Sfântul Nicolae Velimirovici

 Despre încercarea lui Toma

Fresca – Poceaev

Domnul meu şi Dumnezeul meu (Ioan 20: 28).

Când Maria Magdalena a auzit glasul Celui înviat cu inima ei, ea a strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Când Saul a văzut lumina orbitoare de pe drumul Damascului şi a auzit cuvintele Celui înviat, el a adeverit: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Când păgânii, uluiţi, vedeau cum mii de nenumărate mii de mucenici merg cu bucurie la chinuri, şi îi întrebau Cine este Acest Hristos pentru care sunt fericiţi să moară, ei răspundeau într-un glas: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Când înţelepţii lumii acesteia ridiculizau oştirile de nevoitori ai pustiei văzute sau gândite, întrebându-i Cine este Acela pentru care iau asupra lor o viaţă atât de groaznică, ei cu toţii răspundeau cu acest răspuns: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Când batjocoritorii îşi râdeau de fecioarele care se închinaseră lui Dumnezeu, întrebându-le Cine este Acela pentru care au renunţat ele la căsătorie, ele toate răspundeau la fel: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Când zgârciţii, uluiţi, îi întrebau pe cei bogaţi pentru Cine şi-au împărţit ei toate averile săracilor facându-se ei înşişi mai săraci decât toţi, aceştia răspundeau întotdeauna la fel: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Unii L-au văzut şi au zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Alţii doar L-au auzit şi au zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Alţii numai L-au simţit şi au zis: Domnul meu şi Dumneueul meu! Alţii I-au văzut prezenţa doar din ţesătura evenimentelor şi destinele personale ale oamenilor şi popoarelor şi au zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Alţii I-au simţit prezenţa în propriile lor vieţi şi au strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Unii doar L-au recunoscut după vreun singur semn, în vieţile lor sau ale altora, şi au strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iar unii au auzit doar despre El de la alţii şi au strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Cu adevărat, aceştia din urmă sunt cei mai binecuvîntaţi!

Să strigăm şi noi, fraţilor, din toată inima, indiferent pe ce cale am ajuns să recunoaştem prezenţa Lui în vieţile noastre, sau cum am ajuns să aflăm despre El: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Căci Domnului Dumnezeului nostru se cuvine toată slava şi mulţumită în veci.

Despre experienţa personală a Sfinţilor Apostoli

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, – Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă -, Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă (I Ioan 1: 1-3).
Iată, aceasta este predicarea apostolică! Apostolii nu grăiesc ca înţelepţii acestei lumi sau ca filozofii, şi mai puţin ca teoreticienii care fac supoziţii despre lucruri în scopul de a afla ceva. Apostolii grăiesc despre acelea pe care nu le-au căutat, dar care pe neaşteptate i-a înconjurat, despre lucruri pe care nu le-au descoperit ei ci care, aşa zicând, i-au descoperit ele pe apostoli, şi i-au cucerit! Apostolii nu erau oameni care să se fi ocupat cu investigări spirituale, sau psihologice, şi cu atât mai puţin de spiritism. Ei erau oameni simpli, în cea mai mare măsură ocupaţia lor era pescuitul – o ocupaţie cât se poate de practică, de experenţială. Pe când pescuiau, de ei S-a apropiat Dumnezeu-Omul Care treptat şi cu grijă i-a atras spre o nouă chemare în slujba Lui. La început ei nu au crezut în El, dar treptat şi cu grijă, întrebându-se mult, ezitând şi chiar îndoindu-se, ei au venit către El şi L-au recunoscut. Doar după ce L-au văzut de multe ori cu proprii lor ochi, şi numai după ce L-au examinat şi L-au simţit cu propriile lor mâini, au crezut Apostolii în Hristos Domnul, Om şi Dumnezeu. Ceea ce ei au trăit era suprafiresc, dar metoda lor de recunoaştere a acestui suprafiresc a fost cu totul senzorială, învăţată prin vederea nemijlocită, materială, pozitivă. Nici un învăţat contemporan nu ar putea folosi o metodă mai pozitivă de cunoaştere a lui Hristos. Apostolii au fost martorii nemijlociţi nu doar ai unei singure minuni, ci a nenumărate minuni. Ei au auzit cu urechile lor nu doar o singură învăţătură, ci atât de multe, încât lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris (loan 21: 25) despre ele. Timp de patruzeci de zile după înviere, ei L-au văzut cu ochii lor pe Domnul înviat: ei au umblat pe cale împreună cu El, au vorbit cu El, au mâncat cu El, şi I-au pipăit coasta şi L-au atins cu mâinile lor. într-un cuvânt, ei L-au cunoscut prin mii de împrejurări şi experienţe minunate de prima mână, prin care ei au învăţat şi au adeverit un fapt mare şi suprem, anume că Hristos este Dumnezeu şi Omul, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Mântuitorul omenirii Cel iubitor de oameni, şi Judecătorul Atotputernic al viilor şi al morţilor.

O Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, Carele ai înviat a treia zi din mormânt, întăreşte în noi credinţa şi focul iubirii de Tine, precum şi întru Sfinţii Apostoli acestea ai binevoit, căci Ţie se cuvine slava şi mulţumită în veci.

Despre mărturia celor vrednici de crezare

Pentru că noi…am văzut slava Lui cu ochii noştri(II Petru l: 16).
Când Sfinţii Apostoli vorbesc despre Slăvită Înviere a Domnului nostru ei vorbesc întotdeauna la plural. Căci fiecare dintre ei, dând mărturia lui, o dă şi pe a tuturor celorlalţi. Astfel, Apostolul Petru scrie: Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut salva Lui cu ochii noştri (II Petru 1:16). Natanail nu a voit să creadă doar din auzite. De aceea Apostolul Filip l-a invitat pe Natanail să vină şi să vadă (Ioan 1: 46). Natanail a venit, a văzut şi a crezut. Aşa a fost şi cu ceilalţi apostoli: până ce nu s-au apropiat de Hristos, până ce nu au auzit, şi până ce nu au văzut, ei nu au voit să creadă. Miturile şi basmele cele isteţe şi meşteşugite în mod clar nu aveau nici un fel de trecere la Sfinţii Apostoli. Căci minţile lor sănătoase şi ancorate în realitate voiau fapte palpabile, iar nu poveşti.

O, fraţilor, Credinţa noastră este realitate solidă şi dovedită mereu şi mereu, de-a lungul veacurilor. Urmele paşilor lui Dumnezeu sunt vii în istoria lumii. Nimeni nu are nevoie să se îndoiască. Dovezile învierii lui Hristos sunt de neînlăturat. Nimeni nu are nevoie să deznădăjduiască de ea. Căci îndoiala şi deznădejdea sunt viermii ce se nasc din ţesătura necontenită a păcatului. Cel care luptă să nu mai păcătuiască vede limpede urmele vii ale lui Dumnezeu în lume şi recunoaşte clar învierea lui Hristos.

O Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, întăreşte-ne pre noi cu puterea Duhului Tău Celui Sfânt, ca să nu mai păcătuim şi orbi să nu mai fim Prezenţei Tale celei vii din lume, iar Sfântă Învierea Ta să o vedem şi să o slăvim! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci. Amin.