Acasă > ORTODOXIE > CUVIOSUL PR. SERAFIM ROSE (†2 SEPTEMBRIE 1982)

CUVIOSUL PR. SERAFIM ROSE (†2 SEPTEMBRIE 1982)

CUVIOSUL PR. SERAFIM ROSE 

(†2 SEPTEMBRIE 1982)

Părintele Serafim s-a născut la 13 august 1934, în San Diego, California, primind numele Eugene Dennis Rose. Tatăl său se numea Frank, fiind de neam olandez şi francez, iar mama sa se numea Esther şi era de neam norvegian. Esther era protestantă; iar Frank deşi crescuse şi primise o educaţie ca romano catolic, a trecut la protestantism din pricina soţiei sale. Frank a avut mai multe îndeletniciri, având o vreme şi un magazin de dulciuri, apoi a lucrat la General Motors, şi în cele din urmă, a avut o slujbă de administrator la un stadion sportiv.

Eugene a absolvit liceul din San Diego în 1952, fiind cel dintâi din clasa sa. Era socotit de către părinţii, profesorii şi apropiaţii săi, un tânăr „geniu” sortit unei cariere strălucite în ştiinţă sau matematică. Cu toate astea, până când a intrat la Colegiul Pomona din Sudul Californiei, asemenea preocupări lumeşti i se păreau lipsite de însemnătate faţă de o nouă insuflare arzătoare de a cunoaşte , de a înţelege adevărul în sensul cel mai înalt. Simţindu-se înstrăinat de societatea din preajma sa, s-a răzvrătit împotriva superficialităţii şi materialismului ei, şi a lăsat religia protestantă în care fusese crescut. Căutarea Adevărului l-a purtat mai întâi prin filosofia apuseană şi apoi printr-un studiu al înţelepciunii orientale, pentru care a învăţat limba chineză, atât cea veche, cât şi cea modernă.

 Absolvind Colegiul Pomona în 1956 cu titlul de licenţiat în limbi orientale, Eugene a intrat la Academia de Studii Asiatice din San Francisco şi a studiat sub îndrumarea decanului acesteia, Dr. Alan Watts. La aceeaşi Academie a găsit un reprezentant adevărat al tradiţiei chineze, un filosof cu numele Gi-ming Shien. Eugene a mers la diferite temple orientale şi l-a ajutat pe Gi-ming să traducă Tao The Ching din vechile caractere. În 1957 a devenit student pentru studii aprofundate la Universitatea Berkeley din California, unde a primit titlul de master în limbi orientale în 1961.

Adâncimea înţelepciunii filosofilor pre-creştini l-a lăsat pe Eugene oarecum neîmplinit, şi era deznădăjduit că nu cunoştea cauza. De la Gi-ming şi din scrierile metafizicianului francez René Guénon, învăţase valoarea apropierii de o religie tradiţională, ortodoxă, oricare ar fi aceea. Neputând afla scopul pentru care cerceta religiile orientale tradiţionale pe care le încercase deja, a pornit într-o zi să vadă chipul ortodox, răsăritean de religie, cunoscut de copil – creştinismul. Povestind această clipă cu mulţi ani mai târziu, a scris: De-a lungul cercetărilor mele de ani de zile, m-am mulţumit să mă aflu deasupra tuturor tradiţiilor, dar fiind oarecum credincios acelora …. Când am intrat într-o Biserică Ortodoxă, a fost numai pentru a vedea o altă tradiţie – ştiind că Guénon (sau vreunul dintre discipolii săi) înfăţişase ortodoxia ca fiind cea mai adevărată dintre tradiţiile creştine.

Totuşi, când am intrat într-o Biserică Ortodoxă pentru prima oară (o biserică rusească din San Francisco) s-a întâmplat ceva cu mine ce nu mi se mai întâmplase în nici un templu budist sau în vreun alt templu oriental. Ceva în inima mea mi-a spus că eram acasă, că toată căutarea mea luase sfârşit. Nu ştiam cu adevărat ce însemna aceasta, fiindcă slujba îmi era foarte necunoscută, şi într-o limbă străină. Am început să iau parte la slujbele ortodoxe mai des, învăţând treptat limba şi obiceiurile, dar păstrând încă toate ideile de bază ale lui Guénon, despre toate tradiţiile spirituale adevărate. Totuşi, odată ce strângeam legătura cu ortodoxia şi cu credincioşii ortodocşi, a început să intre în conştiinţa mea o nouă idee: că Adevărul nu era numai o idee abstractă, căutată şi cunoscută cu mintea, ci era ceva personal – chiar o Persoană – căutată şi iubită cu inima. Şi aşa, L-am cunoscut pe Hristos.

Eugene a fost primit în Biserica Ortodoxă în Duminica Fiului risipitor, la 25 febr. 1962, în Catedrala Ortodoxă Rusă cu hramul Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi” din San Francisco. Când a primit cea dintâi Împărtăşanie cu Sfintele Taine a simţit în gură gust ceresc, dumnezeiesc, care a ţinut vreme de o săptămână. În San Francisco a devenit ucenic al unuia dintre cei mai sfinţi bărbaţi ai veacului al XX-lea, Sf. Arhiepiscop Ioan Maximovici, ierarh cunoscut în toată lumea ca făcător de minuni, ascet, „nebun pentru Hristos”, părinte al orfanilor, şi izbăvitor al celor împovăraţi. Cu acest bărbat nepământesc drept povăţuitor, Eugene a pătruns în ceea ce avea să numească mai târziu „gustul” sau „mireasma” ortodoxiei, cu neputinţă de grăit prin cuvinte. A mers de-a dreptul la miezul şi inima creştinismului nestricat, din lumea cealaltă. Văzând în tânărul Eugene un posibil urcuş, fără de asemănare, Arhiepiscopul Ioan s-a străduit cu deosebire, să-l pregătească pentru o viaţă de slujire în Biserică. Eugene a absolvit acest curs în fruntea tuturor, deşi toate cursurile s-au ţinut în limba rusă, iar Eugene era doar convertit în această clasă. Îndată după ce a terminat Eugene, Arhiepiscopul Ioan a pus capăt cursului, ca şi cum l-ar fi pornit numai pentru a-i da lui Eugene învăţătură teologică dreaptă, tradiţională.

Eugene a vrut să-şi dedice restul zilelor vieţii sale ca să aducă Adevărul Sfintei Ortodoxii contemporanilor săi. Împreună cu un tânăr rus, Gleb Podmoşenski, a întemeiat o obşte misionară, închinată celui dintâi sfânt ortodox din America, Sf. Gherman din Alaska. În 1964, fraţii au deschis un magazin de cărţi ortodoxe în San Francisco şi au început să publice revista „The Orthodox Word” (Cuvântul ortodox), tipărind fiecare număr la o tiparniţă foarte primitivă. Au început toate aceste lucrări cu binecuvântarea şi încurajarea Arhiepiscopului Ioan Maximovici. După plecarea la Domnul a Arhiepiscopului Ioan, în 1966, Eugene şi Gleb au început să caute o bucată de pământ în pustia din California de nord, unde au continuat să tipărească „The Orthodox Word”, şi în acelaşi timp au pătruns în nevoinţele ascetice101 de-a lungul veacurilor. Arhiepiscopul Ioan le binecuvântase şi această lucrare, nu cu multă vreme înainte de plecarea sa la Domnul. Înalt Prea Sfinţia sa le spusese lui Eugene şi lui Gleb că socotea că cei doi vor întemeia o mânăstire misionară în nordul Californiei.

 În 1969, Eugene şi Gleb s-au aşezat pe o coastă muntoasă retrasă („Noble Ridge”) lângă orăşelul Platina, California, aducând cu ei tot echipamentul de tipărit. După un an de singurătate şi nevoinţe pustniceşti, la 27 octombrie 1970, au fost tunşi în monahism de către Arhiepiscopul Antonie Medvedev de San Francisco şi America de apus. La călugărie, Eugene a primit numele Sfântului rus Serafim de Sarov, iar Gleb a primit numele Sfântului Gherman din Alaska, iar noua mânăstire a primit de asemenea hramul după Sf. Gherman. Smeritul bătrân, Arhimandritul Spiridon Eftimov, i-a fost „naş de călugărie”, luându-l sub mantie la tundere. Pr. Spiridon fusese ucenic al Arhiepiscopului Ioan, şi ca învăţător, Dumnezeu îi dăduse darul înainte vederii. În anii care au urmat, Pr. Spiridon i-a vizitat pe călugări de câte ori i-a stat în putinţă, dându-le sfaturi duhovniceşti de mare preţ şi ajutându-i să aşeze noua Mănăstire din Alaska pe o temelie duhovnicească trainică. Părinţii Serafim şi Gherman au căutat povăţuire duhovnicească şi la Episcopul Nectarie Kontzevitch din Seattle, ucenic al Bătrânului Nectarie de la Mânăstirea Optina din Rusia. Episcopul Nectarie se bucura foarte mult să viziteze noua mânăstire din nordul Californiei, care îi amintea de mânăstirile din pădurile Sfintei Rusii. El a scris într-o scrisoare, „la Platina sălăşluieşte duhul de la Optina. În acelaşi timp i-a atenţionat pe Părinţii Serafim şi Gherman să nu cadă în mândrie. ’Să nu socotiţi că toate cele câte le aveţi sunt prin ostenelile ori vrednicia voastră,’ le spunea Prea Sfinţia sa. ‘Este un dar de la Dumnezeu!’.

În miezul naturii lui Dumnezeu, duhul Părintelui Serafim a început să prindă roadă. Şi-a ridicat o chilioară în pădure şi acolo s-a adâncit în rugăciune şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, de Dumnezeu insuflate. Prin curăţire lăuntrică treptată, prin osteneală ascetică şi războiul nevăzut, a început să agonisească minte şi inimă, chipul cugetării şi cel al simţirii învăţătorilor şi al văzătorilor cu duhul de odinioară şi avea o legătură adâncă cu natura şi cu animalele, şi preţuia fiecare zi, când putea să stea la Noble Ridge. S-a simţit doar pelerin pe acest pământ şi se pregătea cu râvnă pentru viaţa de dincolo. Câteva împrejurări au mărturisit despre comunicarea lui cu cei din lumea cealaltă, mai ales cu părintele său duhovnicesc, Sf. Ioan Maximovici, plecat la Domnul. Din sălăşluirea sa în pustia muntelui, Pr. Serafim a alcătuit o mulţime de cărţi şi reviste care au slujit pentru a aşeza înţelepciunea tradiţională în contextul modern. A scris, a tradus, a cules litere, a tipărit şi cele scrise le-a trimis în toată lumea, unde, întreaga lor semnificaţie avea să se vadă după adormirea sa întru Domnul. Neirosind niciodată nici o clipă, părea îndemnat să pună plinătatea Adevărului la îndemâna înţelesului omului modern dezrădăcinat, împrăştiat în toate părţile, înainte de a fi prea târziu. Văzând mai înainte vremurile apocaliptice care ne stau în faţă, zicea: „Este mai târziu decât socotiţi! De aceea, grăbiţi-vă, să faceţi lucrarea lui Dumnezeu.”

 Pr. Serafim a fost hirotonisit diacon la 2 ianuarie 1977, iar la 24 aprilie 1977, în Duminica femeilor mironosiţe, a fost hirotonisit preot. Cele două hirotonisiri au fost săvârşite de către mai sus pomenitul Episcop Nectarie din Seattle. Cu toată dragostea pe care o avea Părintele Serafim pentru singurătatea pustiei, şi cu toată aplecarea sa către o stare de însingurare şi cugetare filosofică, şi-a petrecut ultimii ani întru lucrare pastorală tot mai mare. Era foarte iubit de către fiii săi duhovniceşti pentru înţelepciunea sa simplă şi putinţa sa de a înţelege suferinţele oamenilor. Unii oameni erau uimiţi să afle că acest om care era atât de neschimbat în buna sa aşezare duhovnicească, atunci când începea să scrie despre înşelările duhovniceşti care îi pot duce pe oameni la rătăcire, putea fi în acelaşi timp şi foarte înţelegător, când avea de a face cu o persoană căzută în păcat.

O boală scurtă şi năprasnică l-a luat pe Pr. Serafim din lumea aceasta pământească la 20 septembrie 1982. Avea numai patruzeci şi opt de ani, aflându-se întru toată tăria puterilor sale. În coşciugul din biserica simplă a mânăstirii, chipul său răspândea o stare de linişte nepământească, mărturisind pentru pacea pe care o aflase cu Dumnezeu. Era atât de strălucitor – cu adevărat, ca de aur – încât copiii nu se puteau desprinde de sicriul său. Taina morţii şi a vieţii de dincolo – la care cugetase cea mai mare parte a vieţii sale intelectuale – nu mai era acum o taină pentru sfinţia sa. Ajutorul pe care sfinţia sa l-a dat din lumea cealaltă fiilor săi duhovniceşti, a început să mărturisească minuni.

De-a lungul zilelor vieţii Părintelui Serafim, cărţile sale au fost cunoscute de un număr destul de mic de oameni din ţările vorbitoare de limbă engleză. Cu toate astea, în cele două decenii care au trecut de la plecarea sa la Domnul, scrierile sale au avut o mare înrâurire în lumea întreagă. Fiind traduse în câteva limbi – rusă, greacă, română, sârbă, bulgară, georgiană, franceză, letonă, poloneză, italiană şi malaialamă (în sudul Indiei) – cărţile sale au schimbat vieţi fără de număr, cu adevărul lor neabătut. În Rusia, în vremea reprimării comuniste a literaturii duhovniceşti, Ortodoxia şi religia viitorului şi Sufletul după moarte au fost răspândite în ascuns, scrise la maşină, ajungând să fie cunoscute de milioane de oameni. Odată cu încetarea prigoanei religioase, cărţile şi articolele sale au fost publicate în Rusia în tiraje de masă, şi s-au găsit de vânzare pretutindeni – chiar şi pe standurile de cărţi din metroul din Moscova. Pe lângă cele două cărţi pe care le-am pomenit, lucrările publicate ale Părintelui Serafim cuprind Revelaţia lui Dumnezeu în inima omului; Împărăţia Cerului, Crearea lumii şi omul începuturilor; Nihilismul; şi Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă. Toate aceste cărţi, în afară de Locul Fericitului Augustin, au fost publicate mai întâi de Mânăstirea Sf. Gherman, după plecarea la Domnul a Părintelui Serafim.

Obştea pregăteşte acum publicarea altor cărţi scrise de Pr. Serafim, cuprinzând articolele şi conferinţele complete, şi lucrarea sa cea mai cuprinzătoare „An Orthodox Survival Course” (Curs de vieţuire ortodoxă). Creştinii ortodocşi de astăzi îl socotesc acum pe Pr. Serafim ca fiind esenţa în lucrarea de restaurare a rânduielilor duhovniceşti tradiţionale ale creştinismului adevărat. El este lumină de nădejde în faţa unui viitor nesigur. Prin publicarea cărţilor sale în limba română, tot mai mulţi credincioşi se pot întări întru sfânta credinţă ortodoxă, pregătindu-se pentru Împărăţia cea cerească şi viaţa veşnică, dimpreună cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Sursa: http://cuvseraphimrose.wordpress.com