Acasă > ORTODOXIE > 24 august: SFÂNTUL COSMA ETOLIANUL (Viaţa, Paraclisul, Învăţături)

24 august: SFÂNTUL COSMA ETOLIANUL (Viaţa, Paraclisul, Învăţături)

SFÂNTUL COSMA ETOLIANUL

24 august

sf cosma

Troparul Sfântului Sfinţit Cosma Etolul

Ca un râvnitor al Sfinţilor Apostoli ai primit lumânarea Duhului şi propovăduitor dumnezeiesc al dreptei-credinţe te-ai arătat; de aceea întăreşte-ne şi pe noi pe temelia dumnezeiască a credinţei ortodoxe şi a sfintelor dogme, Cosma sfinţite mucenicule slăvite, cerând pentru noi iertare greşelilor.

1. Obârşia şi viaţa sfântului

Sfântul Sfinţit Mucenic Cosma s-a născut în anul 1714 în satul Mega Dendron (Copacul Mare) din Etolia, de unde a şi fost numit Etolianul. Satul Mega Dendron, mai exact casa unde s-a născut şi a crescut Părintele Cosma, ale cărei ruine se păstrează până astăzi, se află la o distanţă de trei kilometri de orăşelul Thermos de lângă lacul Trihonida din judeţul Etoloakarnania.

Numele său lumesc a fost Constas, adică Constantin. A avut încă un frate mai mare, ieromonahul Hrisant, care a fost director de gimnaziu în insula Naxos. Tatăl său se numea Dimitrie şi a fost ţesător de meserie. De la numele şi meseria tatălui se obişnuia pe atunci să fie numită toată familia, astfel că Părintele Cosma era numit Constas Dimitriu (a lui Dimitrie) Ţesătorul.

Familia lui Dimitrie, adică părinţii săi, care erau creştini ortodocşi cucernici, se trăgeau din satul Grammenohoria din Epir. Din pricina asupritorilor turci, părinţii săi s-au mutat la început în Skulikaria din Arta, iar în 1700 în Apokouros. Pe atunci turcii îşi aveau sediul administrativ la Mega Dendron şi „de frica iudeilor”s-au aşezat în satul învecinat, Taxiarhis, unde s-a născut Hrisant. Puţin mai târziu, când au devenit cunoscuţi datorită meseriei lor, s-au mutat în Mega Dendron, în care locuiau atunci aproximativ patru sute de familii.

Aici, în Mega Dendron, s-a născut şi a crescut al doilea fiu al familiei, care, mai târziu avea să devină izbăvitorul celor robiţi. Acest fapt este cunoscut şi acceptat de toţi locuitorii Etoliei, deşi există afirmaţii potrivit cărora Sfântul s-ar fi născut în satul vecin, Taxiarhis, însă aceste afirmaţii sunt neîntemeiate şi neconforme cu istoria.

De aici, din Mega Dendron, unde a trăit şi a crescut, cu încuviinţarea părinţilor săi a vizitat în anii adolescenţei sale mănăstirile din acel ţinut, de unde a luat putere pentru a urma calea pe care plănuia să pornească. Şi nu a întârziat să facă aceasta.

Cam pe la vârsta de douăzeci de ani a lăsat războiul de ţesut şi a mers la Sigdiţa Parnasidei, unde exista o şcoală, iar apoi la Şcoala Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschiva-Guvas din localitatea Vranghiana. Această mănăstire a fost construită de Sfântul Evghenie Etolianul. Aici, la această Şcoală a învăţat Sfântul (vreme de opt ani după mărturia preotului paroh de acum al Bisericii din Vranghiana), având ca dascăli pe ierodiaconii Gherasim şi Anania. După ce a învăţat să scrie şi să citească, a fost învăţător la Şcoala din Lombotina (astăzi Hora de Sus), apoi la Taxiarhis şi după aceea la Mega Dendron.

La vârsta de douăzeci şi nouă de ani şi-a părăsit patria şi a mers în Sfântul Munte. Aici îşi continuă studiile împreună cu câţiva compatrioţi de-ai săi la marea şi faimoasa şcoală a Sfintei Mănăstiri Vatoped, cunoscuta Athoniadă.

Aici s-a pregătit foarte bine din punct de vedere teologic, filozofic şi filologic, având ca dascăli mari personalităţi. De la Panaghiotis Palama a învăţat filologia, de la eruditul profesor Evghenie Vulgaris din Zachint, care studiase în Italia, a învăţat fizica, filozofia şi ştiinţele exacte, iar de la Nicolae Zarzulion din Meţovos, care i-a urmat lui Vulgaris, a învăţat filozofia şi logica. L-a avut dascăl şi pe Neofit Kavsocalivitul.

Mai târziu, deoarece Athoniada s-a pustiit datorită plecării dascălilor ei, Constas a mers la Mănăstirea Filotheu ca să pună în lucrare acolo, în viaţa monahală, teologia pe care o învăţase. Aici a fost tuns monah primind numele de Cosma. A fost hirotonit diacon şi preot la vârsta de patruzeci şi cinci de ani şi un an mai târziu a ieşit din Sfântul Munte ca să-i înveţe pe fraţii săi.

Părintele Cosma nu i-a uitat niciodată pe nefericiţii cei de un neam cu el. Voia să meargă să-i ajute, să le dea putere, să-i păzească de tot răul şi să-i aducă la calea lui Hristos. Însă, mai întâi trebuia să se pregătească el însuşi prin post şi rugăciune pentru această mare lucrare. Prin viaţa sa ascetică a ajuns la mari măsuri duhovniceşti, însă, înainte de a ieşi în lume, înainte de a deveni un nou Apostol al lui Hristos, vrând să vadă dacă ceea ce cugeta el era după voia lui Dumnezeu, a deschis Noul Testament şi o, minune!, ochii săi s-au pironit asupra cuvintelor Apostolului Pavel: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (I Corinteni 10, 24). Adică nu te gândi numai la folosul tău duhovnicesc, ci şi la folosul celorlalţi creştini.

Glasul său lăuntric şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel l-au scos pe Părintele Cosma în afara Sfântului Munte. Cu binecuvântarea părinţilor athoniţi şi cu încuviinţarea Patriarhului ecumenic a călătorit de la un capăt la celălalt al Greciei aflate sub ocupaţia turcească propovăduind Ortodoxia.

Prin predicile sale a trezit neamul aflat sub jugul otoman şi prin strădaniile sale, mai presus de fire, i-a adus pe greci la calea cea bună. A oprit continua islamizare şi i-a întors pe grecii islamizaţi la Ortodoxie. I-a botezat pe cei care nu erau botezaţi şi i-a convins pe cei bogaţi să facă colimvitre. Au fost făcute patru mii de colimvitre de aramă care au fost date la parohiile ce nu aveau. I-a îndemnat, de asemenea, pe cei bogaţi să cumpere cărţi duhovniceşti, metanii, cruciuliţe, piepteni şi broboade pentru femei. Cărţile le împărţea celor dornici de învăţătură, iar metaniile şi cruciuliţele le dădea oamenilor simpli. Pieptenii îi dădea celor ce încetau să se radă, iar broboadele, mai mult de patruzeci de mii, le-a împărţit femeilor de toate vârstele, pentru a-şi acoperi capul. A ridicat sfinte biserici, ca să aibă creştinii unde să meargă la slujbe. A construit şcoli, unde copiii să poată învăţa limba greacă. Prin strădaniile sale s-au construit 210 gimnazii şi au început să funcţioneze alte 1100 de şcoli primare, unde se învăţa cititul şi scrisul. A îndemnat familiile bogate şi mai ales pe cele fără de copii să primească în casele lor şi să-i hrănească pe copiii orfani care umblau goi şi înfometaţi pe drumuri. I-a îndemnat pe creştini să mute târgurile din ziua de Duminică, aşa cum obişnuiau evreii, în ziua de sâmbătă. Motivul era, desigur, limpede: în primul rând, pentru că Duminica este ziua pomenirii Învierii Domnului şi este zi nelucrătoare pentru creştini, iar în al doilea rând, Sfânta Biserică era singurul loc unde se putea auzi şi vorbi limba greacă veche. Dacă târgurile ar fi continuat Duminica, creştinii nu ar mai fi mers la biserică, aceasta având drept urmare, pe de o parte faptul cu nu ar fi participat la Sfânta Liturghie, iar pe de alta, că ar fi pierdut contactul cu limba greacă. Din această pricină, evreii îl urau de moarte pe Părintele Cosma.

Însă lucrarea Sfântului Cosma nu s-a limitat doar la acestea. El îi sfătuia pe creştini să lucreze, să cultive pământul şi să planteze pomi. Mii de pomi au fost plantaţi, iar alţii altoiţi. În multe sate, locuitorii arată până astăzi pomii de pe marginea drumului ce au fost altoiţi de mâinile Părintelui Cosma, din care trecătorul poate lua un fruct ca să-l mănânce.

Cu Harul lui Dumnezeu Celui în Treime Sfântul a săvârşit şi minuni. Pe mulţi creştini, chiar şi turci, i-a tămăduit de boli fără leac. A scos din mlaştina păcatului nu numai oameni simpli, ci şi bande întregi de tâlhari. Mulţi dintre ei au fost mişcaţi de cuvintele Părintelui Cosma şi unii dintre ei au mers în mănăstiri, unde au devenit monahi, iar alţii s-au întors în societate, unde au trăit o viaţă creştinească.

Părintele Cosma a primit de la Dumnezeu harisma proorociei. A fost proorocul celor robiţi. Proorociile lui au fost un sprijin pentru neamul asuprit, însă pe strămoşii noştri, proorociile sale despre descoperirile tehnologice nu i-au mişcat deloc, deoarece nu aveau ştiinţă de carte şi se aflau sub stăpânire străină. Sufletele lor întristate erau atrase numai de proorociile legate de vremea eliberării. Dorul eliberării era alfa şi omega pentru tot neamul subjugat şi de la un capăt la altul al ţării toţi vorbeau în şoaptă despre acest mare vis. Dar poate că acest vis nu s-ar fi împlinit niciodată, dacă Părintele Cosma nu ar fi ieşit din Sfântul Munte ca să cerceteze neamul asuprit. Călătoriile sale nu s-au făcut pe drumuri aşternute cu flori şi petale de trandafiri, ci cu spini şi buruieni. Părintele Cosma a mers în „mijlocul lupilor” (Luca 10, 3). Lucrarea sa a fost mare şi grea şi s-a încheiat pe 8 august 1779 în localitatea Kollikondasi din Epirul de Nord.

Prima călătorie (1760-1763)

Sfântul şi-a început propovăduirea în împrejurimile împărătesei cetăţilor. Apoi a străbătut Tracia, Macedonia şi a ajuns la Sfânta Mănăstire Proussos din Evritania. Acolo a întemeiat o şcoală şi, prin harisma înainte-vederii pe care o avea, a mustrat pe un ucigaş care omorâse un monah. Acel ucigaş, după acea mustrare, s-a pocăit, s-a smerit şi a intrat într-o mănăstire pentru a-şi mântui sufletul.

Îndată după aceasta, Sfântul s-a dus în satul său, însă nu a fost primit. De aceea a mers în satul învecinat, Halikion, unde a fost găzduit în casele verilor săi. (Astăzi, în satul Aitopetra-Thermos din Etolia încă mai trăiesc urmaşi ai verilor Sfântului Cosma, cu numele de familie Skandros). De acolo a trimis pe cineva să cumpere grâu de la Vrahori (Agrinio de astăzi) şi a făcut parastas părinţilor săi.

În continuare a călătorit prin satele din jur ale ţinutului. Prima oprire a făcut-o în satele din Makrinia – Mesolonghion.

Primul scop al predicilor sale era nelucrarea din Duminici. „Şase zile să lucraţi, spunea el, „iar în ziua a şaptea, Duminica, să mergeţi la biserică. Nu faceţi târguri Duminica, nu băgaţi în casa voastră câştigul făcut în zi de Duminică….

Aceste cuvinte ale sale, cât şi întreaga propovăduire, s-au făcut pricină ca Sfântul să fie bătut de proprietarii de pământ din Makrinia. Iar el, deşi a fost lovit şi pus la jug ca un dobitoc ca să are pământul, la plecare i-a binecuvântat spunând: „Când vă vor muşca pisicile, câinii şi şoarecii, veţi veni în satul meu ca să aflaţi tămăduire.

Din nefericire, mulţi oameni simpli şi neînvăţaţi văd aceste cuvinte nu ca pe o binecuvântare, ci ca pe un blestem. Din pricină că ei înşişi obişnuiesc să blesteme, spun că Sfântul Cosma i-a blestemat pe cei din Makrinia să fie muşcaţi de animalele turbate, însă Sfântul Cosma ca un adevărat ieromonah athonit şi mai ales ca un Sfânt, ca un om pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu harisma înainte vederii, nu ar fi încălcat cele spuse de Sfântul Apostol Pavel: „Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc” (Romani 12, 14).

În locul fierii pe care i-au dat-o locuitorii din Makrinia, Sfântul le-a dăruit mană. Nu i-a blestemat, nu le-a spus: „Să vă muşte câinii turbaţi şi să nu aflaţi nicăieri tămăduire şi să muriţi”, ci le-a spus că atunci când vor fi muşcaţi de câini turbaţi, vor merge în satul lui şi se vor vindeca. Aşadar, aceste cuvinte nu sunt blestem, ci sunt binecuvântare, sunt cuvinte prooroceşti. Sfântul Cosma a prevestit viitorul. A văzut de mai înainte boala turbării şi le-a dat binecuvântare semenilor săi să meargă la Mega Dendron şi să se tămăduiască.

Tot prooroceşti, iar nu blestem, sunt şi cuvintele pe care Sfântul le-a spus şi cu alte ocazii. De pildă: „Va veni vremea când creştinii se vor ridica unul împotriva altuia. A văzut de mai înainte, iar nu a provocat nenorocirea războiului civil grecesc, aşa cum a văzut de mai înainte, iar nu a provocat tăierea capului lui Aii paşa. Cuvintele sale: „Vei merge în Cetate cu barba roşie, nu sunt blestem, ci cuvinte prooroceşti.

Aşadar Sfântul Cosma nu a blestemat, pentru că, fiind un adevărat proroc al lui Hristos, niciodată nu şi-ar fi încălcat propriile sale cuvinte şi nu ar fi săvârşit altceva decât ceea ce învăţa: „preoţii trebuie… să nu blesteme, iar în al doilea rând, niciodată nu ar fi săvârşit contrariul celor spuse în Sfânta Scriptură „binecuvântaţi şi nu blestemaţi” (Romani 12, 14).

Aşadar, după ce a fost bătut şi izgonit, Sfântul a plecat din Makrinia şi a ajuns ud de transpiraţie la Petrohori, unde i-a găsit pe săteni lucrând la viile lor. Petrohori se află la o depărtare de patru kilometri de Thermos şi la şapte de Mega Dendron, în partea de răsărit a lacului Trahonida, la altitudinea de 310 metri. Câmpia mică de la Petrohori era şi ea plină de vii. Locuitorii l-au primit cu respect şi bunătate. Şi-a întrerupt lucrul, s-au adunat la un loc toţi împreună şi au ascultat predica lui. Apoi i-au adus de mâncare, însă nu aveau apă.

Atunci Sfântul, ca un alt Moise, a lovit cu toiagul său o stâncă în chipul Crucii. Aceasta s-a despicat şi a ieşit apă. Stânca aceasta se păstrează până astăzi şi din ea curge mereu apă, sau mai degrabă agheasmă. Cantitatea de agheasmă este aceeaşi şi vara şi iarna. Stânca se află pe pământul lui Apostol Triandafilos şi în acel loc se află o bucată de marmură cu următoarea inscripţie:„Aici a stat şi a învăţat Sfântul celor robiţi, întâiul dascăl al poporului nostru, Cosma Etolianul.

Pe lângă această întâmplare minunată, Sfântul i-a binecuvântat pe locuitorii din Petrohori şi viile lor. Până astăzi, locuitorii din Petrohori cultivă viţă-de-vie şi produc vin de primă calitate, aşa cum se ştie în toată Etolia.

În continuare Sfântul a călătorit prin satele Xiromeros, Valtos, Agrafa şi Arta. S-a întors iarăşi în Etoloakamania şi a propovăduit în Mesolonghion, Navpakt, Etoliko, Katohi, Anghelokastro, Mahala, Vrahori (Agrinio), Mustafulis (Panetolio), Demi (Kenurio), Muhtarina (Varia) şi Guriţa (Mirtia).

La Mirtia a fost găzduit în Sfânta Mănăstire cu hramul Intrarea în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu, unde a liturghisit, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi a cerut rugăciunile călugărilor de acolo. Apoi a mers şi la alte mănăstiri din împrejurimi. La Sfânta Mănăstire a Cinstitului înaintemergător – Dervekistis, la Sfânta Mănăstire a Naşterii Maicii Domnului din Fotmos de pe malul lacului, la Mănăstirea Katafighion de lângă Taxiarhis şi la Mănăstirea Sfintei Paraschevi din Mandra, unde a ţinut cuvânt de învăţătu­ră în „Şcoala în ascuns” care exista acolo.

Însă primarii satelor, fiindcă îi deranjau predicile lui, l-au pus pe guvernatorul turc de la Mega Dendron să-l alunge. Acela l-a surghiunit la Bitolia Serviei, acolo unde, astăzi este o mănăstire.

În 1763 a fost eliberat şi Sfântul s-a îndreptat spre Constantinopol. Pe de o parte, voia să-şi înnoiască binecuvântarea, iar pe de alta să-l înştiinţeze pe Patriarh despre călătoria sa ce a durat trei ani, despre problemele şi greutăţile pe care le-a întâmpinat în noua sa slujire şi să-i ceară să se roage pentru el, ca să-şi continue greaua sa misi­une şi slujire.

A doua călătorie (1763-1774)

În 1763, Sfântul, după ce a primit din nou binecuvântarea Patriarhului, şi-a început a doua călătorie, care a durat aproximativ unsprezece ani. A săvârşit multe minuni, a dat multe învăţături şi a rostit zeci de proorocii. Prin cuvintele sale, prin viaţa sa, prin pilda sa, mulţi s-au întors la calea cea bună. Mii de oameni ascultau propovăduirea pocăinţei poate pentru prima dată. Nenumăraţi tâlhari au părăsit fărădelegile lor şi şi-au întemeiat familii. Mulţi au fost cei ce l-au urmat şi l-au ajutat, însă destul de mulţi şi cei ce s-au purtat cu el cu vrăjmăşie. El însă a semănat pretutindeni năzuinţa eliberării şi a scuturării jugului otoman. Sămânţa sa a găsit pământ bun şi primele vlăstare au ieşit îndată, iar apoi a venit eliberarea. Un adevărat vlăstar, un fiu duhovnicesc al Sfântului Cosma, a fost Rigas Ferreos.

În 1763, după ce Patriarhul Ioanichie al III-lea i-a reînnoit binecuvântarea, Sfântul a călătorit prin Tracia, Macedonia şi a ajuns în Sfântul Munte, unde a vizitat toate mănăstirile şi schiturile şi a cerut binecuvântare de la părinţi. Apoi a mers la Skopelo, Skiato şi în continuare în Thesalia. A vizitat sate mici, comune şi oraşe. A mers în locurile greu accesibile ale munţilor Olimp şi Kissavo, unde se aflau cuiburile tâlharilor. „Satele de la câmpie vor pătimi stricăciune, în vreme ce la poalele Kissavo-ului se vor culca robi şi se vor trezi liberi, după cum s-a şi petrecut.

Prin aceste cuvinte prooroceşti Sfântul i-a însufleţit şi i-a încurajat pe oameni.

În Larisa a intrat în conflict cu evreii şi cu cei bogaţi. I-a îndemnat pe greci să mute sâmbăta, târgul de Duminică impus de evrei. Atunci evreii s-au împotrivit şi Sfântul a preferat să plece. Avea încă multe de dăruit creştinilor aflaţi în robie.

După Lansa a mers la Rapsani, la Ambelakia şi apoi la Velestino. La Velestino a găsit pământ roditor. Acolo au fost mulţi care l-au ascultat, l-au cinstit şi l-au iubit, însă unul singur l-a urmat, Rigas Ferreos, un ucenic adevărat al său. Fără Sfântul Cosma nu ar fi existat Eteria, nu ar fi existat eroii din 1821, laici şi clerici. Nimeni nu s-a ostenit atât de mult ca el pentru pregătirea neamului şi pentru a sădi în sufletul lui marele ideal al eliberării.

După Velestino şi Thesalia, Sfântul a mers în Macedonia apuseană. A călătorit prin Elasona, Servia şi prin satele Olimpului. La Karia cineva i-a dat un harbuz, însă el nu l-a primit spunând: Nu-l vreau, pentru că este furat. Şi într-adevăr, era furat. Acolo, în Karia, un om pe nume Sakelaris l-a invitat să-l găzduiască în casa sa. Nurorile lui însă se mâhneau pentru că nu aveau untdelemn ca să gătească. Atunci Sfântul a făcut o minune. Vasele de untdelemn ale casei lui Sakelarie s-au umplut toate.

Apoi a mers la Ano Milia. În acea vreme în satele de câmpie izbucnise o epidemie de holeră. Sfântul Cosma, după ce a făcut un paraclis şi litanie, a înfipt o cruce de fier în ramurile unui pin şi minunea s-a săvârşit. Satul s-a izbăvit de holeră. Crucea se păstrează până astăzi în pin şi nu a ruginit, deşi este neacoperită, nici nu a fost cuprinsă în trunchiul pinului. (Aşa cum se ştie, atunci când înfigem un fier într-un copac, pe măsură ce acel copac creşte, îl cuprinde în trunchiul său).

Apoi, Sfântul s-a dus la Katerini, Kozani, Siatista şi Grevena. În satul Ţiraki a rostit o proorocie. După împlinirea acesteia, locuitorii de acolo, în semn de cinstire pentru Sfânt, au numit satul lor „Sfântul Cosma”. Acelaşi lucru trebuie să se fi petrecut şi cu compatrioţii săi, care, în 1930, au schimbat numele satului lor din Kefalovriso în Thermos. Din nefericire, au preferat vechea denumire de Thermos în locul numelui marelui nostru Sfânt. Ar putea spune cineva că pe atunci nu era recunoscut oficial ca Sfânt. Dar aceasta este o îndreptăţire vrednică de râs. Dacă Aii paşa i-a zidit în 1814 mănăstire, strămoşii noştri nu ar fi putut să numească satul lor „Sfântul Cosma”? Atunci s-a făcut o greşeală, însă acum, când îl prăznuim în mod oficial, de ce nu numim prin proiectul de lege „Kapodistra” întinsa localitate Thermos, comuna „Sfântul Cosma”? Pentru că „nici un prooroc nu este bine primit în patria sa”(Luca 4, 24).

În 1767 a vizitat Bitolia (Monastirion de astăzi) şi în continuare a mers în Pind. Acolo s-a nevoit să unifice neamul prin limbă.

Grecii, spunea el, trebuie să vorbească greaca şi numai greaca, pentru că Biserica noastră foloseşte limba greacă, Sfânta Scriptură este scrisă în greacă, iar neamul nostru este grecesc. Celui care îmi făgăduieşte că va vorbi limba greacă, îi voi lua păcatele asupra mea….

Desigur, atunci strămoşii noştri l-au ascultat pe Sfânt, însă noi acum facem contrariul. Vorbim două-trei limbi europene, iar greaca nu o cunoaştem aproape deloc.

După ce a plecat din Pind, a vizitat Meţovo, Ioanina, Koniţa şi Zagorohoria. La Zagori, pe când îi povăţuia pe locuitori să întemeieze o şcoală, aceia i-au cerut să-i ajute să construiască o punte, ca să nu se înece când trec râul. Atunci Sfântul le-a spus:

Săracii şi sărmanii de voi, vă îngrijiţi de mântuirea a doi sau trei, însă uitaţi că voi toţi, împreună cu femeile şi copiii, vă primejduiţi să vă înecaţi în fundul adâncului, de unde nu veţi putea ieşi în vecii vecilor.

Apoi s-a dus la Sfântul Andrei, la Grazoni şi la Ziţa. La Ziţa a găsit pământ bun şi a stat acolo destul de multă vreme. Aproape de Ziţa existau două mănăstiri, două sihăstrii, şi în acea vreme Sfântul avea nevoie de puţină odihnă şi linişte, însă odihna a durat puţine zile. Acolo a întemeiat o şcoală, pe care locuitorii au numit-o „Dăscălie. Până în ziua de astăzi locul de acolo se numeşte „Dăscălie. Ziţa a fost pentru Sfânt un punct de plecare. De acolo a pornit spre locurile din jur ale Epirului, unde îi îndemna pe locuitori să planteze copaci. „Cei ce nu iubesc copacii, spunea el, sunt oameni săraci. La Dropoli din Epirul de Nord a spus: „Oamenii vor ajunge săraci, pentru că nu au dragoste pentru copaci.

Fiind înştiinţat că turcii din Arghirokastro le-au silit pe femeile din Dropoli să le alăpteze copiii, Sfântul, prin învăţătura sa, a vindecat acest rău şi a slobozit Dropoli de birul laptelui matern, spunând femeilor creştine că trebuie să înceteze a mai alăpta pe copiii turcilor, iar turcilor că prin această alăptare există primejdia ca neamul lor să se vatăme şi să-şi piardă duhul războinic.

Potrivit istoricului Zoton Molosson, care a scris viaţa Sfântului Cosma în 1826 la Atena, după predica aceasta, cinci sute de femei din Dropoli au încetat să alăpteze copiii turcilor.

În continuare, Sfântul a mers la Tzumerka. Întâlnind pe drumul dintre Sirrako şi Kalarrites o femeie cu copilul ei, a proorocit: „Acest copil va ajunge mare, va conduce Grecia şi va fi slăvit. Şi într-adevăr acel copil (Ioanis Kolettis) a ajuns mai apoi prim-ministru al Greciei.

După aceea, Sfântul s-a dus în părţile localităţii Suli. În continuare, a călătorit prin părţile Artei: Valto, Xiromero şi Voniţa, care era pe atunci un bogat port comercial veneţian. Sfântul a mustrat prin predica sa luxul în care petreceau locuitorii de acolo, apoi a binecuvântat munţii din apropiere, spunând: „Fiţi binecuvântaţi! Multe suflete veţi mântui. Într-adevăr, în 1821 multe femei şi copii din regiunea Acarnaniei s-au refugiat în acei munţi care erau sub stăpânire veneţiană.

După Voniţa, a ajuns la Mahala, a trecut râul Ahelou, a propovăduit în satul Magula, apoi s-a îndreptat spre Etoliko. A ocolit localitatea Katohi, pentru că de departe văzuse că în centrul satului se afla o geamie şi pentru că nici un locuitor al acelui sat nu fusese la predica pe care o ţinuse cu puţin timp înainte în Magula. După Etoliko a propovăduit în Mesolonghion, în Navpact, a trecut în Ahaia, s-a întors în Grecia continentală şi a ajuns la Galaxidi.

În acea vreme a izbucnit războiul ruso-turc (1770). După mai mulţi cercetători, în vremea răscoalei Orlovilor Sfântul se afla în Sfântul Munte, iar după alţii în Kafalonia, aflată sub stăpânire veneţiană. Este sigur că Sfântul Cosma nu a participat nici măcar în mod indirect în mişcarea Orlovilor, pentru că, prin darul înainte-vederii, a văzut că „năzuinţa” va veni după trei generaţii. Aşadar, o răscoală înainte de vreme ar fi fost cu siguranţă înăbuşită în sânge. În cele din urmă, nereuşita Orlovilor a dovedit faptul că Sfântul avusese dreptate.

Sfântul Cosma nu aştepta eliberarea neamului prin alianţe militare. El a proorocit: „De nouăzeci şi nouă de ori cu armele şi o dată cu stiloul. Adică „năzuinţa” nu va veni prin tratate, ci cu armele. Trebuia să se îmbunătăţească starea duhovnicească a grecilor, ca să înceapă ei înşişi revoluţia. Însă neamul era fără ştiinţă de carte şi trebuia să înveţe. Prin cultură, neamul înrobit se putea trezi şi ridica împotriva cotropitorilor. Prin urmare, trebuia să se construiască şcoli.

În 1774 a mers din nou la Constantinopol. Dorea să-l înştiinţeze pe Patriarhul Samuil I despre lucrarea sa şi să-i ceară binecuvântare. Voia să facă o dare de seamă a lucrării sale, a călătoriei sale. O călătorie de mulţi ani, de mulţi kilometri, o călătorie cu multe greutăţi şi nenumărate jertfe, o călătorie în timpul căreia toţi l-au cinstit, toţi se întristau când pleca de lângă el şi doreau să-l vadă din nou, o adevărată călătorie misionară.

A treia călătorie (1775 până la 24 august 1779)

Sfântul avea şaizeci şi unu de ani când a ajuns pentru a treia oară la Constantinopol. Aici nu s-a rezumat să facă numai o apologie a lucrării sale, nu s-a mulţumit numai să-l înştiinţeze pe Patriarh despre problemele şi greutăţile prin care treceau grecii aflaţi în robie; nu s-a mulţumit numai să povestească şi să descrie nevoinţele şi neliniştile lui şi să-i dezvăluie ostenelile şi sudorile sale; nu s-a gândit să se liniştească după cele două călătorii pe care, din fericire, le-a dus la bun sfârşit: nu l-a descurajat osteneala călătoriei de cincisprezece ani, ci îndată ce a ajuns la Constantinopol şi-a făcut cunoscute intenţiile sale şi l-a înştiinţat pe noul patriarh. Sofronie al II-lea despre gândurile sale legate cu activitatea sa misionară, gânduri izvorâte din sufletul său sfânt şi inima sa compătimitoare, care îi spuneau că nu trebuie să renunţe, cu toate că era înaintat în vârstă.

Pentru aceasta a cerut şi a primit din nou binecuvântarea scrisă a Patriarhului şi a pornit într-o nouă călătorie, o călătorie in care a alergat ca un tânăr de douăzeci de ani. A alergat pentru că a înţeles că vremea se scurtează. Peste puţin timp avea să părăsească lumea, iar lumea avea nevoie de el. Trebuia ca pe fiecare să-l asculte, să ia aminte la problema lui şi să-i dea sfatul potrivit. Astfel, îl vedem într-un sat predicând despre nelucrarea din ziua de Duminică, în alt sat mustrând luxul femeilor şi, în general, al bogaţilor, în altul vorbind despre dragoste, pentru că acolo exista ură, în alt sat dăruind colimvitre pentru botez, în altul construind şcoală pentru copii: într-un loc vindecând bolnavi, iar în altul mângâindu-i pe oameni şi spunându-le că „năzuinţa” va veni la a treia generaţie.

Aşadar, după ce a primit binecuvântarea Patriarhului, a plecat din Constantinopol şi s-a îndreptat spre Egheo. Erau şi acolo suflete, erau şi acolo greci aflaţi în robie, pe care trebuia să-i vadă, îl aşteptau şi acolo creştini îndureraţi ca să-i asculte predica, să se mărturisească, să-i ceară sfatul şi binecuvântarea.

Prima oprire a fost Dodecanezul, iar apoi insulele Cidade. Acolo l-a întâlnit pe fratele său Hrisant, care era directorul gimnaziului din Naxos.

Apoi a trecut pe la Andros, unde a fost găzduit la Sfânta Mănăstire a Sfântului Nicolae. (După moartea sa mucenicească şi după mutarea Sfintelor Moaşte, ucenicii săi au dus o părticică din Moaşte, maxilarul de jos al Sfântului, şi a dăruit-o mănăstirii, unde se păstrează până astăzi). Apoi, după ce a trecut pe la Paros, Mikonos, Milos, Serifos, a mers din nou cu corabia în Sfântul Munte.

După ce a trecut pe la toate sfintele mănăstiri şi schituri, de unde a luat putere pentru continuarea nevoinţelor sale, a călătorit prin Halkidikis, Ierisos, Polighiros şi Laringovis (Amea de astăzi). La Amea i-a rugat pe preoţi să-i cheme pe credincioşi ca să le predice. Preoţii au alergat pretutindeni şi toţi creştinii, bărbaţi şi femei, mici şi mari, s-au adunat în Sfânta Biserică a întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, metoc al Sfintei Mănăstiri Constamonitu din Sfântul Munte. „Suntem toţi prezenţi, i-au spus ei, însă Sfântul, prin harisma înainte-vederii pe care o avea, a văzut că lipsea o femeie însărcinată. A fost chemată şi ea şi numai după aceea a început să predice.

La Amea a rămas destule zile şi a fost găzduit în diferite case. Cei care l-au găzduit şi-au luat ca nume de familie numele lui. În zilele noastre există în Amea mai mult de cincisprezece familii care poartă numele de „Cosma. La fel s-a petrecut şi în satele din jur, precum şi în alte ţinuturi pe unde a călătorit Sfântul Cosma.

Când a sosit ziua despărţirii, toţi locuitorii din Amea l-au petrecut, iar în locul unde s-au despărţit au zidit un loc de închinare care există până astăzi.

Apoi, după ce a trecut pe la Zervorohoria, a mers la Tesalonic, iar în luna iulie a aceluiaşi an (1775) la Veria. În continuare s-a dus la Kastoria, iar în august 1775 la Siatista. În septembrie, acelaşi an, a ajuns în Epirul de Nord, oprindu-se mai întâi la Koriţa.

După Koriţa a mers în Moshopolis, Delvino şi la satele din împrejurimi. La Delvino a fost sprijinit şi ajutat de episcopul locului, Ioanichie. Apoi a trecut prin Filiates, locul unde locuitorii din Iiaringovis, astăzi Dropolis (astăzi Dril- Amea-Halkidikis s-au despărţit de Sfântul Noupolis), Vuliarates, Arghirokastro, Tepeleni, Vissani, Droviani. În Epirul de Nord a vorbit despre „năzuinţă. La Vuliarates a proorocit despre inventarea automobilului. În satul Ţaraplana (Vasiliko de astăzi) a proorocit despre eliberarea lui (satului) astfel: Sfântul predica lângă un copac, care avea o gaură. La un moment dat a luat un lemn, l-a băgat în gaură şi a spus: „Când va creşte copacul şi va închide în gaură acest lemn, atunci vă veţi elibera. Cuvintele sale s-au împlinit în 1912.

În continuare, Sfântul a mers la Ioanina. Acolo, după spusele lui Constantin Dimitriu, s-au petrecut următoarele:

Un grup de negustori greci din satele de munte din tetoloakarnania au întâlnit în drumul lor nişte turci albanezi, care îl duceau pe Sfânt legat cu lanţuri spre un loc necunoscut, probabil cu scopul de a-l omorî. Atunci, aceia au dat 30.000 de groşi călăilor şi Sfântul a fost eliberat. După ce au plecat călăii, Sfântul le-a mulţumit şi i-a binecuvântat, spunând: „Să fiţi binecuvântaţi voi şi urmaşii voştri. Iar când i-a întrebat de unde sunt, aceia i-au răspuns: „Suntem din Kravara. Apoi le-a urat drum bun şi s-au despărţit.

Rodul acestei binecuvântări se vede până în zilele noastre. «Locuitorii din Kravara, această „binecuvântată comunitate, au propăşit mult. Dintre ei, mulţi au ajuns oameni de ştiinţă şi se disting prin hărnicie şi cinste.

După ce a fost eliberat, Sfântul a mers la Vovusa din Pind, la Antohorio şi la Mikro Peristeri. în 1776 a trecut prin satele din Grevena, prin Servia, pe la Mănăstirea Cuviosului Nicanor – Zavordas, pe la Deskati şi Elasona. În anul următor a coborât în Thesalia şi a călătorit prin satele din Aspropotamos. În satul Klinovos a făcut următoarea proorocie: „Klinovosul se va scufunda. Şi într-adevăr, s-a scufundat. La Krania şi-a dat cămaşa ca să fie spălată, dar i-au dat alta înapoi, iar pe aceea au ţinut-o pentru ei ca binecuvântare. Ea se păstrează până astăzi la Trikala.

În acelaşi an a trecut prin satele Petruli, Melisurgos, Vranghiana şi prin satele din Arta. La Miliana şi-a pierdut (alţii spun că i-a fost furată) crucea. Locul unde a fost pierdută se numeşte până astăzi „Crucea. La Dafnoti, în Arta, s-au petrecut următoarele: Când şi-a terminat predica, s-a apropiat de el preotul satului Skupa şi l-a chemat să predice şi în satul său. Dar Sfântul nu a mers, ci i-a spus: „nu vin, pentru că nu va veni nimeni la predica mea, fiindcă toţi sunt în cireşÎntr-adevăr, când s-a întors în sat, preoţii i-au găsit pe toţi sătenii culegând cireşe.

Apoi, Sfântul a mers la Gurghiana şi a proorocit că acel sat va rămâne totdeauna mic. „Totdeauna vor fi zece case. Şi într-adevăr, până în zile noastre satul are zece familii.

După aceea Sfântul a predicat în Halkiades, Ţamuria, Preveza, Levcada şi Kefalonia. Proorociile lui rostite în Kefalonia s-au împlinit cu precizie matematică, atât în privinţa anului eliberării insulelor ionice, cât şi a descoperirii telefonului. „Va veni vremea când se va încinge locul cu o aţă. La Ason le-a spus greierilor să tacă şi îndată aceia au amuţit, de asemenea a tămăduit un paralitic. La Kastro de lângă Ason l-a făcut pe un surd să audă. Mai mult, a cerut să-l întâlnească pe căpitanul de marină Antonie Ghetilinis, pe care nu-l cunoştea şi l-a sfătuit să-şi mărturisească un vechi păcat al său.

Din Kefalonia, scrie Safiros Hristodulidis, a trecut în Zakintos însoţit de zece caicuri pline de credincioşi kefaloniţi, însă nu a rămas mult în Zakintos, pentru că i-au stat împotrivă mai-marii locului şi astfel s-a întors în Kefalonia. Dar şi de acolo a plecat, pentru că şi aici a întâmpinat împotrivire şi de aceea s-a dus în Kerkira. Veneţienii însă nu i-au dat permis de şedere în insulă şi pentru aceasta a fost nevoit să plece. Însă locuitorii din Kerkira, înainte ca el să plece, cu multă măiestrie i-au luat cămaşa. Acea cămaşă s-a păstrat în Sfânta Biserică a Sfântului Apostol Andrei din Manduki, până în vremea ocupaţiei germane (1941-1944), când biserica a fost bombardată. După bombardament cămaşa a fost găsită întreagă, iar acum ea se păstrează în Biserica Sfântului Gheorghe din Manduki.

Desigur, plecarea Sfântului Cosma din Kerkira în iulie 1777, nu a fost o înfrângere sau o slăbiciune, nu a fost o încetare a lucrării sale şi nici o urmare a bătrâneţii şi ostenelii, ci o continuare a lucrării sale. Deşi avea şaizeci şi trei de ani, nu şi-a încetat lucrarea. Nu l-au înfricoşat comandantul insulei şi iscoadele ocupanţilor veneţieni, nici evreii şi mai-marii vremii. El știa că vremea se apropie şi vedea că este încă mult de lucru, de aceea atunci când l-au alungat din Kerkira s-a îndreptat spre localitatea Sfinţii Patruzeci de Mucenici, continuându-şi cu multă râvnă şi putere lucrarea sa misionară. A botezat mulţi greci convertiţi la islam, a făcut multe minuni, a întemeiat mulţime de şcoli, a mărturisit mii de oameni şi a rostit multe proorocii.

După ce a plecat din satul Sfinţii Patruzeci de Mucenici s-a oprit la Himarra, unde a fost pus în faţa următoarei situaţii:

Locuitorii de acolo se ocupau cu negoţul pe mare şi datorită rivalităţii ajunseseră să aibă atâta ură între ei, încât aceasta îi ducea până la vărsări de sânge şi ucideri. Ca să se ferească de vrăjmaşii lor, sătenii nu mai mergeau la biserică. Dar pentru că voiai să participe la Dumnezeiasca Liturghie, au ridicat bisericuţe în casele lor sau lângă ele. În această vreme în Himarra şi în satele din preajmă, Driamades şi Vuno, existau multe biserici părăsite şi pe jumătate ruinate.

Sântul Cosma văzând aceasta, mai întâi i-a îndemnat spre împăcare şi dragoste, iar apoi a ridicat o biserică mare de obşte. Deoarece fiecare din bisericuţe erau afierosite unui anumit Sfânt, care era şi ocrotitorul casei, Sfântul Cosma a afierosit noua biserică Tuturor Sfinţilor. Pentru construirea acestei biserici şi a unei şcoli a folosit materialele de la bisericuţele pe jumătate ruinate şi de la cele ce erau începute.

Această lucrare a Sfântului Cosma în Himarra a fost exploatată de vrăjmaşii Ortodoxiei, care spun că pe oriunde trecea dărâma biserici, ca să ia din ele materiale de construcţii şi să zidească şcoli. Însă nepricepuţii văd numai această faptă a Sfântului în care a folosit pogorământul şi nu vor să vadă toate celelalte fapte ale lui. Uită că a ridicat la Himarra Biserica Tuturor Sfinţilor, la Vuno Biserica Sfântului Spiridon şi alte biserici prin locurile pe unde a călătorit. Aceşti oameni uită că locuitorii din Himarra după moartea Sfântului au zidit în centrul localităţii, în semn de recunoştinţă, o sfântă biserică închinată lui care se păstrează până astăzi, iar nu o şcoală. Ei uită, de asemenea, că Ah paşa a construit în cinstea Sântului Cosma o mănăstire, iar nu o şcoală.

Sfântul Cosma nu a dărâmat biserici ca să ia materialele de construcţii şi să zidească şcoli, ci el a construit şi biserici, şi şcoli. Sfântul spunea: „Trebuie, fraţii mei, să construiţi şcoli, pentru că totdeauna în şcoli oamenii învaţă despre Dumnezeu, despre Sfinţii îngeri, despre demoni, răutate şi virtute. Şcoala îi luminează pe oameni, le deschide ochii creştinilor. Voi, părinţi, să-i trimiteţi pe copiii voştri la şcoală şi să le daţi o educaţie creştinească. Faceţi un mare păcat lăsându-i analfabeţi şi orbi. Mai bine să-i lăsaţi săraci şi învăţaţi, decât bogaţi şi analfabeţi. Nu vedeţi că neamul nostru s-a sălbăticit din pricina lipsei de învăţătură şi ne-am făcut ca fiarele? Şcolile deschid biserici şi mănăstiri şi închid temniţe.

La Himarra a fost găzduit la conacul lui Hristu Dima. Aici a ridicat Biserica Tuturor Sfinţilor, iar în satul învecinat, Vuno, a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Spiridon, care a fost terminată în 1778 şi a cărei placă cu numele ctitorilor se păstrează până astăzi. La Zervates a proorocit că totdeauna vor avea vreme secetoasă, în vreme ce la Vuliarates a spus că vor avea belşug. Cu adevărat, până astăzi se împlinesc cuvintele lui. Apoi a mers la Drimades, Palassan, Dukates, Canina, Avlona şi Berati. La Berati, Kurt paşa i-a dăruit un amvon portabil. Acolo, Sfântul a întemeiat o şcoală grecească şi l-a pus dascăl pe biograful său de mai târziu, Sapfiros Hristodulidis.

În continuare, Sfântul a trecut prin Tirana, Dirahion, Kroghia, Ahrida, Koriţa, Monastiri, Kastoria, Grevena şi a ajuns la Tesalonic. Aşa cum obişnuia, s-a întors în Thesalia, a mers în Epir, unde a trecut prin localităţile Meţovo, Sirako, Kalarites, Lapsista. Arţista (astăzi Aristi), Ziţa, Paramithia şi Parga.

Mii de oameni îl cunoşteau şi aşteptau să-l viziteze din nou. Mulţi auziseră că un ieromonah athonit, cu binecuvântarea Patriarhului, călătoreşte prin patria lor aflată sub stăpânire străină şi îl aşteptau să-l primească cu bucurie. Puţini erau cei ce nu auziseră nimic despre el, însă atunci când venea în satul lor, alergau să-l întâmpine. Când pleca îl însoţeau toţi câţiva kilometri şi îşi luau rămas bun cu lacrimi, pentru că presimţeau că nu-l vor mai vedea, că nu vor mai avea prilejul să se mărturisească la el, nu vor mai primi binecuvântarea lui şi nu vor mai vedea minuni săvârşite de el, care, în acea vreme erau multe, nu va mai întemeia şcoli, nu-l vor mai auzi rostind proorocii şi spunându-le când va veni „năzuinţa” şi ce se va întâmpla în viitorul apropiat şi îndepărtat.

La sfârşitul anului 1778 sau începutul lui 1779 a vizitat din nou Ioanina. Însă, acolo evreii l-au clevetit la paşă că este unealtă a ruşilor, iar turcii i-au interzis să predice în oraş. Dar Sfântul le-a vorbit credincioşilor în afara oraşului, la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Perivleptos.

După aceea a întemeiat o şcoală în Zalango şi a mers la Ţamuria. De acolo, presimţindu-şi sfârşitul, i-a scris fratelui său Hrisant, care era dascăl la şcoala din Naxos, o scrisoare cu data de 2 Martie 1779, care se încheie astfel: „Zece mii de creştini mă iubesc şi unul mă urăşte. Mii de turci mă iubesc, însă unul nu prea. Mii de evrei îmi vor moartea, însă unul nu.

În acea vreme era spionat şi de veneţieni. Pe data de 18 Aprilie 1779 spionul secret al Veneţiei, comisul Mamonas a încercat la Mavrolitari să-l prindă în cursă pe Sfântul Cosma. S-a apropiat de el şi a încercat să afle intenţiile lui. Dar în zadar, căci Sfântul era un misionar, iar nu diplomat sau soldat; nu avea secrete, nici intenţii rele, ci era un ieromonah athonit, un predicator grec ortodox.

Puţin mai târziu Sfântul s-a dus la Preveza. Aici, creştinii i-au luat cămaşa, care se păstrează până astăzi in Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din oraş şi săvârşeşte minuni cu femeile care nu pot avea copii. Nici aici turcii nu i-au îngăduit să predice în oraş şi atunci Sfântul a predicat în afara oraşului, unde a spus, arătând spre Rumelia: „De acolo va veni armata greacă”. Şi într-adevăr, în 1912 de acolo au pornit eliberatorii greci.

Îndată după aceea, trecând prin Arta, a mers la Mega Dendron, unde a săvârşit un parastas pentru părinţii săi. Apoi s-a întors in Epir şi s-a dus în Ţamuria.

Pe 30 Aprilie 1779 veneţienii i-au interzis să intre în Parga. Atunci, în chip minunat, au început să bată singure clopotele bisericilor care erau înăuntrul şi în afara cetăţii. După această întâmplare minunată locuitorii din Parga au ieşit în afara zidurilor cetăţii şi Sfântul Cosma le-a predicat în aer liber. Când a terminat predica, a cerut voie să intre în fortăreaţă singur ca să slujească Vecernia în Sfânta Biserică a Maicii Domnului Odighitria, însă nu i s-a îngăduit.

După aceasta a plecat din Parga şi a mers la Ioanina, unde a întâmpinat o mare împotrivire din partea evreilor. Şi aceasta pentru că îi îndemna pe creştini să mute sâmbăta târgul de Duminică. Nici aici nu i-au îngăduit să intre în oraş şi atunci el a predicat în afara lui, la Sfânta Biserică a Adormirii Maicii Domnului Perivleptu, urcat într-un platan, ca să-l vadă şi să-l audă toţi. Acel platan se vede până astăzi.

Puţin după aceea, pe când predica în faţa Sfintei Biserici a Sfintei Paraschevi din Derviţani, cineva l-a luat în râs, dar Sfântul i-a spus: „Du-te pe drum ca să-ţi primeşti răsplata”. După puţin timp acel om spân a fost rănit de un vrăjmaş de-al său.

Sfântul a călătorit în continuare prin Bulio, Haskovo, Teriahates, Goriţa, Frastani, Liugkari, Zervates, Arghirokastro, Premeti, iar în drum spre Tepeleni a avut loc următoarea întâmplare:

Cu puţin timp înainte de a ajunge la Tepeleni, în vreme ce predica mulţimilor, oameni ai evreilor şi ai turcilor au năvălit asupra lui. Atunci, Sfântul a fost izbăvit de mama lui Ali paşa, cunoscuta Hanko (sau Hamko). Sfântul a ajuns alergând în Tepeleni şi Hanko l-a luat în casa ei. Când s-a înserat a venit fiul ei Ali, care avea treizeci şi cinci de ani. În vremea cinei Sfântul i-a spus lui Ali:

Vei ajunge mare, vei lua Berati, Premeti, Ghianena şi vei ajunge renumit în lume. O să stăpâneşti toată Albania şi vei călca şi pe acest prunc al lui Kurt paşa. Dar să-ţi aminteşti totdeauna să-i iubeşti şi să-i aperi pe creştini, dacă vrei să rămână stăpânirea urmaşilor tăi.

În ziua următoare, înainte de a pleca Sfântul Cosma, Ali l-a întrebat:

– La Constantinopol mă voi duce?

– Şi la Constantinopol vei merge, însă cu barba roşie, i-a răspuns Sfântul.

– Şi desigur, cuvintele sale s-au împlinit întocmai. Ali paşa a ajuns „mare”, iar la Constantinopol a mers capul său tăiat.

Însă ceea ce nu au reuşit evreii să facă la Tepeleni, au săvârşit câteva zile mai târziu la Berati. I-au dat lui Kurt paşa o sumă uriaşă, 25.000 de groşi[1], cu care se puteau cumpăra 12.500 de oi, ca să-l omoare.

Acela l-a prins la Kollikondasi şi l-a înecat în râul Apson, la 24 august.

La Kollikondasi, în Epirul de Nord, Sfântul Cosma şi-a încheiat muceniceşte viaţa pământească. Aici s-a încheiat şi a treia călătorie a sa. O călătorie biruitoare, o călătorie în care a primit cununa slavei, care l-a făcut Mucenic, o călătorie care ne-a dat încă un Sfânt, Sfântul nostru, Sfântul neamului, Sfântul libertăţii, Sfântul celor robiţi, Noul Mucenic şi Sfinţitul Mucenic Cosma Etolianul, cel întocmai cu Apostolii, Apostolul neamului, iar pentru thermioţi, pentru cei din Mega Dendron, pentru etolieni, Sfântul lor (nostru) compatriot.

(Constantin V. Triandafillu, Sfântul Cosma Etolianul – Viaţa şi învăţăturile, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, pp. 37-46)

[1] Această sumă valorează astăzi 1.100.00 de euro.

Mormântul Sfântului Cosma Etolianul

Mormantul Sfantului Cosma Etolianul

Mormantul Sfantului Cosma Etolianul se afla in vechea biserica inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, din localitatea albaneza Kolkondas, aflata in judetul Fier, la numai zece kilometri de orasul Fier, in sudul-vestul Albaniei.

Sfantul Cosma Etolianul (1714-1779) a fost un calugar ortodox grec, dar si o figura semnificativa a renasterii nationale si culturale grecesti. Acesta s-a nascut in localitatea greceasca Mega Dendron, in regiunea Etolia – Aetolia. Tanarul a studiat teologia, iar mai apoi a mers in Sfantul Munte Athos, unde a mai studiat si la celebra Academie athonita „Atoniada”.

Dupa aceasta, el a calatorit foarte mult prin Grecia din Vest si de Nord, indemnandu-i pe grecii ortodocsi sa intemeieze scoli. Se spune ca, in decursul a 16 ani, sfantul a intemeiat mai bine de o suta de scoli. Sfantul le cerea profesorilor sa invete pe copii foarte bine limba materna, spre a putea lectura cartile sfinte si a le trai cat mai autentic.

Mormantul Sfantului Cosma Etolianul

Dupa celebra Revolta de la Orlov, din Peloponez, din anul 1770, care a fost iscata de fratii Orlov, cu ajutorul imparatesei Rusiei, Ecaterina a II-a, Sfantul Cosma a inceput a predica in sudul Albaniei, care la acea vreme se afla sub conducerea lui Ahmet Kurt Pasha, lider al Pasalacului de Berat.

Fiind suspectat ca este agent rus, Sfantul Cosma a fost prins si intemnitat de catre autoritatile albaneze (otomani). El va fi executat prin spanzurare in ziua de 24 august 1779, la varsta de numai 65 de ani. Cosma Etolianul a fost canonizat, de catre Biserica Ortodoxa din Constantinopol, in ziua de 20 aprilie 1961.

Dupa ce a fost martirizat, trupul sfantului a fost aruncat in raul din apropiere. Dumnezeu a binevoit insa a descoperi trupul sfantului, spre a fi cinstit dupa cuviinta, preotului Marcu, care l-a luat si l-a inmormantat langa localitatea Kolkondas, la Manastirea Intrarea in Biserica a Maicii Domnului.

In vremea vietii sale, cand l-a intalnit pe Ali Pasha, Sfantul Cosma Etolianul i-a profetit, zicandui acestea: „Vei ajunge un om mare, vei cuceri toata Albania, vei subjuga Preveza, Parga, Souli, Delvino, Gardiki si puternica fortareata Kurt Pasha. Vei lasa un nume mare, in urma ta. De asemenea, vei merge si la Constantinopol, insa cu o barba rosie. Aceasta este voia providentei divine. Adu-ti aminte, insa, in tot timpul domniei tale, sa ii iubesti si sa ii protejezi pe crestini, daca vrei ca urmasii tai sa ramana la putere.”

Mormantul Sfantului Cosma Etolianul

Aceasta profetie a sfantului a fost rostita in Tepeleni, in actuala Albanie, ea fiind implinita cu de-amanantul in mai putin de 30 de ani. Ali Pasha a devenit singurul si cel mai puternic conducator al Epirului. In anul 1810, Ali Pasha a devenit stapan al orasului Berat, cat si al imprejurimilor sale.

Inceputa in august 1813 si terminata in iunie 1814, aceasta manastire, prima inchinata Sfantului Cosma, a fost construita de Ali Pasha, conducatorul musulman albanez al Epirului, regiune aflata sub dominatie otomana la acea vreme. Biserica a fost construit pe locul martiriului Sfantului Cosma Etolianul, adica in localitatea Kolkondas, pe malul raului Seman.

Din motive de siguranta, astazi, cinstitele Moaste ale Sfantului Cosma se afla asezate intr-un locas de rugaciune din Arhidioceza Tirana. Cinstitul sau Cap a fost furat in anul 1917, de catre austro-ungari, iar astazi se afla in muzeul din Viena. Mandibula sfantului se afla in Manastirea Sfantul Nicolae, din Andros. Mana sa cea dreapta se afla in Biserica Sfantul Cosma, din Konita. Alte parti din cinstitele sale Moaste se afla in biserica din Ioannina, in Manastirea Dousikou si in Catedrala Mitropolitana din Atena.

Iulian Predescu (creştinortodox.ro)

Paraclisul Sfântului Sfinţit Mucenic şi întocmai cu Apostolii Cosma Etolianul

 

Facerea monahului Gherasim Micraghiananitul

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăția…, Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă…, Și acum…, Veniți să ne închinăm…, Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea…, Dumnezeu este Domnul (de trei ori).

Troparul Sfântului sfinţit Mucenic Cosma Etolianul
Glas 2

Ca un râvnitor al Sfinţilor Apostoli ai primit lumânarea Duhului şi propovăduitor dumnezeiesc al dreptei-credinţe te-ai arătat; de aceea întăreşte-ne şi pe noi pe temelia dumnezeiască a credinţei ortodoxe şi a sfintelor dogme, Cosma sfinţite mucenicule slăvite, cerând pentru noi iertare greşelilor.

Slavă… Tot acesta. Și acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu…
Apoi: Psalmul 50

Cântărea întâia
Glas al VIII-lea
Irmos: Apa trecând-o…

Împodobind cu învăţăturile tale dumnezeieşti inimile credincioşilor, minunate întocmai cu Apostolii, izbăveşte-ne cu rugăciunile tale la Dumnezeu din necurăţiile patimilor.
Împodobeşte-ne, Cosma, cu cuvânt dumnezeiesc, al lui Gherasim
Cu sfântul cuvânt de învăţătura ai călăuzit spre Hristos inimile credincioşilor, şi pe noi îndreaptă-ne spre darul desăvârşit al virtuţii, Cosma, de-Dumnezeu-cugetătorule.

Slavă…

Strălucind cu înţelepciunea duhovnicească a Evangheliei, te-ai arătat propovăduitor cu chip dumnezeiesc, întru care, Părinte Cosma, înţelepţeşte-ne pe noi toţi să vieţuim cu vrednicie.

Şi acum…

Dumnezeu se întrupează din preacuratul tău sânge nearzând sălaşul tău curat, la care fii solitoare, tu singură de Dumnezeu Născătoare, ca să se îndure de cei ce te fericesc pe tine.

Cântarea a III-a
Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Cu râvnă Apostolilor te-ai îmbogăţit, cuvioase; de aceea cureţi inimile cu dumnezeiasca propovăduire; şi acum dezrădăcinează, cu rugăciunile tale, din Biserica lui Hristos toate neghinele.

Împodobindu-te în Athos cu strălucirile cele mai presus de minte, străluceşti în toată Elada lumina credinţei, prin care, sfinte, ai alungat întunecimea ereticilor cea pierzătoare care ne ameninţa pe noi.

Slavă…

Cel ce cu puterea cuvântului şi harurile învăţăturilor ai izbăvit pe mulţi din adâncul deşertăciunii, izbăveşte-ne şi pe noi, ca un mare Părinte întocmai cu Apostolii, din adâncul cumplitelor năluciri.

Şi acum…

Tu, care ai născut purtător de trup pe Cel ce este Pricină a toate într-un singur ipostas, dar în două firi, pe Acesta roagă-L să omoare, Preacurata, patimile trupului nostru cu bogăţia bunătăţii Sale.

Sedealna
glasul al II-lea

Cuvântul tău s-a arătat prin Duhul Cel dumnezeiesc că o rouă cerească sufletelor secătuite; dar, o, Cosma, de-Dumnezeu-întelepţite, rourează şi inimile noastre aprinse de cărbunii patimilor cu ploaia învăţăturilor tale.

Cântarea a IV-a
Irmos: Am auzit, Doamne…

Ca un ucenic de-Dumnezeu-inţelepţit al Evangheliei harului, Părinte, dăruieşte har sufletelor noastre prin învăţătura buzelor tale.

Din primejdii, necazuri şi din tot felul de nevoi slobozeşte-ne, fericite întocmai cu Apostolii, prin ocrotirile tale.

Slavă…

Cere ispăşire şi iertarea greşelilor noastre, sfinte, pace şi înţelegere celor ce cu sinceritate te fericesc pe tine.

Şi acum…

Tu, care ai dat trup lui Dumnezeu şi după naştere ai rămas nestricata că mai înainte de Naştere, Pururea Fecioară, din toată stricăciunea izbăveşte-ne.

Cântarea a V-a
Irmos: Luminează-ne pe noi…

Ca un mare învăţător al credinţei izbăveşte-ne pe noi de toată flecăreala şi întoarcerea cumpliţilor păruţi înţelepţi.

De sus păzeşte pururea, prin mijlocirile tale Biserica lui Hristos din cumplite şi grele eresuri, tu cel întocmai cu Apostolii.

Slavă…

Gură a lui Dumnezeu făcându-te, Cosma fericite, dă-ne pricepere să cugetăm la cuvintele lui Dumnezeu şi înţelepciune ca să ne mântuim.

Şi acum…

Tron al lui Dumnezeu te-ai arătat, Fecioară Maică, că una care l-ai purtat în mâini ca pe un Prunc; pe Care roagă-L să miluiască sufletele noastre.

Cântarea a VI-a
Irmos: Rugăciunea mea voi înălța…

În toată Elada a ieşit cuvântul tău mântuitor, de-trei-ori-fericite, căci te-ai arătat trâmbiţa Evangheliei; de aceea, Cosma, trâmbiţează în urechile sufletelor noastre frică de Dumnezeu, ca să trăim o viaţă plăcută lui Dumnezeu.

Tămăduiri ai săvârşit, de-Dumnezeu-grăitorule, şi în viaţă şi după fericitul tău sfârşit, de aceea şi inima noastră bolnavă şi durerile trupului tămăduieşte-le, Cosma, Apostole al lui Hristos, prin harul cel dat ţie de sus.

Slavă…

Ca unul ce ai îndrăzneala către Hristos Cosma de-Dumnezeu-purtătorule cel întocmai cu Apostolii, nu înceta să soleşti necontenit, cuvioase, ca şi nu fie atraşi credincioşii spre învăţături nou-arătate, ci ele să se depărteze din rândul acestora.

Şi acum…

Sfeşnic de aur te-ai arătat, că una ce ai născut strălucirea Tatălui intru asemănare omenească, Maică Preacurată, izbăvind firea omenească din blestemul lui Adam; de aceea te lăudam pe tine, Stăpâna.

Condacul Sfântului sfinţit Mucenic Cosma Etolianul
glasul al II-lea
Podobie: Cele de sus căutând…

Propovăduitorule sfinţite, Cosma, cel întocmai cu Apostolii, temelie nefrânta a Bisericii, întăreşte pe piatra credinţei inimile clătinate de necazuri, cerând pentru toţi milă dumnezeiască.

Prochimen: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.
Stih: Minunat este Dumnezeu între sfinţii Lui.

Evanghelia după Matei 10,1. 5-8.

Slavă…, glasul al II-lea

Pentru rugăciunile cuviosului Tău, Milostive, şterge mulţimea greşelilor noastre!

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, şterge mulţimea greşelilor noastre!

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare milă Ta.

Stihira
glasul al VI-lea

Podoabă preadumnezeiască a Bisericii te-ai arătat, Cosma cel întocmai cu Apostolii, pe care ai împodobit-o cu cuvântul tău cel dumnezeiesc; cu care şi acum luminează inimile noastre cu să vieţuim virtuos, ca să ne ferim de orice sminteală a celui rău, şi să stăruim neclintiţi în dumnezeieştile şi cinstitele predanii ale de-Dumnezeu-grăitorilor Părinţi, ca să aflăm viaţa cea veşnică, sfinte, prin rugăciunile tale.

Preotul: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…

Cântarea a VII-a
Irmos: Tinerii cei ce au mers…

Din cer primind chemarea ta, ai propovăduit Evanghelia şi împlinind dumnezeieştile ei cuvinte şi învăţături dai putere sufletelor dreptcredincioşilor, Cosma de-Dumnezeu-purtătorule.

Ai lucrat cu înţelepciune cu plugul cuvântului ogorul sufletelor; învredniceşte-ne şi pe noi prin plugăria dumnezeieştilor tale învăţături, sfinte, să odrăslim în inimile noastre frica cea dumnezeiască.

Slavă…

Ca pe un semn de biruinţa dumnezeiesc ai aşezat crucea Domnului, cuvioase; de aceea dă-ne putere prin rugăciunile tale către Dumnezeu, Cosma de-trei-ori-fericite să ne omorâm în Hristos trupul şi să ducem o viaţă sfântă.

Şi acum…

Cuget înţelept şi străpungere a inimii şi minte de-Dumnezeu-cugetătoare dă, Fecioară, celor ce caută cu credinţa la cinstitul tău acoperământ, Născătoare-de-Dumnezeu prealăudată şi cere pentru noi, Curată, iertarea greşelilor.

Cântarea a VIII-a
Irmos: Pe Împăratul ceresc…

Aflatu-te-a, Părinte, Biserica lui Hristos întărire dumnezeiască în anii robiei, izbăvind sufletele din înşelăciunea robiei.

Cu râurile soliilor tale, Cosma de-Dumnezeu-grăitorule, curăţă inimile noastre de murdăriile răutăţii şi întinăciunile păcatului.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Amăgirea eresurilor nou-apărute care ameninţa să potopească întreaga Biserică a lui Hristos ai şters-o, Părinte.

Şi acum…

Acoperământ şi scăpare mare a neamului creştinilor eşti, Pururea-fecioara; de aceea acoperă-ne şi pe noi de toată răutatea.

Cântarea a IX-a
Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu…

Dă-ne putere împotriva oricărei rătăciri şi păcat, Cosma cel întocmai cu Apostolii, şi izbăvire de tot felul de ispite.

Împodobit fiind cu cununa mucenicilor ca un sfinţit mucenic, Cosma cel întocmai cu Apostolii, încununează-ne cu chipurile virtuţilor tale.

Slavă…

Noule sfeşnic şi stâlp al Bisericii, întăreşte pe temelia Ortodoxiei inimile drept-credincioşilor, Cosma fericite.

Şi acum…

Preacurata Marie, ceea ce eşti singura de-Dumnezeu-Născătoare, alunga descurajarea din mine şi umple-mă de veselie dumnezeiască, Fecioară.

Cuvine-se cu adevărat şi Mărimurile

Bucură-te, imitatorul Apostolilor şi învăţătorul de-Dumnezeu-grăitor al Evangheliei; bucură-te, învăţătorul cel dumnezeiesc al vieţii cinstite, Cosma de-Duh-purtătorule, gura harului.

Organ al Duhului te-ai făcut curăţindu-te pe tine prin nevoinţa sfântă în Muntele Athosului, şi ai ieşit cu porunca dumnezeiască şi ai propovăduit tuturor cuvântul harului.

Că Pavel străbătând, Părinte, cetăţi şi sate, inimile drept-credincioşilor le-ai aprins de flacăra sfintei credinţe şi ai ars toată neghina rătăcirii.

Bucură-te, dumnezeiasca odrasla a Etoliei, palmierul cu mult rod şi cinstit al Athosului; bucură-te, dumnezeiescule tâlcuitor al dreptei-credinţe cu fapta şi cu cuvântul, Cosma fericite.

Ai făcut alergări necontenite pentru mântuirea aproapelui, Părinte Cosma, şi suferind cu tărie sfârşit prin sugrumare, te-ai învrednicit strălucit de slavă mucenicească.

De orice navală de durere şi glăsuire deşartă în credinţa vătămătoare de suflet păzeşte nerănită Biserica lui Hristos, Cosma, prin soliile tale la Cel Iubitor de oameni.

Toate oştirile îngerilor, Înainte-mergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi sfinţii împreună cu Născătoarea de Dumnezeu mijlocire ca să ne mântuim toţi.

Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Troparele: Miluiește-ne pe noi…, Slavă…, Doamne miluiește-ne pe noi…, Si acum…, Ușa milostivirii…, Ectenia și Apolisul.

După care cântăm următoarele, glasul al III-lea:

Pe toţi cei ce aleargă cu credinţa spre mijlocirea ta la Hristos, Cosma fericite, izbăveşte-i din toată mânia şi necazul, şi roagă-te să li se dea iertare greşelilor, îndreptare vieţii şi milă dumnezeiască, că vieţuind în fapte ale virtuţii să ne facem după sfârşit părtaşi ai vieţii fără de sfârşit.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maică lui Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi sub acoperământul tău.

Distih: Cu fapte de virtute împodobeşte, Cosma, pe Gherasim care aleargă la ajutorul tău!”

 

Învăţături

 

Sfântul Cosma Etolianul ne spune: “Am văzut două iubiri care mântuiesc şi acestea sunt iubirea către Dumnezeu şi iubirea către aproapele“.

* * * 

Nu se găseşte nici un loc, nici cât ochiul unui purice, de unde să lipsească Dumnezeu. Se cade ca şi noi, atunci când facem un păcat, să ne gândim că Dumnezeu e de faţă pretutindeni. Să ne ruşinăm şi de îngeri când facem păcatul, mai cu seamă de îngerul păzitor, dar şi de sfinţi, ba să ne ruşinăm şi de noi înşine, cum ne ruşinăm de oameni şi de un copilaş mic.

* * *

Să nu vă lipsească niciodată rugăciunea:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvinte al Dumnezeului Celui Viu, prin Născătoarea de Dumnezeu şi toţi sfinţii Lui, miluieşte-mă pe mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău!”

Aceasta să o spuneţi, fraţilor, şi cu gura voastră şi cu mintea voastră, şi ziua şi noaptea, oriunde aţi fi, fie de mâncaţi, fie de umblaţi, fie de munciţi, fie de şedeţi, şi la aceasta să meditaţi pururea. Şi dacă n-o ştiţi, să o scrieţi, să o învăţaţi şi vă va fi de mult folos, fiindcă aici ea vă va elibera de orice rău, iar acolo vă va izbăvi de Iadul cel veşnic şi vă va învrednici să mergeţi în Rai, în patria voastră veşnică.

* * *

În vechime, fraţii mei, diavolul urâtor al binelui a născut toate relele lui şi i-a îndemnat pe oameni să se mândrească, să se omoare, să desfrâneze, să facă adulter, să se împreuneze bărbaţi cu bărbaţi, să se împreuneze cu dobitoace şi alte lucruri de ruşine, pe care nu le făceau nici câinele, nici porcul, şi, lucrul încă şi mai rău, i-a îndemnat pe oameni să se închine ca unui dumnezeu unii soarelui, alţii lumii, alţii mării şi alţii păsărilor, iar unele femei chiar şi usturoiului.

Mi se pare că şi aici e o femeie care-l are pe capul copilului şi nu-şi are nădejdea în Dumnezeu, ci în usturoi, şi mâine Dumnezeu îl va da morţii şi ei îi va arde inima. Scoate-l! Mai păziţi lucrurile diavoleşti? Aruncaţi-le!, dacă vreţi să vă păzească Dumnezeu.

* * *

E firesc ca bărbatul care merge pe patruzeci-cincizeci de ani şi e cărunt, să-şi lase barbă. Şi văd că aici sunt bătrâni şi de şaizeci şi de optzeci de ani, care se rad încă. Toată ziua vreţi să fiţi copii, copilaşii mei? Nu vă ruşinaţi să vă radeţi?

N-a ştiut Dumnezeu ce face atunci când ne-a dat bărbile? Şi aşa cum e lucru necuviincios ca o femeie bătrână să se gătească şi să se sulemenească, aşa este lucru necuviincios şi ca un bărbat să se radă când îmbătrâneşte. Când grâul creşte şi se face alb, ce înseamnă? Seceriş. Aşa şi omul, ce anume înseamnă, ce arată când îi albeşte barba? Moartea.

Cereţi iertare lui Dumnezeu să vă lumineze ca aşa cum vă lăsaţi bărbile, aşa să vă lăsaţi şi păcatele.

Iar voi, tinerii, să-i cinstiţi. Şi dacă se întâmplă să fie un om de treizeci de ani care şi-a lăsat barbă, şi unul de şaizeci, şaptezeci sau o sută de ani şi care se rade, să-l puneţi pe cel care şi-a lăsat barba să şadă mai presus decât cel care-şi rade barba, atât la biserică, cât şi la masă. Nu vă spun însă că bărbile vă vor duce în Rai, ci faptele bune, fiindcă bărbi au şi ţapii. Să fie smerite şi hainele voastre, la fel şi mâncarea, băutura şi celelalte ale voastre.

* * * 

Să aveţi evlavie la toţi sfinţii Bisericii noastre, da!

Dar de mii de ori mai mult să aveţi evlavie faţă de Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Maria, fiindcă toţi sfinţii sunt robi ai lui Hristos, dar Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea e doamnă şi împărătească a cerului şi a pământului, şi a toată făptura gândită şi simţită, şi se roagă pentru păcatele noastre.

Dumnezeu a luat-o pe Născătoarea de Dumnezeu şi a făcut-o împărăteasă şi a cinstit astfel neamul nostru (omenesc). De aceea şi noi, fraţii mei, se cade să o cinstim pe Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea prin posturi, rugăciuni, milostenii şi fapte bune.

* * *

Acum, fraţii mei, se cade să ne gândim ce suntem: drepţi sau păcătoşi? Dacă suntem drepţi, suntem norocoşi şi de trei ori fericiţi. Dar dacă suntem păcătoşi, se cade ca acum, cât avem timp, să ne pocăim de rele şi să facem cele bune.

Iadul ne aşteaptă, când ne vom pocăi? Nu mâine, poimâine şi peste un an, ci în clipa aceasta, fiindcă nu ştim ce vom păţi până mâine, fiindcă Hristosul nostru ne spune să fim mereu gata. (Mt 24,44)

* * *

Un negustor poreclit „înşelătorul” din pricina înşelătoriilor ce le făcea, a neguţătoriei vreo patruzeci-cincizeci de ani, însă nu a făcut nici o pricopseală. Odată a găsit pe drum o traistă. A deschis-o şi a găsit în ea florini falşi şi mărgăritare false, iar printre ele a găsit un diamant. A luat traista cu banii şi s-a dus la zaraf (persoană care se ocupa cu schimbul banilor) ca să vadă dacă sunt buni. Uitându-se la ei, acela i-a spus că sunt falşi şi că numai diamantul este bun. Negustorul nu l-a crezut, ci i-a luat şi s-a dus la alt zaraf. Şi acela i-a spus că banii sunt falşi, însă diamantul este de mult preţ. Negustorul s-a întristat, a luat diamantul în mână şi traista cu bani şi a plecat.

Pe drum a întâlnit un orb şi a spus: „Vreau să văd ce putere are diamantul”. Şi, o, minune! îndată ce l-a atins de ochii orbului, s-au deschis şi a văzut. Atunci negustorul s-a bucurat. A mers mai departe şi a întâlnit un om mut şi surd şi îndată ce a atins diamantul de el, a vorbit şi a auzit. A întâlnit un paralitic, l-a atins şi s-a tămăduit. L-a atins de un sărac şi a devenit bogat; l-a atins de un bătrân şi s-a făcut tânăr; l-a atins de un mort şi a înviat. Văzând negustorul aceste minuni, i s-a umplut inima de bucurie, a luat traista cu banii şi a aruncat-o în mare, a păstrat numai diamantul şi s-a dus la casa sa.

Când a venit vremea să moară, i-a chemat pe toţi cei ai casei sale şi le-a spus:

– Copiii mei, cincizeci de ani am făcut negustorie, însă nu am făcut nici o pricopseală. Am găsit apoi o traistă, în care erau florini şi groşi falşi şi mărgăritare false, iar printre ele era un diamant, care are o asemenea putere, încât înviază morţi, pe săraci ii îmbogăţeşte, orbilor le deschide ochii, pe surzi îi face să audă şi toată boala tămăduieşte, însă în curând am să vă părăsesc, am să mor şi nu am nimic să vă las moştenire în afară de acest diamant, însă trebuie ca şi voi să găsiţi un loc cuviincios unde să-l puneţi, pentru că nu trebuie pus oriunde.

A venit vremea şi negustorul a murit, iar diamantul le-a rămas rudeniilor sale, care au căutat un loc unde să-l păstreze, aşa cum le poruncise negustorul. Au găsit o bucată de marmură în formă de triunghi cu laturi egale şi l-a pus pe ea. dar nu stătea. S-au întristat că nu a găsit loc potrivit să-l aşeze. Au pus o bucată de pânză albă peste marmură, au aşezat diamantul, dar nu a stat. Iarăşi s-au întristat. Apoi au pus încă o bucată de pânză peste cealaltă, au pus diamantul şi a stat. Atunci s-au bucurat şi L-au slăvit pe Dumnezeu.

Acum trebuie să vedem mai întâi cine este negustorul; în al doilea rând ce este traista; în al treilea, ce sunt groşii; în al patrulea, ce sunt florinii; în al cincilea, ce sunt mărgăritarele; în al şaselea, ce este diamantul; în al şaptelea, cine sunt zarafii; în al optulea, cine sunt rudeniile negustorului; în al nouălea, ce este marmura; în al zecelea, ce închipuie prima pânză; în al unsprezecelea, ce închipuie a doua pânză. Acestea sunt cele unsprezece lucruri pe care le vom explica.

În primul rând, negustorul, înşelătorul, beţivul, trândavul sunt eu. Am neguţătorit patruzeci-cincizeci de ani. Şi ce fel de negoţ am făcut? Mi-am petrecut viaţa studiind. M-a învrednicit Dumnezeu să găsesc o traistă. Ce este traista? Este Sfânta Evanghelie. Am găsit-o şi am găsit în ea florini falşi. Ce sunt florinii? Sunt evreii, care spun că cred, dar credinţa lor este deşartă, este de la diavolul. Am găsit şi groşi falşi. Ce sunt groşii? Sunt necredincioşii, care spun că cred, dar credinţa lor este deşartă, de la diavolul. Ce închipuie mărgăritarele? Sunt ereticii, care spun că cred în Sfânta Treime, însă deşartă şi diavolească este şi credinţa lor. Cine este diamantul? Este Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Cine sunt zarafii? Sunt Proorocii, care L-au vestit mai înainte pe Fiul şi Cuvântul Părintelui Celui fără de început şi atotputernic. Cine sunt rudeniile negustorului? Sunt creştinii ortodocşi, fiii şi fiicele lui Hristos. Ce este marmura în formă de triunghi cu laturi egale? Este un om care spune că crede în Sfânta Treime. Însă nu este de ajuns această credinţă ca să se mântuiască, nu stă diamantul. De ce mai este nevoie? Este nevoie de prima pânză, însă nu stă diamantul, adică Hristos. Un om care spune că crede în Sfânta Treime are prima pânză, dragostea pentru Dumnezeu, pe care deşi o are, nu se mântuieşte. Ci este nevoie de a doua pânză şi atunci va sta. Ce închipuie a doua pânză? Un om care crede în Sfânta Treime şi are dragoste pentru Dumnezeu şi pentru fraţii săi. Şi atunci stă diamantul, adică Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

Un om care îl are pe Dumnezeu în inima sa, are toate bunătăţile şi nu poate să săvârşească păcat niciodată. Iar când nu are diamantul în inima sa, dragostea, adică pe Hristos, îl are pe diavolul. Aşadar, fraţii mei, mă duc şi am să vă las şi nu ştiu dacă mă va mai învrednici vreodată Dumnezeu să fiu împreună cu voi trupeşte. Nu am să vă las altă mângâiere şi alt acoperământ, decât acest diamant. Numai să aveţi loc potrivit să stea. Acest diamant are toate cele bune ale creştinilor şi fericit este cel care s-a învrednicit să-l aibă în inima sa, pentru că are o comoară de mare preţ.

* * *

Un pustnic s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere multe taine. Şi, ieşind din chilia sa ca să meargă într-un sat, pe drum s-a întâlnit cu un înger, însă nu şi-a dat seama că este înger, ci credea că este om. Pe drum au întâlnit un cal mort. Pustnicul şi-a pus mâna la nas, dar îngerul n-a făcut nici un gest. Au mers mai departe şi au întâlnit un bou mort care mirosea urât. Din nou pustnicul şi-a pus mâna la nas. Au continuat drumul şi au întâlnit un câine mort. Pustnicul şi-a pus iarăşi mâna la nas. De fiecare dată când pustnicul îşi punea mâna la nas, îngerul nu a făcut nimic.

Aproape de locul la care voiau să ajungă, în sat, au întâlnit o fată foarte frumoasă, cu haine şi podoabe foarte scumpe. Atunci Îngerul şi-a pus mâna la nas. Văzând aceasta pustnicul a spus:

– Ce eşti tu, Înger, om sau diavol? Am trecut pe lângă calul cel mort, care mirosea urât şi nu ţi-ai pus mâna la nas. La fel când am trecut pe lângă bou şi câine. Iar acum, când am întâlnit această fată frumoasă, ţi-ai pus mâna la nas.

Atunci îngerul i-a spus că nici un lucru nu este mai urât mirositor înaintea lui Dumnezeu decât mândria. Şi după ce a spus acestea, s-a făcut nevăzut. Îndată pustnicul s-a întors la chilia sa şi şi-a plâns păcatele sale, rugându-se lui Dumnezeu să-l păzească de cursele diavolului şi să nu-l lase să cadă în mândrie şi să se osândească.

Sursa: doxologia.ro

Categories: ORTODOXIE Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.