Pr. Eugen Tănăsescu: Înșelătoriile FaceBook

Înșelătoriile FaceBook

Înșelătoriile FaceBook

Sunt utilizator FaceBook. Este cea mai mare rețea socială, cu cea mai mare penetrabilitate în rândul utilizatorilor de internet. Totodată, este și cel mai bun mediu publicitar. Dar asta o știu mai puțini. Și mai puțini știu însă că această „carte cu fețe” nu are o față chiar atât de cinstită pe cât pretinde. El tinde spre FACI-BOOK.

Mai întâi, câteva date statistice. FaceBook este cotată drept cea mai mare rețea socială de pe Internet, cu 1,3 miliarde de utilizatori la nivel mondial (la 1 ian. 2014). În România, jumătate dintre cetățeni folosesc Internetul (aprox 11 milioane în 2012, conform International Telecommunication Union). Trei sferturi dintre aceștia folosesc FaceBook (7,2 milioane, conform  facebrands.ro).

Aceste date, dincolo de cifrele impresionante, ne comunică un adevăr mai puțin evident pentru mulți dintre utilizatori: FaceBook este un excelent mijloc publicitar și o afacere înfloritoare. Doar cine nu a avut tangențe, nu știe exact la ce mă refer și ce sume se fac din advertising și publicitate.

De altfel, compania Facebook Inc. a reușit dublarea cotațiilor la bursă în mai puțin de un an (din iulie 2013). Cum face FaceBook rost de bani, e o discuție lungă și bună de purtat de către specialiștii în finanțe. Cert este că rețeaua aduce bani frumoși. Nimeni nu bagă milioane de euro sau dolari în servere, infrastructură de rețea și alte detalii inginerești doar pentru ca X, Y și z să-și poată trimite unul altuia mesaje,p oze sau filme. Deși pretinde că este gratuită și așa va rămâne. Poate doar pentru accesarea ei. Mai departe…încep adevăratele probleme. Dintre care unele sunt de-a dreptul înșelătorii, pe care nu le veți regăsi în luunga „Politică de utilizare a datelor”.

Există două mari categorii de înșelătorii pe FaceBook. Unele pleacă de la utilizatori: conturi, pagini, aplicații și anunțuri false, poze trucate, linkuri către pagini virusate sau ele însele fiind înșelătorii, etc. Nu la acestea mă refer.

Mă voi referi la a doua categorie: înșelătoriile pe care însăși rețeaua le practică. Să le luăm pe rând.

1. Butonul „Promovează”.

 Încă de la logare, ai parte de o lume generoasă: Înscrie-te. Este gratuit și așa va fi întotdeauna. Deși anunțul se referă strict la logarea în rețea, utilizatorul va avea senzația că și utilizarea rețelei este gratuită. Doar în parte. Adică doar postarea e gratuită. Cine poate vedea însă postarea…e o întreagă inginerie, de care nu mulți știu, deși e vizibilă. E ca la reclamele unde ți se oferă bonusuri și avantaje cu scris mare, dar ai și un scris miiiic și îngrămădit cu condițiile în care beneficiezi de acele oferte. pe acelea puțini le observă.

La fel face și FaceBook, bazându-se pe spiritul redus de observație sau de înțelegere al funcționării mecanismului complicat din spatele rețelei. Dacă vă uitați cu atenție, sub fiecare post există butonul „Promovează”. Ce anume? Propria postare. Cum adică? Nu e gratuit? Ei bine…NU!.

Deși poți alege cărui target de audiență se adresează postarea ta, asta nu înseamnă că TOȚI din acest target o vor vedea. Asta este și șmecheria rețelei. Ea trimite postarea ta în targetul ales de tine (Public, Prieteni, Doar eu, Personalizat), dar cei care o vor vedea sunt aleși după niște criterii de care mi-e greu să-mi dau seama. Fie datorită frecvenței comentariilor, fie datorită frecvenței postărilor prietenilor, cert este că nu o văd toți. De aceea, rețeaua îți cere să promovezi postarea, adică îți cumperi audiență. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine, dar și mai scump. Înainte puteai plăti și prin SMS. Acum se acceptă doar card electronic.

Un element mai nou, care poate susține ceea ce afirm este datarea cronologică a postărilor. Fiecare post are atașată data și ora la care a fost pus. Nu-mi explic cum se face că, atunci când merg pe pagina publică a FaceBook, văd postări vechi (sub 24 ore) și chiar foarte vechi (peste 24 ore), care sunt plasate printre primele pe pagină. Oare nimeni nu mai face nimic în timpul ăsta? ba da, desigur. dar și aici FaceBook s-a acoperit, inventând secțiunea „Desfăsurător”, pe aceeași pagină, unde se afioșează, în timp real, fiecare mișcare a utilizatorilor. Aparent n-ar avea rost, dar ea demonstrează clar diferența de algoritmi de postare de pe pagina publică (numită și „Acasă”). Un exemplu banal găsiți în imaginea de la finalul textului, unde am selectat cronologia paginii mele „Acasă”, desigur protejând identitatea utilizatorilor, dar subliniind ce vehime au postările. Se vede clar că vechimea n-are legătură cu ordinea de postare.

2. Prieteni aleși…de FaceBook.

Elementul central al algoritmului FaceBook este așa-numita „prietenie” în rețea. este de fapt o legătură de un anume tip, realizată între două conturi, care se pot vedea altfel decât vede restul publicului. Există însă și aici ceva ascuns. Nu întotdeauna solicitările de prietenie sunt și reale. Adică este foarte posibil ca dintre solicitările pe care le primiți, unele să fie…false. Adică nu sunt inițiate în mod real de utilizatorul contului respectiv, ci de…însăși FaceBook. Eu am pățit așa. Am dialogat cu oamenii care îmi solicitau prietenia și unii mi-au răspuns că…nu mi-au solicitat-o. Simetric, și eu m-am găsit a fi „împrietenit” cu persoane cărora nu le-am cerut vreodată „prietenia”

E greu să înțeleg de ce face rețeaua asta. dar presupun că e ceva de tip ideologie consumistă. Mai precis, numărul de „prietenii” este limitat de rețea la 5000, ceea ce înseamnă că, la atingerea acestei limite, utilizatorul va simți nevoia să treacă la un nou nivel. Fie își face un alt cont, pentru încă 5000 de „prieteni”, fie își face o pagină virtuală, care are număr nelimitat de fani. Cu cât mai multe legături, cu atât mai bine pentru rețea. Și dacă am ajuns la pagini….altă surpriză.

3. „Like”-it? Nu prea. Ce dacă?! Las’ că rezolvăm și asta.

Un „like” este modul prin care îți poți exprima aprobarea pentru un anume post sau pagină. Deși sunt numite la fel, ele funcționează diferit pentru postările de pe conturi și pentru pagini. Probabil, la conturi, numărul de „like” este un parametru în algoritmul de selecție a celor ce îți văd postarea (de la pct.1). Pentru pagini, un „like” înseamnă posibilitatea de a fi la curent cu ce s-a postat pe acea pagină. cert este că ambele moduri de funcționare construiesc interconectări în rețea. Ceea ce, pentru publicitate este nemaipomenit.

Nu știu câți bagă în seamă micile anunțuri publicitare care apar, fie pe marginea paginii, fie chiar în rândul postărilor, dar ele nu apar acolo de capul lor ci funcție de un profil de utilizator. Care profil se construiește de către rețea, care ține minte TOATE mișcările tale. Ca să nu mai spun că  secțiunea rezervată propriei identități pe FaceBook a sporit impresionant în numărul de rubrici pe care le-ai putea completă. De la statusul marital, până la date de CV și locuri pe unde umbli, FaceBook este din ce în ce mai interesat de viața ta. Tinde să fie fidel traducerii mot-a-mot a numelui său:rețeaua care vrea să știe ce faci, adică FACIBOOK (Cartea cu ce faci)

Situația e similară și la Google sau alte unelte de căutare sau de socializare. Tot ce vor acționarii rețelei este să fii cât mai activ, pentru ca rețeaua să-și poată construi un profil de utilizator cât mai precis. De ce? Pentru ca ei să-ți poată plasa reclama cea mai atractivă pentru tine. Cu cât mai multe click-uri în rețea, cu atât mai mare șansa de a da un click care să se finalizeze cu o achiziție de pe net. Iar reclama își merită banii.

Ceea ce este înșelător la FaceBook este că acest sistem de like-uri funcționează și fără voia ta. Eu personal m-am trezit că am dat like la pagini care nu ma interesau absolut deloc, dar care aveau foarte mare legătură cu tot ce făcusem în rețea până atunci ca preot, jurnalist și inginer (cum mă și prezint). Unii afirmă chiar că aceste like-uri se pot cumpăra. Posibil. Nu știu exact. dar este foarte deranjant pentru identitatea ta virtuală să te trezești că îți plac postări sau pagini pe care nu le-ai văzut vreodată, chiar dacă ele ar fi apropiate intereselor tale internautice.

Deocamdată atât. Las celor mai pasionați decât mine să descopere și alte înșelăciuni ale rețelei, dacă vor mai fi. probabil ca FaceBook este acoperit legal, prin „politicile de utilizare” la toate aceste aspecte semnalate. Oricum nu intenționez vreo acțiune contra rețelei. Nici măcar dispariția de pe ea nu este chiar așa ușoară. Tot ce avem de făcut este însă, ca oameni obișnuiți, să o folosim cu cât mai mare discernământ și cât mai puține detalii oferite despre noi înșine.

Oricum, pentru capitalismul global, nu suntem decât posibili clienți. Așa cum erau puii de găină din desenele animate transformați în pui la rotisor, în ochii atacatorilor.

PS. Sper ca, după acest text, FaceBook să nu-mi suspende contul, să mă cheme în instanță sau mai știu eu ce aiureli. Nu este decât un text care constată anumite lucruri. Explicații oricum nu aștept de la oficialii FB. Ar fi inutil. În schimb, îl voi posta pe FB. Sper să-l vadă chiar ea, rețeaua.

Sursa: http://adevarul.ro