PREDICĂ A ÎPS TEOFAN LA PRĂZNUIREA SFINŢILOR BRÂNCOVENI
(Video, 2011)
Arhive etichete: ÎPS Teofan
Pastorala ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei la Praznicul Sf. Învieri: DUMNEZEIASCA LITURGHIE – TRĂIRE A TAINEI ÎNVIERII (2013)
Dumnezeiasca Liturghie – trăire a tainei Învierii
*
Având un asemenea dar de viaţă, de lumină, de bucurie în Liturghie, să rămânem aproape de biserică, de altar, de spovedanie, de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Există atâta moarte în lume pentru că nu ne apropiem de izvorul bogat în viaţă al Liturghiei.
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor
de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, Învierea Mea veţi mărturisi.“ (1)
Iubiţi fraţi preoţi,
Drept-măritori creştini,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Se cuvine să aducem mulţumire, înainte de toate, Domnului Hristos că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta la slăvitul praznic al Învierii, la noaptea cea plină de lumină a Sfintelor Paşti. Ne bucurăm pentru aceste clipe, anticipând bucuriile pe care le vom trăi timp de câteva zile în ritm de sărbătoare pascală.
Despre rostul şi importanţa Învierii Domnului pentru viaţa noastră, marele teolog Dumitru Stăniloae spune: „Fără înviere, naşterea oamenilor n-ar avea nici o raţiune. Existenţa însăşi ar rămâne cu totul inexplicabilă. Singură învierea umple toate de sens, de lumină“ (2). Cunoscând acest adevăr, Biserica îi consacră zilele de Paşti şi cele până la Înălţare, dar şi duminicile de peste an, însă mărturiseşte, totodată, că fiecare zi este şi ar trebui să devină o zi a Învierii, întrucât Domnul Cel înviat este totdeauna cu noi. (3) Continuă să citești
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: NEVOIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ AUTENTICĂ
Nevoia de viaţă creştină autentică
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Despre Hristos s-a spus, încă din pruncia Sa pământeană, că va naşte împotriviri (Luca 2, 34). Mai târziu, El avea să mărturisească că a venit să arunce foc pe pământ (Luca 12, 49), să aducă sabia, nu pacea îndelung aşteptată (Matei 10, 34).
Biserica, în esenţa sa fiind o prelungire a lui Hristos în istorie, rămâne aceeaşi realitate care naşte împotrivire, care incendiază lumea, care taie şi sfărâmă orice duh de comoditate, conformism şi status quo.
Cu rare excepţii, Biserica primelor veacuri a trăit în această stare de „nebunie pentru evrei“ şi „sminteală pentru păgâni“ (I Cor. 1, 23). Totul era trăit în neconformitate cu spiritul vremii. Iubirea vrăjmaşilor, concepţia că murind pentru Hristos este calea înmulţirii numărului de creştini, calea spre fericire dobândită prin renunţarea la plăcere, avere şi putere crease o lume care răsturna temeliile lumii vechi. Continuă să citești
ÎPS Teofan: PREDICĂ LA SFINŢII TREI IERARHI (2012)
Predică la Sfinţii Trei Ierarhi
Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
(Matei 5: 14-15)
Părinte decan, cucernici părinţi profesori, domnilor profesori, iubite cadre didactice ale Facultăţii noastre de Teologie, iubiţi studenţi/studente, iubiţi credincioşi,
Cuvintele pe care le-am rostit sunt din Sfânta Evanghelie, cuvinte aparţinând Domnului nostru Iisus Hristos adresate tuturor apostolilor din toate vremurile şi din toate locurile, care propovăduiesc cuvântul Evangheliei. Acest text a fost rânduit de Biserică pentru a fi citit la Dumnezeiasca Liturghie în ziua de mare praznic închinată Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de-Dumnezeu-cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitori ai învăţământului teologic ortodox de aici şi de pretutindenea.
„Voi sunteţi lumina lumii. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor”, cuvinte rostite de Mântuitorul Hristos şi alese de Biserică pentru a defini şi a prezenta chipurile cele luminate şi luminătoare ale Sfinţilor Trei Ierarhi pe care îi prăznuim astăzi. Conştiinţa liturgică a Bisericii a preluat acest cuvânt inspirându-se din viaţa, din învăţătura, din scrisul, din propovăduirea şi, mai ales, din viaţa lăuntrică a Sfinţilor Trei Ierarhi. Şi a împodobit conştiinţa liturgică a Bisericii cântările de la slujba Vecerniei şi a Utreniei închinate marilor doctori ai Bisericii: sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan. În cântările pe care Biserica le-a înălţat aseară către cer spre lauda celor trei ierarhi au fost cuprinse toate cele legate de Sfinţii Trei Ierarhi, prezentându-i credincioşilor ca izvor de inspiraţie pentru dăinuirea lor cea întru Hristos. Mărturisitori ai Sfintei Treimi îi numeşte Biserica, „apărători ai Treimii aţi fost sfinţilor”, „voi sunteţi raze şi văpăi din lumina cea întreit strălucitoare”şi „voi sunteţi treimea cea pământeană, propovăduitori ai Treimii celei cereşti”. Cu aceste glasuri în duh de poezie, Biserica îi prezintă conştiinţei noastre pe cei trei ierarhi prăznuiţi astăzi. Continuă să citești
Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Rugăciunea – stare lăuntrică permanentă
Rugăciunea – stare lăuntrică permanentă
*
Nădăjduiesc în faptul că în inima umanităţii sunt încă destui rugători în numele lui Hristos care fac să dăinuiască Universul.
„Atunci când vei striga, Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă!”
Cuvântul de mai sus este cuprins în Sfânta Scriptură, cartea profetului Isaia (58, 9). Acest cuvânt exprimă dorul, năzuinţa omului după legătura cu Dumnezeu şi receptivitatea Cerului la glasul pământului.
Această relaţie atât de apropiată, imediată şi concretă definea omul de altădată. Astăzi, parcă, zările Cerului s-au închis, glasul pământeanului răsună în zadar şi răspunsul se lasă îndelung aşteptat.
„Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”, zice Domnul în cartea Apocalipsei (3, 20).
De ce întârzie răspunsul? Pentru că Dumnezeu nu-Şi face simţită autoritar prezenţa din înaltul nepătruns al Cerului, ci doreşte să ne vorbească faţă către faţă, în casa proprie, la cina cea de fiecare clipă. Continuă să citești
MITROPOLITUL TEOFAN AL MOLDOVEI: GÂNDURI LA ÎNCEPUT DE POST
Gânduri la început de Post
Postul în care intrăm s-ar cuveni să fie pentru noi o conştientizare a plânsului lui Adam şi al Evei atunci s-au lipsit de frumuseţea raiului, pentru ca, trăind durerea îndepărtării de Dumnezeu, să dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatălui nostru.
„Plângerea lui Adam şi a Evei” – Mănăstirea Decani, Serbia
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, aşezată de dumnezeieştii Părinţi în pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria şi, deopotrivă, drama libertăţii omului. Preţuindu-ne atât de mult prin faptul că ne-a creat după chipul Său, Dumnezeu a sădit în noi darul libertăţii, posibilitatea de a alege drumul pe care să-l parcurgem în viaţă: către El sau către neant. Cât de mult doreşte Dumnezeu ca făptura Sa să rămână în legătură cu Sine, să rămână în Împărăţie!… Continuă să citești
CUVÂNTUL IERARHULUI LA INTRAREA ÎN VEŞNICIE A MARELUI DUHOVNIC
CUVÂNTUL IERARHULUI LA INTRAREA ÎN VEŞNICIE A MARELUI DUHOVNIC
Cuvânt rostit de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la slujba de înmormântare a Părintelui Arhim. Arsenie Papacioc, Mănăstirea Techirghiol, 21 iulie 2011
Despre părintele Arsenie, ca duhovnic, se pot spune nenumărate lucruri. Cred că oricine a trecut prin chilia Părintelui poate da mărturie, înainte de toate, despre uşurarea de povară pe care o simţea după o întâlnire chiar şi de numai câteva minute cu Părintele. Sufletul parcă zbura!
Încerc să dau mărturie aici doar de trei lucruri: starea de prezenţă pe care el o cerea şi o dădea ca un canon fiecăruia, starea de mărturisitor al dreptei credinţe şi starea de receptivitate a durerilor aşezate în inima Părintelui faţă de toţi cei care au trecut prin chilia Cuvioşiei Sale.
„Dumnezeu nu iubeşte plângăcioşii”, „Dumnezeu îi are în braţe doar pe luptători”, spunea Părintele adesea celor care se apropiau de dânsul cu inima zdrobită. El îi îndemna ca pe lângă cruce să aibă şi sabia, ca pe lângă metanii să aibă şi curajul mărturisitor, căci mare este smerenia – ea te duce la Dumnezeu şi măsoară starea ta duhovnicească -, dar mare este şi curajul mărturisitor. Puterea smereniei, împreună cu puterea mărturisirii, îl îmbracă pe om în puterea Crucii, în puterea biruinţei şi a Învierii. Această stare de luptător Părintele o aşeza la inima fiecăruia pentru că, spunea el: „Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renăscut prin sângele Său şi Dumnezeu te mântuieşte în fiecare clipă. Fii, aşadar, luptător!”.
Părintele dădea un canon celor care treceau prin faţa Cuvioşiei Sale, iar canonul acesta era: prezenţă în faţa lui Dumnezeu, pentru că El te-a creat; prezenţă în faţa aproapelui, pentru că eşti destinat să-l iubeşti şi să te rogi pentru el; prezenţă în faţa lumii, pentru că eşti chemat să porţi lumea întreagă în rugăciunile tale către Dumnezeu; prezenţă în faţa propriei tale conştiinţe, pentru că nu trebuie să fie niciodată adormită.
Dorea Părintele – şi cu voia Celui de Sus a reuşit – să fie viu în adevăratul sens al cuvântului, să alunge moartea din chipul lui şi din chipul celor care-şi plecau genunchii în faţa sa. „Dumnezeu, spunea marele duhovnic, mântuieşte doar pe cei vii, pe cei care pulsează de viaţă, pe cei care trăiesc cu adevărat în fiecare clipă, pe cei care dăruiesc viaţă celor din jurul lor”. Continuă să citești