Cuviosul Ioan de la Valaam: Scrisori către ucenici

6

14 septembrie 1943

E de puţin folos să ne mulţumim să citim şi să ne întrebăm: cum să ne mântuim? Trebuie să începem să practicăm, să lucrăm şi să ne curăţim inima de patimi. Acum ştiţi în ce constă viaţa duhovnicească. Să aveţi noroc! Puneţi-vă la treabă! Dumnezeu să vă lumineze şi să nu mă uitaţi în sfintele voastre rugăciuni!

Limbajul Sfântului Isaac Sirul este, ce-i drept, anevoios, dar învăţătura lui este şi mai grea pentru noi; căci puţul este adânc şi n-avem decât o sfoara prea scurtă pentru a ajunge minunata apă mântuitoare ce se află în adâncuri.

Episcopul Teofan (Zăvorâtul) a compus chiar o rugăciune Sfântului Isaac Sirul, ca să ne ajute să înţelegem învăţătura sa mântuitoare. În general, Sfinţii Părinţi au scris plecând de la experienţa şi de la sentimentele lor şi numai cei ce lucrează pentru purificarea inimii pot să înţeleagă această învăţătură.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Extras din cartea: Fericirile, Cuviosul Ioan de la Valaam, Ed. Anastasia,1997.

Cuviosul Ioan de la Valaam: Scrisori către ucenici 

 – 5 –

nedatată

Mulţumeşte lui Dumnezeu ce ţi-a dat să guşti, fie cât de puţin, „cât de bun este Domnul”. Este adevărat, nu trebuie să-i descoperi altcuiva viaţa ta lăuntrică – nici chiar duhovnicului tau – dacă nu are aceeaşi viaţă ca a ta. Sfântul Antonie cel Mare scrie: „Dacă vorbeşti despre lucruri duhovniceşti unuia care nu este înduhovnicit, toate aceste îi vor părea ridicole”. În scrisoarea precedentă ţi-am vorbit despre smerenie şi-ţi repet: „Smereşte-te, copila mea: vrăjmaşul este foarte viclean şi noi suntem slabi”. Sfântul Macarie cel Mare scrie: „Am cunoscut oameni ce erau într-o asemenea stare de desăvârşire duhovnicească, încât contemplau slava sfinţilor din ceruri; au trăit 6 ani această stare, şi totuşi – este cumplit să o spunem – s-au pierdut”.

El mai citează cazul unor martiri ce au îndurat chinuri groaznice, dar totuţi au căzut. Cât despre iertarea păcatelor, Duhul Sfânt grăieşte prin gura proorocului Iezechiel: „Dar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele (…),nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi făcut (…). Dar şi dreptul, dacă se abate de la dreptatea sa (…), toate faptele lui bune pe care le va fi făcut nu se vor pomeni” (Iz.18,21-22,24)

Păstrează-ţi discernământul, copila mea! Fii înţeleaptă ca şarpele şi nevinovată ca porumbelul!

Trag mare folos din faptul că trăiesc într-o încăpere comună şi că dorm alături de ceilalţi, toţi îngrămădiţi pe duşumele. Dumnezeu este unul, dar multe sunt căile care duc la El. Ne-o arată pilda Sfinţilor Părinţi: unii au înaintat în viaţa duhovnicească practicând rugăciunea interioară, alţii recitând psalmi, canoane şi tropare. Aş mai adăuga numai atât: Sfinţii Părinţi spun că, chiar şi la sfinţi, cusururile fireşti se păstrează – şi aceasta pentru smerenia lor.

Este cu siguranţă foarte plăcut să fii cu Mântuitorul pe Tabor; dar trebuie de asemenea să fii cu El şi pe Golgota; deci, înarmează-te cu răbdare! Cel ce are urechi de auzit să audă (Lc. 14 35)

Domnul să te lumineze!

Extras din cartea: Fericirile, Cuviosul Ioan de la Valaam, Ed. Anastasia,1997.

Cuviosul Ioan de la Valaam: Scrisori către ucenici

4

27 iulie 1940

Fericită eşti, dacă te simţi ca un copil sărman în mijlocul oamenilor cultivaţi sufleteşte. Nu invidia şi nu căuta euforii spirituale. Misticii caută asemenea senzaţii de har şi, în loc să obţină contemplaţia adevărată, cad în năluciri diavoleşti. Domnul dă perceperea harului Său celui care şi-a curăţat inima de patimi. Sfinţii Părinţi dobândiseră această stare, dar noi, păcătoşii, trebuie să ne rugăm cu căinţa şi să-i cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru a ne putea război cu patimile. Patericul povesteşte că un ucenic i-a spus bătrânului „Cutare vede îngeri”. Bătrânul i-a răspuns: „Nu-i de mirare că vede îngeri, dar aş avea mare admiraţie pentru cel ce îşi vede păcatele”. Deşi scurtă, această pildă a bătrânului este de o mare adâncime duhovnicească, căci nimic nu este mai dificil decât a te cunoaşte pe tine însuţi. Tu scrii „Cuvintele rugăciunii au devenit una cu Domnul şi sunt de nedespărţit de Domnul Însuşi”. Nu greşiţi, şi aşa şi trebuie să fie.

Da, „bunătatea, bogăţia, dragostea părinţilor şi laudele ce ne înconjoară” sunt o mare piedică în viaţa duhovnicească. Sfinţii Părinţi se temeau de aceste ispite şi le evitau pe cât posibil. Tocmai de aceea s-au retras în mănăstiri şi în pustiuri. Dar tu nu ai nevoie să te retragi nicăieri. Străduieşte-te să fii înţeleaptă ca şarpele şi nevinovată ca porumbelul! Restul este trecător, gol şi de mică importanţă. Noi trebuie să ne aducem aminte şi chiar să ne convingem că vom muri într-o bună zi. Şi acolo, viaţa veşnică ne aşteaptă, timpul se opreşte. Doamne, fie-ţi milă!

Te afli la o vârstă şi la o întorsătură primejdioasă a vieţii tale. Smereşte-te şi, până la moarte, nu te încrede în tine însăţi. Dumnezeu să te înţelepţească!

Continuă să te rogi cum te rogi acum. Dacă ai VIEŢILE SFINŢILOR, te sfătuiesc să le citesti din când în când; ele te vor inspira şi te vor învăţa multe.

Cu dragoste în Hristos.

Extras din cartea: Fericirile, Cuviosul Ioan de la Valaam, Ed. Anastasia,1997.

Cuviosul Ioan de la Valaam: Scrisori către ucenici

3

27 aprilie 1940

Am primit într-adevăr scrisoarea ta. Prin mila lui Dumnezeu, mă aflu încă în viaţă. Cu toate că mă culc pe scânduri, sunt liniştit sufleteşte. Nu mă mai gândesc la Valaam – e ca şi cum aş trăi acolo! Am înţeles scrisoarea ta, căci este scrisă din inimă şi am simţit puterea cuvintelor.

Am părăsit Valaamul în linişte şi am trecut bombardamentul cu sufletul împăcat. În timpul alarmelor, n-am alergat la adăpost – cu toate că adăpostul era amenajat în biserica principală, ci am rămas în chilia mea mea ca să citesc Sfânta Evanghelie. Căderea bombelor zguduia clădirea, geamurile zburau în ţăndari, uşile se deschideau. Însă eu am avut convingerea că voi rămâne în viaţă.

A trebuit să părăsim Valaamul în grabă şi, deşi nu am putut lua decât puţine lucruri cu noi, nu regret. Este totuşi păcat că icoana ta, cât şi cea primită de la părinţii mei, cu binecuvântarea lor, au rămas agăţate pe perete. Am luat cu mine câteva cărti din Sfinţii Părinţi şi asta ajunge!

Deşi te-ai dezlegat de patimi, păstrează-ţi smerenia şi, până la moarte, nu te încrede în tine însăţi. Trebuie să ne nevoim pentru fiecare virtute, dar reuşita străduinţelor noastră depinde de harul divin. Ca răsplată a smereniei şi nu a ascezei, Dumnezeu ne trimite harul Său. Cu cât omul se smereşte mai mult, cu atât harul îl cercetează mai mult. Te sfătuiesc să citeşti cele cinci cuvântari despre curăţie a inimii scrise de Sfântul Macarie cel Mare. Au fost publicate la voi.

Extras din cartea: Fericirile, Cuviosul Ioan de la Valaam, Ed. Anastasia,1997.

Cuviosul Ioan de la Valaam: Scrisori către ucenici

1

4 august 1939

Tocmai am primit scrisoarea ta bună şi am tras concluzia că ai început să te preocupi de viaţa ta duhovnicească. Dumnezeu să te lumineze! Observaţia ta: „Nu trebuie să aşteptam nimic de la rugăciune” este dreaptă. În timpul rugaciunii, trebuie să fim conştienţi de marea noastră nevrednicie şi să nu ne semeţim dacă ne vin lacrimile sau căldura inimii. Lasă ca acestea să vină şi să plece cum vor ele, şi nu te îngrijora dacă ele seacă: nu poate fi altfel.

Rugăciunea este nevoinţa ascetică cea mai grea; ea implică, până la suflarea cea mai de pe urma, truda unei lupte sustinuţe. În acest răstimp, în milostivirea Sa, Domnul aduce uneori mângâiere celui ce se roagă pentru a nu deznădăjdui. Hotărăşte-ţi tu însăţi rânduiala ta de rugăciune acasă, în funcţie de timpul pe care-l ai; ceea ce nu înseamnă s-o transformi într-un act de independenţă. Totodată, pentru a nu fi sclavul unei reguli şi a evita graba, te sfătuiesc să nu o faci de prea multe ori.

Prin mila lui Dumnezeu, noi trăim deocamdata viaţa monahală obişnuită în pace.

Dumnezeu să te binecuvânteze.

Extras din cartea: Fericirile, Cuviosul Ioan de la Valaam, Ed. Anastasia,1997.