Tăierea prăjiturii tradiţionale de Anul Nou în Sfântul Sinod cu înţepături
(FOTO)
Vineri, 28 decembrie 2012
Reportaj: Iorgos Ferdis
Într-o atmosferă familială a avut loc ceremonia de tăiere a prăjiturii tradiţionale de Anul Nou în Sfântul Sinod al Bisericii Eladei, vineri,28 decembrie 2012.
Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, kyr Ieronim, a binecuvântat şi a tăiat prăjitura în prezenţa ierarhilor, a profesorilor dela Facultateade Teologie, a colaboratorilor şi angajaţilor Sfântului Sinod.
Au fost prezenţi şi reprezentantul Patriarhiei Alexandriei în Atena, Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Guineea, kyr Gheorghe, precum şi Exarhul Preasfântului Mormânt, Arhim. Damianos Panou.
„Biserica doreşte ajutorul statului, astfel încât să treacă la concesionarea terenurilor bisericeşti şomerilor”, a spus în acest sens Preafericitul după tăierea prăjiturii.
Totodată, Arhiepiscopul a vorbit despre transparenţa în împărţirea terenurilor şi despre terenurile lichidate şi nu despre cele mănăstireşti.
Kyr Ieronim a urat fericire familială, sănătate şi propăşire tuturor şi fiecăruia în parte.
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

























