PR. CONSTANTIN STURZU:

CHIAR AŞA, CE-O FI AVÂND CU EI DOMNUL?

S-a incheiat praznicul Sfintei Parascheva si e prilej de a comenta putin modul in care presa a reflectat evenimentele din preajma lui 14 octombrie. Am sesizat, in majoritatea cazurilor, o onestitate in a reflecta nu doar desfasurarea acestor momente, ci chiar de a surprinde cat mai adecvat ceva din spiritul (sau duhul) acestora. M-am bucurat sa sesizez ca mai sunt jurnalisti preocupati nu doar de a vana cate o imbulzeala, ridicata de la durata unor secunde la rangul de caracteristica a sarbatorii, sau vreun lesin al unui pelerin istovit, ci si profesionisti preocupati de a-si informa cat mai fidel publicul si de a-l face partas inclusiv la atmosfera de rugaciune din aceste zile. Au fost si momente greu de catalogat, precum cel in care un reporter relata, pentru o televiziune centrala, ca vesmintele care acopera moastele Sfintei Parascheva sunt schimbate periodic pentru ca nu cumva sa se altereze trupul Cuvioasei (sic!). Nici nu cred ca merita comentata o astfel de afirmatie. Dupa cum n-ar merita comentata nici suma fabuloasa vehiculata de catre o alta televiziune centrala, bani pe care i-ar fi adunat, de la pelerini, Mitropolia in aceste zile. Dincolo de faptul ca au fost si persoane care au lasat doar un pomelnic, cu sau fara o suma modica, sau ca televiziunea respectiva nu a luat deloc in calcul si cheltuielile care se fac cu prilejul unui astfel de eveniment (respectiv pe cele de intretinere, reparare, infrumusetare a spatiului catedralei mitropolitane), este de neinteles aceasta impolitete la adresa Sfintei Parascheva. Atunci cand mergi la ziua aniversara a cuiva, nu te apuci, la sfarsit, sa intrebi pe sarbatorit ce daruri a primit si ce valoare financiara au ele! Mi se pare o chestiune de bun simt. Dar unora li se pare firesc sa intrebe ce daruri a primit Sfanta, desi – am toate motivele sa cred – taman ei nu au oferit nimic!

Ca sa nu mai vorbim ca este vorba despre o lipsa de respect la adresa miilor de pelerini, care au facut gestul de a darui ceva cu discretie crestineasca, nu spre a fi trambitati pe canale media. Cei care vor sa-si faca popularitate prin acte de filantropie nu vor fi gasiti niciodata stand cate 20 de ore, rabdatori, in frig si in ploaie, spre a se atinge de trupul inmiresmat de sfintenie al Cuvioasei Parascheva. Cum s-ar putea cataloga insistenta de a afla de la un astfel de pelerin cat si ce are de gand sa daruiasca? Nu i-ar fi jignita credinta prin echivalarea ei cu o suma de bani, indiferent care ar fi ea? In orice caz, nu am mai auzit niciunde, in lumea civilizata, de o astfel de abordare, ca si cum subiectul l-ar constitui nu stiu ce fonduri guvernamentale sau europene, nu jertfa benevola a unor credinciosi! Si in Occident sunt pelerinaje de anvergura, unde pelerinii aduc daruri, dar presa nu e obsedata de sumele stranse de la credinciosi. Or atitudinea aceasta, sa-i zicem, totusi, doar nepoliticoasa, isi are izvorul intr-o viziune asupra religiei vazuta, ca in alte vremuri, drept „opium” al popoarelor sau, mai nou, drept o „afacere”. Cei care vad asa lucrurile, inca nu pot intelege sau accepta faptul ca Sfanta Parascheva este vie, ca, prin rugaciunile ei, Dumnezeu lucreaza in viata pelerinilor si ca acestia, firesc, simt nevoia de a-si exprima recunostinta printr-un dar, o donatie pe care, ulterior, ocrotitoarea Moldovei il va redirectiona tot catre oameni, prin intermediul oamenilor care, vremelnic, administreaza aceste bunuri ce nu le apartin lor si pe care nu le pot folosi in interes propriu.

Pe de alta parte, nu se poate spune ca Arhiepiscopia Iasilor n-ar manifesta transparenta in privinta veniturilor si a cheltuielilor sale. Dincolo de faptul ca aceste informatii sunt usor de obtinut de la institutiile financiare de stat, mai exista si un raport anual, publicat dupa fiecare sedinta a Adunarii Eparhiale si din care se poate observa foarte usor cata opera de caritate si cat sprijin financiar acorda Eparhia Iasilor miilor de persoane aflate in necaz. Ultimul astfel de raport publicat in presa arata ca, in anul precedent, la nivelul Arhiepiscopiei Iasilor, de servicii social-filantropice, cu un buget total de peste 5.200.000 lei, au beneficiat un numar de aproximativ 150.000 de persoane, iar 507 familii sinistrate au fost ajutate cu 894.211 lei. Desigur, la acestea se adauga si multe alte fapte de milostenie, de la nivelul parohiilor sau al manastirilor, care nu se raporteaza decat in ceruri si care nu pot fi cuantificate in vreun fel.

Cat de bogat e un crestin

Poate deloc intamplator, aceste randuri vor fi publicate chiar cu o zi inainte de duminica in care, in biserici, se va citi pericopa evanghelica a vindecarii demonizatului din tinutul gherghesenilor (v. Luca 8, 26-39). Locuitorii din acest tinut, in loc de a fi recunoscatori lui Iisus ca le-a vindecat pe unul dintre ai lor, rau chinuit de o legiune de demoni, L-au rugat pe Mantuitorul sa se departeze de la ei. Motivul? S-au suparat ca Hristos le ingaduise demonilor sa intre intr-o turma de mare de porci (cam doua mii de capete) care s-au aruncat si au pierit in mare. Suparati, in primul rand, de aceasta paguba produsa, nu au mai luat seama la faptul ca un suflet chinuit fusese izbavit si redat comunitatii.Un om era mai putin important decat doua mii de porci…

Obsesia aceasta pentru partea financiara a lucrurilor se poate lesne regasi si la unii dintre semenii nostri. In loc sa se bucure de faptul ca poporul acesta atat de dezbinat, atat de vaduvit de repere morale si de greu incercat din punct de vedere economic, se strange in jurul sfintilor si se intareste in credinta si in hotararea de a-si schimba in bine viata, ca romanii se roaga impreuna si se intr-ajutoreaza, unii, mai ghergheseni la suflet, cauta sa converteasca totul in elemente financiare, de pierdere si de castig. Si nu ma refer doar la cei preocupati de valoarea darurilor de la racla Sfintei, ci si la cei care, infuriati pe multimile uriase care se indreapta spre inima duhovniceasca a Moldovei, catalogheaza pe acesti pelerini ca fiind inculti, inapoiati, „pupatori de oase” si in multe alte feluri pe care mi-e si jena sa le reproduc. Nu-i intereseaza deloc sa stea de vorba cu acesti credinciosi, sa le afle necazurile si sperantele, sa afle direct de la ei care este motivul pentru care au aceasta evlavie la sfintele moaste si in ce fel le schimba viata acest lucru. Iar daca ar incerca, strigatul lor razboinic, de oameni „luminati”, care le stiu pe toate, nu ar gasi ecou in constiinta pelerinilor. Pentru ca pelerinul credincios, traitor in Duhul lui Dumnezeu, cunoaste inima acestor sarmani cavaleri de paie. Ei stiu ca cei care-i jignesc nu fac decat sa reia, sub alta forma, cuvintele celor care-i inspira si care, acum doua mii de ani, in tinutul Gherghesenilor,„au inceput sa strige”, adresandu-I-se lui Iisus din Nazaret astfel: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti?” (ca sa folosim un citat si din textul paralel cu cel invocat mai sus, de la Matei 8, 29).

Tot asa si acesti hulitori de sfinte moaste si dispretuitori ai credintei pelerinilor, cand „incep sa strige” prin presa sau in comentariile de pe forumurile de discutie, nu fac decat sa-si manifeste neputinta de a intelege acest fenomen binecuvantat si se recunosc a fi deranjati de prezenta lui Dumnezeu pe pamant. E ca si cum ar spune: „Nu vrem sa avem de a face cu Dumnezeu aici! Cat inca mai suntem in trup vrem sa ne folosim de libertatea noastra de a-L refuza pe Cel care ne-a creat.” Aparent, ei ataca pe cei credinciosi, in realitate insa ii doare, ii „arde” orice adiere a sfinteniei, si-i determina sa-si clameze neputinta de a accepta pe Dumnezeu in viata lor. Binestiind ce duhuri ii mana, nu te poti supara pe ei. Aceasta este de altfel si diferenta dintre un crestin, care poate primi ocara si batjocura, si un necredincios, care nu rabda nici sa-l vada pe cel credincios avand pace si bucurie in suflet, darmite sa mai fie mustrat de acesta… Iar ce are Hristos cu acesti sarmani necredinciosi este faptul ca ii iubeste si ca nu vrea sa renunte niciodata la a-i chema si pe ei la sfanta comuniune. Adevaratul chin este lipsa de iubire, iar din acest punct de vedere si pelerinii, si ostenitorii de la racla Sfintei Parascheva nu sunt deloc saraci, ci sunt foarte bogati, fabulos de bogati. Dar sa nu mi se ceara sa spun exact cat!

Sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/chiar-asa-ce-o-fi-avand-cu-ei-domnul~ni910o