• FERICITUL GHERON AMBROZIE AGHIORITUL
• Profeţiile stareţului Ambrozie de la Mănăstirea Dadiou despre viitorul Greciei şi multe altele (partea I)
• Profeţii ale stareţului Ambrozie din Mănăstirea Dadiou, Partea a II – a

Arhimandritul Ambrozie Lázaris (1912-2006), duhovnic al Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului Gavriótissa Dadíou, precum și a mii de creștini de prin toate părțile Greciei, a fost una din cele mai sfinte figuri ale vremurilor noastre. Ajuns la adânci bătrâneți, a fost îngrijit în ultimii ani ai vieții de către mica comunitate a mănăstirii, până pe 2 decembrie 2006, când s-a mutat la Domnul.

O mulțime de oameni veniți din toate părțile țării au luat cu asalt mănăstirea Dadíou, zeci de clerici și monahi, precum și înalți demnitari de stat au participat, cu toții, la slujba înmormântării, pentru a-și exprima respectul și iubirea față de Gheronda. Cu toții erau pătrunși de lumina pe care o împrăștia în jurul său sfântul și de sentimentul «tristei bucurii», care îi caracterizează pe creștinii adevărați în aceste clipe amare ale morții. Părintele Ambrosie a fost izvor de mireasmă aghioritică a lui Hristos în lume, care a izvorât «apa cea vie» a Duhului, răcorind sufletele celor înfometați și însetați de dreptate. Mănăstirea istorică a Maicii Domnului Dadíou din Amfíkleia a ajuns renumită tocmai datorită lui, iar Sfânta Mitropolie de Fthiótida, nu numai în regiunea Lokrída, ci pe întregul cuprinsul ei, a fost stropită cu izvorul spiritualității sale simple și autentice.

Fericitul părinte Ambrosie Lázaris s-a născut în satul Lazaráta din Lefkáda, pe 21 decembrie 1912, din părinți evlavioși: Panaghiótis Lázaris, care era profesor, și Louíza, fiind al al patrulea copil al familiei sale. Încă din frageda sa pruncie, micuțul Spiridon se distingea datorită firii sale liniștite și iubirii sincere pe care o nutrea pentru Biserică. Noblețea firii sale se datorează mamei, care, din cauza faptului că bărbatul ei era dus la război, s-a dedicat educării copiilor ei. Spiridon a absolvit numai două clase din Școala primară, pentru că în paralel trebuia s-o ajute pe mama sa la muncile agricole. Când a împlinit vârsta adecvată, s-a înrolat în armată, unde a slujit timp de trei ani la Palat ca evzon*, întrucât era un tânăr frumos, înalt și zvelt.

Imediat ce s-a eliberat din armată, a simțit chemarea lui Dumnezeu către viața monahală. Împreună cu un prieten din părțile sale, a pornit spre Sfântul Munte pentru a se închina la locurile sfinte de acolo și pentru a o ruga pe Maica Domnului să-i arate drumul pe care să-l urmeze. Acolo, fiind fascinat de monahismul aghioritic, a intrat în Sfânta Mănăstire Koutloumousíou, unde s-a dedicat întru totul ascultării, ascezei și rugăciunii.

Referitor la anii petrecuți în Sfântul Munte, spunea adesea: «M-am dus în Sfântul Munte pentru puține zile și am rămas acolo douăzeci de ani». După ce a fost frate de mănăstire timp de trei ani, a fost tuns în monahism de către Igumenul Damaschin, primind numele Haríton. Dăruirea tânărului monah la ascultările monahale era ireproșabilă. A trăit în ascultare desăvârșită viața dură, dar extrem de educativă și sfințitoare din interiorul mănăstirii. Păzind cu sfințenie jurămintele monahale, a cultivat rugăciunea neîntreruptă, ascultarea desăvârșită, postul aspru, simplitatea și puritatea copilărească, participarea zilnică la privegheri și la celelalte slujbe ale cultului divin, hărnicia neprefăcută, ajungând curând la înălțimile virtuții.

Așa cum s-a văzut mai târziu, Pronia dumnezeiască i-a rezervat misiunea în lume, spre mântuirea multor suflete. Căci viața dură din Sfântul Munte și grelele nevoințe duhovnicești la care s-a supus de bună voie au avut repercusiuni nefaste asupra sănătății sale, fapt care l-a determinat să meargă în Atena, la îndemnul lui Gheronda Porfirie. Continuarea şi sursa: pemptousia.ro