Acasă > Cântările Ortodoxiei > 23 decembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. 10 MUCENICI DIN CRETA (Gr, Ro, En)

23 decembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. 10 MUCENICI DIN CRETA (Gr, Ro, En)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. 10 MUCENICI DIN CRETA

 23 decembrie 

Canon de rugăciune către Sfinţii 10 Mucenici din Creta

Troparul Sfinţilor 10 Mucenici din Creta, glasul al 3-lea:

Creta cea mult minunată să o cinstim, că a înflorit flori cin­stite, pe mărgăritarele lui Hristos, stâlpările mucenicilor. Că zece sunt la număr, ferici­ţii şi toată mulţimea demonilor au ruşinat. Pentru aceasta şi cununi au luat mucenicii lui Hristos, cei cu sufletul răbdător.

 

Cântarea 1, glasul al 3-lea. Irmos: Să cântăm Domnului…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să cântăm Domnului, Cel Ce a unit pe sfinţii mu­cenici prin credinţa cea fără de prihană, i-a într-armat pe dân­şii într-o nădejde împotriva vrăjmaşului celui începător de rele şi i-a strâns pe ei toţi cu legătura dragostei.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stelele cele nerătăcitoare ale Soarelui Celui Înţelegător, ca unele ce au luminat de la Ră­sărit, au mers înainte pe calea stelei lui Hristos, Celui Ce S-a născut, aducând luminată prăznuirea lor ca pe o sărbătoare înaintea Naşterii lui Hristos.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Magii cei din Persia au adus daruri lui Hristos, Celui Ce S-a născut în Betleem; iar purtă­torii de biruinţă aduc acum Celui Născut jertfă de înainteprăznuire sângiuirile ca smirnă, credinţa ca aur şi sufletele ca tămâie.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu credinţa Sfântului Teodul şi cu dragostea Mucenicului Zotic, unite cu Sfinţii cu Pompie şi Satornin, împreună s-au încununat şi Mucenicii Evpor, Agatopus, Ghelasie, Evarest şi Evnichian, şi cu ei Sfântul Vasilid cel împreună luptător.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Fiinţa Cea mai presus de în­ţelegere şi Neîmpărţită, este Lăudată în Trei Ipostasuri ose­bite şi într-O Dumnezeire Nea­mestecată şi Nedespărţită. Că Aceasta este şi se numeşte Treime şi Unime, Neamestecată şi Nedespărţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În Betleem Se naşte şi Edenul deschide Domnul, Care S-a născut din Fecioara, în chip de netâlcuit. Ieslea şi peştera se gătesc pentru Ziditorul. Magii îşi pregătesc darurile pentru Stăpânul Dumnezeu; şi steaua mai înainte propovăduieşte Lumina.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăritu-s-a inima mea…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dus-au până la capăt lup­ta lor vitejii purtători de biruinţă ai lui Hristos, biruind trufia prigonitorilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminătorii cei înţelepţi ai Bisericii, străfulgerând strălu­ciri cuvântătoare, luminează orbirea inimilor noastre.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doamne, Cel Ce ai întărit pe Sfinţi a răbda fără frică dure­rile, izbăveşte de primejdii şi de nevoi pe cei ce Te laudă pe Tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Cu Serafimii să lăudăm Preasfânta Trei­me, strigând neîncetat îm­preună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, Treime şi Unime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primind în pântecele tău pe Unul din Treime, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, L-ai născut în chip de netâlcuit, pre­cum El Singur ştie.

Irmosul:

Întăritu-s-a inima mea în­tru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea împotriva vrăjmaşilor mei.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am Glasul Tău…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sosit-a pomenirea muceni­cilor cea mai înainte de prăznuire, care arată mai dina­inte Sărbătoarea Naşterii Mân­tuitorului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea mucenicilor cea de peste an a arătat mai dinainte ajunul arătării Mântuitorului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinsu-s-a făclia cea cu zece lumini a purtătorilor de biru­inţe, mai înainte vestind steaua lui Hristos, Care S-a născut.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mai curaţi decât aurul în cuptor s-au arătat Sfinţii în cupto­rul durerilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maică Preacurată, Binecu­vântată Fecioară, păzeşte de toată nevoia pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Pacea Ta dă-ne-o nouă…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii cu lupta cinsti­tei lor mărturisiri, pro­povăduiesc în lume pe Hristos, Soarele Cel din Soare, Care ni S-a ivit nouă cu Trup, din Fecioară.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mlădiţe ale Sfinţilor Tit şi ale lui Carp v-aţi arătat, mucenicilor, ca cei ce aţi odrăslit din sădirea Sfântului Pavel, aducând lui Hristos, de pe buzele voastre, roade de mărturisiri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slujitori ai păcii şi vrăjmaşi ai războinicilor, sfinţilor mu­cenici, cu rugăciunile voastre cereţi să ni se dea tuturor pace şi izbăvire de răutăţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca într-un război de noapte luptându-se Biserica lui Hristos, v-aţi arătat celor de pe pământ ca nişte luminători străluciţi, alungând noaptea necunoştinţei, cu lumina minunilor voastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărit-a în Betleem Hristos, Lumina tuturor, din Maică Fecioară, Strălucind în lume Lumina; şi ca ziua Străluceşte credincioşilor, ca şi steaua, magilor.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Pe cei ce au ajuns…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Magii Ţi-au adus Ţie da­ruri şi mucenicii sângiuirile, Celui Ce Te-ai născut pe pământ din Fecioară, în cetatea lui David; şi pătimind strigau: mântuieşte-ne Mân­tuitorule, precum ai mântuit pe Proorocul Iona din fiara mării.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tirania vrăjmaşului învolburându-se ca o mare împotriva mărturisirii lui Hristos, pătimitorii au stat împotriva ei ca nişte limanuri liniştite, păstrându-şi credinţa ca pe o corabie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndrăzneala Sfântului Teodul a făcut şi mai tare bărbăţia cea de o râvnă a vitejilor celor îm­preună cu el. Pentru aceasta şi strigau: mântuieşte Mântuito­rule, pe cei ce se închină Împărăţiei Tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

La Betleem s-a arătat o stea, povăţuind pe cei ce aduceau din Persia daruri lui Hristos, Celui Născut din Fecioară Maică. Acestuia se închină toată făptura şi ca pe Dumnezeu Îl laudă şi-L slăveşte.

Irmosul:

Pe cei ce au ajuns la sfâr­şitul veacurilor, Iubitorule de oameni şi de întreitele valuri ale ispitelor sunt ameninţaţi să piară, să nu-i treci cu vederea pe cei ce strigă: mântuieşte-ne Mântuitorule, precum ai mântuit din fiara mării pe Proorocul Iona.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca un Luceafăr a strălucit cinstita pătimire a mucenicilor, care mai înainte ne-a arătat, în chip luminat, pe Cel Născut în peşteră; pe Care Fecioara L-a născut fără de sămânţă.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Cei trei tineri în cuptor…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sosit-a pomenirea muceni­cilor, propovăduind ziua cea de Naştere a Mântuitorului; şi cu nevoinţele lor pentru noi începe Praznicul Împărătesc.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Neplecându-şi genunchii la idoli, mucenicii au fost ispitiţi cu focul chinurilor, strigând cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În mijlocul locului de chinuri primejduindu-se mucenicii, purtătorii de cununi, laolaltă cu tinerii dănţuiesc, strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Păstorii împreună cu filosofii privind steaua, teologhisesc pe pământ împreună cu Îngerii pe Cel Ce în chip de Netâlcuit S-a Născut din tine, Născătoare de Dumnezeu Marie, pentru a ne mântui pe noi.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce S-a pogorât în văpaie…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Au stat împotriva limbilor de foc şi a morţii cei zece mucenici şi au smuls biruinţa împotriva păgânătăţii şi îm­părăţesc întru Împărăţia lui Hristos.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aprigii ostaşi împodobitu-s-au cu răsplata cântărilor de biru­inţă, luând cu bărbăţie asupra lor într-armarea lui Hristos, îm­potriva celor nevăzuţi şi împo­triva stăpânitorului lumii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Turnuri neclintite ale dreptei credinţe, alese limanuri pentru cei prinşi în furtună, rugaţi-vă neîncetat pentru toată zidirea, pentru creştini şi pentru pacea lumii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Împreună ne închinăm Tată­lui şi Fiului şi Sfântului Duh, Unime în Treime; şi împreună cu Îngerii strigăm, din gurile noastre cele de lut: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, în Treime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu, zămislind Dumnezeieşte din Sfântul Duh, ai născut, Întrupându-Se întreg din tine, pe Unul din Treime şi ai rămas Fecioară, precum ai fost mai înainte de naştere.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul:

Pe Cel Ce S-a pogorât în văpaie la tinerii evrei şi cu Putere Dumnezeiască S-a arătat, pe Domnul, preoţi binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Tine, Izvorul Cel…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Comorile cele înţelegă­toare ale Domnului, cele ce pe mulţi adună, care izvo­răsc arătările lui Hristos şi mulţimea minunilor lor, să fie lăudate astăzi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ajutătorii cei statornici ai credincioşilor, apărătorii Trei­mii şi turnurile cele neclintite ale credinţei, rugaţi-vă pentru noi, purtătorilor de biruinţă, ca să ne mântuim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceata cea sfântă a muceni­cilor Tăi, se roagă pentru noi Ţie Sfântă Treime, să se dă­ruiască nouă pace în vecii ve­cilor. Amin!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Betleemul deschide mai dina­inte Edenul şi Cel Ce vine din tine, Întrupându-Se mai presus de fire, înnoieşte cu totul peAdam. Pe Acesta roagă-L, Năs­cătoare de Dumnezeu, să ne mântuiască pe noi.

Irmosul:

Pe Tine, Izvorul Cel Nemu­ritor, Care prin Sfinţi dai tămăduiri neamului omenesc, Te slăvim, Hristoase, că mântuieşti sufletele noastre.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Ocrotitorii cei luminaţi şi cinstiţi ai Cretei, tare pătimind, au pus pe fugă, cu credinţă, pe şarpele, începătorul răutăţii şi după Lege au fost încununaţi. Prăznuind astăzi pomenirea lor vrednică de laudă, slăvim cu mare glas pe Domnul tuturor.

Ţinînd Decie sceptrul împărăţiei Romei, a pus în insula Creta pe un ighemon, asemenea cu dînsul la nume şi la obicei, căci se asemăna împăratului său cu asprimea, cu tirania şi cu prigoana creştinilor. Acesta, sosind în insula Creta, a poruncit să caute spre a munci pe toţi cei ce cred în Hristos. Deci, se aduceau la dînsul cei tari în credinţă, pe care, după multe ispitiri şi munci, cu felurite morţi îi pierdea. În acea vreme o ceată, în număr de zece bărbaţi aleşi, a fost prinsă şi adusă la cel ce-i căznea. Aceştia erau cu neamul din diferite cetăţi: Teodul, Satornic, Evpor, Ghelasie şi Evnichian erau din cetatea Gortiniei; Zotic din Hios, Pompie şi Agatopul din Epinia, Vasilid din Chidonia şi Evarest din Iracleea. Toţi se sîrguiau a merge către cetatea din cer.

Aceştia, stînd înaintea muncitorului, au răspuns cu mult curaj şi au arătat multă bărbăţie. Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit? Ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Bătuţi fiind, munciţi, tîrîţi pe pămînt, cu pietre ucişi, batjocoriţi, scuipaţi şi tot felul de batjocuri răbdînd treizeci de zile. Iar în douăzeci şi trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată şi şezînd ighemonul în divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, fiind plini de îndrăzneală şi de suflet. Ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sîrguitor fiind spre a-i tortura, ca să-i omoare cumplit, însă aceştia erau gata a răbda pînă la suflarea din urmă.

Căutînd ighemonul asupra lor cu faţa mînioasă, a zis: „Care este nebunia voastră că nici nevoia, nici vremea nu v-au putut învăţa pe voi a cunoaşte ce este de folos?” Apoi, ca şi cum i-ar fi înfricoşat cu mînia, a zis: „Jertfiţi zeilor iar de nu, eu mai mult nu voi zice vouă nimic, ci voi veţi cunoaşte cine este Decie, căruia nu voiţi a vă supune”. La acestea au răspuns mucenicii: „Noi, o! ighemoane, şi cu cuvîntul şi cu lucrul în vremea cea îndelungată bine v-am adeverit, că nici zeilor nu vom jertfi, nici poruncii voastre nu ne vom supune”. Iar ighemonul, tăind cuvîntul lor a zis: „Dar nu ţineţi seamă nici de munci o, răilor?”

Sfinţii au răspuns: „Nicidecum nu ne temem de munci, ci încă îţi mulţumim prea mult că ne-ai pregătit acest fel de ospăţ duhovnicesc (muncile cele pentru Hristos) şi l-ai pus înaintea noastră”. Ighemonul a zis: „Dar nu va fi aşa, căci veţi cunoaşte cît este de mare puterea zeilor, pe care voi îi huliţi fără ruşine şi nici nu vă ruşinaţi de atîţia bărbaţi preaînţelepţi ce stau înainte, care cinstesc pe Die, cel mai întîi dintre zei, apoi pe Ira şi pe Rea, cum şi pe ceilalţi. Căci acum atît de mult veţi fi chinuiţi cu munci, încît nu numai îndrăzneala voastră se va pierde, ci şi alţii se vor înfricoşa, care vor fi asemenea ca voi, neascultători, numai de se vor afla unii ca aceia”.

La aceasta iarăşi au răspuns bărbaţii cei curajoşi: „Pentru Die şi pentru maica lui Rea, nimic să nu grăieşti, ighemoane, căci nu vorbeşti către cei ce nu ştiu. Noi am auzit de la părinţii noştri despre neamul lui, despre viaţa şi năravurile lui şi chiar de mormîntul lui; de voieşti, acum îl vom arăta ţie. El s-a născut în Creta şi era un desfrînat şi necurat, încît este ruşine a vorbi despre viaţa lui, iar, prin meşteşugul vrăjilor şi al farmecelor, îşi schimba chipul cel adevărat într-altul pentru prea mare neînfrînare. Iar unii, de aceeaşi patimă fiind stăpîniţi, au urmat vieţii lui, pentru că ce este mai lesne decît aceasta, adică a urma răului, apoi au scornit că este zeu şi, zidindu-i capişte, i-au adus jertfă şi ceea ce le plăcea lor, aceea şi zeului lor se socotea, că este bine primită. Şi nu numai aşa cugetau, ci astfel despre acel zeu, dar, vai, încă şi cuviincios lucru socoteau a vieţui cu neînfrînarea”.

Acestea grăind dumnezeiasca ceată, ighemonul se întărîta, apoi se mînia şi poporul, repezindu-se ca să apuce pe mucenici, pe care i-ar fi rupt cu mîinile de nu i-ar fi oprit Decie. Poruncind să fie tăcere, gîndea ce fel de moarte mai cumplită să le dea. Apoi îndată, după porunca ighemonului, mîinile muncitorilor au răpit pe sfinţi, spre a le da diferite chinuri, unora unele, iar altora altele. Însă cruzimea şi mărimea durerilor erau pentru toţi asemenea. Pentru că unii dintr-înşii erau spînzuraţi şi cu unghii de fier strujiţi, vinele li se rupeau şi carnea le cădea la pămînt, iar alţii cu pietre şi cu pari ascuţiţi erau răniţi pe coaste pînă la oase. Alţii cu plumb fiind bătuţi, li se dezlegau încheieturile, li se sfărîmau şi se rupeau oasele, iar alţii într-alt chip erau schingiuiţi, încît nu poate urechea să audă de acele munci cumplite. Căci, precum celor ce sînt miloşi le este nesuferit a privi la acelea, dar auzindu-le, numărîndu-le este şi mai greu. Însă mucenicii, unele ca acestea primindu-le cu mare înlesnire, cu mulţumire, le răbdau cu bărbăţie, încît păreau că se mîhnesc pentru lipsa unor munci mai mari.

Deci toţi alergau la dînşii, ca spre un lucru nou şi de mirare, adică şi necredincioşii şi credincioşii. Însă cei care păzeau credinţa în taină, alergau să se minuneze de bărbăţia pătimitorilor şi singuri să se întărească în credinţă, iar necredincioşii ca să-şi bată joc de răbdarea sfinţilor şi să se bucure de rănile lor, uitîndu-se la muncile cele cumplite. Drept aceea, nu numai că nici unul nu era mişcat spre milostivire, ci mai vîrtos spre cruzime îndemnîndu-l şi pe ighemon şi pe muncitori. Astfel invitau aceştia pe ighemon, iar el poruncea şi muncitorii săvîrşeau ceea ce li se poruncea.

Apoi crainicul striga: „Cruţaţi-vă, supuneţi-vă domnilor, jertfiţi zeilor”. Iar mucenicii, în mijlocul atîtor dureri şi munci, erau mai presus de toate, cu bărbăţia şi cu răbdarea, mai presus de popor şi de crainic, de muncitori şi de însuşi ighemon. Şi, mai înainte de toate, erau mai presus decît domnul lor, satana şi decît toate puterile lui, pentru că toţi într-o unire şi într-un glas, strigau: „Creştini sîntem, a lui Hristos jertfă, a lui Hristos junghiere şi de-ar fi trebuinţă şi de mii de ori să murim, vom muri cu osîrdie”.

Dacă a văzut că toate muncile nu se bagă în seamă de sfinţii mucenici, Decie, deznădăjduind, i-a condamnat la moarte. Deci sfinţii erau duşi spre ucidere de sabie, la un loc puţin mai departe de cetatea Alonium. Către acest loc grăbindu-se răbdătorii de chinuri au arătat un lucru nou; căci în toată alergarea muceniciei, fiind cu un suflet şi cu un cuget, se grăbeau care dintr-înşii să ia primul cununa muceniciei. Dar această ceartă a potolit-o, Teodul, fiind unul din acea dumnezeiască ceată, zicînd că acela va fi mai întîi dintre dînşii, care îşi va da capul sub sabie mai pe urmă decît toţi, pentru că văzînd tăierea celorlalţi şi moartea, nu se va înfricoşa şi nici nu va arăta vreo mîhnire sau schimbare a feţii. Atunci cu adevărat mai ales se va arăta minunat nevoitor şi biruitor.

Plăcînd tuturor acest cuvînt al lui Teodul, au adus mai întîi cîntare lui Dumnezeu: Bine este cuvîntat Domnul, Care nu ne-a dat spre vînarea dinţilor lor. Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit de cursa vînătorilor, şi celelalte ale acestui psalm. Apoi venind la locul cel numit, a făcut fiecare din ei rugăciune, zicînd: „Iartă, Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sîngelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre şi prieteni şi pentru toată patria, ca să scape din întunericul necunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă buna credinţă, să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, o! Împărate veşnic”. Astfel, rugîndu-se fiecare dintr-înşii, li se tăia sfîntul şi purtătorul de biruinţă cap, iar sufletele lor se înălţau cu bucurie către Hristos Dumnezeu.

După tăierea sfinţilor, ducîndu-se gealaţii, unii cunoscuţi au rămas să adune trupurile lor şi le-au îngropat cu cinste. Apoi, încetînd goana şi strălucind sfînta credinţă, fericitul Pavel, episcopul Romei celei noi, adică al cetăţii marelui Constantin, mergînd în insula Creta, a aflat nestricate moaştele acelor sfinţi, zece la număr şi le-a adus cu mare cinste în împărăteasca cetate, spre apărarea ei şi spre ajutorul tuturor celor ce le trebuiau ajutor. Cu ale căror rugăciuni să ne învrednicim şi noi a fi părtaşi bunătăţilor cereşti, pregătite lor cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia cu Părintele şi cu Sfîntul Duh se cuvine cinstea şi slava în veci. Amin!

Ἀπὸ αὐτούς, οἱ μὲν Θεόδουλος, Σατορνῖνος, Εὔπορος, Γελάσιος καὶ Εὐνικιανός, ἦταν ἀπὸ τὴ Γορτυνία τῆς Κρήτης. Ὁ Ζωτικός, ἀπὸ τὴν Κνωσό. Ὁ Ἀγαθόπους ἀπὸ τὸ λιμένα Πανούρμου. Ὁ Βασιλειάδης (ἢ Βασιλείδης) ἀπὸ τὴν Κυδωνία. Ὁ Εὐάρεστος καὶ ὁ Μόβιος (ἢ Πόμπιος, ἢ Πόντιος) ἀπὸ τὸ Ἡράκλειο.

Ὅλοι μαρτύρησαν τὸν 3ο αἰώνα μ.Χ., ὅταν αὐτοκράτορας ἦταν ὁ Δέκιος. Καὶ οἱ δέκα μὲ πολὺ ζῆλο ἐργάζονταν γιὰ τὴ διάδοση τοῦ Εὐαγγελίου στὸ νησί. Καταγγέλθηκαν στὸν ἔπαρχο Κρήτης, ποὺ ἦταν συνώνυμος τοῦ αὐτοκράτορα, ὀνομαζόταν δηλαδὴ καὶ αὐτὸς Δέκιος. Ὁ ἔπαρχος, ὅταν εἶδε τὴν ἀνθηρὴ νεότητά τους καὶ τὸ ἀρρενωπό τους παράστημα, προσπάθησε νὰ τοὺς παρασύρει μὲ πολλὲς ὑποσχέσεις ἐγκόσμιων ἀπολαύσεων καὶ ἡδονῶν. Ἀλλὰ ὅταν εἶδε ὅτι τίποτα δὲν πετύχαινε, διέταξε νὰ τοὺς μαστιγώσουν, καὶ κατόπιν τοὺς λιθοβόλησαν.

Οἱ γενναῖοι μάρτυρες τοῦ Χριστοῦ ὑπέμειναν ἡρωικὰ τὰ βασανιστήρια, ἐνθυμούμενοι τὰ λόγια τοῦ ψαλμωδοῦ: «Ἀνδρίζεσθε καὶ κραταιούσθω ἡ καρδίᾳ ὑμῶν, πάντες οἱ ἐλπίζοντες ἐπὶ Κύριον». Δηλαδή, νὰ ἔχετε γενναῖο καὶ ἀνδρεῖο φρόνημα, καὶ ἡ καρδιά σας ἂς γίνεται κραταιὰ καὶ ἀτρόμητη, ὅλοι ἐσεῖς ποὺ ἐλπίζετε στὸν Κύριο.
Κατόπιν, μὲ διαταγὴ τοῦ ἐπάρχου, οἱ στρατιῶτες ἔκοψαν μὲ τὰ ξίφη τους τὶς τίμιες κεφαλὲς τῶν δέκα χριστιανῶν Ἁγίων.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Τὴν ὡραιότητα.
Κρήτης τὰ εὔοσμα, ἄνθη τιμήσωμεν, τὰ διαπνέοντα, ὀσμὴν τὴν ἔνθεον, Θεόδουλον καὶ Ζωτικόν, Γελάσιον Σατορνῖνον, Εὔπορον Εὐάρεστον, Ἀγαθόποδα Πόμπιον, Εὐνικιανὸν ὁμοῦ, Βασιλείδην τε ἔνδοξον, βοῶντες πρὸς αὐτοὺς ὁμοφρόνως· χαῖρε Δεκὰς ἡ τῶν Μαρτύρων.

Κοντάκιον. Ἦχος δ’. Ἐπεφάνης σήμερον.
Ἑωσφόρος ἔλαμψεν ἡ τῶν Μαρτύρων, σεβασμία ἄθλησις, προκαταυγάζουσα ἡμῖν, τὸν ἐν Σπηλαίῳ τικτόμενον, ὃν ἡ Παρθένος ἀσπόρως ἐκύησεν.

Μεγαλυνάριον.
Ὅμιλος θεόλεκτος καὶ σεπτός, πίστει συνημμένος, καὶ ἀγάπῃ εἰλικρινεῖ, ὤφθησαν ἐν Κρήτῃ, οἱ Δέκα Ἀθλοφόροι, ἐχθρῶν τὰς μυριάδας καταπαλαίσαντες.

 The Ten Holy Martyrs of Crete: Theodulus, Saturninus, Euporus, Gelasius, Eunician, Zoticus, Pompius, Agathopus, Basilides and Evaristus suffered for Christ during the third century under the emperor Decius (249-251). The governor of Crete, also named Decius, fiercely persecuted the Church, and arrested anyone who believed in Christ. Once, ten Christians were brought before him from various cities of Crete, who at the trial steadfastly confessed their faith in Christ and refused to worship idols. 

For thirty days they were subjected to cruel tortures, and with the help of God they all persevered, glorifying God. Before their death they prayed that the Lord would enlighten their torturers with the light of the true Faith. Since pain did not influence them, the saints were beheaded. 

St Paul of Constantinople (November 6) visited Crete about a hundred years later. He took the relics of the holy martyrs to Constantinople to serve as a protection for the city, and a source of blessings for the faithful.

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.