Arhive etichete: Pr. Alexander Schmemann

Alexander Schmemann: EUHARISTIA – TAINA PREZENŢEI VEŞNICE A LUI HRISTOS

Euharistia – taina prezenţei veşnice a lui Hristos

*
Legături:

* * *

Întâlnirea cu Dumnezeu în Taina Euharistiei este unul dintre cele mai preţioase daruri pe care le-a primit umanitatea de la creaţie. Împărtăşirea din bucuria prezenţei divine rămâne însă o taină pe care numai cei care o trăiesc pe deplin o pot înţelege şi tălmăci. Într-o lucrare dedicată Sfintelor Taine sau Sacramentelor – cum sunt cunoscute în terminologia occidentală – părintele Alexander Schmemann, teolog ortodox contemporan, evidenţiază rolul Euharistiei în viaţa creştinilor de astăzi. Tentaţi fie de rafinamente conceptuale, fie de exaltări spiritualiste, mulţi creştini din zilele noastre pierd din vedere un aspect esenţial: Liturghia este o sinteză şi o reprezentare vie a întregii opere mântuitoare. Ea nu conceptualizează, nu defineşte mântuirea, ci o reactualizează, oferind tuturor şansa extraordinară de a deveni şi rămâne contemporani acestui eveniment unic în istoria umanităţii.

A binecuvânta este a accepta cu iubire
Liturghia ortodoxă începe cu Doxologia solemnă: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor“. De la început este anunţată destinaţia, călătorim spre Împărăţie. Acesta este locul spre care mergem – şi nu în mod simbolic, ci real. În limbajul Bibliei, care este şi limbajul Bisericii, a binecuvânta împărăţia nu înseamnă pur şi simplu a o aclama. Înseamnă a o declara ca scop, ca ţel al tuturor dorinţelor şi intereselor noastre, al întregii noastre vieţi, ca valoare supremă şi absolută a tot ceea ce există. Continuă să citești →

Pr. Alexander Schmemann: TEOLOGIE ŞI EUHARISTIE

Teologie şi Euharistie

 

1.

Situaţia actuală a teologiei ortodoxe trebuie caracterizată prin două cuvinte: confuzie şi trezire. Prin confuzie mă refer la o evidentă lipsă de unitate în rândul teologilor ortodocşi: unitate a limbajului teologic, unitate a metodei, consens în ceea ce priveşte întrebările şi modul în care sunt formulate soluţiile lor. Teologia noastră se dezvoltă într-o pluralitate de „chei” teologice şi în mai multe cadre teologice care se exclud reciproc. Totuşi, această confuzie este şi semnul unei treziri, al unei noi căutări de perspective teologice cu adevărat ortodoxe.

 Această situaţie nu este deloc accidentală întrucât soarta teologiei ortodoxe a fost una tragică. Pe de-o parte, de la căderea Bizanţului şi de la întreruperea tradiţiei patristice creative teologia noastră a îndurat o lungă „captivitate apuseană”, care a întunecat profund şi chiar a deformat gândirea teologică ortodoxă în timp ce, pe de altă parte, aceeaşi perioadă post-patristică a fost una care a schimbat radical statutul şi funcţia teologiei în viaţa Bisericii. Deşi era preocuparea – şi funcţia – întregii Biserici, a devenit o „şcoală” singură şi a fost, astfel, privată de interesul viu şi de atenţia vie fără de care niciun efort creativ nu este posibil. Astăzi situaţia se schimbă. Conflictele şi diviziunile din sânul Bisericii, noua luptă „ecumenică” cu Occidentul creştin şi, mai presus de toate, provocarea presantă a lumii moderne au pus teologia într-o nouă lumină, au readus-o la importanţa pe care nu a mai avut-o de secole. Eliberată din „conformitatea” oficială care i-a fost impusă  de factori extra-teologici, teologia ortodoxă nu şi-a găsit încă unitatea adevărată. Dar trebuie să o găsească. Oricât de inteligibil şi folositor ar fi, pluralismul teologic actual nu trebuie să existe la nesfârşit. (Teologia n.t.) este o sinteză, o integrare a teologiilor mai mult sau mai puţin „private” într-una singură, consistentă pe care trebuie să o căutăm. Teologia ortodoxă este prin însăşi natura ei expresia catholică (universală, n.t.) a credinţei Bisericii, iar Biserica nici nu ştie şi nici nu are nevoie de o altă teologie. Continuă să citești →

Câteva trăsături caracteristice ale Ortodoxiei (Duminica Ortodoxiei)

Câteva trăsături caracteristice ale Ortodoxiei (Duminica Ortodoxiei)

*

Ortodoxia este identică în credinţa şi cultul ei cu conţinutul de credinţă şi de cult al creştinismului originar. Dar faptul paradoxal şi absolut autentic este că, fiind în esenţă prelungirea credinţei, cultului şi spiritualităţii Bisericii nedivizate de la început, Ortodoxia răspunde totuşi perfect necesităţilor spirituale de azi ale popoarelor care au păstrat-o. Ea nu s-a modificat esenţial după perioadele istorice prin care a trecut omenirea în cele două mii de ani. Ea nu a făcut din elementul trecător al uneia sau alteia din perioadele istorice elemente esenţiale ale fiinţei ei ca să-i fie greu acum să le elimine. Ea nu s-a medievalizat ca romano-catolicismul, nu e produsul protestului renascentist ca protestantismul, şi nu caută nici acum o modificare esenţială pentru a se adapta timpului nostru prin secularizare. Ea a rămas la valorile esenţiale şi permanent umane ale evlaviei, la preocupările simple, adânci şi netrecătoare ale omului în raportarea lui la absolut. Ea l-a ajutat pe om să-şi dea un răspuns la întrebările trecătoare ale epocilor prin răspunsul ce l-a dat întrebărilor lui fundamentale de totdeauna. Ea nu s-a identificat cu armura greoaie şi cu formele complicate de luptă ale cavalerului medieval sau cu haina severă şi cu codul social disimulatoriu al burghezului individualist, ci şi-a păstrat vioiciunea de mişcări şi simplitatea de gândire şi de manifestare directă şi esenţială a omului natural de totdeauna, putând fi totdeauna aceeaşi şi totdeauna actuală. Continuă să citești →

DUMINICA IERTĂRII: „CÂND MĂ NECĂJESC, DEGRAB MĂ AUZI…” – Pr. Al. Schmemann

„Când mă necăjesc, degrab mă auzi…”

??????????????????????????????????????????????????????????

 

Duminica iertării (a izgonirii lui Adam din Rai) 

Pr. Al.Schmemann:

“… În cele din urmă vine ultima zi, numită de obicei Duminica Iertării, dar al cărei nume liturgic trebuie de asemenea menţionat: „Izgonirea lui Adam din Rai”. Această denumire totalizează, într-adevar, întreaga pregătire pentru Post. Acum ştim, că omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoaşterea lui Dumnezeu şi pentru comuniunea harică cu El. Păcatul omului l-a lipsit pe om de acea viaţă binecuvântată, iar existenţa lui pe pământ s-a transformat într-un exil. Hristos, Mântuitorul lumii, deschide uşa raiului celui ce-L urmează, iar Biserica, prin dezvăluirea frumuseţii Împărăţiei lui Dumnezeu în viaţa noastră, un pelerinaj către patria noastră cerească. Astfel, la începutul Postului suntem ca şi Adam:

„Scosu-s-a Adam din Rai pentru mâncare; pentru aceasta şi şezând în preajma lui plângea tânguindu-se şi cu glas de umilinţă zicea: Vai mie, ce am pătimit eu, ticălosul.

O poruncă am călcat a Stăpânului meu şi de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, cel ce eşti pentru mine sădit şi pentru Eva încuiat, roagă pe Cela ce te-a făcut pe tine şi pe mine m-a zidit, ca să mă satur de florile tale. Pentru aceasta şi Mântuitorul către dânsul a zis: Zidirea mea nu voi să piară, ci voi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Că pe cel ce vine la Mine nu îl voi goni afară“.

Continuă să citești →

ALEXANDER SCHMEMANN: Redescoperirea vieţii euharistice

Redescoperirea vieţii euharistice

 *
Este imposibil şi inutil să prezentăm aici problema participării laicatului la Tainele dumnezeieşti sub toate aspectele sale dogmatice şi istorice. Esenţialul poate fi rezumat în cele de urmează:
Este bine stabilit şi de necontestat faptul că în Biserica primară comuniunea tuturor credincioşilor la fiecare dumnezeiască Liturghie era o regulă. Totuşi, ceea ce trebuie subliniat este faptul că această comuniune obştească periodică era înţeleasă şi trăită nu numai ca un act de evlavie personală ci, mai presus de toate, ca un act ce izvorăşte din apartenenţa la Biserică sau mai precis ca împlinire şi actualizare a acestei apartenenţe. Sfânta Euharistie era în egală măsură definită şi trăită ca Taină a Bisericii, Taină a comunităţii, Taină a unităţii. „S-a amestecat cu noi”, scrie Sfântul Ioan Hrisostom, Continuă să citești →