Arhive etichete: Vlădica Gherasim Putneanul

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004)

Vineri, 13 martie 1992

 

            Zi de primăvară, cam rece şi secetoasă. Iată cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la al treilea vol. jurnal în care mai însemnez câte ceva din viaţa de toate zilele. Sîntem în prima săptămînă a Marelui Post. Zilele acestea n-am plecat nicăieri, ci am stat pe lîngă biserică. Aici, la Catedrală, în Buzău, se obişnuieşte să se citească Canonul Mare de către ierarh însoţit de câte doi preoţi, unul de-a dreapta şi celălalt de-a stînga. Ierarhul citeşte o pesnă şi apoi preoţii cîte una şi aşa pînă la sfîrşit. Irmoasele şi stihurile se cîntă la strană de cîntăreţi, elevi şi credincioşi într-un anumit fel. Condacul ,,Suflete al meu” se cîntă foarte frumos, duios. Se continuă cu Pavecerniţa mare şi la cîntarea ,,Cu noi este Dumnezeu” este o plăcere să le asculţi cum se cîntă de toţi cei de la strană. După Pavecerniţă în aceste zile se rosteşte un Cuvînt de către predicatorul rînduit. Iau parte f. mulţi credincioşi şi-i bine că vin.

 

   Luni, 16 martie 1992

 

            Ieri, Duminică am liturghisit la o parohie din Vrancea – Buda Corbiţe, o biserică de lemn, pictată, dar afectată de cutremur. Preot este A. Haliciu, care nu prea era cunoscut ca un preot de ispravă. În seminar a fost cam zurbagiu, a şi rămas repetent şi a mai minţit, că aşa îi este firea. M-am dus cu strîngere de inimă că n-o să găsesc prea bine. Spre bucuria mea a fost că l-am găsit destul de bine. Biserica, deşi este afectată, dar curăţenie peste tot. Avea Sfintele Taine, Sf. şi Marele Mir. Lipsea ilitonul. Cântăreţii ştiu tipic şi Sf. Liturghie a fost cîntată de toţi oamenii din partea stîngă (spre strană). I-am vizitat casa parohială, care-i bine amplasată, cu faţa la soare, are boltă de vie şi totul era bine. Am fost cu Păr. Prof. Ioan Popa, care îl ştia pe preot de cînd era la seminar şi s-a mirat de felul cum s-a prezentat. Bănuiesc că soţia are mare rol, că l-a putut oarecum echilibra. Are două fetiţe, de 10 şi 6 ani.

 

                 Luni, 23 martie 1992

 

            În perioada de cînd am consemnat ultima dată am fost în Arhiepiscopia Sucevei ca invitat de Î.P.S. Pimen, ca să fiu de faţă la preluarea casei preoţeşti (Hotel) ce a fost luată abuziv de regimul trecut. Timpul de 15 ani, de cînd am plecat din Mănăstirea Putna, m-a îmbătrânit atît pe mine, cît şi pe cei de acolo, că nu ne-am mai cunoscut unii pe alţii (mă refer la o parte din personalul care deservea Hotelul, cînd eram la  Putna). Iată ce face bătrîneţea, te schimbă, te schimonoseşte, de nu te mai recunoşti. Ce taină mai este şi aceasta! Din om zdravăn, voinic, te vezi un ribigit, un om căruia îi lipseşte vlaga, curajul de muncă. Îi rămîn amintirile şi experienţa în viaţă, pe care poţi s-o foloseşti, dacă eşti solicitat, iar dacă nu, asişti cu neputinţă la toate scenele din activitatea cotidiană şi te miri sau enervezi cînd vezi că lucrurile nu merg deloc bine. Rămîne singura mîngîiere cînd poţi să fii în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, prin cititul diferitelor cărţi religioase şi în special Sf. Scriptură şi prezenţa cît mai deasă la pravilă.

SURSA: JURNAL III 

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VII)

Luni, 18 martie 1994

            A trecut cu ajutorul lui Dumnezeu şi Canonul Mare şi am participat şi la Liturghia Darurilor mai–înainte sfinţite, după care a urmat şi Sf. Maslu, potrivit obiceiului din această mănăstire, ca în fiecare vineri să se săvârşească Sf. Maslu după Sf.Liturghie. Nu este corect aşa; ar trebui să fie mărturisirea mai întîi, apoi Sf. Maslu şi la urmă Sf. Liturghie. Aşa este corect şi nu ştiu când se vor putea îndrepta toate aceste treburi. Tot astăzi m-am şi mărturisit la părintele Iachint; am făcut o mărturisire de când mă ştiu cu păcate. Le-am spus şi celorlalţi duhovnici la timpul potrivit, dar acum parcă am simţit nevoia să mai fac această mărturisire. Am anii care te conduc mai repede spre sfârşitul vieţii. Nu ştim când ne vine ceasul despărţirii de trup. Aş vrea ca ceea ce scriu să fie şi un fel de testament, făcut în două rânduri, dar dacă se va întâmpla să plec cât mai curând la Domnul, aş vrea ca ceea ce gândesc acum să se ţie seama la moartea mea. Primul gând îl am ca tot ce-am agonisit să rămână mănăstirii Bogdana. La rude, dacă o fi cazul, să li se dea câte ceva din obiectele civile ca încălţăminte, flanele, pijama etc. Bani nu am. Este un CEC de 30.000 lei pe termen, pus la Agenţia CEC Arad, altul cu 800 lei cu parolă – Buzău. Maica Onica Maria de la Slatina mi-a lăsat 200.000 lei, pe care i-a luat de pe pământul închiriat şi mi i-a încredinţat să fac ce doresc, adică să-i dau la o biserică. Sânt în CEC pe numele meu. Mănăstirea are drept asupra banilor. Continuă să citești

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (V)

ps-gherasim

 

Marţi, 16 martie 1993

            Cît de încurcat este omul! Una zice, alta face şi tot aşa. Sînt momente în viaţă cînd nu mai ştii ce-i cu tine. Atunci nu poţi să fii treaz în gîndire, ci devii haotic. Nu înţelegi nimic şi parcă n-ai rost în lume. Dispar şi bucuriile, dar şi necazurile. Eşti indiferent la ceea ce se întîmplă în jurul tău. Starea aceasta de moleşeală, indiferenţă, nu e bună. Diavolul contribuie la aşa ceva. De aceea, Sf. Părinţi mereu ne îndeamnă la trezvie şi nu numai atît, ne şi ajută, ne trezesc din somnul de moarte. Cînd sîntem la o vîrstă oarecare parcă ne cuminţim. Ne aducem mereu aminte de moarte. Moartea pentru un bun creştin este o binecuvîntare. Cînd trecem la cele veşnice ştim că trebuie să ne prezentăm în faţa Dreptului Judecător. De avem fapte bune, adunate în viaţă, avem şi îndrăzneală la Mîntuitorul Hristos. Din păcate, noi nu preţuim viaţa la stadiul ei. Ne petrecem viaţa fără să medităm prea mult la ea şi totuşi, fără voia noastră – inconştient – vremea trece. 

Sîmbătă, 20 martie 1993

            Nu ştiu dacă cele consemnate aici au vreo valoare. S-ar putea să fie o pierdere de timp şi atîta tot. Poate cînd voi trage pe dreapta şi voi avea timp să le recitesc, cîte am consemnat, şi să-mi amintesc cu bucurie sau tristeţe de cele  petrecute în viaţă. În orişice caz, cît voi putea, voi mai scrie aici cîte ceva din cele întîmplate sau activitatea mea zilnică. Faptul că-i nor afară, parcă şi în suflet îi tot aşa. Ce coincidenţă? Starea vremii influenţează foarte mult şi starea sufletească. Ne găsim la Duminica a treia din Postul Mare. Închinarea Sf. Cruci. Doamne, cînd eram tînăr pe toate le trăiam în mine. Acum, cînd vîrsta este înaintată, parcă nu mai poţi înţelege bucuria, vioiciunea firească! Toate-s încremenite pe loc şi tu cu ele. Rămîne singura nădejde: viaţa veşnică. Oare se ajunge uşor aici? Nu cumva ne înşelăm şi nu ne dăm seama că pentru a ajunge trebuie depus efort? Ne cam place să credem că trebuie să ne mîntuim numaidecît.

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: DOAMNE,… MI-AI DAT SĂ VĂD ŞI SFÂRŞITUL ANULUI ACESTA!

vladica-gherasim-putneanul

„Vineri, 31 decembrie 1993:

Ne găsim în ultima zi din 1993. O zi frumoasă, cu soare, ce ne dă speranţa că anul viitor va fi un an mai bun, mai cu belşug şi mai liniştit. Doamne, cât de minunate sunt lucrurile Tale! Mi-ai dat să văd şi sfârşitul anului acesta. Câţi au trecut la cele veşnice în acest an! Dar câţi s-au născut sau câţi au fost omorâţi în pântecele maicii lor înainte de a vedea lumina zilei. Anul acesta a adus multe păcate pe neamul nostru. S-a preconizat de unii deştepţi ca să se legifereze homosexualitatea. Ce mârşăvenie mai vine şi din ţările din Occident, mai ales Olanda. Parlamentarii noştri au căpiat cu totul de au pus în discuţie asemenea problemă. Rugăciunea Părinţilor noştri ne-a ajutat să mergem mai departe. Aşteptăm să le lumineze Dumnezeu mintea la parlamentarii noştri, ca să scoată legi bune după dreptate şi nu după ureche ca până acum. De va voi Dumnezeu, poate peste un an să avem şantierul deschis şi să construim chilii, biserică, muzeu şi câte alte lucruri bune ce trebuie de făcut. Noi suntem în aşteptarea binecuvântarii lui Dumnezeu.” (din Jurnalul ms.)

ARHIM. MIHAIL DANILIUC: EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL, 12 ANI ÎN LUMINA PREASFINTEI TREIMI

127657_gherasim_putneanul

ORNAM1

Pe 6 decembrie 2016 s-au împlinit 12 ani de când Dumnezeu a chemat la Sine pe unul din cei mai charismatici  ierarhi ai Bisericii noastre dreptmăritoare, Preasfinţitul Gherasim Putneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Întâlnindu-l de mai mult ori, chipul său a rămas viu în sufletul şi amintirea mea. Din aceste pioase aduceri aminte aş vrea să aştern câteva gânduri despre vrednicul arhiereu al Bisericii lui Hristos din binecuvântata Moldovă.

Se întâmpla prin anul 2001. Într-o seară de august, pregătindu-mă să închid muzeul, văd că se apropie un monah care, deși avea părul și barba brumate de trecerea timpului, părea destul de sprinten, având o privire blajină și veselă. Numai bastonul în care se sprijinea îi „trăda” apartenența la tagma arhierească, căci nu purta însemnele episcopale pe grumaz. Era vlădicul Gherasim Putneanul. M-am apropiat să iau binecuvântare, căci chipul său luminos, desprins parcă din file de pateric, îmi era cunoscut. Citisem mai de demult în cartea Schitul Vovidenia – altarul din poiana liniștii a arhidiaconului de atunci Timotei Aioanei, actual episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, că arhiereul Gherasim se număra printre foștii egumeni ai Vovideniei. Așa îmi explic de ce atunci când poposea la vestitele hramuri nemțene, urca să se închine la altarul unde, în tinerețe, slujise ca egumen.

Conducându-l în muzeu, mi-a spus că se afla la Bălțătești, la tratament și că, seara, și-a propus să mai revadă zona. Vorba tihnită, așezată, ca a unui bunic sfătos, căldura și lumina din privire, dar mai ales răbdarea Preasfințitului m-au cucerit. Constatam că ghidul devenise vlădicul, pe când eu îi sorbeam vorbele despre istorii demult apuse ce priveau așezarea Vovideniei, pe care a început să le depene. La un moment dat, îmi zise: „Părinte, spune-mi și frăția ta câte ceva din tainele acestui loc”. Cu glasul gâtuit de emoții, încep a-i spune ceea ce credeam că distinsul meu oaspete nu știe despre vrednicul de pomenire Mitropolit Visarion Puiu și Mihail Sadoveanu. Cu tact și multă delicatețe, mă oprea din când în când, completându-mi prezentarea cu informații foarte prețioase despre cei doi amfitrioni ai muzeului. Îmi amintesc că, ajuns în fața tabloului părinților scriitorului, i-am spus despre copilăria grea și înlăcrimată a lui Sadoveanu, rămas în copilărie orfan de mamă. Vlădicul a oftat prelung, glăsuind apăsat: „Și eu am purtat această cruce. Tatăl meu a murit pe când eram mic. Mama, sărmana, ne-a crescut singură și i-a fost tare greu”. Dialogul devenise foarte familiar, iar eu mă simțeam copleșit de evenimentul pe care îl trăiam. Am zăbovit în muzeu cam un ceas, iar la ieșire, vlădicul a cerut îngăduința de a mai zăbovi pe cerdacul casei. Soarele scăpăta spre asfințit și o calmă lumină puse stăpânire pe ținut. S-a așezat pe banca din pridvor admirând liniștea patriarhală ce domnea, lăsând ca privirea atentă să călătorească departe, peste colinele ce se înşiruiesc înspre vadul Ozanei şi se pierd în zare, către voievodala Cetate a Neamțului, care încheie precum o pafta brumată de vremurile demult apuse cingătoarea codrului ce îmbracă de veacuri dealurile ținutului.

În acea liniște adâncă, m-am apropiat și l-am rugat să-mi dea un cuvânt de folos. Nu am să uit nicicând acele clipe și, mai ales, povețele duhovnicești pline de căldură părintească. Nu erau simple citate din scrierile patristice, ci experiențe din propria-i viață călugărească, o existență dedicată întru totul vieții monahale din tinerețe, continuată, trăită cu același zel, și după ce Dumnezeu l-a chemat la cea mai înaltă treaptă a slujirii sacerdotale, arhieria. Mi-a spus răspicat: „Părinte, să te ții de rânduială, de pravilă. Ea m-a însoțit în toată viața mea de călugăr și tot ea m-a scăpat din multele încercări ce mi-a fost rânduit a le trece. Monahul trebuie să fie om de neîncetată rugăciune. Nu doar lepădarea lumii îl ajută pe monah la urcuș duhovnicesc ci, mai cu seamă, lepădarea firii și îmbrăcarea în omul cel nou. Noi, călugării, trebuie să ne arătăm virtutea voinței de a petrece viața în înfrânare, renunțând la drepturile firii”. Au urmat și alte sfaturi pe care le păstrez în taina inimii.

Nu mică mi-a fost bucuria și mirarea ca anul următor, tot cam pe la sfârșit de Gustar, vlădicul Gherasim a poposit din nou la muzeu, oferindu-mi alte nestemate duhovnicești. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă din acel an, i-am trimis o felicitare cu smerite gânduri și urări de bine. Mi-a răspunsul Preasfințitul. Tot pe același ton, cald și părintesc. În vară, trecând prin Bucovina, m-am abătut prin Rădăuți ca să mă închin la Mănăstirea Bogdana, acolo unde-și avea reședința bunul Ierarh și Părinte. Erau ceasurile de seară. Vlădica, după o zi de lucru, participa la slujba Vecerniei. Fără engolpion, rostogolind boabele bătătoritei metanii, rostea cu glas lin Psalmul 103. Am așteptat și, apoi, m-am dus la strană să iau binecuvântare. Cu o inepuizabilă bunătate și răbdare a binecuvântat pe tot grupul care mă însoțea. La sărbătorile pascale din 2003 am primit din nou în scris binecuvântarea arhierească de la Rădăuți. Țin minte și acum caligrafia vlădicului: ordonată, foarte frumoasă, așa cum i-a fost toată viețuirea. În anul următor, la câteva zile după proslăvirea Sfântului Ierarh Nicolae, 9 decembrie 2004, mă aflam printre mulțimea uriașă de preoți, călugări și mireni, care l-au condus pe bunul vlădică Gherasim până la porțile Veșniciei, acolo lângă zidurile monumentalei Mănăstiri Cămârzani, ctitorită de Preasfinția Sa.

Smerenia, înțelepciunea, dragostea lui pentru pravilă, pentru viața călugărească, pentru slujirea sacerdotală, au rămas pentru noi paradigmatice trepte de urcuș duhovnicesc. Chipul său luminos a prins contur în bronzul inimilor celor ce l-au cunoscut și iubit. Preasfințitul Gherasim a fost, înainte de toate, un monah care, cu iscusință, a lucrat și a așteptat timpul întâlnirii cu Hristos, rostogolind necontenit bătătoritele boabe ale metaniei.

Sursa: doxologia.ro

Vlădica Gherasim Putneanul (30 mai 1924-6 decembrie 2004)

Vlădica Gherasim Putneanul (30 mai 1924-6 decembrie 2004)

 PS Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
 Mărturii despre Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul

„Bătrânul” care nu și-a dezmințit chemarea de monah nici atunci când a primit mantia și mitra. 

În noaptea de 5 spre 6 decembrie 2004 trecea la Domnul, după o grea suferință, Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul.

A crescut într-o familie de oameni  simpli, dar cu credință puternică. A fost monah din fragedă vârstă. Și-a început ucenicia în vestita lavră a Neamțului, pe lângă părinți vrednici. A primit de la Domnul sarcina deloc ușoară de a fi stareț al Putnei –  15 ani – într-o  vreme când  prigoana față de Biserică era departe de a se fi potolit. Le-a stat în preajma ierarhilor titulari de la Arad, Buzău și Suceava, cu duhul său misionar prin fire și străduindu-se a aduce pace între oameni, fie ei chiar din cinul preoțesc și monahicesc.

Continuă să citești

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL (30 mai 1924 – 6 decembrie 2004) – FILE DE JURNAL

„14 decembrie 1994
Ca vântul trec zilele, în aşa fel că n-ai timp nici să te mai gândeşti. Astăzi e o zi închisă cu nori, dar nu-i frig. Săptămâna trecută a avut loc şedinţa Sfântului Sinod (8 şi 9 decembrie). Au fost probleme obişnuite. Mă uitasem că Vlădica Roman nu era. Ce înseamnă viaţa! Au lipsit doi ierarhi de seamă: Mitropolitul Antonie care a fost operat în SUA şi Vlădica Bartolomeu – Cluj, fiind ocupat cu un simpozion. Au mai lipsit cei doi ierarhi din diaspora: Vlădica Victorin şi Serafim. S-au făcut aprecieri asupra activităţii din eparhii, s-au reluat iar problemele cu învăţământul în şcoală – licee – apoi rangurile arhimandriţilor. Au împărţit unele eparhii calendare şi pastorale. Ceea ce este de văzut e că atât în calendarul de buzunar, cât şi în almanahul Arhiepiscopiei Bucureştilor sunt omis. De fapt mă şi obişnuisem cu asemenea lucruri. Chiar plecatul de la Arad a fost tot cam aşa ceva. N-am fost trecut în nicio revistă ca ierarh în comitetul de redacţie. Asta se întâmplă că nu sunt în smerenie.”

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: DOAMNE,… MI-AI DAT SĂ VĂD ŞI SFÂRŞITUL ANULUI ACESTA!

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (II)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (III)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (IV)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (V)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VI)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VII)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VIII)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (IX)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (X)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XI)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XII)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XIII)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XIV)

30 mai 2012: CA ASTĂZI, ÎN 1924, SE NĂŞTEA LA BOGDĂNEŞTI-SUCEAVA EPISCOPUL-ASCET GHERASIM PUTNEANUL. VEŞNICA LUI POMENIRE! (file de jurnal)

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „N-am observat nimic din obiceiurile Anului Nou, ci parcă nici n-ar fi fost şi m-am bucurat c-a fost aşa.”

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „Iată că nu se poate şi lucrurile merg mai departe ca şi până acum” (fragm. din Jurnalul manuscris)

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „…Mă mir că nu a putut să înţeleagă dragostea… Cel ce va citi aceste însemnări se va mira…”

UN EPISCOP ASCET: PREASFINŢITUL GHERASIM PUTNEANUL- „Este nevoie de blagoslovenie în tot ce faci. Tocmai asta lipseşte”.

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „Am protestat că nu e canonic, nu sunt motive, dar n-am fost ascultat. Am consemnat aici, ca să se ştie de urmaşi” (PAGINI DE JURNAL)

CÂND MINI SAU MEGA-SINOADELE SUNT TÂLHĂREŞTI SAU CÂND PERMANENŢELE SINODALE FAC ABUZ DE AUTORITATE. MĂRTURIA UNUI EPISCOP ASCET – GHERASIM PUTNEANUL (PAGINI DE JURNAL)

30 mai: CA ASTĂZI, ÎN 1924, SE NĂŞTEA LA BOGDĂNEŞTI-SUCEAVA EPISCOPUL-ASCET GHERASIM PUTNEANUL. VEŞNICA LUI POMENIRE! (file de jurnal)

 

Luni, 30 mai 1994 

            Cu ajutorul lu Dumnezeu astăzi am împlinit 70 de ani, precum spune Psalmistul: ,,zilele omului sunt şaptezeci de ani, de va fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult, este osteneală şi durere”. N-am crezut c-o să ajung la această vârstă. Socot că este darul lui Dumnezeu. Ceea ce este mai greu este că n-am sporit duhovniceşte cu nimic. În general se spune că la bătrâneţe omul se pocăieşte, îşi caută de suflet. Aşa s-ar cuveni, dar iată că fiecare vârstă are ispitele ei. Când eşti tânăr, ai forţă, ai vârtute şi uşor le faci pe toate. Dar când eşti în vârstă e greu de făcut ceva. Singurul avantaj din punct de vedere duhovnicesc că ispitele trupeşti mai slăbesc, dar gândurile rămân, pofta de asemenea continuă în inimă, în minte şi mai ales aducerile aminte de păcatele făcute; numai că  nu-ţi pare rău că le-ai făcut, ci te îndulceşti cu gândul care este transmis trupului. Rare sunt momentele când te poţi reculege. Doar atunci când vezi oameni scăpătaţi, necăjiţi şi vezi că tu eşti scutit de toate acestea. Ce poate face un bătrân? De toţi este neglijat. Singura mângâiere, dacă poţi să te rogi liniştit.

Marţi, 7 iunie 1994 

            Ştiut este că monahul în permanenţă este luptat de diavol cu fel de fel de ispite pe măsura vârstei, funcţiei etc. Am rămas uimit de data asta când am constatat că cel mai bun prieten, de ani de zile, uită de prietenie, de adevăr; orişice i-ai spune el o ţine pe a lui. Aşa s-a întâmplat acum cu Vlădicul meu, pe care îl socoteam om cu adevărat bun şi fără părtinire în tot ceea ce face. Dar m-am înşelat, deşi am fost avertizat că nu-i aşa cum cred, ci cu totul altfel. De când ne-am cunoscut, şi mai ales la Mănăstirea Putna cât am stat împreună 9 ani, nicidecum nu puteam să-i reproşez ceva, chiar dacă ar fi greşit. Dar iată, acum, când suntem împreună, şi la o vârstă înaintată, să aibă tupeul şi să spună că de ce mă amestec în nişte treburi, în care am căutat să intervin sau să scot la iveală adevărul. De aici se vede că mărirea îţi schimbă firea.  Continuă să citești

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+2004) (IV)

Marţi, 2 martie 1993

  Iată-mă şi în martie, prima lună de primăvară din punct de vedere calendaristic, dar practic mai este frig. În ultima zi din luna februarie am slujit la Fălticeni, parohia Sf. Ilie. Am crezut că va avea sorţi de izbîndă cu preotul Nicolae Anastase, adică să-l împac cu toţi ceilalţi preoţi şi credincioşi, dar n-am avut ocazia să-l cunosc. Am slujit cu părintele protoiereu şi alţi 3 preoţi doi din parohie. Biserica – frumos îngrijită, un cor deosebit, condus de la început de un dirijor cîntăreţ. O surpriză mi-a făcut întîlnirea cu o colegă de clasă primară, pe care n-am mai văzut-o din 1938, de cînd am terminat 7 clase primare, deci 54 de ani – Lucreţia Strungan din Ciumuleşti şi un alt coleg de facultate D-l Turcu, care a fost profesor la Seminar la Neamţ. Om de mare omenie şi bun credincios. Aş fi dorit să mă întîlnesc şi cu acei oameni răzvrătiţi, care n-au vrut să-l primească pe al doilea preot (Axinia) la parohia ce i s-a dat în Fălticeni. Am toată încrederea că Dumnezeu va lumina pe fiecare în parte, ca să vadă adevărul.

Sîmbătă, 7 martie 1993

  Sfinte au fost zilele din săptămîna aceasta a Postului Mare. Cu ajutorul lui Dumnezeu am participat cu toţii la Canonul cel Mare din cele patru zile şi fiecare din noi ne-am ostenit pe cît s-a putut, ca să postim şi mai ales să ne rugăm. O, cîtă bucurie duhovnicească ne-a dăruit Dumnezeu în aceste zile sfinte! În ziua de miercuri am săvîrşit Liturghia Darurilor mai-nainte sfinţite la M-rea Putna, acolo unde cu 16 ani osteneam cu părinţii şi fraţii împreună. Mi se rupea inima cînd acea bolnavă cuprinsă de demon răcnea în biserică, cînd i se făcea Sf. Maslu de către preoţi. I-am citit moliftele Sf. Vasile cu nădejdea că vor fi izgoniţi diavolii, dar încă nu s-au dus, pentru smerenia noastră. Cînd le-am zis: Ieşiţi din roaba lui Dumnezeu Angela şi vă duceţi pe pustii!, ei au spus că nu se duc acum, ci mai tîrziu. I-am întrebat cîţi sînteţi? Şi au zis că 10 sînt. Ca şi Apostolii odinioară am rămas neputincioşi în faţa acestor mari necazuri. Acesta este adevărul. Din trei bolnave, una s-a făcut sănătoasă şi a plecat: Teodora. 

 Miercuri, 10 martie 1993

  Cît de şubrede sînt fiinţele umane, mai ales cele ce se dăruiesc lui Dumnezeu. În mănăstire, lupta cu diavolul, cu lumea şi mai ales cu trupul este foarte grea. Poţi să ai de toate, dacă conştiinţa ţi-i îngreuiată de patimi, la nimic nu-ţi foloseşte. Este mare nevoie de duhovnici buni în mănăstiri, care mai întîi s-au vindecat ei de patimi sau ştiu să se lupte cu trupul. Mai greu este într-o mănăstire cu personal tînăr. La maici este şi mai greu, că aici este nevoie de un duhovnic cu experienţă, îngăduitor, dar şi aspru: îngăduitor cu fiul sau fiica duhovnicească, dar aspru cu păcatul – patima. Numai rugăciunea ne mai poate salva. Dar şi rugăciunea trebuie să fie cu trezvie şi multă insistenţă asupra gîndurilor ce tulbură viaţa noastră. Este de nevoie să putem deosebi răul de bine. Vrăjmaşul foloseşte tot felul de curse, ca să poată înşela pe om şi încă pe cei mai buni. Singura mîngîiere ne rămîne ca să ne rugăm Maicii Domnului ca să nu ne lase pradă vrăjmaşului şi să avem milă.

va urma

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „N-am observat nimic din obiceiurile Anului Nou, ci parcă nici n-ar fi fost şi m-am bucurat c-a fost aşa.”

„Luni, 3 ianuarie 2000:

Slavă Domnului că am ajuns şi în anul 2000, an aşteptat de toată lumea, ca să aducă o viaţă prosperă, dar eu aş zice să fie un an binecuvântat cu roade duhovniceşti. Pentru prima dată, am avut ocazia ca în ziua întâi să sfinţesc un paraclis la Schitul Sfântul Vasile cel Mare, în Moldova-Suliţa, cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului’’. Am slujit şi în 2 ianuarie (duminica) tot aici. Au venit credincioşi atât în prima zi, cât şi în a doua zi. N-am observat nimic din obiceiurile Anului Nou, ci parcă nici n-ar fi fost şi m-am bucurat c-a fost aşa.
Să mulţumim lui Dumnezeu c-am ajuns şi în acest an. Ceea ce este mai curios pentru mine este că simt povara anilor de 76. Nu-mi dau seama că aşa trebuie să fie la această vârstă, dar văd c-am obosit şi seara de-abia mă mai mişc. Trebuie să meditez mai mult la ziua cea mare când va trebui să părăsesc această lume şi să mă duc acolo unde merg toţi muritorii; dar unde voi fi rânduit, numai Dumnezeu ştie, că sunt un păcătos.”

(sursa: JURNAL, ms.)

Comoara de la Mănăstirea Bogdana

Comoara de la Mănăstirea Bogdana

Într-una din zilele anului 1639 Rădăuţiul era în flăcări. Lumea fugea îngrozită pe străzi, bărbaţi şi femei cu copii în cârcă, care ţipau cât îi ţinea gura, cei mai mărişori ţinându-se de veşmintele mamelor, fără să mai simtă durerea din tălpile rănite de pietrele de pe uliţele colbăite. Animale scăpate fugeau înnebunite, parcă fugărite de fiare. Peste tot numai fum, iar focul părea că mistuie întreg oraşul. Sărăcimea căuta cu disperare să-şi salveze pielea iar cei mai înstăriţi încercau să ascundă ori să ia cu ei ce se mai putea salva.

 Nimeni nu ştia cine sunt năvălitorii şi de unde au apărut. Însă tuturor le era clară intenţia asediatorilor: jaful. La mănăstirea Bogdana, însă, era slujbă. Cineva obişnuit cu atmosfera de la slujbele mănăstirii însă, şi-ar fi putut da seama că înăuntrul bisericii, pe lângă slujbă, se mai petrece ceva. Din timp în timp, câţiva călugări mai vânjoşi, îmbrăcaţi cu straie largi, ieşeau din biserică, dar aveau un pas apăsat, de parcă ar fi cărat cine ştie ce povară.

Călugării au auzit din timp despre grozăvia care se petrecea în oraş, dar măcar se bucurau, dacă s-ar mai putea spune aşa, că atacatorii nu sunt turci şi cu toate că urma jaful, ştiau că biserica nu va fi incendiată. Pentru că timpul era foarte scurt, au hotărât ca imediat să înceapă slujba privegherii şi să ascundă comoara cea mai valoroasă a mănăstirii: moaştele Sfântului Leontie. Dar unde să le ascunzi când oraşul, curtea roiau de lume, iar biserica era şi ea, plină ochi? Continuă să citești

MĂRTURIA UNUI EPISCOP ASCET – GHERASIM PUTNEANUL: CÂND MINI SAU MEGA-SINOADELE SUNT TÂLHĂREŞTI SAU CÂND PERMANENŢELE SINODALE FAC ABUZ DE AUTORITATE (PAGINI DE JURNAL)

 

PS-GHERASIM-PUTNEANU-1924-2004-Episcop-Vicar-a-Episcopiei-Sucevei-si-Radautilor

“27 IANUARIE 1998

Astăzi, Biserica prăznuieşte Aducerea sfintelor moaşte ale Sfântului Ioan Gură-de-Aur de la Comane la Constantinopol. Câtă nedreptate s-a făcut cu Sfântul Ioan Gură-de-Aur, să fie exilat de două ori din scaunul de la Constantinopol! Aici, răul a fost din cauza soţiei împăratului, Eudoxia, care i-a făcut mult rău. A fost organizat şi un Sinod pentru judecarea Sfântului Ioan Gură-de-Aur. Acest Sinod a rămas în istorie ca un sinod tâlhăresc. Oare acum este mai bine? Câţi ierarhi n-au fost scoşi din scaun în vremea comuniştilor şi Eparhiile au fost desfiinţate! Mai recent, să ne gândim la Arhiepiscopul Adrian Hriţcu care a fost numit la Arhiepiscopia de la Paris. În ultima vreme, după Revoluţia din 1989, Arhiepiscopul Adrian a fost înlăturat prin aceea că a fost chemat în ţară şi în ultima vreme a fost ales alt arhiepiscop şi trimis la Paris, fără ca titularul să fi dat demisie. Canonic, noul ales trebuie să se intereseze dacă face bine ca să primească acest post de arhiepiscop. Cei care au pus la cale aceasta a fost Sinodul Permanent al BOR”.

(Episcop Gherasim Putneanul, „JURNAL”)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XIV)

127657_gherasim_putneanul

CITIŢI ŞI:

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (II)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (III)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (IV)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (V)

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: DOAMNE,… MI-AI DAT SĂ VĂD ŞI SFÂRŞITUL ANULUI ACESTA!

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „…Mă mir că nu a putut să înţeleagă dragostea… Cel ce va citi aceste însemnări se va mira…”

UN EPISCOP ASCET: PREASFINŢITUL GHERASIM PUTNEANUL- „Este nevoie de blagoslovenie în tot ce faci. Tocmai asta lipseşte”.

*

 

Luni, 5 august 1996

   Am ajuns şi în luna august. Zi cu soare şi puţini nori. A trecut o săptămână cu bine şi cu realizări mai puţine din punct de vedere duhovnicesc. Aici în mănăstire, din păcate, s-a produs oarecare situaţie nu prea bună, deşi sunt doar şase vieţuitori. Se împlineşte cuvântul Mântuitorului că „unde cetatea este mai tare, acolo şi vrăjmaşul bate război mai mult”. Probabil ca să nu se cadă în mândrie, s-a ales acest mijloc de împerechere între vieţuitori, ca fiecare din cei din conducere să plece, fiindcă în altă parte ar fi mai bine. După ce s-a muncit atât de mult, că s-a terminat zidul de piatră la incintă, piatră cărată cu multă osteneală tocmai de la 70 km depărtare. Şi iată că de o lună nu se mai lucrează intens cum se lucra. Părintele Econom Justin s-a încăpăţânat şi nu doreşte să mai facă ceva la şantier, cu pretextul că nu-i înţeles de Stareţ şi de ceilalţi. I-am adunat pe toţi în două şedinţe şi am văzut că fiecare zice că are dreptate. Concluzia a fost că s-a uitat de călugărie şi fiecare doreşte să trăiască după capul lui.

Marţi, 13 aug. 1996

   Zi grea, Stareţul mănăstirii Bogdana, internat la spital-recuperare, fiind grav bolnav, hemoragie  din cauza bolii – varice esofagian. A fost internat ieri, la orele 16, şi a fost tratat  cu tot ce s-a putut, dar numai Dumnezeu ştie ce va fi. Sunt aproape 4 ani de când se găseşte aici la +Bogdana. Nu s-a căutat, ci a muncit neţinând seamă de boala, care l-a determinat la această epuizare. La biserică s-a ostenit peste putere. A căutat să învioreze viaţa creştinilor din Rădăuţi. Mereu citea Sf. Scriptură şi predica, deşi era totdeauna lungă, peste trei sferturi de oră, credincioşii stăteau nemişcaţi şi-l ascultau. M-am dus să-l văd. Era sub tratament, cu ochii închişi, dar răspundea la mişcări. Era conştient. Erau şi alte persoane la patul lui. Nu ştim ce va fi. Poate Dumnezeu se va milostivi şi-l va vindeca.

Marţi, 21 aug. 1996

   Mai bine de o săptămână Mănăstirea Bogdana este orfană de stareţul ei. S-a crezut că se va putea face ceva, dar boala s-a agravat, că în ultimul minut din ziua Praznicului ,,Adormirea Maicii Domnului” Părintele Stareţ Teodor şi-a dat obştescul sfârşit, după trei zile de suferinţă. Dumnezeu şi Maica Domnului i-au luat sufletul; odată cu Sf. Suflet al Maicii Domnului de către Fiul ei – Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A fost adus la Mănăstire pe la 1:30 noaptea, a fost îmbrăcat după rânduiala călugărească şi s-a citit în permanenţă Psaltirea de către fiii şi fiicele duhovniceşti. După terminarea Sf. Liturghii din Catedrala Muşatinilor a fost scos din chilie, după ce i s-a făcut un Trisaghion. În biserică era multă lume care venise pentru Sf. Maslu şi cu lacrimi de durere au asistat la Panahida ce-am săvârşit-o. Seara, la orele 19, a fost dus la Mănăstirea Putna, unde a fost depus în biserică. La intrare, toţi părinţii din M-rea Putna cu lumânări în mână l-au întâmpinat. Am oficiat Sf. Liturghie arhierească şi apoi, cu Î.P.S. Pimen şi P.S. Calinic şi toţi preoţii, am săvârşit Prohodul, ducându-l la cimitir şi în mormânt.

 

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XIII)

Joi, 1 mai 1997

 

            Zi frumoasă cu soare, dar încă-i rece. Să dăm slavă lui Dumnezeu c-am trecut toate momentele frumoase şi dătătoare de viaţă, începând cu Sâmbăta lui Lazăr. Am sărbătorit cu toţii Săptămâna Patimilor. De Florii am fost rânduit să slujescla M-rea Râşcaşi am călugărit pe părinţii Teodor şi Valerian. În Săptămâna Patimilor am sărbătorit deniile cu smerită evlavie, citind stâlpii (luni, marţi şi miercuri). A coincis Sf. Gheorghe cu Săptămâna Patimilor şi am slujitla Voroneţ LiturghiaDarurilor mai înainte sfinţite. Învierea am făcut-ola Catedrală, Sf. Liturghiela Capeladin noua parohie Sf. Arhangheli şi Vecernia (A doua Înviere) totla Catedrală. Adoua zi, am slujitla M-rea Cămârzanişi a treia zi de Paştila M-rea Slatina-Suceava.În acest timp de sărbătoare a venit înţarăRegele Mihai şi Prohodul şi Paştele l-a făcutla Timişoara-Mitropolie. PentruDuminica Tomii va fila Iaşişi nădăjduiesc că voi fi şi eu, că va fi şi Sinodul Mitropolitan. Regele va pleca şi pela M-rea Sihastru, mănăstire ce o cunosc bine, că am ajutat materialiceşte să se construiască un Paraclis.

Luni, 5 mai 1997

 

     Slavă Domnului, că timpul s-a îndreptat cu soare şi căldură. Peste aceste bucurii a mai fost şi vizita regelui Mihai în ţara noastră. În Duminica Tomei, am ajuns să văd pe regele Mihai în strana regeascăla Mitropolie. Amslujit cu Î.P.S. Daniel, P.S. Eftimie, P.S. Ioachim şi P.S. Calinic Botoşăneanu. Continuă să citești

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XII)

Joi – Săptămîna Luminată, 30 aprilie 1992 

Sf. Paşti din acest an l-am petrecut la Mănăstirea Putna, unde l-am petrecut cu soborul mănăstirii. Voia lui Dumnezeu a fost ca în acest an, după 45 de ani de pribegie, regele Mihai I să viziteze ţara – Putna, Bucureşti şi Curtea de Argeş. Am avut bucuria să-l primesc pe regele Mihai I cu regina Ana, principesa Elena şi fiul ei, principele Nicolae, ce au dat curs invitaţiei făcută de Î.P.S.Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Au sosit pe la ora 13:30.

Au fost primiţi în dangăt de clopote, cu pîine şi sare şi de un sobor de preoţi: Părintele Stareţ Arhim. Iachint l-a întîmpinat cu Sf. Evanghelie, iar eu cu Sf. Cruce. Am mers la mormîntul lui Ştefan, unde am citit trei icoase şi condace şi apoi o rugăciune pentru răposaţii demnitari şi regi. Am intrat în Sf. Altar, apoi am intrat la palat, unde am servit masa şi au dormit. Noaptea au luat parte la Înviere şi dimineaţa, în ziua de Paşti, după micul dejun, au plecat la Bucureşti, cu avionul, din Suceava. Am avut ocazia să discut personal mai multe probleme. Continuă să citești

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XI)

Miercuri, 21 aprilie 1993 r

 

            A trecut şi Sf. Paşti cu bine. A fost în Săptămîna Patimilor ploaie, zăpadă, frig dar în ziua de Paşti s-a mai luminat. Anul acesta am fost rînduit să fac Sf. Paşti la M-rea Putna, fiindcă trebuia să vină o delegaţie de la UNESCO, dar n-a mai ajuns. După 16 ani am reuşit să mai slujesc de Sf. Paşti la mormîntul Sf. Ştefan. Aşa a fost voia lui Dumnezeu. Învierea a II-a am făcut-o la Catedrala din Rădăuţi, slujind aici şi a doua zi de Paşti. A III-a zi am slujit la M-rea Slatina cu păr. Exarh Tudor şi protop. Pr. Gh. Brădăţanu din Fălticeni. Venind spre casă am poposit şi la parohia Solca, unde am săvîrşit Vecernia şi apoi ne-am întreţinut după tradiţie la Casa parohială, în care ni s-au adus la cunoştinţă diferite aspecte din punct de vedere gospodăresc şi duhovnicesc. Din cele discutate am constatat că se  depune mult efort pentru restaurarea acestui locaş domnesc zidit de Ştefan Tomşa. Cea mai grea problemă este ca să intre în posesia beciurilor mănăstirii din incintă. Au trecut şi sărbătorile ce-au fost mult aşteptate şi acum parcă ne e greu să ne pornim la treabă. Este foarte greu să fii împovărat cu păcate.

[…]

Marţi, 26 aprilie 1994 r

            Ne găsim în Săptămâna Patimilor, timp pt. noi creştinii ortodocşi de rugăciune, de post şi mai ales de mărturisire şi împărtăşire. Deniile din această săptămână sunt atât de duioase şi mai ales cântările ,,Iată Mirele” sau ,,Cămara Ta, Mântuitorul meu”. Cum să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate acestea! Nu sunt cuvinte de exprimat sentimentele, simţirile sufleteşti din aceste preacurate zile de rugăciune. În primele trei zile se citesc stâlpii, adică cele trei Evanghelii (Matei, Marcu şi Luca). Iată, pentru a doua oară mă găsesc aici la Rădăuţi. Voi mai ajunge oare şi la anul?  Toţi se pregătesc care mai de care de Învierea Domnului, cu tot ce au mai bun şi sfânt în casă. Anul acesta şi noi ne pregătim cu veşminte arhiereşti noi. De ne va ajuta Dumnezeu voi sluji pentru Slava lui Dumnezeu şi mângâierea credincioşilor din Rădăuţi. Anul trecut am slujit la M-rea Putna c-aşa a fost rânduiala de sus. Iar celălalt an am slujit la Arhiepiscopie la Suceava că Î.P.S. Pimen a trebuit să slujească la M-rea Putna, fiindcă venise Regele Mihai cu regina şi nepotul Nicolae, de 7 ani.

Marţi, 10 mai 1994 r

            Vai, cum am uitat să mai consemnez câte ceva şi câte momente de trăire duhovnicească n-au fost în aceste zile de lumină a Învierii? În Joia Mare din Săptămâna Patimilor am avut mângâierea de a oficia la M-rea Putna slujba spălării picioarelor. Deşi la Mănăstirea Putna nu mai mergeam decât atunci când eram trimis de Î.P.S. Pimen, acum, fiind Postul Mare, am crezut că este bine să merg şi să arăt că este nevoie de iertare şi smerenie. Deci după săvârşirea Sf. Liturghii am ieşit după rânduială în Pronaos, unde 12 vieţuitori erau aşezaţi ca Apostolii pe 12 scaune şi am început slujba sub reflectoarele T.V. Olandeze şi din Suceava. A fost o atmosferă de retrăire a momentului când Mântuitorul a spălat picioarele cu adevărat. În Vinerea Mare, cât şi la cele 12 Evanghelii am slujit la Mănăstirea Bogdana şi slujba Prohodului am săvârşit-o la Catedrală. Învierea şi Sf. Liturghie precum şi Învierea a doua le-am făcut tot la Catedrală, după cuviinţă. A doua zi am slujit Sf. Liturghie la Mănăstirea Suceviţa, iar Vecernia la Mănăstirea Bogdana. A treia zi, am săvârşit Sf. Liturghie la M-rea Râşca şi Vecernia la Parohia Solca. Vineri la Sadoiu şi  în Duminica Tomii la M-rea Probota – instalat Stareţa.

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (II)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (III)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (IV) Continuă să citești

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (X)

Sâmbătă, 2 aprilie 1994

            Mă mir singur de mine că am uitat de a mai consemna câte ceva în caiet. Au trecut două săptămâni de când n-am mai notat nimic. În acest timp am fost şi la Sf. Sinod când am ales doi Episcopi vicari: pe Teodosie Petrescu la Arhiepiscopia Bucureştilor şi pe Iustin la Maramureş. Apoi am mai discutat la Sf. Sinod şi alte probleme. S-a aprobat înfiinţarea Episcopiei la Harghita – Covasna şi un Vicariat la Braşov. Urmează alegerile de titulari cât de curând. În altă ordine de idei, am reuşit să tipăresc catalogarea Mss de la Mănăstirea Secu în 4 200 exemplare. S-au strecurat şi greşeli şi am întocmit o erată care va rezolva ceva. Am înmânat câte un exemplar membrilor Sf. Sinod. Restul trebuie să le pun în vânzare, dar cele mai multe trebuie să le fac donaţie pe la bisericile şi catedralele ce sunt în construcţie, ca cele de la Suceava, Fălticeni, Vatra Dornei şi la bisericile din Rădăuţi, Gălăneşti etc. Slavă Domnului că m-a ajutat s-o văd tipărită. Este prima mea carte tipărită. Mai doresc să mai scot una conform propunerii Î.P.S. Pimen în legătură cu tradiţia veche din mănăstiri.

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (IX)

                                                     

Joi, 1 aprilie 1993

 

            Nu ştiu cum s-a făcut c-am uitat de a mai consemna cîte ceva aici, cum mi-am propus. Se văd efectele bătrîneţii. În acest timp am căutat să mă mîngîi cu gîndul că totul merge bine. Adică ne căutăm de treaba noastră. În realitate, nu-i chiar aşa. Ne momesc gîndurile, firea ne tulbură în fel şi chip. Dacă ne gîndim la petrecerea părinţilor din trecut, ne speriem de ce facem astăzi. În mănăstire parcă nu mai este acea căutare a mîntuirii prin ascultare. Foarte uşor se uită de ceea ce n-ar trebui uitat. Pe bietul călugăr îl ispiteşte diavolul cum doreşte: prin neascultare, prin lenevire, mîncare cît mai bună şi de cîteva ori pe zi, graba la hirotonie şi cîte alte neajunsuri. Apoi nestatornicia, uşurătatea, petrecerea cu prietenii, procurări de lucruri, care mai tare te încurcă în chilie şi altele, că doresc să fie numai bine în viaţă fără prea multă muncă şi dacă se poate cît mai multe distracţii ce le redă radioul sau televizorul. Doamne! Cînd ne vei aduce la calea cea dreaptă şi sfîntă?!

 

Sîmbătă, 10 aprilie 1993

 

   Ce repede se deapănă timpul mai ales atunci cînd eşti ocupat peste măsură. Poate-i bine aşa pt. călugări. Preocupările zilnice nu-ţi dau răgaz de meditaţie şi te vezi parcă înstrăinat de ai tăi. Este mereu actual ca preoţii din toată lumea ortodoxă să cunoască bine Ortodoxia şi, în special, slujbele după tipic, fără să mai adauge ceva în plus. Este greu, că nu-s oameni care să ştie şi ca ei să conducă o strană, o gospodărie, parcă-s căzuţi din lună unii şi chiar dacă doreşti să faci un bine să-i înveţi ceva, nu pot sau nu vor. Mă uit la aceşti 2-3 tineri, pe care-i avem aici, dacă nu le spui să facă ceva nu fac. Se uită la tine şi nici nu le pasă de nimic. Nu ştiu ce să zic: o fi zilele de pe urmă sau nu mai înţeleg eu nimic. Am crezut că voi reuşi să pun pe picioare această mănăstire [Bogdana – Rădăuţi – n.n.], care a fost desfiinţată de atîta timp. Uneori parcă mă şi întristez că nu pot să fac ceva. Mă bate gîndul s-o facem de maici, fiindcă ele sînt mai răzbătătoare, cu toate că-s neputincioase. Totuşi trebuie să răbdăm. Să mulţumim lui Dumnezeu de ceea ce am reuşit să facem pînă acum. Poate ne pune la încercare Bunul Dumnezeu cel Sfînt.

 

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VIII)

Marţi, 7 martie 1995

            Cu ajutorul lui Dumnezeu suntem în a doua zi a Postului Mare. Săptămâna trecută a fost o săptămână deosebită, fiindcă am avut Sinod Mitropolitan la M-rea Neamţ, la care am participat 6 ierarhi din cele 3 eparhii. Pentru mine a fost lucrul cel mai îmbucurător că mi s-a dat sarcina ca să merg la Mănăstirea Moldoviţa pentru a face pace în sobor, fiindcă o parte din maici a căutat să o scoată pe stareţă din stăreţie pe motiv că a scos pe rasofora Tatiana din ascultarea de ghid, că nu colaborează cu obştea şi că a fost pricina plecării preotului Grigore – duhovnicul lor. Din mila lui Dumnezeu  am putut face pace, adică am lămurit soborul ca maica stareţă să rămână, rasofora Tatiana să fie reîncadrată, preotul să fie lăsat la mănăstire ca duhovnic. Tot în săptămâna trecută a trebuit să sfinţesc biserica de la Mănăstirea Orata şi acolo am dat de două demonizate. După Sf. Liturghie am citit moliftele Sf. Vasile, bolnavele s-au zbătut, diavolii din ele strigau de ce-i trimit înainte de vreme, să am milă de ei că vor căuta la vreme, când mă voi duce la cele veşnice, mă vor ajuta şi să trec mai uşor vămile…

Miercuri, 22 martie 1995 

            Am sărit peste o săptămână şi n-am mai notat nimic. Regret că nu-s la zi cu treburile. Până la 50-55 de ani nu simţeam oboseala şi făceam tot ce-mi puneam în gând. De la această vârstă doresc să fac ca şi atunci, dar puterile fizice, intelectuale nu mă mai ajută. Rămân de multe ori cu treburile întârziate sau nu le mai pot face de tot. În 16 martie, pentru prima dată în viaţa mea am ţinut o Conferinţă la Universitatea din Suceava. Subiectul a fost ,,Păzirea legilor dumnezeieşti”. Sala era plină, dar n-am reuşit cum aş fi dorit. Nu sunt meşter la aşa ceva. Continuă să citești

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VI)

episcopul-gherasim-putneanul-756x1024

Luni, 7 martie 1994

            Săptămâna trecută a fost o săptămână bogată în evenimente şi, din întâmplare, a fost şi ziua Sf. Gherasim de la Iordan, al cărui nume cu smerenie îl port. De când mă ştiu – iată că am 70 de ani, dar acestei zile niciodată nu i s-a dat atâta cinste ca în anul acesta. Au venit toţi consilierii de la Centrul Eparhial, şeful cont. şi alţii de la protopopiatul nostru şi m-au felicitat. Am luat prânzul împreună şi ne-am bucurat cu toţii duhovniceşte. Iar în 5 martie – sâmbătă, o altă surpriză plăcută, că am fost invitaţi la unitatea militară de grăniceri şi am făcut aghiazmă şi am sfinţit drapelul, asistând şi la depunerea jurământului militar a promoţiei din acest an (200 militari). În această săptămână am aflat cu tristeţe că un profesor de la Facultatea de Teologie – Burcă – a murit asfixiat în cameră cu o studentă. Ca profesor de drept nu se cuvenea să fie cu o studentă în timpul nopţii, fiind şi teolog. Dar Dumnezeu va judeca. Iată un exemplu pentru toţi care-l cunosc. Era un om liniştit, dar tainic. Dumnezeu să-l ierte!

Luni, 14 martie 1994

            Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns în Sfântul şi Marele Post al Paştelui. Ne-am bucurat duhovniceşte toţi, ca să putem să-l parcurgem cu dragoste şi rugăciune. Se obişnuieşte acum, în această săptămână, ca toţi vieţuitorii mănăstirii să participe la biserică la cele şapte Laude şi îndeosebi la Canonul cel Mare în prima săptămână, în cele 4 zile (Luni, Marţi, Miercuri şi Joi). Este rânduiala ca în această săptămână, în primele 2 zile, să nu se mănânce nimic. Iar a treia zi –Miercuri, să se săvârşească Liturghia Darurilor mai–înainte sfinţite şi după Liturghie să se dea mâncare caldă – fără ulei. După tipic, Joi nu se mănâncă şi Vineri iarăşi se face Liturghia Darurilor mai–înainte sfinţite şi se mănâncă după Liturghie. Trebuie de ştiut că după Pavecerniţa Mare nu se mănâncă. Din cele spuse, eu nevrednicul n-am putut ţine post negru Joi, ci am mâncat. În unii ani, cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să ţin post în primele 2 zile din săptămâna întâi şi miercuri după Liturghia Darurilor mai–înainte sfinţite am mâncat mâncare caldă pînă la săturare (supă de zarzavat, compot, pâine).