TROPARUL ŞI VIAŢA SF. APOSTOL TIMOTEI 

22 ianuarie

Pe Sfîntul Apostol Timotei l-a odrăslit latura Licaoniei şi a învăţat carte în vestita cetate Listra, care nu s-a preamărit atît cu îndestularea roadelor pămînteşti, pe cît cu această de Dumnezeu sădită mlădiţă tînără, deşi nu era din prea bună rădăcină; căci precum un trandafir bine mirositor iese din spini, tot astfel Timotei a odrăslit din tată necredincios elin, care era renumit în păgîneasca sa rea credinţă; şi atît de vestit în răutate, pe cît mai pe urmă fiul lui l-a întrecut cu bunătăţile şi cu obiceiurile cele bune.

Maica sfîntului, ca şi bunica lui, erau evreice de neam, dar amîndouă sfinte şi drepte, împodobite cu fapte bune, precum despre dînsele mărturiseşte Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: „Doresc să te văd, aducîndu-mi aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie, luînd pomenire de credinţa cea nefăţarnică, care este întru tine şi care s-a sălăşluit mai înainte în bunica ta Loida şi în maica ta Eunike; deci, încredinţat sînt că şi întru tine va fi aşa” (II Timotei, 1, 4-5).

Dar fiind încă copil fericitul Timotei, şi nu atît cu bucatele, cît cu cuvîntul Domnului hrănindu-se de maica sa, s-a abătut cu totul de la rătăcirea cea păgînească şi iudaicească şi a alergat la Sfîntul Pavel, la trîmbiţa bisericească cea de Dumnezeu glăsuitoare, într-un chip ca acesta: cînd Sfîntul Apostol Pavel a venit în Listra cu Barnaba, ucenicul şi apostolul lui Hristos, precum spune dumnezeiescul Luca în Faptele Apostolilor, au mers şi în cetăţile Licaoniei, în Listra şi în Derbe, şi în cele dimprejurul lor, iar prin venirea sa acolo, a făcut o mare minune; căci a tămăduit un şchiop din pîntecele maicii sale, numai cu cuvîntul, lucru pe care văzîndu-l popoarele, s-au mirat foarte, zicînd: Dumnezeu asemănîndu-se oamenilor, s-a pogorît la noi.

Înştiinţîndu-se că nu dumnezei, ci apostoli şi propovăduitori ai Dumnezeului Celui viu se numesc ei, mincinoşilor zei le sînt potrivnici şi spre aceasta sînt trimişi, ca să întoarcă pe oameni de la înşelăciunea diavolească spre adevăratul Dumnezeu, care nu numai pe cuvioşi, ci şi pe morţii din morminte poate să-i scoale, atunci mulţi s-au întors de la rătăcire către dreapta credinţă. Între dînşii era şi maica acestui fericit Timotei, care petrecea în văduvie după bărbatul său. Ea a primit cu bucurie în casa sa pe Sfîntul Apostol Pavel, l-a găzduit cu toată îndestularea şi i-a dat pe Sfîntul Timotei, fiul său, răsplătindu-i ca un dar pentru minunea făcută de dînsul în cetatea lor şi pentru luminarea dreptei credinţe. Atunci era copil, încă tînăr cu anii, dar foarte îndemînatic şi de bună credinţă, pentru primirea seminţei cuvîntului lui Dumnezeu.

Deci, luîndu-l Sfîntul Pavel şi văzîndu-l blînd şi cu minte bună, apoi, văzînd mai înainte de a fi darul lui Dumnezeu, l-a iubit mai mult decît părinţii cei trupeşti; dar, de vreme ce atunci era încă copil tînăr şi neputînd să călătorească cu dînsul, l-a lăsat acasă, punîndu-l lîngă dascăli iscusiţi, ca să înveţe de la dînşii dumnezeiasca Scriptură, de care lucru scriind Pavel către dînsul, îi aducea aminte: Din tinereţe ştii Sfintele Scripturi. Fiind urmărit de poporul iudeu, a fost dat afară din cetate şi s-a dus în alte cetăţi.

După cîţiva ani, cînd Sfîntul Pavel a ieşit din Antiohia să cerceteze pe fraţii din toate cetăţile în care propovăduise mai întîi cuvîntul lui Dumnezeu, luînd pe Sila, a venit în Listra, unde era Sfîntul Timotei, şi văzîndu-l că venise în vîrstă şi sporise în toată fapta bună, apoi că era bine mărturisit de toţi creştinii de acolo, l-a luat cu sine la apostolie şi l-a făcut împreună călător, nedezlipit la toate ostenelile şi călătoriile sale şi împreună slujitor întru Domnul. Dar cînd a voit să iasă din cetate, ca să nu smintească pe nişte iudei, care erau mulţime mare prin locurile acelea, l-a tăiat împrejur, după legea lui Moise, nu pentru vreo trebuinţă de mîntuire, deoarece avea darul cel nou, Sfîntul Botez, în locul tăierii împrejur, ci ca iudeii să nu se smintească de dînsul, deoarece toţi ştiau că s-a născut din tată elin.

Deci, ieşind de acolo Sfîntul Pavel, umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţînd şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu şi luminîndu-i pe toţi cu lumina dreptei credinţe, căruia ca o stea a soarelui, cel de la al treilea cer răsărit, îi urma dumnezeiescul Timotei, primind lumina cea neînserată, adică învăţătura bunei vestiri a lui Hristos, şi deprinzîndu-se la obiceiuri bune şi la viaţă îmbunătăţită, precum mărturiseşte despre dînsul iarăşi apostolul Pavel, zicînd: „Iar tu ai urmat învăţăturii mele, vieţii, aşezămîntului, credinţei, îndelung răbdării, dragostei, îngăduinţei, izgonirilor şi pătimirilor” (II Timotei, 3, 10-11).

Astfel, Sfîntul Timotei a scos toate bunătăţile din vasul alegerii, adică de la Pavel, şi a primit apostoleasca sărăcie pentru Hristos, ca să nu cîştige pentru el nimic, nici aur, nici argint, nici altceva de pe pămînt; ci a trece din loc în loc şi a propovădui Evanghelia împărăţiei. Apoi, s-a deprins a răsplăti bine pentru rău, căci fiind ocărît, el binecuvînta, prigonit fiind, el răbda, hulit fiind, mîngîia, în toate punîndu-se înainte pe sine, ca o slugă a lui Dumnezeu. Deci, s-a făcut următor adevărat învăţătorului său, Sfîntului Pavel. Drept aceea, Sfîntul Pavel, văzînd pe ucenicul său sporind într-atîtea fapte bune, l-a făcut mai întîi diacon, după aceea preot, apoi episcop, deşi era tînăr de ani.

Apoi, prin punerea mîinilor apostoleşti, fiind slujitor al tainelor lui Hristos, s-a făcut următor prea osîrdnic al durerilor şi ostenelilor apostoleşti, pătimind împreună şi slujind celor mai mari apostoli, întru buna vestire a lui Hristos, pe care nici tinereţile, nici slăbiciunea trupului, n-au putut vreodată să-l împiedice de la nevoinţa care era de faţă. Ci în toate avea răbdare, după cum mărturiseşte despre dînsul învăţătorul său Pavel, care scriind către Corinteni, în epistola întîi, zice: De va veni Timotei, luaţi aminte, ca să vie la voi fără de frică, pentru că are lucrul Domnului, ca şi mine; deci, nimeni să nu-l defăimeze. Apoi, lăudîndu-l, a scris: Am trimis la voi pe Timotei, care îmi este fiu iubit şi credincios întru Domnul, care vă aduce vouă aminte de căile mele.

Dar şi în alte scrisori ale sale îl numeşte frate al său, zicînd: Pavel, legatul lui Iisus Hristos, şi Timotei, fratele. Şi iarăşi: Pavel, apostolul lui Iisus Hristos, cu voia lui
Dumnezeu, şi Timotei fratele. Şi încă: Trimis-am pe Timotei, fratele nostru, slujitorul lui Dumnezeu şi ajutătorul nostru în bună vestirea lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă mîngîie în credinţa voastră.

Acestea şi multe altele se află ca mărturii în epistolele lui Pavel, spre lauda Sfîntului Timotei, pentru care acela nu se înălţa, ci vieţuind în smerita cugetare şi pază, prin post şi prin ostenelile cele de-a pururea, atît de mult se trudea, încît chiar învăţătorul lui, văzîndu-i nevoinţele şi postul, îi era milă de el foarte mult, pentru că, văzîndu-l trudit, îl îndemna să nu bea apă, ci să primească puţin vin pentru stomacul său şi pentru multele neputinţe, de care, deşi neîncetat trupul îi era cuprins, dar sufletul lui cel bun îi era sănătos şi petrecea liber de toată vătămarea.

Deci, Timotei umbla prin toate marginile lumii cu învăţătorul său, pentru că adesea propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu în Efes, Corint, Macedonia, Italia, Spania, încît este drept a zice despre dînşii: În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor. Şi era Sfîntul Timotei ascuţit la minte, grabnic la răspunsuri, retor ales în propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, dascăl preadulce în împlinirea Sfintelor Scripturi, păstor prea vrednic în ocîrmuirea bisericească şi în apărare, dar mai ales a cîştigat îndestulat dar, căci din îndoit izvor a scos învăţătura.

Dar nu numai pe Pavel îl avea învăţător, ci şi de la iubitul ucenic a lui Hristos învăţa, de la Ioan; căci fiind trimis de Domiţian, împăratul Romei (81-96), în exil în insula Patmos, Timotei a fost în locul acestui Sfînt Ioan, episcop al cetăţii Efesului, unde nu după multă vreme a pătimit, pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, astfel:

Era odată un praznic vestit în Efes, ce se numea Catagoghion, în care închinătorii de idoli, bărbaţi şi femei, luînd asemănări de feţe neobişnuite, purtînd în mîini ciomege şi idoli, înconjurau uliţele cetăţii fără de ruşine şi cu glasuri fără de rînduială, strigînd, pe cei ce-i întîlneau ca tîlharii se repezeau asupra lor, şi ucideau pe mulţi şi făceau alte fărădelegi; cu care ticăloşii socoteau că aduc slujbă necuraţilor zei ai lor.

Acestea văzînd dumnezeiescul Timotei, şi cu focul rîvnei celei dumnezeieşti aprinzîndu-se, a intrat cu îndrăzneală într-acea privelişte de Dumnezeu hulitoare, propovăduind pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, arătînd înşelăciunea şi rătăcirea zeilor lor şi altele cîte erau din destul spre încredinţare, spunînd cu limbă slobodă. Iar ei, întru întunericul închinării de idoli umblînd, n-au cunoscut, nici n-au înţeles cele grăite de apostol, ci repezindu-se cu un suflet asupra lui cu ciomegele ce aveau în mîini, l-au bătut cumplit pe sfînt şi cu toată nemilostivirea şi neomenia, pe pămînt tîrîndu-l şi călcîndu-l, l-au chinuit pînă la moarte.

Creştinii după aceea venind şi văzîndu-l încă puţin suflînd, l-au dus afară din cetate şi după ce a murit, i-au îngropat cu cinste trupul lui, la locul ce se numea Pion, adică „gras”. Iar după multă vreme, cinstitele şi sfintele lui moaşte, după porunca împăratului Constanţiu (337-361), fiul marelui Constantin, s-au dus din Efes în Constantinopol, de Sfîntul Artemie mucenicul şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, alături de dumnezeiescul Apostol Luca şi cu Andrei, cel întîi chemat. Dumnezeu binevoind astfel, ca celor ce în viaţa aceasta toate de obşte le-au fost, obiceiurile, învăţătura şi propovăduirea Evangheliei, de obşte la fel şi mormîntul după moarte să le fie, de vreme ce şi odihna lor în ceruri este una, întru împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, care împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh împărăţeşte, în veci. Amin.

Σύμφωνα μὲ τὶς πληροφορίες πού μας παρέχουν οἱ Πράξεις τῶν Ἀποστόλων καὶ οἱ Ἐπιστολὲς τοῦ Ἀποστόλου Παύλου, ὁ Τιμόθεος ἦταν ὁ πιὸ ἀγαπητὸς μαθητής του καὶ ἕνας ἀπὸ τοὺς πιὸ στενοὺς συνεργάτες τοῦ Ἀποστόλου Παύλου. Τὸ ὄνομά του εἶναι ἑλληνικὸ καὶ σημαίνει αὐτὸς ποὺ τιμᾶ τὸν Θεό, ἀλλὰ καὶ αὐτὸν ποὺ τιμᾶ ὁ Θεός.

Ὁ Ἅγιος Ἀπόστολος Τιμόθεος γεννήθηκε μᾶλλον στὰ Λύστρα τῆς Λυκαονίας ἢ πιθανὸν στὴ Δέρβη, ἀπὸ πατέρα Ἕλληνα Ἐθνικὸ καὶ μητέρα πιστὴ Ἰουδαία, προφανῶς ἐκ γενετῆς καὶ πιθανὸν προσήλυτη, ποὺ ὀνομαζόταν Εὐνίκη. Κατὰ τὴν μαρτυρία τοῦ Ἀποστόλου Παύλου, ἦταν εὐσεβής, ὅπως καὶ ἡ μάμμη του, ἐκ μητρός, Λωΐς. Ὁ Τιμόθεος δέχθηκε ἀπὸ τὶς εὐσεβεῖς αὐτὲς γυναῖκες τὴν πρώτη θρησκευτικὴ ἀγωγὴ καὶ διδάχθηκε ἀπὸ βρέφος τὰ ἱερὰ γράμματα. Μὲ τὸν τρόπο αὐτὸ προετοιμάσθηκε κατάλληλα νὰ ἀποδεχθεῖ στὴ συνέχεια τὴν Χριστιανικὴ πίστη.

Ἡ ὁριστικὴ μεταστροφή του στὸν Χριστιανισμὸ φαίνεται νὰ ἔγινε κατὰ τὴν Α’ Ἀποστολικὴ περιοδεία, ὅταν ὁ Ἀπόστολος Παῦλος μαζὶ μὲ τὸν Βαρνάβα ἐπισκέφθηκαν τὰ Λύστρα τῆς Λυκαονίας καὶ πιθανὸν φιλοξενήθηκαν ἀπὸ τὴν οἰκογένεια τοῦ Τιμοθέου. Ὅταν ὁ Ἀπόστολος Παῦλος κήρυττε τὸ Εὐαγγέλιο στὰ Λύστρα, εἶναι ἐπίσης βέβαιο ὅτι ὁ Τιμόθεος παρακολούθησε τὸ κήρυγμά του καὶ ἔγινε μάρτυρας τῶν διωγμῶν καὶ τῶν παθημάτων ποὺ ὑπέστη ὁ Ἀπόστολος ἐκεῖ. Ἡ ἐμπειρία τῶν γεγονότων αὐτῶν φαίνεται ὅτι ἐπηρέασε ἔντονα τὸν Ἀπόστολο Τιμόθεο καὶ τὸν προετοίμασε ἐσωτερικὰ νὰ δεχθεῖ τὴν διδασκαλία τοῦ Ἰησοῦ Χριστοῦ καὶ νὰ πιστέψει σὲ Αὐτόν.

Μετὰ τὰ γεγονότα στὴ Δέρβη καὶ στὰ Λύστρα τῆς Λυκίας, ὁ Ἀπόστολος Παῦλος παρέλαβε μαζί του τὸν πιστὸ καὶ ἀχώριστο συνοδό του τὸν Τιμόθεο. Ἔκτοτε ὁ Τιμόθεος ἔγινε ὁ πιὸ προσφιλὴς καὶ ἀφοσιωμένος μαθητὴς καὶ συνεργὸς τοῦ Ἀποστόλου Παύλου στὸ ἔργο τῆς ἱ
δρύσεως τῶν Ἐκκλησιῶν στὶς διάφορες περιοχὲς τῆς Μικρᾶς Ἀσίας καὶ τῆς Ἑλλάδος ἀργότερα καὶ τῆς στηρίξεως τῆς πίστεως τῶν διωκομένων Χριστιανῶν. Ἀνέλαβε πολλὲς σημαντικὲς καὶ ἐμπιστευτικὲς ἀποστολὲς γιὰ σπουδαία Ἐκκλησιαστικὰ ζητήματα, παρὰ τὸ νεαρό της ἡλικίας καὶ τὴν ἀπειρία του.

Συγκεκριμένα, συνεχίζοντας τὴν Β’ Ἀποστολικὴ περιοδεία διελθόντες διὰ μέσου τῆς Φρυγίας καὶ τῆς Γαλατίας, ἔφθασαν στὴν Μοισία καὶ Τρωάδα καὶ διαπλεύσαντες τὴ Σαμοθράκη ἦλθαν στὴ Νεάπολη καὶ ἀπὸ ἐκεῖ στοὺς Φιλίππους τῆς Μακεδονίας. Ἀπὸ ἐκεῖ, ὁδοιποροῦντες , πέρασαν ἀπὸ τὴν Ἀμφίπολη καὶ Ἀπολλωνία καὶ κατέληξαν στὴ Θεσσαλονίκη. Στὴ Θεσσαλονίκη ὁ Τιμόθεος ἐργάσθηκε ἀθόρυβα καὶ ἀποδοτικά, συνέβαλε οὐσιαστικὰ στὸ ἔργο τοῦ Ἀποστόλου Παύλου τόσο γιὰ τὴν ἵδρυση τῆς Χριστιανικῆς Κοινότητας, ὅσο καὶ γιὰ τὴν στήριξη τῆς πίστεως τῶν Χριστιανῶν τῆς Θεσσαλονίκης.

Ὅμως τὸ ἔργο τοῦ εὐαγγελισμοῦ τῶν Θεσσαλονικέων ἀπὸ τὸν Ἀπόστολο Παῦλο καὶ τοὺς συνεργάτες του, Τιμόθεο καὶ Σίλα, διεκόπη ἀπὸ τὴν ἀντίδραση φθονερῶν Ἰουδαίων, ποὺ δὲν πίστεψαν στὸ κήρυγμά τους καὶ τοὺς ἐξανάγκασαν νὰ ἐγκαταλείψουν τὴν Θεσσαλονίκη καὶ νὰ καταφύγουν στὴν Βέροια.

Ἀπὸ τὴν Ἀθήνα, ὁ Ἀπόστολος Παῦλος, ἀγωνιώντας γιὰ τὴν κατάσταση τῶν Χριστιανῶν τῆς Θεσσαλονίκης, ἀπέστειλε τὸν Τιμόθεο, προκειμένου νὰ στηρίξει τοὺς χειμαζόμενους πιστούς της ἐκκλησιαστικῆς κοινότητας τῆς Θεσσαλονίκης καὶ νὰ τοὺς παρηγορήσει στὶς θλίψεις τους.

Ἀργότερα, ὅταν ὁ Ἀπόστολος Τιμόθεος ἀκολούθησε τὸ Παῦλο στὴν Κόρινθο, παρέμεινε κοντά του, ἀγωνιζόμενος μαζί του.

Κοντὰ στὴν Γ’ Ἀποστολικὴ περιοδεία, ὅταν ὁ Ἀπόστολος Παῦλος πέρασε ἀπὸ τὰ μέρη τῆς Μικρᾶς Ἀσίας καὶ κατέληξε στὴν Ἔφεσο, παρέμεινε ἐκεῖ γιὰ μία τριετία ἔχοντας μαζί του τὸν Τιμόθεο, τὸν ὁποῖο ἀπέστειλε σὲ εἰδικὲς ἐμπιστευτικὲς ἀποστολὲς στὴ Μακεδονία μαζὶ μὲ τὸν Ἔραστο καὶ ἴσως μὲ ἄλλους ἀδελφοὺς στὴν Κόρινθο. Λίγο ἀργότερα, ὁ Τιμόθεος μὲ τὸν Ἀπόστολο Παῦλο ἐπέστρεψαν ἀπὸ τὴν Κόρινθο στὴ Μακεδονία καὶ στὴ συνέχεια ἀποβιβάσθηκαν στὴν Τρωάδα καὶ διαπλέοντες τὸ ἀνατολικὸ Αἰγαῖο, πέρασαν ἀπὸ τὴν Μίλητο. Ἀπὸ τὴν Μίλητο διῆλθαν ἀπὸ τὰ νησιὰ Κῶ, Ρόδο, ἔφθασαν στὰ Πάταρα καὶ ἀπὸ ἐκεῖ στὴν Τύρο, τὴν Πτολεμαΐδα καὶ τὴν Καισάρεια καὶ κατέληξαν στὰ Ἱεροσόλυμα.

Στὰ Ἱεροσόλυμα ὁ Ἀπόστολος Τιμόθεος παρέμεινε κοντὰ στὸν Ἀπόστολο Παῦλο κατὰ τὴν ἐκεῖ φυλάκισή του καὶ κατόπιν τὸν συνόδευσε στὴ φυλακὴ στὴ Ρώμη. Εἶναι βέβαιο, ὅτι κατὰ τὴν τελευταία μετάβαση τοῦ Ἀποστόλου Παύλου στὰ Ἱεροσόλυμα, μετὰ τὴν πρώτη ἀποφυλάκισή του ἀπὸ τὴ Ρώμη, συνοδευόταν ἀπὸ τὸν Ἀπόστολο Τιμόθεο, τὸν ὁποῖο μάλιστα ἄφησε στὴν Ἔφεσο ὡς Ἐπίσκοπο μέχρι καὶ τοῦ ἐπισυμβάντος μαρτυρικοῦ θανάτου του. Ὁ Ἀπόστολος Παῦλος ἀπέστειλε πρὸς τὸν Ἅγιο Τιμόθεο, ὡς Ἐπίσκοπο Ἐφέσου, δύο Ἐπιστολές, ποὺ ἐμπεριέχονται στὸν κανόνα τῶν βιβλίων τῆς Καινῆς Διαθήκης, καὶ οἱ ὁποῖες λόγω τοῦ ποιμαντικοῦ περιεχομένου αὐτῶν καλοῦνται ποιμαντικές.

Κατὰ παλαιὰ παράδοση ὁ Ἀπόστολος Τιμόθεος μαρτύρησε στὴν Ἔφεσο ἐπὶ Δομετιανοῦ ἢ Νερούα, ὅταν πῆγε στὰ καταγώγια τῶν εἰδωλολατρῶν, γιὰ νὰ τοὺς ἀποτρέψει ἀπὸ ἀπάνθρωπες τελετὲς καὶ θυσίες καὶ γεμάτος ἀπὸ Θεῖο ζῆλο, ἐπειδὴ δὲν ἀνεχόταν νὰ βλέπει αὐτὰ τὰ ἀτοπήματα, τοὺς συνέστησε νὰ μὴν συνεχίσουν τὶς αἰσχρές τους πράξεις. Τότε ἐκεῖνοι ἐξοργίσθηκαν καὶ ὅρμησαν ἐναντίων τοῦ Ἁγίου, τὸν ὁποῖο φόνευσαν μὲ ρόπαλα.

Τὸ τίμιο λείψανο αὐτοῦ μετακομίσθηκε τὸ ἔτος 356 μ.Χ. ἐπὶ Κωνσταντίου στὴν Κωνσταντινούπολη καὶ ἐναποτέθηκε ἐντὸς τῆς Ἁγίας Τραπέζης τοῦ ναοῦ τῶν Ἁγίων Ἀποστόλων, ὅπου ἐτελεῖτο καὶ ἡ Σύναξή του. Στὴν ἴδια Ἁγία Τράπεζα εἶχαν ἐναποτεθεῖ τὰ ἱερὰ λείψανα τῶν Ἁγίων Ἀποστόλων Ἀνδρέου καὶ Λουκᾶ. Ὅταν ὁ Ἰουστινιανὸς ἀνοικοδόμησε καὶ μετασκεύασε τὸ ναὸ τῶν Ἁγίων Ἀποστόλων, ποὺ εἶχε ἀνεγείρει ὁ Μέγας Κωνσταντῖνος, ἄφησε τὴν Ἁγία Τράπεζα ὡς εἶχε, ἀδιασάλευτη, περιορισθεῖς μόνο στὴν κατασκευὴ ἀργυροῦ καλύμματος. 
Ἡ Σύναξη τοῦ Ἀποστόλου Τιμοθέου ἐτελεῖτο τὸν 6^ο αἰώνα μ.Χ. στὴν Ὀρμίσδα.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος δ’.

Χρηστότητα ἐκδιδαχθείς, καὶ νήφων ἐν πᾶσιν, ἀγαθὴν συνείδησιν ἱεροπρεπῶς ἐνδυσάμενος, ἤντλησας ἐκ τοῦ σκεύους τῆς ἐκλογῆς τὰ ἀπόρρητα· καὶ τὴν πίστιν τηρήσας, τὸν ἴσον δρόμον τετέλεκας, Ἱερομάρτυς Ἀπόστολε Τιμόθεε. Πρέσβευε Χριστῷ τῷ Θεῷ, σωθῆναι τὰς ψυχὰς ἡμῶν.

Ἕτερον Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.
Τέκνον γνήσιον, τοῦ Παύλου ὤφθης, ὡς παρίστησι, καὶ συνεργάτης, ἀγαπητὸς κατὰ πάντα Τιμόθεε· καὶ διαπρέψας τῷ λόγῳ τῆς χάριτος, ἀθλητικῶς ἐδοξάσθης Ἀπόστολε. Ὅθεν πρέσβευε, Κυρίῳ τῷ σὲ δοξάσαντι, δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.

Κοντάκιον. Ἦχος α’. Χορὸς Ἀγγελικός.

Τιμόθεον πιστοί, τὸν συνέκδημον Παύλου, καὶ θεῖον μαθητήν, καὶ πιστὸν συνεργάτην, ἐνθέως τιμήσωμεν, πρὸς αὐτὸν ἀνακράζοντες· Ἀεὶ πρέσβευε, τῷ Βασιλεῖ τῶν ἁπάντων, δοῦναι ἄφεσιν, ἁμαρτιῶν ἡμῖν πᾶσιν, ὡς θεῖος Ἀπόστολος.

Ἕτερον Κοντάκιον (μετὰ τοῦ Ὁσιομάρτυορος Ἀναστασίου). Ἦχος α’. Τὸν τάφον σου Σωτήρ.
Τὸν θεῖον Μαθητήν, καὶ συνέκδημον Παύλου, Τιμόθεον πιστοί, εὐφημήσωμεν ὕμνοις, σὺν τούτῳ γεραίροντες, τὸν σοφὸν Ἀναστάσιον, τὸν ἐκλάμψαντα, ἐκ τῆς Περσίδος ὡς ἄστρον, καὶ ἐλαύνοντα, τὰ ψυχικὰ ἡμῶν πάθη, καὶ νόσους τοῦ σώματος.

Μεγαλυνάριον.

Χερσὶ ταῖς τοῦ Παύλου ὁλοσχερῶς, Χριστῷ ἀνετέθης, τῷ τῶν ὅλων δημιουργῷ, καὶ τῆς ἐν Ἐφέσῳ, Ἁγίας Ἐκκλησίας, ποιμὴν σοφὸς ἐδείχθης, μάκαρ Τιμόθεε.

Ἕτερον Μεγαλυνάριον (μετὰ τοῦ Ὁσιομάρτυρος Ἀναστασίου)
Παύλου ἐχρημάτισας Μαθητής, Τιμόθεε μάκαρ, ὡς Ἀπόστολος εὐκλεής· θείων δὲ χαρίτων, ἐπλήσθης ἐναθλήσας, Χριστοῦ Ὁσιομάρτυς, ὦ Ἀναστάσιε.

 The Holy Apostle Timothy was from the Lycaonian city of Lystra in Asia Minor. St Timothy was converted to Christ in the year 52 by the holy Apostle Paul (June 29). When the Apostles Paul and Barnabas first visited the cities of Lycaonia, St Paul healed one crippled from birth. Many of the inhabitants of Lystra then believed in Christ, and among them was the future St Timothy, his mother Eunice and grandmother Loida (Lois) (Acts 14:6-12; 2 Tim. 1:5). 

The seed of faith, planted in St Timothy’s soul by the Apostle Paul, brought forth abundant fruit. He became St Paul’s disciple, and later his constant companion and co-worker in the preaching of the Gospel. The Apostle Paul loved St Timothy and in his Epistles called him his beloved son, remembering his devotion and fidelity with gratitude. 

He wrote to Timothy: „You have followed my teaching, way of life, purpose, faith, longsuffering, love, and patience” (2 Tim. 3:10-11). The Apostle Paul appointed St Timothy as Bishop of Ephesus, where the saint remained for fifteen years. Finally, when St Paul was in prison and awaiting martyrdom, summoned his faithful friend, St Timothy, for a last farewell (2 Tim. 4:9). 

St Timothy ended his life as a martyr. The pagans of Ephesus celebrated a festival in honor of their idols, and used to carry them through the city, accompanied by impious ceremonies and songs. St Timothy, zealous for the glory of God, attempted to halt the procession and reason with the spiritually blind idol-worshipping people, by preaching the true faith in Christ. 

The pagans angrily fell upon the holy apostle, they beat him, dragged him along the ground, and finally, they stoned him. St Timothy’s martyrdom occurred in the year 93. 

In the fourth century the holy relics of St Timothy were transferred to Constantinople and placed in the church of the Holy Apostles near the tombs of St Andrew (November 30) and St Luke (October 18). The Church honors St Timothy as one of the Apostles of the Seventy. 

In Russian practice, the back of a priest’s cross is often inscribed with St Paul’s words to St Timothy: „Be an example to the believers in speech and conduct, in love, in faith, in purity” (1 Tim. 4:12).