PELERIN ORTODOX

Duminica I din Post (Ioan 1, 44-52) 

SUB POMUL ORTODOXIEI

Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia?

Ortodoxia este întocmai precum aurul curat. Precum aurul e scos din cuptor şi ori de câte ori îl arzi este tot mai curat, aşa şi Ortodoxia noastră: este aur care a ieşit din cuptoarele cele duhovniceşti. Iar cuptoarele cele duhovniceşti sunt Sinoadele Ecumenice şi Locale. Aşadar, Ortodoxia nu este rugina eresurilor, ci este aur curat, diamantul adevărului. Ortodoxia este soarele care străluceşte în Răsărit şi în Apus. Citeşte mai departe…

Sursa: „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani”, vol. 1.

Alte predici:

• DUMINICA IERTĂRII: “CÂND MĂ NECĂJESC, DEGRAB MĂ AUZI…” – Pr. Al. Schmemann
• Predică la Duminica Lăsatului sec de brânză a PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
• Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai [2012] – Pr. Dorin Picioruş
• Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai a Sf. Nicolae Velimirovici
• Predică la Duminica lăsatului sec de brânză a Părintelui Cleopa Ilie: Despre lucrarea faptelor bune în ascuns şi despre milostenie
• SĂ PARTICIPĂM LA VECERNIA IERTĂRII ŞI LA TOATE VECERNIILE DE UMILINŢĂ DUHOVNICEASCĂ!
• MITROPOLITUL TEOFAN AL MOLDOVEI: GÂNDURI LA ÎNCEPUT DE POST
• PR. CONSTANTIN STURZU: POSTUL CA INTRARE ÎN CANTONAMENT
• Predici AUDIO/VIDEO la Duminica Lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai)

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

DUMINICA IERTĂRII: 

ARMELE DUHOVNICEŞTI ALE CREŞTINULUI

Mâine, iubiţii mei, începe Sfânta şi Marea Patruzecime, care ţine 40 de zile. Prima zi este Lunea cea Curată, iar ultima este Sâmbăta lui Lazăr.

EXILAT ÎN SAMOTRACIA

Biserica, iubiţilor, Biserica este ca şi cerul. Cerul este plin de stele. Unele sunt mici, altele sunt mari. Toate strălucesc noaptea. Ziua străluceşte cea mai mare stea, care se numeşte soare. Aşa este şi Biserica: un cer, un cer duhovnicesc. Soare este Hristos. Stele sunt sfinţii. Sfinţii strălucesc pe tăria duhovnicească a Bisericii. Strălucesc prin învăţătura lor, prin viaţa lor, prin minunile pe care le fac. Stelele se deosebesc una de cealaltă. Şi sfinţii se deosebesc unul de altul în cinste şi-n slavă. Fiecare din sfinţi are propria strălucire şi propriile harisme. Nenumărate sunt stelele. Nenumăraţi sunt şi sfinţii.

Citeşte mai departe…

Sursa: „Ne vorbeşte părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani”, vol. 2

• Predică la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi PS SEBASTIAN al Slatinei şi Romanaţilor: DESPRE DRAGOSTE
• Predici AUDIO/VIDEO la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi
• Predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți [2012] – Pr. Dorin Picioruş
•  Sfantul Luca al Crimeei – Cuvinte in Duminica Infricosatoarei Judecati
• Predică la Duminica Înfricoşatei Judecăţi de Sf. Nicolae Velimirovici
• Predică a Părintelui Cleopa la Duminica Înfricoşatei Judecăţi
• Judecata Universală în “DOGMATICA” Părintelui DUMITRU STĂNILOAE

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

DUMINICA ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI: 

CE ESTE IADUL?

„Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit diavolului şi îngerilor lui”(Matei 25, 41)

Când va veni acea zi din urmă, se va face despărţire! Precum ciobanul în fiecare seară, când îşi întoarce turma, – am văzut lucrul ăsta cu ochii mei – pune într-o parte oile şi într-alta caprele, aşa ne va despărţi şi pe noi, oamenii, Hristos. Va lua o sită şi ne va cerne; şi tot ce este netrebuincios va merge în foc, tot ce este grâu va merge în hambar. Va despărţi omenirea în două mari tabere: una va fi a drepţilor, iar alta, a păcătoşilor. Şi păcătoşilor, care vor merge în stânga Lui, Hristos le va spune cuvinte înfricoşătoare: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41).

Citeşte mai departe…

PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC 

„Şi acolo şi-a risipit averea trăind în dezmierdări” (Luca 15, 13)

Astăzi, iubiţii mei creştini, astăzi este sărbătoarea noastră. Astăzi este sărbătoarea fiului risipitor; şi deoarece toţi suntem fii risipitori, de aceea zic că toţi sărbătorim. Să sărbătorim deci, pentru că nu se cuvine să îl imităm doar până într-un punct pe cel risipitor, ci trebuie să-l imităm până la capăt.

Risipitorul păşea pe drumul cel rău, şi când a ajuns deja pe  marginea prăpastiei şi era gata să cadă în haosul iadului, un gând l-a mântuit. Ce valoare are în lume un gând! De la gând pornesc toate crimele (căderile), dar şi minunile virtuţii. Aşadar, un singur gând a fost suficient, ca un fulger, şi în ultima clipă a făcut o mântuitoare cotitură; a schimbat direcţia, a schimbat drumul, de acolo unde mergea spre iad, s-a întors spre cer.

Tema parabolei risipitorului este nemărginită. Ne prezintă două puteri: o putere este păcatul, iar alta este braţul cel puternic al Domnului, care îl prinde pe păcătos, îl ridică şi îl face copil al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Lui. Din toată această minunată parabolă vreau să luaţi aminte doar la un singur lucru. Citeşte mai departe…

Sursa: Cartea Flori înmiresmate

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

POMENIREA SFÂNTULUI TEOCLIT:

UN MAG DEVINE CREŞTIN

Iubiţii mei, unul din cei mai sălbatici prigonitori ai creştinilor a fost Nero. Nero era împărat la Roma în anul 67 d.Hr. A decretat prigoană împotriva creştinilor. Mulţi au mărturisit atunci. În această omilie vom vorbi despre o familie, care a trăit în epoca lui Nero şi toată a primit martiriul pentru Hristos.

***

În Africa, într-o mare cetate, în Cartagina, actualmente Tunezi, slujea un general viteaz. Numele lui era Victor.
Victor se deosebea de toţi ceilalţi generali ai garnizoanei din Cartagina. Era creştin. Era credincios împăratului pământesc, dar mai credincios era Împăratului ceresc, Hristos. Viteaz în lupte, dar mai viteaz în lupta pe care o dădeau creştinii pentru credinţa lor. Gura nu şi-o ţinea închisă; propovăduia cu credinţă pe Hristos. În armată, Victor era un exemplu luminos de general creştin. Dar când s-a decretat prigoana împotriva creştinilor, conducătorul politic al Cartaginei l-a chemat, i-a citit edictul şi i-a spus: Victore, ştiu bine în ce crezi. Ştiu şi faptul că nu doar tu, ci şi mama ta şi fratele tău sunt creştini şi încearcă să-i facă şi pe alţii creştini. Pretutindeni propovăduiesc. Dar acum, că a venit edict de la Roma, te-am chemat să-ţi spun că cel mai bine pentru tine şi pentru familia ta este să-L lăsaţi pe Hristos şi să jertfiţi idolilor… – Nu!, răspunde Victor ighemonului. Nu ne vom lepăda de credinţa noastră nici eu, nici mama mea, nici fratele meu. Citeşte mai departe…

Iubiţii mei, unul din cei mai sălbatici prigonitori ai creştinilor a fost Nero. Nero era împărat la Roma în anul 67 d.Hr. A decretat prigoană împotriva creştinilor. Mulţi au mărturisit atunci. În această omilie vom vorbi despre o familie, care a trăit în epoca lui Nero şi toată a primit martiriul pentru Hristos.

***

În Africa, într-o mare cetate, în Cartagina, actualmente Tunezi, slujea un general viteaz. Numele lui era Victor. Victor se deosebea de toţi ceilalţi generali ai garnizoanei din Cartagina. Era creştin. Era credincios împăratului pământesc, dar mai credincios era Împăratului ceresc, Hristos. Viteaz în lupte, dar mai viteaz în lupta pe care o dădeau creştinii pentru credinţa lor. Gura nu şi-o ţinea închisă; propovăduia cu credinţă pe Hristos.

În armată, Victor era un exemplu luminos de general creştin. Dar când s-a decretat prigoana împotriva creştinilor, conducătorul politic al Cartaginei l-a chemat, i-a citit edictul şi i-a spus:

Victor, ştiu bine în ce crezi. Ştiu şi faptul că nu doar tu, ci şi mama ta şi fratele tău sunt creştini şi încearcă să-i facă şi pe alţii creştini. Pretutindeni propovăduiesc. Dar acum, că a venit edict de la Roma, te-am chemat să-ţi spun că cel mai bine pentru tine şi pentru familia ta este să-L lăsaţi pe Hristos şi să jertfiţi idolilor…

– Nu!, răspunde Victor ighemonului. Nu ne vom lepăda de credinţa noastră nici eu, nici mama mea, nici fratele meu. Suntem hotărâţi să le sacrificăm pe toate pentru Hristos.

Dar înainte de a purcede la mucenicie, să vedem cine era mama lui Victor. Dacă vreţi să aflaţi, deschideţi Evanghelia după Ioan la capitolul 4. Acolo veţi vedea că o femeie foarte păcătoasă, care s-a dus la amiază la fântâna din satul ei ca să ia apă, a întâlnit un necunoscut. Necunoscutul era Hristos. Hristos a deschis o discuţie cu ea. Femeia îl întreba şi Hristos răspundea. Şi femeia se minuna. Pentru prima oară în viaţă auzea astfel de cuvinte. Femeia a crezut şi de atunci şi-a schimbat viaţa şi a devenit o credincioasă uceniţă a lui Hristos. Aceasta este samarineanca, care atunci când a crezut în Hristos s-a numit Fotini. Aceasta este mama lui Victor, care slujea în Cartagina. Iar Sfânta Fotini, precum zice sinaxarul, avea cinci surori, care şi ele au crezut în Hristos. Numele lor erau: prima Fotini, a doua Anatoli, a treia Foto, a patra Fotis, a cincea Paraschevi şi a şasea Kiriaki.

Citeşte mai departe…

• PREDICI AUDIO/VIDEO la Duminica a 33-a după Rusalii (A VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI)
•  PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN LA DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI: RUGǍCIUNE ŞI NON – RUGǍCIUNE
• Predica Sfântului Ioan Gură de Aur la Duminica Vameşului şi a Fariseului: IDEEA ŞI VREDNICIA SMERENIEI
• Predică a Sfântului Ignatie Briancianinov la Duminica Vameșului și Fariseului: DESPRE FELUL DE A FI AL VAMEŞULUI ŞI CEL AL FARISEULUI
• Pr. Dorin Picioruș : Predică la Duminica a 33-a după Rusalii [2012]
• MEDITAŢIE LA DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI A PĂRINTELUI PETRONIU TĂNASE
• PREDICĂ LA DUMINICA A XXXIII-A DUPĂ RUSALII (A VAMEŞULUI ŞI FARISEULUI) A PĂRINTELUI CLEOPA ILIE: Despre mîndrie şi smerenie
• Arhim. Ioil Konstantaros : Lectura apostolică din Duminica vameşului şi a fariseului

CE DAI?

„… Dau zeciuială din toate câte câştig” (Luca 18, 12)

“Astăzi, în toate lăcaşurile Bisericii Ortodoxe, se citeşte Evanghelia care conţine „Pilda Vameşului şi a Fariseului”. Pilda este cunoscută tuturor. Vemeşul şi fariseul s-au dus la Templu şi s-au rugat. Dar Dumnezeu îl găseşte drept pe vameş, iar pe fariseu îl osândeşte. Rugăciunea vameşului este primită, dar rugăciunea fariseului nu este primită.

Dar ce rău a făcut fariseul, încât să nu-i fie ascultată rugăciunea? Fariseul, aşa cum arată şi cuvântul, se considera un om drept, un om sfânt. Respecta poruncile lui Dumnezeu. Postea şi făcea milostenie. Dar postul şi milostenia sunt virtuţi, cine poate să le osândească? Da, sunt virtuţi, dar când se fac aşa cum vrea Dumnezeu. După cum şi în cea mai bună mâncare, dacă arunci câteva picături de otravă, mâncarea nu mai este potrivită pentru hrană, aşa şi cu virtutea: oricât de strălucită şi de mare ar fi, dacă nu se face din dragoste de Dumnezeu, ci de paradă şi slavă, atunci virtutea aceasta îşi pierde valoarea. Apostolul Pavel spune undeva: Şi dacă cineva şi-ar împărţi toată averea în milostenii, dar nu face asta din dragoste faţă de aproapele, cu nimic nu se foloseşte (vezi I Corinteni 13, 3). Citeşte mai departe…

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII

Sursa: „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

“Doamne, şi eu, nenorocita femeie, un căţel sunt. Cer dragostea Ta. Dă-mi o firimitură şi ajunge…” 

Legături:

• PREDICI AUDIO/VIDEO LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII (A CANANEENCEI)
• Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XVII-a după Rusalii
• PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII A SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR
• PĂRINTELE CLEOPA ILIE: DESPRE CREDINŢA CEA MARE ŞI STATORNICĂ (Predică la duminica a XVII-a după Rusalii)
• PR. DORIN PICIORUŞ: Predică la duminica a 17-a după Rusalii [2011]
• PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR LA DUMINICA A XVII–A DUPǍ RUSALII

* * *

„…Hristos, binefăcător. Hristos, marele doctor. Doctor unic. Doctor fără de arginţi, care n-a luat nicio răsplată. Singura Lui răsplată era ca oamenii să creadă în adevăratul Dumnezeu, să facă voia Lui cea sfântă şi să devină copiii Lui iubiţi. În felul acesta, faima Lui s-a întins pretutindeni. Toţi vorbeau despre Hristos. Toţi doreau să-L vadă. Toţi doreau să-L audă. Toţi doreau să-i ducă pe bolnavii lor la Hristos. Doreau foarte mult să-L întâlnească pe Iisus Hristos. Hristoase, suntem păcătoşi şi bolnavi. Când vei trece prin satul nostru, ca să ne înveţi, să ne dai iertare, să ne mângâi, să ne faci bine bolnavii?
  Şi Hristos – neobosit – se ducea pretutindeni. Călătorind, a ajuns şi în părţile Tirului şi ale Sidonului, adică a ajuns la marginile Iudeii, la graniţe. Dincolo, locuiau cananeii, oameni care nu credeau în adevăratul Dumnezeu. Cananeii erau idolatri. Trăiau în întuneric. Credeau în vrăjitori. Prin vrăji îi chemau pe demoni. Erau demonolatri (închinători la demoni). Necredincioşii sfârşesc în demonolatrie. Cine nu crede în adevăratul Dumnezeu, va sfârşi în a-l avea dumnezeu pe diavolul. Va ajunge să tremure de vrăjitori şi vrăjitoare şi să-i plătească pentru a-i face vrăji. Ce lume nefericită! Citeşte mai departe…

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC HARALAMBIE

Sursa: „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

În această predică, iubiţilor, vom vorbi despre un mare mucenic al credinţei noastre, care ne aduce în memorie locurile cele sfinţite ale Asiei Mici, acolo unde vreme de veacuri, până în 1922, a existat o întreagă lume creştină.

Asia Mică, ţara de neuitat! Oriunde ar săpa cineva, va afla oseminte de eroi, moaşte de sfinţi, cruci şi iconiţe şi ruine ale bisericilor şi mănăstirilor. Acum, toate s-au pierdut şi cei care sunt originari din acele părţi şi au venit în Elada, îşi amintesc cu emoţie de patria pierdută, care a născut atâţia eroi şi martiri ca nicio altă ţară creştină. Unul din aceşti martiri este şi Sfântul Haralambie, pe care îl sărbătorim pe 10 februarie. Despre el vom vorbi, pentru că viaţa lui arată cât de mare este puterea credinţei pe care o învaţă Evanghelia.

Sfântul Haralambie a trăit în veacul al II – lea după Hristos.

S-a născut într-o cetate din Asia Mică, Magnisia, care nu este foarte departe de mult-regretata Smirna. Creştinii cetăţii îl preţuiau pe Sfântul Haralambie pentru caracterul lui curat, pentru marea lui credinţă şi l-au ales preot.

Lumea astăzi aude cuvântul „preot” şi nu-i dă nicio importanţă. „Popă”, spune altul şi copiii auzindu-i pe cei mari vorbind despre preoţi cu dispreţ nu vor să devină preoţi când se fac mari. Şi preotul peste câţiva ani va fi ceva rar. Citeşte mai departe…