Arhive etichete: Maica Siluana

Nu vreau să am un prieten numai pentru a zice că am

Nu vreau să am un prieten numai pentru a zice că am

– Multe prietene mi-au zis că-s habotnică, dar eu nu vreau să am un prieten numai pentru a zice că am. Sfinţia voastră ce ziceţi?

– Minunat spui şi bine faci! Noi nutrebuie să avem prie­teni, noi nutrebuie să ne căsătorim, noi nu trebuiesă nu ne căsătorim, noi nu trebuie să ne călugărim. Nu există trebuie aici, ci noi ne bucurăm de viaţă în felul în care doreşte inima noastră şi rânduieşte Dumnezeu cu voia noastră. Când eşti plină de Dumnezeu şi eşti plină de bucurie, lucrurile vin de la sine, fie că te măriţi sau nu.Sfântul Apostol Pavel spunea: „Bine este celui care vrea să ţină fecioara acasă”. Este starea de feciorie în celibatar şi a băiatului şi a fetei. Continuă să citești →

Maica Siluana: CE ESTE IERTAREA?

Maica Siluana: CE ESTE IERTAREA?

Iertarea este mişcarea sufletului prin care descoperim, pe de o parte, că avem nevoie să primim şi să oferim iertare, dar că nu ştim şi nu putem s-o facem şi, pe de altă parte, că nu e nevoie decât să o cerem de la Dumnezeu. Iertarea este dragoste, iertarea este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit sau mie, şi zic: „Doamne, vino Tu şi iartă!”. „Numai Dumnezeu iartă!”, spun atât de bine, dar fără să ştie bine ce spun, mulţi din cei ce refuză să ierte… Ei mărturisesc jumătate din taina iertării. Cealaltă jumătate este faptul că Dumnezeu nu iartă undeva ci în sufletul omului. Continuă să citești →

Maica Siluana: Doamne, vino Tu şi iartă !

Doamne, vino Tu şi iartă !

 
Iertarea este mişcarea sufletului prin care descoperim, pe de o parte, că avem nevoie să  primim şi să oferim iertare, dar că nu ştim şi nu putem să o facem şi, pe de altă parte, că nu e nevoie decât să o cerem de la Dumnezeu.
 
Iertarea este dragoste, iertarea este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit sau mie şi zic:  Continuă să citești →

Maica Siluana: CUM SĂ FACI SĂ NU MAI PIERZI BUCURIA

Maica Siluana: CUM SĂ FACI SĂ NU MAI PIERZI BUCURIA

Să nu primeşti gândurile care te închid în tine şi te deschid, de fapt, energiilor vrăjmaşe. Dacă accepţi şi eşti atent la ce simţi, la freamătul acesta al vieţii din tine, şi oferi toate Domnului după cum şi făgăduieşti în Sfânta Liturghie: „Pe noi înşine şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, El vine şi-ţi transformă viaţa. Viaţa ca trăire, ca energie, ca vibraţie, şi nu viaţa exterioară, ca evenimente. Acelea se vor schimba degrabă pentru că sunt rodul energiilor noastre, văzutul nevăzutului din noi. Continuă să citești →

Maica Siluana: Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine…

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine…

 
Maică, iubesc culorile, îmi place îmbrăcămintea de bun-gust, elegantă chiar, aş putea spune, dar observ în jurul meu, în biserică, femei în haine cernite şi mă simt stânjenită, însă în haine ca ale lor nu m-aş simţi eu însămi. Ce trebuie să fac?
Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine… Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi, pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel… Alţii, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.
Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşine, când nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la duhovnic.Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu fiţi ca ceilalţi. Continuă să citești →

Maica Siluana: Dacă vom fugi de durere doar vom spori răul

Dacă vom fugi de durere doar vom spori răul

 

„Îmi vine să-mi iau câmpii” spune de multe ori omul copleşit de necazuri. Ar vrea să fugă undeva unde să fie pace, linişte şi bine, fără să facă binele şi să dobândească pacea de la Dumnezeu! Iată cum începe omul să aleagă calea cea largă, largă cât zarea, cât „câmpii”!

Această pornire rebelă în faţa greutăţilor vieţii este neauzirea şi neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvoarele răului, pentru că acolo e „robia Babilonului” în care ne-am lăsat târâţi de frica morţii şi acolo să-L chemăm pe Domnul, Izvorul Binelui şi Biruitorul răului. Continuă să citești →

Maica Siluana: O cale de a ajunge în duh este tăcerea

Maica Siluana: O cale de a ajunge în duh este tăcerea

O cale de a ajunge în duh este tăcerea. Avem mare nevoie să învăţăm tăcerea ca lucrare a minţii. Că mult mai vorbim! Vorbim, vorbim…dar de ascultat nu ne ascultăm nici pe noi, nici pe cei din jur şi, în orice caz, nu-L ascultăm pe Dumnezeu.  Cred că Părintele Rafail spunea odată că omul tot cere, cere, cere şi Dumnezeu zice: „Eu aş vrea să-i răspund dar dacă el nu tace deloc, ca să-i pot răspunde… cum să intervin?”.

Să tăcem. Să ne facem nişte „insule de tăcere” în timpul zilei. Să intrăm în pielea noastră, pur şi simplu, şi să tăcem. Adică să nu mai vorbim nici cu buzele şi nici cu gândurile. Gânduri vor veni şi vor pleca, dar ne putem uita la ele ca la nişte muşte care zboară pe lângă noi… Dacă devin obraznice să le alungăm cu gândul la Dumnezeu. Cu rugăciunea. Continuă să citești →

Maica Siluana: Dacă vom fugi de durere, vom spori răul care ne locuieşte

Maica Siluana:

Dacă vom fugi de durere, vom spori răul care ne locuieşte

 

„Îmi vine să-mi iau câmpii” spune de multe ori omul copleşit de necazuri. Ar vrea să fugă undeva unde să fie pace, linişte şi bine, fără să facă binele şi să dobândească pacea de la Dumnezeu! Iată cum începe omul să aleagă calea cea largă, largă cât zarea, cât „câmpii”!

Această pornire rebelă în faţa greutăţilor vieţii este neauzirea şi neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvoarele răului, pentru că acolo e „robia Babilonului” în care ne-am lăsat târâţi de frica morţii şi acolo să-L chemăm pe Domnul, Izvorul Binelui şi Biruitorul răului.

Dacă fugim de durere, fie luând analgezice sau euforizante, fie fugind pe căi străine, care ne aruncă în afară, vom spori răul care ne locuieşte şi vom trăi în permanentă nemulţumire, nelinişte şi chiar angoasă. Şi oriunde ne-am duce, şi orice am face, vom găsi tot răul de care am fugit! De ce? Oare nu e nici un loc pe pământ în care să găsim tot ce dorim noi? Ba da! Este, cum spuneam, inima noastră. Adâncul ei! Cum intrăm acolo? Pe calea cea strâmtă, cea a acceptării celor ce se văd, în noi, în aproapele şi în jurul nostru, cu dorul celor ce nu se văd. Binecuvântând tot ce se vede şi chemând pe Domnul, străbatem perdeaua de negură în care suntem şi ajungem la Lumină! De fapt Ea, Lumina, ne conduce! De ce e atât de strâmtă calea acceptării şi binecuvântării? Continuă să citești →

De mine depinde dacă deschid la bătaia Lui în uşa inimii mele

De mine depinde dacă deschid la bătaia Lui în uşa inimii mele

 

De nu vom trăi Învierea Domnului ca pe propria noastră înviere, nu o vom cinsti cum se cuvine. Astăzi, tot ce trăiesc devine loc de întâlnire cu Mâna Lui salvatoare şi cu învierea mea! De mine depinde dacă voi alegesă trăiesc ce mi se întâmplă acum ca pe o consecinţă a celor ce au fost, ca pe o altă dovadă că viaţa mea e distrusă şi că nu am decât să distrug şi eu la rândul meu pe cei de lângă mine, sau să fac din ea locul venirii Lui!

Da, Domnul nostru este şi „Cel ce vine” şi de mine depinde dacă deschid la bătaia Lui în uşa inimii mele. Acum, inima mea e închisă în durerea ei, în ciuda ei, în mohorârea ei. Şi nu fără temei. Uite ce mi se întâmplă! Uite, ce fac ei! Uite cum e lumea! Cum voi deschide? Şi ce să fac cu El în mine? Şi aici am de ales: pot să-I scot „ochii” că îngăduie toate astea sau pot să-I cer puterea de a face ce spune El că e de trebuinţa ca să intru în bucuria Lui! Şi pot să aleg cea de-a doua atitudine, numai şi numai dacă renunţ la cauzele din trecut (mama mea şi tatăl meu m-au învăţat, mi-au făcut…) şi aleg Cauza din viitor, din Ziua cea mare a Celei de a Doua Lui Veniri! Aleg să spun: „Vino, Doamne, şi vindecă sufletul meu, că mult am greşit Ţie!”; „Vino, Doamne, şi binecuvântează pe tatăl meu şi pe mama mea şi pe toţi cei ce m-au rănit şi pe toţi cei pe care eu i-am rănit, că toţi suntem lucrul mâinilor Tale!”. Aşa, ce trăiesc acum încetează de a mai fi cauza unui viitor nefericit, devenind efectul Acelei Veniri care lucrează încă de acum în mine! Continuă să citești →

Maica Siluana: Lupta creştinului este o lucrare a binelui din iubire pentru Dumnezeu şi aproapele

Maica Siluana: Lupta creştinului este o lucrare a binelui din iubire pentru Dumnezeu şi aproapele

 

Nu dintr-o dată ajungem la desăvârşire. Mântuirea noastră şi îndumnezeirea noastră este un proces care cuprinde atât întreaga viaţă, cât şi întreaga istorie a omului. Fiecare om este chemat să se pregătească pentru viaţa şi nestricăciunea viitoare, cu sufletul şi cu trupul său, printr-un proces în trei etape: naşterea prin Sfântul Botez şi pecetluirea cu Duhul Sfânt prin Mirungere, vieţuirea evanghelică în care omul lucrează liber cu harul primit în Biserică şi, la sfârşitul acestei lumi, învierea şi transfigurarea finală.

În vieţuirea evanghelică pe pământ, creştinul este lăsat de Dumnezeu într-un trup muritor şi pătimitor, dar eliberat de diavolul care stăpânea în inima lui înainte de Botez.Acum diavolul atacă doar din afară, prin trup, mai ales sub formă de gânduri şi, dacă i se permite, îşi formează un culcuş în „jurul inimii”.

Lupta creştinului este o lucrare a binelui din iubire pentru Dumnezeu şi aproapele, pocăinţă pentru răul săvârşit din neştiinţă, uitare sau lene, şi prin răbdarea în trup a necazurilor inerente acestei vieţi. Prezenţa şi lucrarea Domnului în Duhul Sfânt în viaţa creştinului transformă necazurile trăite pe cale în locuri de întâlnire cu mila şi iubirea sa de oameni şi uşă de intrare în bucuria pe care El ne-a adus-o prin crucea Sa. Sensul vieţii creştinului este bucuria de a fi cu Dumnezeu şi dumnezeu după har, oricare ar fi preţul pentru această devenire.

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 75-76)

Sursa: doxologia.ro

Conferința AUDIO, Maica Siluana: „Trei opțiuni, două împărtășiri, o persoană” (Botoșani)

Conferința AUDIO,  Maica Siluana:

„Trei opțiuni, două împărtășiri, o persoană”

*

 

Maica Siluana: DESPRE CERCETAREA STĂRILOR NOASTRE SUFLETEŞTI

Am o stare proastă!

*
Cercetându-ne stările sufleteşti ne putem da seama care e bolnavă şi putem alege să fim sănătoşi strigând la Domnul, rugându-ne Lui. Dacă am o stare proastă, dacă sunt agitată, dacă sunt supărată, în timp ce fac lucrul acela mărunt, sau sunt plictisită, zic: aceasta nu este o stare normală, conştientizez asta. Acum ştiu. Ştiu că starea asta nu este starea mea de om normal, de om întreg. 
E o stare în care nu simt bucuria şi nu sunt conştientă că m-am născut pentru bucurie. Şi atunci voi face ceva. Ce? în primul rând zic: Doamne miluieşte! Doamne Iisuse Hristoase! Şi totul se va schimba. Poate că voi simţi în continuare supărare că soţul meu n-a venit la timp acasă. Dar asta e o lucrare a părţii pătimitoare a sufletului, a psihismului meu, este o tulburare a sentimentelor mele şi eu le arăt Domnului ca să le lumineze cu harul Lui. Avem nevoie să înţelegem că emoţiile sunt reacţii ale psihismului şi acesta e rolul lor, e slujirea lor. Ele ne anunţă ne dau putere să luăm atitudini faţă de ce ne face bine sau rău.
Rău e doar când ne aşternem viaţa întreagă pe ele. Continuă să citești →

Maica Siluana Vlad: DE LA DIMENSIUNEA PSIHOLOGICĂ LA CEA DUHOVNICEASCĂ A VIEŢII

De la dimensiunea psihologică la cea duhovnicească a vieţii

Maica Siluana Vlad
 

Această „Liturghie”, ca lucrare concretă în terapia pe care-o practicăm, respectă modelul Sfintei Liturghii Euharistice și cuprinde două dimensiuni: liturghia propriu zisă, într-un timp şi un spaţiu anume şi după o anumită rânduială şi o liturghie de „după liturghie” ca prelungire în cotidian a lucrării de conștientizare, asumare și oferire lui Dumnezeu spre vindecare a întregii noastre vieți rănite de păcat și de patimi. „Prescura” acestor liturghii este chiar viața noastră adunată în ceea ce simțim clipă de clipă.

Liturghia lăuntrică propriu-zisă presupune mai întâi o etapă pregătitoare

Aceasta începe cu o aşezare într-un loc liniștit, de preferat în faţa unei icoane, ca în faţa lui Dumnezeu, într-o poziţie în care să împlinim chemarea de la Liturghia Euharistică: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte.” Această chemare se adresează omului întreg: trup – să stăm bine, corect, într-o postură corespunzătoare; suflet – să stăm cu frică, frica de Dumnezeu care însumează în sine iubire, sfială, cutremur chiar; și minte – să luăm aminte, adică să ne amintim de Dumnezeu și să ne ațintim mintea la El. Continuă să citești →

Maica Siluana: CUM SE BIRUIEŞTE, RESPECTIV CUM SE VINDECĂ HOMOSEXUALITATEA?

 

Cum se biruieşte, respectiv cum se vindecă homosexualitatea?

 

 

 

Se biruieşte mai uşor, se vindecă mai greu. Pentru că sunt situaţii în care cel chinuit de această suferinţă, sau de această înclinaţie sau de această „orientare”, cum se numeşte acum, să nu se poată elibera…

Acum îmi vine în minte situaţia lui Julien Green – un mare scriitor francez, pe care l-am iubit mult, mult de tot – care a fost chinuit de această suferinţă toată viaţa lui fără să fi căzut în păcat. În adolescenţă striga la Dumnezeu: „Doamne, de ce-mi plac mie mai mult verii mei decât verişoarele?”

Da, e greu de vindecat, dar este posibilă viaţa curată în credinţă, aşa cum e posibilă şi pentru un heterosexual. N-au fost sfinţii noştri chinuiţi de ispite şi au biruit? Nu sunt şi astăzi călugării sau celibatarii credincioşi chinuiţi de ispite şi biruiesc? Aceeaşi luptă o are de dus şi cineva care se consideră sau este homosexual. Acesta este un aspect şi o primă etapă a vindecării: omul descoperă că poate fi stăpân peste pornirile şi impulsurile sale şi că Dumnezeu dă har pentru asta. Continuă să citești →

Maica Siluana: LIMBAJUL DURERII

Limbajul durerii

 

 
Prin durere Dumnezeu ne strigă de pe calea rătăcită, ne cheamă să ne venim în fire, să ne orientăm spre adevăr şi lumină. A asculta limbajul durerii înseamnă a pune început bun la o bună comunicare cu sine şi cu semenii. A-ţi asculta durerea înseamnă a-L auzi pe Dumnezeu şi a începe să-L asculţi activ, înţelegând şi lucrând cele auzite cu cuvântul, cu gândul şi cu fapta.
Cel mai important este să înţelegem să ne venim în fire. Când mă doare, eu mi-am ieşit din fire, eu  nu sunt conform firii; fac un lucru care nu este în conformitate cu firea. Şi durerea mă aduce înapoi în firea cea cum a făcut-o Dumnezeu, cum a creat-o Dumnezeu. Ăsta este rolul ei.
A asculta durerea aproapelui înseamnă a te împărtăşi din viaţa lui, a-i purta povara, a-l ajuta să se descopere ca persoană. Port povara când eu nu fac nimic. Nu pot să trăiesc durerea în locul tău; dar sunt cu tine. Nu putem face nimic, ci stăm acolo şi aducem calmul nostru şi răbdarea.
Este nevoie să facem diferenţă între durere şi suferinţă
Durerea este ce simte firea iar suferinţa e semnificaţia pe care o dau eu durerii. Acestea sunt filosofii ale creierului care e înarmat cu revoltă. Ne ascultăm durerea în pocăinţă, când trăim durerea în această pocăinţă ca întoarcere, în asumarea durerii cu nădejde, cerând de la Dumnezeu vindecarea. Atunci ne vom schimba modul de viaţă, cînd vom face diferenţa între durere şi suferinţă. (seminar comunicare 29 martie 2013)