Ierom. Petru Pruteanu: INTERVIU DESPRE „POSTUL CEL ADEVĂRAT”

Interviu despre „postul cel adevărat”

 De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată. Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: INTERVIU DESPRE „POSTUL CEL ADEVĂRAT”

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

 

1330536059_gregory2În mod clar istoria Bisericii nu a avut niciodată „secole de aur” şi nici „perioade de glorie”. Tot timpul au fost şi ierarhi vrednici, dar şi foarte mulţi episcopi sau patriarhi pe care nu-i puteai numi nicidecum „urmaşi ai apostolilor”. La fel era şi cu mirenii şi chiar cu călugării (dacă ne gândim că toate hotărârile sinodale din secolele V-VIII vorbesc de călugări doar de rău). Tocmai de aceea noi ne orientăm doar spre sfinţi, iar „paginile negre”, fără a fi băgate sub preş, rămân uitate tocmai pentru că ele nu fac partea din „memoria Bisericii”, ci din memoria a ceea ce este în afara Bisericii sau chiar împotriva ei. Dar astfel de „pagini negre” cu siguranţă au existat şi vor exista. Recursul la unele dintre ele ne este de folos, chiar dacă aflăm şi lucruri de care nici nu ne închipuiam…

Toate acestea nu trebuie să ne smintească, ci şi mai mult să ne întărească căci, necătând la faptul că Biserica a avut foarte puţini teologi şi ierarhi adevăraţi, ea rezistă până astăzi şi chiar se întăreşte. Dacă viaţa ei ar depinde numai de ierarhi, Biserica demult nu mai exista. Continuă să citești Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

Ierom. Petru Pruteanu: Ce este “Paştile blajinilor”? Originea şi sensul sărbătorii

Ce este “Paştile blajinilor”?

Originea şi sensul sărbătorii 

lazarus_resurrection-03

Citind şi ascultând diverse ştiri şi comentarii pe internet despre „Paştele blajinilor”, am întâlnit idei mai mult sau mai puţin trăsnite cu privire la această zi; păcat că unele chiar de la clerici ai Bisericii Ortodoxe. Prin mass-media am auzit chiar şi aberaţii precum că această zi (parafrazez): este închinată „spiritelor celor morţi”, care „în această zi se întorc pe pământ” şi se bucură alături de cei veniţi la cimitire să-i cinstească. De aceea cred că este util să amintim puţin istoria şi însemnătatea acestei zile. Ea nu este chiar atât de simplă cum cred unii, dar nici foarte complicată încât să nu fie reţinută chiar de fiecare creştin.   

Învierea lui Lazăr şi a altor persoane de către Mântuitorul, dar mai ales Slăvita Înviere a lui Hristos Însuşi, sunt premiza credinţei în învierea noastră şi a tuturor celor din veac adormiţi. Credinţa în învierea morţilor este fundamentală în creştinism, iar Învierea lui Hristos, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel, este şi arvuna învierii noastre şi a tuturor celor din veac adormiţi (I Corinteni, cap. 15). Toţi vom învia, dar nu toţi în aceeaşi stare: unii „spre învierea vieţii, iar alţii spre învierea osândei” (cf. Ioan 5:29). Desigur, bucuria Învierii, dar şi evenimentul Învierii în sine, precum şi serbarea anuală a acesteia, este o mare mângâiere şi bucurie mai ales pentru cei adormiţi, trecuţi la Domnul (nu „în nefiinţă” cum se exprimă unii, care n-au idee de creştinism) şi care aşteaptă învierea de obşte, după cum şi noi o aşteptăm (şi mărturisim acest lucru şi în Crez). Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Ce este “Paştile blajinilor”? Originea şi sensul sărbătorii

IEROM. PETRU PRUTEANU: Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

 Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

efrem-sirin-2

 RUGĂCIUNEA SFÂNTUL EFREM SIRUL / SIRIANUL[1]

 Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu le da mie!(o metanie[4])

 Iar duhul curăţiei[5], al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-le mie, slugii Tale[6]! (o metanie)

 Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. (o metanie)[7]  

 


 

[1] Sfântul Efrem a fost un monah, teolog şi imnograf creştin care a trăit în Siria între anii 306-373. Această rugăciune care-i aparţine, însoţeşte toate Laudele bisericeşti care se săvârşesc în Postul Mare de luni până vineri. Bineînţeles, rugăciunea poate fi rostită şi în pravila particulară a monahilor şi mirenilor, tot de luni până vineri, şi nu numai în perioada Postului Mare, ci pe parcursul întregului an bisericesc, cu excepţia perioadelor de la Paşti până la Rusalii şi de la Naşterea Domnului până la Bobotează. În Biserica Rusă există pe alocuri obiceiul de a rosti această rugăciuni cu mâinile ridicate (ca invocare).

  Continuă să citești IEROM. PETRU PRUTEANU: Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

Ierom. Petru Pruteanu: Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului.

Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

 

uspenie

Scurtă istorie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Primele informaţii despre Adormirea Maicii Domnului le aflăm din scrierile lui Meliton de Sardes (sec. II), Epifanie de Salamina (sec. IV), Juvenalie al Ierusalimului (sec. V) şi Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V). Mai târziu despre aceasta au scris Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Ioan Damaschin (sec. VIII), Simeon Metafrastul (sec. XI) şi alţii. Toate aceste izvoare, precum şi altele necunoscute (inclusiv apocrife), au fost adunate şi sintetizate de Nichifor Calist Xanthopol (isihast din sec. XIV), care a scris o istorisire mai amănunţită a acestei sărbători.  

Deşi istorisirea proslăvirii Maicii Domnului are rădăcini apropiate de secolul apostolic, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a apărut abia după Sinodul III Ecumenic de la Efes (anul 431)[1]. În Apus, conform Sacramentariului papei Gelasiu (sec. V), sărbătoarea era deja ţinută pe 15 august; la fel şi în Răsărit, dar fără prea mult fast. Abia în anul 595, împăratul Mauriciu, în cinstea biruinţei asupra perşilor cu mijlocirea Maicii Domnului, a făcut ca această sărbătoare să fie generalizată şi cinstită cu mult fast, compunându-se imne şi cântări, pe care le regăsim în Lecţionarul georgian din secolul al VII-lea. Tipicurile Constantinopolitane din sec. IX-XI ne dau amănunte despre slujba Adormirii, iar unele dintre ele vorbesc și de „după-prăznuire”, cu Odovanie la 3, 4 sau chiar 8 zile. Tipicul Mănăstirii Sf. Sava, generalizat în tot spaţiul ortodox (în sec. XIII-XIV), prevede ca în mănăstiri să se facă Priveghere (Vecernie + Litie + Utrenie, fără să amintească de Prohod), iar Odovania să se facă a 8-a zi. 

  Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA ÎN ZIUA DE PAŞTI ŞI ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ (Actualizat 2013)

Despre împărtăşirea în ziua de Paşti şi în Săptămâna Luminată

(actualizat: 2013)

 

De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:

Părinte, putem să ne împărtăşim de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Pentru a ne împărtăşi este nevoie să continuăm postul?

Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere clară a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:

  1. În primele veacuri ale Bisericii, aşa cum vedem în Sfintele Canoane şi la Sfinţii Părinţi, participarea la Liturghie fără împărtăşirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput. (Despre aceasta vă îndemn să citiţi studiul: „Când şi cum să ne împărtăşim”.) Cu timpul însă, mai ales în spaţiul românesc, evlavia şi înţelegerea creştinilor a scăzut, iar rigorile pentru pregătirea de împărtăşanie au crescut pe alocuri exagerat (inclusiv prin dublul standard de pregătire a clericilor şi a mirenilor). Dar chiar şi aşa, împărtăşirea cu Sfintele Taine la Paşti era o practică generală şi a rămas şi astăzi în toate ţările ortodoxe, unii amânând împărtăşirea abia pentru noaptea de Înviere, de parcă cineva i-ar împiedica să se împărtăşească în fiecare duminică a Postului şi a întregului an, iar de Paşti cu atât mai mult. Deci, ideal ar fi să ne împărtăşim la fiecare Liturghie, dar mai ales în Joia Mare, la Paşti şi la Cincizecime – când s-au instituit şi s-au constituit Euharistia şi Biserica.  Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA ÎN ZIUA DE PAŞTI ŞI ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ (Actualizat 2013)

Ierom. Petru Pruteanu: Despre „botezul prin turnare” sau cum e să te scufunzi fără să te uzi

Despre „botezul prin turnare” sau cum e să te scufunzi fără să te uzi

image004 (2)În ultima vreme, clerici şi mireni (mai ales din vestul României, dar nu numai) îmi pun diferite întrebări vizavi de „botezul prin turnare” care se practică în anumite regiuni şi tinde să devină o practică uzuală în mai toate Bisericile Ortodoxe locale. Şi pe internet circulă diferite filmuleţe şi poze smintitoare, în care preoţii săvârşesc un soi de „botez” inadmisibil, fără ca măcar să dezbrace pruncul, nemaivorbind de parodiile în cazul botezului celor maturi. Dar şi mai grav e că „viaţa bate filmul”, iar cazurile de acest gen sunt mult mai multe decât se pot găsi pe internet, iar reacţiile ierarhilor aproape că lipsesc, deşi i-am simţit pe unii preoţi că se tem totuşi ca episcopul să nu-i afle…

Pe de altă parte, un preot mi-a cerut ajutorul în scandalul pe care-l are cu superiorii săi bisericeşti. Aceştia îl acuză pe preot de „protestantism” şi „încălcarea canoanelor şi a tradiţiei”, auzind de intenţia lui de a merge să boteze un adolescent în râul din apropiere. Interesant, unde i-a botezat Apostolul Andrei pe primii daci dacă nu în Dunăre sau în Marea Neagră? Nu cumva, între timp, noţiunea de „Biserică Apostolică” a ajuns o vorbă goală?

Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Despre „botezul prin turnare” sau cum e să te scufunzi fără să te uzi

Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE „(DEZ)LEGAREA CUNUNIEI”

Ierom. Petru Pruteanu:

DESPRE „(DEZ)LEGAREA CUNUNIEI”

 


De fiecare dată când cineva îmi spune că a fost pe la vreo mănăstire, încep să am emoţii. Sunt şi eu călugăr şi iubesc viaţa şi slujbele mănăstirești, dar atunci când fiii duhovniceşti îmi cer binecuvântarea de a merge pe la mănăstiri, ori le spun concret unde să meargă, ori le interzic categoric să meargă la vreuna. Şi aceasta pentru că în prea multe „mănăstiri” (mai ales din Moldova), călugării nu-şi văd de viaţa lor monahală, ci sunt un fel de magicieni care se ocupă cu scoaterea dracilor, masluri continui, „dezlegări de cununii”, prorocii, diferite metode de a ghici sau de a prevesti viitorul etc. 

Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE „(DEZ)LEGAREA CUNUNIEI”

Ierom. Petru Pruteanu: Despre deasa împărtăşire (AUDIO)

Ierom. Petru Pruteanu: Despre deasa împărtăşire

* * *

AUDIO

 

Radio Logos: Vă prezentăm o nouă emisiune din ciclul Întreabă preotul, în care preoţii răspund la întrebările radioascultătorilor trimise la adresa radio@logos.md.
În această emisiune ieromonahul Petru Pruteanu (administratorul www.teologie.net) ne răspunde la întrebarea despre necesitatea practicării desei împărtăşiri cu Preacuratele lui Hristos Taine în bisericile noastre.

Ierom. Petru Pruteanu: Ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu. Încercare de exegeză modernă

Ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu. Încercare de exegeză modernă

 

batran-se-roaga

Omul contemporan nu prea înţelege ce înseamnă să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul (cf. Marcu 12:33; Luca 10:27). De cele mai multe ori interpretarea este un superficială, pietistă şi sentimentalistă, dar nicidecum duhovnicească. 

În limbajul secolului 21 eu aş traduce aceste cuvinte evanghelice prin următoarea întrebare: Când ultima dată ai pus în slujba Domnului…

  • mintea şi priceperea ta
  • mâinile şi picioarele tale
  • somnul şi timpul tău
  • vocea sau sănătatea ta
  • casa sau maşina ta
  • calculatorul sau telefonul tău

Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu. Încercare de exegeză modernă

Ierom. Petru Pruteanu: Din modesta mea experienţă de catehizare baptismală

Din modesta mea experienţă de catehizare baptismală

filip-eunuc-etiopianDe mai multe ori am fost întrebat despre un plan concret de catehizare baptismală, pe care preoţii (sau cei care îl ajută în lucrarea de catehizare) ar putea să-l aplice în parohiile lor. Unora le-am răspuns în privat, iar altora le-a venit rândul abia acum, în public. Din păcate, răspunsul la întrebarea despre catehezele pentru Cununie va mai întârzia o vreme. Am puţine cununii aici şi încă nu m-am hotărât pentru un anumit model de catehizare, pentru că ceea ce vă propun, nu sunt speculații teoretice, ci experiențe confirmate printr-un anumit feedback din partea ascultătorilor.

Preocuparea unui număr tot mai mare de preoţi şi misionari pentru catehizarea baptismală mă bucură mult, dar lipsa unui ghid de catehizare sau chiar a unor cărţi cu modele de cateheze mă întristează. Personal, mă gândesc de ceva timp la elaborarea unei astfel de cărţi, dar încă nu m-am apucat de ea la modul serios, mai ales că, niciodată nu m-am considerat specialist în catehetică sau misiologie. Am făcut anumite încercări doar pentru că n-am găsit mai nimic la alţii, mai ales în limba română…  

 

Înainte de a da o listă de subiecte catehetice, vreau să fac unele precizări. Cel puţin aici, în Portugalia (şi în Occident în general), trebuie să ţinem cont de faptul că enoriaşii nu trăiesc toţi într-un singur oraş, undeva aproape de biserică, ci de multe ori vin de la zeci sau chiar sute de kilometri. Şi sunt destule cazuri când numărul de întâlniri şi, implicit, numărul subiectelor discutate, este mai mic, tocmai din cauza imposibilităţii reale de a ne întâlni mai des. Dar în aceste cazuri încercăm să completăm golul prin recomandarea unor cărţi sau materiale în format electronic. De asemenea, în cazul în care părinţii şi naşii copilului sunt membri activi ai Bisericii, care citesc regulat Scriptura şi încearcă să trăiască după ea, totul se rezumă la o singură întâlnire „de sensibilizare a conştiinţei”, fără alte lecţii. O anumită reducere a numărului de lecţii o facem şi atunci când părinţii şi naşii au participat deja la aceste lecţii atunci când şi-au botezat copilul mai mare, iar acum au nevoie doar de o împrospătare a unor idei sau de o mustrare serioasă în cazul în care lecţiile de acum 2-3 ani n-au fost puse în practică.

Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Din modesta mea experienţă de catehizare baptismală

Ierom. Petru Pruteanu: Iarăşi despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire. Concretizarea poziţiilor

Iarăşi despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire. Concretizarea poziţiilor

Confession_1

Istoria Bisericii cunoaşte mai multe valuri de discuţii despre deasa împărtăşire şi pregătirea pentru primirea ei. În ultima vreme, însă, dezbaterile s-au canalizat mai mult în direcţia precizării raportului dintre spovedanie şi împărtăşire, iar tonul discuţiilor a creat impresia conturării a două tabere adverse care nu se pot nicidecum înţelege la această temă. Şi, într-adevăr, careva „tabere adverse” există şi ele practic nu comunică una cu alta, ci doar se atacă mai mult sau mai puţin frăţeşte şi,de obicei, fără argumente istorice şi canonice irefutabile. Unii citează anumiţi duhovnici, alţii îi citează pe alţii, dar puţini dintre ei încearcă să raporteze tradiţiile dintr-un anumit timp şi spaţiu concret la Sfânta Tradiţie a Bisericii Universale.

Opinia generală despre cele două tabere este următoarea: cei care se autointitulează „tradiţionalişti” consideră că spovedania trebuie să preceadă în mod obligatoriu împărtăşirea euharistică, iar cei care sunt numiţi de către „tradiţionalişti” ca fiind „liberali”, consideră că nu-i nevoie în mod obligatoriu să te spovedeşti înainte de împărtăşirea euharistică. (Apropo, cei ce se numesc „tradiţionalişti” nu vorbesc aproape deloc despre spovedania înainte de Sfântul Maslu, ceea ce confirmă o dată în plus unghiul destul de îngust al abordării problemelor.) Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Iarăşi despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire. Concretizarea poziţiilor

Conferinţă a Ierom. Petru Pruteanu în Belgia: Hristos – Biserica – Euharistia

Conferinţă în Belgia: Hristos – Biserica – Euharistia

1261799213_resized

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie a.c. voi vizita parohia Sfântul Apostol Andrei din oraşul Gent /Aalst, Belgia.

Sâmbătă seara, pe 30 noiembrie, după slujba Vecerniei (orele 18.00), cu binecuvântarea ÎPS mitropolit Iosif, voi susţine o conferinţă pe tema: „Biserica şi Sfânta Euharistie – temelie şi cale a vieţii în Hristos”. A doua zi voi coliturghisi în aceeaşi parohie. 

Intrarea este liberă. Adresa şi modalităţile de a ajunge la biserică sunt indicate pe saitul oficial al parohiei româneşti din Aalst.

La solicitarea părintelui Constantin Pogor, organizatorul evenimentului, am scrisun rezumat al ideilor pe care urmează să le dezvolt în cadrul conferinţei. Iată textul acestuia:

 

În primele secole creştine Biserica şi Euharistie erau considerate şitrăite ca două realităţi perihoretice, care există şi se manifestă unaprin alta. Botezul, Mirungerea şi Euharistia formau împreună „Tainainiţierii”, prin care în creştin devenea membru al Bisericii după care,creştinul era considerat membru al Bisericii doar în măsura în careparticipa sistematic la sinaxa euharistică şi se împărtăşea cu Trupul şiSângele lui Hristos. Simpla asistare la Liturghie era inadmisibilă, iaroprirea de la împărtăşire pentru careva păcate grave era văzută ca odespărţire temporară sau definitivă de Biserică ceea ce, bineînţeles,pune în pericol mântuirea omului. Continuă să citești Conferinţă a Ierom. Petru Pruteanu în Belgia: Hristos – Biserica – Euharistia

Ierom. Petru Pruteanu: Stihul “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi” în ecteniile liturgice

Stihul “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi” în ecteniile liturgice

Maica Domnului3

Întrebare: Părinte Petru, majoritatea ecteniilor din slujbele noastre se termină cu o cerere adresată Maicii Domnului, după care strana cântă „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne/mântuieşte-ne pe noi”. Care variantă este corectă şi de ce se cântă acest stih?

 

Răspuns: După cum aţi remarcat şi dumneavoastră, ecteniile liturgice (afară decele „întreite”) se termină cu această cerere:

Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stă­pâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fe­cioara Maria, cu toţi sfinţiipomenindu‑o, pe noi înşine şi unii pe/cu alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. 

 

1.   Cred că ar fi de folos să explicăm mai întâi cuvintele subliniate:

a)   în greceşte avem termenul ενδόξου, care s-ar traduce mai corect prin în‑slăvita, adică cea care a intrat în slava lui Dumnezeu (neavând slava prin ea însăşi), tocmai de aceea avem construcţia εν + δόξου. Înlocuirea acestui cuvântul cu „mărit[a]” (de la „mărire”) nu este corectă nici filo­logic şi nici teologic, de aceea am preferat termenul mai vechi şi mai exact.

b)   verbul „a (o) pomeni” – „pomenindu‑o” – este la gerunziu (μνημονεύσαντες) şi nu la conjunctiv („să o pomenim”), aşa cum apare în Liturghie­rele româ­neşti mai noi. Această modificare a formei verbului s‑a făcut atunci când ce­rerea a fost împăr­ţită în două cereri distincte, pentru a cânta stihul: Preasfântă Năs­cătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑ne pe noi. Însuşi locul împărţirii acestei cereri în Biserica Ortodoxă Română nu este cel mai potrivit. De exemplu, în „Biserica Ortodoxă a Macedoniei”, pauza se face după cuvântul „Maria”, când se cântă stihul respectiv, după care continuă cererea, iar verbul „pomenindu-o” face înţeles sensul restului cererii: „pe noi înşine…”.

2.   Stihul „Preasfântă Năs­cătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑ne pe noi” a apărut în ultimele două-trei secole în tradiţia monahală athonită ca o îngânare recitativă în timpul cererii diaconale, dar fără să întrerupă textul ecteniei şi fără ca stihul să fie consemnat în scris. Athoniţii practică rostirea unor stihuri asemănătoare şi în timpul altor rugăciuni. De exemplu, când diaconul/preotul rosteşte rugăciunea Litiei „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…”, la care se pomeneşte Maica Domnului şi mai mulţi sfinţi, strana îngână concomitent cu pomenirile„Cu ale ei/lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi” (de mai multe ori). Însă toate aceste stihuri sunt de fapt nişte improvizaţii care nu se scriu în cărţi şi nici nu pot deveni obligatorii. Iată de ce, şi în cazul ecteniei, originaul grecesc şi toate traducerile existente nu au cererea împărţită şi nici stihul indicat. Nici vechile traduceri româneşti nu conţin acest stih, ci doar cele din secolul XX (cu câteva excepţii). Deci, mai corect ar fi ca această cerere a ecteniei să fie rostită unitar, fără îm­părţiri, iar pe fonul rostirii ei, poporul/strana, cu voce foarte în­cea­tă, să cânte sti­hul sus‑numit. Dar şi mai corect ar fi ca BOR să revină la vechea tradiţie de a nu cânta nimic în timpul acestei cereri pentru a-i sublinia unitatea şi sensul. Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Stihul “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi” în ecteniile liturgice

Ierom. Petru Pruteanu: Iarăşi despre numele de botez. Un scurt Sinaxar al Sfinţilor ortodocşi din Apus

Iarăşi despre numele de botez. Un scurt Sinaxar al Sfinţilor ortodocşi din Apus

All-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

     Deşi literatura teologică de limbă română şi rusă nu sunt lipsite de studii şi articole despre punerea numelor de botez, mulţi preoţi din Republica Moldova, dar mai ales din Rusia, încă refuză să boteze copiii care nu poartă nume de sfinţi, iar dacă aceştia au fost totuşi botezaţi cu astfel de nume, preoţii respectivi refuză să pomenească orice nume care nu se găseşte în lista de sfinţi publicată în fiecare an în Calendarul Bisericii Ruse. În Biserica Ortodoxă Română, la acest capitol, situaţia e mai bună numai că, de multe ori, se cade deja în cealaltă extremă, acceptându-se orice nume, şi aceasta nu pentru că preoţii români ar fi cu mult mai destupaţi la minte, ci pentru că nu-i interesează cu ce nume botează, făcând întru totul pe placul părinţilor (plătitori). Acum însă nu vreau să ating această latură oarecum subiectivă, ci mi-am propus să abordez problema numelor în Biserica Ortodoxă Rusă. Cu această ocazie, vreau să punctez trei idei importante: 

 

     1. După cum am scris şi într-un articol mai vechi, nu este obligatoriu ca un creştin să poarte un nume de sfânt, chiar dacă acesta este un lucru frumos şirecomandabil. Primii creştini purtau nume păgâne, căci altele nici nu erau, iar unii purtau chiar nume de zeităţi păgâne (Dimitrie, Dionisie, Artemida, Afrodita, Diana, Mercur[ie] ş.a.). La urma urmei, nu numele sfinţeşte omul, ci omul sfinţeşte numele prin viaţa, iar uneori şi prin sângele său! Şi chiar dacă creştinul nupoartă numele unui sfânt, nu înseamnă că el nu are „înger păzitor”, care e cu totulaltceva decât „sfântul ocrotitor / patronul ceresc”.

     Majoritatea Bisericilor Ortodoxe locale botează cu orice nume (cu excepţia celor sataniste), nu neapărat cu nume de sfinţi. Astfel, mulţi creştini ortodocşi din alte ţări, când ajung în contact cu clerul Bisericii Ortodoxe Ruse, sunt refuzaţi la pomenire sau la oficierea unor Sfinte Tainei. Tocmai de aceea, Patriarhia Moscovei, în urma numeroaselor plângeri, a emis o circulară în care obligă preoţii să pomenească pe creştinii care au primit botezul în alte Biserici locale, chiar dacă numele acestora nu se regăsesc în Calendar. Din păcate însă, cei mai mulţi nu ştiu de existenţa acestei circulare sau refuză să o pună în practică.  Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Iarăşi despre numele de botez. Un scurt Sinaxar al Sfinţilor ortodocşi din Apus

Prin Moldova bântuie o nălucă îmbrăcată în rasă şi cu cruce la gât. Îi place să se numească “ieromonahul Gavriil”

Prin Moldova bântuie o nălucă îmbrăcată în rasă şi cu cruce la gât. Îi place să se numească “ieromonahul Gavriil”

autor: Ierom. Petru Pruteanu

971708_10200572544091074_396612778_n       

Ca urmare a mai multor sesizări din partea unor clerici şi laici, am hotărât să aduc la cunoştinţă faptul că, în ultima vreme, prin mănăstirile (şi chiar parohiile) din România şi Republica Moldova, umblă un tânăr individ pe numele Găzdaru Marian, originar din Slobozia (jud. Ialomiţa, România), care se dă drept „ieromonahul Gavriil” şi care se cere/se oferă de a sluji, pozându-se pe lângă clerici şi personalităţi bisericeşti. În acelaşi timp, sute de oameni se plâng că au fost rugaţi să-l găzduiască, după care l-au văzut beat şi ademenind fete tinere. 

       Un preot care l-a spovedit o perioadă şi cunoaşte rătăcirile lui Găzdaru Marian spune că acesta avea tendinţe schismatice şi chiar dereglări psihice. Cei care-l cunosc afirmă că el n-a fost niciodată călugărit şi hirotonit sau, cel mult, a fost „hirotonit” de pseudo-mitropolitul Ioan Preoteasa din aşa-zisa „Biserică secretă”, dar nu de PS Vincenţiu al Sloboziei, cum se prezenta el. În orice caz el nu este cleric al nici unei eparhii canonice din România sau Republica Moldova şi nu are preoţie valabilă. 

  Continuă să citești Prin Moldova bântuie o nălucă îmbrăcată în rasă şi cu cruce la gât. Îi place să se numească “ieromonahul Gavriil”

Ierom. Petru Pruteanu: Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!

Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!

*

inquisition

Dedic acest material celor şase preoţi din BOR,
care mi s-au plâns despre aceleaşi lucruri.
Dar ei sunt mult mai mulţi…

După cum remarca Sf. Athanasie din Paros (1721–1813), Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809) şi alți Părinţi trăitori ai teologiei euharistice, mulţi preoţi, care vor încerca să aplice în parohiile sau mănăstirile lor învăţătura Bisericii despre împărtăşirea sistematică cu Sfintele Taine vor fi blamaţi şi persecutaţi.

Din păcate, acest lucru chiar se întâmplă în unele eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române (mai puţin în diaspora), unde preoţii sunt opriţi de slujbe, băgaţi în consistorii, transferaţi în alte parohii etc., pe simplul motiv că împărtăşesc oamenii în fiecare săptămână – adică, pe motiv că respectă canoanele. Şi întrucât bravii „canonişti” şi „păstrători ai tradiţiei strămoșești” nu pot să formuleze nişte capete de acuzare concrete, bagă totul în categoria „inovaţie în cult”. Şi ce numesc ei „inovaţie în cult”? De exemplu: împărtăşirea mirenilor mai des de 40 de zile (mai ales în afara posturilor), împărtăşirea de 2-3 ori cu aceeaşi spovedanie, citirea cu voce tare a rugăciunilor Liturghiei, unirea Botezului şi Cununiei cu Liturghia şi altele de genul acesta. Normalitatea este numită de ei „inovaţie”, iar anormalitatea este numită „tradiţie strămoşească”. Atâta pot pricepe oamenii respectivi sau, mai degrabă, cei care i-au pus în aceste funcţii… Şi n-are rost să vin acum cu argumente teologice sau istorice, căci cei vizaţi oricum nu le citesc. În ultima vreme ei ştiu doar să numere… 

  Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!

Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE LEGĂTURA DINTRE SPOVEDANIE ŞI ÎMPĂRTĂŞIRE

Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

sfanta-spovedanie

Întrebare din partea revistei „Kifa” (Moscova): Părinte, Petru! În ultima perioadă, în blogosfera ortodoxă rusă, tot mai intens se discută problema legăturii dintre mărturisirea păcatelor şîmpărtăşirea euharistică. Cum au ajuns să fie legate aceste Taine între ele? De ce, după părerea Dumneavoastră, problema a ajuns să fie atât de intens discutată?

Discuţiile pe marginea acestui subiect, în mediul bisericesc rusesc, se poartă cel puţin din anul 2006 şi acest lucru este îmbucurător. Am urmărit cu atenţie tot ce s-a scris la această temă şi, după părerea mea, majoritatea teologilor care s-au pronunţat la acest subiect pun problema foarte corect şi vin cu propuneri care se înscriu destul de reuşit în duhul Tradiţiei Bisericii, precum şi în realitatea vieţii bisericeşti de astăzi.

După cum vom vedea mai jos, grecii nu au o astfel de problemă, dar la noi, unde împărtăşirea sistematică abia este restabilită pe ici-pe colo, se constată că aceasta este împiedicată de „regula” mărturisirii laicilor înainte de fiecare împărtăşire. De multe ori, mărturisirea este făcută în mare grabă sau formal, transformându-se, în cel mai bun caz, într-o simplă binecuvântare pentru împărtăşire. Preoţii sinceri şi conştienţi pe bună dreptate ridică această întrebare, mai ales că ei înşişi nu se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire, iar „ipocrizia dublului standard” nu poate continua la nesfârşit. Aşa cum spun Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Nicodim Aghioritul, regulile privind pregătirea pentru împărtăşire (post, rugăciune, spovedanie – dacă este cazul) trebuie să fie identice atât în cazul clericilor, cât şi al credincioşilor. Clericii nu au și nu pot avea nici un fel de privilegii la primirea împărtăşirii, ci numai obligaţii suplimentare legate de învăţare şi slujire. Sper că acest lucru va fi înţeles mai bine din abordarea istorico-liturgică şi duhovnicească pe care ne-am propus să o facem în cele ce urmează. 

 

1.     Din punct de vedere istoric, putem spune că practica mărturisirii păcatelor şi a dezlegării lor de către un urmaş al apostolilor (episcop sau un preot delegat) este de origine apostolică (sec. I) şi ea a existat dintotdeauna în Biserică, numai că în decursul timpului această practică a avut înţelesuri şi forme diferite. Mărturiile istorice din primele trei-patru secole sunt lacunare şi confuze, dar deja din sec. IV-V atestăm existenţa a două tipuri total diferite de mărturisire a păcatelor, care mai târziu „au fuzionat”, rezultând practica spovedaniei de astăzi. Mai exact:

a)   Exista o mărturisire care se făcea doar în cazul păcatelor mari: idolatrie, apostazie, curvie, ucidere, furt şi alte păcate considerate „mari” sau „de moarte” (I Ioan 5:16). O astfel de mărturisire era acceptată o singură dată după Botez (cf. Păstorul Herma, Tertulian ş.a.) sau cel mult de 2-3 ori în viaţă, iar creştinii care-şi luau în serios viaţa de după Botez, deşi se împărtăşeau la fiecare Liturghie duminicală sau chiar zilnică, practic nu se mărturiseau niciodată. Până spre sfârşitul sec. IV, în cazul păcatelor ştiute de toţi, această mărturisire se făcea public, iar în cazul păcatelor necunoscute comunităţii, acestea erau mărturisite în taină episcopului sau unui preot delegat de acesta. În urma mărturisirii, episcopul sau chiar sinoadele locale (cf. Canonul 5, Sin. I Ecumenic) hotărau oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine a penitentului respectiv pentru o perioadă determinată de timp (de la câteva luni până chiar la 15-20 de ani). În funcţie de pocăinţa penitentului, termenul de oprire de la împărtăşire putea fi scurtat sau prelungit. Primirea la împărtăşire se făcea automat, după expirarea termenului care a fost rânduit prin epitimie, fără careva rugăciuni sau formule speciale de dezlegare, iar în unele tradiţii locale – prin punerea mâinilor episcopului sau prin ungerea cu untdelemn sfinţit. 

b)  Exista şi o spovedanie monahală, care era făcută în faţa părintelui duhovnicesc („stareţ /gheronda”), de cele mai multe ori nehirotonit (monahie-stareţă, în cazul mănăstirilor de maici), în vederea mărturisirii gândurilor şi a primirii unor sfaturi personale privind lupta duhovnicească. Această mărturisire nu viza păcatele mari, care ar fi implicat oprirea de la împărtăşire, şi care țineau de competenţa episcopului locului. Continuă să citești Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE LEGĂTURA DINTRE SPOVEDANIE ŞI ÎMPĂRTĂŞIRE

Ierom. Petru Pruteanu – Conferinţă la Suceava: “Întoarcerea Acasă…, în Biserica lui Hristos”

Conferinţă la Suceava:

“Întoarcerea Acasă…, în Biserica lui Hristos”

 

drumul spre biserica

Cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, şi prin străduinţa unor preoţi din municipiul Suceava, am fost invitat de susţine o conferinţă pe tema: „Întoarcerea Acasă…, în Biserica lui Hristos”.

Conferinţa va avea loc pe data de 21 mai 2013 în sala de conferinţe a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuților (str. Vasile Bumbac, nr. 14), începând cu orele 18.00. În pauza conferinţei va avea loc prezentarea cărţii lui Peter E. Gillquist „Întoarcerea Acasă. De ce se convertesc clericii protestanţi la Ortodoxie”.

Sunt invitaţi toţi doritorii!

P.S. În dimineaţa zilei de 21 mai voi sluji la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” – Zamca (lângă mănăstirea armenească), care-şi va sărbători hramul. 

Sursa: http://www.teologie.net/2013/05/15/conferinta-la-suceava-intoarcerea-acasa-in-biserica-lui-hristos/