lor, fără vreo oare care frică sau teamă de pedeapsă, s-au pornit de la sine spre virtute şi au săvârşit-o.
Dar şi aceşti pustnici, dacă au avut putinţa şi nu s-au împărtăşit, se osândesc ca nişte călcători ai sfintelor canoane şi ca nesocotitori ai Sfintelor Taine. Iar dacă nu au avut, sunt nevinovaţi, după cum zice sfinţitul Cabasila: „Dacă sufletele celor adormiţi sunt pregătite pentru împărtăşire, iar Domnul totdeauna voeşte şi iubeşte să sfinţească şi să se dea pe sine pentru fiecare, ce lucru poate să-l despartă de împărtăşire? Desigur, nici unul.
Dar poate va zice cineva: „Dacă un creştin viu, având această pregătire în sufletul său, nu va merge să se împărtăşească, oare poate şi el să se bucure de sfinţirea dela Sfintele Taine, asemenea celor adormiţi? Nu poate fiecare să o dobândească, ci numai cel ce nu poate trupeşte să meargă să se împărtăşească. Aşa cum de pildă sunt sufletele celor adormiţi şi cei ce locuesc şi se sălăşluesc în pustietăţi, în munţi, în peşteri şi în crăpăturile pământului, în apropierea cărora nu se află Jertfelnic şi Biserică şi nici nu este cu putinţă să vadă preot; pe aceşti anahoreţi şi pustnici, Hristos nevăzut îi sfinţeşte cu sfinţenia Tainelor.
Iar dacă cineva, putând să meargă să se împărtăşească, nu merge, aceluia cu totul îi este cu neputinţă să primească sfinţirea Tainelor. Nu, simplu, Pentru că nu a mers, ci Pentru că putând să meargă, s-a lenevit şi nu a mers. De aci se vede că sufletul său este pustiu de acele bunătăţi, care se cuvine să le aibă pentru Împărtăşire. Căci cum poate avea dragoste şi râvnă pentru împărtăşire, cel care putând să meargă să se împărtăşească, dar nu vrea? Si cum poate avea credinţă faţă de Dumnezeu, cel ce nu se teme deloc de teribila ameninţare pe care o face Domnul împotriva celor ce nesocotesc această Cină? Si cum va crede cineva că el iubeşte Tainele, pe care, putând să le primească, nu le primeşte?