Απολυτίκιο του Αποστόλου Θαδδαίου – 21 ΑΥΓΟΥΣΤΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. AP. TADEU 

21 august

Pomenirea Sfântului Apostol Tadeu, numit si Levi.

Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam şi cunoştea desăvârşit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Şi s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul şi s-a minunat auzind propovăduirea lui şi văzând îngereasca lui viaţă, şi a fost botezat de către dânsul. După aceea, văzând pe Domnul nostru Iisus Hristos în trup petrecând cu oamenii şi auzind învăţătura Lui şi văzând minunile Lui, s-a dus după Dânsul şi a fost numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli mai mici, despre care se scrie în Evanghelie: Domnul a arătat şi pe alţi şaptezeci şi i-a trimis pe ei câte doi înaintea feţei Sale, în toată cetatea şi locul, unde voia să meargă.

 

    Iar după pătimirea cea de bunăvoie, după moartea Domnului şi după învierea cea de a treia zi şi înălţarea Lui la ceruri, Sfinţii Apostoli împărţindu-se în toată lumea la propovăduire, Sfântul Tadeu s-a dus la Edesa, trimis fiind de Domnul. Pentru că aşa a făgăduit Domnul lui Avgar, domnul Edesei, mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie, trimiţându-i pe mahramă închipuirea cea ne făcută de mână a Preasfintei Sale feţe şi scriind către dânsul: „Când mă voi înălţa la Tatăl, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei, care te va tămădui desăvârşit de boala care te-a cuprins pe tine şi îţi va da viaţă veşnică ţie şi celor ce sunt cu tine”.

 

    Deci Apostolul Tadeu, mergând în cetatea Edesa, nu s-a arătat îndată stăpânitorului, ci mai întâi a intrat în casa unui evreu cunoscut al său, cu numele Tobie, şi fiind găzduit la dânsul, a început cu minune a face tămăduiri cu puterea lui Hristos, tămăduind toate bolile prin punerea mâinilor şi prin chemarea numelui Domnului. Deci, străbătând vestea despre dânsul prin toată cetatea, au început a aduce la dânsul pe neputincioşii lor şi, văzând tămăduirea lor cea grabnică ce se făcea de apostolul lui Hristos, se minunau foarte. Despre aceasta s-a vestit şi domnului Avgar, cum că un bărbat oarecare, venind de la Ierusalim, face multe minuni cu numele lui Iisus Hristos.

 

    Deci Avgar îndată şi-a adus aminte de scrisoarea lui Hristos, Care-i făgăduia că are să trimită la dânsul pe unul din ucenicii Săi şi s-a gândit în sine, zicând: „Oare nu a venit acela pe care îi făgăduise lui să-l trimită?” Apoi, poruncind să-l cheme pe Tobie, a zis către dânsul: „Aud că în casa ta este un om din Ierusalim, care tămăduieşte toate bolile cu numele lui Iisus”. Tobie a zis: „Cu adevărat, stăpâne, oaspetele cel de la mine face multe minuni cu acel nume!” Domnul a zis: „Adu-l aici la mine”. Şi ducându-se Tobie la Sfântul Tadeu, i-a zis: „Domnul acestei cetăţi m-a chemat şi mi-a poruncit să te duc la el, ca să-l tămăduieşti de bolile ce l-au cuprins!” Şi a zis Tadeu: „Cu adevărat eu sunt trimis la dânsul”. Iar a doua zi au mers amândoi la domnul Avgar, fiind adunaţi acolo toţi boierii şi dregătorii lui.

 

    Şi intrând apostolul cu Tobie pe uşile palatului domnesc, şi domnul uitându-se la dânsul, a văzut faţa lui apostolească strălucind cu lumină şi, înspăimântându-se, s-a sculat degrabă de la locul său şi i s-a închinat până la pământ. Şi s-au mirat toţi cei ce stăteau de faţă, văzând pe domnul că se închină la un străin; pentru că aceia nu vedeau strălucirea cea minunată care ieşea din faţa lui Tadeu. Deci domnul l-a întrebat pe Sfântul Tadeu: „Oare tu eşti ucenicul lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care mi-a făgăduit prin scrisoare să-mi trimită pe unul din ucenicii Săi, ca să-mi dea sănătate desăvârşită neputinţei mele şi viaţă veşnică, mie şi celor ce sunt cu mine?” Apostolul lui Hristos a răspuns: „De vreme ce ai pus mare nădejde spre Domnul meu Iisus Hristos, de aceea am venit la tine, fiind trimis de Dânsul. Şi dacă credinţa ta către El se va înmulţi mai mult în tine, toate cele dorite de tine vor fi după credinţa ta”.

 

    Avgar a zis: „Am crezut atâta într-însul, încât am voit să adun puterea oştii şi să merg asupra iudeilor care L-au răstignit pe El, ca să răzbun asupra lor răutatea aceea şi să-i pierd cu desăvârşire. Dar stăpânirea romană, sub care suntem, m-a oprit”. Sfântul Tadeu a zis: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos n-a avut trebuinţă de ajutorul omenesc în vremea pătimirii Sale de la iudeii cei zavistnici şi răi; căci putea să pună înaintea Sa legiuni de îngeri, dar, împlinind voia Părintelui, a pătimit pentru mântuirea a toată lumea. Iar după împlinirea voii Părintelui Său, S-a suit către Dânsul la ceruri cu slavă şi a şezut de-a dreapta Lui, şi nu are trebuinţă ca cineva să-L răzbune pe El asupra vrăjmaşilor Lui, având El însuşi putere peste toţi, ca să judece viii şi morţii, şi fiecăruia să-i răsplătească după faptele lui”.

 

    Deci vorbind mult despre Hristos Dumnezeu către Avgar şi către cei ce erau cu dânsul, Sfântul Tadeu l-a adus la desăvârşita credinţă şi l-a botezat. Atunci Avgar a câştigat în Sfântul Botez tămăduire de lepra pe care o avea rămasă pe faţa sa după cea dintâi vindecare, căci mai înainte era lepros peste tot trupul, şi când s-a adus la el scrisoarea lui Hristos şi chipul cel nefăcut de mână al Preasfintei feţe a Lui, atunci i-a fost cea dintâi tămăduire, curăţindu-i-se trupul de lepră, rămânând numai o mică parte – cu dumnezeiască rânduială -, pe faţa lui, până la venirea apostolului Tadeu.

 

    Iar cealaltă tămăduire desăvârşită a lui, nu numai cea trupească, dar şi cea sufletească, s-a făcut prin venirea apostolului şi prin Sfântul Botez, când a ieşit din sfânta scăldătoare cu totul întreg şi sănătos. Deci s-a botezat domnul Avgar cu toată casa sa; asemenea s-au botezat şi ceilalţi care văzuseră minunile şi câştigaseră tămăduire de neputinţele lor. Apoi Sfântul Apostol Tadeu a poruncit domnului Avgar să adune pe toţi locuitorii cetăţii şi să asculte cuvântul lui Dumnezeu.

 

    Deci a doua zi s-a adunat tot poporul, iar Tadeu, apostolul lui Hristos, stând pe un loc înalt, a început a le bine vesti pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, toate cele văzute şi nevăzute, cu atotputernica Sa tărie, şi cum Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din cer pe pământ, prin cea negrăită întrupare pentru mântuirea omenească, şi a pătimit de voie, a murit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri, şi a pregătit celor buni răsplătire veşnică la ceruri, iar celor răi pedeapsă nesfârşită în iad. Asemenea, le-a spus şi toate celelalte taine ale mântuirii noastre prin cuvinte pe larg. Iar popoarele au crezut cuvintele apostolului, de vreme ce au văzut şi minunile lui, căci vedeau pe domnul lor tămăduit şi pe ceilalţi mulţi; deci au început a slăvi pe Hristos, cerând Sfântul Botez.

 

    Astfel s-a luminat prin botez cetatea Edesa prin sfânta credinţă cea întru Domnul nostru Iisus Hristos; deci s-au zidit biserici şi s-au pus preoţi, prin punerea mâinilor apostolului. Iar domnul Avgar, vrând să mulţumească Sfântului Apostol Tadeu pentru tămăduirea sa, i-a dat lui mult aur, dar sfântul n-a primit, zicând: „Dacă pe ale noastre le-am lăsat, apoi cum să vrem să le primim pe cele străine?”

 

    Deci întărind în Edesa sfânta credinţa şi pe toate rânduindu-le bine, Sfântul Apostol Tadeu s-a dus în Mesopotamia, şi luminând acolo pe mulţi şi zidind multe biserici, străbătea pretutindeni cetăţile Siriei, ostenindu-se cu buna vestire a lui Hristos. Apoi, mergând la Virit, cetatea Feniciei, propovăduind şi botezând pe mulţi, s-a odihnit întru Domnul.

 

    Notă. Să se ştie că acest Sfânt Tadeu este altul decât Sfântul Iuda Tadeu, care s-a numit Levi, unul din cei doisprezece apostoli, a cărui pomenire este în 19 zile ale lunii iunie; dar în Prolog şi în Sinaxar s-a scris în această zi despre Tadeu cel de acum, astfel: „Pomenirea Sfântului Tadeu care s-a numit şi Levi”. Dar această numire de Levi nu este a acestui Sfânt Tadeu, ci a celui dintâi, care este din cei doisprezece apostoli, precum scrie la Evanghelistul Matei, în capitolul 20. Acest lucru l-a arătat luminos Nichifor Calist, scriitorul grec de istorii bisericeşti, în a doua sa carte, în capitolul 40, scriind astfel despre aceşti doi cu numele de Tadeu: „Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea îndoită numire, Tadeu şi Levi, fiul lui Iosif şi fratele lui Iacob cel aruncat de pe aripa bisericii, mai întâi a cercetat Iudeia şi Galileea, Samaria şi Idumeea, apoi cetăţile Arabiei şi părţile Siriei şi ale Mesopotamiei, vânându-le cu mreaja Sfintei Evanghelii; iar mai pe urmă a mers în Edesa, cetatea lui Avgar, unde mai înainte celălalt Tadeu – unul din cei şaptezeci – a propovăduit pe Hristos. Acolo, de nu ajungea ceva din slujba celuilalt, a împlinit el bine”. Acestea scrie Nichifor despre cei doi cu numele Tadeu, dintre care cel dintâi care este din cei 12 Apostoli, îl numeşte Levi, iar pe celălalt, adică pe acesta ce este din cei 70, numai Tadeu, nu şi Levi. încă şi Sfântul Evanghelist Matei a fost numit Levi, iar de ce s-a făcut aceasta, caută viaţa lui, în 16 zile ale lunii noiembrie.

Ἑβραῖος ἀπὸ τὴν Ἔδεσσα ὁ Θαδδαῖος καὶ πολὺ μορφωμένος στὶς θεῖες Γραφές, εἶχε ἀνεβεῖ στὴν Ἱερουσαλὴμ γιὰ προσκύνημα τὴν ἐποχὴ τοῦ Ἰωάννου τοῦ Βαπτιστοῦ. Ὅταν ἄκουσε τὸ κήρυγμά του καὶ εἶδε τὴν ἀγγελική του ζωή, τόσο πολὺ ἐντυπωσιάστηκε, ὥστε ἐπεδίωξε καὶ βαπτίστηκε ἀπ’ αὐτόν. Μετὰ ὅμως, ὅταν ἄκουσε τὴν διδασκαλία καὶ εἶδε τὰ θαύματα τοῦ Κυρίου μας Ἰησοῦ Χριστοῦ, τὸν ἀκολούθησε μέχρι τὸ σωτήριο Πᾶθος.

Μετὰ τὴν Ἀνάληψη τοῦ Κυρίου, ἐπέστρεψε στὴν πατρίδα του, τὴν Ἔδεσσα. Ἐκεῖ καθάρισε ἀπὸ τὴ λέπρα τὸν τοπάρχη Αὔγαρο καὶ κατόπιν τὸν βάπτισε χριστιανό. Ἀφοῦ δίδαξε καὶ φώτισε μὲ τὸν λόγο τῆς ἀληθείας πολλοὺς καὶ ἵδρυσε πολλὲς ἐκκλησίες στὶς πόλεις τῆς Συρίας, ἔφθασε στὴν Βηρυτό. Ὁ Θαδδαῖος καὶ ἐκεῖ μὲ τὴ χάρη τοῦ Θεοῦ δίδαξε τὸ Εὐαγγέλιο καὶ βάπτισε πολλούς. Τελικά, ἐκεῖ παρέδωσε εἰρηνικὰ τὸ πνεῦμά του, ἀφοῦ στὴν ζωή του ἐφάρμοσε πλήρως τὴν ἐντολὴ ποὺ ἔδωσε ὁ Κύριος στοὺς μαθητές Του: «Πορευθέντες μαθητεύσατε πάντα τὰ ἔθνη, βαπτίζοντας αὐτοὺς εἰς τὸ ὄνομα τοῦ Πατρὸς καὶ τοῦ Υἱοῦ καὶ τοῦ Ἁγίου Πνεύματος». Πηγαίνετε, δηλαδή, καὶ κάνετε μαθητές σας ὅλα τὰ ἔθνη, βαπτίζοντας αὐτοὺς στὸ ὄνομα τοῦ Πατρὸς καὶ τοῦ Υἱοῦ καὶ τοῦ Ἁγίου Πνεύματος.
Ὁ Μ. Γαλανός, γιὰ τὸν Ἀπόστολο αὐτὸν ἀναφέρει: «Μερικοὶ ὑποθέτουν, ὅτι πρόκειται γιὰ ἕναν ἀπὸ τοὺς 70 ἀποστόλους, ποὺ καταγόταν ἀπὸ τὴν Ἔδεσσα, ἦταν ὅμως Ἰουδαῖος. Ἄλλα βέβαιο μπορεῖ νὰ θεωρηθεῖ, ὅτι ὁ Ἀπόστολος Θαδδαῖος εἶναι ὁ ὑπὸ τὸ ὄνομα αὐτὸ φερόμενος μεταξὺ τῶν Δώδεκα. Ὀνομαζόταν δὲ ἀλλιῶς καὶ Λεββαῖος καὶ ἦταν ἀδελφὸς τοῦ Ἰακώβου τοῦ μικροῦ. Σὲ αὐτὸν ἀνήκει καὶ ἡ ἐπιστολὴ Ἰούδα στὸ Εὐαγγέλιο. Διότι καθ’ αὐτὸ Ἰούδας ὀνομαζόταν, τὰ δὲ ἄλλα δυὸ ὀνόματα ἦταν πρόσθετα, ὅπως συμβαίνει πάντοτε στοὺς Ἰουδαίους μέχρι καὶ σήμερα. Ὁ Θαδδαῖος κήρυξε τὸ Εὐαγγέλιο στὴν Μεσοποταμία, ὅπου καὶ ἔλαβε μαρτυρικὸ θάνατο».

Ἀπολυτίκιο. Ἦχος δ’. Ταχὺ προκατάλαβε.
Θεοῦ τοῦ ἐν σώματι, ἐπιφανέντος ἡμῖν, αὐτόπτης γενόμενος, καὶ ἱερὸς μαθητής, Θαδδαῖε Ἀπόστολε, ἔλαμψας τοὶς ἐν σκότει, τὴν σωτήριον χάριν· ὤφθης τῶν ἐν Ἐδέσσῃ, ἰατὴρ λαμπαδοῦχος· διὸ τοὺς προσιόντας σοι, σκέπε ἑκάστοτε.

Κοντάκιον. Ἦχος γ’. Ἡ Παρθένος σήμερον.
Ἑορτὴ χαρμόσυνος, τοῦ Ἀποστόλου ἐπέστη· εὐφροσύνως σήμερον, ἐπιτελέσωμεν ταύτην· νέμει γάρ, τοῖς αὐτὸν πίστει ἀεὶ τιμῶσι, λύτρωσιν, ἁμαρτημάτων καὶ ῥῶσιν θείαν· καὶ γὰρ ἔχει παρρησίαν, ὡς θεῖος μύστης Χριστοῦ τῆς χάριτος.

Μεγαλυνάριον.
Αἴγλη τοῦ Σωτῆρος καταυγασθείς, τούτῳ προσπελάσας, ὦ Θαδδαῖε ὡς μαθητής· ἔνθεν ἐν Ἐδέσσῃ, ὡς ἥλιος ἐπέστης, φωτίζων καὶ στηρίζων, τοὺς προσιόντας σοι.