TREI ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEŞNICE A PĂRINTELUI ARSENIE PAPACIOC
19 iulie 2014
*
Părinte Arsenie, dacă este să ne vorbiţi despre sfinţia voastră, cu ce aţi începe?
Mă gândesc la împrejurările în care mi-am trăit viaţa. Am trăit şi situaţii când m-am întâlnit în pustie cu fiare sălbatice, cu lupi, cu urşi. Şi nu scăpam dacă nu era ninsoarea aceea grozavă, de nu vedeai la zece metri înainte… Dar toate sunt cu un rost. Mai târziu mi-am dat seama. De ce lupul a luat-o în altă parte şi nu înspre mine. Mai târziu, mi-am dat seama că m-a ferit Dumnezeu.
Aşa credeţi că este în viaţa oricui? Sunt normale momentele din viaţă când sufletul se face ţăndări de durere?
Absolut. Dar modul în care expuneţi problema este unul disperat. Sufletul nu se face ţăndări niciodată. Se împrospătează, se adaugă. Dacă citiţi „Crimă şi pedeapsă“, romanul lui Dostoievski, personajul Rascolnikov, care a omorât bătrâna se întreba: „La ce bun să mai trăiască baba asta?“ Câte milioane de oameni au murit în Rusia, să piară încă o persoană nu era mare lucru. Dar nu este aşa. În creaţia lui Dumnezeu nu există nimic care să nu fie sub controlul divin. Nu se mişcă fir de păr din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu.