CANOANELE ŞI ACATISTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL
Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, glasul al 4-lea:
Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Nu este asemenea Ţie, Preaslăvite Doamne, căci cu mână tare ai mântuit pe poporul pe care l-ai câştigat, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe mai-marele între Apostoli astăzi, ca pe cel întâi-chemat al lui Hristos, cu cântări de Dumnezeu insuflate după vrednicie să-l lăudăm.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce este mai înainte de veci, mai înainte de tine cunoscându-te, te-a rânduit, Preafericite Apostole Petru, ca pe un mai mare al Bisericii şi întâi pe scaun şezător.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeu a zis că nu trup, nici sânge, ci Tatăl ţie ţi-a insuflat să numeşti pe Hristos Fiul Cel Adevărat al Dumnezeului Celui Preaînalt, Apostole.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Muntele cel Sfânt, Carul cel mai presus de gând, pe Maica lui Dumnezeu şi Fecioară cu adevărat după naştere, să o lăudăm.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, fericite şi vistierie prea tare a Împărăţiei, gura lui Hristos Dumnezeu Cea Preadulce te-a arătat. Pentru aceasta te lăudăm, Sfinte Apostole Petru.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe piatra Ortodoxiei tale a întărit Stăpânul Iisus Biserica neclintită, întru care, Sfinte Apostole Petru, pe tine te mărim.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cât este mai presus decât îngerii, Sfântul Apostol Petru în trup, că acestuia Hristos Dumnezeu i-a zis că va fi, întru luminată venirea Lui, judecător şi împreună şezător.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce nu ştii de nuntă, care pe Dumnezeu Întrupat L-ai născut, întăreşte-mă pe mine, cel ce mă clatin din pricina asuprelilor patimilor, că nu este Ajutătoare afară de tine, Preacurată.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Acesta este Dumnezeul nostru, Care din Fecioară, S-a întrupat şi firea omenească o a îndumnezeit, pe Care lăudându-L strigăm: Slavă, puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De oameni vânător dumnezeiesc, precum s-a făgăduit, Hristos pe tine te-a făcut, ţie întâi încredintâdu-ti turmele Bisericii Sale.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dătătorul de viaţă Iisus, Cel Ce este rugat de tine, Care ţi-a dat ţie puterile Sale a lega şi a dezlega, Apostole Petru, să-mi fie Milostiv.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Roagă-te cu deadinsul, Sfinte Apostole Petru, ca să se deschidă Împărăţia lui Hristos, celor ce cinstesc dumnezeiască pomenirea ta, cu credinţă neîndoită.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Doamnă cu totul Lăudată, de Dumnezeu Născătoare, gândurile mele cu rugăciunile tale curăţindu-le, arată-mă bine roditor, Maica Dumnezeului tuturor.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Ce1 Ce ne-ai câştigat pe noi popor ales, cu sângele Tău, Doamne, pacea Ta dă-ne-o nouă, păzind într-un gând turma Ta.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce din dragoste a luat îndrăznire către Dumnezeu, după vrednicie este minunat, vânătorul şi cel neînvăţat, făcând minuni preaslăvite cu harul.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu aur, nici argint pentru Tine, Hristoase, dumnezeiescul Tău Apostol, ci virtutea câştigând, s-a îmbogăţit cu puterea minunilor.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndreptatu-s-au gleznele şi paşii şchiopilor, cu cuvântul tău cel lucrător, că prin dumnezeiescul Duh, s-au săvârşit preaslăvite lucruri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Întrupatu-S-a Dumnezeu după Ipostas, Curată, din tine cu trupul unindu-Se, rămânând Nemicşorat Cel fără de trup, după dumnezeiasca fiinţă.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
În chit trei zile fiind Iona Hristoase, mai înainte Te-a însemnat pe Tine Cel fără de moarte, cum că aveai să fii mort de bunăvoie trei zile în pântecele pământului.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Precum de demult, Hristoase, pe Apostolul Petru, cel ce a umblat cu picioarele pe apă, cu dreapta Ta l-ai mântuit şi pe mine cel cufundat în viforul ispitelor celor cumplite, mă mântuieşte ca un Îndurat.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lăsat-ai, Sfinte Apostole Petru, cele ce nu sunt şi la cele ce sunt ai ajuns, ca un neguţător oarecare! Şi cu adevărat ai dobândit pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cei ce se nevoiau fără pricepere a ispiti pe Duhul cel Preasfânt, Apostole Petru, i-ai omorât; pe Care tu întâi Dumnezeu L-ai numit, lămurit arătându-L a fi Dumnezeu, preafericite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce este mai presus decât toată fiinţa, întrupat L-ai născut nouă. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, cu buzele şi cu sufletul te vestim.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Pe propovăduitorii cei tari şi de Dumnezeu vestitori, căpetenia ucenicilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăţilor şi odihnei Tale. Căci chinurile acelora şi moartea ai primit mai vârtos decât toată roadă, însuţi Cel Ce ştii cele din inimă.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cuvinte Cel fără de început, Care ai fost întru început împreună cu Tatăl şi cu Duhul, Fiule Unule-Născut, bine eşti Cuvântat şi Preaînălţat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După dumnezeiasca rânduială a milostivirii lui Hristos învăţându-te a urma, te-ai eliberatmai înainte de patimă, Apostole Petru, a cădea în viforul lepădării.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ţie, celui întâi chemat şi foarte iubit, ca celui între Apostoli cu bună slavă întâi pe scaun şezător, Hristos S-a arătat întâi după ce a înviat din mormânt.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lepădarea ta cea de trei ori, cea mai înainte de patimă vindecând-o Stăpânul, cu întrebarea de trei ori cea de Dumnezeu grăită, Sfinte Apostole Petru, a întărit dragostea ta.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mai întâi pe tine te-a pus, Apostole Petru, mărturisitor iubirii celei spre Hristos, Cuvântul Cel Ce ştie toate ca un Dumnezeu. Pentru aceasta şi turma Sa cea iubită ţie ţi-a încredinţat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Fecioară, Maica Mântuitorului Hristos, Mărirea tuturor cetelor cereşti şi Bucuria Sfinţilor Apostoli, împreună cu ei, roagă-te Fiului tău, ca să ne mântuiască pe noi, robii tăi.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Cel Ce toate le porţi cu puterea Ta cea negrăită, Hristoase, pe cuvioşii Tăi tineri, în văpaie i-ai rourat, pe cei ce strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mâinile îţi vor întinde şi pe Cruce te vor încinge, Stăpânul mai înainte zicând, Sfinte Apostole Petru, ţi-a poruncit ţie, să-I urmezi Lui, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvântul Darului, pe Enea cel slăbănog cumplit şi pe Tavita cea moartă, minuni făcând, o ai înviat, pe cei ce strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristoase, Cel ce ai arătat Apostolului Petru a fi păgânii curăţiţi cu raza Duhului, curăţeşte-mi şi mie gândurile, celui ce strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Fecioară care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul, întunericul sufletului meu, cu rugăciunile tale gonindu-1, luminează-mă pe mine cel ce strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Pe tine Mireasa cea Preaslăvită şi Născătoarea de Dumnezeu cea Preasfântă, care ai născut pe Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute, cu cântări te slăvim.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Darul tău cel preaînalt se măreşte după vrednicie, că umbra ta, Sfinte Apostole Petru, alungă patimile neputincioşilor. Pentru aceasta pe tine te mărim.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Simon vrăjitorul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, cel ce s-a ridicat cu năluciri spre înălţimea cerului, surpându-l cu dumnezeiască putere, negrăit Apostolul Petru se fericeşte.
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezlegare de greşeli cu rugăciunile tale şi luminare inimii şi veselia duhului dă celor ce laudă pomenirea ta, Apostole.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Dumnezeu zămislind Fecioară, de Dumnezeu Născătoare te numeşti după vrednicie. Pentru aceasta credincioşii cu un glas slăvindu-te, cu cântări te mărim.
Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, glasul al 4-lea:
Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cel tăiat pe cea netăiată…
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cele ce sunt, numind Hristos cu dumnezeiasca cunoştinţă cele ce nu sunt, Preafericite Apostole Pavel, Acela din pântecele maicii tale te-a ales ca să porţi înaintea păgânilor dumnezeiesc numele Lui, care este mai presus decât tot numele, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tăiere împrejur a opta zi săvârşind şi râvnitor părinteştilor aşezăminte, Sfinte Pavel, fiind şi din sămânţa iudaică şi din neamul lui Veniamin şi după Lege fariseu arătându-te, toate le-ai socotit ca nişte gunoaie şi pe Hristos ai dobândit, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vestindu-ţi ţie strălucirea dreptei credinţe, ceea ce era să fie, Apostole Pavel şi stricarea înşelăciunii, Hristos arătându-Se în munte în chipul fulgerului, ochii cei trupeşti ţi-a întunecat, iar sufletul ţi-a înţelepţit cu cunoştinţa Treimii, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preacurată, Maica lui Dumnezeu Celui Atotputernic, Ceea ce ai răsărit din seminţie împărătească, Stăpână şi care numai tu ai născut cu trup mai presus de fire pe Dumnezeu, Cel Ce împărăteşte peste toate, mântuieşte-mă de primejdii pe mine, cel ce cânt Fiului tău, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea celor ce…
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu sufletelor credincioşilor te-ai pus piatră de temelie de mult preţ, în capul unghiului, a Mântuitorului şi Domnului.
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Totdeauna omorârea lui Iisus în trupul tău după adevăr, Sfinte Apostole Pavel, purtând-o, te-ai învrednicit vieţii cu adevărat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Preafericite Apostole Pavel, roagă-te să se zidească pe temelia ta strălucirea virtuţilor celor lăudate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine acum te fericesc, precum mai înainte ai zis, Preacurată, toate neamurile omeneşti, cele ce se mântuiesc prin tine acum.
Cântarea a 4-a. Irmos. Doamne şezut-ai pe Apostolii…
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Încălecat-a ca un leu sălbăticeşte pierzând Biserica lui Hristos Saul oarecând; dar a fost îmblânzit cu glasul dumnezeiesc al Mielului luiDumnezeu şi turma, pe care o gonea, a fost încredinţată lui ca unui păstor.
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce era să lumineze lumea s-a întunecat şi dânsul la Anania a fost trimis, dându-i luminare sufletului şi trupului, de dumnezeiască arătare vasul alegerii învăţându-se de la dânsul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin Sfântul Apostol Pavel după vrednicie Damascul s-a adăpat, că dintru acela ca din Rai oarecând, acesta a ieşit izvor mare de ape dumnezeieşti şi a adăpat din destul tot pământul cu cunoştinţa de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Surpat-a pe cei puternici de pe scaune Domnul, precum Fecioara şi Maica a zis şi pe cei flămânzi i-a umplut de dumnezeieşti bunătăţi, pe cei ce strigă cu credinţă: Slavă puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a. Irmos: Luminează-ne pe noi..
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu adevărată laudă ţi-ai ales, Sfinte Apostole Pavel, crucea Împăratului Hristos, pururea purtând-o ca o biruinţă.
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ţie a vieţui este Hristos, iar a muri dobândă aleasă; căci cu dragosteîmpreună te-ai răstignit pentru noi, Apostole Pavel, Mărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bucuratu-te-ai după adevăr întru Domnul, Sfinte Pavel Cinstite, când ai ieşit din trup şi ai mers la Dătătorul de Viaţă Hristos Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bucură-te după adevăr Cămara fecioriei, Chemarea strămoaşei şi Dezlegarea blestemului strămoşului.
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toate cele stricăcioase ale lumii defăimându-le, rănindu-te cu dragostea Stăpânului şi cu dorul mântuirii celei de obşte, ai voit a mărturisi de Dânsul, Sfinte Apostole Pavel, Fericite! Şi acum pentru lume roagă-te!
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După vrednicie ţi-a dăruit ţie Hristos viaţă în ceruri, Apostole Pavel; că aici cetate stătătoare n-ai poftit, fericite, credincioasă slugă fiind şi săvârşitor al tainelor Lui.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un ales următor al Stăpânului şi ca cel ce s-a îmbrăcat într-Însul, Apostolul Pavel cu adevărat tuturor toate a fost, ca pe toţi să-i dobândească şi să mântuiască pe popoare; şi le-a mântuit cu adevărat, lui Hristos vânând marginile.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Căutat-a spre tine Domnul, înnoind fiinţa mea ca un puternic, lucruri mari făcând, de Dumnezeu Născătoare, precum ai zis, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Şi m-a izbăvit prin tine din stricăciune Dumnezeul meu, ca un Milostiv.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Pe propovăduitorii cei tari şi de Dumnezeu vestitori, căpetenia ucenicilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăţilor şi odihnei Tale. Căci chinurile acelora şi moartea ai primit mai vârtos decât toată roadă, însuţi Cel Ce ştii cele din inimă.
Cântarea a 7-a. Irmos: În câmpul Deiera…
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fost-a, Hristoase, pecete şi cunună Apostolilor Tăi, cel ce a fost chemat în vremile cele mai de pe urmă şi cu osârdie pe toţi i-a întrecut, cu care credincioşii Bisericii cântă Ţie: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Măcar că a şi gonit mai întâi Biserica Ta Apostolul Pavel legatul, dar îndrăzneala cea dintâi o a întrecut cu râvna cea mai de pe urmă, că a adunat, Hristoase, neamurile cele ce strigă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu din Ierusalim ai propovăduit tuturor Evanghelia şi înconjurând împrejur tot pământul până la hotarele Iliricului, Sfinte Apostole Pavel, învăţând, ai strigat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întru uimire ridicându-te, la al treilea cer ai ajuns, preafericite şi auzind graiuri negrăite, ai strigat: Slavă Tatălui Celui Preaînalt şi Fiului strălucirii celei de pe un Scaun şi Duhului Celui Ce încearcă arătat adâncurile lui Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca rouă pe lână întru tine, Fecioară, S-a pogorât Hristosşi Purtător de trup din tine a ieşit, împreunând cele risipite mai întâi şi pace pe pământ şi în cer dăruind; Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: La muntele cel sfânt…
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stăpânit a fost de dragostea Ta, Apostolul Pavel şi cu bună schimbare s-a prefăcut, că n-a vieţuit lui şi pururea pomenitul, ci Te-a avut pe Tine Îndurate, vieţuind întru sine, întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Logodit-ai ca pe o mireasă Biserica a o pune înaintea Mirelui Hristos, că logoditor acesteia te-ai arătat, Sfinte Apostole Pavel, de Dumnezeu purtătorule. Pentru aceasta te mărim întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Nevoitu-te-ai cu bună nevoinţă şi sfârşindu-ţi alergarea ta, după lege, vistieria credinţei o ai păzit; pentru aceasta te-ai învrednicit, Sfinte Apostole Pavel, cununilor dreptăţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bucură-te, Scaunul Domnului cel în chipul focului; Bucură-te Mireasă, care nu ştii de mire, Fecioară. Bucură-te, Norule, care ai răsărit pe Soarele Dreptăţii, pe care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Întrecut-ai hotarul firii…
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Închinămu-ne lanţului tău pe care pentru Hristos ca un făcător de rele l-ai purtat şi sărutăm rănile, Sfinte Apostole Pavel, cele ce le-ai purtat pe trupul tău cel lăudat şi de biruinţă purtător.
Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acum te-ai dezlegat, Apostole, la Cel de tine dorit neîncetat şi cu Acela împreună sălăşluindu-te ca o slugă, cu rugăciunile tale cele neîncetate, pe slugile tale la tine le trage.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Acum nici în chip întunecat şi nici în oglindă este văzut Domnul Hristos de tine, ci mai vârtos faţă către faţă îl vezi, în chip desăvârşit descoperindu-ţi ţie cunoştinţa Dumnezeirii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cuvântul cel fără de trup, Cel Ce a voit a înnoi firea mea, L-ai primit şi pe Dânsul Întrupat L-ai născut, Fecioară. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, neîncetat te slăvim.
Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, glasul al 4-lea:
Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Condacul 1
Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor!
Icosul 1
Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat Făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preaales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea, cântăm ţie:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al Tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, mai mare decât toţi cuvântătorii de Dumnezeu;
Bucură-te, întâiule între iconomii duhului;
Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta adevărat Dumnezeu L-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră preanesfărâmată a Bisericii;
Bucură-te, temelie preaîntemeiată a mărturisirii;
Bucură-te, începătura cea puternică a credinţei;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, cel prin care Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, cel prin care Satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Petre, apostole!
Condacul al 2-lea
Vederea ta cea înţelegătoare curăţind-o, ai intrat în sânurile părinteşti, o, minune, şi într-însele ai văzut, fără ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu, împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, propovăduindu-L pe Dânsul şi cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Luminat fiind de fulgerări neapropiate înţelegerii, când ţi s-a arătat din cer lumină, care biruia lumina soarelui, atras ai fost, Pavele, spre credinţă îndumnezeită, şi vas alegerii te-ai făcut. Pentru aceea cântăm ţie:
Bucură-te, privitorule al luminii celei nemărginite;
Bucură-te, tăinuitorule al Tainelor lui Hristos;
Bucură-te, binecuvântătorule al Bisericii;
Bucură-te, preaînţelepte propovăduitor al lumii;
Bucură-te, că întru tine vieţuieşte Hristos, Care pentru lume S-a răstignit;
Bucură-te, că până la al treilea cer te-ai suit;
Bucură-te, că la înălţimea raiului ai fost răpit;
Bucură-te, mare învăţător al neamurilor;
Bucură-te, al credincioşilor prin duhul născător;
Bucură-te, cel prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, cel prin care întunericul s-a alungat;
Bucură-te, Pavele, apostole!
Condacul al 3-lea
Trecând toată firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos Cel iubit al tău şi te-ai arătat împreună cu Dânsul un duh, numai lui Hristos vieţuind, pe Hristos îndrăgind, pe Hristos socotindu-L răsuflare, lumină şi dragosteşi cântându-I: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Intrând în norul cel mai presus de lumină al privirii, ţi-ai muiat buzele tale, Petre, şi umplându-te întâi de Dumnezeu, ne-ai împărtăşit pe noi de dumnezeiescul dar, cu învăţăturile tale cele de Dumnezeu scrise. Pentru aceea, zicem ţie acestea:
Bucură-te, îndumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, născutule al luminii celei neînserate;
Bucură-te, pescarule, al pescarilor mai întâiule;
Bucură-te, cerule, decât cerurile mai înaltule;
Bucură-te, că te-ai arătat al dumnezeieştii firi părtaş;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;
Bucură-te, sfătuitorule de trebuinţă al Bisericii;
Bucură-te, bătrân folositorule al turmei lui Hristos;
Bucură-te, îndulcire preadesfătată a minţilor;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, prin care credinţa s-a mărit;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, Petre, apostole!
Condacul al 4-lea
Învăţături despre viaţa veşnică a rostit Petru către Piatra Vieţii, zicând: „La cine, afară de Tine, vom merge şi să fim vii?”. Arătând astfel dragostea cea către Stăpânul, a zis către El cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ai fost răpit la înălţimile cele veşnice şi ai trăit, Pavele, în afară de cele simţite şi gândite, nu cu gândul, ci întru Duhul care era unit cu trupul sau era fără de trup, Dumnezeu ştie. Pentru aceea, zicem ţie acestea:
Bucură-te, îndrăgirea lui Hristos cea neoprită;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut taina răpirii;
Bucură-te, cămara tăcerii celei înţelegătoare;
Bucură-te, că, pentru Hristos, pe toate gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că toate le-ai lucrat ca pe cei mulţi să-i mântuieşti;
Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult încăpător;
Bucură-te, apostole al darului celui din lege arătător;
Bucură-te, al lui Hristos deasă îndeletnicire;
Bucură-te, a lui Iisus dulce gândire;
Bucură-te, mireasmă de viaţă pentru unii;
Bucură-te, miros ucigător pentru alţii;
Bucură-te, Pavele, apostole!
Condacul al 5-lea
Luminile cinstitelor tale trimiteri în toate zilele îndumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei înţelegători cu adevărat ajung la îndumnezeire şi oglindesc slava lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Nu ai purtat la brâu aur sau argint al tău, pe pământ, o, Simone Petre, ci având înfricoşător numele lui Iisus, ai împărtăşit zestre fericită şi printr-Însul minunile lucrai celor ce zic acestea:
Bucură-te, străină hrană a sufletului;
Bucură-te, preadulce băutură a trupului;
Bucură-te, dumnezeiască alifie a celor orbiţi;
Bucură-te, neauzită doctorie a celor bolnavi;
Bucură-te, că pe Tavita, ceea ce murise, vie ai ridicat-o;
Bucură-te, că pe Safira dintr-odată moartă ai arătat-o;
Bucură-te, cel ce pe Anania dintr-odată mort l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce numai cu un cuvânt pe slăbănog l-ai îndreptat;
Bucură-te, izvor care revarsă sănătate;
Bucură-te, fântână izvorâtoare de vindecări;
Bucură-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunea pe Simon ai omorât;
Bucură-te, Petre, apostole!
Condacul al 6-lea
Tras ai fost, Petre, de frumuseţea dumnezeirii lui Hristos, care a strălucit pe munte. Pentru aceea, văzând-o împodobită ca pe o cămară de nuntă cu strălucirile luminii celei nemărginite, „bine este a petrece aici”, înspăimântat ai zis cântând: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Cuvintele cele ascunse ale dogmelor celor preaînalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scoţându-le din cele neapuse, le tâlcuieşti mai presus de tine, ridicând pe cei credincioşi cu minune a zice ţie:
Bucură-te, minunea apostolilor cea lăudată;
Bucură-te, frumuseţea cea încuviinţată a Scripturii celei noi;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepţite de Dumnezeu;
Bucură-te, înaltule tâlcuitor al Dumnezeieştii Întrupări;
Bucură-te, carte închipuită de Dumnezeu, minţii la vedere înspăimântătoare;
Bucură-te, cămară dumnezeiască a cereştilor comori;
Bucură-te, materia cea trebuincioasă a învăţătorilor;
Bucură-te, cel ce ai luat spre propovăduire neamurile;
Bucură-te, cel ce săvârşeşti minuni dese;
Bucură-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat mare meşter al cortului nou;
Bucură-te, Pavele, apostole!
Condacul al 7-lea
Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat cu săltările, ca şi cu nişte cântări, lăudând Treimea aşa: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Popor nou ai făcut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia naşterii de Dumnezeu înnoindu-i pe ei, Petre, şi locaşuri darului arătându-i, aşa zicând:
Bucură-te, surpătorule al umbrei legii;
Bucură-te, stâlp întăritor al adevărului;
Bucură-te, cel ce pe Israel din slavă l-ai schimbat;
Bucură-te, cel ce întru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că în Tabor lumina Dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că alt soare cu totul luminos te-ai făcut;
Bucură-te, cel ce ai intrat înăuntrul luminii norului;
Bucură-te, că ai fost martor al glasului părintesc;
Bucură-te, cel ce legea duhului ai luat;
Bucură-te, cel ce ai fost numit „fericit” de Hristos;
Bucură-te, cel ce în cuvinte te-ai îmbogăţit de stăpânire;
Bucură-te, cel ce pe credincioşi în răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, Petre, apostole!
Condacul al 8-lea
Singur pe munte, îndoită patimă ai pătimit, după simţire şi gândire, Petre, căci biruite fiind de asupreala luminii cele fireşti ale tale, singur Dumnezeu Se vedea prin suflet şi prin trup, Căruia şi căzând, îndumnezeit ai cântat: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cer înţelegător te-ai arătat, tuturor istorisind, Pavele, slava lui Dumnezeu, şi vestirea ta a ieşit în tot pământul, propovăduind Treimea cea nezidită şi pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce glăsuiesc aşa:
Bucură-te, cel ce cu adâncurile duhului te îmbogăţeşti;
Bucură-te, cel ce cu cunoştinţa cea bine dobândită te mândreşti;
Bucură-te, casa cea preacinstită a Treimii;
Bucură-te, Biserica firilor doimii;
Bucură-te, necuprinsa lăţime a dragostei celei îndoite;
Bucură-te, lungime a Dumnezeieştii rânduieli celei mai înainte de veci;
Bucură-te, neapropiată înălţime a teologiei;
Bucură-te, nevăzută adâncime a iconomiei;
Bucură-te, văzătorule al sfaturilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte ascuţită a descoperirilor;
Bucură-te, focul atotvederii de Dumnezeu;
Bucură-te, fântână adâncă a înţelepciunii de Dumnezeu;
Bucură-te, Pavele, apostole!
Condacul al 9-lea
Cu dor pipăind tainele cele nemăsurate ale adâncului celui preaînalt, o, Pavele, ai aflat în acestea mărgăritare, tăcere înţelegătoare, spaimă şi uimire, odihnă şi bucurie, împreună a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe oratorii cei înţelepţi şi zadarnici în cuvinte, ca pe nişte neînţelepţi i-a arătat Petru cel simplu, luând grai al înţelepţirii de Dumnezeu şi limbă de foc a Dumnezeiescului Duh, şi ridicând pe cei ce cred, a cântat Lui din inimă:
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, limbă cu foc îngrădită;
Bucură-te, doborârea înţelepciunii celor înţelepţi;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi;
Bucură-te, Petre, porumbiţa cea albă a bucuriei;
Bucură-te, de Dumnezeu închipuită tăbliţa tuturor fericiţilor;
Bucură-te, primitorule al cheilor Împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, vistierul Tainelor lui Hristos;
Bucură-te, cugetarea cea veche a credincioşilor;
Bucură-te, podoaba darului cea preamărită;
Bucură-te, sărătură a focului ceresc;
Bucură-te, învăţătură a Luminii celei neasemănate;
Bucură-te, Petre, apostole!
Condacul al 10-lea
Semn al dragostei Sale arătând Hristos paşterea oilor, „dacă Mă iubeşti, Petre”, ţi-a zis ţie, „paşte cu osârdie oile Mele!”. Pe care le-ai şi păscut, bucurându-te pentru dumnezeiasca dragoste şi cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
„Ce-mi este mie bogăţia şi slava şi desfătarea, care se strică?” Biserica lui Hristos vorbeşte. „A mea bogăţie şi slavă şi desfătare este Pavel”, dulce zicând şi preaînalt istorisind, pe care şi sărutându-l zicem unele ca acestea:
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, chitara teologiei;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce viersuitoare;
Bucură-te, rânduneaua lui Hristos, cea mult glăsuitoare;
Bucură-te, vioară care ai viersuit Evanghelia lui Luca;
Bucură-te, organ insuflat de suflările Mângâietorului;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare, care faci să răsune cele dumnezeieşti;
Bucură-te, canon, alăută şi muză a duhului;
Bucură-te, îndulcire încuviinţată a urechilor noastre;
Bucură-te, odihnă a tâmplelor noastre;
Bucură-te, cel prin care de idoli ne-am eliberat;
Bucură-te, cel prin care lui Hristos ne-am logodit;
Bucură-te, Pavele, apostole!
Condacul al 11-lea
Covârşind doimea materiei cea care este cu nerânduială, ai cunoscut doimea firii lui Hristos. Şi curăţându-ţi cele trei părţi ale sufletului, singur văzător nematerialnic al Treimii te-ai văzut, fără materie unindu-te, şi Acesteia din inimă cântând, Pavele: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lumina cea dintâi, care din Fecioară a strălucit, lumina a doua, pe tine, Petre, te-a arătat lumii, cu fulgerele cele prealuminoase ale cunoştinţei de Dumnezeu luminând şi ridicând pe toţi cu laude mulţumitoare a cânta ţie:
Bucură-te, lumina celor întunecaţi;
Bucură-te, calea celor rătăciţi;
Bucură-te, al minunilor lui Hristos mai întâiule propovăduitor;
Bucură-te, al patimilor Lui preaalesule mărturisitor;
Bucură-te, că tu singur lămureşti a iadului golire;
Bucură-te, că tu întâi ai vestit popoarelor Învierea;
Bucură-te, cel ce ai cuvântat revărsarea Mângâietorului asupra popoarelor;
Bucură-te, cel ce ai învăţat Evanghelia pe Marcu;
Bucură-te, primul luminător al neamurilor;
Bucură-te, calul lui Hristos cel preaales alergător;
Bucură-te, disc luminos al soarelui;
Bucură-te, urmare a neurmăritului Dumnezeu;
Bucură-te, Petre, apostole!
Condacul al 12-lea
Te bucuri în chip de negrăit întru cele înalte, o, Petre, cu Hristos iubitul învăţător ca un Dumnezeu, fără mijlocire cu Dumnezeu Cel din fire unit, care cu punerea acum stai, şi de slava cea dumnezeiască te umpli cântând neîncetat: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cânţi lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce viersuire, cântarea cea întreit sfântă, Pavele, şi cu duhul, cu cuvântul şi cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvânt şi pe duh, prin închipuire pe cel dintâi chip, Dumnezeu spre Dumnezeu. Pentru aceea auzi:
Bucură-te, icoană a frumuseţii celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, a lumii celei gândite încă o dată descoperire;
Bucură-te, arătare a celor gândite;
Bucură-te, gura cea grăitoare de Hristos, răsuflarea lui Gură de Aur;
Bucură-te, preaîndumnezeită zare a minţii lui Dionisie;
Bucură-te, privitorule al vederilor celor nevăzute;
Bucură-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite;
Bucură-te, cel plin de roadele duhului;
Bucură-te, îndestulatule de darurile lui;
Bucură-te, cel prin care Treimea a fost propovăduită;
Bucură-te, prin care Unimea a fost preaslăvită;
Bucură-te, Pavele, apostole!
Condacul al 13-lea
O, preadulce Petre şi preaiubite Pavele, părinţii cucerniciei noastre, primiţi această scurtă cântare, ca pe o gângurire de prunci, şi slavei celei veşnice învredniciţi pe cei ce glăsuiesc: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi iarăşi se zic Icosul 1: Fără de început fiind…, Condacul 1: Pe cei ce împreună cu oamenii…,
Icosul 1
Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat Făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preaales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea, cântăm ţie:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al Tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, mai mare decât toţi cuvântătorii de Dumnezeu;
Bucură-te, întâiule între iconomii duhului;
Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta adevărat Dumnezeu L-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră preanesfărâmată a Bisericii;
Bucură-te, temelie preaîntemeiată a mărturisirii;
Bucură-te, începătura cea puternică a credinţei;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, cel prin care Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, cel prin care Satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Petre, apostole!
Condacul 1
Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor!
şi se face otpustul.