Arhive etichete: Sfântul Maxim Mărturisitorul

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL -„Vai, dacă cei care trebuie să vorbească şi să susţină Ortodoxia tac!”

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE

SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL:

„Vai, dacă cei care trebuie să vorbească şi să susţină Ortodoxia tac!”

Sursa: Cartea FLORI ÎNMIRESMATE” – Episcopul Augustin Kandiotis, fost Mitropolit de Florina (52 de predici la pomenirea unor sfinți)

coperta_flori-inmiresmate

ORNAM1

ORNAM1

Alte articole:

ORNAM1

Sfântul Maxim a trăit în veacul al VII-lea d.Hr.  S-a născut în Constantinopol. A iubit cartea de mic. A studiat filosofia şi teologia şi era renumit pentru educaţia sa. Datorită calităţilor sale a fost luat funcţionar superior la Curtea Împăratului şi imediat a devenit mare secretar. O mare cinste. Împărat era atunci Heraclie, cel care i-a biruit pe perşi şi a adus înapoi Cinstita Cruce pe care o răpiseră barbarii. În zilele lui, Cetatea a fost salvată de asediu avarilor, iar locuitorii au cântat pentru prima oară Imnul Acatist. Heraclie a fost un împărat credincios şi evlavios. Dar asupra unei teme serioase, asupra temei ereticilor, a arătat o oarecare cedare, care nu a plăcut deloc lui Maxim. Maxim îi considera pe eretici foarte periculoşi şi voia ca Biserica şi statul să păstreze faţă de ei o poziţie strictă. Ereticii erau atât de obraznici, încât dacă erau lăsaţi liberi exista teama ca o mare parte din mulţime să cadă în erezie. Iar în acea vreme erezia ce era în mare acţiune era monotelismul.

Să spunem în două cuvinte ce înseamnă monotelism. Hristos, Începătorul credinţei noastre şi Întemeitorul sfintei noastre religii, este Dumnezeu şi Om, este Dumnezeu-Om. Are două voinţe. Ca om are o voinţă, însă curată de întinăciunea păcatului. Ca Dumnezeu are o voinţă sfântă şi atotputernică. Aceste două voinţe se unesc în Hristos. Voinţa omenească se supune voinţei lui Dumnezeu şi există o armonie a voinţelor în persoana lui Hristos. Nu se întâmplă nicio ciocnire în Hristos între voinţa dumnezeiască şi cea omenească.Însă cum are loc unirea celor două firi şi armonia celor două voinţe, aceasta este o taină. Continuă să citești

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL (21 ianuarie)

Sf MAxim MArturisitorul1

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL 

Troparul Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Maxim, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Să cântăm Domnului…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot harul Duhului cel de Dumnezeu insuflat picură-l întru mine, din limba ta cea curgătoare de miere şi dulce, Dumnezeiescule Maxim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Continuă să citești

ACATISTUL SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL (21 ianuarie)

image (2)

ORNAM1

ACATISTUL SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Condac 1:

Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și păstor al Bisericii te-ai arătat, Părinte Maxim, biruindu-i pe nevăzuții vrăjmași și închipuirile eretice cu tăria cunoștinței de Dumnezeu. Și în focul mucenicesc te-ai aruncat pentru dragostea lui Hristos, ca drept și sfânt împreună cu tine să ne veselim de Dânsul. Pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!

Icos 1:

Împodobit fiind din tinerețe cu fire bună și minte dreaptă ai ajuns cel dintâi sfătuitor împărătesc, căci harul lui Dumnezeu strălucea din inima ta cu putere, întărindu-te în toată vremea: Continuă să citești

CUVÂNTUL STAREŢULUI PARTENIE DE LA MĂNĂSTIREA ATHONITĂ SFÂNTUL PAVEL DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

CUVÂNTUL STAREŢULUI PARTENIE DE LA MĂNĂSTIREA ATHONITĂ SFÂNTUL PAVEL

DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

CITIŢI ŞI: Teologul ortodox francez Jean Claude Larchet: „Am dăruit zece ani din viața mea Sfântului Maxim”

Preafericite Părinte Patriarh al Romaniei, Daniel, Înalt-Preasfinţite Părinte Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Teofan, Preasfinţiţi Părinţi Arhierei, iubiţi fraţi întru Hristos, onorate autorităţi, binecuvântat popor al lui Dumnezeu.

Suntem profund marcaţi de prezenţa noastră aici la Iaşi, în acest mare şi vestit oraş al României, împodobit cu mânăstiri minunate şi biserici strălucitoare. Aceasta o datorăm în primul rând binecuvântării date de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, căruia îi mulţumim călduros, şi în al doilea rând faptului că la această luminoasă şi mare sărbătoare a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei, Înalt-Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a avut deosebita purtare de grija de a ne invita să aducem moaştele cele de-har-izvorâtoare ale Sfântului Maxim Mărturisitorul care se păstrează de veacuri în mănăstirea noastră, a Sfântului Pavel, una dintre cele douăzeci de mănăstiri suverane ale Sfântului Munte Athos.

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mat. 10:32-33).

Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos s-au încrustat adânc în inimile tuturor ce L-au iubit pe Dumnezeu, jertfindu-se pe sine pentru apărarea Adevărului Bisericii noastre, moştenirea cea mai de preţ lăsată nouă de Hristos. Unul dintre aceştia este şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, care s-a dovedit un mare apărător al credinţei ortodoxe – deşi era simplu monah – deoarece timp de aproape 25 de ani a fost principalul exponent al acesteia, mărturisind două voinţe în Persoana lui Hristos, într-o vreme de mare cumpănă pentru Biserică. Continuă să citești

21 ianuarie: SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL (Troparul, Viaţa)

SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL 

ORNAM1

Legături:

ORNAM1

Pe Cuviosul Maxim cel mare cu numele şi cu viaţa, l-a odrăslit cetatea cea mare a Constantinopolului, născut din părinţi de neam mare şi dreptcredincioşi; şi l-au crescut în învăţătura cărţii din destul, pentru că toată filosofia şi teologia a străbătut desăvîrşit; apoi a fost bărbat prea înţelept şi slăvit şi întru palate împărăteşti cinstit. Pentru că împăratul Heraclie (610-641) văzînd înţelepciunea şi viaţa lui cea bună, l-a cinstit pe el cu rînduială de asincrit (boier), chiar nevrînd, şi în numărul sfetnicilor săi l-a rînduit; apoi era de toţi iubit şi cinstit şi la toată cetatea împărătească de mare folos.

Continuă să citești

Sfântul Maxim Mărturisitorul: ZAHEU VAMEŞUL

Zaheu vameşul este cel ce vămuieşte zidirea lui Dumnezeu pentru propria plăcere.

Dar aude Cuvântul Care trece pe acolo şi se urcă într-un sicomor, când se naşte în el cuvântul pocăinţei. Atunci îl convinge să urce mai presus de cugetul trupului, căci aceasta înseamnă sicomorul.

De acolo va privi nestingherit Cuvântul şi îl va auzi pe El zicându-i: „Coboară-te repede”, Continuă să citești

13 august: Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

*

Alte articole:

* * *

Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Constans, nepotul lui Iraclie, şi era filosof desăvârşit. Împodobindu-se cu înţelepciunea, şi lăsând toate avuţiile sale fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creştea eresul monoteliţilor -adică al celor ce mărturisesc o singură voie în Domnul nostru Iisus Hristos -, s-a aprins de dumnezeiască râvnă şi s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin papa, ca să adune un Sinod local şi să-i anatematizeze pe cei ce cugetau acel eres, împreună cu începătorul lui. Şi a alcătuit Sfântul Maxim şi cărţi împotriva acelui eres. Continuă să citești

Sf. Maxim Mărturisitorul: Când îți vor veni ispite pe neașteptate, nu învinui pe cel prin care ți-au venit

Sf. Maxim Mărturisitorul:

Când îți vor veni ispite pe neașteptate, nu învinui pe cel prin care ți-au venit

Legături:

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, şi pe aproapele îl iubeşte; unul ca acesta nu-şi păstrează averea, ci o rânduieşte cu cuviinţa dumnezeiască, dând fiecăruia cele de folos. Cine face milostenie urmând lui Dumnezeu, nu cunoaşte deosebire între cel rău şi cel bun, între cel drept şi cel nedrept, în ce priveşte cele trebuincioase trupului, ci tuturor le împarte la fel, deşi, pentru voinţa cea bună cinsteşte mai mult pe cel îmbunătăţit, decât pe cel rău.

Precum Dumnezeu, din fire, ca un bun şi fără de patimă, pe toţi îi iubeşte la fel, dar pe cel cu viaţă îmbunătăţită îl slăveşte, ca pe unul ce a dobândit cunoştinţa, iar pe cel rău îl miluieşte cu bunătate şi certându-l în veacul acesta, îl întoarce, aşa şi cel cu bună voire şi fără de patimă, pe toţi oamenii la fel îi iubeşte, pe cel bun pentru firea şi înclinarea bună a voii sale, iar pe cel rău pentru fire şi din compătimire, miluindu-l ca pe unul ce e fără de minte şi umblă întru întuneric.

Continuă să citești

Sfântul Maxim, model de monah şi de teolog, apărător al dreptei credinţe

Sfântul Maxim, model de monah şi de teolog, apărător al dreptei credinţe

 

Biserica noastră îl cinsteşte la 21 ianuarie pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, un cuvios cunoscut în teologia şi spiritualitatea ortodoxă pentru densitatea şi profunzimea sa greu de egalat. Viaţa şi opera acestui mare sfânt şi teolog creativ al Bisericii trezesc interes şi astăzi, fiind un exemplu viu, de adevărată mărturisire a dreptei credinţe. Lucrările sale de teologie şi spiritualitate au fost scrise întotdeauna împotriva curentului de opinie general, cuviosul autor trăind permanent ceea ce învăţa şi teologhisind ceea ce trăia. Toate acestea le-a pecetluit cu mărturisirea sa de credinţă neîncetată şi cu sângele său.

S-a născut în anul 580, într-un sat din Golan, dintr-o familie nobilă, însă la vârsta de 9 ani a rămas orfan, fiind încredinţat unei mănăstiri din Palestina. În 614 s-a retras la o mănăstire din Chrysopolis, de pe ţărmul răsăritean al Bosforului, iar după zece ani s-a mutat la Mănăstirea ‘Sfântul Gheorghe’ din Cyzic. De aici a plecat în anul 626, ca urmare a unei incursiuni a perşilor şi, trecând prin Grecia şi Egipt, s-a aşezat pentru mai multă vreme într-o mănăstire din Cartagina. În această perioadă, Sfântul Maxim a devenit principalul apărător al Ortodoxiei împotriva monoteliţilor, care susţineau că în Hristos nu se află două voinţe, dumnezeiască şi omenească, ci doar una, cea dumnezeiască. El a fost cel care a pregătit în 649 sinodul de la Roma care, sub papa Martin I, a condamnat erezia monotelită. Pentru opoziţia sa faţă de monotelismul susţinut de politica imperială, Sfântul Maxim a fost trimis în două exiluri, mai întâi la Bizya şi apoi la Perberis, în Tracia. În anul 662 a fost anatematizat împreună cu ucenicul lui, Atanasie, şi cu un alt Atanasie, apocrisiarul Romei la Constantinopol. După ce li s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, au fost trimişi în exil, pe coasta orientală a Mării Negre, unde Sfântul Maxim a trecut la Domnul în ziua de 13 august a aceluiaşi an. Continuă să citești

TEOLOGIA ÎNVIERII LA SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

Teologia învierii la Sfântul Maxim Mărturisitorul

 
 

Călcând cu moartea pe moarte, Mântuitorul intră într-un mod de existenţă cu totul deosebit de acela pe care noi îl trăim în dimensiunile vieţii pământeşti. Prin acest fapt El a deschis porţile nemuririi pentru toţi oamenii.

 

 

Învierea e o realitate nouă, fiind opera exclusivă a lui Dumnezeu, expresie a aceleaşi iubiri divine prin care lumea a fost creată din nimic. Fără îndoaială numai Dumnezeu, autorul Creaţiei, a putut sărestaureze făptura în starea primordială şi să o ridice pe planul unei relaţii cu El. Pentru Sf. Maxim, învierea reprezintă bunul suprem pe care ni l-a dăruit Fiul lui Dumnezeu, care cupriunde atât dobândirea nemuririi, în sensul mântuirii din condiţia păcatului şi a stricăciunii cât şi a îndumnezeirii ca finalitate a fiinţei create. Învierea Domnului, ne învaţă Sf. Maxim, nu poate fi atribuită unei puteri natural omeneşti a Mântuitorului. Învierea e un act a voinţei creatoare, aşa cum reiese dinaceastă afirmaţie: „În Iisus Hristos, hotărârea voii Sale proprii pentru bine a spălat ruşinea comună a stricăciunii întregii firi”. Continuă să citești

Biserică închinată Sfântului Maxim Mărturisitorul în Serbia

Biserică închinată Sfântului Maxim Mărturisitorul în Serbia

 

La închiderea Colocviului internaţional asupra teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul care a avut loc la Belgrad între 18 şi 20 octombrie, participanţii au asistat la sfinţirea unei noi biserici închinate sfântului teolog, în 21 octombrie la Novi Kostolac, în eparhia de Branicevo.

 

Iniţiativa de a corobora teologia academică cu practica liturgică a Bisericii i-a aparţinut Episcopului Ignatie Midic de Branicevo, care şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie din Atena, despre Sfântul Maxim Mărturisitorul.

La Sfânta Liturghie au participat Înaltpreasfinţitul Ioan de Pergam (Zizioulas), mentor al episcopului Ignatie, dar şi Preasfinţitul Atanasie de Herzégovina precum şi numeroşi ierarhi, preoţi şi profesori de teologie. Continuă să citești

IUBIREA – Dragostea îndelung rabdă…

IUBIREA – Dragostea îndelung rabdă…

.

.

“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.” (I Corinteni 13,4, 5,7).

Prolog

Cuvântul despre iubire este întotdeauna actual. În special, în epoca noastră egocentrică, în care inimile s-au împietrit şi şi-au pierdut sentimentele sincere, în care multele cuvinte, fără acoperire în viaţă, ideologiile sterpe şi sentimentele bolnave revendică locul iubirii. Către acest bine suprem al iubirii pot să ne îndrume cu siguranţă Sfinţii Bisericii noastre, pentru că aceştia prin viaţa şi cuvântul lor, arată iubirea întrupată, care este Dumnezeu însuşi – “Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4,16). Continuă să citești

Neputinţa de a-L iubi pe Dumnezeu

Neputinţa de a-L iubi pe Dumnezeu

*

„Osândirea unora la chinuri nu e un act al lipsei de iubire a lui Dumnezeu.”

.

 

„Chinul iadului, constând în despărţirea de Dumnezeu cel iubitor şi iubit, nu poate consta şi într-o ură a Lui. Dar cei din iad nu trăiesc în simţirea iubirii lui Dumnezeu, ci mai degrabă într-o recunoaştere teoretică a faptului că El e iubitor şi merită să fie iubit, dar nu-L poţi iubi. Neputinţa de a-L iubi în mod real şi recunoaşterea că El ar merita să fie iubit şi că El e iubitor se unesc în mod paradoxal.

Neputinţa de a-L iubi pe Dumnezeu e cu atât mai chinuitoare cu cât e recunoscut mai demn de iubire. Iar osândirea unora la chinuri nu e un act al lipsei de iubire a lui Dumnezeu, ci constă tocmai în neputinţa lor de a simţi iubirea Lui, neputinţă pe care şi-au pricinuit-o prin lipsa de efort a voii lor de a răspunde cu fapta iubirii Lui. în judecata finală a lui Dumnezeu asupra oamenilor se arată totuşi respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, a cărui iubire a aşteptat-o. Nu Dumnezeu pedepseşte pe oameni pentru că L-au jignit, ci se pedepsesc ei înşişi, făcându-se neputincioşi de a-L iubi.

Dar se pune întrebarea: cum Se împacă atunci Dumnezeu cu suferinţa lor? Dumnezeu acceptă această stare a lor, pentru că respectă libertatea lor. Avem aci marea taină a libertăţii omului unită la unii de la o vreme cu neputinţa lor. Omul adevărat se revelează prin tărie şi Dumnezeu îl vrea tare.”

 

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 39 la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri, partea a doua, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990, p. 25)

*

Sursa: DOXOLOGIA.ro

Iubirea lui Dumnezeu care întrece orice iubire

Iubirea lui Dumnezeu care întrece orice iubire

*

„O iubire prin care cineva se jertfeşte pe sine pentru alţii e şi cea mai raţională, dar şi cea mai greu de înţeles.”

.

Vindecarea femeii cu scurgere de sânge, Mănăstirea Chora din Constantinopol (foto: Răzvan Beleuţă)

„Cea mai înaltă raţiune se împlineşte în mântuirea oamenilor, care este iubirea între ei şi Dumnezeu şi de aceea nu se poate înfăptui decât prin iubirea lui Dumnezeu care întrece orice iubire. Raţiunea nu e constatarea rece a unor legături între componentele unei lumi pe care egoismul nostru le-a împreunat cu dezbinarea şi cu multe suferinţe, ci e forţa spirituală care ridică aceste legături la înălţimea care bucură pe toţi. Raţiunea „ştiinţifică” ia ca realitate fatală o lume coborâtă de păcatul nostru la imprimarea de nenumărate neajunsuri, ca unica lume posibilă, ca lumea fatală. Dar noi putem prin spirit să ridicăm lumea din această stare. În felul acesta raţiunea şi taina nu sunt ireconciliabiile. O iubire prin care cineva se jertfeşte pe sine pentru alţii e şi cea mai raţională, dar şi cea mai greu de înţeles pentru mentalitatea egoistă cu care ne-am obişnuit.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 347 la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri, partea a doua, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990, p. 173)

*

Sursa: DOXOLOGIA.ro

BALSAM PENTRU SUFLET DE LA SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

BALSAM PENTRU SUFLET DE LA SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

1231_sf-maxim-marturisitorul

Omul are două aripi: harul şi libertatea.

Rugăciunea este singura ce ne poate înalţa la cunoşterea lui Dumnezeu.

Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.

Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi.

Nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii.

Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.

Hristos este simplu cu cei simpli şi învăţat cu cei învăţaţi.

Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.

Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită. Continuă să citești