Sfântul Sfințit Mucenic Silvan, episcop de Gaza, Palestina
(14 octombrie)
Frescă săvârșită în anul 1547 și aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia
Acesta a trăit în vreme împărăției lui Dioclețian (284-305) și era din Gaza.
Blând cu firea și întreg cu credința, sfântul Silvan se învrednici a sluji ca preot al bisericii din Gaza.
Ajuns la vârsta bătrâneții și stând înaintea poporului chesarenilor, fu bătut cu amar și i se strujiră coastele. Apoi fu osândit să muncească la băile de aramă din Zoora de unde, fiind scăpat de credincioși, se învrednici a fi făcut episcop.
Și ajungând mai apoi la adânci bătrâneți și în neputință, căci era slăbit de boală, i se tăie capul de către închinătorii la idoli.
Numele sfântului este deopotrivă Silvan sau Siluan.
