Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Botezul Domnului la catedrala „Botezul Domnului” de la Moscova

La 19 ianuarie 2013, de sărbătoarea Arătarea lui Dumnezeu – Botezul Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala „Botezul Domnului” de la Moscova.

După citirea Evangheliei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Ziua Botezului Domnului, ziua Arătării lui Dumnezeu, are o semnificaţia cu totul aparte pentru înţelegerea faptului ce este mântuirea adusă de Domnul nostru Iisus Hristos. După cuvântul apostolului Pavel, în Iisus Hristos prin întruparea Sa s-a arătat „trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii” (Col. 2:9). Şi simbolul vădit al acestui fenomen, transmis prin Sfânta Scriptură, a devenit ziua Botezului Domnului în apele Iordanului. Ioan care L-a botezat pe Mântuitor a văzut pe Duhul lui Dumnezeu, care a pogorât pe Cel Ce se boteza în formă de porumbel şi a auzit un glas care mărturisea că Iisus este Fiul lui Dumnezeu cel preaiubit, faţă de care a binevoit. Anume de aceea apostolul Pavel în epistola sa către ucenicul său Tit, al cărei fragment am auzit adineaori, spune: „Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor” (vezi: Tit. 2:11).

Dar mai este un alt cuvânt al lui Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan noi găsim mărturia despre faptul că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos (vezi: In. 1:17). Misiunea Domnului Iisus Hristos, misiunea mântuirii neamului omenesc constă în mărturia despre adevăr şi în arătarea harului. Să memorăm bine aceasta. Dacă cineva vă va întreba: „Care este sensul venirii Mântuitorului? Ce a dat Domnul Iisus neamului omenesc?” – să răspundeţi prin două cuvinte: „har şi adevăr”. Anume harul şi adevărul determină capacităţile omului de a-şi realiza scopurile, de a obţine mântuirea şi noi ştim că fără adevăr omul pur şi simplu se pierde pe căile vieţii.

Dificultatea constă încă şi în faptul că de cele mai dese ori noi ne conducem de închipuirile omeneşti referitor la adevăr, însă adevărul omenesc degrabă trece. Ce a rămas de la adevărurile care erau considerate permanente o sută, două sute şi mai mulţi ani în urmă? Marea majoritate a adevărurilor omeneşti fie s-au schimbat completamente, fie în genere au încetat să fie considerate ca atare. Cândva oamenii erau gata să-şi sacrifice viaţa pentru ele, afirmând că doar aceste adevăruri pot aduce pe oameni la fericire; iar apoi s-a constat că nu pot deloc… Însă adevărul lui Dumnezeu este incontestabil. Adevărul, pe care l-a declarat Domnul nostru Iisus Hristos două mii de ani în urmă, există în neamul omenesc neschimbat şi anume acest adevăr determină calea, el e în stare să-l aducă pe om la fericire, la bunăstare, la mântuire şi viaţa veşnică.

Mergând pe această cale, oamenii, învăţaţi de Mântuitor, trebuie să săvârşească fapte bune. Însă cât de minunat a spus Ioan Gură de Aur: „Chiar concentrând toate puterile, noi nu suntem în stare să săvârşim pe parcursul întregii vieţi fapte bune”. Aceasta este cu adevărat aşa. Într-un moment al timpului, purtaţi de circumstanţe, inspiraţi de vreun exemplu al cuiva sau de remuşcări de conştiinţă, noi săvârşim fapte bune – una, alta, a treia; iar apoi parcă nu mai ai puteri şi nu mai poţi face bine. Unii fac bine de văzul lumii, iar, de fapt, în realitate doresc să-şi realizeze scopurile personale – de ordin politic, economic, ideologic. Omul nu poate face bine pe parcursul întregii sale vieţi fără harul lui Dumnezeu. Harul şi adevărul au provenit de la Iisus Hristos. Anume într-o astfel de simbioză a unirii unuia cu altul este puterea Evangheliei cea veşnică şi neschimbătoarea, fiindcă Domnul a adus în lume nu doar adevărul, dar şi harul, şi doar harul este în stare să-i ajute omului să trăiască în corespundere cu adevărul.

Sfântul cuviosul Macarie al Egiptului spune: „Precum trupul fără suflet mort este şi nu poate trăi, aşa şi sufletul nu poate trăi fără sufletul cel ceresc, harul Duhului, căci mort va fi pentru Împărăţia lui Dumnezeu”. Harul care inspiră sufletul – anume aceasta şi este puterea, capabilă să ajute pe om să facă fapte bune, să săvârşească adevărul şi să meargă către Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost arătat harul, atunci probabil tot ce ne-a învăţat Mântuitorul ar fi rămas în acelaşi rând cu alte învăţături, mai mult sau mai puţin înălţătoare, mai mult sau mai puţin convingătoare, pe care le-a cunoscut neamul omenesc pe parcursul istoriei. Însă Domnul a unit cuvântul adevărului cu arătarea harului. Harul a fost dat neamului omenesc prin viaţa, suferinţele, moartea şi Învierea Sa, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos nu este doar un propovăduitor al adevărului, nu este pur şi simplu prooroc, nu este pur şi simplu sfânt, ci este Fiul lui Dumnezeu, Care a intrat în trupul şi sângele vieţii omeneşti, şi prin El, prin Dumnezeu Cel adevărat, Care s-a întrupat de la Preasfânta Fecioara Maria, ne este dată o părticică a vieţii Dumnezeieşti, de care ne putem atinge, pe care o putem primi în sine prin Taina sfintei Euharistii, prin stropirea noastră cu aghiasmă, prin viaţa în Biserică.

Iată de ce Biserica este de neclintit, iată de ce porţile iadului nu o vor putea birui, iată de ce în pofida celor mai grele circumstanţe, prin care Biserica a trecut, ea s-a păstrat şi va fi păstrată până la a doua şi groaznica venire. Nu doar pentru faptul că adevărul pe care ea îl declară, fiind învăţată de Însuşi Mântuitorul, este vital necesar pentru oameni, dar şi pentru faptul că în Biserică se păstrează şi se transmite o părticică din viaţa Dumnezeiască, harul lui Dumnezeu. În mod deosebit noi simţim venirea harului în ziua Botezului, când se săvârşeşte sfinţirea apei, când ne atingem de această apă sfinţită, plină de harul lui Dumnezeu, când o gustăm împreună cu sfânta Euharistie – atunci noi obţinem marele ajutor de la Dumnezeu.

Astăzi, conform statutului Bisericii, după Dumnezeiasca liturghie noi vom oficia marea sfinţire a apei ca simbol şi ca semn al prezenţei harului lui Dumnezeu în neamul omenesc, a acelui har ce ni s-a dat de Domnul şi Mântuitorul nostru, a acelui har, ce se păstrează în Biserică pentru mântuirea lumii. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii