MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL:
„Vai, dacă cei care trebuie să vorbească şi să susţină Ortodoxia tac!”
Alte articole:
- 13 august: Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul
- Sf. Maxim Mărturisitorul: Harul rugăciunii aduce mintea în strânsă legătură cu Dumnezeu
- Sf. Maxim Mărturisitorul despre patimi, boală și zidirea turnului Babel
- Sf. Maxim Mărturisitorul: CUVINTE PENTRU O BUNĂ VIEŢUIRE (1)
- Sf. Maxim Mărturisitorul: CUVINTE PENTRU O BUNĂ VIEŢUIRE (2)
- TROPARUL ŞI VIAŢA SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL – 21 ianuarie
- CUVÂNTUL STAREŢULUI PARTENIE DE LA MĂNĂSTIREA ATHONITĂ SFÂNTUL PAVEL DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL
- BALSAM PENTRU SUFLET DE LA SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL
- Teologul ortodox francez Jean Claude Larchet: „Am dăruit zece ani din viața mea Sfântului Maxim”
Sfântul Maxim a trăit în veacul al VII-lea d.Hr. S-a născut în Constantinopol. A iubit cartea de mic. A studiat filosofia şi teologia şi era renumit pentru educaţia sa. Datorită calităţilor sale a fost luat funcţionar superior la Curtea Împăratului şi imediat a devenit mare secretar. O mare cinste. Împărat era atunci Heraclie, cel care i-a biruit pe perşi şi a adus înapoi Cinstita Cruce pe care o răpiseră barbarii. În zilele lui, Cetatea a fost salvată de asediu avarilor, iar locuitorii au cântat pentru prima oară Imnul Acatist. Heraclie a fost un împărat credincios şi evlavios. Dar asupra unei teme serioase, asupra temei ereticilor, a arătat o oarecare cedare, care nu a plăcut deloc lui Maxim. Maxim îi considera pe eretici foarte periculoşi şi voia ca Biserica şi statul să păstreze faţă de ei o poziţie strictă. Ereticii erau atât de obraznici, încât dacă erau lăsaţi liberi exista teama ca o mare parte din mulţime să cadă în erezie. Iar în acea vreme erezia ce era în mare acţiune era monotelismul.
Să spunem în două cuvinte ce înseamnă monotelism. Hristos, Începătorul credinţei noastre şi Întemeitorul sfintei noastre religii, este Dumnezeu şi Om, este Dumnezeu-Om. Are două voinţe. Ca om are o voinţă, însă curată de întinăciunea păcatului. Ca Dumnezeu are o voinţă sfântă şi atotputernică. Aceste două voinţe se unesc în Hristos. Voinţa omenească se supune voinţei lui Dumnezeu şi există o armonie a voinţelor în persoana lui Hristos. Nu se întâmplă nicio ciocnire în Hristos între voinţa dumnezeiască şi cea omenească.Însă cum are loc unirea celor două firi şi armonia celor două voinţe, aceasta este o taină. Continuă să citești