TROPARUL ŞI VIAŢA SF. ILARION

28 MARTIE

Cuviosul Ilarion din tinereţe s-a călugărit, purtîndu-şi crucea şi urmînd lui Hristos Cel răstignit, patimile trupeşti supunîndu-şi cu înfrînare. El pe toţi monahii i-a covîrşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizîndu-se, fără tulburare a petrecut mulţi ani şi s-a luminat cu nepătimirea. Pentru aceea şi de rînduiala preoţească s-a învrednicit şi a fost egumen al mînăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont. Şi a făcut minuni alese, că jivinele care vătămau seminţele roditoare le certa şi le izgonea cu cuvîntul din ţarini şi din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea şi pămîntul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea rîului, ca şi Elisei proorocul, a despărţit-o; mîna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă şi şchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu peşti mulţi le-a umplut mrejele.

Despre dînsul scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cîntări, în a opta pesnă a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mîntuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori şi îl numeşte mucenic. Pentru că a vieţuit, precum se povesteşte într-o cuvîntare, pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane. Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul (717-741) şi a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulţi ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, şi că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme cînd voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mînăstirii ce se numea Pelichit, în sfînta şi marea joi a mîntuitoarelor Patimi, cînd se săvîrşea dumnezeiasca Liturghie. Şi, intrînd în biserică şi în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cîntarea şi a răsturnat la pămînt Sfintele şi dătătoarele de viaţă Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzînd pe cei mai aleşi monahi, patruzeci şi doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalţi, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alţii, bărbile şi feţele lor cu smoală ungîndu-le, i-a aprins şi altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mînăstirea şi biserica, iar pe cei ferecaţi, patruzeci şi doi de părinţi, i-a surghiunit în ţara de la marginea Efesului şi acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.

Deci, în acea vreme, şi Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinţii aceia, avînd rînduiala egumeniei, se ştie că a pătimit mult şi şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.

Ο Όσιος Ιλαρίων διακρίθηκε για το ασκητικό του ήθος, το φιλόθεο ζήλο του, το χάρισμα της ελεημοσύνης και τους πνευματικούς αγώνες. Γι’ αυτό ο Θεός τον προίκισε με το προορατικό χάρισμα. Ο Όσιος κοιμήθηκε με ειρήνη το έτος 754 μ.Χ..

Saint Hilarion the New, Igumen of Peleke Monastery, from his youth, he devoted himself to the service of God and spent many years as a hermit. Because of his holy and blameless life he was ordained to the holy priesthood, and later he was made igumen of the Pelekete monastery (near the Dardanelles). St Hilarion was granted gifts of clairvoyance and wonderworking by the Lord.

Through prayer he brought down rain during a drought, and like the Prophet Elisha he separated the waters of a river, he drove harmful beasts from the fields, he filled the nets of fishermen when they had no success in fishing, and he did many other miracles. In addition to these things, he was able to heal the sick and cast out demons.

St Hilarion suffered on Great and Holy Thursday in the year 754, when the military commnander Lakhanodrakon suddenly descended upon the Pelekete monastery in pursuit of icon-venerators, boldly forcing his way into the church, disrupting the service and throwing the Holy Gifts upon the ground. Forty-two monks were arrested, slapped into chains, sent to the Edessa district and murdered. The remaining monks were horribly mutilated, they beat them, they burned their beards with fire, they smeared their faces with tar and cut off the noses of some of the confessors. St Hilarion died for the veneration of icons during this persecution.

St Hilarion left behind spiritual works containing moral directives for spiritual effort. St Joseph of Volokolamsk (September 9 and October 18) was well acquainted with the work of St Hilarion, and he also wrote about the significance of monastic struggles in his own theological works.

Ἀπολυτίκιον
Ἦχος πλ. α’. Τὸν συνάναρχον Λόγον.
Ἰλαρότητι τρόπων καλλωπιζόμενος, ὡς καθαρώτατον σκεῦος τῆς ἐπιπνοίας Χριστοῦ, τῆς ἐνθέου βιοτῆς ἐδείχθης ἔσοπτρον ὅθεν ἀστράπτεις νοητῶς, ἀρετῶν μαρμαρυγᾶς, Πατὴρ ἠμῶν Ἰλαρίων, πρὸς ἀπλανῆ ὁδηγίαν, καὶ σωτηρίαν τῶν ψυχῶν ἠμῶν.