Pomenirea SF. IERARH SPIRIDON AL TRIMITUNDEI
[slideshow]
Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 12 decembrie pe Sfântul Ierarh Spiridon. Sfântul s-a născut în anul 270 în localitatea Askia din Insula Cipru, din părinţi simpli, iar principala îndeletnicire a copilăriei sale a fost paşterea oilor. Sfântul Spiridon a cunoscut taina nunţii, iar după ce a murit soţia sa (foarte devreme), a îmbrăcat haina monahală, cheltuindu-şi averea pentru cei care erau în lipsă şi în nevoie. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, căci „vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat, şi izgonea duhurile rele numai cu cuvântul“, Sfântul Spiridon a devenit păstorul spiritual al credincioşilor din cetatea Trimitundei. A trăit în timpul marelui împărat Constantin, fiind un susţinător neclintit al dreptei credinţe, pe care totdeauna a prezentat-o oamenilor nealterată, făcând vii cuvintele Mântuitorului pentru cei ce erau în întuneric.
După o viaţă întreagă în care a slujit cu vrednicie Bisericii din Trimitunda, în anul 348 d. Hr., la vârsta de 78 de ani, Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la Domnul, fiind îngropat în Biserica „Sfinţii Apostoli“ din cetatea Trimitundei, din Insula Cipru.
După ce saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul său pentru a-i muta moaştele la Constantinopol. Atunci i-au descoperit trupul întreg, înconjurat de o bineplăcută mireasmă de busuioc, semn al sfinţeniei vieţii sale. La căderea Constantinopolului în mâinile turcilor, în 1453, sfintele sale moaşte au fost mutate în Serbia, iar de aici un părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, le-a adus în Grecia. În prezent, moaştele Sfântului Ierarh Spiridon se găsesc într-o biserică din insula grecească Corfu, biserică aflată la 100 de metri de Mitropolie.
Sursa: Basilica.ro