
† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor
de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
„Pentru noi S-a născut Prunc tânăr,
Dumnezeu Cel mai înainte de veci.”1
Iubiți frați preoți,
Drept-slăvitori creștini,
Iată-ne ajunşi, cu mila lui Dumnezeu, la sărbătoarea cea mare și sfântă a Nașterii Domnului. Ne aflăm la capătul unui an care, deşi a trecut atât de repede, a cunoscut destule întâmplări nefericite, care ne-au marcat, mai mult sau mai puţin, pe fiecare dintre noi.
Au sosit și ultimele zile ale acestui an și, parcă, agitația s-a maidiminuat puțin. Este tocmai potrivit pentru o clipă de liniște, pentru un moment de colind, pentru un răgaz tihnit în sânul familiei. Cu ce va veni anul 2016, Dumnezeu singur știe. Omenește vorbind, semne bune nu prea sunt, ba chiar dimpotrivă. Nu ne pierdem însă nădejdea: mare este Dumnezeul nostru! Nu ne părăsește, căci suntem făptura Lui. Ne este necesară conștiința apartenenței noastre la Biserica lui Hristos. Ne este de trebuință o oprire, pentru o clipă, din ritmul infernal al mișcării continue, al agitației permanente, al frământării din fiecare zi. „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu”2, zice Domnul în Psaltire. Este glasul dumnezeiesc al Cerului adresat nouă, pământenilor cuprinși în iureșul ambițiilor de tot felul, alorgoliilor nenumărate și al unei dorințe nestăvilitede superioritate în raport cu ceilalți. Continuă să citești →
Apreciază:
Apreciere Încarc...