Card de călătorie cu cip pentru pensionari şi veterani de război

Card de călătorie cu cip pentru pensionari şi veterani de război

Evz.ro/ 26 ianuarie 2011

Pensionarii şi veteranii de război vor primi legitimaţii de transport de tip card cu cip de memorie pentru călătoriile rutiere judeţene şi interjudeţene.

În plus, firmele de transport vor fi obligate să echipeze vehiculele cu cititoare de carduri, iar acestea aparate vor trebui să aibă posibilitatea de a transmite datele online. Toate aceste prevederi sunt stipulate într-o Ordonanţă care a fost aprobată miercuri de Guvern.

Cardurile vor fi nominale, vor avea înscris codul numeric personal al fiecărui beneficiar şi va stoca în memorie numărul de călătorii la care are dreptul beneficiarul, numărul de călătorii efectuate şi contravaloarea acestora.

Acestea vor fi folosite atât la urcarea, cât şi la coborârea din vehicul, iar şoferii vor avea obligaţia de a verifica dacă utilizatorul cardului este şi beneficiarul acestuia.

Utilizarea cardurilor de catre alte persoane decât beneficiarii va fi sancţionată cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

Antoaneta Etves

 

Sursa:theologhia.wordpress.com

Un comentariu la „Card de călătorie cu cip pentru pensionari şi veterani de război

  1. eumiealmeu

    da, da, da, şi se va sta la coadă ca să verifice şoferul 30 de minute. 30 de minute la fiecare staţie, 30 la următoarea, ajungi la lucru când e normal să adormi.

Comentariile sunt închise.