Biserica trece din nou prin vremuri de încercări. Imagine: UJO
Autor: Constantin Șemliuk
Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOUkr) este criticată de aproape toată lumea. Orice acțiune sau cuvânt al BOUkr sau al clerului său găsește inevitabil critici și provoacă nemulțumiri.
De exemplu, dacă Biserica participă la proiecte umanitare, credincioșii sunt acuzați că au încercat să-și „acopere vinovăția”, să „înșele oamenii” sau „să se răscumpere”. Ei sunt numiți „trădători ai Ucrainei” și „agenți ai FSB-ului în sutană”.
Dacă un critic nu știe nimic despre proiectele umanitare și caritabile ale Bisericii, îi acuză pe credincioși că nu sunt „patrioți” și că „lucrează pentru dușman”. În cele din urmă, toți sunt etichetați drept „trădători ai Ucrainei” și „agenți ai Securității Federației Ruse în sutană”.
Se pare că orice ar face Biserica, ea va fi întotdeauna considerată vinovată. Ce înseamnă asta și cum trebuie să acționăm știind acest fapt?
Hristos și „dragostea pentru Patrie”
Predica lui Hristos a fost o provocare pentru farisei și saduchei. Cuvintele sale despre Împărăția Cerurilor au perturbat cursul vieții lor cotidiene și a fost perceput ca un dușman periculos și un rival puternic.
Evreii trăiau în așteptarea lui Mesia. Crezându-se poporul ales al lui Dumnezeu, ei așteptau pe un mântuitor ceresc care va distruge stăpânirea romană din Israel. Romanii erau văzuți de evrei ca ocupanți. Mulți fii ai lui Israel, pretinzând că sunt „Mesia”, s-au ridicat împotriva autorității romane, îndemnând poporul la luptă și… au pierdut. Iudeea era o provincie rebelă în care numărul problemelor era direct proporțional cu numărul locuitorilor ultra-religioși. Pentru evrei, credința în Dumnezeu nu era o nevoie interioară a sufletului și a inimii, ci un mijloc prin care ei sperau să-și recapete mărirea de odinioară, ca pe vremea lui Solomon. Cu toate nuanțele religiei pur naționale, iudaismul aspira la dominația lumii. Dar nu prin munca misionară, convertirea păgânilor sau activități educaționale, ci prin forță: „Îi vom doborî pe romani, vom recâștiga puterea și vom construi un stat care va conduce lumea”.
Din această cauză, evreii au suferit adesea, căzând sub stăpânirea filistenilor, apoi a babilonienilor, apoi a romanilor. În plus, ei au fost mustrați de profeți, care au subliniat că credința în Dumnezeu este o stare a inimii, mai degrabă decât un instrument politic. Hristos a venit cu același mesaj. Totuși, cuvintele Sale că „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” nu numai că nu au fost înțelese de evrei, dar au slujit și ca o provocare dură la adresa aspirațiilor, tradițiilor și înțelegerii „iubirii pentru Patrie”. Evreii credeau că dacă nu faci eforturi să răstorni ordinea politică existentă, ești un trădător al Patriei, un trădător al credinței părinților. Un om care vorbea despre pocăință și necesitatea de a-și iubi dușmanii, inclusiv ocupanții, nu putea fi numit patriot. De aceea, fariseii L-au văzut pe Hristos ca pe un dușman. Un vrăjmaș care trebuia executat.
Hristos și „statul”
Dar și romanii au văzut în El un dușman. Pentru păgâni, religia era o anexă a statului. A fi „religios” însemna să-ți îndeplinești loial datoria de mai multe ori pe an. Religia nu determina viața interioară a omului, nu avea o influență pozitivă asupra moralității (mai degrabă invers) și nu avea nicio legătură cu sufletul sau inima păgânilor. În esență, păgânismul, care-și pierduse influența în viața cotidiană, s-a stabilit ferm în „oficiile puterii” și a fost folosit doar în scopuri propagandiste. Preoții păgâni erau oficiali guvernamentali, care transmiteau maselor punctul de vedere al statului (apropo, așa ceva vă sună cunoscut și astăzi?).
Prin urmare, romanii nu puteau înțelege cum se poate muri pentru convingerile religioase. Ei nu puteau înțelege de ce credința avea o valoare atât de nemăsurată pentru urmașii lui Hristos. Ei nu au putut și nu au vrut să recunoască că Adevărul nu este un principiu abstract, ci o realitate fundamentală, mai mult – o Persoană, adică Hristos Însuși. Ei nu L-au înțeles și astfel au căutat să-L elimine. Nu pentru că L-au urât. Hristos a fost privit de romani ca un individ care a provocat tulburări inutile, a stârnit mințile și a creat obstacole în calea existenței pașnice a propagandei. În plus, El nu putea fi considerat patriot în raport cu statul, pentru că renega păgânismul, care în ochii romanilor echivala cu negarea statului în sine. De aceea a trebuit să fie răstignit. Nu există omul – nu există problema.
Hristos și „vrăjmășia lumii”
Indiferent de circumstanțe, atât evreii, cât și romanii L-au văzut pe Hristos ca pe un dușman, ca pe un om periculos, Care nicidecum nu era un patriot. El era urât de cei din „birourile” pretoriului lui Ponțiu Pilat și de cei care locuiau la Templul din Ierusalim. Oameni care nutreau o ostilitate ireconciliabilă unii față de alții s-au unit în ura lor față de Hristos, iar, mai târziu, față de creștini. Și această istorie a urii a continuat până în zilele noastre.
Astăzi, Biserica Ortodoxă Ucraineană este și ea urâtă de mulți.
Ea este urâtă de cei care se consideră „patrioți adevărați”, pentru lipsa sa de patriotism, și este urâtă de cei care cred că patriotismul excesiv este un lucru rău. Este urâtă de oficialii cu ștampile în mână și este urâtă de oamenii cu polizoare în mână. Este urâtă la Kiev și urâtă la Moscova. Este urâtă de cei care se consideră credincioși și de cei care nu cred în niciun dumnezeu. Ar trebui să ne susprindă acest lucru?! Nu. „Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte”, a spus apostolul Ioan (1 Ioan 3:13). Și în mod deosebit nu ar trebui să fim surprinși de toate acestea, dacă ne vom aminti de viața lui Hristos și de cuvintele Sale.
„Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte”, (Ioan 15:18-19).
„Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca un rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor” (Luca 6:22-23).
„Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu”, (Matei 24:9).
Cu alte cuvinte, ura îndreptată către Hristos și Biserica Sa este o reacție tipică a lumii la credința în Dumnezeu. Dar cum trebuie să răspundem la această ură? Trebuie să reacționăm la ea, să încercăm să ne justificăm sau pur și simplu să ne predăm?
Procedează astfel încât să nu-ți fie rușine înaintea ta și înaintea lui Dumnezeu.
Există o pildă care ilustrează situația în care se află Biserica Ortodoxă Ucraineană.
Un ucenic l-a întrebat pe bătrânul său cum trebuie să procedezi dacă ești judecat de alții. Bătrânul înțelept a hotărât să demonstreze răspunsul ucenicului său, în timp ce ei treceau printr-un sat mic. „Încalecă măgarul”, spuse bătrânul. Tânărul s-a supus. „Priviți – ziceau oamenii – un flăcău tânăr și sănătos merge călare pe măgar, în timp ce bătrânul slăbit merge pe jos. Rușine!”. Apoi bătrânul s-a așezat pe măgar, iar tânărul a mers alături. „Priviți – au spus oamenii -, Bătrânul care se apropie de moarte este călare pe măgar, fără să-i pese de băiatul care merge lângă el și îl dor picioarele. Rușine!”. Apoi, atât tânărul, cât și bătrânul au mers alături de măgar. „Priviți la cei doi idioți, care merg pe jos, în timp ce măgarul se plimbă pe îndelete lângă ei”, au spus oamenii.
„Vezi?, i-a spus bătrânul ucenicului. Orice vei face, vor fi mereu cei care te vor judeca și îți vor găsi vină. De aceea, procedează în așa fel încât să nu-ți fie rușine înaintea ta și înaintea lui Dumnezeu”.
Dacă aplicăm această pildă în viața noastră, putem spune că în pofida calomniei, persecuției și urii, trebuie pur și simplu să continuăm să fim creștini și să facem ceea ce Hristos cere de la noi – să ne iubim vrăjmașii, să ne rugăm pentru cei care ne blestemă și să îi ajutăm pe cei care ne doresc moartea. Așa a fost întotdeauna.
Pe de altă parte, Sfântul Ambrozie al Mediolanului, mângâindu-i pe creștinii care sufereau de prigoană, a spus: „Domnul a ales patimile, ca să moară pentru noi, așa că tu trebuie să mărturisești tot ce îți dă El: „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema” (Psalmul 115:4), adică „voi accepta suferința”. De aceea, El i-a întrebat pe cei care voiau să stea la dreapta și la stânga Lui: „Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu? (Matei 20:22). El te însoţeşte până la sfârşit, te urmează până la martiriu şi ţi-a pregătit palma fericirii”. Cu alte cuvinte, oricât de grele ar fi condițiile existenței noastre, Dumnezeu este cu noi. Și suntem persecutați dintr-un singur motiv – nu pentru că „nu suntem patrioți” sau pentru că „nu ne iubim Patria”, ci pentru că suntem ai lui Hristos.
Și acestea nu sunt cuvintele autorului, ci cuvintele lui Eutimie Zigabenul, care, explicând credincioșilor de ce sunt urâți de toată lumea, răspunde: „Pentru că sunteți ai lui Hristos”.
Și dacă privim la ceea ce se întâmplă cu Biserica Ortodoxă Ucraineană astăzi, putem spune cu încredere: „Da, suntem ai lui Hristos. Și vrem să rămânem mereu așa”.
sursa: https://spzh.news/ro/zashhita-very/74076-potomu-chto-vy-khristovy
Apreciază:
Apreciere Încarc...