19 octombrie: SFÂNTUL IOAN DE RILA

Sfîntul cuvios părintele nostru Ioan, cel mare între postnici, era din hotarele slăvitei cetăţi Sredsca, din satul care se numea Scrina, în vremea împărăţiei iubitorului de Hristos, Petru, împăratul româno-bulgar, şi al împăratului grecesc Constantin Diogen, avînd părinţi dreptcredincioşi. După încetarea din viaţă a părinţilor săi, toate cele rămase le-a împărţit la săraci, căci din tinereţe a iubit pe Dumnezeu şi, luînd chip monahicesc, a ieşit din ţarina sa, neavînd pe trupul său decît o haină de piele. Suindu-se într-un munte înalt şi pustiu, se nevoia acolo cu viaţă îmbunătăţită, hrănindu-se cu buruieni sălbatice. După puţină vreme, din îndemnare diavolească, au năpădit noaptea asupra lui tîlharii şi, bătîndu-l foarte mult, l-au izgonit de acolo. 

Iar Ioan, plecînd din muntele acela, s-a sălăşluit în pustiul Rilei şi, intrînd într-un copac scorburos, petrecea în post, în rugăciune şi în lacrimi, rugîndu-se lui Dumnezeu neîncetat. În acel loc a locuit şaizeci de ani, hrănindu-se numai cu buruieni. Faţă omenească n-a văzut, ci numai fiare sălbatice.

Văzînd Dumnezeu marea răbdare a lui Ioan, a poruncit ca în acel loc să crească mazăre şi cu aceasta s-a hrănit fericitul mulţi ani. Apoi, nişte păstori, văzîndu-l, au spus despre dînsul altor oameni şi au început oamenii a veni la dînsul, aducîndu-şi bolnavii lor şi cîştigînd sănătate cu sfintele lui rugăciuni. Vestea despre cuviosul Ioan s-a dus în tot pămîntul acela şi mulţi, rîvnind la îmbunătăţita viaţă a sfîntului, au vrut să locuiască cu dînsul. Au făcut biserică în peştera care era în apropiere, apoi au întemeiat mănăstire, avînd începător şi păstor pe cuviosul Ioan. Iar el, avînd grijă bine de turma sa, a adus la Domnul pe mulţi şi a făcut minuni. Ajungînd la adînci bătrîneţi, şi-a dat obştescul sfîrşit cu pace, mutîndu-se la neîmbătrînita fericire. A fost îngropat de ucenicii săi, cărora li s-a arătat după o vreme oarecare, poruncindu-le să mute moaştele lui în cetatea Sredsca, iar ei, descoperind mormîntul, au văzut trupul sfîntului întreg, nedat stricăciunii şi bună mireasmă slobozind. Au preamărit pe Domnul şi cu cinste l-au mutat la Sredsca, punîndu-l în Biserica Sfîntului evanghelist Luca. Mai pe urmă s-a zidit o biserică foarte frumoasă în numele lui şi a fost pus în ea trupul cuviosului care făcea minunate şi preamărite tămăduiri.

Trecînd multă vreme, craiul unguresc, pornindu-se cu multă oaste asupra pămîntului grecesc, l-a prădat şi, ajungînd la cetatea Sredsca, a luat racla cu trupul cuviosului – căci auzise de minunile sfîntului – şi a poruncit să ducă cu cinste racla în ţara sa şi să-l pună în biserica din cetatea care se numea Ostrogoma. Arhiepiscopul Ostrogomei, auzind că cuviosul Ioan de la Rila este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi preamărit prin minuni în toate ţările, nu credea. „Nu ştiu pe acesta a fi pomenit în scripturile cele vechi”, zicea el. Atunci nu voia să meargă să se închine sfîntului. Şi de năprasnă s-a legat limba lui cu amuţire. El, cunoscînd pricina amuţirii lui, căci hulise pe cuviosul, a alergat degrabă la racla sfîntului şi, căzînd la pămînt, l-a sărutat, cerînd iertare. Iar sfîntul Ioan, plăcutul lui Dumnezeu, ascultînd degrabă pe arhiepiscop, în acelaşi ceas i-a dezlegat limba şi iar i-a dat graiul curat. Apoi el, cîştigînd tămăduire, cu plîngere îşi mărturisea la toţi greşeala săvîrşită.

Alte multe şi preamărite minuni şi tămăduiri a făcut sfîntul în pămîntul unguresc. Socotindu-le pe toate acestea craiul, minunîndu-se de preamăritele minuni ale sfîntului şi cuprinzîndu-se de spaimă mare, a împodobit racla lui cu argint şi cu aur şi, sărutînd moaştele lui, le-a trimis cu mare cinste înapoi la Sredsca şi iarăşi s-au aşezat moaştele lui în sfînta sa biserică, în anul 6605 sau 1090 după Hristos.

Nu după multă vreme, Dumnezeu a binevoit să înnoiască iarăşi stăpînirea româno-bulgară cea învechită de silnicia grecească şi a înălţat fruntea împărăţiei româno-bulgăreşti, prin iubitorul de Hristos împăratul Ioan Asan. Acesta, la începutul împărăţiei sale, înnoind cetăţile cele căzute şi întărindu-le, umbla cu oastea, supunînd oraşe şi luînd cetăţi. Apoi, ajungînd şi la Sredsca şi pustiind-o, a văzut pe sfîntul şi cuviosul Ioan de la Rila şi, auzind cele preamărite despre dînsul, s-a închinat sfintei racle şi, sărutînd cinstitele lui moaşte, le-a mutat cu slavă în împărăteasca sa cetate Tîrnovo, prin Vasile patriarhul. Acolo le-a pus în biserica cea zidită pentru el, slăvind pe Unul în Treime Dumnezeu, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Căruia şi de la noi să-I fie cinste şi slavă în veci. Amin.

In anul 1194, Tarul Ivan Asen I a ordonat ca moastele Sfantului sa fie mutate in Veliko Tarnovo, noua capitala. Supravietuind cuceririi turcesti a orasului din 1393, au fost inapoiate Manastirii Rila in anul 1469 cu permisiunea Sultanului Murad II.

Sfantul Ioan de Rila este reprezentat pe reversul monedei bulgare de o leva incepand cu anul 2002 ,si, de asemenea, poate fi observat pe bancnota de o leva. Este praznuit la 18 august si la 19 octombrie.

TESTAMENTUL

Eu, smeritul si pacatosul Ioan, care nu am savârsit nici o fapta buna pe pamânt, nu am aflat pe nimeni când am venit întâi în pustia Rilei, ci numai fiare salbatice si hatisuri neumblate. M-am salasluit în ea cu fiarele, lipsit fiind de hrana, de acoperis, având doar cerul ca acoperamânt, pamântul asternut si iarba hrana.

Dar Bunul Dumnezeu, pentru a carui iubire am dispretuit toate si am îndurat foamea si setea, înghetul si arsita soarelui si goliciunea trupului, nu m-a parasit nici o clipa, ci ca un Parinte milostiv si iubitor de oameni mi-a îndestulat din belsug toate nevoile. Dar, oare, ce-I pot eu darui Domnului pentru toate cele câte mi-a daruit El ? (Ps. 115,3)

Multe sunt binefacerile Lui catre mine, caci a privit dintru înaltimea Lui cea sfânta cu milostivire spre smerenia mea (Ps. 101, 20; 30, 8 ) si m-a ajutat sa rabd totul – “nu eu, ci puterea lui Hristos, care este în mine” (I Cor. 15, 10; II Cor. 12, 9) -, caci tot darul cel bun de la El este si tot darul desavârsit de sus vine (Iac. 17).

Si, vazându-va astazi adunati întru Domnul, aici, unde, dupa cum v-am spus, nu s-a salasluit pâna acum suflet de om, ci numai fiare salbatice, si simtindu-mi sfârsitul apropiindu-se grabnic, din aceasta pricina am cugetat sa va las, înaintea despartirii mele (II Tim. 4, 6) de viata de aici, o povata parinteasca, asa precum parintii trupesti lasa fiilor lor mostenire pamânteasca – argint, aur si alte averi -, ca, atunci când veti pomeni pe parintele vostru dupa Sfântul Duh, sa nu uitati mostenirea lasata de el.

Eu stiu, iubitii mei fii întru Domnul, stiu bine, ca voi, fiind la început, nu sunteti înca întariti în viata pustniceasca. Dar sa nu va temeti “caci puterea dumnezeiasca în slabiciune se desavârseste” (II Cor. 12, 9). De aceea m-am gândit sa va las acest testament simplu si fara de întelepciune, încât, avându-1 neîncetat în minte, sa va întariti trupeste si sufleteste întru Domnul si sa înaintati prin virtuti în frica de Dumnezeu. Caci eu cred în Dumnezeul meu pe care Il slujesc din tineretile mele si Caruia cu osârdie m-am supus, ca dupa plecarea mea din acest loc care pâna acum a fost pustiu si neprimitor, se vor salaslui aici multime de pustnici, împlinindu-se cele scrise “multi sunt copiii celei parasite, mai multi decât ai celei care are barbat” (Gal. 4, 27; Is. 54, 1).

Pentru aceasta, copiii mei pe care v-am adunat întru Domnul, odraslele mele, nu nesocotiti povetele parintelui vostru, si iar va zic împreuna cu apostolul: “iarasi sufar durerile nasterii, pâna ce Hristos va lua chip în voi!” (Gal. 4, 19) Ma rog voua, cu “legamântul numelui celui înfricosator al Domnului” (Ps. 110, 9), sa nu calcati sau sa nesocotiti ceva din el dupa ce eu voi adormi întru Domnul, ci toate cele ce le-am scris întocmai cum sunt scrise sa le împliniti, asa cum ati si fagaduit înaintea fetei Domnului.

Iar acela dintre voi care va calca sau nesocoti ceva din el, acela sa fie anatema si lepadat sa fie de la Tatal si Fiul si Duhul Sfânt, iar partea lui sa nu fie cu sfintii care din veci au bineplacut lui Dumnezeu, ci partea lui sa fie cu aceia care L-au rastignit pe Dumnezeul Slavei (Fapte 7, 2; Efes. l, 17; Iac. 2, 1; I Cor. 2, 8 ) si cu vânzatorul Sau Iuda sa fie sters din cartea vietii si sa nu fie scris cu cei drepti (Apoc. 13, 8 ).

Si, mai întâi, va las sa paziti credinta sfânta (II Tim. 4, 7), curata si neîntinata de vreun gând rau, asa cum am primit-o de la Sfintii Parinti, fara sa “va lasati furati de învataturile straine, cele de multe feluri” (Evr. 13, 9). “Stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati primit” (II Tes. 2, 15) si cele ce ati vazut la mine. Nu va abateti nici la dreapta, nici la stânga, ci mergeti pe calea împarateasca. Paziti-va cu grija de patimile lumesti si sa aveti vesnic în minte pentru ce ati parasit lumea si pentru ce ati dispretuit-o pe ea si cele ale ei.

Dar, cel mai mult sa va paziti de sarpele iubirii de arginti, “ca iubirea de argint este radacina tuturor relelor”, dupa cuvântul apostolului (I Tim. 6,10), care o numeste “închinare la idoli” (Col. 3, 5). Caci averea pustnicului nu sunt aurul si argintul, ci saracia desavârsita, lepadarea voii proprii si înalta smerenie.

Nu va spun acestea ca pe niste porunci de la mine, ci numai va amintesc poruncile lui Hristos. Caci El spune sfintilor Sai ucenici, iar prin ei tuturor acelora care s-au lepadat de lume: “Sa nu aveti nici aur, nici arginti, nici traista, nici bani în cingatorile voastre…” (Mt. 10, 9-10; Mc. 6, 8 ). Caci aurul si argintul sunt mari vrajmasi ai monahului si musca asemenea sarpelui pe acela care le are. Daca însa vom avea nadejde neclintita în Domnul, El nu ne va lasa lipsiti de nimic, caci El este Cel care spune: “Daca femeia va uita pe pruncul ei, Eu nu va voi uita” (Is. 49, 15). Iar în alt loc: “Cautati mai întâi împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua” (Mt. 6, 33).

Caci la început, când întâi am venit în pustia aceasta, cel viclean a cautat sa ma ispiteasca si pe mine cu iubirea de arginti – iar binecredinciosul tar mi-a trimis în dar mult aur. Insa, nevoind sa-1 vad pentru Domnul, am înteles ca aceasta a fost cursa de la diavol. Nu 1-am primit, ci 1-am întors celui care mi 1-a trimis în dar, cugetând astfel în mintea mea: Daca as fi dorit sa am aur si argint si alte lucruri asemenea, de ce am venit în aceasta pustie înfricosatoare si neumblata, unde nu am aflat suflet de om, ci numai fiare salbatice – si astfel m-am izbavit de urzelile vicleanului ispititor care se lupta sa ne prinda în plasa celor de care ne-am lepadat de bunavoie. Iata pricina pentru care voi sa nu cautati nimic din acestea.

“Caci Tatal vostru Cel ceresc stie pe cele de care aveti trebuinta mai înainte ca sa cereti voi de la El” (Mt. 6, 8 ). Nici sa nu cautati sa fiti cunoscuti si iubiti de regii si împaratii lumii acesteia, nici sa nu nadajduiti în ei (Ps. 145, 3; 117, 8-9), parasind pe împaratul Ceresc, Caruia v-ati fagaduit sa-i fiti ostasi si sa luptati, nu dupa trup si dupa sânge (II Cor. 10, 3; I Tim. l, 18), ci împotriva stapânitorilor întunericului ai veacului acestuia (Efes. 6, 12).

Caci si prorocul Ieremia ne vesteste, graindu-ne: “Blestemat fie omul care se încrede în om” (Ier. 17, 5-6). Dupa ce numeste relele, el adauga: “binecuvântat este omul care nadajduieste întru Domnul” (Ier. 17, 7). “Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca ? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile” (Mt. 6, 31-32). “Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ?” (Mt. 6, 26)

Daca ati parasit lumea, nu va mai întoarceti înapoi, nici cu trupul, nici cu mintea, caci, dupa cele spuse, “nimeni care pune mâna pe plug si se uita îndarat nu este potrivit pentru împaratia lui Dumnezeu” (Lc. 9, 62). Ci, precum învata si apostolul, sa uitam pe cele ce sunt în urma si sa tindem catre cele dinainte (Filip. 3, 14).

Ce înseamna, copiii mei, aceasta: sa uitam cele ce sunt în urma ? Nimic altceva decât sa aruncam în adâncurile uitarii pe toate cele pe care – iesind din lume pentru Dumnezeu – le-am lepadat si dispretuit, si sa tindem catre nevointa ce ne sta înainte, la care am fost chemati de chiar începatorul nevointei, Prea-bunul nostru Domn Iisus Hristos, care ne-a învrednicit sa purtam jugul Sau cel dulce “caci jugul Sau e bun si povara Sa este usoara” (Mt. 11, 30).

Si, asa precum v-a adunat la un loc harul Sfântului Duh, tot astfel si voi sa tindeti sa vietuiri într-un suflet si-un cuget, respirând împreuna, cautând numai la rasplata vesnica (Col. 3, 24; Rom. 11, 19), pe care Dumnezeu a fagaduit-o celor care L-au iubit pe El (Mt. 5, 12; 6, 1-6).

Vietuirea cea de obste este în multe privinte mai de folos monahilor decât sihastria, caci aceasta din urma nu este pe masura tuturor, ci numai pentru aceia, putini la numar, desavârsiti în lucrarea tuturor virtutilor monahicesti. Viata de obste este îndeosebi folositoare tuturor, asa dupa cum graiesc si ne învata despre aceasta cartile Parintilor.

De Dumnezeu graitorul proroc David îi aduce lauda, atunci când graieste: “Iata acum ce este bun si ce este frumos, decât numai a locui fratii în unire” (Ps. 132, 1). Iar un alt cântaret bisericesc, insuflat de Dumnezeu, adauga: “Acestora a fagaduit Dumnezeu viata vesnica.” Dar însusi Bunul nostru Stapân Domnul Iisus Hristos ne spune cu buzele Sale preacurate: “Acolo unde sunt doi sau trei adunati în numele Meu, acolo sunt si Eu în mijlocul lor.” (Mt.18, 20)

Iar de Dumnezeu Purtatorii Parintii nostri învata despre viata pustniceasca: “Vai de cel singur care cade si nu este cine sa-1 ridice” (Ecles. 4, 10).

Iata, pentru aceasta, iubitii mei fii, sa nu nesocotiti vietuirea cea de obste, laudata de Duhul Sfânt prin gura prorocului, ci si mai cu osebire sa o întariti si sa fiti ca un singur trup (Rom. 12, 4 -5; Colos. 12, 12-14, 20) întru Domnul, care are madulare deosebite – unul este capul ce cârmuieste, altii, picioarele care trudesc si poarta poveri, iar ceilalti, alte parti ale trupului, astfel încât toti sa fie un singur trup duhovnicesc în Domnul (I Cor. 15, 44), cârmuit si îndrumat de un suflet cuvântator si rational – adica în cugetare duhovniceasca – fara sa fie vreo despartire. Iar când veti întemeia o astfel de rânduiala si vietuire dupa Domnul, atunci si El se va salaslui în mijlocul vostru, calauzindu-va în mod nevazut prin harul Sau.

Nu cautati sa ocupati locurile cele dintâi (Lc. 20, 46; 11,43; Mc. 12, 39), nici sa fiti cei dintâi, ci amintiti-va de Acela Care a zis: “Daca cineva vrea sa fie întâiul, sa fie cel din urma dintre toti si slujitor tuturor” (Mc. 9,35; Mt. 20,26). Alegeti-va îndrumatori si puneti-va cârmuitori dintre aceia pe care Dumnezeu vi-i arata, si anume pe barbatii despre ale caror nevointe duhovnicesti marturisesc toti (Fapte 10, 22; 22, 12), care covârsesc pe toti prin întelepciune, cugetare duhovniceasca si vârsta, care sa pastoreasca (I Ptr. 5, 2) bine si bineplacut lui Dumnezeu turma încredintata lor pe pajistea evlaviei spre poruncile de viata datatoare ale lui Hristos. Pentru acestia trebuie sa se caute, mai degraba incredintare de la Dumnezeu decât sa va încredeti în sfatul vostru. Daca însa, dupa cum ne spune marele nostru parinte si învatator întru cele monahicesti, preacuviosul Efrem Sirul, toti va veti porni cu dorinta sa fiti capetenii, întâistatatori, si sa fiti egumeni, toti sa fiti îndrumatori, tâlcuitori si învatatori, se vor ivi în mijlocul vostru vrajbe, certuri, gâlcevi, clevetiri, pizma si alte patimi vatamatoare pentru monahi. Atunci sa stiti lamurit ca Hristos nu se afla în mijlocul vostru, caci Hristos nu este învatator al vrajbei si al împotrivirii (nesupunerii), ci al pacii si unirii. El se roaga Tatalui pentru sfintii Sai ucenici, ca acestia sa fie una, adica uniti în cuget, si nu numai ei, ci toti care prin acestia cred în El, zicând astfel: “Parinte Sfinte, pazeste-i în numele Tau, […], ca sa fie una precum suntem si Noi” (In. 17, 11) si iarasi: “Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toti sa fie una…” (In. 17, 20-21) Tot astfel si voi sa fiti una, sa fie pace între voi, caci Hristos spune ucenicilor Sai: “Pace va las voua, Pacea Mea o dau voua” (In. 14,27).

Dar ce este, iubitii mei, aceasta pace a lui Hristos ? Chiar Hristos ne spune: “nu precum da lumea va dau Eu” (In. 14, 27). Iar aceasta pace a lui Hristos întrece toata mintea. Este pacea despre care prorocul spune: “Si pacea Lui nu va avea hotar” (Is. 9, 6).

Si Apostolul ne învata atunci când spune: “Cautati pacea cu totii si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14). Asadar, astfel de pace sa aveti între voi si cu mare unire de cuget si chibzuinta rânduiti toate dupa Dumnezeu, ca sa nu mâniati pe Bunul nostru Stapân, Dumnezeu.

Daca însa se va afla printre voi cineva care sa semene neghina, vrajbe si alte sminteli, pe unul ca acesta degraba sa-1 scoateti afara din obstea voastra, ca sa nu se faca cangrena care roade (II Tim. ,2, 17), dupa cuvintele Apostolului si sa nu se raspândeasca raul printre cei buni si ca nu cumva, “odraslind vreo pricina de amaraciune, sa va tulbure si prin ea multi sa se molipseasca” (Evr. 12,15), iar lupul cel rau sa nu tulbure turma cea blânda a lui Hristos, caci se vor arata si dintre acestia.

Despre ei proroceste Hristos, spunând ca: “smintelile trebuie sa vina, dar vai omului acela prin care vine sminteala” (Mt. 18, 7). Din aceasta pricina si voi, iubitii mei, sa va paziti de asemenea lucruri (Mt. 18, 7) si nu le lasati sa fie între voi. Ci le îndepartati de la voi, asa cum pastorul izgoneste oile râioase din turma sanatoasa.

Traind însa împreuna pentru Domnul, sa “va purtati sarcinile unii altora” (Gal. 6, 2), sa nu nesocotiti nici pe aceia cu vietuire sihastreasca si care ratacesc prin pustie, prin pesteri si prin vagauni – “de care lumea nu era vrednica” (Evr. 11, 38) -, ci îngrijiti-va de ei pe cât va sta în putinta, ca sa aveti rugatori înaintea lui Dumnezeu, caci “mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (Iac. 5, 16). Zi si noapte sa învatati legea Domnului, sa cititi des din cartile parintilor nostri: Antonie, Teodosie si ceilalti care prin faptele lor bune au stralucit ca stelele în lume.

Sa tineti cu tarie pravilele bisericesti, nelepadând si, fara a nesocoti nimic din cele pe care Sfintii Parinti le-au rânduit.

Sa nu treceti cu vederea nici rucodelia, ci mâinile voastre totdeauna sa lucreze si sa aveti neîncetat pe buze rugaciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.”

Sa cugetati neîncetat la ceasul mortii. Asa faceau parintii din vechime, care traiau în pustie si nu mâncau în zadar pâinea lor, iar din truda lor nu se hraneau numai ei, ci dadeau si celor care aveau nevoie (Efes. 4,28) si astfel nu se înselau în nadejdea lor. “Bine este – zice Apostolul – sa va întariti prin har inima voastra, nu cu mâncaruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele” (Evr. 13, 9). Si tot el zice: “ramâneti întru dragoste frateasca, primirea de straini sa n-o uitati, caci prin aceasta unii, fara ca sa stie, au primit în gazda îngeri” (Evr. 13,1-2).

Intariti în credinta pe cei dintr-un neam si un sânge cu voi de curând luminati prin botez si îi povatuiti sa lepede relele lor obiceiuri pagânesti, pe care le tin si dupa ce au primit sfântul botez, însa ei fac acestea din nestiinta si din care pricina au nevoie de luminare.

Inca multe am a va spune, copiii mei iubiti întru Domnul, dar nu-mi sta în putinta sa va scriu toate. Va încredintez Aceluia Care este Izvorul întregii întelepciuni si minti si Care este adevaratul Mângâietor, Duhul Sfânt si de viata datator” (In. 14, 26), încât El Insusi sa va dea întelepciune, sa va calauzeasca, sa va povatuiasca (In. 16, 13) spre toata fapta cea buna.

Acum va las în locul meu, ca îndrumator si învatator, pe iubitul nostru frate Grigorie, despre care toti marturisiti ca este vrednic sa va calauzeasca în buna rânduiala si dupa voia lui Dumnezeu si pe care într-un cuget 1-ati ales ca îndrumator al vostru, chiar daca nu dupa voia lui, ci din ascultare si smerenie s-a supus dorintei voastre. Mai târziu, Dumnezeu va va arata pe cine sa alegeti în locul lui.
Eu însa de acum doresc sa petrec în liniste si tacere, ca sa ma pocaiesc pentru pacatele mele si sa cer milostivire de la Dumnezeu. Iar voi sa ma pomeniti în rugaciunile voastre pe mine, pacatosul vostru parinte, ca sa aflu mila în ziua judecatii, caci nimic bun nu am facut pe pamânt si ma tem de ziua judecatii si de chinurile gatite pacatosilor ca mine. Harul lui Dumnezeu sa fie cu voi cu toti si sa va fereasca de tot raul. Scrisa la anul 6449 (941) de la crearea lumii, luna lui martie, ziua 25.

Eu, smeritul si mult pacatosul Ioan, cel dintâi traitor în pustia Rilei, cu iscalitura mâinii mele întaresc cele scrise mai sus.

Din
SFANTUL IOAN DE LA RILA – FACATORUL DE MINUNI
ED.SOPHIA 2003