TROPARUL ŞI VIAŢA SF. EVSTATIE
Filogonie, arhiepiscopul Antiohiei, murind, a luat după dînsul scaunul acest fericit Evstatie, bărbat cu adevărat vrednic de o dregătorie ca aceasta, ca unul ce era vestit, cu viaţă sfîntă, cu înţelepciune şi cu mare rîvnă pentru dreapta credinţă, care a şi fost arătată la întîiul Sinod de la Niceea, al Sfinţilor Părinţi, pe vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare. Nevoindu-se cu Sfinţii Părinţi asupra lui Arie, a vădit eretica părere hulitoare a aceluia care zicea că Fiul lui Dumnezeu este făptură, iar nu făcător, străin de părinteasca cinste şi putere. Deci, Sfîntul Eustatie ruşinînd şi dînd blestemului acel hulitor eres şi mărturisind pe Fiul că este de o fiinţă cu Tatăl, a pornit pe eretici spre zavistie, dar mai ales pe Eusebie al Nicomidiei şi pe Teognie al Niceei.
După moartea marelui Constantin, luînd împărăţia Constandie, fiul său, a luat şi eresul lui Arie şi, foarte mult apărîndu-l, a dat putere arienilor ca să izgonească şi să facă rău Bisericii dreptcredincioşilor; întărind erezia cu acea fără de lege şi nedreaptă stăpînire.
Atunci, Eusebie al Nicomidiei, cel mai sus pomenit, după izgonirea Sfîntului Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, mergînd la Ierusalim cu Teognie al Niceei, a intrat în Antiohia şi acolo, adunînd sinod nedrept asupra arhiereului lui Hristos, Eustatie, l-a scos din scaun şi din cinste l-a lepădat, scornind asupra lui pricini nedrepte. Pe de o parte ziceau că n-ar crede drept, ci eretice, ca şi Sauelie; iar pe de alta, cum că ar petrece în necurăţie. Căci Eusebie plătise o femeie desfrînată cu daruri mari ca să clevetească asupra sfîntului, ca şi cum de la dînsul luînd în pîntece, ar fi născut prunc. Deci, a intrat femeia aceea în mijlocul sinodul, purtînd pruncul pe mîini, clevetind şi strigînd că de la arhiepiscopul Eustatie a zămislit şi a născut.
Cei ce judecau au poruncit femeii să-şi întărească cuvîntul cu jurămînt; şi s-a jurat ticăloasa că nu de la altul, ci de la Eustatie are pruncul. Deci, judecînd sinodul, a oprit pe sfînt şi l-a trimis în surghiun. Iar nevinovatul mărturisitor al lui Hristos, Eustatie, răbdînd acea nedreaptă clevetire şi izgonire, fiind în surghiun, s-a mutat către Domnul şi s-a dus în patria cerească. Iar femeia aceea care a clevetit pe sfînt, a căzut în boală cumplită şi grea. Apoi, cunoscînd că asupra ei era pedeapsa lui Dumnezeu pentru clevetirea cea nedreaptă şi defăimarea sa asupra nevinovatului şi curatului arhiereu, a mărturisit adevărul că a fost plătită cu aur ca să grăiască lucrul cel de desfrînare asupra sfîntului, cum şi de cine se plătise. Iar dacă a jurat că de la Eustatie a zămislit, este drept, dar acesta era Eustatie fierarul, iar nu arhiepiscopul Eustatie.
Apoi trecînd 100 de ani şi Zenon ţinînd împărăţia grecească, s-a adus din surghiun cinstitul şi sfîntul trup al celui între sfinţi părintelui nostru Eustatie Mărturisitorul, în Antiohia, cu mare cinste, tot poporul ieşind întru întîmpinarea lui, ca la 18 stadii şi mai departe, cu cîntări, cu lumînări şi tămîieri, slăvind pe Hristos Dumnezeu, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.
Troparul Sfântului Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei, glasul al 4-lea:
Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace.
Cântarea 1. glasul al 7-lea. Irmos: Lui Dumnezeu, Celui Ce…
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel ce stă în fruntea părinţilor, ca pe unul ce s-a îmbrăcat prin har cu Cuvântul, pe Marele Eustatie, cu cântări să-l lăudăm.
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te apărător al credinţei, ai păzit Biserica lui Hristos, neîmpresurată de năvala eresurilor, preacuvioase.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Făcându-te gură Cuvântului, ai cercetat cu deamănuntul adâncimea dogmelor, preacuvioase, întru care ai înecat nelegiuirea lui Arie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce ai născut, mai presus de Cuvânt, pe Cuvântul cu Trup, pe Începătorul vieţii neîncetat roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea a 3-a. Irmos: Întăritu-s-a inima mea…
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sabia adevărului ridicând, Sfinte Ierarhe Eustatie, te-ai arătat voievod al dreptei credinţe, străpungând pe cei ce se împotriveau credinţei celei adevărate.
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dragostea ta cea plină de dorire, lucrând în Biserică, cu secera învăţăturilor tale, fericite, ai tăiat din rădăcină toate neghinele.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Între cei dintâi din adunarea adevărului găsindu-te, pe Arie, adevăratul începător al înşelăciunii, l-ai biruit cu piatra învăţăturilor tale, de Dumnezeu fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
În chip de negrăit Te-ai născut din Fecioară; arătatu-Te-ai precum ai binevoit, Mântuitorul nostru şi lumea ai înnoit, Doamne.
Irmosul:
Întăritu-s-a inima mea întru Domnul; înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu; lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei, veselitu-m-am de mântuirea Ta.
Cântarea a 4-a. Irmos: Acoperit-au cerurile bunătatea…
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adunând semnele de biruinţă ale credinţei, cu Dumnezeiască înţelepciune ai surpat cu săgeţile cuvintelor tale, părinte, pe Arie cel nelegiuit.
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un fulger dovedindu-se lumina cuvintelor tale, a ars hula cea înşelătoare a lui Arie, Înţelepţitule Ierarh Eustatie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înfigând, cuvioase, aracii cuvintelor tale, ai îngrădit Biserica Domnului ca pe o vie, cu Dumnezeiască împletitură.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai Trup, Fecioară Preacurată, pe Cuvântul Cel fără de început, Cel mai înainte decât tine, pe Cel Ce S-a Întrupat din tine mai presus de cuvânt, mai în urmă.
Cântarea a 5-a. Irmos: Către Tine mânecă Duhul…
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întunericul eresurilor ai risipit şi cu razele învăţăturilor tale ai strălucit până la marginile pământului, Sfinte Preafericite Eustatie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Îngrădindu-ne cu armele învăţăturilor tale, Fericite Eustatie, eresurile cele ridicate împotriva Dumnezeieştii credinţe acum le biruim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nu înceta, Fecioară, a ruga pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut cu Trup din tine, ca să izbăvească pe robii tăi de toată nestatornicia.
Cântarea a 6-a. Irmos: Iona din pântecele…
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu graiul cuvintelor tale, de Dumnezeu insuflate, ai potolit viforul ereticilor, îndreptând Biserica către Limanul dreptei credinţe, preafericite.
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Afundat-ai întru adâncul învăţăturilor tale, grăirea împotrivă a lui Arie, cel ce gândea întocmai ca Faraon; iar pe cei trei călăreţi care îl susţineau pe el i-ai înecat, preacuvioase.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Neajuns fiind întru fapta cea bună, Părinte Eustatie, iscusit te-ai arătat prin cuvânt şi viaţă, ca o înfrumuseţare a Bisericii lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cel pe Care L-ai născut în chip de netâlcuit, pe Dumnezeul nostru, nu înceta a-L ruga, Născătoare de Dumnezeu, să izbăvească din nevoi pe cei ce te laudă pe tine, Preacurată, pururea Fecioară.
Irmosul:
Iona din pântecele iadului a strigat: scoate din stricăciune viaţa mea! Iar noi strigăm Ţie: întru tot Puternice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul cel de foc…
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Biruind războiul ereticilor cu arma Duhului, înţelepţitule, te-a încununat pe tine Hristos cu cinstea cea nestricăcioasă.
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sabie cu douăascuţişuri s-a arătat gura ta, părinte, împotriva nelegiuiţilor; că acoperindu-se sub mâna Cuvântului, a biruit războiul acelora.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu lopata învăţăturii tale ai vânturat ca pe o pleavă înşelăciunea lui Arie, adunând grâul credinţei în jitniţa cea însufleţită, părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Născătoarea de Dumnezeu toţi să o lăudăm, că a născut pe Mântuitorul, cu credinţă, strigând: Bucură-te Roaba şi Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Slavei…
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toiagul înţelepciunii tale ai despicat noianul cel Dumnezeiesc al Scripturii şi pe noul Israel l-ai trecut către pământul dreptei credinţe, ierarhe al lui Hristos, înecând pe arienii şi pe egiptenii cei fără de minte.
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Coborându-te din cer, prin adânca cugetare a celor Dumnezeieşti, pe turnul Halaniei, ai legat limbile cele eretice ale arienilor, Înţeleptule Eustatie, propovăduind cu un glas credinţa, în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sântul Duh, Domnul.
Cu mărturisirea ta cea pentru adevăr, părinte, ţi-ai săvârşit viaţa la Apus şi iarăşi ai strălucit la Răsărit, turmei tale, înţeleptule, razele dreptei cinstiri de Dumnezeu, în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cel Ce a zidit pe Adam după chipul Său şi a ieşit din frământătura lui şi a mântuit neamul omenesc, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul Slavei, Cel Unul fără de început, pe Care Îl bine cuvintează Puterile Cerurilor şi de Care se cutremură Cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Ceea ce este mai presus…
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelepţeşte storcând strugurele Scripturilor, ai adăpat pe cei credincioşi cu vinul adevărului lui Hristos, cel ce veseleşte inimile.
Stih: Sfinte Părinte Eustatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Limba ta cea de Dumnezeu cuvântătoare ca pe o sabie cu două ascuţişuri, purtând, ai ucis, cuvioase, mânia cea vicleană a lui Arie, care vărsa sângele cel nevinovat şi sufletesc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Duhovniceşte săvârşind orânduita sfântă zi, cea cu totul sfinţită a pomenirii tale, te rugăm: roagă-te cu dinadinsul să ne mântuim noi, ierarhe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Ceea ce a zămislit în pântece pe Cuvântul Cel Nemărginit şi ne-a arătat Poarta Dumnezeieştii Vieţi, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, după adevăr, să o mărim.
Irmosul:
Pe Ceea ce este mai presus de fire Maică şi după fire Fecioară; pe cea Una Binecuvântată între femei, Născătoare de Dumnezeu, cu laude să o mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale…
Pe Cuvântul Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu DuhulL-ai propovăduit, Sfinte Părinte Eustatie şi pe Arie cel fără de minte, care hulea cu învăţătura cea nedreaptă, cu legăturile învăţăturilor tale tare l-ai sugrumat. Pentru aceasta bucurându-te, te-ai numărat în Cetele Dumnezeieştilor şi înţelepţiţilor propovăduitori; cu care împreună adu-ţi aminte de noi.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea.Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale…
Grăbeşte de ne întâmpină pe noi, până a nu ne robi vrăjmaşii noştri, cei ce te hulesc pe Tine şi ne ameninţă pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru. Pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască ei cât de puternică este credinţa ortodocşilor, cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale…
Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a străbătut Preasfântul tău suflet, când ai văzut Răstignit pe Cruce, de bunăvoie, pe Fiul şi Dumnezeul tău; pe Acela roagă-L neîncetat, Preabinecuvântată, să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.
Ὁ Ἅγιος Εὐστάθιος γεννήθηκε στὴν πόλη Σίδη τῆς Παμφυλίας καὶ ὑπῆρξε μία ἀπὸ τὶς μεγάλες καὶ ἐκκλησιαστικὲς μορφὲς τοῦ 3ου καὶ 4ουαἰῶνα μ.Χ. Ἄλλοι θεωροῦν ὅτι καταγόταν ἀπὸ τοὺς Φιλίππους τῆς Μακεδονίας. Ὁ Μέγας Ἀθανάσιος χαρακτηρίζει τὸν Ἅγιο Εὐστάθιο «ἄνδρα ὁμολογητήν». Τοῦτο σημαίνει ἀσφαλῶς ὅτι ὑπέφερε κατὰ τὴν διάρκεια τῶν διωγμῶν, εἴτε ἐπὶ Διοκλητιανοῦ εἴτε ἐπί Λικινίου.
Τὸ 320 μ.Χ. ἐξελέγη Ἐπίσκοπος Βέροιας τῆς Συρίας καὶ ἀπὸ ἐκεῖ μετατέθηκε τὸ ἔτος 324 μ.Χ. στὴν Ἀντιόχεια. Παρευρεθεὶς στὴν Α’ Οἰκουμενικὴ Σύνοδο, ἡ ὁποία συνῆλθε τὸ ἔτος 325 μ.Χ. στὴ Νίκαια τῆς Βιθυνίας, καταδίκασε τὸν αἱρετικὸ Ἄρειο καὶ τοὺς ὀπαδοὺς αὐτοῦ.
Ὁ Ἅγιος ἐξακολουθοῦσε νὰ ἐργάζεται γιὰ τὴν διάδοση, ἀλλὰ καὶ τὴ στερέωση τῆς Ὀρθοδοξίας καὶ συνδεόταν διὰ στενῆς φιλίας μὲ τὸν Ἅγιο Ὅσιο, Ἐπίσκοπο Κορδούης († 27 Αὐγούστου).
Ὅμως οἱ κορυφαῖοι τῶν ὀπαδῶν τοῦ Ἀρείου, μεταξὺ τῶν ὁποίων ἦταν ὁ Νικομηδείας Εὐσέβιος, ὁ Νικαίας Θεόγνις καὶ ὁ Καισαρείας Εὐσέβιος, συνεκάλεσαν Σύνοδο στὴν Ἀντιόχεια τὸ ἔτος 330 μ.Χ. καὶ καθαίρεσαν τὸν Ἅγιο Εὐστάθιο ὡς αἱρετικό. Γιὰ νὰ ἐνεργήσουν δὲ ἀποτελεσματικότερα ἔπλασαν καὶ ἄλλα σὲ βάρος του ἐγκλήματα, ὅτι τάχα μιλοῦσε περιφρονητικὰ γιὰ τὴν μητέρα τοῦ Μεγάλου Κωνσταντίνου, Ἁγία Ἑλένη καὶ ὅτι προσῆλθε σὲ ἀθέμιτες σχέσεις μὲ κάποια γυναῖκα ἀπὸ τὴν ὁποία ἀπέκτησε καὶ τέκνο. Ἔτσι κατόρθωσαν νὰ ἐπιτύχουν τὴν ἐξορία τοῦ Ἁγίου, κατὰ μερικοὺς στοὺς Φιλίππους τῆς Μακεδονίας, κατὰ ἄλλους δὲ στὴν Τραϊανούπολη τῆς Θρᾴκης, ὄπου καὶ κοιμήθηκε μὲ εἰρήνη τὸ ἔτος 337 μ.Χ.
Ἡ Ἀντιόχεια ἔμεινε πιστὴ στὸν Ὀρθόδοξο Ἐπίσκοπό της καὶ τὸ ἔτος 482 μ.Χ. ζήτησε καὶ ἔλαβε τὰ ἱερὰ λείψανα αὐτοῦ ἀπὸ τὴν Τραϊανούπολη.
Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.
Θείας ἔμπλεως σοφίας πέλων, ὥσπερ ἥλιος, λαμπρὸς ἐκλάμπεις, ἐν τῇ Συνόδῳ τῇ Πρώτῃ Εὐστάθιε· καὶ τὸν Υἱὸν ὁμοούσιον Ὅσιε, ἀνακηρύττεις Πατρὶ καὶ τῷ Πνεύματι. Ἀλλὰ πρέσβευε, εὐστάθειαν ἀδιάπτωτον, δοθῆναι Ἱεράρχα τοῖς τιμῶσί σε.
Κοντάκιον. Ἦχος πλ. δ’. Τῇ ὑπερμάχῳ.
Ὡς ἐκκαθάρας σεαυτὸν ἐνθέοις πράξεσι
Ἀρχιερέων ἀνεδείχθης θεῖον ἄγαλμα
Θεωρίᾳ καὶ ἀμέμπτῳ ἐμπρέπων βίῳ.
Ἀλλ’ ὡς στῦλος Ἐκκλησίας καὶ ἑδραίωμα
Πειρασμῶν στερρῶς ὑπέμεινας τὴν ἔφοδον.
Ὅθεν κράζομεν, χαίροις Πάτερ Ευστάθιε.
Μεγαλυνάριον.
Τὸν Υἱὸν ὁμότιμον τῷ Πατρὶ, Πάτερ δογματίζων, καὶ τῷ Πνεύματι συμφυῆ, τῆς ὁμολογίας, τὸν στέφανον ἐδέξω, Εὐστάθιε ποικίλαις, παλαίσας θλίψεσι.
***
Saint Eustathius, Archbishop of Antioch (323-331) was born in Side, Pamphylia in 324. He was Bishop of Beroea (modern Aleppo), and enjoyed the love and esteem of the people, and at the request of his flock he was elevated by the Fathers of the First Ecumenical Council (325) to the See of Antioch.
St Eustathius was a learned theologian, and was also distinguished by his broad knowledge in secular sciences. When the heresy of Arius began to spread in the East (Arianism denied the consubstantiality of the Son of God with the Father), St Eustathius struggled zealously for the purity of the Orthodox Faith through his words and his writings.
The First Ecumenical Council was convened in the year 325 by the holy God-crowned Emperor Constantine the Great (306-337). The first to preside over this Council was St Eustathius. The Council condemned the heretical teachings of Arius and incorporated the Orthodox confession into the Symbol of Faith (the Nicene Creed).
But the mad Arius, as St Eustathius called him, refused to renounce his errors. He and those who shared his opinion were excommunicated from the Church by the Council. Among the bishops who signed the Nicene Symbol of Faith were some who sympathized with the heresy of Arius, but signed the Acts of the Council through fear of excommunication.
After the Council, his enemies plotted against St Eustathius. With great cunning they gained his consent to convene a local Council at Antioch. Having bribed a certain profligate woman, they persuaded her to appear at the Council with an infant at her breast, and falsely declare that St Eustathius was the father of the infant.
The Arians declared St Eustathius deposed, violating the Apostolic Rule that accusations against the clergy must be substantiated by two witnesses. Without a trial he was sent off into exile in Thrace. But the lie was soon unmasked: the woman repented after falling grievously ill. She summoned the clergy, and in the presence of many people, she confessed her sin.
St Constantine the Great died around this time, and his son Constantius (337-361), who shared the heretical views of Arius and favored the Arian bishops, succeeded his father on the throne. Even in exile, St Eustathius struggled for Orthodoxy with the same zeal. He died in exile, in the city of Philippi or Trajanopolis, in the year 337.
Convened in the year 381 at Constaninople, the Second Ecumenical Council confirmed the Orthodox Symbol of Faith, which St Eustathius had so vigorously defended. The Arian heresy was once again anthematized.
In the year 482 the relics of St Eustathius were reverently transferred from Philippi to Antioch, to the great joy of the Antioch people, who had not ceased to honor and love their patriarch.
St Eustathius was esteemed by the great hierarchs of the fourth century, Basil the Great, John Chrysostom, Athanasius of Alexandria, Epiphanius of Cyprus, Anastasius of Sinai, and Jerome of Stridonia. The renowned church historian Bishop Theodoret of Cyrrhus calls St Eustathius a pillar of the Church and a man of piety, of equal stature with St Athanasius of Alexandria and the other bishops at the forefront of the struggle for Orthodoxy.