Sfântul Macarie (după numele lumesc, Mihail) s-a născut în 1731 în Tríkala Corinthíei și provenea din familia importantă Notará. Tatăl său, Gheorgantás (sau Gheorghe), notabil al provinciei Corinthía, a dobândit  nouă copii din căsătoria sa cu virtuoasa Anastasia. De către Eustatie, dascălul din Kefallinía, a fost învățat primele litere la Mănăstirea Maicii Domnului. De mic și-a arătat înclinarea spre lucrările evlaviei și dragostea față de Biserică. Ca intendent al proprietăților imobiliare ale familiei, nu a fost unul foarte eficient, pentru că nu doar că nu reușea să strângă dările de la săteni, ci și-a împărțit și ceea ce avea săracilor. Tatăl său nu i-a îngăduit să devină monah la Mănăstirea Marii Peșteri, dar s-a dedat cu totul studiului dumnezeieștilor Scripturi și textelor patristice.

După moartea dascălului său, și-a luat obligația, fără plată, vreme de șase ani, de a-i învăța pe elevii din Corint. Acest lucru a stârnit uimirea și respectul concetățenilor săi, iar în 1764, la adormirea mitropolitului locului, întreg clerul și poporul din împrejurimi au cerut Patriarhiei Ecumenice să-l hirotonească Episcop al Corintului pe învățătorul Macarie. Sfântul a considerat împreună-glăsuirea clerului și poporului drept exprimarea voii lui Dumnezeu și a primit această cinste a arhieriei. La vremea hirotonirii sale a primit numele de Macarie.

Ca arhiereu, a avut o extinsă lucrare de reînnoire. S-a îngrijit de educația clerului, i-a oprit de la slujire pe clericii analfabeți și pe cei foarte în vârstă, precum și pe cei implicați în chestiunile politice. Avea mare grijă pe cine hirotonea și acorda o mare atenție sfintelor canoane. S-a îngrijit de construirea de școli și de propovăduirea pocăinței către poporul neînvățat din eparhie.

Activitatea sa a fost întreruptă de războiul ruso-turc (1768-1774). După răsturnarea situației datorită răzbunărilor sângeroase ale turcilor, s-a refugiat împreună cu familia sa mai întâi la Zákynthos, unde a învățat poporul vreme de trei ani, apoi în Hýdra. Nu s-a mai îngăduit vreodată să se întoarcă în eparhia sa. Fără să-și fi dat demisia, a fost înlocuit de un alt episcop pe care Patriarhia Ecumenică a fost silită, prin presiuni, să-l numească. De atunci și-a schimbat semnătura în „Macarie din Corint”.

În Hýdra s-a întâlnit cu viitorul său strâns colaborator, Sfântul Nicodim Aghioritul, pe atunci mireanul Nicolae, și cu „faimosul pustnic Silvestru”, o mare personalitate ascetică. Din Hýdra s-a dus în Chios și apoi, în 1777, în Sfântul Munte, unde s-a așezat la Chilia vatopedină a Sfântului Antonie, alături de Bătrânul David. Aici s-a reîntâlnit cu Sfântul Nicodim, monah la Dionisiou, căruia i-a dat textele manuscrise ale Filocaliei spre corectură, să le scrie Introducerea și scurte biografii ale sfinților autori ai textelor. Întreg conținutul Filocaliei îl copiase din diverse manuscrise din bibliotecile aghiorite, „mai ales din biblioteca slăvitei și marii Mănăstiri a Vatopedului, întru care găsise comori, cărți adică despre unirea minții cu Dumnezeu, adunate din vremuri străvechi de mari râvnitori din [scrierile] tuturor sfinților, și despre rugăciune…”, după cum scrie într-o epistolă a sa, Sfântul Paisie Velicikovski.

Sursa şi continuarea: pemptousia.ro