Sfântul Siluan despre NECREDINȚĂ, MÂNDRIE, IUBIRE ȘI PACEA INIMII. “Omului păcătos Domnul îi pare neînduplecat, pentru că nu este har în sufletul lui”
“Unii oameni zic ca nu este Dumnezeu. Ei vorbesc așa pentru că în inima lor locuiește duhul mândriei, amăgindu-i cu minciuni împotriva Adevărului si împotriva Bisericii noastre Ortodoxe, căreia i s-a dat prin Duhul Sfant sa învețe tainele lui Dumnezeu.
Ei sunt inteligenți și se cred deștepți, dar, în realitate, nu înțeleg nici măcar faptul că aceste gânduri nu sunt ale lor, ci vin de la vrăjmașul. Oricine le primește în inima lui se identifică cu duhul cel rău și se face asemenea lui. Facă Dumnezeu ca nimeni să nu moară în această stare.
Eu cred că dacă Dumnezeu n-ar exista , nu s-ar mai pomeni despre El pe pământ; dar oamenii vor să traiască după voia lor și de aceea zic că Dumnezeu nu există, și prin aceasta demonstrează ca El există.
Necredinciosului îi dau acest sfat: să zică: ”Doamne, dacă existi, luminează-ma și-Ți voi sluji din toata inima si din tot sufletul! ”Și, pentru acest gând smerit și dispoziție de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreșit.
Domnul iubește pe totț oamenii, dar încă și mai mult îl iubește pe cel care Îl caută.
”Pe cei care Mă caută îi iubesc, zice Domnul, și cei ce Mă caută vor afla har” (Pr. 8, 17). Puțina cunoaștere avem noi toți și Duhul Sfânt mișcă fiecare suflet să-L caute pe Dumnezeu.
”La necredință se ajunge din mândrie. Omul mândru vrea sa cunoască toate prin mintea și prin știința lui, dar nu-i este dat să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu se descoperă decât sufletelor smerite.”
Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul iți spune: ”Ești un sfânt!”, altul: ”Nu te vei mântui!”. Aceste gânduri vin de la vrăjmașul și nu este nici un adevăr în ele. Dar tu cugetă: ”Sunt un mare păcătos, dar Domnul este milostiv, iubește pe oameni și-mi va ierta păcatele mele”. Crede aceasta și va fi așa: Domnul te va ierta. Dar nu-ți pune nădejdea în ostenelile nevoințelor tale, chiar dacă ai face mari lucruri din acestea. Un nevoitor mi-a zis: ”Mă voi mântui cu siguranța, căci în fiecare zi am făcut atâtea metanii”. Dar când a venit moartea și-a rupt de pe el cămașa pe care o purta.
Domnul ne iubește mai mult decât ne putem iubi noi inșine. Dar când sufletul e strâmtorat, el crede că Dumnezeu l-a uitat și că nu mai vrea măcar să Se uite la el sș atunci suferă și se mistuiește de durere. Dar nu este așa, fraților! Domnul ne iubește fără sfarșit și ne face dar, harul Duhului Sfant și ne mângîie. Dar omului păcătos Domnul îi pare neînduplecat, pentru că nu este har în sufletul lui.
Domnul nu vrea ca sufletul să fie abătut și în nesiguranță în ce privește mântuirea lui. Domnul ne iubește pe noi care suntem păcatoși și ne cheamă la El: ”Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi!” și încă ne spune: ”Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”. Aceste cuvinte sunt pline de milostivire, pline de iubire și de bucurie.
Crede cu tărie și fii sigur că suferim câtă vreme nu am ajuns încă smeriți. Dar îndată ce ne smerim, suferințele noastre iau sfârșit, căci, pentru smerenia lui, Duhul lui Dumnezeu dă mărturie sufletului că el este mântuit.
Lucrul cel mai bun este să te predai voii lui Dumnezeu și să înduri întristările cu nădejde. Iar Domnul, văzând întristarea noastră, nu ne va da niciodată peste puterile noastre. Dacă întristările ne par mari, aceasta înseamnă că nu ne-am predat încă voii lui Dumnezeu. Dar cel nemulțumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel care l-a supărat, acela e bine să știe că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulțumirea față de Dumnezeu.
Toți oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări și, deși întristările pe care le trimite Dumnezeu nu sunt mari, pentru oameni ele par de neândurat și îi întristează, și aceasta pentru că nu vor să-și smerescă sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu. Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu le îndura cu ușurință. El vede întristările, dar nădăjduiește în Domnul și întristările trec.
Dacă te lovește orice fel de nenorocire, gândește-te: ”Domnul vede inima mea și, dacă Îi e pe plac, totul va merge bine atât pentru mine cât și pentru ceilalți”, și astfel sufletul va avea întotdeauna pace. Dar, dacă omul începe să murmure: ”Aceasta n-ar trebui să fie așa…, aceasta nu e bine”, nu va avea niciodată pace în suflet, chiar dacă ar posti și s-ar ruga mult“.
Duhul Sfânt este iubire
“Această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, și același Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dumnezeu. În Duhul Sfant, toate cerurile văd pământul și aud rugăciunile noastre și le duc la Dumnezeu.
Domnul este milostiv; sufletul meu știe aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând și smerit, și atunci când sufletul îl vede, se preschimbă în intregime în iubire de Dumnezeu și aproapele și se face el însuși blând și smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea și întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare și ani mulți le-a varsat el.
Tot asa și sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjește după Dumnezeuși și spune: „Sufletul meu tânjește după Dumnezeu și îl caut cu lacrimi”.
Sufletul trăiește mult pe pământ și iubește frumusețea pământului; iubește cerul și soarele, iubește grădinile frumoase, marea și râurile, pădurile și câmpiile; iubește sufletul și muzica și toate aceste lucruri pământești desfătează sufletul. Dar când cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.
Dacă sufletul tău îl cunoaște, Duhul Sfânt iți va da să ințelegi cum învăța El sufletul să cunoască pe Domnul și ce dulceață e în aceasta.
[…]
Sufletului mândru nu i se arată Domnul
Chiar daca ar învăța toate cărțile, sufletul mândru nu va cunoaște niciodată pe Domnul, fiindcă mândria lui nu lasă loc în el pentru harul Sfântului Duh, iar Dumnezeu nu e cunoscut decât prin Duhul Sfânt. […]
Omul mândru se teme de reproșuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos dorește totdeauna sa i se facă reproșuri și primește cu bucurie ocările si se întristeaza când este laudat. Dar aceasta nu este decât începutul smereniei. Dar când sufletul cunoaște prin Duhul Sfânt cât de blând si smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însusi mai rău decât toți pacatoșii și este bucuros să stea pe gunoaie în zdrențe ca Iov și să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucind și asemenea lui Hristos.
Da, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos, care e de netâlcuit în scris si atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trăi veșnic în smerenie, iubire si blândețe.
Slava Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pamânt pe Duhul Sfânt (In 14, 15-18). Duhul Sfânt învață sufletul o negraită iubire pentru norod și mila pentru toți cei rătăciți. Domnului i-a fost milă de cei rătăciți și a trimis pe Fiul Său Unul-Nascut ca să-i mântuiască; iar Duhul Sfânt învață aceeași milă pentru cei rătăciți care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, acela nu vrea să se roage pentru vrăjmași.
Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepadase de Hristos si, în timp ce se ruga, i S-a aratat Domnul si i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie? Nu știi că el s-a lepadat de Mine?” Dar cuviosul continua sa plânga pentru ucenicul sau si atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemănat Mie”. Asa se dobândeste pacea, ALTĂ CALE NU ESTE.
Daca cineva se roaga mult si posteste, dar n-are iubire pentru vrajmasi, nu poate avea pace sufletească. Nici eu n-aș putea vorbi despre ea, dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi învațat această iubire. […]
Pe fratele trebuie să-l dojenim cu blândețe si iubire.
Pacea se pierde dacă sufletul e cuprins de slava deșartă, dacă te ridici deasupra fratelui tău, dacă judeci pe cineva, dacă vei mustra pe fratele tău fară blândețe sș iubire, dacă vei mânca mult sau te vei ruga cu moliciune, pentru toate acestea pacea se pierde.
Daca ne facem obiceiul de a ne ruga din toata inima pentru vrăjmași și de a-i iubi, pacea va locui totdeauna în sufletele noastre. Dar dacă disprețuim pe fratele nostru sau dacă-l judecăm, mintea noastră se întunecă și pierdem pacea și îndrazneala la Dumnezeu. […]
– Întrebare: Cum își poate păstra pacea sufletului un șef, atunci când oamenii lui sunt neascultători?
– Acesta e un lucru anevoios și foarte trist pentru el. Pentru a-și păstra pacea, el trebuie sa-și aducă aminte că, chiar dacă oamenii lui sunt neascultători, totuși Domnul îi iubește și a murit în chinuri pentru mântuirea lor. De aceea, el trebuie să se roage pentru ei din inimă, și atunci Domnul va da rugăciune celui ce se roagă și el va cunoaște din experiență, cum mintea care se roagă are îndrăznire către Dumnezeu și iubire. Și chiar dacă ești un om păcătos, Domnul îți va da să guști roadele rugăciunii, iar dacă vei lua obiceiul de a te ruga așa pentru subordonații tăi, atunci în sufletul tău va fi mare pace și iubire.
–Întrebare: Cum își poate păstra pacea sufletului un subordonat atunci când șeful lui e un om arțăgos și rău?
– Omul arțăgos îndură el însuși un mare chin de la duhul cel rău. El suferă acest chin din pricina mândriei lui.Subordonatul, oricine ar fi, trebuie să știe aceasta și să se roage pentru sufletul chinuit al șefului sau, și atunci Domnul, văzând rabdarea lui, îi va da lui (subordonatului) iertarea păcatelor lui și rugaciunea neîncetată.
E mare lucru în fata lui Dumnezeu să te rogi pentru cei ce te ocărăsc și te mâhnesc; pentru aceasta Domnul îți va da harul Lui, și tu vei cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt și atunci vei suporta cu bucurie toate întristările pentru El, și Domnul îți va da să iubești lumea întreagă și vei dori fierbinte binele pentru toți oamenii și te vei ruga pentru toți ca pentru un singur suflet.
Domnul a poruncit: „Iubiți pe vrăjmași” (Mt 5, 44),
și cine iubește pe vrăjmași se aseamană Domnului; dar nu e cu putință să iubești pe vrăjmași decât prin harul Duhului Sfânt și de aceea, de îndată ce cineva te-a supărat, roagă-te lui Dumnezeu pentru el și atunci îți vei păstra în sufletul tău pacea și harul lui Dumnezeu. Dacă însă vei murmura împotriva șefului tău si-l vei înjura, vei ajunge tu însuți arțăgos ca și el și se va împlini pentru tine cuvântul Proorocului David: „Cu cel ales, ales vei fi și cu cel îndărătnic te vei îndărătnici” (Ps 17, 29). Astfel, este greu pentru un începător să- și păstreze pacea dacă starețul său are un caracter urât. A trăi cu un astfel de stareț este o mare cruce pentru un începator; el va trebui sa se roage pentru stareț și atunci îsi va pastra pacea sufleteasca si trupeasca.
Iar dacă esti un șef și trebuie să judeci pe cineva pentru faptele lui rele, roagă-te ca Domnul să- ți dea o inimă milostivă, pe care o iubește Domnul, și atunci vei judeca cu dreptate; dar daca vei judeca numai dupa fapte, atunci vei gresi si nu vei placea Domnului. Trebuie sa-l judeci pentru ca omul sa se îndrepte si trebuie sa-ti fie mila de orice suflet, de orice faptura si de toata zidirea lui Dumnezeu si sa si ai întru toate constiinta curata, si atunci în sufletul si mintea ta va fi multa pace.
Sa traim în pace si iubire, si Domnul ne va asculta si ne va da tot ceea ce-i vom cere si ne e de folos. Duhul Sfânt se arata în iubire. Asa graieste Scriptura si arata experienta.
E cu neputinta ca sufletul sa aiba pace daca nu vom cere cu toata puterea de la Domnul sa ne dea puterea de a iubi pe toti oamenii.
Domnul stia ca, daca nu vom iubi vrajmasii nostri, nu va fi pace în suflet, si de aceea ne-a dat porunca: „Iubiti pe vrajmasii vostri”.
Daca nu vom iubi pe vrajmasi, atunci vom avea uneori în suflet o anume odihna, dar daca-i iubim pe vrajmasi, pacea ramâne în suflet ziua si noaptea. Vegheaza în sufletul tau la pacea harului Duhului Sfânt; nu ti-o pierde pentru lucruri marunte.
Daca dai pace fratelui tau, Domnul îti va da neasemanat de mult, dar daca întristezi pe fratele tau, atunci negresit întristarea se va abate grabnic si asupra sufletului tau.
Daca îti vine un gând spurcat, alunga-l de îndata, si atunci îti vei pastra pacea sufletului tau, dar daca-l primesti, sufletul tau va pierde iubirea de Dumnezeu si nu vei avea îndrazneala în rugaciune.
Daca îti tai voia proprie, ai biruit pe vrajmasul si vei câstiga drept cununa pacea sufletului, dar daca îti faci voia ta, esti deja biruit de vrajmas si urâtul va chinui sufletul tau. Cine are patima iubirii de avutii nu poate iubi pe Dumnezeu si pe aproapele; mintea si inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogatii si nu este în el duh de cainta si zdrobire pentru pacate, si sufletul lui nu poate cunoaste dulceata pacii lui Hristos. […]
Pastrati harul lui Dumnezeu: cu el viata e usoara, totul se lucreaza bine dupa Dumnezeu, totul e plin de dragoste si bucurie, sufletul are odihna în Dumnezeu si merge ca printr-o gradina minunata în care traieste Domnul si Maica Domnului.
Lipsit de har, omul nu e decât pamânt pacatos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamana dupa minte îngerilor. Îngerii slujesc lui Dumnezeu si Îl iubesc prin mintea lor; la fel si omul dupa minte e ca un înger.
Fericiti cei care ziua si noaptea se îngrijesc sa placa Domnului ca sa se faca vrednici de iubirea Lui; ei cunosc prin experienta si simt harul Duhului Sfânt.
Harul nu vine asa încât sufletul sa nu-l cunoasca si, când pierde Harul, sufletul tânjeste cu putere dupa el si-l cauta cu lacrimi. Daca niste parinti si-ar pierde copilul lor preaiubit, cum l-ar mai cauta peste tot ca sa-l gaseasca. La fel îl cauta pe Domnul si sufletul care iubeste pe Dumnezeu, dar cu mult mai multa neliniste si tarie, asa încât nu-si poate aduce aminte nici de parinti, nici de cei dragi.
Slava Domnului ca ne da sa întelegem venirea harului si ne învata sa cunoastem pentru ce vine harul si pentru ce se pierde. Sufletul celui ce pazeste toate poruncile va simti întotdeauna harul, chiar daca e numai putin. Dar el se pierde usor pentru slava desarta, pentru un singur gând de mândrie.
Putem sa postim mult, sa ne rugam mult, sa facem mult bine, dar daca pentru aceasta vom cadea în slava desarta, vom fi asemenea unui chimval care rasuna, dar înauntru e gol (1 Cor 13, 1). Slava desarta face sufletul gol pe dinauntru si e nevoie de multa experienta si de o îndelungata lupta pentru a o birui.
În manastire am cunoscut din experienta si din Scripturi vatamarea slavei desarte, si acum, ziua si noaptea, cer de la Domnul smerenia lui Hristos. Aceasta e o stiinta mare si necontenita.
[…]
Iata o cale scurta si usoara spre mântuire: Fii ascultator, înfrânat, nu osândi, pazeste-ti mintea si inima de gândurile cele rele si gândeste ca toti oamenii sunt buni si Domnul îi iubeste. Pentru acest gând smerit, Harul Duhului Sfânt va via întru tine si vei zice: „Milostiv este Domnul”.
Dar daca osândesti, murmuri si-ti place sa-ti faci voia, atunci chiar daca te rogi mult, sufletul tau va saraci si vei spune: „Domnul m-a uitat”. Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat ca trebuie sa te smeresti, si pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viaza în sufletul tau; el intra însa cu usurinta în sufletul smerit si îi da pacea si odihna în Dumnezeu.
Maica Domnului a fost mai smerita decât toti si de aceea o preamaresc cerul si pamântul; si oricine se smereste va fi preamarit de Dumnezeu si va vedea slava Domnului. […]”
Mai mult la: Cum aflam pacea inimii – pe blogul APA CEA VIE
(in: Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/