Predica Preafericitului Patriarh Kiril în duminica după Bobotează

în catedrala Hristos Mântuitorul după Dumnezeiasca liturghie 

La 22 ianuarie 2012 în duminica a 32-a după Cincizecime, după Bobotează şi în ziua pomenirii sfântului ierarh Filip, mitropolitul Moscovei, Preafericitul Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi Teodor al II-lea, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril şi Preafericitul Mitropolit al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei Hristofor au săvârşit Dumnezeiască liturghie în catedrala Hristos Mântuitorul la Moscova. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi în biserică cu o predică:

„Preafericirea Voastră, Preafericite Teodor, Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi! Preafericirea Voastră, Preafericite Hristofor, Arhiepiscop de Praga, Mitropolit al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei! Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, dragi stăpâni, preacuvioşi părinţi, maici egumene, dragi fraţi şi surori!

Astăzi în duminica după Botezul Domnului, în catedrala Hristos Mântuitorul, noi am săvârşit o liturghie sobornicească, pe care a condus-o Preafericitul Patriarh al Alexandriei Teodor împreună cu nedestoinicia mea şi cu Preafericitul Arhiepiscop de Praga, Mitropolit al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei Hristofor, precum şi cu episcopatul şi clerul Bisericii Ruse, Bisericii din Alexandria, Bisericii din Cehia şi Slovacia, în ziua inaugurării Lecturilor de Crăciun care au devenit un eveniment remarcabil de importanţă general bisericească.

Noi întotdeauna deschidem această mare adunare a episcopatului, a clerului şi a mirenilor prin Dumnezeiasca liturghie, fiindcă credem şi cunoaştem că paşii oamenilor, căile oamenilor sunt conduse de Dumnezeu, însă doar atunci, când însuşi omul o doreşte. De ce noi ne adresăm cu rugăciune către Domnul înainte de începerea unui lucru important? Fiindcă credem că puterile noastre mici pot fi întărite prin harul lui Dumnezeu cu condiţia, dacă credem şi dacă o dorim. Deoarece Dumnezeu nimic nu face împotriva voinţei noastre şi atunci, când ne împotrivim Lui, El ne lasă pe cont propriu. El ne lasă în voia noastră cea rea, atât de slabă, neputincioasă, atât de repede primind ispitele diavoleşti. Şi atunci omul aidoma unei frunze, rupte toamna de pe un copac, zboară în voia vântului. Frunza nu se poate împotrivi mişcării vântului, ea nu are nici un fel de forţă să zboare împotriva vântului, ea zboară în direcţia în care o trage stihia.

Iată în aşa fel trăieşte omul care nu crede în Dumnezeu, nu doreşte să-L accepte pe Domnul, nu se adresează la El cu rugăciune. Omului i se pare că e puternic, doar el zboară, uneori chiar se ridică la înălţime, precum se ridică la înălţime frunza ruptă şi se pare că totul se află mai jos decât el, iar el deţine puterea şi vede totul de sus. Însă frunza zboară nu în conformitate cu ruta sa, deşi i se pare că este calea pe care a ales-o singură. De fapt, acţionând asupra patimilor omeneşti, reprimând liberul arbitru, păcatul conduce cu astfel de oameni şi ei îşi pierd libertatea.

Iată din ce cauză în Biserică orice lucru începe cu rugăciunea. Noi parcă chemăm Domnul să ne limiteze libertatea noastră, să intre în viaţa noastră, să înfăptuiască asupra noastră voia Sa. Şi doar acele acţiuni omeneşti care corespund voinţei lui Dumnezeu ne dau deplina libertate şi atunci nici un fel de vârtejuri, nici un fel de furtuni în viaţă nu sunt în stare să determine faptele noastre. Noi ne umplem de o mare putere, noi dobândim capacitatea a merge împotriva vântului şi împotriva curentului, precum pe parcursul a 2000 de ani a mers împotriva curentului Biserica lui Hristos. Nu a fost vreo epocă, ca forţele răului să nu prăbuşească asupra Bisericii mânia lor. Nu a fost vreo epocă, ca cineva să nu încerce să compromită Biserica, să–i distrugă autoritatea, să-i limiteze acţiunile, să o lipsească de unitate. Însă prin puterea lui Dumnezeu Biserica continuă mersul său mântuitor în istorie.

Şi în citirea Evanghelică de astăzi (Mt. 4:12-17), care se cuvine a fi citită în duminica după Botezul Domnului, noi găsim cuvintele care ne povestesc despre primele fapte şi primele cuvinte ale Mântuitorului, când a început slujirea Sa obştească. Primul lucru pe care îl spune Domnul este: ”Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor” şi acelaşi lucru proclamă Biserica pe parcursul întregii istorii. Ea se adresează câtre sine însăşi, către cei apropiaţi şi cei depărtaţi prin aceste cuvinte de foc: ”Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”.

Nu poate fi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu nici în viaţa de pe pământ, nici în viaţa din ceruri, dacă nu este pocăinţă, dacă nu este reînţelegerea propriei vieţi, dacă noi nu ne supunem unei analize severe şi propriei judecăţi în faţa lui Dumnezeu. Este ceea ce îi lipseşte omului şi nu doar celui contemporan. Această capacitate de a se căi lipsea chiar şi la oamenii care au trăit într-o epocă, când înflorea credinţa. De ce se întâmplă astfel? Fiindcă pocăinţa cere o putere deosebită duhovnicească şi o capacitate de a arunca o provocare – nu celor din jur, ceea ce facem uneori, acţionând conform trufiei şi încrederii în noi înşine, dar celui căruia îi este cel mai greu a arunca o provocare – sie însuşi.

Lecturile anuale de Crăciun ne ajută să înţelegem în ce direcţie trebuie să mergem într-un domeniu atât de important cum este învăţământul şi în zilele următoare vom vorbi mult la această temă. Însă noi trebuie să ţinem minte despre faptul că chiar şi cel mai înalt nivel al studiilor nu este în stare să-l facă pe om liber, nu este în stare să-l facă pe om să poată zbura contra torentelor groaznice de aer, dacă omul nu se curăţă pe sine prin puterea pocăinţei, dacă el nu se îndreaptă către Dumnezeu cu deplina conştientizare a propriilor neajunsuri, cu încrederea în Domnul şi cu dorinţa de a-şi purifica sufletul prin comunicarea cu Dumnezeu.

Eu foarte mult sper că Lecturile actuale de Crăciun ne vor ajuta nouă tuturor să conştientizăm mai acut şi mai clar sarcinile noastre pentru timpul apropiat, să conştientizăm importanţa misiunii Bisericii în lumea contemporană, să vedem pericolele şi să elaborăm soluţionările comune ale acelor probleme care sunt importante şi pentru Biserică, şi pentru societatea noastră.

Ziua de astăzi este pentru noi, se prea poate, o sărbătoare dublă, fiindcă împreună cu noi se află şi Preafericitul Teodor, Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi şi Preafericitul Hristofor, Arhiepiscop de Praga, Mitropolit al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei. Ei sunt confraţii noştri cei mai apropiaţi, sunt părtaşii noştri de idei, sunt persoanele care vorbesc în limba noastră şi iubesc Sfânta Rusie.

Preafericitul Teodor mulţi ani la rând a fost reprezentantul Prestolului din Alexandria pe lângă Prestolul Patriarhal de la Moscova, iar Preafericitul Hristofor a căpătat studii teologice în Rusia şi hirotonirea în lavra Sfânta Treime a sfântului Serghie. De aceea noi suntem legaţi nu doar prin apartenenţa la o singură Biserică, pe noi ne uneşte o dragoste sinceră, frăţească, puritatea sentimentelor şi a intenţiilor unul faţă de altul, ceea ce generează încredere, iar împreună cu încrederea – şi speranţa că cu forţe comune Bisericile Ortodoxe vor putea depăşi multe tentaţii şi dificultăţi ale acestui veac viclean.

Vă aduc mulţumiri, Preafericirea Voastră, că aţi sosit la noi ca răspuns la invitaţia mea în legătură cu alegerea Dumneavoastră în calitate de laureat al Premiului internaţional pentru întărirea unităţii popoarelor ortodoxe. De acest premiu se învrednicesc cele mai de seamă personalităţi care aparţin Bisericii Ortodoxe, persoane politice şi cele din sfera socială care contribuie la unitatea popoarelor ortodoxe şi la misiunea ortodoxiei în această lume, precum şi la înfăptuirea în cadrul relaţiilor obşteşti şi interstatale a acelor idealuri înalte, pe care le susţine şi le binecuvântează Biserica Ortodoxă.

Ieri în sala sobornicească a catedralei Hristos Mântuitorul am avut posibilitatea să cinstim Preafericirea Voastră şi eu am menţionat rolul Dumneavoastră în viaţa contemporană a Ortodoxiei Ecumenice, în special pe continentul African, unde se înfăptuieşte misiunea ortodoxă printre popoarele necreştine, dar şi unde concomitent în unele ţări creştinii sunt supuşi unor astfel de prigoniri care pot fi comparate doar cu acele, prin care a trecut cândva Biserica noastră Sfântă.

În fiecare oră în lume este omorât un creştin. Este o statistică straşnică. Sunt omorâţi în legătură cu loviturile de stat, sunt omorâţi în legătură cu acuitizarea luptei interreligioase, sunt omorâţi din cauza că propovăduirea pentru Hristos cuiva nu-i place, este o provocare pentru starea lui grea morală şi, nedorind să răspundă la chemarea „Pocăiţi-vă!”, oamenii sunt gata să omoare pe cei care rostesc această chemare, adresându-se întregii lumi.

Noi ne rugăm astăzi pentru creştinii din Africa, în special din Africa de Nord, unde astăzi se varsă sânge creştin, dar nu doar pentru ei. Noi cunoaştem că şi în ţările din Africa Centrală sunt omorâţi creştini, uneori sunt distruse sate întregi doar din cauza că cuiva însuşi faptul prezenţei propovăduirii creştine se pare a fi nelalocul ei, netrebuincioasă şi chiar periculoasă.

Aş vrea să salut cordial Preafericirea Voastră, să vă doresc ajutorul lui Dumnezeu şi puterea forţelor. După vizitarea Moscovei veţi merge într-o călătorie misionară prin 14 ţări africane, inclusiv prin acelea, unde sunt omorâţi creştinii. Noi ne vom ruga pentru Preafericirea Voastră şi vom cere Domnului, ca El să vă întărească în trudele Dumneavoastră de misionar. Vă rog să ţineţi minte că Biserica Rusă ortodoxă întotdeauna este gata să pună umărul şi să ajute în această misiune, fiindcă acolo, unde este periculos şi greu, acolo noi trebuie să fim împreună, proclamând măreţele porunci ale lui Hristos Mântuitorul. În semn de dragoste şi recunoştinţă a mea pentru Preafericirea Voastră, pentru Biserica Voastră, aş vrea să vă aduc în dar această icoană a Mântuitorului nefăcută de mână în calitate de binecuvântare a Sfintei Rusii, în calitate de amintire despre jertfirea Dumneavoastră misionară, despre trudele Preasfintei Biserici din Alexandria. Cu dragoste primiţi, Preafericirea Voastră, acest dar frăţesc.

Aş vrea de asemenea să aduc în dar Preafericitului Stăpân Hristofor această icoană a Maicii Domnului cu fondatorii monahismului rus, preacuvioşii Teodosie şi Antonie de la Pecerska. Fie ca pentru rugăciunile acestor sfinţi ai lui Dumnezeu să se întărească viaţa duhovnicească, inclusiv cea monahală a Bisericii Ortodoxe a ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei, să se întărească duhul cu care au trăit strămoşii noştri comuni, care nu doar au proclamat credinţa în Hristos, dar au putut şi să sufere pentru ea, au putut şi propria viaţă în măsură deplină să o supună legii lui Hristos. Pentru rugăciunile sfinţilor Teodosie şi Antonie de la Pecerska fie ca Domnul să vă întărească, Preafericirea Voastră, pentru slujirea Ortodoxiei în Cehia şi în Slovacia, să vă întărească în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu către popoarele europene.

Încă odată, dragii mei, aş vrea să vă felicit cu ocazia zilei de duminică şi binecuvântarea lui Dumnezeu să ne întărească pentru rugăciunile sfântului ierarh Filip, mitropolitul Moscovei, a cărui pomenire astăzi o sărbătorim. Fie de asupra noastră Acoperământul Preacuratei Stăpânei noastre din Ceruri şi fie ca Mântuitorul care s-a întrupat pentru noi să ne binecuvânteze pentru slujire Bisericii şi poporului nostru. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

SURSA, http://www.patriarchia.ru/md/db/text/1955925.html