Acasă > Predici > 1 septembrie: Predica Mitropolitului Augustin la pomenirea NOULUI MUCENIC ANGHEL: UN SFÂNT AURAR

1 septembrie: Predica Mitropolitului Augustin la pomenirea NOULUI MUCENIC ANGHEL: UN SFÂNT AURAR

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Noului Mucenic Anghel

– 1 septembrie –

UN SFÂNT AURAR

Iubiţii mei, mulţi, mulţi mireni, dacă îi sfătuieşte cineva că trebuie să trăiască o viaţă creştină, imediat răspund:
– Nu putem să facem cele pe care le zice Evanghelia. Nu suntem călugări. Nu trăim în pustie. Trăim în societate, cu multe probleme şi suferinţe. Avem femeie şi copii şi întâlnim multe piedici în slujbele noastre zilnice. Şi satana nu ne lasă. Vrem să ne sfinţim, dar nu putem…
Dar acestea sunt pretexte. Dacă ar vrea să trăiască o viaţă creştină şi s-ar nevoi, ar reuşi aceasta cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi dovadă sunt Sfinţii. S-au nevoit şi au biruit toate piedicile şi pe toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi s-au arătat sfinţi recunoscuţi, pe care Biserica Ortodoxă îi cinsteşte.
Un astfel de sfânt, care este sărbătorit pe 1 septembrie, este Sfântul Nou Mucenic Anghel. Despre el vom vorbi aici. Vă rog să fiţi atenţi.

Anghel s-a născut în Constantinopol în anii de groază ai stăpânirii turceşti, în secolul al 17-lea. Meseria lui era cea de aurar. Avea un atelier. Turna aurul şi făcea podoabe frumoase precum brăţări, inele, cercei, lănţişoare etc. Din muncă îşi întreţinea familia, care număra opt membri: el, femeia sa şi şase copii. Era o binecuvântată familie creştină. Hristos împărăţea în această familie. Chiar dacă trăiau în robie, aveau o fericire lăuntrică. Pentru că unde este Hristos, acolo este şi adevărata libertate.
O întâmplare ce a avut loc în viaţa lui a fost un prilej pentru acest om harnic, Anghel, să iasă din anonimat şi să devină mucenic şi ca o stea să lumineze în toată Biserică. Care este această întâmplare?
La o sărbătoare, la Odovania Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, Anghel, împreună cu alţi creştini, a ieşit afară din cetate şi s-a dus într-un loc de ţară, unde era o biserică ce avea hram. După slujbă, cum obişnuiau creştinii atunci, au stat la o masă de obşte. Dar iată că vin la sărbătoarea lor şi localnici, care altădată erau creştini, dar se lepădaseră de credinţa lor şi se turciseră. Au început să se distreze cu creştinii. Trebuie să ştim că turcii purtau pe atunci saric şi prin acesta se deosebeau de creştinii ce erau obligaţi să poarte scufii negre.
Aşadar, acolo unde se distrau, turcii renegaţi, poate pentru că îi mustra conştiinţa, şi-au schimbat în joacă turbanele lor cu scufiile creştinilor. Şi au pus pe capetele creştinilor turbane albe.
La acest joc Anghel nu a luat parte. Nu a purtat turban alb.

Dar nu au trecut multe zile şi a izbucnit o furtună. Nişte turci fanatici, care din vorbă în vorbă au auzit că aurarul Anghel la sărbătoare nu a purtat saric, s-au dus la casa lui Anghel şi strigau că, dacă a purtat o dată turban, trebuie şi acum să-l poarte şi să se facă turc. Degeaba protesta Anghel şi spunea: Eu niciodată n-am purtat turban şi nu puteţi să mă obligaţi şi să mă faceţi turc… Turcii insistau, au chemat soldaţi şi l-au dus la cadiu.
Acolo, la tribunal, Anghel a spus adevărul, că se distrau cu turcii, dar n-a purtat nici turban, nici nu a făcut vreo mărturisire. De aceea, trebuie să-l lase liber. Turcii insistau în acuzaţie şi astfel, ipoteza lui Anghel a ajuns la vizir. Anghel a respins acuzaţia. Vizirul, chiar dacă văzu că Anghel spunea adevărul, a vrut să-l constrângă să se facă turc.
– Fă-te turc, îi zicea, îţi vom da tot ce vrei.
– Toate bogăţiile să mi le daţi, eu nu îmi schimb religia, a răspuns Anghel.
Atunci, vizirul a început să-l ameninţe, că îl va chinui cumplit, dacă nu-şi schimbă credinţa. Şi Anghel a răspuns:
– Fă-mi orice vrei. Biciuieşte-mă, taie-mă, junghie-mă, arde-mă în foc, aruncă-mă la fiare, îneacă-mă în mare şi orice vrei fă acestui trup al meu de ţărână. Eu credinţa nu mi-o schimb. Eu turc nu mă fac… Vizirul, când a auzit răspunsul lui Anghel, şi-a ieşit din fire. A poruncit să-l arunce în temniţă şi acolo să-l chinuiască sălbatic.
Anghel la închisoare. Într-o zi, la închisoare, l-a vizitat un turc, vecin de-al său. I se făcuse milă de familia lui, care rămăsese singură şi l-a sfătuit să nu insiste, ci să se facă turc. Şi dacă se va face turc, să-şi adune tot ce are, să-şi ia femeia şi copiii şi să se ducă într-un loc îndepărtat şi necunoscut şi acolo să trăiască creştineşte.
– Să nu fie!, – a răspuns Anghel la sfatul vecinului său turc – ca să fac o astfel de crimă şi să mă lepăd de Hristos. Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mine şi ce este dacă îmi voi vărsa şi eu sângele pentru dragostea Lui?
După această vizită, turcii au trimis-o pe femeia lui să-l viziteze pe Anghel. Credeau că prin lacrimile femeii, mucenicul se va înmuia, se va împuţina cu sufletul, şi pentru femeia şi copiii săi ar primi să se facă turc. A venit femeia. A început să strige, să-l roage să cedeze pentru a-şi salva familia, dar Anghel nu a fost înduplecat nici de lacrimile femeii lui. Dimpotrivă, prin cuvintele înflăcărate pe care i le-a spus femeii despre credinţă, a reuşit s-o întărească în credinţă şi în loc să plângă, să se bucure că bărbatul ei rămâne credincios lui Hristos.
Vizirul a făcut o ultimă încercare de a-i schimba părerea. Dar Anghel a rămas neclintit în hotărârea lui. Atunci, a poruncit să-l ducă la locul de execuţie. Acolo, lângă Sfânta Sofia, soldaţii turci i-au tăiat capul. Moaştele mucenicului au strălucit cu o lumină dumnezeiască. Şi cum istoriseşte un sfânt episcop din acele zile, trei dintre prigonitorii lui turci şi-au aflat o moarte năprasnică şi dându-şi sufletele, strigau: „O, Anghel, Anghel!”.
Moaştele lui le-au luat creştinii şi le-au dus într-o mănăstire, iar egumenul le-a îngropat în mormântul egumenului ce a fost înaintea lui. Noaptea, egumenul a avut o vedenie. A auzit glasul predecesorului său spunându-i:
– Ce-ai făcut, egumene? Ai îngropat Sfintele Moaşte ale Mucenicului în mormântul meu? Sunt eu vrednic să locuiesc împreună cu un astfel de mucenic? De aceea, te rog, sau pe el mută-l sau oasele mele…

***

Vedeţi, iubiţii mei creştini? Un creştin mirean, cu femeie şi cu copii, cap de familie cu mulţi copii, aurar de meserie, care a trăit în anii groaznici ai stăpânirii turceşti, a izbutit să ajungă la o mare înălţime a virtuţii şi a credinţei, să devină mai presus chiar decât călugării şi asceţii, să devină mucenic al lui Hristos. Şi tu, iubitul meu, care trăieşti în lume, poţi, dacă vrei, să urmezi exemplul Sfântului Mucenic Anghel. Nu te împiedică nici femeia, nici familia, nici meseria.

(TRAD.: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, „Din toate meseriile” (gr.), Atena, 1980)

Categories: Predici Tags:
  1. septembrie 2nd, 2012 la 17:03 | #1

    frumos

  1. Nici un trackbacks momentan.