Buna vestire a colindelor

 „A fost odată ca niciodată…” Că (nu-i aşa?) dacă n-ar fi nu s-ar povesti! Era că pe atunci, iubiţi boieri dumneavoastră, colindele nu erau nici prilej de cerşit, nici spectacol sau concert evocând tradiţii, nici muzica de fond… Nu, ele erau viaţă implicată în viaţă. Trăire sinceră şi intensă!

Este cert că unul dintre elementele cele mai reprezentative, din punct de vedere al tradiţiilor practicate de ţăranul român în legătură cu sărbătoarea Crăciunului, la scara tuturor zonelor locuite de români, îl reprezintă colindatul. Colindatul, în esenţa sa tare, este vestire a Naşterii lui Hristos, aşadar o Bună-Vestire. Aşa cum Apostolii au fost trimişi să vestească venirea Fiului lui Dumnezeu întrupat şi apoi înviat în lume, aşa sunt meniţi şi colindătorii să facă acest lucru în fiecare an în satul lor.

Colindătorii sunt purtători de Dumnezeu, în sensul cel mai propriu al cuvântului, pentru că Dumnezeu este cu ei, în mijlocul lor, colindă împreună cu ei. Aşa erau priviţi şi aşa erau primiţi. Bucovinenii cred că Dumnezeu a lăsat colindele ca să-i scape de păcate, prin pomenirea în fiecare an a numelui celui sfânt al Domnului.

Crăciunul este o sărbătoare extrem de dinamică. Pe măsură ce Crăciunul se apropie, forfota domină satul. Un fel de zumzăit de albine. Iama parcă sporeşte în frumuseţe. Mai ales dacă este omăt. Zarva copiilor creşte, pregătirile se-nmulţesc, oamenii trebăluiesc din zori până-n noapte târziu, din grajduri răzbat mugete şi zvoniri de tălăngi, pe hornuri se ridică fumuri ademenitoare şi dătătoare de curaj.

De pe la Sfântul Nicolae, uneori şi mai devreme, colindătorii încep „repetiţiile”. Pe cete: copiii pe categorii de vârstă, dar şi feciorii de însurat (care merg să colinde „cu muzică” pe la fete), şi chiar şi cei proaspăt însuraţi. O ceată se formează din cei de la case învecinate, pentru a face mai lesnicioase întâlnirile întru repetare. Asta când se repeta la casa unuia dintre ei, dar nu arareori copiii repetau la şcoală, sub supravegherea învăţătorului.

In satul vechi, învăţătorul şi preotul erau doi piloni bine implicaţi în pregătirea colindatului, şi aşa s-ar cuveni să fie şi astăzi. Este o fală să ştii cât mai multe colinde şi să le cânţi şi cât mai frumos.   CONTINUARE AICI...