25 DE ANI DE LA NAŞTEREA ÎN CER A PĂRINTELUI EPIFANIE TEODOROPULOS

Cartea „FAMILIEI ORTODOXE, CU SMERITĂ DRAGOSTE”  – AICI

Parintele Epifanie Teodoropulos – scurte cuvinte de invatatura:

Trebuie sa ne luptam continuu impotriva pacatului. Mai bine smerenie in multe pacate, decat mandrie in putine. Numai atunci putem afla nadejde in Dumnezeu, cand deznadajduim complet de noi insine.

Diavolul ne imbranceste spre pacat, dar ultimul „da” ii spunem noi. Optsprezece ani a intins cursa diavolul ca sa arunce in pacat pe cineva. Vrajmasul nu se grabeste deloc.

Oamenii au multe slabiciuni si capricii.
Ca sa-i in­dreptam pe toti este cu neputinta, nu ramane, deci, alta solutie decat sa invatam sa rabdam si sa-i suferim pe toti.

Destui oameni sunt nerecunoscatori. Daca asteptam rasplata, ne vom mahni. Daca insa nu asteptam, atunci vom fi linistiti. Cand ne nedreptatesc oamenii, ne indreptateste Dumnezeu.

Inaintea gandurilor de judecata sa punem in pozitie de lupta calitatile fratilor. Si cel mai mare criminal are o coarda fina, pe care daca o aflam ca s-o atingem, va scoate o melodie.

Si cel mai rau criminal ingenuncheaza inaintea virtutii celuilalt. Oamenii biruiesc prin doua insusiri: prin smerenie si prin dragoste.

Pe oameni sa-i primim asa cum sunt si nu cum am vrea sa fie. Omul si-a facut viata mai comoda. Dar mai fericita si-a facut-o?

Durerea si placerea sunt doua stari care nu se tin prea departe una de alta. Vrei sa faci pe cineva fericit? Limiteaza-i dorintele. Vrei sa-l faci nefericit? Mareste-i dorintele.

Parintele Epifanie Teodoropulos este unul dintre cei mai mari parinti duhovnicesti ai secolului nostru, din Grecia. Fericitul Staret – numit din botez Eteoclis – s-a nascut la data de 27 decembrie 1930, la Burnazi, in Mesinia, si a fost primul nascut al lui Ioan si Gheorghia Teodoropulos. Scoala pri­mara si gimnaziul le-a facut in Kalamata.

Inca din varsta lui copilareasca manifesta toate acele insusiri care, mai tarziu, au desemnat personalitatea sa: credinta fierbinte in Dumnezeu, adanca evlavie, integri­tatea morala, harisme intelectuale, putere in cuvant si chemare pentru preotie.

In anul 1949 a intrat la Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena. Ca student s-a distins prin moralitatea sa, printr-un caracter drept, prin indrazneala cugetarii, prin vastitatea cunostintelor si prin capacitatea dialectica.

Inca din anii liceului parintele Epifanie s-a daruit cu ravna studiului Sfintei Scripturi si al Purtatorilor-de-Dumnezeu Parinti ai Bisericii. Acest studiu bogat nu l-a inarmat numai cu o educatie teologica vrednica de invidiat. Mai intai l-a influentat in cultivarea lui duhovniceasca si a con­tribuit la formarea personalitatii lui preotesti, avand spre aceasta ca temei pilda Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Pastori ai Bisericii. In aceasta directie, cea mai importanta inraurire au avut-o asupra sa atat traditia ascetica sanatoasa a locului sau de nastere, cat si legaturile lui – unele din acestea s-au realizat deja in anii lui de scoala – cu multi clerici virtuosi si invatati ai epocii noastre.

Ceea ce-l insufletea pe Parintele Epifanie inca din fra­geda lui varsta era sa slujeasca Bisericii ca simplu preot; sa ramana necunoscut, departe de vredniciile Bisericii si de slavele lumesti trecatoare. Asta, de altfel, a corespuns si caracterului sau intransigent si convingerilor sale stator­nice, care se bazau in chip solid pe traditia biblica si patris­tica pe „Sfintele Canoane”, pe cultul si evlavia ascetica a Bisericii.

Inceputul de temelie al Staretului a fost dorinta de a predica „Evanghelia in dar”, dupa exemplul Sfantului Apostol Pavel, sa slujeasca Biserica fara cea mai mica ras­platire materiala. De aceea in toata viata sa a ramas fara subventie si asigurare, economisindu-si cele de trai – mai ales in primii ani ai slujirii sale preotesti – din corecturile publicatiilor „Astir” ale Fratilor Papadimitriu. Parintele Epifanie in toata viata sa si-a aruncat grija sa „spre Domnul” (I Petru 5, 7) si filosofia lui cea mai inalta – asa cum o carac­teriza – era cererea liturgica: „Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.”

In anul 1956 a fost hirotonit diacon de catre pururea pome­nitul mitropolit Ierotei al Etoliei si Acarnaniei. In acelasi an a editat si prima sa carte avand antagonicul titlu „Sfanta Scriptura si duhurile viclene”. Intre anii 1956-1961, inca diacon fiind, si-a petrecut cel mai mult timp in Kalamata, studiind mai ales pe Parintii Bisericii.
In anul 1961 a fost hirotonit preot de fericitul mitropolit Ambrozie al Elefteropolei, cu care a avut legaturi stranse.

Parintele Epifanie a preotit timp de 28 de ani si lucrarea careia i s-a daruit cu o daruire minunata a fost Taina Sfintei Marturisiri, in paraclisul „Sfintilor Trei Ierarhi”. Avea o constiinta adanca a faptului ca anume chemarea pe care o are de la Dumnezeu este sa slujeasca Biserica Sa ca preot spre pocainta. Si lucrarea aceasta a facut-o cu o ravna dumnezeiasca si o rodire minunata. Multime de oameni au trecut pe sub epitrahilul lui lasandu-si greutatea pacatelor lor, s-au usurat duhovniceste si au fost calauziti la viata in Hristos. Multi dintre fiii lui duhovnicesti au devenit monahi in Sfantul Munte, in Cipru si in alte manastiri ale tarii noastre, in timp ce unii si-au ales drumul slujirii preotesti.

In paralel cu slujirea sa ca duhovnic si povatuitor duhovnicesc a milioane de suflete, Parintele Epifanie s-a ocupat si cu scrisul. A publicat o multime de articole in diferite reviste bisericesti si a scris 22 de carti, din care multe s-au retiparit in mai multe editii.

Dragostea sa pentru Biserica, ravna sa pentru pastrarea legilor date ei de Dumnezeu si sprijinirea nesovaitoare pe sfintele canoane l-au impins de multe ori sa iasa din umbra si sa-si depuna marturia sa, prin care a aparat credinta ortodoxa, viata evanghelica, randuiala canonica, drepturile Bisericii. Studiile, articolele, opiniile, comentariile si scriso­rile sale ce se refera la probleme bisericesti arzatoare con­stituie monumente ale cuvantului bisericesc modern; ele sunt texte care emana o cunostinta teologica adanca, un cuget apostolic, o morala patristica, o constiinta bise­riceasca integra.

Episcopi, egumeni, ieromonahi, preoti de enorie, mo­nahi, mireni i s-au adresat cu incredere si i-au cerut pare­rea in felurite si, adeseori, subtile chestiuni. Iar raspun­surile ce le-a dat cu agerime si bun simt au impresionat si au contribuit la depasirea unor situatii foarte dificile si la dezlegarea problemelor, care la prima vedere pareau a fi cu neputinta de dezlegat.

Neintrerupt i se propunea primirea rangului de episcop. S-a lepadat de el statornic, dorind sa ramana in slujirea sa tainuita si sa continue sa slujeasca fara zgomot Biserica in modul in care el insusi cugeta ca se potriveste convinge­rilor si caracterului sau.

In anul 1976 – la indemnul si cu sprijinul fiilor lui duhov­nicesti – a intemeiat Sihastria Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu „Celei pline de Dar” de la Trizina, sub jurisdictia bisericeasca a Sfintei Mitropolii de Ydra, Speton si Eghina. Ridicarea cladirilor si punerea temeliei vietii duhovnicesti a Sihastriei i-au constituit grija pe durata ultimilor ani ai vietii fericitului Staret.

Parintele Epifanie de la inceput a avut un temperament bolnavicios si a intampinat adesea diferite probleme de sanatate. In anul 1982 s-a depistat ca are cancer la stomac si a fost operat. In anul 1988 i s-a facut si a doua operatie, insa starea sa se agrava mereu. Dar robul cel credincios al lui Dumnezeu suferea durerile cu o rabdare minunata si cu neintrerupta doxologie a preasfintitului nume al Domnului.

Vazand ca ajunge la sfarsitul vietii sale, linistit si pasnic a dat indrumari pentru multe probleme ale sihastriei si a randuit cele pentru moartea si inmormantarea sa pana la amanunte.

Parintele Epifanie a adormit in Domnul la 10 noiembrie 1989. Slujba de inmor­mantare i s-a facut a doua zi in Biserica Maicii Domnului „Din pestera cea aurita” din Atena, iar trupul sau a fost inmormantat la Sihastria sa. Pe mormant, dupa dorinta sa, a fost gravat cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Hristos Iisus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.” (I Timotei 1, 15)

Sursa: http://www.crestinortodox.ro