Ierodiaconul Volodimir. Imagine: Mănăstirea Zveryneț
Călugării cer rugăciuni pentru părintele Volodimir.
Un călugăr al mănăstirii Zveryneț a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Kiev a fost mobilizat de către Centrul Teritorial de Recrutare din Kiev. Acest lucru a fost relatat pe 14 decembrie de obștea mănăstirii Zveryneț în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail pe pagina de Facebook a mănăstirii.
„Cerem rugăciuni pentru sănătatea diaconului și dirijorului nostru de cor – părintele Volodimir. Astăzi a fost mobilizat”, au anunțat la mănăstire.
Potrivit arhiepiscopului Iona de Obuhiv, chiar la începutul invaziei ruse, clericul „s-a angajat într-o muncă extinsă de voluntariat în zona de luptă”.
UJO a informat mai devreme că angajații CTR l-au reținut pe parohul bisericii din satul Povcia, regiunea Rivne, a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Vlădica a notat că „Sfinții Părinți spun că Biserica lui Dumnezeu este un loc în care omul încetează să mai fie singur și unde presimte veșnicia. Uneori simțim că aceste cuvinte își găsesc împlinirea doar atunci când suntem în biserica lui Dumnezeu, special creată și construită în acest scop”.
„Dar uităm adesea că biserica lui Dumnezeu nu sunt zidurile, ci sufletul omenesc. Dacă nu este loc pentru Sfântul Duh în suflet, oricât de frumoasă ar fi biserica, aceasta nu ne va ajuta în lucrarea pentru mântuire”, a subliniat arhiereul.
Vlădica a reamintit credincioșilor că nu forma, ci conținutul contează și că o adevărată întâlnire cu Dumnezeu poate avea loc în cele mai simple condiții: „Până și cea mai simplă biserică, chiar și o încăpere adaptată ca biserică, devine un loc de adevărată întâlnire cu Dumnezeu, dacă harul divin trăiește în sufletul omului”.
Făcând referință la cuvintele Evangheliei, mitropolitului Victor a notat că Dumnezeu este prezent printre cei adunați în numele Său: „Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.
El a subliniat că este important să ne amintim de aceste cuvinte în toate împrejurările: „Nu contează unde se întâmplă asta: într-o biserică, într-o încăpere adaptată, sub cerul liber, într-o poiană sau în pădure. Dacă suntem uniți de Hristos, dacă rămânem în Biserica lui Hristos, atunci suntem pe calea cea bună – calea care duce la mântuire”.
Mitropolitul Victor le-a mulțumit enoriașilor pentru statornicia și loialitatea față de Biserică: „Vreau să vă mulțumesc, dragi frați și surori, pentru statornicia voastră, pentru curaj, pentru dragostea voastră față de Biserica lui Hristos și unii față de altul. Oricât de mult nu vor încearcă să vă îndepărteze de la calea mântuirii, să stați ferm pe ea”.
De asemenea, ierarhul le-a amintit celor prezenți că puterea omenească nu-L poate birui pe Dumnezeu: „Cu Dumnezeu poți lupta, dar este imposibil să-L învingi. Istoria Bisericii demonstrează și arată în mod repetat acest lucru”.
În încheierea predicii sale, mitropolitul Victor i-a îmbărbătat pe credincioși să prețuiască chiar și casele modeste de rugăciune, unde sălășluiește harul lui Dumnezeu: „Aceste ziduri simple, poate chiar sărace, să devină pentru noi locuințe de mântuire care să ne ajute pe fiecare dintre noi să mergem pe calea mântuirii”.
UJO a informat mai devreme că Vlădica Victor s-a rugat cu comunitatea persecutată într-o casă de țară din satul Peceske.
Epifanie a fost rugat să facă o declarație despre Georgia? Imagine: UJO
Epifanie Dumenko a făcut o declarație surprinzătoare, cerând georgienilor să susțină protestele „pro-europene”. Este vocea unui lider de biserică sau a unui politician?
Pe 3 decembrie 2024, conducătorul BOaU Epifanie Dumenko a emis o declarație prin care susține în esență protestele din Georgia organizate de forțele de opoziție.
„Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) și eu personal, în calitate de Întâistătătorul ei, ne rugăm pentru poporul Georgiei, le dorim fraților și surorilor noastre să-și protejeze independența și viitorul lor ca națiune europeană liberă. Adevărul va birui! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei care sunt de partea adevărului!”, a scris Dumenko.
Din perspectivă politică, cuvintele liderului BOaU sună ca un amestec direct în treburile altui stat, în timp ce din punct de vedere creștin, ele par să contrazică principiile conturate în Evanghelie.
De ce? Să analizăm.
Apeluri la proteste și violență?
În declarația sa, Dumenko și-a exprimat dorința ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe georgienii care stau de „partea adevărului”. Nu există nicio îndoială că prin „adevăr”, Epifanie a avut în vedere opoziția care organizează proteste în Georgia. Problema este însă că orice proteste de amploare exacerbează inevitabil situația politică din țară, provoacă conflicte și aproape întotdeauna se termină cu violență.
Este de la sine înțeles că poziția Patriarhiei Georgiei este mai în concordanță cu Evanghelia decât poziția lui Dumenko. Căci în Predica de pe Munte, Hristos a spus: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5:9).
Georgia este o țară cu o tradiție creștină veche de secole. Oamenii săi sunt ghidați duhovnicește de Biserica Ortodoxă a Georgiei care este autocefală și independentă. Aceasta înseamnă că doar reprezentanții săi au dreptul să dea evaluări morale și duhovnicești evenimentelor din țară.
În acest context, cuvintele lui Dumenko par extrem de lipsite de etică, deoarece declarația sa subminează poziția Bisericii Georgiei, încercând să pară mai „democratic” și „progresist”. Este asemenea unui trecător care, văzându-l pe un tată care încearcă să-și despartă cei doi fii încăierați în ceartă, îi încurajează pe frați să continue lupta, sugerând că cel mai mare trebuie să câștige.
De ce a fost făcută această declarație?
Până acum, doar politicieni din străinătate au comentat „maidanul georgian”. Niciun lider religios nu și-a exprimat opiniile cu privire la această problemă. Astfel, declarația lui Dumenko pare destul de neobișnuită. Dar de ce a fost făcută?
Ar putea exista mai multe motive, și toate politice.
În primul rând, este posibil ca Dumenko să spere să „monetizeze” protestele dacă opoziția va obține biruința. Într-un astfel de scenariu, structura lui Dumenko ar putea avea șansa de a fi recunoscută de Biserica Georgiei prin presiunea guvernului asupra Patriarhiei. Mai mult, escaladarea protestelor, a violenței și a conflictelor crește șansele opoziției de a ajunge la putere. Oricât de dur ar suna, escaladarea aduce beneficii BOaU. Din păcate.
În al doilea rând, chiar dacă urmărește astfel de interese, este puțin probabil ca Dumenko să fi acționat din proprie inițiativă. Dacă protestele eșuează, poziția Bisericii Georgiei privind nerecunoașterea BOaU ar putea deveni și mai neînduplecată. El trebuie să fie conștient de acest lucru. Cel puţin.
Astfel, suntem în măsura să presupunem că lui Dumenko i s-a „cerut” să vorbească și să susțină poziția „comunității democratice” occidentale. Cine l-a rugat? Probabil, aceleași forțe care au făcut lobby pentru crearea BOaU în 2018.
Pe de altă parte, cuvintele lui Dumenko puteau fi inițiate de anumite cercuri politice din Ucraina, care sunt dornice să demonstreze loialitate neclintită față de Occident.
A doua zi după declarația făcută de liderul BOaU, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut și el o declarație „georgiană”, anunțând sancțiuni împotriva guvernului georgian pentru „predarea Georgiei lui Putin”. Printre cei sancționați s-au numărat prim-ministrul țării, fondatorul partidului „Visul Georgian”, primarul de Tbilisi, miniștrii afacerilor interne, culturii, sportului, tineretului, dezvoltării regionale și infrastructurii.
Indiferent de cine s-ar afla în spatele declarației lui Dumenko, este clar că acești politicieni continuă să folosească BOaU pentru a-și avansa propriile interese.
Concluzii
Biserica fondată de Hristos este chemată să rămână apolitică deoarece misiunea ei este să salveze suflete, nu să participe la luptele pentru putere. Hristos a separat în mod clar cele duhovnicești de cele pământești, spunând: „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22:21). Rolul Bisericii este de a conduce oamenii la Dumnezeu, de a fi ca un far moral și duhovnicesc pentru societate și de a transmite dragostea, pacea și înțelegerea.
Declarația „georgiană” a conducătorului BOaU este însă un enunț de politician care acționează în interesele imediate ale anumitor forțe geopolitice. Aceasta se încadrează perfect în contextul mai larg al BOaU care funcționează ca un „jucător” pe scena politică internă și internațională. Deci, nu are nimic de-a face cu Evanghelia.
Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei. Imagine: business.facebook.com
Pe 19 decembrie, Biserica îl sărbătorește pe unul dintre cei mai cinstiți sfinți în popor – Sfântul Ierarh Nicolae – Făcătorul de Minuni.
Sfântul Ierarh Nicolae demonstrează puterea minunilor sale și mijlocirea cerească datorită unui singur lucru – prezența lui Dumnezeu în el. Doar acest factor, care este totodată cel mai important – prezența lui Dumnezeu, ne face viața adevărată. Cât de des mizăm nu pe Hristos, ci pe numărul de rugăciuni pe care le repetăm, pe închinăciuni și pe severitatea posturilor. Dar nu aceasta l-a făcut pe Sfântul Ierarh Nicolae așa cum îl cunoaștem. El a trăit prin Hristos, numai prin El. Lumea, atât acum, cât și în timpul vieții pământești a Sfântului Nicolae, a trăit cu minciuna. Sfântul a trăit cu Hristos.
Când ne uităm la copii, ne umilim văzând seninătatea și lipsa de grijă din sufletele lor. Copiii, în timp ce rămân în puritatea conștiinței și bucuria lipsită de griji, au ceea pierd la o vârstă mai înaintată – adevărata libertate. Timpul trece și ne împovărăm viețile cu cătușele dependenței de mulți factori care ne fac sclavi. În procesul de avansare în vârstă, pierdem atât puritatea conștiinței, cât și sfințenia vieții. Viermii patimilor pătrund în sufletele noastre, iar din acea libertate inițial senină și plină de bucurie a copilăriei nu mai rămâne absolut nimic. Ne întunecăm, iar sufletul se umple de o ceața profundă a întunericului etern.
Cei care au reușit să găsească o ieșire din această vale a întunericului și să urce din nou la vârful luminii sunt numiți în biserică sfinți. Au libertatea iubirii absolute și a bunătății. Orice persoană care caută în viață nu sarea harului, nu frumusețea smereniei, nu lumina iubirii, ci altceva, își simulează viața, condamnându-se la o sclavie crudă și de neconsolat. Simulăm viața când sculptăm jucării din plastilina propriilor gânduri, ca un copil. Ne agățăm de ele precum o maimuță de niște nuci puse într-un ulcior legat cu gâtul îngust, neputând să ne descleștăm mintea și iar și iar suntem prinși în aceste trucuri diavolești.
Ne ținem de lume, temându-ne să-L urmăm pe Hristos.
Este un mare risc pentru noi să-L urmăm. E ca și cum ai sări peste o prăpastie în întuneric. Alergi, accelerezi și sari, fără să vezi lățimea abisului din fața ta. Sari de la pământ doar cu credință, nădejde și iubire fără calcule sau garanții. Sfântul Ierarh Nicolae a sărit fără ezitare. Accelerăm adesea, dar în ultimul moment frânăm. Este înfricoșător să sari în necunoscut.
Dar Dumnezeu este de cealaltă parte a prăpastiei și nu există altă cale către El decât prin iubire și încredere. Poți primi libertate în Hristos numai atunci când renunți la sclavia acestei lumi. Sfântul Nicolae și-a înlocuit toate gândurile omenești cu Sfântul Har. Primim tot ce avem nevoie pentru mântuire de la Dumnezeu încă la naștere. Apoi acumulăm informații inutile, ne umplem creierul cu cunoștințe, cu ajutorul cărora ne creștem achizițiile, iar acestea, la rândul lor, se transformă în lipici cu care ne lipim sufletul mort de această lume moartă. Milionarii care au adunat un capital colosal și care până la sfârșitul vieții nu au dobândit nici măcar o picătură de dragoste, bunătate și credință, sunt cele mai jalnice și nefericite creaturi din univers. Mai nefericiți decât ei sunt acei oameni care îi invidiază. Cei dintâi, cel puțin înainte de a merge în iad, au primit bucurii și mângâieri animalice în această lume, în timp ce cei din urmă, neavând nici una, nici alta, merg după ei în același abis.
Iar fericirea este întotdeauna aproape – în noi înșine. Lumina harului ne oferă posibilitatea să ne întoarcem din nou la libertatea pierdută a copilăriei, dar cu mult mai mare putere de bucurie. Pentru fiecare dintre noi, chipul Sfântului Ierarh Nicolae este, în primul rând, lumină, bucurie, curăție, bunătate, iubire, milă. Nu întâmplător a devenit cel mai faimos sfânt printre copii. Copilăria și sfințenia sunt concepte identice în creștinism, „Căci dintre aceștia este Împărăția Cerurilor”.
Sufletul își croiește drumul spre Dumnezeu nu prin intelect, nu prin cunoaștere, nu prin dovezi logice, ci prin trăirea sinceră și intuiția duhovnicească.
Bucuria lumească ne prinde în mreaja unei lumi în care este stăpân satana, iar nenorocirea și durerea ne readuce mintea la inima în care trăiește Hristos. Când lumea înșelătoare, de sub pelicula subțire a vieții cotidiene logic corecte, își dezvăluie brusc cruzimea satanică și esența imprevizibilă, sufletul uman nu o suportă și o ia razna. Lumea este un păinjeniș, iar o omul devine adesea o muscă care se încurcă în țesătura sa.
În viața Sfântului Ierarh Nicolae vedem acțiunea paradoxală a legii iubirii divine. Cu cât mai mult omul este atras de oameni, cu atât se îndepărtează mai mult de ei. Și invers, cu cât ne apropiem de Dumnezeu în singurătate și rugăciune, cu atât în viața noastră apar mai mulți oameni care au nevoie de ajutorul și sprijinul nostru. Sfântul Ierarh Nicolae a găsit în Dumnezeu o lume întreagă – mii de suflete, după cuvântul Evangheliei, a cuprins sufletul său curat. Dar mai întâi, el a coordonat cu Evanghelia fiecare respirație, fiecare mișcare interioară a inimii, fiecare acțiune și gând. Sfântul Ierarh Nicolae a dobândit sfințenia nu prin raționamentul minții, ci prin cunoașterea practică și sinceră a lui Dumnezeu.
Nu-L poți împărtăși pe Hristos în inima ta având vreun atașament pământesc, oricât de justificat ni s-ar părea acest lucru. Nici dragostea pentru copii, rude și patrie nu ar trebui să ne umbrească dragostea pentru Hristos, care este TOTUL pentru noi. Numai în acest fel omul poate atinge scopul final al vieții sale pământești. Hristos nu a dispărut nicăieri după Înălțare, nu s-a ascuns în spatele norilor, nu a intrat în infinitul Cosmosului. El este mereu aici și acum. El stă la ușa inimii noastre și bate ușor, fără apăsare, cu modestie și liniște, cerând milostenia iubirii noastre. Cel care aude această bătaie și poate deschide ușa, devine sfânt.
O scurtă parabolă despre importanța plasării corecte a accentelor
A trăit cândva un colecționar bogat de statui antice. El avea o colecție imensă de statui care erau aranjate de-a lungul aleilor frumosului său parc. Prietenii omului bogat au trimis la el un tânăr student cu o recomandare din partea Societății Istorice locale pentru ca acesta să se familiarizeze cu uimitoarea sa colecție.
Administratorul a raportat proprietarului despre sosirea oaspetelui, l-a întâlnit și l-a condus pe potecile parcului până la casă. Captivat de curiozitate, studentul s-a oprit lângă fiecare statuie și a oftat entuziasmat. În cele din urmă, Administratorul nu a suportat:
– Domnule, cui să vă prezint: statuilor sau proprietarului?
La mitingul în sprijinul Biserici Ortodoxe Ucrainene din Georgia. Foto: Sputnik Georgia
Acesta nu a fost primul miting de la Tbilisi în sprijinul Bisericii canonice din Ucraina.
În fața reședinței președintelui Georgiei din Tbilisi a avut loc un miting în sprijinul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr), relatează Sputnik Georgia. Cei adunați au condamnat persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene, numind-o un atac asupra valorilor religioase ale întregii lumi ortodoxe.
„Acest eveniment este legat de ceea ce se întâmplă într-o țara vecină cu noi. În Ucraina, regimul Zelenski a adoptat o lege care, în esență, îi plasează pe toți creștinii ortodocși în afara legii. S-a comis un sacrilegiu, manifestat prin alungarea credincioșilor ortodocși din mănăstiri, biserici și Lavra Peșterilor de la Kiev, în timp ce clerul a fost etichetat ca agenți ai Federației Ruse. Îi sprijinim pe frații noștri în Hristos!”, a spus organizatorul mitingului Lașa-Gheorghii Lomidze.
De asemenea, participanții și-au exprimat îngrijorarea pentru viitorul Ortodoxiei în Ucraina și solidaritatea cu credincioșii care se confruntă cu greutăți. „Noi, georgienii, suntem ortodocși și nu am trădat niciodată credința noastră ortodoxă”, a adăugat participantul la miting Lia Labadze, reamintind de istoria martiriului și a statorniciei în credință a Georgiei.
UJO a informat mai devreme că la 01 septembrie a.c. în capitala Georgiei au avut loc proteste împotriva unei legi ucrainene care efectiv permite interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice.
Mitropolitul Neofit din Morfou. Foto: screenshot de pe canalul de YouTube „Ομιλίες Μητροπολίτου Μόρφου”
Potrivit mitropolitului Neofit, „întreaga lume înțelege că Europa se prăbușește și nu își pune mari speranțe în Europa și în lumea occidentală în ansamblu”.
Mitropolitul Neofit de Morfu al Bisericii Ortodoxe din Cipru, a declarat într-un interviu cu preotul român Ciprian Mega că Europa modernă se destramă.
Interviul a fost publicat pe canalul Ομιλίες Μητροπολίτου Μόρφου pe 9 decembrie, însă în descriere se arată că înregistrarea a fost realizată pe 08 august 2024.
Mitropolitul Neofit a notat: „Întreaga lume înțelege că Europa se prăbușește, iar frații noștri români trebuie să își dea seama de acest lucru și să nu pună mari speranțe în Europa și în lumea occidentală în general”.
„Aceasta este o lume care a intrat în dialog cu Lucifer, cu satanismul, fapt care a fost dovedit prin vaccinuri. Cât de ușor au acceptat oamenii să primească vaccinul – vaccin care nu a fost testat științific, iar acum efectele sale secundare au dus la îmbolnăviri și morți subite”, a spus ierarhul.
El a subliniat: „Eurovisionul, această competiție muzicală, este un cult satanic”, iar prin Jocurile Olimpice, „cineva, bine versat în teologie” a sugerat „să ne batem joc de Dumnezeiasca Liturghie, de Cina cea de Taină – care este hrana noastră, viața ortodocșilor”.
„Așteptăm un război, care, se pare, nu va începe din Ucraina așa cum credeam, ci din Orientul Mijlociu. Acesta este planul lui Dumnezeu, pentru că oamenii nu au reușit să cunoască adevărul lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duhul, Dumnezeu în trei Ipostasuri, prin pace. Ascultați acest cuvânt: să cunoașteți adevărul”, a încheiat ierarhul.
UJO a informat mai devreme că mitropolitul Neofit a încurajat credincioșii să nu se teamă, deoarece Hristos are un plan.
Mitropolitului Neofit de Morfou. Foto: screenshot de pe canalul de YouTube Ομιλίες Μητροπολίτου Μόρφου
Potrivit mitropolitului Neofit, „așteptăm un război, care, se pare, nu va începe din Ucraina, așa cum credeam, ci din Orientul Mijlociu”.
Mitropolitul Neofit de Morfou al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, într-un interviu cu preotul român Ciprian Mega, a spus că Europa se transformă în iad și că se apropie un mare război.
Potrivit mitropolitului Neofit, „la Paris au îndrăznit să ia în derâdere Dumnezeiasca Liturghie, Cina cea de Taină – care este hrana noastră, viața ortodocșilor”.
„Cine a făcut asta știa foarte bine teologia. Cineva i-a sugerat asta, cineva a spus: „Aceasta este starea lucrurilor acum”. Și așteptăm un război care, se pare, nu va începe din Ucraina, așa cum credeam, ci din Orientul Mijlociu”, a spus mitropolitul.
Potrivit ierarhului, „acesta este planul lui Dumnezeu, pentru că oamenii nu au cunoscut prin lume adevărul lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Dumnezeu în Treime”. „Ascultă acest cuvânt: cunoaște adevărul”, a subliniat el.
Vlădica a continuat: „Pentru că voi nu ați vrut să înțelegi pe cale pașnică, ați vrut să vă creați propriul paradis pe pământ, în bogata Europă. Dar acum paradisul vostru se transformă într-un iad cu haos și se pregătește un mare război. Și cei care vor supraviețui… Cei care vor rămâne… Să punem aici puncte de suspensie”.
Oricine vrea să fie deștept, citește o mulțime de cărți și își umple mintea cu ele. Oricine vrea să fie mântuit, citește scurta rugăciune a lui Iisus și scapă de gânduri. A spus un duhovnic: „Mai întâi, ține numele lui Dumnezeu pe limba ta și apoi lasă-l să coboare în inima ta”. Multă cunoaștere duce sufletul la multă tristețe, dar ignoranța copilăriei îl duce la pace și la o bucurie veșnică. Profunzimea credinței se măsoară nu prin cunoștințele noastre din cărți despre Dumnezeu, ci prin dragostea pentru El. Pentru cei deștepți, există doar lumea și lucrurile din ea, pentru cei înțelepți există doar Dumnezeu, în care nu există nici lucrurile, nici universul. Prostia vrea să știe totul și să înțeleagă totul. Iar înțelepciunea este tăcută, pentru că este fiica tăcerii. Înțelepciunea nu vine din cărți, iar adevărul nu vine din cap.
Este bine să citești cărți înțelepte, dar este și mai bine să-ți înțelegi duhul în tăcere, să înveți să-ți simți inima duhovnicească, să trezești intuiția duhovnicească și să-ți întărești hotărârea de a te strădui pentru mântuire. Fiecare om privește lumea prin gaura cheii minții sale și fiecare o vede în felul său. Credeți că raționamentele și cugetarea la Dumnezeu duc la mântuire? Nu, ceea ce duce la mântuire este smerenia, atenția față de sine și amintirea neîncetată de Dumnezeu. Dintre toate virtuțile, cel mai repede duce la mântuire smerenia.
Cel care s-a găsit pe sine în Dumnezeu, și-a găsit liniștea și o pace netulburată.
Nicio ispită nu-l poate zdruncina pe cel care s-a părăsit pe sine și s-a regăsit în Dumnezeu. În loc să lupți cu gândurile rele, este mai bine să-ți ții mintea în inimă, atunci gândurile vor dispărea de la sine. Când ne adunăm atenția și încercăm să o păstrăm în locul unde se află inima duhovnicească, gândurile se încetinesc. Și observăm că mintea nu este distrasă de ele.
Omul își trăiește destinul personal, iar lumea trăiește unul colectiv, unde totul este predeterminat. Nu ne alegem soarta, ne alegem doar mântuirea sau moartea. Dumnezeu nu răspunde la rugăciunile noastre prin gânduri, el pune harul în inima care conține răspunsul. Dacă auziți un răspuns de la „Dumnezeu” sub formă de gânduri, să știți că sunteți în mare pericol.
Frumusețea, ca și Dumnezeu, este simplă. Prin urmare, trebuie să învățăm să privim totul cu simplitate, fără a inventa ceva sau a specula cu ceva. Simplitatea deschide porțile inimii. Orice ai face și orice ai realiza, totul trebuie să ajungă la un singur lucru – la pacea sfântă în Dumnezeu. Gândurile ne atrag în agitația lumii, iar lipsa gândurilor ne lasă singuri cu duhul nemuritor și nemărginit. Dacă L-ai găsit pe Hristos în tine, atunci nu mai ai nimic de căutat. Liniștea inimii și a minții este cea mai bună cale spre mântuire. Când mintea ta începe să te deranjeze, pune-o la rugăciune cu o respirație liniștită și lentă și se va calma de la sine.
Coboară înăuntrul eului tău cât poți de adânc și rămâi acolo cât poți de mult.
Singurătatea poate fi exterioară și interioară. Cea exterioară smerește trupul, cea interioară – mintea. Ambele îți ajută să-ți vii în fire prin pocăință și smerenie. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să înveți să nu reacționezi emoțional la orice. Străduiește-te să dobândești nepătimirea, pentru că cheia nemuririi este ascunsă în ea. Nu are de ce să simtă tulburare cineva care i-a spus lui Dumnezeu: „Facă-se voia Ta”. Nu te agăța de lume și vei trăi în Dumnezeu.
Niște pustnici l-au întrebat pe un sfânt părinte: „Avva, dacă pe scurt, ce înseamnă să dobândești nepătimirea?” Duhovnicul a zâmbit și a spus: „A dobândi nepătimirea înseamnă a fi o persoană care nu rănește pe nimeni cu grosolănia inimii și care nu are nicio urmă de atașare de ceva în inimă”. A te putea privi din exterior este o realizare semnificativă în dobândirea nepătimirii. Liniștea sufletească învinge orice situație. Să mori în minte și vei reînvia în duh. Așa cum viața veșnică este mai importantă decât viața vremelnică, cu atât mai importantă este atenția la interior decât atenția la exterior. Pe dinafară, stai cu oamenii, dar pe dinăuntru, nu te despărți niciodată de Dumnezeu.
Un ascet a venit la un duhovnic bătrân cu o întrebare:
– Părinte, ce înseamnă: „să mori înainte de moarte”?
– Aceasta înseamnă că pentru ca adevărata ta ființă duhovnicească să renască, plină de iubire, înțelepciune și har, trebuie să moară mintea ta egoistă sau „eul” tău personal care multă vreme te-a înșelat, sugerând că egoismul tău reprezintă adevărata ta personalitate.
– Aceasta este o moarte fizică?, a întrebat ascetul.
– În nici un caz! Doar egoismul percepe acest lucru ca fiind moarte. Chipul și asemănarea ta cu Dumnezeu va reînvia, personalitatea ta nemuritoare, incoruptibilă, plină de har, care nu va avea sfârșit. Ea depășește toate imaginile și conceptele minții și toate cuvintele, pentru că este dincolo de orice percepție senzorială, dar este simțită de tine ca un duh binecuvântat în Hristos.
Volodimir Zelenski și Viktor Orbán. Foto: Zerkalo Nedeli
Volodimir Zelenski a respins propunerea lui Viktor Orbán.
Ungaria a îndemnat Rusia și Ucraina să convină asupra unei încetări a focului de Crăciun, a anunțat premierul ungar Viktor Orbán pe rețeaua X.
„La sfârșitul Președinției maghiare în UE, am făcut noi eforturi pentru pace. Am propus o încetare a focului de Crăciun și un schimb de prizonieri pe scară largă”, a scris Orbán.
Zelenski a răspuns la acest tweet, declarând că „este absolut clar că atingerea păcii reale și a securității garantate necesită determinarea Americii, unitatea Europei și angajamentul neclintit al tuturor partenerilor față de scopurile și principiile Statutului ONU”.
Președintele Ucrainei l-a mustrat pe Orbán, subliniind că „nimeni nu trebuie să-și ridice imaginea personală în detrimentul unității; toată lumea ar trebui să se concentreze pe succesul comun”.
Între timp, Rusia era pregătită să susțină propunerea Ungariei, potrivit TASS, citându-l pe purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov. Peskov a menționat că Rusia a transmis Ungariei propunerile sale privind schimbul de prizonieri și încetarea focului de Crăciun.
Mai devreme, UJO a informat că Papa a cerut o încetare a focului pe toate fronturile înainte de Crăciun. Dar Departamentul de Stat a SUA a criticat inițiativa Papei, afirmând că Ucraina are dreptul să se apere.
Din notițele scrise de mână pe marginile cărților starețului Simon (Bezkrovny).
Singura cetate în care personalitatea noastră, conștiința noastră, se poate simți în siguranță totală este inima duhovnicească, pentru că în ea trăiește Hristos. Această cetate este înconjurată de nenumărate hoarde de gânduri. Războiul care apare în minte și lumea care se învârte în ea este o tulburare a minții. Lumea întotdeauna este așa cum o vede capul nostru. Când mintea este curată, nepătimitoare și senină,duhul uman în har nu-L vede decât pe Dumnezeu, în Care totul este desăvârșit.
Majoritatea oamenilor sunt morți, deși din exterior par să fie în viață. Arată ca niște ramuri recent tăiate, care, deși încă sunt acoperite cu frunziș proaspăt, au pierdut deja contactul cu sursa vieții.
Starețul, ascultând cu atenție când călugării îi povesteau despre pelerinajul lor, a făcut observația:
– Ceea ce este în interiorul tău va fi întotdeauna mai valoros decât ceea ce este în afară.
– Explică-ne, părinte, au întrebat ei.
Duhovnicul le-a spus:
– În interiorul tău se află un Dumnezeu infinit, inexprimabil, și încerci să găsești în afara ta ceva care, după cum crezi tu, să-L poată înlocui în afară.
În ispite, înfrânează-ți mintea, nu împrejurările, pentru ca duhul tău să rămână în unitate cu Dumnezeu. Cu cât ești mai aproape de Dumnezeu, cu atât îți este mai dragă fiecare persoană. Ispita se dezvoltă într-o minte care a uitat de Dumnezeu. Dar când, datorită rugăciunii sincere, ești cu Dumnezeu și Dumnezeu este în tine, El are grijă de tine, conducându-te în siguranță prin toate ispitele.
Dacă te conectezi cu corpul, vei ajunge la necazuri și vei pierde toată puterea în suferință. Când îți dai toată mintea lui Dumnezeu, vei trăi o bucurie veșnică pe care nu ai mai experimentat-o până acum.
Întregul vârtej al lumii se învârte în jurul minții tale, fără a-ți afecta adevărata ființă, conștiința ta. Oprește-ți mintea și vei descoperi că întregul univers este o tăcere Dumnezeiască. I-ai permis minții să devină tiranul și stăpânul tău. Dă-I voie lui Dumnezeu să se nască în tine, ca un izvor nesecat de viață veșnică. Bătrânul a spus: „A-ți da viața pentru dragostea lui Dumnezeu înseamnă să învii în Dumnezeu și să devii în El un dumnezeu nemuritor”.
Mintea ta este ego-ul tău fals care se schimbă ca o giruetă: „eu” sunt bolnav,”eu” sufăr, „eu” sunt nefericit, „eu” sunt înfometat. Și doar duhul tău, care este întotdeauna „Eu sunt”, este neschimbat. Egoismul știe numai cuvinte despre Dumnezeu, dar duhul uman poate să-L cunoască pe Dumnezeu Însuși și să fie una cu El.
Egoismul este înșelător, prin urmare, lupta cu egoismul recurgând la ajutorul egoismului este o utopie. Egoismul poate fi biruit doar prin dobândirea harului. Procesul de gândire este acea hrană prin care trăiește egoismul.
Harul este acea hrană prin care trăiește inima duhovnicească a omului. Primul gând pe care l-ai acceptat este ca o furnică care te irită, al doilea este ca un elefant sălbatic, iar al treilea gând este ca un tigru furios, gata să te sfâșie. Și numai rugăciunea este ca focul în mâinile tale, care le ține pe toate acestea la distanță.
Când mintea devine tăcută, iubirea, smerenia și compasiunea se manifestă în duhul uman fără vreun efort. Când găsești bucuria duhovnicească, vrei să o împărtășești cu toată lumea. La fel, atunci când Dumnezeu îți dăruiește mântuire, nu o poți păstra doar pentru tine, știind că fiecare suflet este însetat de mântuire la fel ca tine. Nici un om nu poate iubi fără Harul divin. Fără El, omul cade fie în atașament, fie în ură.
Lumea este o scurgere a vieții, originea căreia este în Dumnezeu. Deci, trebuie să înoți neîncetat împotriva curentului pentru a te întoarce la Izvor. Raiul, Împărăția Cerurilor, bucuria nesecată, viață veșnică, existența adevărată, conștiința plină de har, fericita nemurire, lumina fără de sfârșit – toate aceasta fac parte din inimă ta duhovnicească. Starețul a spus: „Cei inteligenți și educați au dispărut ca fumul, dar cei care au cunoscut dragostea lui Dumnezeu au rămas pentru totdeauna în inimile oamenilor, ca lumina mântuirii”.
Dacă ți-ai permis să judeci oamenii și lumea, înseamnă că ai lăsat răul în tine și ai devenit rău. Felul în care vezi lumea este rezultatul activității minții tale. Iar mintea este o minciună. Dacă crezi că ești doar trup, vei cădea în ispită până vei începe să trăiești în duh. Dacă crezi că ești minte, atunci această minte își va bate joc de tine până te vei despărți de ea și vei învăța să o observi din exterior.
Ignoranța divină este dincolo de toate conceptele și definițiile: nu știi nimic și în același timp știi totul.
Nu știi cum poți să știi totul: știi acestea din ignoranță. Numai un egoist poate fi deștept și ager la minte, deoarece el este carne din carnea acestei lumi. Chiar dacă un astfel de om va învia din morți, se va ridica din mormânt și se va uita în jur și va începe să strige: „Unde este portofelul meu? Unde este portofelul meu?”. Omul înțelept este înțelept pentru că nu are egoism și rămâne în duh în Împărăția adevărului divin.
Starețul a spus: „Chiar dacă vei răsturna întreaga lume cu susul în jos în căutarea adevărului, numai iubirea te va salva de tine însuți”. Mintea păcătoasă își creează propriile fantome – imagini distorsionate ale duhului uman. Egoismul este o asemănare păcătoasă a adevăratei personalități, iar pofta este o asemănare păcătoasă a iubirii Divine.
Fie că ești sănătos sau bolnav – nu acesta este principalul lucru. Principalul lucru este dacă ești cu Hristos sau nu. Dacă în duh ești una cu Hristos, ești nemuritor. Zidul dintre om și Dumnezeu este cunoașterea cărților, bârfele bisericești și legalismul cărturarilor. În tine trăiește o iubire infinită care nu a fost inventată de tine și nici creată de eforturile tale egoiste. Această iubire este Hristos Cel Nemuritor. Această iubire este Dumnezeu Cel Infinit.
Fiecare corp este muritor și să crezi să în el vei găsi fericirea este ca și cum ai merge călare pe un cal mort. Egoismul „tău” este un „străin” în corpul tău. Tot ceea ce ai numit cuvânt este de fapt ceva complet diferit. Tot ceea ce te-ai gândit nu seamănă cu gândul tău. Nu încercați să aflați de ce nu merge totul așa cum doriți, ci căutați să înțelegeți de ce nu trăiți așa cum învață Sfânta Evanghelie.
Cititul de multe cărți puțin ajută în viața duhovnicească. Orice pregătire duhovnicească, indiferent cum o numim – pocăință, rugăciune sau tăcerea duhului, constă în faptul ca în cele din urmă să înceapă să trăiască inima ta duhovnicească. Când treci prin ispite, încearcă să petreci ceva timp în singurătate, cu gândul la Dumnezeu, iar El te va lumina cu harul Său. A-ți păstra duhul în har și a nu observa acțiunile minții este sfârșitul tuturor rătăcirilor. Pentru a dobândi aceasta, trebuie să-ți placă să fii în singurătate – acesta este leacul pentru o gândire păcătoasă.
Starețul a spus: „Atunci când te vei dărui în totalitate iubirii, nu vei dori să lași nici chiar cea mai mică părticică a ta pentru tine”.
Spectacolul ansamblului „Kalyna” în biserica Trapezei din Lavră. Imagine: Instagram „Kalyna
Concertul a fost dedicat temei „Crăciunul – Noul stil”.
Pe 15 decembrie 2024, în biserica Trapezei din Lavra Peșterilor de la Kiev a fost organizat un concert de folclor academic întitulat „Crăciunul – Noul stil”, a relatat Agenția de Stat a Ucrainei pentru Arte și Educație Artistică pe pagina sa de Facebook. La concert a participat ansamblul academic de cântece și dansuri popular-etnografice ucrainene „Kalyna” și ansamblul „Blahovist”.
Potrivit Agenției, proiectul a fost condus de Nazarii Tarasenko, unul dintre directorii de cor ai Catedralei Schimbarea la Față a BOaU din Kiev. Interpreții „au prezentat moștenirea folclorică a poporului nostru în aranjamente originale ale unor compozitori contemporani și clasici de muzică ucraineană”.
Ucraineni au făcut comentarii negative sun postarea de pe Facebook.
„Nu vă lăsați înșelați, Dumnezeu nu poate fi batjocorit. Căci omul seceră ceea ce seamănă. Nu sunt oare destule scene pentru dans, încât acum săriți ca caprele într-o biserică?”, a scris Ostap Barsukov.
„Se spune… Crăciunul… calendarul nou… noul stil… Dansuri în loc de rugăciune? Ioan Botezătorul a cunoscut acest „stil” acum 2000 de ani”, a comentat Leonid Liapych.
A fost hirotonit destul de târziu, la vârsta de 49 de ani, iar slujirea sa preoțească a avut loc în greii ani 1930. Dar toate acestea ar fi putut să nu se fi întâmple…
Copilăria
Viitorul sfânt ierarh s-a născut în 1851 la Luțk în familia unui diacon. Numele său lumesc este Alexandru Petrovsky, fiul lui Teofan. Informațiile despre viața lui înainte de 1899 sunt destul de scunde. Se știe că tatăl său a murit devreme, că a absolvit clasa a IV-a la Seminarul Teologic din Volyn, că din 1892 a predat la școala parohială din sat. Knyaghinino, raionul Dubensky. Dar în 1892 avea deja 41 de ani. Ce a făcut după ce a absolvit seminarul? Unde a lucrat, ce fel de viață a dus, a fost căsătorit, a umblat la biserică? Din păcate, se poate doar specula pe această temă.
Se știe că și-a iubit foarte mult mama, care l-a crescut fără tată. Dar și mama lui a murit, după care Alexandru a început, după cum spun sursele, să trăiască o „viață risipită”. Nu se știe exact când a murit mama și cât timp a petrecut viitorul sfânt ierarh într-o astfel de „viață risipită”.
Dacă adunăm o imagine a vieții unei persoane din informații atât de slabe, s-ar putea dovedi ceva de genul acesta. Deoarece nu există informații despre frații lui Alexandru sau despre soția și copiii lui, cel mai probabil a trăit singur cu mama sa. Și din moment ce tatăl său a murit devreme, mama lui și-a îndreptat toată dragostea și grija maternă doar asupra lui, la care Alexandru a răspuns cu aceeași dragoste și afecțiune puternică.
De obicei, acest lucru îl împiedică pe un bărbat care este deja destul de matur să își întemeieze propria familie. Psihologii de familie sunt foarte familiarizați cu astfel de cazuri. „Mama italiană” este din această operă. Dar să nu mergem atât de departe în presupunerile noastre. Vom nota că atunci când mama lui a murit, Alexandru și-a pierdut cea mai apropiată ființă și poate singura sa persoană apropiată. Acest lucru a devenit o încercare atât de dificilă pentru el, încât nu a putut să suporte consecințele și a început să ducă o „viață risipită”, care poate fi înțeleasă ca beție și altele asemenea. Și acesta este un moment duhovnicesc foarte important.
În astfel de încercări se dezvăluie ce este cel mai principal pentru om, fără de care el nu poate trăi. Dacă pierde acest lucru, atunci orice sprijin în viață, întreg sensul vieții dispare pentru el.
În viața Preacuviosului Varsanufie de Optina, care a trăit cam în același timp cu Sfântul Ierarh Alexandru din Harkov, există o poveste despre cum în tinerețe a cunoscut o fată care și-a iubit foarte mult logodnicul, iar când acesta a murit, ea însăși s-a transformat mental într-un cadavru viu.
Devenit deja monah, cuviosul Varsanufie le-a spus fiilor săi duhovnicești: „Dacă aș întâlni-o pe această fată acum, aș ști ce să-i spun. Ia-și spune: „Ați fost iubită? Și ca urmare a acestei iubiri a rămas doar o melancolie și pustiire, și ziceîi că nu veți mai iubi pe altul? Aș dori să vă dau un sfat: să vă dăruiți inima altei persoane, știți cui – lui Hristos, iar El o va umple de lumină și bucurie în loc de întunericul și melancolia care a rămas în urma iubirii unui om”.
Același lucru s-a întâmplat și în viața lui Alexandru. După moartea mamei sale, el a fost copleșit de întuneric și melancolie. Există doar două căi de ieșire din această stare: fie în sus către Dumnezeu, fie în abisul păcatului. Alexandru a urmat a doua cale, dar apariția miraculoasă a mamei sale decedate l-a îndreptat către prima.
Odată, după o petrecere, când s-a întors acasă noaptea târziu și s-a culcat în camera lui, a visat că mama lui a intrat și a spus: „Lasă toate acestea și intră într-o mănăstire”. Și Alexandru a găsit puterea să facă asta.
Viața monahală
La 1 septembrie 1899, Alexandru Petrovsky a intrat în mănăstirea Sfânta Treime Derman și a început, de asemenea, să lucreze ca profesor la școala parohială locală. La 9 iunie 1900, a dat jurământul monahal, păstrându-și vechiul nume. Puțin peste o lună, la 15 august 1900, a fost hirotonit la gradul de ierodiacon. Iar trei luni mai târziu, la 29 octombrie 1900, a devenit ieromonah. Totodată, a început să îndeplinească cele mai înalte ascultări în mănăstire, în calitate de econom și veșmântar, iar din 18 noiembrie 1900, și îndatoririle de stareț.
O asemenea „ascensiune rapidă în carieră” poate fi explicată prin faptul că în acei ani erau puțini oameni educați capabili să îndeplinească ascultari responsabile în mănăstiri. Frații erau în mare parte oameni de rând, iar motivația lor pentru viața monahală a fost, ca să spunem așa, diferită. În viitor, ieromonahul Alexandru va fi deseori transferat în diferite funcții bisericești cu ascultari responsabile legate de bani și putere. Acest lucru ne permite să tragem o concluzie despre onestitatea, integritatea lui, precum și despre capacitatea sa de a conduce oameni.
În 1901, ieromonahul Alexandru a fost transferat la mănăstirea Teofaniei din Kremeneț în funcția de trezorier. Și aici a început să lucreze ca profesor al Legii lui Dumnezeu într-o școală parohială și a devenit un participant activ la obștea mănăstirei Teofaniei de la Kremeneț, care a fost angajată în apărarea Ortodoxiei de catolicism și uniatism.
Doi ani mai târziu, în 1903, a fost trimis ca trezorier în îndepărtata eparhie a Turkestanului. Curând, această ascultare a fost completată de participarea la consiliul școlar eparhial și la comitetul de audit și funcția de econom al casei episcopale. Și după ceva timp a devenit membru al consistoriului duhovnicesc și trezorier al societății misionare. Clima locală a avut însă un efect negativ asupra sănătăţii părintelui Alexandru, iar în februarie 1906 a fost transferat la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Jirovițk, unde a devenit trezorier și conducătorul unei școli parohiale cu două clase.
În 1908, ieromonahul Alexandru a fost transferat la mănăstirea stauropegială Donskoi din Moscova, în funcția de stareț interimar. Acest pas este demn de remarcat pentru că la acea vreme a izbucnit un conflict serios în mănăstire între stareț, arhimandritul Iacov (Zabloțki) și obștea mănăstirii. Autoritățile bisericești au încercat să rezolve conflictul, dar fără rezultat.
Atunci s-a hotărât trimiterea în concediu a arhimandritului Iacov și chemarea ieromonahului Alexandru să-l înlocuiască. Adică înaltele autorități ale bisericii din Moscova nu au putut găsi un candidat potrivit în apropiere și l-au chemat pe trezorierul dintr-o mănăstire din Belarusul îndepărtat! Acest lucru poate indica atât gravitatea conflictului din mănăstirea Donskoi, cât și autoritatea ieromonahului Alexandru în cele mai înalte cercuri bisericești.
Primele dovezi despre caracterul părintelui Alexandru și starea lui duhovnicească au ajuns la noi cam din acea vreme. În primul rând, a reușit foarte repede să găsească un limbaj comun cu frații și să rezolve conflictul. Și în al doilea rând, a început să stârpească neajunsurile în comportamentul monahilor în timpul slujbelor. Așa că a cerut ca în timpul slujbelor bisericești să nu existe conversații străine și chiar mărturisiri ale pelerinilor.
Iată cuvintele din unul dintre directivele părintelui Alexandru: „Îi rog pe părinții din altar, amintindu-și de sfințenia locului, să nu se adune pentru a vorbi, ci să stea și să cânte în cor, așa cum a fost indicat mai devreme”.
Din 1911 până în 1917, părintele Alexandru este ridicat deja la rangul de egumen, a fost numit stareț al mănăstirii Schimbării la față a Mântuitorului din Lubensk. De aici s-au vorbit din nou despre el ca despre un om de rugăciune, un conducător harnic al mănăstirii și un păstor grijuliu pentru frați și pelerini. Revoluția din octombrie 1917 l-a găsit în aceast post.
În decembrie 1917, arhimandritul Alexandru a fost numit stareț la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Pskov-Pecersk. În 1918, s-a mutat la Poltava, iar o vreme a locuit cu episcopul local Teofan (Bistrov). În 1919 a devenit paroh a schitului-biserică din cadrul mănăstirii de maici Kozelșansk de pe râul Psel din provincia Poltava. Mănăstirea însăși fusese deja închisă de bolșevici, iar surorile s-au mutat la schit. De ceva vreme în mănăstire a existat o tipografie și un atelier de iconografie.
Multă lume se aduna la slujbe. Adesea în timpul slujbelor părintele Alexandru îi chemat pe toți închinătorii din biserică să cânte. Mănăstirea a funcționat destul de mult timp, până în anul 1932. După închiderea ei, prărintele Alexandru a mers la Kiev, unde a fost numit stareț la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae.
Slujirea ca arhiereu și martiriul
În acei ani, aceste cuvinte însemnau aproape același lucru. Arhiereii erau împușcați, trimiși în exil și schingiuiți în închisoare. Arhimandritul Alexandru a început acest drum al crucii la 30 octombrie 1932. În acea zi a fost sfințit episcop de Uman, vicar al eparhiei Kievului. Iar la 25 august 1933 a fost numit episcop de Vinița. În 1937, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop și numit în scaunul din Harkov.
Martorii oculari au și ei amintiri din această perioadă a slujirii sale. Ei au remarcat sociabilitatea și prietenia lui vlădica. Și, de asemenea, dorința de a transmite credincioșilor acea stare de rugăciune înaltă pe care o deținea el însuși. De asemenea, el îi chema adesea pe credincioși să cânte împreună și i-a învățat să se roage nu rece și formal, ci cu un sentiment viu în fața lui Dumnezeu. Iată cuvintele episcopului, citate de unul dintre martorii oculari: „Nici de la un om nu ați cere așa, oare cu atâta răceală se cere? Cântați toată lumea: „Dă, Doamne!”.
Iar poporul, inspirat de exemplul arhipăstorului lor, a cerut mila lui Dumnezeu din toată inima.
Pe 29 octombrie 1937, mitropolitul Kievului Konstantin (Diakov) a fost arestat la Kiev, iar la 10 noiembrie 1937 a murit subit în timpul unui interogatoriu. Există presupuneri că a fost ucis sau torturat până la moarte. În aceste împrejurări, arhiepiscopul Alexandru a fost numit administrator temporar al eparhiei Kievului. Această numire în vârful represiunilor lui Stalin a însemnat o represalie foarte rapidă împotriva lui, iar vlădica a înțeles foarte bine acest lucru. El le-a spus fiilor duhovnicești în acel moment: „Indiferent ce se va întâmpla în viitor, ține-ți-vă, fiți puternici”.
Și apoi evenimentele s-au dezvoltat conform unui scenariu din care unele momente amintesc foarte mult de persecuția de astăzi a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Pentru că persecutorii nu pot inventa nimic nou.
Pe 29 iulie 1938 a fost efectuată o percheziție la reședința lui vlădica Alexandru. Au fost găsite mai multe fotografii, corespondență, un sigiliu rotund și mai multe ștampile. Perchezițiile efectuate în 2023 în Lavra Peșterilor de la Kiev și alte mănăstiri din Ucraina au avut aproximativ aceleași rezultate: aceleași „probe” fără sens, pe baza cărora, totuși, au fost aduse acuzații foarte grave. Dacă astăzi susținătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt acuzați de propagandă anti-ucraineană și de discreditarea BOaU ca atribut al statalității ucrainene, atunci arhiepiscopul Alexandru a fost acuzat că „ar fi participat la o organizație bisericească antisovietică și că a dus agitație antisovietică în rândul populației menită să discrediteze activitățile guvernului sovietic”.
De asemenea, a fost acuzat de spionaj pentru Polonia doar pe motiv că era originar din Lutsk, care făcea parte din Polonia din 1921. Bineînțeles că avea acolo rude cu care coresponda. Și acesta a fost un motiv suficient pentru acuzația de spionaj.
La fel cum astăzi cărțile de rugăciuni ale editurilor rusești găsite servesc drept bază pentru acuzațiile de trădare. Istoria se repetă.
Un alt episod al anchetei este, de asemenea, foarte asemănător cu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Pentru a face acuzațiile mai credibile, ancheta l-a adus pe un anume K.A. Terlețki, care a fost un „diacon” renovaționist. Acest om, care nu-l văzuse niciodată pe ierarh, l-a calomniat pe arhiepiscopul Alexandru, spunând că „în timp ce făcea slujbele religioase, a desfășurat agitație antisovietică în rândul credincioșilor, aceștia din urmă au fost îndrumați din predicile sale că sistemul existent în URSS ar fi un fenomen temporar și că în viitorul foarte apropiat statele fasciste vor ataca URSS și, se presupune, vor câștiga și vor restabili sistemul monarhic. Petrovsky a cerut tuturor slujitorilor religioși și credincioșilor să se unească în jurul bisericii pentru a oferi asistență statelor fasciste”.
Cât de asemănător este aceasta cu declarațiile de astăzi ale „experților” în cazul jurnaliștilor ortodocși și al preotului Serhii Certilin! Ei susțin, de asemenea, că materialele jurnalistice fac parte din „ipsoul rusesc”, iar părintele Serhii a vorbit despre ” agresivitatea blocului NATO”.
Dar, după cum spune Sfânta Scriptură: „Cine sapă groapa (altuia) cade singur în ea şi cel ce rostogoleşte o piatră se prăvăleşte (tot) peste el” (Prov. 26:27). Doi ani mai târziu, ruloul represiunii l-a lovit pe K.A. Terlețki și în timpul unui interogatoriu a recunoscut că l-a calomniat pe episcopul Alexandru pur și simplu pentru că a vorbit adevărul, și anume pentru că i-a numit pe cei din Biserica Renovaționistă trădători ai credinței ortodoxe.
Arhiepiscopul Alexandru nu a scăpat de metodele crude de extragere a mărturiei la interogatoriu: el, un bărbat de aproape 90 de ani, a fost trecut printr-o „bandă transportoare”. Acesta este momentul în care mai mulți anchetatori interoghează multe ore, nepermițându-i celui interogat să doarmă. Există dovezi că a fost bătut în timpul interogatoriilor. Ei i-au cerut să recunoască vinovăția și, de asemenea, să dea mărturii incriminatoare împotriva altor clerici și credincioși, în special împotriva arhiepiscopului Dimitrie (Abașidze), care locuia la Kiev.
Vlădica Alexandru nu și-a recunoscut vinovăția și nu a mințit despre alții.
Pe15 martie 1939, a fost emis un „Rechizitoriu” în care se afirma că arhiepiscopul Alexandru, împreună cu alți inculpați din acest caz, erau membri ai unei „organizații bisericești monarhice antisovietice de spionaj” care „a desfășurat activități de spionaj în favoarea serviciilor poloneze, precum și propaganda antisovietică în rândul populației, cu scopul de a perturba activitățile puterii sovietice și de a o organiza lupta împotriva puterii sovietice”. Și la 17 iunie 1939 Tribunalul militar al raionului Harkov l-a condamnat pe arhiepiscop la 10 ani de închisoare. Însă doi ani mai târziu, în 1940, autoritățile bolșevice au considerat că acest lucru nu este suficient și cazul a fost trimis pentru investigații suplimentare.
A început din nou șirul de ore de interogatoriu și încercări de a găsi martori falși. Incapabil să reziste torturii, Sfântul Mucenic Alexandru a murit la 24 mai 1940 într-un spital de închisoare. Potrivit unor rapoarte, el a fost sugrumat.
Înmormântarea și proslăvirea
Înmormântarea arhiepiscopului nu a fost ușoară. După cum a spus ulterior unul dintre martorii oculari ai acestor evenimente, N.S Krivorucenko, cadavrul episcopului a fost dus din închisoare la morga din Harkov cu ordin de îngropare. Nu purta haine, fața și capul îi erau tăiate și bărbierite și doar o etichetă cu numele „Petrovsky” era legată de picior. Dar, literalmente, imediat a urmat o altă comandă din partea autorităților închisorii: să se returneze de urgență cadavrul la închisoare, deoarece ar fi fost trimis din greșeală.
Probabil, angajații morgii ar fi făcut-o dacă unul dintre ei nu s-ar fi dovedit a fi fost subdiacon. El și un alt portar, care era arhimandrit, l-au identificat pe vladica Alexandru. Riscându-și libertatea și, eventual, viața, au pus o etichetă pe cadavrul altei persoane, iar trupul sfântului a fost scos în secret noaptea și îngropat în cimitirul satului Zalyutina, îmbrăcat în haine de episcop.
Portarul-arhimandrit a săvârșit slujba de înmormântare. Vestea înmormântării secrete a iubitului arhipăstor și a locului de înmormântare a fost transmisă credincioșilor din gură în gură. Mormântul a devenit foarte repede un loc de pelerinaj.
În 1993, sfințitul mucenic Alexandru, arhiepiscopul Harkovului, a fost trecut în rândul sfinților, fiind cinstit la nivel local, iar în 2000 a avut loc canonizarea sa la nivelul întregii biserici în rândul noilor noi martiri și mărturisitori.
Postfaţă
În timpul dezghețului din perioada conducerii lui Hrușciov și a dezmințirii cultului personalității lui Stalin, cazul arhiepiscopului Alexandru a fost reconsiderat. În timpul anchetei, s-a dovedit că anchetatorul în acest caz era asistentul șefului departamentului 4 al Administrației NKVD pentru regiunea Harkov D.M. Epelbaum, care a falsificat multe dosare penale și a bătut victimele în timpul interogatoriilor.
De asemenea, s-a aflat că „diaconul” renovaționist Terlețki era un agent secret al NKVD și a fost folosit ca momeală pentru a acuza oameni pe care nu i-a văzut niciodată în viața sa. Ambii au fost arestați în 1939. Acela a fost momentul în care ofițerii NKVD, care erau implicați în represiune și au trimis oameni nevinovați să fie împușcați, au fost ei înșiși reprimați doar câteva luni mai târziu.
Persecutorii Bisericii de astăzi, care arestează oameni sub acuzații complet ridicole, chiar nu cred că le-ar putea veni și lor rândul?!
Cei care îi trimit după gratii pe susținătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene pur și simplu pentru că aparțin Bisericii adevărate, chiar nu înțeleg că vor trebui să răspundă pentru nelegiuirea lor?! Chiar nu le este frică nici de judecata umană, și nici de judecata lui Dumnezeu? „Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evr. 10:31), a scris apostolul Pavel. Oare aceste cuvinte sunt spuse așa pur și simplu?
Totuși, nu aici aș vrea să închei povestea despre sfîntul ierarh mucenic Alexandru. Să ne întoarcem la acel moment din viața lui când era înfundat în întunericul beției și al vieții dezordonate, neavând puterea să înfrunte moartea mamei sale. Mulți oameni, în orice moment, confruntați cu necazuri în viața lor, cad în disperare. Ei încep să devină bețivi și să se afunde în abisul păcatului. Mulți dintre ei nu reușesc să se ridice niciodată și pier.
Sfântul Alexandru ar fi putut pieri dacă nu ar fi găsit puterea de a se ridica și de a veni la Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu-i respinge niciodată pe cei care vin la El. Nici pe bețivi, nici pe desfrânați, nici pe tâlhari și așa mai departe. Prin urmare, oricât de dificil ar fi uneori, indiferent de evenimentele tragice care se întâmplă în viață, nu poți dispera, nu te poți îndoi de mila lui Dumnezeu, trebuie să te ridici și să vii la Tatăl Ceresc. Atunci vei găsi atât curaj și putere să mergi prin viață pe calea care-i place lui Dumnezeu. Un exemplu izbitor în acest sens este arhiepiscopul Alexandru de Harkov.
Sfinte mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ministrul polonez de externe Radosław Sikorski și ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha. Imagine: PAP/Tomasz Gzell
Ministrul de Externe Ucrainean a declarat că atât Kievul, cât și Varșovia sunt interesați să rezolve neînțelegerile privind problemele istorice.
Autoritățile ucrainene confirmă că nu există obstacole în desfășurarea activităților de căutare și exhumare pe teritoriul lor. Acest lucru a fost anunțat de ministrul polonez de externe Radosław Sikorski în urma unei întâlniri cu ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha, după cum a raportat agenția de presă poloneză PAP.
De mulți ani, partea poloneză a cerut autorităților ucrainene să ridice interdicția privind căutarea și exhumarea victimelor poloneze ale masacrului din Volyn.
„Ucraina confirmă lipsa obstacolelor pentru instituțiile poloneze de stat și persoanele fizice care desfășoară activități de căutare și exhumare pe teritoriul ucrainean în cooperare cu instituțiile ucrainene relevante, în conformitate cu legislația ucraineană și își declară disponibilitatea de a lua în considerare cererile în acest sens”, a spus Radosław Sikorski în timpul conferinței de presă comună după întâlnire.
Ministrul polonez de externe a subliniat că aceasta este o declarație convenită de comun acord.
„Fiecare familie are dreptul de a onora memoria strămoșilor lor, deci în cadrul unui grup de lucru comun ucraineano-polonez sub auspiciile ministerelor culturii din ambele țări, lucrăm la elaborarea de activități și mecanisme practice pentru efectuarea căutărilor și a exhumării”, a declarat la rândul său ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha.
Potrivit acestuia, atât Kievul, cât și Varșovia sunt interesați să rezolve neînțelegerile în problemele istorice.
UJO a informat mai devreme că șeful Institutului Polonez pentru Memorie Națională a remarcat că nu poți deveni parte a civilizației europene fără a respecta morții și fără a permite înmormântarea a 120.000 de oameni.
Vehiculul în care a fost dus părintele Ioan Rozman. Imagine: Facebook Marina Ceipeș
În pofida faptului că aveau toate documentele necesare, angajații CTR au refuzat să-l elibereze pe preot, propunându-i să facă apel la președintele Zelenski.
Pe 12 decembrie 2024, secretarul Eparhiei de Hust a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereul Ioan Rozman, a fost dus într-o direcție necunoscută de către angajații Centrului Teritorial de Recrutare (CTR).
Pe videoclipul postat de Marina Ceipeș se arată că încercările credincioșilor de a preveni ridicarea preotului au întâmpinat un răspuns dur. Unul dintre ofițeri a tras un foc de avertizare în aer și a amenințat că va împușca în picioarele oamenilor.
Pe pagina sa de Facebook, Marina Ceipeș a scris: „Preotul nostru a fost reținut în mod nejustificat la CTR Berehove timp de peste 20 de ore. Nu ni se oferă nicio explicație – doar amenințări și insulte. Solicităm o atenție maximă a publicului asupra acestei probleme”.
De asemenea, ea a subliniat că preotul deținea toate documentele necesare, dar ofițerii CTR au refuzat să-l elibereze, sfătuindu-l să-și adreseze preocupările direct președintelui Zelenski.
Potrivit Marinei Ceipeș, protoiereul Ioan Rozman a fost dus într-un vehicul și nu i s-a permis să comunice cu soția sa.
Femeile au depus o sesizare la poliție cerând o anchetă cu privire la acțiunile ofițerilor CTR, inclusiv utilizarea armelor de foc.
Situația privind reținerea ilegală a clericului rămâne tensionată, iar locul unde a fost transportat acesta rămâne necunoscut.
ACTUALIZAT. Pe 13 decembrie s-a aflat că preotul a fost eliberat. Parlamentarul Artem Dmytruk a scris pe canalul său de Telegram că părintelui Ioan i-au fost restituite documentele și obiectele personale.
UJO a informat mai devreme că doi preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au fost duși la CTR din Hust imediat după liturghia de duminică și ținuți acolo pe tot parcursul zilei, stârnind proteste din partea credincioșilor și a locuitorilor orașului.
