Părintele Teoclit Dionisiatul – sfaturi duhovniceşti

Am fost primit cu multa caldura de acest prieten al Domnului. Am discutat impreuna, pe o terasa. In vale se vede marea Egee care este unul din numele frumusetii. I-am aratat o icoana a Maicii Domnului, Prodromita; s-a inchinat si a sarutat-o cu multa evlavie. Mi-a dat un autograf si mi-a daruit cateva CD-uri ce contin cuvantari. Astazi e 29 august 2005. E o zi superba, de neuitat. Soarele straluceste in marea pe care se vad darele lasate de vapoare. Peste cinci luni parintele Teoklit va pleca pe cararile vesniciei si se va inchina la imparateasa lumii pe care a iubit-o si a slujit-o cu intelepciune…

– Va rugam sa ne dati cateva indemnuri si sfaturi pentru viata duhovniceasca a tinerilor din Romania; nu numai pentru teologi, ci si pentru laici.

– Mesajul a fost dat de catre Mantuitorul Iisus Hristos catre Sfintii Apostoli, invatatorii Bisericii. Este un mesaj vesnic: „Siliti-va sa intrati pe poarta cea stramta!” spune Hristos. „Privegheati si va rugati, caci imparatia cerurilor este a celor ce se silesc!”. Aici se concentreaza toate. Domnul Hristos fagaduieste imparatia vesnica si fericita, dar si ameninta cu osanda vesnica, in intuneric impreuna cu demonii, a acelora ce nu urmeaza invataturile Lui. Iar Biserica e cea in care se pastreaza in toata frumusetea si bogatia lor invataturile evanghelice. Ii indemn pe tinerii romani sa nu se rataceasca dupa placerile cu care lumea ii momeste, ci sa urmeze viata in Biserica. Aici, in Grecia, si unii din tinerii nostri au cazut in tot, felul de pacate si patimi dupa duhul desfranat al acestei lumi: indepartare de credinta, desfranare, droguri, etc. Tinerilor le place sa traiasca viata intens, insa ea trebuie traita in adevar; iar Adevarul e in Biserica, unde se pastreaza Sfintele Taine ce ne impartasesc harul Duhului ce ne conduce la o stare de „betie treaza”, asa cum se exprima Sfantul Macarie Egipteanul in Omiliile sale. Tinerii trebuie sa caute aceasta „betie plina de intelepciune” la care ii cheama si Eclesiastul si cartea Proverbelor, iar nu betia patimilor ce amorteste si omoara pentru vesnicie sufletele.

– Foarte frumos indemn, necesar pentru salvarea tineretului din realitatea tragica pe care o traim! Intr-adevar am vazut tineri drogati pe aici prin Grecia, cum, de altfel au aparut si la noi in Romania. Insa, cum ati vedea pe tinerii din lumea moderna de astazi, inconjurati de atatea tentatii si totusi sa ramana vii in adevar?

– Domnul Hristos ne-a dat si acest raspuns: „Acela ce iubeste lumea, se pierde. Nu iubiti lumea si cele ale lumii!” … Avem un tropar ce spune: „Inima mea spre Tine, Cuvantule, o ridic si nimic din toate desfatarile lumii nu o va multumi!”. Iar pentru a ridica inima e nevoie de exercitiul duhovnicesc al rugaciunii. Rugaciunea e, practic, exercitiul comuniunii personale absolute, cu Persoanele absolute si desavarsite ale Sfintei Treimi si ale Sfintilor ce s-au desavarsit in Duhul. Patimile prin care lumea actuala ii momeste pe tineri sunt, dimpotriva mijloace de transformare a lor reciproca in obiecte ale placerilor egoiste. Omul, tanarul se transforma, se metamorfozeaza prin patimi din persoana in obiect pentru satisfacerea placerilor altui om, altui obiect. Hristos, dimpotriva, a venit in lume si a inaltat lumea si pe oameni la comuniune in Duhul, prin care omul devine persoana ce transpare darurile Duhului altor persoane. Dar pentru aceasta este nevoie de nevointa, de indepartare de lume si de placerile ei pentru a intra in comuniune cu Hristos si cu harul Duhului Sfant! Aici in Sfantul Munte sunt multe manastiri, schituri, chilii, colibe, in care se nevoiesc si calugari tineri ce au inteles aceasta cale a comuniunii cu Hristos… Unii dintre ei sunt adevarate icoane ale nevointei impotriva patimilor, demonilor si a lumii, in stradania lor de a pregusta bunatatile lumii de dincolo; tinerii din lume sa se straduiasca sa guste, prin rugaciune, asceza si infranare, din bunatatile lumii viitoare. Toate placerile nu sunt decat moduri de orbire ale puterilor sufletesti care asteapta venirea puterii Duhului spre a le r deschide comuniunii cu lumea de dincolo. Pe parintele Paisie Aghioritul l-a vizitat Sfanta Eufemia si i-a spus: „Daca stiam ca astfel este imparatia Cerurilor, n-as fi rabdat asa putin cat am rabdat, ci toata viata mea as fi suferit mucenicia”! Este o marturie elocventa despre realitatile inefabile ele lumii de dincolo. Dar ne spun Sfintii Parinti, ca impartasirea din aceste frumuseti si bunatati se va face deosebit fiecaruia din cei ce se vor mantui, in functie de masura in care s-a deschis comuniunii [ Dumnezeu, in functie de masura in care omul si-a largit lima si ochiul mintii. Spune Sfantul Nifon al Constantianei ca paganii care totusi se vor mantui implinind legea morala generala, nu vor cunoaste toate tainele imparatiei cerurilor, pentru ca ei nu au avut harul Duhului prin care sa creasca puterea de vedere a ochiului mintii. Aceasta putere diferita de comuniune determina si existenta ierarhiilor de ingeri in ceruri, insa prima treapta spre comuniunea cu Dumnezeu este straduinta de a taia lucrarea patimilor. La aceasta sunt chemati indeosebi tinerii. Provocarile nu vor inceta sa vina, dar cand sufletul este puternic si hotarat, nu primeste nimic, ci va considera toate momelile si ispitele lumii ca pe niste lucruri copilaresti. A doua treapta este iluminarea. Sufletul se lumineaza si apoi se uneste cu Hristos, iar vointa omului devine sigura si puternica astfel incat si un tanar care ar ajunge la aceasta comuniune cu Hristos ar pasi prin lume fara a mai fi ispitit de tentatiile ei.

– Urcusul duhovnicesc se face desigur, cu ajutorul Sf. Taine ale Bisericii?

– Bineinteles! Am spus aceasta! Prin Sfintele Taine ale Bisericii, pentru ca acestea sunt moduri ale comuniunii cu Dumnezeu, moduri ale impartasirii harului catre noi oamenii, ca temple ale Duhului Sfant, asa cum ne numeste Sfantul Apostol Pavel. Ori daca suntem noi insine temple al Duhului Sfant, unde e mai propriu sa ni se impartaseasca harul Duhului decat in Biserica?! Desi par forme arhaice, vechi si straine modului de intelegere al omului modern, Sfintele Taine, asa cum sunt pastrate de Biserica Ortodoxa, pastreaza si impartasesc harul in toata deplinatatea sa, pentru ca doar Biserica Ortodoxa a pastrat si a definit deplin invatatura corecta despre energiile necreate ale Duhului Sfant ce se impartasesc omului prin aceste Sfinte Taine si prin rugaciunea tainica a inimii. Catolicii, refuzand-o au facut sa apara Renasterea si toata ratacirea extravertita a lumii moderne. Prin aceasta impartasire launtrica a acestor energii necreate divine se ajunge la fericire, si, de aceea, Ortodoxia il atrage pentru totdeauna pe cel ce a gustat din ea prin rugaciune si prin Sfintele Taine!

– De ce despre Sf. Grigorie Palama care este un mare sfant, se vorbeste si se scrie si in zilele noastre impotriva lui si impotriva invataturii lui si din partea apusenilor si cateodata si din spatiul ortodox?

– Pentru ca in teologia energiilor necreate, pe care el o reafirma si o redefineste dupa invatatura Sfintilor Parinti Apostolici, a Sfintilor Trei Ierarhi si a altor Sfinti Parinti ai Ortodoxiei precum Maxim Marturisitorul si Ioan Damaschin, e piatra de incercare a omului chemat la credinta adevarata. Si oricine, indiferent ca sunt catolici sau ortodocsi, daca nu se nevoieste sa traiasca in Duhul, ajunge sa se poticneasca si sa se impotriveasca cu mintea acestei invataturi sublime ce arata cum Dumnezeu e deopotriva si total mai presus de lume dar si prezent si in contact cu ea. insasi dreapta credinta, ortodoxia, nu e un act doar de intelegere a unor adevaruri si notiuni cu ajutorul ratiunii, asa cum socoteau apusenii in frunte cu Varlaam Calabritul, care luau in deradere ne vointa isihastilor athoniti numindu-i „buricari” pentru stradania lor de a cauta locul inimii; ci e un dar al Duhului Sfant impartasit direct mintii omului prin energiile necreate si vesnice ce-L fac prezent pe Dumnezeu in viata omului, unindu-l pe om cu Dumnezeu prin mijlocirea harului ce face prezenta dumnezeirea. Aceste energii necreate si vesnice sunt mijlocul indispensabil indumnezeirii omului iar ele se traiesc, se experiaza ca mangaiere divina, ca intelegere si iluminare ce inalta intreg sufletul si trupul la gustarea iubirii dumnezeiesti.

Nu e doar o intelegere cu mintea rece, singura, ci e o intrepatrundere a mintii cu inima in care se impartaseste harul sau iubirea lui Dumnezeu prin aceste energii necreate de care vorbeste Grigorie Palama. Catolicii apuseni nu au putut sa inteleaga aceasta iubire intima, apropiata a lui Dumnezeu fata de om, pentru ca cei mai mari teologi ai lor, precum Fericitul Augustin si Toma d’Aquino, au fost filosofi iar nu pustnici inflacarati pentru iubirea de Dumnezeu. De aceea, de a lungul timpului, intre ei si noi s-au adancit diferente dogmatice mari si grave. Ei considera ca Dumnezeu este „actus purus”; adica pentru ei atributele firii dumnezeiesti, ce sunt, pentru noi ortodocsii, manifestarea energiilor necreate ale firii divine, sunt deduse din fiinta divina inteleasa ca intelect si infinitate ce constitue indeosebi esenta divina total transcendenta. Ea poate avea doar atribute sau perfectiuni pure, pentru ca cele care ar implica o relatie a lui Dumnezeu cu lumea sunt considerate nepotrivite caracterului de Duh absolut al lui Dumnezeu si unitatii si simplitatii sale absolute. Conceptul lor de Dumnezeu e unul total transcendent ce nu poate comunica cu lumea creata. De aici si deismul lor. Ortodoxia afirma ca Dumnezeu este atat fiinta necunoscuta, inaccesibila omului, neapropiata, si pe care nu ne-o putem face partasa; dar Dumnezeu este si energie, energie divina necreata si vesnica, prin care Dumnezeu poate fi cunoscut si inteles prin lucrarile Sale si prin care omul se poate impartasi de dumnezeire. Aceasta conceptie a definit-o, inainte de Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Vasile cel Mare in disputa sa cu Eunomie spunand: „Afirmand ca cunoastem pe Dumnezeul nostru in lucrarile Sale, nu admitem ca-l apropiem in insasi fiinta Lui”. Dar aceasta impartasire se realizeaza indeosebi doar cand omul reuseste sa adune mintea, din risipirea ei in lume si, gasind locul inimii, s-o aseze in ea. E o stare de inaltare a inimii, asa cum era in Adam inainte de cadere, in Rai. Cand reuseste omul sa aduca mintea in inima, mintea poate lua parte la lucrarea inimii, se poate impartasi de energiile necreate ce stralucesc din Soarele Dreptatii – Hristos ce se descopera in inima, mintii. Asadar Sfantul Grigorie Palama e sfantul ce spune: „Sus sa avem inimile”, cum spune si troparul: „spre Tine inalt inima mea si nu voi fi multumit de nimic altceva”. Numai duh! Viata duhovniceasca in Duhul! Atunci cele de fata, care de fapt ar trebui sa le socotim ca si cum n-ar fi, dispar si mintea le vede in Duhul pe cele ce sunt cu adevarat…

– Va rugam sa ne vorbiti mai mult despre frumusetea vietii isihaste? Despre persoana tainica a Sfantului Duh… „Scopul vietii noastre este dobandirea Duhului Sfant” a spus Sfantul Serafim de Sarov…

– In cartea mea „Intre cer si pamant”, pe care a tradus-o in limba romana parintele Coman, am vorbit mai pe larg despre aceasta. Patriarhul ecumenic Bartolomeu, mi-a trimis recent o scrisoare si-mi spunea ce a facut aceasta carte: S-au umplut manastirile de monahi si monahii… Tineri ce au facut primul pas in urcusul duhovnicesc, de a se descatusa de influenta lucrurilor frumoase din lume, adica de diferite iubiri, lucruri si persoane. Cand sufletul se va elibera de patimi atunci devine sanatos si gusta ca Hristos, Domnul, e bun. Insa pentru a reusi aceasta e o lupta foarte grea si anevoie de dus! Este vorba, asa cum spuneti, despre efortul de a intra in prezenta personala, tainica a Duhului Sfant! Si daca e, oarecum, dificil de a face voia si a intra in gratiile unui om din aceasta lume, cu cat mai dificil e sa intram in gratiile, si harul Duhului Sfant. Pentru ca Duhul fiind deofiinta cu Tatal si cu Duhul si fiind alt ipostas al Sfintei Treimi, omul trebuie sa intre in prezenta si in slava dumnezeiasca a Sfintei Treimi. Trebuie sa intre in viata cea noua pe care numai Duhul i-o poate darui pentru ca doar Duhul e, asa cum spune „Crezul”: „Sfant, Domn si de viata Facator”!

El ne zideste launtric dar si intre noi cu iubirea cea dumnezeiasca in trupul cel unic al lui Hristos, Biserica, astfel incat cel ce „intra cu adevarat intru bucuria Stapanului” sau zice precum spunea Sfantul Serafim in fiecare zi, celor ce tineau la el: „Hristos a inviat, bucuria mea!” Sufletul lui se schimbase inauntrul lui si era tot numai bucurie. Iar aceasta bucurie e marturia vietii Duhului Sfant in om, a comuniunii Treimice ce vine, salasluieste si odihneste in om, precum spune Domnul pentru ce-i ce-L vor primi. Noi, ortodocsii, mai ales aici in Athos, avem marea comoara a neintreruptei rugaciuni isihaste, asa cum ne-a lasat-o Sfantul Grigorie Palama: „Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma!”. Doar cinci cuvinte, dar prin ele ni se deschide comoara cea nesfarsita a slavei Lui.

George Cabas

SURSA:  crestinortodox.ro