Autor: Mitropolia Kastoriei
Marţi, 21 aprilie 2015
În biserica bizantină a Maicii Domnului – Mozemviki – a Sfântului Mina, a liturghisit astăzi, marţi, 21 aprilie 2015, Preasfinţitul Episcop de Obuhov, Iona, care se află în aceste zile în oraşul Kastoria.
Împreună-rugător la Dumnezeiasca Liturghie a fost Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Kastoria, kyr Serafim, dar şi o mulţime de credincioşi şi elevi din clasele mai mici.
Înaltpreasfinţitul nostru Mitropolit a mulţumit Episcopului de Obuhov pentru prezenţa sa, spunând ca este o mare binecuvântare prezenţa sa, deoarece PS Sa a venerat de multe ori, iar mâinile PS Sale au ţinut de multe ori nestricăcioasele moaşte din Lavra Kievului.
I-a urat ca călăreţul Sfântul Mina să-i fie pururi ajutor osardnic şi aparator grabnic în viaţă.
Episcopul Iona i-a mulţumit din inimă Mitropolitului Serafim pentru marea lui inima si iubire şi a cerut clerului şi poporului din Kastoria să se roage pentru el şi ţara lui până ce va depăşi marea încercare prin care trece.
Sursa: imkastorias.gr