Urmarea lui Hristos prin credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu transformă suferinţa în speranţă

Urmarea lui Hristos prin credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu transformă suferinţa în speranţă

 

Creştinii ortodocşi s-au aflat astăzi, la 23 martie 2014, în Duminica a III-a din Postul Paştelui. La mănăstirea ilfoveană Cernica bucuria duhovnicească a sărbătorii a fost sporită de prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României în mijlocul obştii şi a credincioşilor care au participat la sfintele slujbe.

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această Duminică la Sfânta Liturghie să fie citită pericopa evanghelică de la Marcu capitolul 8, vs. 34-38 şi cap. 9 vs. 1: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.

 Lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos – condiţii pentru a dobândi mântuirea
 

 

Patriarhul României a arătat că această Evanghelie deşi scurtă este foarte adâncă în înţelesurile sale duhovniceşti şi reprezintă un program spiritual pentru toată perioada Postului Sfintelor Paşti.Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat faptul că Duminica aceasta se referă la Taina Crucii ca lucrare a lui Hristos de înviere a sufletului nostru din moartea păcatului:  „Duminica a III-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Ea ne arată înţelesurile duhovniceşti ale Tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră. Ea nu se referă la crucea lui Hristos pe care El a fost răstignit în urma pătimirilor Sale multe, ci se referă la Taina Crucii lui Hristos în viaţa noastră, adică la Taina Crucii ca lucrare a lui Hristos de înviere a sufletului nostru din moartea păcatului. Se referă la răstignirea patimilor egoiste şi la dobândirea bucuriei prezenţei lui Hristos Cel Înviat în viaţa noastră”.

 

Totodată, Preafericirea Sa a evidenţiat care sunt cele trei condiţii pentru a dobândi mântuirea: „Domnul Hristos ne arată că cine doreşte să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze. Aşadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii pentru a fi creştin şi a dobândi mântuirea”.

 

 

Lepădarea de sine înseamnă eliberarea de modul egoist de a trăi

 

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat ce înseamnă lepădarea de sine şi a arătat că aceasta este prima condiţie a fi ucenic al lui Hristos: Însuşi termenul de lepădare de sine este dificil de înţeles pentru omul de astăzi. În alte limbi decât româna, lepădarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales într-o lume individualistă, în care se afirmă eul şi se cultivă egoismul, ca lăcomie după profit, lepădarea de sine, ca program spiritual de renunţare la egoism, înseamnă ceva greu de acceptat. Totuşi, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că prima condiţie a urmării Lui, adică prima condiţie pentru a fi ucenic al Său, este lepădarea de sine. Însă lepădarea de sine nu înseamnă desfiinţarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a vieţui. Lepădarea de sine înseamnă renunţarea la modul egoist pătimaş de a trăi în uitare de Dumnezeu şi de semenii noştri. Hristos Domnul ne arată, de fapt, că numai atunci putem să-I urmăm Lui când centrul vieţii noastre nu mai suntem noi înşine, ci El. Când viaţa omului nu mai este centrată pe eul său posesiv, trecător şi limitat, ci pe legătura de iubire veşnică şi infinită cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viaţa omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre îmbogăţire spirituală în iubirea eternă a Preasfintei Treimi. Deci, lepădarea de sine înseamnă să facem loc în sufletul nostru lui Hristos, să ne golim de golirea pătimaşă de sine şi să ne umplem cu iubirea milostivă a lui Hristos. Ne lepădăm de noi înşine, dar nu rămânem fără nimic în loc, ci primim pe Hristos ca viaţa vieţii noastre”.

 

 

A purta crucea înseamnă lupta aceasta de a ne uni cu Hristos în pofida suferinţelor

 

 

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit şi despre asumarea crucii şi despre semnificaţiile acestei asumări: „Asumarea crucii înseamnă recunoaşterea finitudinii şi fragilităţii vieţii umane, adică recunoaşterea limitării şi neputinţelor vieţii umane, dar şi voinţa de a birui răul sau păcatul. Aceasta înseamnă a purta crucea, a merge la luptă dar nu împotriva altora, ci lupta cu răul din noi pentru a deveni mai buni, lupta aceasta de a ne uni cu Hristos în pofida suferinţelor, necazurilor. Deci, este o luptă de fidelitate, de credincioşie, de urmare a lui Hristos. În Evanghelia de astăzi, Crucea poate însemna recunoaşterea unei neputinţe sau a unei suferinţe personale, şi anume Crucea este adesea o neîmplinire, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o tristeţe că nu am devenit sau realizat ceea ce ne-am dorit. (…) În multe feluri, crucea este trăită ca fiind o neputinţă, o neîmplinire sau o suferinţă care marchează viaţa omului.  Dar când Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe fiecare „să-şi ia crucea sa”, aceasta este o chemare şi anume: Ia, acceptă, neputinţa ta şi urmează-mi Mie! Adu la Mine, la Hristos, durerea ta, neputinţa ta, boala ta, osteneala ta, lupta ta cu tine însuţi şi cu neputinţele tale! Astfel, Hristos voieşte să poarte împreună cu noi suferinţa noastră, ca să umple cu prezenţa Lui iubitoare, mântuitoare şi sfinţitoare neîmplinirea noastră apăsătoare.  El, Dumnezeu-Doctorul, vrea să intre în viaţa noastră pentru a ne vindeca de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti şi pentru a ne dărui viaţa divino-umană a Sa, adică mântuirea, pentru a ne dărui bucuria comuniunii cu el în veşnicie. El vrea să ne ajute ca să putem purta Crucea suferinţei spre a dobândi bucuria Învierii. El doreşte ca necazul, încercarea, neputinţa, boala sau suferinţa pe care le avem să nu ne despartă de Dumnezeu, ci să ne unească cu El mai mult, să ne apropie mai mult de Dumnezeu. (…) Părintele Dumitru Stăniloae spune că adesea crucea este o dorinţă sau o voinţă puternică de a ne înfrâna, de a lupta cu păcatul, de a fi statornici în credinţă şi în fapte bune. Lupta de a fi statornic în credinţă în vreme de prigoană, de a fi fidel în iubire curată, în vreme ce toţi din jurul tău merg pe un drum opus este o cruce ca luptă pentru biruinţa asupra păcatului şi asupra răului din interiorul şi din jurul nostru”.

 

 

Urmarea lui Hristos prin credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu transformă suferinţa în speranţă

 

 

„Numai Hristos Domnul poate transforma crucea noastră în scară către cer, într-o şansă de ridicare spirituală din păcat şi suferinţă, prin puterea Lui lucrătoare şi vindecătoare în interiorul suferinţei şi al neputinţei noastre.  Hristos Domnul poartă împreună cu noi crucea noastră şi o transformă, adică dăruieşte sens suferinţei noastre ca loc de întâlnire a noastră cu El, Cel Răstignit şi Înviat. (…) Sunt oameni care ştiu că boala lor este incurabilă, dar pentru că prin rugăciune şi credinţă s-au apropiat mult de Hristos şi se spovedesc şi se împărtăşesc des, suferinţa bolii se transformă într-o speranţă a mântuirii şi vedem pe feţele lor o pace şi o linişte pentru că au trecut de la revoltă la rugăciune, de la răzvrătire la postire şi apropiere de Dumnezeu.  Prin credinţă în Dumnezeu şi iubire faţă de El noi transformăm suferinţa în speranţă, ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi căutăm mântuirea care este bunul de preţ cel mai mare pentru că înseamnă unirea omului cu Dumnezeu pentru eternitate”, a mai spus Preafericirea Sa.

 

 

Evanghelia de astăzi leagă taina Crucii de taina Învierii

 

 

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat legătura dintre asumarea crucii şi taina Învierii şi a arătat faptul că cel ce poartă Crucea sa personală urmând lui Hristos merge spre Înviere.

 

„În această Duminică, a III-a din Postul Mare, învăţăm că taina Sfintei Cruci este izvor de înnoire, de răstignire a păcatului sau a egoismului din noi, pentru a cultiva iubirea milostivă şi smerită care ne pregăteşte să primim bucuria şi lumina Învierii.  Aşadar, este foarte semnificativ faptul că Mântuitorul vorbeşte, în acelaşi timp, despre purtarea sau asumarea Crucii şi de pregustarea Împărăţiei lui Dumnezeu sau de puterea Învierii. Astfel, Evanghelia de astăzi leagă taina Crucii de taina Învierii. Cel ce poartă Crucea sa personală urmând lui Hristos merge spre Înviere. Lumina harului Împărăţiei lui Dumnezeu pătrunde tainic în sufletul omului credincios şi în viaţa sa, iar el simte bucuria chemării lui Hristos şi a urmării lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, Care tainic participă la suferinţa omului pentru a-i dărui acestuia bucuria Învierii Sale”, a spus Patriarhul României.

 

Purtarea Crucii este lucrare de înnoire duhovnicească, a mai spus Preafericirea Sa: „Postul Mare, ca pregătire pentru a serba Sfintele Paşti, conţine în el taina Crucii, atât ca răstignire a egoismului sau a păcatului din noi, cât şi ca bucurie a ridicării din păcat prin pocăinţă şi iertare. Purtarea Crucii este o lucrare de înnoire duhovnicească, o eliberare de egoismul orgoliului, o lepădare de iubirea de sine îngustă, pentru o unire cu Hristos Cel nelimitat şi veşnic”.

 

 

 Sfânta Euharistie – Pomul Vieţii

 

 

Patriarhul României a arătat explicat de ce Biserica Ortodoxă a rânduit ca în mijlocul Postului Mare să fie aşezată Duminica Sfintei Cruci:  În mijlocul Raiului se afla Pomul vieţii, dar Adam şi Eva nu au ajuns să se bucure de Pomul vieţii, pentru că nu au postit, nu au ascultat de Dumnezeu şi nu s-au pocăit cu smerenie. Însă Noul Adam, Iisus Hristos, prin ascultare de Dumnezeu, prin postire şi prin iubire milostivă sau iertarea greşelilor celor care L-au umilit şi L-au răstignit, a biruit ispitele neascultării, lăcomiei şi slavei deşarte, iar, prin Înviere, ne-a dăruit nouă oamenilor viaţa cea veşnică din Împărăţia cerurilor. Ne-a dăruit Pomul Vieţii care este Sfânta Euharistie, după cum spune Sfântul Isaac Sirul. Pomul vieţii la care nu au ajuns Adam şi Eva este Sfânta Euharistie la care ne cheamă Hristos căci zice: Cu trupul lui Hristos vă împărtăşiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi. Întrucât în mijlocul Raiului se afla Pomul Vieţii pe care l-au pierdut Adam şi Eva, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în mijlocul Postului Mare să fie aşezată sărbătoarea de pomenire a Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos, prin care a venit bucurie la toată lumea – cum se spune în slujbele noastre liturgice. (…) Duminica Sfintei Cruci ne arată că rugăciunea unită cu postul este o lucrare duhovnicească de răstignire a patimilor, de înfrânare, de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu, de înfrânare de la gânduri, cuvinte şi fapte rele, precum şi împlinire a poruncilor Evangheliei lui Hristos prin fapte bune sau prin milostenie, iar ca bucurie sfântă şi mare în timpul postului avem împărtăşirea mai deasă cu Sfânta Euharistie, care cuprinde în ea, în acelaşi timp, taina Crucii şi a Învierii lui Hristos.

 

 

Sfânta Cruce este steagul de biruinţă al lui Hristos

 

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a arătat şi faptul că Sfânta Cruce este în acelaşi timp semnul răstignirii şi al învierii lui Hristos, iar Crucea Împăratului Hristos, semnul biruinţei Lui asupra păcatului şi asupra morţii, este arătat în mijlocul Postului Mare tuturor credincioşilor pentru a se întări în postire şi rugăciune.

 

„În concluzie putem spune că Sfânta Cruce este steagul de biruinţă al lui Hristos. Sinaxarul şi slujbele din Duminica a III-a din Postul Mare ne arată că această Duminică a Sfintei Cruci este o încurajare, o întărire a noastră în urcuşul spre Înviere. Pentru aceste motive, în Duminica a III-a din post, văzând şi venerând Sfânta Cruce în mijlocul bisericii, ne gândim deja la Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, după care urmează imediat slăvita sărbătoare a Învierii lui Hristos. De aceea, când sărutăm Sfânta Cruce, zicem: „Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne spun că Sfânta Cruce este steagul de biruinţă al lui Hristos. Ea este semnul iubirii Lui mai tare decât moartea şi de aceea Sfânta Cruce este în acelaşi timp semnul răstignirii şi al învierii lui Hristos. În vechime, când împăraţii intrau biruitori într-o cetate, mai întâi trimiteau semnele biruinţei lor în cetate, steagurile lor, şi apoi venea armata victorioasă, împreună cu împăratul. Prin analogie, într-un înţeles duhovnicesc, Crucea Împăratului Hristos, semnul biruinţei Lui asupra păcatului şi asupra morţii, este arătat în mijlocul Postului Mare tuturor credincioşilor pentru a se întări în postire şi rugăciune, ca biruinţă asupra păcatului şi ca pregătire pentru Înviere. Să ne ajute Dumnezeu să simţim de pe acum că în Crucea Postului se află tainic ascunsă bucuria Învierii, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire!”, a încheiat Preafericirea Sa.

 

 

Istoria Monahismului Românesc

 

 

La final, Patriarhul României a dăruit pentru biblioteca mănăstirii mai multe cărţi liturgice şi de folos duhovnicesc. Printre cărţile dăruite s-a aflat şi Istoria Monahismului Românesc despre care Preafericirea Sa a spus:  „Este un album foarte bogat pe care Patriarhia Română l-a pregătit împreună cu Academia Română. Avem începuturile monahismului creştin în general, în Răsărit şi Apus, apoi accentul pe Istoria Monahismului Românesc. Are 1040 de pagini şi după acest volum urmează un alt volum: Contribuţia monahismului la cultura şi viaţa socială a poporului român, iar al treilea volum va cuprinde toate mănăstirile şi schiturile prezente şi dispărute din istoria poporului român”.

 

În viitorul apropiat va fi redactată o istorie a Parohiilor din Patriarhia Română.

 

„Ca să nu fie uitată parohia, Sfântul Sinod a aprobat propunerea noastră să se redacteze şi o istorie a parohiilor din Patriarhia Română în 12 volume. Deci, noi dorim să promovăm nu o concurenţă, ci o cooperare între parohie şi mănăstire”, a mai spus Preafericirea Sa.

 

Următoarea Duminică din Postul Mare este închinată Sfântului Ioan Scărarul