Trimite-vei Duhul Tău, şi se vor zidi, şi vei înnoi faţa pământului (Ps. 103, 31). În ziua aceasta, ascultătorule, Duhul Sfânt S-a odihnit asupra Apostolilor în chipul limbilor de foc, nu numai ca ei să vorbească în felurite limbi sau pentru a aduna cele împrăştiate, ci şi ca să înnoiască faţa întregului pământ, care se învechise şi se strica. Focul luminează şi încălzeşte, arde şi curaţeşte, nimiceşte şi schimbă. Duhul Sfânt S-a pogorât în chipul limbilor de foc ca să-i lumineze pe oamenii care şedeau întru întuneric, să le încalzească inimile reci, să le ardă necurăţia şi să o cureţe, să nimicească fărădelegile de pe faţa pământului şi să îl schimbe pe om la înnoirea lumii (v. Mt. 19, 28). Tocmai asta a prezis Prorocul când a vestit: „Duhul Sfânt va lămuri inimile noastre ca pe aur şi pe argint” (Mal. 3, 3). Continuă să citești →
Stareța uneia dintre cele mai cunoscute sfinte așezăminte pentru femei din Biserica Ortodoxă Rusă și a celei mai mari Sfinte Mănăstiri din Estonia, cea de la Piuhtitsa, Gherontissa Filareta (Kalatsiova), a acordat un interviu presei din Estonia.
Egumena a anunțat amenințarea cu dizolvarea Sfintei Mănăstiri din cauza noului proiect de lege, care interzice Biserica Ortodoxă Rusă din Estonia.
De menționat că proiectul de lege, care a fost pregătit și promovat de autoritățile estoniene, a trecut în primă lectură de către Parlamentul Estoniei.
Se spune că proiectul de lege ar avea ca scop fie dizolvarea comunităților și a Sfintei Mănăstiri a Bisericii Ortodoxe Ruse, fie obligarea acestora să se supună Patriarhiei Ecumenice.
Potrivit Maicii Starețe Filatera, autoritățile estoniene obligă Sfânta Mănăstire să comită o infracțiune canonică, faptă inacceptabilă pentru maicile și surorile din obște.
„Ne obligă să comitem o abatere canonică. Nu ne putem conforma, pentru că pentru noi așa ceva echivalează cu o sinucidere spirituală”, a spus Maica Stareță Filareta.
La un alt moment, Maica Stareță a subliniat: „Este vina noastră că ne-am născut din părinți ruși? Nimeni nu-și alege țara și părinții, ci Dumnezeu îi dăruiește. Am crescut în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse… Oare există motive serioase, care ne obligă să ne schimbăm jurisdicția? Gândiți-vă: Aveți un fiu și vine cineva și vă spune:
„Poate că tatăl e bun, dar trebuie să vă lăsați copilul să fie crescut de o altă familie, pentru că acolo va fi mai bine”. Dumneavoastră vă veți supune și veți lăsa o altă familie să aibă grijă de fiul dumneavoastră?
Stareța și surorile Sfintei Mănăstiri Piuhtița, cea mai veche și mai mare Sfântă Mănăstire din Estonia, continuă să protesteze împotriva proiectului de lege, care le obligă să părăsească jurisdicția Patriarhiei Moscovei sub amenințarea desființării Mănăstirii.
În apelul adresat președintelui Parlamentului Estoniei, Lauri Husar, călugărițele afirmă: „Se întâmplă ceva care depășește înțelegerea noastră și ne provoacă dureri acute în inimile noastre. Ni se cere să rupem legătura noastră canonică cu Biserica Ortodoxă Rusă în favoarea Constantinopolului. Și aceasta nu este doar o încălcare a Sfintelor Canoane, este ca și cum ai forța un om să-și abandoneze mama biologică. Ea l-a crescut, l-a hrănit în toate zilele vieții lui și acum ar trebui să o abandonăm? Nu cumva vreți ca acest păcat să ne îngreuneze sufletele? Care este folosul? De dragul liniștii și al bunăstării noastre personale?”.
De asemenea, călugărițele celei mai vechi Mănăstiri subliniază că „au fost întotdeauna străine de chestiunile politice și nu au fost niciodată implicate în jocuri politice”, ele continuă de asemenea să se roage pentru Estonia, autoritățile ei și poporul său nobil”, dar protestează împotriva încercărilor de a le subjuga cu forța Patriarhiei Ecumenice: „Noi, viețuitoarele mănăstirii, fără acordul nostru, suntem plasate într-un spațiu, în care s-au instalat ignoranța și noi idoli, care impun un adevăr dincolo de Hristos”.
În încheiere, ele citează cuvintele marelui scriitor rus Feodor Dostoievski: „Aș prefera să rămân cu Hristos decât cu Adevărul”.
De menționat că Stareța Filareta și surorile Mănăstirii s-au adresat președintelui Parlamentului Estoniei, Lauri Husar, solicitând o întâlnire personală, pentru a-i înmâna contestația.
El însă a evitat întâlnirea invocând lipsa de timp.
Pe 17 februarie, călugărițele conduse de Stareța lor s-au deplasat la sediul Parlamentului Estoniei, pentru a preda personal contestația reprezentantului Parlamentului.
Dar cei de la Parlament au refuzat să le primească; nici măcar nu le-au lăsat să intre, determinându-le să rămână mult timp în stradă, unde ningea.
Potrivit martorului ocular, deputatul Varro Vooglaid, polițiștii, care păzeau incinta, s-au comportat nepoliticos față de călugărițe, strigând și interzicând orice fotografiere.
După intervenția avocaților mănăstirii, călugărițele au fost lăsate să intre în foaier și un angajat al Parlamentului le-a primit textul, însă fără a le invita în biroul său.
Clerici ortodocși au postat două fotografii cu explicații:
Sfânta Mănăstire primește reprezentanți ai statului estonian (în fotografie este ministrul de Interne al Estoniei, Lauri Läänemets, care stă la o masă bogată, care i-a fost oferită de bunăvoie de către Sfânta Mănăstire Piuhtița. Astăzi, domnul Läänemets este unul dintre pionierii legii de interzicere a Bisericii Ortodoxe din Estonia).
Statul îi întâmpină pe reprezentanții Sfintei Mănăstiri (în fotografie Stareța și surorile stau în picioare și sunt acoperite de zăpadă în stradă).traducere: www.acvila30.ro
Mitropolitul Ilarion a fost desemnat să slujească la biserica din Karlovy Vary.
Fostul șef al Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu), mitropolitul Ilarion (Alfeev), a fost trimis la pensie. Această decizie a fost luată în cadrul unei ședințe a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. În Jurnalele Sinodului se precizează că ierarhii au examinat constatările Comisiei care a studiat situația din Eparhia de Budapesta și Ungaria.
Sinodul a hotărât să-l elibereze pe mitropolitul Ilarion de la administrarea Eparhiei, transferându-l temporar sub jurisdicția Mitropolitului Marcu de Riazan și Mihailovo. Mitropolitul Ilarion a fost desemnat să slujească la biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Karlovy Vary.
De asemenea, Sinodul a cerut patriarhului Chiril să atragă atenția mitropolitului Ilarion asupra inconsecvenței dintre stilul său de viață și statutul său monahal și clerical.
Sfântul mucenic Damaskin, episcopul de Hluhiv. Imagine: shagirt.livejournal.com
Episcopul Damaskin (Țedrik) de Hluhiv a fost executat în 1937. În timpul vieții, a fost în opoziție cu ÎPS Serghie (Stargorodski), dar a fost canonizat de Biserică.
Copilăria, studiile, calea preoției
Pe 15 septembrie Biserica îl pomenește pe sfântul mucenic Damaskin, episcopul de Hluhiv. S-a născut la 29 octombrie 1877 în orașul Maiaki (azi sat), regiunea Odesa, și a fost numit la naștere Dimitrie. Tatăl său a lucrat la serviciul poștal, nu s-au păstrat informații despre mama lui. Familia sa a fost numeroasă (șapte copii) și foarte săracă. În 1887, la vârsta de 10 ani, Dimitrie a fost acceptat la Școala Teologică din Herson, pe care a absolvit-o în 1893. Era un elev bun și a absolvit cu note înalte, ceea ce i-a permis să se înscrie la Seminarul Teologic din Odesa. Totuși, în curând a trebuit să părăsească seminarul, deoarece sărăcia familiei sale a făcut imposibilă întreținerea a doi studenți deodată.
Decizia a fost luată în favoarea fratelui său Nicolai, care era deja în al doilea an de studiu. În 1895, Dimitrie s-a înscris la Seminarul Profesoral din Kherson, unde studiile erau gratuite, iar dacă un elev accepta să lucreze ca profesor într-o școală primară timp de cel puțin patru ani după absolvire, putea primi chiar și o mică bursă.
După absolvirea Seminarului Profesoral, Dimitrie Țedrik a ocupat postul de profesor la una dintre școlile din orașul Berislav, provincia Herson. Totuși, în 1900 a intrat la cursurile misionare la Academia Teologică din Kazan pentru doi ani. Acolo se pregăteau educatori pentru popoarele asiatice care erau încă păgâne, cum ar fi buriații, kalmucii, mongolii și alții.
La acea vreme, Academia din Kazan a adunat mulți teologi proeminenți și lideri ai bisericii. Rectorul Academiei a fost episcopul Antonie (Hrapovițki), un ierarh vestit, care mai târziu va juca un rol major în restaurarea patriarhiei, și după Revoluția din 1917 și Războiul Civil, va conduce Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Supraveghetorul direct al cursurilor misionare a fost arhimandritul Andrei (Uhtomski), membru al unei familii nobile de vază care avea să devină mai târziu arhiepiscop, autor a aproximativ 500 de lucrări teologice și conducătorul uneia dintre grupurile bisericești opuse mitropolitului Serghie ( Stragorodski).
După Revoluția din 1917, arhiepiscopul Andrei a fost arestat de mai multe ori, a suferit închisori și lagăre de muncă silnică și a fost executat în 1937. Unul dintre profesorii de seamă ai Academiei din Kazan a fost Victor Nesmelov, autor de lucrări de antropologie filozofică, pentru care Dimitrie Țedrik a devenit un prieten foarte apropiat. V. Nesmelov a organizat un cerc teologico-filosofic, unde Dimitrie a devenit membru.
Concepțiile teologice și de viață ale lui Dimitrie Țedrik s-au format sub influența acestor oameni. În 1902, a depus jurământul monahal, primind numele Damaskin în cinstea Sfântului Ioan Damaschinul. Câteva zile mai târziu, a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah și a fost trimis la Misiunea Duhovnicească din Transbaikal. A rămas acolo timp de trei ani, deținând funcțiile de conducător al Școlii Misionare dib Cita și misionar în mai multe așezări locuite de buriați și tunguși.
În calitate de misionar, ieromonahul Damaskin a tradus mai multe cântări liturgice în limba buriata și a organizat un cor bisericesc din buriații convertiți.
În septembrie 1905, s-a mutat cu traiul la Vladivostok, unde s-a înscris la cursurile Institutului Oriental. În timp ce studia, a predat muzica și Legea lui Dumnezeu la un gimnaziu de băieți și a slujit ca paroh în mai multe biserici din Vladivostok. În 1910, a fost numit misionar în Eparhia de Astrakhan.
După începerea Primului Război Mondial, Ieromonahul Damaskin a fost trimis în armata activă, unde a slujit ca capelan militar și medic, conducând mai întâi o unitate medico-nutrițională a Crucii Roșii și ulterior o unitate de combatere a bolilor infecțioase. Pentru acest serviciu a fost decorat cu Ordinul Sf. Ana, gradele III și II.
După Revoluția din 1917, a fost demobilizat și a ajuns în provincia Oryol, unde a avut loc un eveniment tragic. Împreună cu fratele său, care era și el preot, a fost arestat și condamnat la executare. Printr-o minune, a reușit să scape de moarte, dar fratele său a fost omorât.
În 1918, s-a mutat la Kiev și a devenit călugăr la mănăstirea Sf. Mihail Cupole de Aur, înscriindu-se totodată și la Academia Teologică din Kiev, încă funcțională. În acest moment, Kievul a fost ocupat de mai multe ori succesiv în timpul războiului civil, iar în toamna anului 1919, când Armata Albă s-a retras din Kiev în Crimeea, ieromonahul Damaskin a plecat cu ea. În Crimeea, a fost ridicat la rangul de arhimandrit de către Arhiepiscopul Dimitrie (Abașidze) al Tauridei și a fost numit stareț al mănăstirii Sfântul Gheorghe din Balaklava. Totuși, când Armata Albă a fost evacuată din Crimeea, el a ales să rămână și să continue să slujească Bisericii sub conducerea sovietică.
În 1922, bolșevicii au susținut activ schisma renovaționistă. Multi preoti si episcopi s-au alaturat renovaționiștilor, dar arhimandritul Damaskin a apărat ferm Biserica și s-a opus activ schismei. Curând, în noiembrie 1922, a fost arestat împreună cu arhiepiscopul la pensie Dimitrie (Abașidze), arhiepiscopul Nicodim (Krotkov), conducătorul Eparhiei de Taurida, episcopul Serghii (Zverev) de Sevastopol și alți clerici. Din lipsă de probe, arhimandritul Damaskin a fost achitat și eliberat. Cu toate acestea, doar câteva luni mai târziu, la începutul anului 1923, a fost din nou arestat, de data aceasta fiind acuzat că „că s-a opus confiscării obiectelor de valoare bisericești”. Deși nu exista nicio dovadă pentru această acuzație, el a stat nouă luni în închisoare. Apoi a fost eliberat și exilat din Crimeea. Arhimandritul Damaskin a mers la Moscova, unde, după un timp, a fost sfințit episcop.
Slujirea episcopală
În data de 18 noiembrie 1923, la mănăstirea Donskoi, arhimandritul Damaskin a fost sfințit ca episcop de Hluhiv, vicar al Eparhiei de Cernihiv, în cadrul unei ceremonii conduse de patriarhul Tihon (Belavin). Din moment ce episcopul conducător al Cernihivului, Arhiepiscopul Pahomie (Kedrov), a fost atunci întemnițat, episcopul Damaskin a fost numit administrator temporar al Eparhiei de Cernihiv.
Activitățile sale în regiunea Cernihiv au fost viguroase, dar de scurtă durată. A călătorit mult prin orașele și satele eparhiei, propovăduind peste tot, îndemnând oamenii să se țină de adevărata credință și să nu se lase duși în rătăcire de schisma renovaționistă și de alte ispite.
El a restabilit o ordine exemplară în administrarea eparhiei, a îmbunătățit funcționarea biroului eparhial și a organizat lucrarea vicariatelor și protopopiatelor.
Totuși, pe 15 septembrie 1924, episcopul Damaskin a fost arestat în orașul Nijin, provincia Cernihiv, și plasat în închisoarea din Cernihiv, acuzat că a organizat structuri administrative bisericești ilegale, a vorbit împotriva mișcării renovaționiste și a pomenit episcopi întemnițați în timpul slujbelor. În acest moment, un număr mare de credincioși din eparhia de Cernihiv au trimis plângeri către diverse agenții guvernamentale, cerând un proces echitabil și deschis pentru episcop, sau eliberarea imediată a acestuia. Eforturile lor au avut succes.
Pe 14 mai 1925, episcopul Damaskin a fost eliberat. Dar până în iulie 1925, a fost arestat din nou pentru „propaganda contrarevoluționară”, deși a fost eliberat rapid. În august 1925, a fost arestat din nou, de data aceasta fiind acuzat în cazul „Organizației monarhice Nepluiev”. Această organizație, denumită inițial „Frăția muncitorilor ortodocși în cinstea Înălțării Sfintei Cruci”, a fost fondată de o personalitate publică proeminentă, N. N. Nepluiev, în 1893. A fost o încercare relativ reușită de a stabili o comunitate bazată pe modelul comunității creștine timpurii din Ierusalim, fondată pe principiile slujirii lui Dumnezeu și a proprietății comune. După Revoluția din 1917, frăția a fost redenumită „Prima Comună Sovietică Ucraineană” și a căutat să-și păstreze structura creștină și economică internă în noile condiții. Dar nici în acest caz nu au existat dovezi care să susțină acuzațiile autorităților împotriva episcopului Damaskin, acesta fiind eliberat cu condiția să părăsească regiunea Cernihiv.
După aceea, episcopul s-a dus la Moscova, unde a sufertit la scurt timp o nouă arestare. Pe 30 noiembrie 1925, a fost arestat împreună cu un grup mare de episcopi în dosarul împotriva locțiitorului patriarhal, mitropolitului de Krutițk Petru (Polianski). Episcopul Damaskin a fost acuzat că ar fi participat ilegalul „Sinod Danilov”. Pentru aceasta, a fost condamnat la trei ani de exil în Siberia.
Conflictul cu mitropolitul Serghie
În 1927, în timp ce slujea în exil în așezarea polară Poloi, unde domina frigul sever și era răspândit scorbutul, episcopul Damaskin a aflat despre acum faimoasa Declarație de loialitate față de guvernul sovietic, emisă de mitropolitul Serghie în numele Bisericii. Din punct de vedere istoric, Biserica a fost întotdeauna loială statului și a urmat directivele acestuia, atât timp cât acestea nu contraziceau poruncile lui Dumnezeu. Dar, în acest caz, regimul sovietic și-a declarat deschis intenția de a distruge Biserica și făcea tot posibilul pentru a atinge acest scop. În asemenea condiții, o alianță între administrația Bisericii și un guvern ateu nu a fost doar un act de conformare, ci și piatră de mare poticnire pentru credincioși, subminând autoritatea Bisericii și provocând numeroase schisme interne.
Această cale de compromisuri și colaborare cu un regim care a căutat să distrugă Biserica, denumită mai târziu „sergianism”, s-a dovedit a fi o greșeală istorică. Speranța că guvernul va opri sau măcar va slăbi persecuția Bisericii în urma Declarației a fost zadarnică. Regimul a continuat să-i persecute nu numai pe acei episcopi, preoți și credincioși care nu erau de acord cu Declarația, ci și pe cei care au susținut-o pe deplin.
Indignarea episcopului Damaskin față de Declarația din 1927 este evidentă din faptul că a scris aproximativ 150 de scrisori pe această temă către diverși indivizi într-o perioadă scurtă de timp. Pentru a trimite un număr atât de mare de scrisori, a trebuit să se despartă de însoțitorul său de chilie, trimițându-l la Moscova pentru a livra personal niște scrisori, dar pe cele mai multe la arunca în cutiile poștale din diferite orașe din țară.
După întoarcerea sa din exil în 1928, episcopul Damaskin a vizitat Moscova, unde a avut o discuție de lungă durată cu mitropolitul Serghie (Strgorodski). Această conversație nu a făcut decât să-i întărească convingerea că locțiitorul patriarhalul de atunci, Mitropolitul Serghie, a comis o greșeală. „La cele două întrebări ale mele: 1) Credeți că decizia dumneavostră reflectă conștiința ierarhică colectivă a Bisericii Ruse? și 2) Aveți vreun temei pentru a afirma că autoritatea dumneavoastră este suficientă pentru a o contrapune plinătății de episcopi de vază care absolut nu sunt de acord cu poziția dumneavoastră, nu ați dat niciun răspuns”, i-a scris mai târziu mitropolitului Serghie.
Episcopul Damaskin a continuat să scrie scrisori către diverși indivizi și comunitatea bisericească mai largă, în care a criticat politicile mitropolitului Serghie. El a subliniat că majoritatea covârșitoare a episcopilor, dintre care majoritatea sufereau în lagăre și în exil, împreună cu un număr mare de credincioși, nu susțineau Declarația.
Cu timpul a devenit clar că guvernul sovietic a înșelat conducerea Bisericii. A continuat să acapareze pe și să distrugă bisericile care aparțineau așa-ziselor comunități „sergiene” și să oprime clerul „sergian”.
În esență, persecuția a continuat, dar se părea deja că conducerea Bisericii era de partea autorităților. „Consecințele interne ale Declarației – această vânzare a dreptului de întâi născut al Adevărului pentru tocana de linte a binecuvântărilor false și nerealizabile – sunt incomensurabil și nesfârșit de împovărătoare”, a scris episcopul Damaskin în scrisorile sale. Dar în ciuda acestui fapt, el era profund îngrijorat să nu provoace o schismă bisericească și și-a îndemnat susținătorii să nu se îndepărteze de Mitropolitul Serghie. „Tot clerul și oamenii bisericii trebuie să se unească în jurul lui (mitropolitul Serghie – N.red.) pentru a-l împiedica să comită acțiuni care să aducă ocară asupra Bisericii”, a scris episcopul Damaskin într-una dintre scrisorile sale.
El a refuzat ofertele unor arhierei care l-au invitat să slujească în eparhiile lor. Într-una dintre scrisorile sale, el a scris: „Există o altă propunere de la părinții din exil: să mă alătur lor în exil de bunăvoie. Simt că ar fi cel mai sigur loc, dar nu vreau să cer nimic autorităților”. Gândiți-vă la aceasta: un bărbat a fost dispus să împărtășească de bunăvoie greutățile închisorilor și ale exilului, dar să nu-și compromită conștiința! Acest lucru spune multe despre caracterul episcopului Damaskin. Nu a plecat în exil voluntar, ci s-a stabilit în orașul Starodub, care făcuse cândva parte din Eparhia de Cernihiv.
Pe lângă scrisorile în care a criticat Declarația mitropolitului Serghie, el a învățat o persoană de încredere să trimită o scrisoare locțiitorului patriarhal, mitropolitului Petru (Polianski), care se afla în exil într-un sat mizerabil din regiunea Tobolsk, la 200 de kilometri de cea mai apropiată gară. Scopul a fost acela de a afla opinia mitropolitului Petru cu privire la Declarația mitropolitului Serghie și starea generală a Bisericii.
Trimisul episcopului Damaskin i-a adus lui Petru un pachet substanțial de documente, inclusiv textul Declarației, corespondența dintre diverși episcopi pe această temă și diverse mesaje și apeluri. Din cauza fragilității extreme a stării de sănătate mitropolitului Petru și a temerilor că misiunea secretă poate fi descoperită de autorități, locțiitorul patriarhal nu a putut trimite un răspuns scris la Declarație, dar verbal a fost de acord cu evaluarea negativă a documentului și a politicii duse de mitropolitului Serghie. Cel puțin, asta a afirmat episcopul Damaskin, pe baza spuselor trimisului său.
În aprilie 1929, mitropolitul Serghie a emis un ordin prin care clericii erau obligați să prezinte autorităților informații despre comunitățile bisericești. Acest lucru a făcut ca guvernul să suprime mai ușor aceste comunități. Ca răspuns, episcopul Damaskin a încetatd a-l pomeni pe mitropolitul Serghie în timpul slujbelor.
Mai devreme, el i-a adresat o scrisoare tăioasă lui Serghie, în care a subliniat: „Păcatul dumneavoastră nu este doar falsitatea inerentă Declarației, bazată pe lașitate. Căci prin această înțelegere devine clar versetul al optulea din capitolul douăzeci și unu din Apocalipsa, unde lașii sunt clasați alături de necredincioși, ucigași și adulteri. Dar păcatul dumneavoastră și mai mare este împotriva adevărului interior al Bisericii și a poruncii Evangheliei de a mărturisi Adevărul fără teamă. Prin Declarația dumneavoastră , ați subminat autoritatea ierarhiei Bisericii, ce roadă abundentă culeg dușmanii noștri pe acest teren, câți credincioși, nevăzând nici un exemplu bun în păstorii lor, s-au îndoit de Adevărul Veșnic și câți s-au îndepărtat astfel de Biserică și au pierit în mlaștinile apostaziei și în curentele sectarismului. Dușmanii noștri exploatează cu pricepere confuzia pe care ați provocat-o în Biserică și, cu o îndrăzneală înzecită își fac lucrarea nelegiuită”.
Ultimii ani de viață, moartea și proslăvirea sa
Atitudinea fermă și fără compromisuri a episcopului Damaskin a provocat iritare în rândul susținătorilor mitropolitului Serghie. În noiembrie 1929, un preot din Starodub l-a denunțat, iar episcopul Damaskin a fost din nou arestat și condamnat la trei ani de exil pe insula Solovki. După încheierea termenului de exil, s-a întors la Starodub, a călătorit în multe orașe și a organizat slujbe bisericești clandestine. A continuat să scrie, dezvoltându-și ideile potrivit cărora, pentru a rămâne credincios și pentru a păstra puritatea credinței creștine, Biserica trebuie să intre în subteran, în pustie și în catacombe.
În pofida poziției sale intransigente, episcopul Damaskin nu s-a aliniat cu niciun grup bisericesc al „nepomenitorilor”, chiar dacă nu era în comuniune euharistică cu mitropolitul Serghie. El a insistat că nu trebuie întreprinse nicio acțiune până când nu va fi declarată poziția publică a mitropolitului Petru (Polianski), pe care el îl considera conducătorul legitim al Bisericii Ruse.
În 1934, episcopul Damaskin a fost arestat din nou și condamnat la încă trei ani de exil. Înainte ca acest termen să expire, în 1936, a primit o pedeapsă nouă – cinci ani de exil într-un ținut din Kazahstan. În august 1937, a fost arestat în lagăr, acuzat de „agitație antisovietică și organizare de adunări ilegale”. Această acuzație se referea la sărbătorirea Paștelui, pe care episcopul o organizase împreună cu alți exilați. La 15 septembrie 1937, a fost executat de un pluton de execuție într-un lagăr din Karaganda, la ordinul troicii speciale NKVD și îngropat într-un mormânt anonim.
În 1981, episcopul Damaskin a fost canonizat împreună cu mulți alți noi martiri de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. În anul 2000, el a fost proslăvit ca sfânt printre noii martiri și mărturisitori de către Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Sfinte Mucenice Damaschin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Un lăcaș de cult al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Imagine: CP în Moldova
Potrivit celor care au trecut la Mitropolia Basarabiei, Biserica Ortodoxă Rusă nu este recunoscută în Moldova.
Peste 60 de parohii ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, aflate sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, au trecut în jurisdicția Mitropoliei Basarabiei care ține de Biserica Ortodoxă Română. Potrivit publicației Orthodox Times, această schimbare de jurisdicție reflectă tensiunea crescândă și dorință de unire cu Biserica Mamă Română pe fondul conflictului din Ucraina.
Unul dintre cele mai recente cazuri a fost transferul parohiei Sf. Alexandru de Svir din orașul Cricova. Enoriașii și-au sărbătorit revenirea în sânul Patriarhiei Române, relatează Orthodox Times.
Preotul paroh, părintele Andrei Percic, a explicat decizia: „Ne simțim români. De când a început războiul din Ucraina, ne-am dat seama că ceva nu este în regulă în biserica în care slujeam cu toții. Dumnezeu nu iubește războiul”.
Părintele Igor Celea, preot la biserica Sfântul Ioan Teologul din Roșcani, a notat: „Am convocat o adunare parohială și am adus la cunoștința enoriașilor decizia noastră. Totul a fost făcut legal. Mitropolia Basarabiei ne-a primit cu dragoste frăţească”.
Mitropolitul Petru (Păduraru) al Mitropoliei Basarabiei și-a exprimat încrederea că orice sancțiuni impuse de Biserica Ortodoxă a Moldovei clericilor care au aderat la Patriarhia Română sunt invalide. Potrivit ierarhului, „Biserica Rusă nu este recunoscută aici, în Basarabia. Suntem români, toți, și trebuie să aparținem bisericii neamului nostru”.
UJO a informat mai devreme că politicianul moldovean și liderul blocului de opoziție „Victoria”, Ilan Șor, a declarat că Președintele Republicii Moldova va interzice Biserica Ortodoxă după alegeri.
În Eparhia Budapestei și Ungariei va fi înființată o comisie pentru examinarea situației create.
La Moscova, în 25 iulie 2024, la ședința ordinară a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse s-a decis crearea unei Comisii care să studieze situația din Eparhia Budapestei și Ungariei, prezidată de Mitropolitul Ilarion (Alfeev), relatează site-ul Patriarhiei.
„În timpul lucrului Comisiei respective, mitropolitul Ilarion al Budapestei și Ungariei va fi suspendat temporar de la conducerea Eparhiei Budapestei și Ungariei”, se arată în Jurnalul nr.78.
Administrarea temporară a Eparhiei a fost încredințată Exarhului Patriarhal al Europei de Vest, mitropolitului Nestor (Sirotenko) de Korsun și al Europei de Vest.
Mitropolitul Ilarion a fost, de asemenea, eliberat din funcțiile sale de președinte al Comisiei sinodale biblio-teologice și președinte al Comisiei de prezență intersinodală pentru teologie și educație teologică.
Episcopul Metodie de Egoryevo a fost numit președinte interimar al ambelor comisii și inclus în Consiliul Intersinodal.
UJO a informat mai devreme că un alt preot a fost caterisit de Biserica Ortodoxă Rusă pentru că a refuzat să citească „rugăciunea pentru biruință”.
A PREDAT CHILIA SFINȚILOR ARHANGHELI SCHISMATICILOR UCRAINENI
Autor: Perikleus Il. Daliani, teolog
Semne ale vremurilor! Sfânta Mănăstire Pantocrator, împreună cu Sf. Mănăstire Xenofont, a dezvoltat o comuniune ecleziastică necanonică cu schismaticii din Ucraina, în condițiile în care cei mai mulți dintre schismaticii ucraineni nici măcar nu au primit o hirotonie validă și în condițiile în care schismaticii din Ucraina au comuniune cu greco-catolicii din Ucraina și Polonia. În acest fel, Patriarhul Bartolomeu promovează falsa unire cu Papalitatea eretică și în același timp scindarea Ortodoxiei și a Patriarhiei Ruse.
Așadar, în loc ca starețul Mănăstirii Pantocrator să dea sfânta chilie a Arhanghelilor Bisericii Ucrainene canonice (a Mitropolitului Onufrie), care este persecutată de neonaziștii din Kiev, a dat-o în 2021, nehirotoniților schismatici și filo-greco-catolici ai lui Epifanie Dumenko, după cum se poate vedea din următorul document din 2023, publicat de schismatici pe site-ul lor.
Nu întâmplător Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos are comuniune cu ucrainenii schismatici, la fel ca Mănăstirea Pantocrator, întrucât obștea monahală de la Pantocrator provine din cea de la Xenofont și ambele obști sunt plasate de Patriarh, precum și noua pseudo-obște a Mănăstirii Esfigmenu, care vrea să-i alunge pe călugării canonici esfigmeniți (desigur, ”zelotiști”, ”nepomenitori” – n.tr.) și primește fondurile europene, pe care zelotiștii de la Mănăstirea istorică Esfigmenu nu le doresc. Patriarhul Bartolomeu vorbește despre dragostea față de eretici, dar picură „venin” față de creștinii ortodocși, cărora le-a decretat persecuție.
Mănăstirea Pantocrator publică și documentul-rușine prin care acordă o chilie eretico-schismaticilor ucraineni și, mai exact, schismaticului ucrainean ”ieromonahul” Paisie [Krol], la data de 16 decembrie 2021, cu numărul Prot. 4555/Φ18, pe care schismaticii l-au publicat în 2023 pe site-ul parasinagogii ucrainene schismatice a lui Epifanie Dumenko.
Recent, la mijlocul lunii mai 2024, s-a adus la Atena icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Gherontissa de la Mănăstirea Pantocrator (Sf. Munte Athos); sper că nu pentru a promova comuniunea cu schismaticii Ucrainei, prin Mănăstirea Pantocrator (ca să nu mai vorbesc de pomenirea anticanonică a Patriarhului Bartolomeu, care are loc în aceste situații, pe teritoriul canonic al Bisericii Greciei).
Slujbă cu participarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Bulgare și reprezentanțiai BOaU în data de 19 mai 2024, la mănăstirea Valukli din Istanbul. Imagine: ec-patr.org
Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a decis să întrerupă comuniunea euharistică cu ierarhii bulgari care au coliturghisit cu Zorea și Lotyș.
Pe 30 mai 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a făcut o declarație cu privire la imposibilitatea coliturghisirii cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Bulgare care au intrat în comuniune bisericească cu reprezentanții așa numitei BOaU la mănăstirea Valukli din Istanbul. Acest lucru a fost raportat pe site-ul patriarchia.ru.
„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse și-a exprimat profunda durere în legătură cu faptul că ierarhii Bisericii Ortodoxe Bulgare, mitropolitul Nicolai de Plovdiv, mitropolitul Ciprian de Stara Zagora, mitropolitul Iacov de Dorostol, episcopul Sion de Velicika și episcopul Visarion de Smolyan au participat la coliturghisirea cu reprezentanții uneia dintre grupările schismatice ucrainene, provocând prejudicii semnificative relațiilor dintre Biserica Ortodoxă Ruse și Biserica Bulgară”, se arată în decizia Sinodului (Jurnalul nr. 60).
S-a notat că participanții la ședința Sinodului au recunoscut imposibilitatea coliturghisirii cu ierarhii sus amintiți, care au intrat în comuniune bisericească cu reprezentanții BOaU.
Sfântul Pavel (Koniuskevici) s-a născut în Galiția, în partea cea mai apuseană a Rusiei, în anul 1705. După ce și-a încheiat studiile la Academia Duhovnicească din Kiev, a rămas acolo ca să predea ca profesor. În anul 1733, a îmbrăcat schima monahală și a petrecut mai apoi 15 ani în Academia din Moscova ca predicator. Pentru o perioadă a fost arhimandrit al Mănăstirii Sfântul Gheorghe din Novgorod, înainte de a fi ridicat la rangul de mitropolit de Tobolsk în Siberia (1758). Urmând exemplul Sfântului Inochentie de Irkuțk (pomenit pe 16 noiembrie) și al sfinților săi predecesori Filotei (10 iunie) și Ioan, și-a asumat cu curaj importanta lucrare misionară într-o imensă regiune locuită de mulțimi de oameni, ce se aflau încă în stadiul închinării la idoli. La început a reorganizat Seminarul local, aducând profesori de la Kiev. A organizat noi parohii cu scopul evanghelizării triburilor băștinașe, încurajând sfânta propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu. Deoarece bisericile de lemn erau distruse adeseori de incendii, s-a îngrijit să construiască biserici de piatră.
Un ierarh din Fanar (care aparține de Patriarhia de Constantinopol, care își are sediul în cartierul Fanar din Istanbul –n. tr.) a vizitat România, unde a declarat întărirea legăturilor dintre Patriarhia de Constantinopol și cea Română. Ce se află în spatele acestor cuvinte în realitate?
Arhiepiscopul Filaret al Cernigovului (1802-1866) a fost unul din cei mai învăţaţi arhierei ai sec. al XIX – lea. Absolvind Şcoala Duhovnicească din Şaţk, Serminarul Teologic din Tambov şi Academia Teologică de la Moscova, toată viaţa şi-a închinat-o studiului, ştiinţei şi slujirii lui Dumnezeu. În anii de studiu, tânărul seminarist şi viitorul ierarh l-a vizitat pe Sfântul Serafim de Sarov, care de altfel i-a şi prezis că va fi un mare luminător al Bisericii şi va deveni vestit în toată Rusia şi ca om de ştiinţă. Numele de „Gumilevski” l-a dobândit în timpul studiilor la seminar – pentru simplitate (de la latinescul “humilis” – smerit). A fost călugărit în timpul ultimului an de studiu la Academie, fiind în curând hirotonit în treapta de ieromonah. Rămânând în continuare în Academia de la Moscova în calitate de profesor, ieromonahul Filaret a predat aici Istoria Bisericii Universale, Teologia Morală, Teologia Pastorală şi Teologia Dogmatică. În 1833, a fost numit inspector, iar în 1835 – rector al Academiei de la Moscova, tot atunci fiind ridicat la rangul de arhimandrit. Anume lui îi aparţine ideea traducerii în limba rusă a tuturor scrierilor Sfinţilor Părinţi, idee pe care mai târziu a susţinut-o şi Sfântul Filaret (Drozdov), Mitropolitul Moscovei. În anul 1941, arhimandritul Filaret a fost hirotonit în treapta de episcop de Riga, iar în 1848 a fost transferat în episcopia de Harkov, unde, în 1857, a primit rangul de arhiepiscop. Continuă să citești →
Este oare Patriarhul Bartolomeu împotriva valorilor tradiționale? Imagine: UJO
La Adunarea Bisericilor Europene, primatul Fanarului a criticat cooperarea bazată pe valorile tradiționale, numindu-le „un nou ecumenism”. Să analizăm ce s-a întâmplat.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Albaneze a criticat activitatea teologului Fanarului cu privire la canonicitatea „hirotoniilor” schismaticei BOaU (așa numita ”Biserică Ortodoxă a Ucrainei, structura politică și schismatică a lui Dumenko și Bartolomeu – n.n.). Să analizăm argumentele oferite de ambele părți.
UJO a primit o scrisoare de la secretariatul Sfântului Sinod al Bisericii Albaneze, în care a fost comentată cu suficiente detalii lucrarea Secretarului General al Sinodului Bisericii de la Constantinopol, arhimandritul Grigorios Frangakis, „Despre tămăduirea situației bisericești din Ucraina de către Biserica Mamă a Constantinopolului (problema hirotoniilor)”. Biserica Albaneză a prezentat argumente convingătoare împotriva principalelor teze ale lui Frangakis, ajungând la concluzia că acestea nu corespund realității. Ne propunem să acordăm încă o dată atenție poziției Bisericii Albaneze și să reamintim despre principalele concluzii la care a ajuns Sfântul ei Sinod.
Digresiune istorică
Problema lipsei unei hirotonii canonice la membrii BOaU a apărut aproape imediat după ce a fost primit Tomosul autocefaliei în 2019. Mai multe Biserici Autocefale au declarat concomitent că nu numai Epifanie Dumenko, dar și întregul său „episcopat” nu poate pretinde la canonicitate. Cauza principală este faptul că Filaret Denisenko nu putea săvârși hirotonii fiind sub anatema. Dar „episcopii” „hirotoniți” de el constituie aproape întreaga listă a „arhiereilor” din BOaU. „Sfintele Taine” săvârșite de o persoană care se află în afara bisericii nu pot fi recunoscute. Acest fapt este atât de evident, încât
Volodimir Zelenski. Imagine: screenshot de pe canalul de YouTube al lui Zelenski
Președintele Ucrainei a promis noi pași pentru a rupe „legăturile spirituale cu statul terorist”.
Pe 22 iunie 2023, Volodimir Zelenski a anunțat noi pași către „independența spirituală” a Ucrainei prin intermediul unui mesaj video de seară postat pe rețelele de socializare.
traducere: www.acvila30.ro
