Acasă > Pagini de Sinaxar > 17 noiembrie: SFÂNTA HILDA, MAICA DUHOVNICEASCĂ A ANGLIEI ORTODOXE

17 noiembrie: SFÂNTA HILDA, MAICA DUHOVNICEASCĂ A ANGLIEI ORTODOXE

POMENIREA SFINTEI HILDA, EGUMENA DE LA WHITBY

17 noiembrie

Sfânta Hilda a fost rudă apropiată cu regele Edwin din Northumbria, unul din cele şapte regate în care era împărţită Anglia în veacul al VII-lea, pe vremea în care ieşea din idolatrie. Primise Sfântul Botez graţie predicii Sfântului Paulinus, unul din misionarii Romei, iar vreme de treizeci de ani cultivase virtuţile evanghelice în lume până în ziua în care răspunzând chemării lui Dumnezeu luă hotărârea să părăsească cele lumeşti, familia şi patria. S-a dus în regatul Angliei Răsăritene, al cărei rege se căsătorise cu sora ei, cu gândul de a trece în Franţa pentru a deveni călugăriţă la renumita Mănăstire din Sel, lângă Paris, una din mănăstirile care depindeau de Mănăstirea Luxeuil (Sfântul Colomban, 23 noiembrie), unde mergeau atunci şi alte fecioare de origine nobilă saxonă. Sfântul Aidan [adormit în anul 651, pomenit pe 31 august] însă, Episcop al Insulei monastice Lindisfarne, centrul vieţii bisericeşti din acea epocă în Insulele Britanice, a chemat-o înapoi în Northumbria şi i-a dăruit o mică proprietate, unde vreme de un an s-a nevoit trăind o viaţă călugărească aspră în fruntea unei mici obşti de fecioare. După ce în felul acesta i-au fost încercaţi repede talanţii în ceea ce priveşte îndrumarea duhovnicească, i s-a încredinţat egumenia unei mari obşti monahale în Mănăstirea Hartlepool, iar la nouă ani după aceea, în 657, a înfiinţat Mănăstirea Whitby. În cei treizeci de ani ai egumeniei ei la aceste două mănăstiri, Sfânta Hilda a dovedit o destoinicie vrednică de minunare, nu doar în îndrumarea obştilor ei feminine – pe care le îndruma spre Dumnezeu, întărindu-le prin înţelepciunea, disciplina şi iubirea sa în aşa măsură încât se spunea că Mănăstirea din Whitby era desăvârşita icoană a Bisericii din vremurile apostolice, unde bogaţi şi săraci le aveau pe toate în comun şi îi unea aceeaşi iubire –, ci şi în administrarea unei mănăstiri de bărbaţi care era în apropiere de Whitby, aşa cum se întâmpla în acea epocă, şi care datorită ei a devenit un adevărat centru de formare pentru mulţi misionari şi episcopi sfinţi.
Regi, principi din regiunile vecine, Episcopul Aidan şi întreg poporul alergau la Sfânta Hilda ca să primească sfaturile şi îndrumările ei duhovniceşti. O considerau ca pe o adevărată maică duhovnicească a ţării. După ce vreme de mulţi ani a îndrumat în felul acesta multe suflete către Domnul, a fost încercată vreme de şase ani de o boală cumplită, dar care nu a împiedicat-o să-şi continue îndrumarea ei duhovnicească. În al şaptelea an a acestei mucenicii, pe 17 noiembrie 680, la vârsta de 66 de ani, şi-a adunat fiicele duhovniceşti, le-a dat acestora ultimele ei îndrumări referitoare la iubire şi şi-a încredinţat cu bucurie sufletul ei Domnului. O altă sfântă din epocă, Cuvioasa Begu, i-a văzut atunci sufletul înălţându-se la cer.
Sfânta Hilda a fost, împreună cu Sfânta Eba din Woldingham [pomenită pe 25 august], una din cele mai mari figuri ale acelui tânăr creştinism anglo-saxon şi oferă un rar exemplu de maică duhovnicească, care a primit de la Dumnezeu harisma de a îndruma nu doar monahii, ci şi monahi, şi chiar şi episcopi; pentru că „nu mai este parte bărbătească şi femeiască; căci voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3,28).

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. noiembrie 17th, 2019 la 17:50 | #1