”Mitropolitul Onufrie a primit pocăința mea ca un adevărat părinte!”
Autor: Romfea.gr, traducere: acvila30.ro
O întâlnire cu Preafericitul Părinte Onufrie, Mitropolitul canonic al Kievului și al Întregii Ucraine a avut părintele Vladimir Litvenciuk, care trecuse la schismatici, dar s-a întors în Biserica Ortodoxă canonică.
Părintele Vladimir a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o cu Mitropolitul Onufrie, precum și despre întoarcerea lui în Biserica Ortodoxă canonică.
„Nu puteam nici să mănânc, nici să dorm și în fiecare zi Îl rugam pe Dumnezeu să nu se mai facă ziuă” – subliniază semnificativ în interviul pe care l-a acordat către „Tserkovnaya Pravoslavnaya gazeta” (n. tr. „Revistei ortodoxe bisericești”).
Protoiereul Vladimir Litvenciuk, paroh al sfintei biserici „Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” din Luțk, a fost destituit în mai 2022, pentru că a trecut la schismatici, dar în mai puțin de o lună s-a pocăit și a fost reabilitat.
Astăzi cunoaștem câteva cazuri de preoți, care inițial au trecut la „Biserica Autocefală a Ucrainei” și după aceea s-au întors. Părinte, vorbiți-ne despre istoria dumneavoastră.
Aici, în Ucraina de Vest, lucrurile nu sunt simple, au loc presiuni, trebuie să explici oamenilor ceva mai mult.
Comunicând cu aceștia, am constatat că mulți, ca și mine, așteaptă acțiuni mai decisive din partea Ierarhiei Bisericii noastre.
Mi s-a părut că ultimul Sfânt Sinod Permanent, cel dinainte de Sinodul extins (din 27 mai a.c.), nu a luat hotărârile indispensabile și aceasta m-a împins să-mi asum propriile mele inițiative, pe care, după aceea, le-am regretat foarte mult. Acum știu sigur că nu trebuie să lăsăm lucrurile să evolueze astfel.
Pur și simplu, lucrurile sunt foarte dificile, iar pe acestea, noi, preoții care am fost destituiți, le simțim înlăuntrul nostru. Am crescut în această Biserică, am primit totul de la ea, împreună cu turma am construit biserici și le-am apărat…
Nu vreau să spun că acolo (în „biserica” lui Epifanie Dumenko, n.tr.) erau oameni răi, dar după ce a trecut aproximativ o săptămână, am înțeles că aceea nu este structura corectă și nu este deloc ceea ce căutăm!
Cum ați înțeles aceasta? Mai exact ce nu era corect?
La început mi s-a părut cu adevărat că este la fel. În aparență, slujbele erau aceleași, adică în ucraineană și asta nu punea niciun fel de problemă. Dar în lumina duhovnicească și morală am înțeles că nu era deloc ceea ce voiam… Am trăit anumite lucruri în timpul Dumnezeieștii Liturghii, care mă împingeau să nu mai vreau să continui slujba.
Ați putea să ne dați câteva detalii?
În realitate nu aș vrea să spun nimic… Pot să spun doar că preoteasa, când am avut o discuție între noi despre intenția mea, mi-a spus: „Ai grijă, părinte, să nu regreți mai târziu”. Aceste cuvinte îmi veneau în minte din ce în ce mai mult.
În prima săptămână am trăit cu emoții pozitive, dar în celelalte zile, din păcate, am fost obligat să iau pastile antidepresive.
Preoteasa m-a sprijinit, pentru că suntem o familie, dar a văzut că aveam dificultăți foarte mari!
Atunci mi-a spus: „Părinte, ceva nu merge bine, faci ceva greșit. De ce mai mergi la biserică?”
Eu nu voiam nimic. Nu puteam nici să mănânc, nici să dorm și în fiecare zi Îl rugam pe Dumnezeu să nu se mai fac ziuă.
Ați vorbit turmei dumneavoastră? Cum a primit ea hotărârea dumneavoastră?
Câțiva m-au urmat ca pe preotul lor, dar cei mai mulți au încetat să mai vină la biserică. Am ridicat această biserică cu binefăcătorii mei, de aceea am și rămas în ea. Cei mai mulți nu au acceptat alegerea mea, mergând la slujbe la Catedrala Tuturor Sfinților.
Mă nelinișteam pentru acești oameni mai mult decât oricând, pentru că ei erau nucleul comunității noastre.
Conștiința îmi dicta că trebuie să recunosc că i-am înșelat, i-am lăsat fără biserică și fără preot. Lumea m-a crezut; a avut încredere în mine.
Mai târziu, mi-au telefonat și îmi spuneau: „Părinte, întoarceți-vă înapoi; ne lipsiți”.
M-au mai influențat și cele pe care le-am trăit în Volânia, când ne-au răpit bisericile. Părinții, într-adevăr, toată viața lor, toată slujirea lor și toți anii lor cei mai buni le-au oferit acelor biserici.
Ați avut comunicare în interiorul ”Bisericii Autocefale a Ucrainei” cu „arhiereii” și „preoții” lor?
Da, am comunicat cu Mihail Zinkevici și am „liturghisit” cu el. Și acest lucru a fost foarte greu. Poate că din acel moment am înțeles că ceva nu merge bine. Atunci mi-am adus aminte de Dumnezeiasca Liturghie când slujeam cu pururea pomenitul Mitropolit Nifon.
La un moment dat, când Mihail Zinkevici, adresându-se credincioșilor, a spus: „Uitați-vă, un voinic curajos, care a aderat la Biserica Autocefală a Ucrainei” și toți m-au aplaudat, realmente m-am îngrozit!
În final, asta a fost ceea ce a influențat hotărârea dumneavoastră de a vă întoarce?
Au fost hotărârile pe care le-a luat Sinodul pe 27 mai. Au fost aranjate toate lucrurile din cauza cărora eram foarte tulburat și care nu-mi permiteau să mă liniștesc, le-a rezolvat Sinodul, iar acest lucru a devenit pentru mine un punct de cotitură.
Starea mea psihică în acea perioadă era deja foarte dificilă. Am înțeles în cele din urmă că mă aflam în entitatea politică, care se numește „Biserica Autocefală a Ucrainei”, dar nu în Biserică. Chiar dacă la început toate păreau la fel!
Mă chinuia conștiința și, în continuare, m-am adresat fostului meu coleg de la Seminarul Teologic, părintele Serghie Iușcik.
I-am spus simplu: „Părinte, salvează-mă, mă pierd”. A luat legătura cu vicarul Întâistătătorului Bisericii noastre și m-am dus să-i pun metanie Preafericitului Onufrie.
Spuneți-ne despre întâlnirea cu Mitropolitul Onufrie.
Preafericitul este un om sfânt! Mergând la audiență, cu cât mă apropiam de Kiev, simțeam o greutate din ce în ce mai mare.
Nu știam ce îmi va spune, cum avea să mă întâmpine, dar el m-a primit părintește, ca pe fiul său.
Poate pentru prima dată în cei douăzeci de ani ai preoției mele am simțit un asemenea sprijin duhovnicesc, pastoral și arhieresc.
Preafericitul m-a ascultat… Îi datorez o nesfârșită recunoștință, pentru că m-a primit ca pe oaia cea pierdută după „rătăcirea” de douăzeci de zile.
Când m-am întors de la Kiev, am trăit o stare cu totul diferită. Este o mare minune faptul că în această perioadă grea anume el călăuzește Biserica noastră.
Ce sfaturi ați primit?
În primul rând să am pocăință, să conștientizez ce s-a întâmplat și să nu mai fac niciodată ceva asemănător în viața mea și să trăiesc smerit.
Niciodată nu aș fi putut să-mi imaginez că mă voi confrunta personal în viața mea cu asemenea chestiuni.
Preafericitul m-a întors pe calea de la care am deviat…
Cum ați fost primit de comunitatea parohială?
Când am revenit, am anunțat imediat prima slujbă la biserică și s-a întors toată lumea, care nu mă urmase. Am cerut tuturor iertare.
Când am îngenuncheat înaintea lor, toți au îngenuncheat împreună cu mine. Ne-am cerut reciproc iertare, dar îndeosebi a fost pocăința mea.
Oamenii m-au iertat. Apropiindu-se de cruce, îi binecuvântam, iar ei plângeau spunând că pentru ei era ca la Paști. Astăzi avem Paștile.
