26 septembrie: SFÂNTUL NEAGOE BASARAB (Viaţa, Slujba, Acatistul, Scrieri)

Alte articole:

• Fiică de despot, soţie, mamă şi soacră de domnitor : Despina Doamna, o viaţă cu puţină fericire şi multe lacrimi
• Sf. Neagoe Basarab: DESPRE PATIMA BEŢIEI – Alcoolismul, o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii
• ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE (17)
• SFÂNTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

 * * *

Sf. Voievod Neagoe Basarab

(26 Septembrie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a venit în lume în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482, în împrejurări acoperite de taină, pe care istoricii nu le-au lămurit pe deplin.

La urcarea sa pe tron, în 1512, el şi-a revendicat descendenţa din domnul Ţării Româneşti Basarab cel Tânăr, poreclit Ţepeluş (noiembrie 1477-septembrie 1481, a doua domnie în noiembrie 1481-aprilie 1482, când e ucis de boieri la Glogova) fiul lui Basarab II (decembrie 1442-primăvara 1443) şi nepotul lui Dan al II-lea (1420-1431). Neagoe era deci strănepot, în linie dreaptă, al celui mai viteaz dintre domnii Ţării Româneşti după Mircea cel Mare, ştiut fiind că Dan al II-lea, care era nepot de frate al biruitorului de la Rovine, a ţinut pază la Dunăre împotriva cotropirii otomane (1).

După moartea silnică a lui Basarab, copilul a rămas să crească în familia lui Pârvu, alături de doi fraţi, Preda, viitor ban al Craiovei, şi Pârvu, şi două surori, Vlădaia şi Marga, copiii Neagăi cu Pârvu. Puternica şi ambiţioasa familie a boierilor Craioveşti, care avea în Oltenia o situaţie aproape domnească, dar care nu putea domni, nefiind „os domnesc” şi-a dat seama că într-o zi tânărul fiu de domn, urcându-se pe tron, le va crea o situaţie privilegiată. Că va putea domni astfel printr-însul.

Înzestrat cu însuşiri excepţionale şi cu o mare sete de a învăţa, la care se adăuga talentul de scriitor ce va face dintr-însul primul nostru creator de geniu, tânărului Neagoe i-a fost dat să crească şi să se formeze în împrejurări tot excepţionale. Membru al celei mai bogate şi mai puternice familii boiereşti din Ţara Românească, el a putut beneficia de o pregătire deosebită, nu numai militară – ca a tuturor celor de rangul lui – dar şi cărturărească. Barbu Banul şi fraţii săi au zidit, în 1485, mănăstirea Bistriţa din Oltenia, aducând aici din sudul Dunării moaştele sfântului Grigorie Decapolitul, ceea ce făcea din noul lăcaş un prestigios loc de pelerinaj. Bistriţa a devenit imediat cel mai mare centru cultural al ţării, mai ales în urma relaţiilor directe cu muntele Athos şi cu centrele culturale rămase în Serbia, nedistruse de otomani.

Bistriţa olteană era pentru Ţara Românească, la sfârşitul secolului XV şi începutul celui de al XVI-lea, ceea ce Neamţu şi Putna erau în Moldova: „biblioteca centrală” şi prima şcoală de cărturărie a ţării. Unul din stareţii mănăstirii, care conducea obştea de la Bistriţa chiar pe timpul când Neagoe se ridică la vârsta primei tinereţi, se numea Macarie şi cum imediat ce ajunge domn Neagoe ridică mitropolit al ţării un Macarie, căruia în cuvântarea amintită i se va adresa în cuvinte de fiu duhovnicesc, istoricii au bune temeiuri să creadă că Macarie mitropolitul din 1512 este una şi aceeaşi persoană cu Macarie, stareţul Bistriţei şi că acesta a fost părintele duhovnicesc şi primul învăţător al voievodului (2). Nu ne putem închipui că acela care va dovedi o aşa de largă cunoaştere a teologiei şi a scrisului bisericesc să se fi format altundeva decât la Bistriţa familiei sale, lângă părinţii îmbunătăţiţi şi cărturarii de acolo. Mănăstirea era pe atunci şi cea mai bună ascunzătoare pentru un fiu de domn care trebuia ţinut departe de primejdiile epocii până la momentul potrivit, când lumina urma să fie scoasă de sub obroc.

Tânărul Neagoe nu era însă destinat de ai săi cinului monahal. El a primit, în acelaşi timp, educaţia de atunci a fiilor de boieri, exercitându-se în mânuirea armelor şi ascultând pe ai săi în discuţiile despre treburile statului. I-a fost dat să apuce în viaţă, pe când el însuşi se ridicase la vârsta înţelegerii depline a lumii, pe cel mai mare şi mai slăvit domn al românilor, Ştefan vodă al Moldovei, ale cărui fapte se ridicaseră în legendă, nu numai printre români, dar şi în ţările de primprejur şi chiar până în lumea apuseană. Neagoe avea 22-23 de ani în 1504 când titanul de la Suceava a fost aşezat în mormântul de la Putna şi neamul românesc întreg s-a cutremurat văzând că a căzut stejarul ce străjuia spre toate zările. Din tot ce va scrie mai târziu Neagoe, se vede cât de adânc s-au întipărit în sufletul şi în mintea sa personalitatea şi faptele marelui Ştefan. Deşi nu-l numeşte nicăieri, acesta ni se desprinde ca modelul ideal de conducător al românilor, propus de Neagoe fiului său. Toată copilăria, adolescenţa şi tinereţea şi le petrecuse în iradierea gloriei şi puterii părintelui Moldovei.

Dar în acelaşi timp Neagoe creşte într-o lume românească ce era confruntată cu greutăţi fără seamăn şi asupra căreia se întindea ameninţătoare umbra semilunii. Tânărul os domnesc n-a apucat vremea bătăliilor glorioase, intrate în amintire, ci vremea când însuşi marele Ştefan fusese obligat să vâre sabia în teacă şi să se împace cu ideea că Imperiul otoman este puternic pentru multă vreme prin aceste părţi ale Europei şi că de pe tronul de odinioară al binecredincioşilor bazilei nimeni nu mai este în stare să-l facă a se ridica. Dimpotrivă: lumea creştină îi caută prietenia, bunăvoinţa şi uneori chiar alianţa. În aceste împrejurări, tot ce mai puteau face românii era să-şi asigure ceea ce în urma unui secol de lupte vitejeşti reuşiseră să păstreze: fiinţa politică şi absoluta independenţă în cele dinlăuntru ale ţării, plătită acum cu tributul, dar garantată, pentru nevoie absolută, şi de oşti încă puternice.

Tot echilibrul politic al Europei se schimbase în câteva decenii şi strănepotul „cavalerului” (3) Dan al II-lea a trebuit să înveţe de mic o artă politică nouă: aceea de a dăinui în împrejurări grele, când oricând avalanşa otomană se putea prăvăli, nestăvilită de nimeni. Norocul cel mare fusese că vitejii voievozi dinainte, al căror şir îl încheiase Ştefan al Moldovei, reuşiseră să convingă imperiul că este mai bine să cazi la înţelegere cu românii şi să primeşti tribut de la ei, decât să-i înfrunţi pe câmpul de luptă şi să-i obligi să-şi apere ţara până la moarte. Atunci ei erau de neînvins. Dar dacă-i lăsai într-ale lor şi le cereai doar o jertfă materială, profitai de munca lor harnică şi de buna lor gospodărie, iar oile şi caii româneşti umpleau Stambulul şi făceau fala grajdurilor sultanului.

Aşa se stabiliseră nişte raporturi speciale care apăraseră ţările române de cucerirea directă, de administraţia otomană, garantând libera exercitare a legii proprii şi a credinţei, dezvoltarea nestânjenită a culturii. Spre deosebire de ce se întâmplase în sudul Dunării, ţările române rămăseseră astfel ca nişte oaze ale libertăţii către care se îndreptau ochii creştinilor robiţi. De aici plecau ajutoare pentru ei, se trimiteau bani cu care se reparau mănăstirile din Sfântul Munte Athos şi din alte părţi, erau ajutaţi ierarhii şi credincioşii din Balcani şi din Orient să-şi păstreze credinţa şi nădejdea. Când sabia intrase în teacă, acesta era noul război al românilor cu „păgânul”: să-i ajute pe cei supuşi să nu piară, să-i întărească pe temeliile credinţei şi nădejdii în Dumnezeu şi să se întărească ei înşişi pe aceleaşi temelii.

Marele Ştefan dăduse exemplul. Imediat ce fusese obligat să părăsească idealul cruciadei militare, el porni o nouă cruciadă, prin ctitoriile sale care vesteau prin monumentalitatea lor că aici, la nord de Dunăre, crucea străluceşte fără teamă. Iar legea creştină este legea locului. Era biruinţa cea mai adâncă a românilor, la capătul unui veac de lupte necurmate pentru libertate, cu cel mai mare imperiu al lumii de atunci.

Cultura, zidirea de monumente, arta, deveniseră astfel mijlocul cel mai sigur de a afirma libertatea românească în lumea dominată de semilună. Iar strânsele legături cu creştinătatea balcanică şi ajutorarea ei deveneau pe zi ce trece o mare politică pe termen lung. Ea ţintea apărarea creştinătăţii de stingerea sufletească ce deschidea calea pieirii fizice.

Boierii Craioveşti au fost printre cei dintâi care au înţeles vremile. Mănăstirea zidită de ei sta în strânsă legătură cu această lume balcanică, iar un hrisov din 1501 pentru mănăstirea Sfântul Pavel ni-i arată pe toţi fraţii Craioveşti şi pe tânărul nepot, ctitor la Athos, după modelul domnilor (4). Nici o familie feudală în afară de cea domnească nu mai emisese acte de danie pentru Sfântul Munte. Ei sunt cei dintâi şi gestul măsoară ambiţiile lor politice.

Politica lui Ştefan cel Mare din ultima perioadă îşi găseşte în Ţara Românească un imitator abil în Vlad Călugărul (1482-1495), frate după tată cu Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos. Parcă spre a arăta cum se schimbaseră vremile, în locul cumplitului ostaş şi în locul lui Radu cel Frumos, pus domn de Mahomed II şi alungat de Ştefan cel Mare, pe tron s-a urcat acest fiu al lui Vlad Dracul ce se trăsese afară din viitoarea vieţii şi a competiţiilor politice, căutând în mănăstire pacea sufletească şi înţelepciunea de dincolo de lume. Ţara îl obligase să ia sceptrul şi să revină în lume. Dar el a păstrat, pe tron, cumpăna minţii şi ochiul obişnuit să vadă departe şi adânc în firea lucrurilor, al celor obişnuiţi cu contemplarea zilnică a eternităţii.

Vlad Călugărul a fost un domn vrednic şi abil, care a ştiut să câştige şi pe cei din ţară şi pe cei din afară şi care a pus în Ţara Românească temeliile unei adevărate tradiţii politice noi, corespunzătoare vremurilor: tradiţia legăturilor strânse cu lumea creştină din imperiu. La moartea lui ţara l-a ales domn pe fiul său, Radu cel Mare. În 1495, când acesta urca pe tron, Neagoe păşea pragul adolescenţei spre vârsta raţiunii şi începea să se formeze ca bărbat în toată puterea. În faţa ochilor săi avea să se afle acum un adevărat „principe de Renaştere”, un domn care-şi purtase mulţi ani paşii prin lumea apuseană şi care ştia că pe acolo artele şi frumosul, fastul şi strălucirea principilor deveniseră metode de guvernământ. Înţelegea să fie şi el un astfel de principe şi va fi cel dintâi care, înălţând o ctitorie domnească ce urma să-l primească la sfârşitul zilelor, o va concepe de la început ca pe o capodoperă de artă, menită a cuceri admiraţie şi a duce faima ctitorului.

Ştefan îşi dobândea la Târgovişte, prin Radu cel Mare, un adevărat emul. Ţara Românească primea şi ducea astfel mai departe mesajul Moldovei din ultimii ani de domnie ai marelui conducător: a nu mai înfrunta pe otoman contând pe ajutorul creştinătăţii apusene, deoarece acest ajutor e iluzoriu; a dăinui în cetatea credinţei, prin afirmarea forţei creatoare a neamului în capodopere de artă şi în ctitorii ce deveneau coloana vertebrală a rezistenţei naţionale, simboluri ale condiţiei politice româneşti în această parte de Europă. La sud de Dunăre nu mai era îngăduit a se ridica biserici peste care să nu poată privi un turc călare! Ele trebuiau îngropate în pământ până la înălţimea turcului încălecat. Creştinii trebuiau să intre în pământ ei înşişi, în faţa stăpânului păgân. Tocmai de aceea cu fiecare biserică ce-şi înălţa turlele întărite, românii sfidau această lege din imperiu şi dovedeau că legea, la ei, şi-o fac singuri! Radu cel Mare a clădit la Dealu cea mai măreaţă biserică din câte se înălţaseră până atunci în Ţara Românească, şi înălţarea ei făcea aproape cât o bătălie câştigată pe câmpul de luptă. Era o bătălie! Pe alt câmp de luptă, deschis de români în coasta imperiului, pentru secole.

În ctitoria de la Dealu putem descifra deopotrivă suflul, mândria epocii lui Ştefan cel Mare şi adierile Renaşterii. Radu cel Mare începea să aşeze pe români în curentul de idei şi aspiraţii ale veacului modern.

Acesta este domnul în timpul căruia îşi începe ridicarea pe treptele ierarhiei politice viitorul domn Neagoe Basarab (5). În 1501, când Craioveştii emit amintitul act pentru mănăstirea Sfântul Pavel, Neagoe este trecut cu rangul de postelnic şi va fi, până în 1509, mare postelnic fără întrerupere. Funcţia era de intim al domnului (era cel însărcinat cu paza şi grija odăii domneşti) şi totodată de tălmaci de protocol; era cel ce primea şi prezenta pe soli domnului, traducându-i spusele lor. Funcţia presupunea cunoaşterea de limbi străine şi faptul că, tânăr fiind încă, Neagoe şi-o asumă, dovedeşte că îndeplinea condiţiile.

Aşadar încă din 1501, la 20 de ani sau chiar mai puţin, Neagoe apare în rândul dregătorilor curţii şi-şi începe educaţia politică în preajma lui Radu cel Mare, de la care avea de bună seamă ce învăţa şi ce asculta în ceasurile de răgaz, când domnul le va fi împărtăşit celor din preajmă cunoştinţele sale despre acea îndepărtată Europă ce o călcase cu piciorul ani în şir.
Dar realităţile româneşti nu erau cele ale Italiei. În faţa uriaşei presiuni a Imperiului islamic, zidurile de cetate trebuiau clădite acum nu din piatră de râu, ci din pietrele de granit ale credinţei strămoşeşti. Imperiului teocratic otoman, care cotropea şi trecea prin foc şi sabie în numele „războiului sfânt”, nu i se putea opune antichitatea greco-romană şi umanismul, ci tot tăria unei credinţe. Biserica devenea mai mult ca oricând cetatea sufletului neamului şi susţinătoarea luptei sale pentru dăinuire, Întărirea ei era o problemă politică urgentă înainte chiar de a fi una religioasă. O Biserică puternică şi bine condusă era pe atunci altfel de armată. Ştefan cel Mare o ştia de mult, de când îşi luase ocrotitori ai oştilor pe Sfinţii Gheorghe şi Dimitrie. Radu cel Mare a învăţat repede lecţia şi în 1503 el aducea în ţară, cu îngăduinţa sultanului, pe cel mai mare luptător pentru credinţă şi rezistenţă creştină din câţi urcaseră pe tronul patriarhiei ecumenice după tragicul an 1453: patriarhul Nifon al II-lea. La data aceea fusese detronat a doua oară şi exilat la Adrianopole, tocmai fiindcă i se simţise forţa şi abilitatea. Aurul românesc adăugat desigur rugăminţii, îi obţinuse eliberarea şi, venit în ţară, Nifon este pus de domn în fruntea Bisericii muntene şi cinstit ca un împreună conducător al ţării.

Patriarhul a adus aici marea lui experienţă, dar şi tradiţia şi amintirea Bizanţului, dorinţa Bisericii ecumenice de a salva şi continua această tradiţie. Pentru întâia oară un fost patriarh ecumenic devine, prin împrejurările istorice, conducătorul Bisericii din Ţara Românească.

Opera întreprinsă de Nifon al II-lea în cei doi ani cât a îndeplinit acest rol se încadrează desigur politicii lui Radu cel Mare, politică de consolidare a Bisericii ca sprijin în lupta pentru dăinuirea politică. A existat o deplină concordanţă între idealurile servite de patriarh şi cele ale românilor, dar s-a produs acum un fapt nou, de o importanţă hotărâtoare pentru istoria politică şi bisericească a întregului Răsărit şi Orient apropiat: s-a petrecut, într-un fel, trecerea asupra românilor a marii tradiţii imperiale bizantine, în care intra şi obligaţia de ocrotitori ai Bisericii Ortodoxe (6). Prezenţa patriarhului ecumenic, fie el şi în postura de patriarh „în retragere”, alături de Domnul Ţării Româneşti făcea dintr-o dată ca la Târgovişte să se repete, chiar la o scară mult mai redusă, o situaţie amintind de imperiul creştin, când alături de bazileu se afla patriarhul. Radu cel Mare devenea în felul acesta un nou „bazileu”, iar Ţara Românească se înfăţişa ca un pământ ocrotit de Dumnezeu, spre care creştinătatea robită privea ca la o oază a speranţei.

Nu încape îndoială că în cei doi ani cât a stat la noi patriarhul Nifon al II-lea a căutat să convingă pe domn şi clasa conducătoare a ţării de rolul lor excepţional în noua conjunctură politică, de misiunea lor de moştenitori ai împăraţilor bizantini, misiune din care decurgea obligaţia de a deschide şi mai larg baerele pungii în vederea ajutorării creştinătăţii balcanice. Ucenicul patriarhului Nifon, Gavriil Protul, care-i va scrie panegiricul după anul 1520, ne spune limpede că înaltul ierarh nu s-a mulţumit să execute voinţa domnului de a pune ordine în treburile bisericeşti şi a numi doi episcopi, ci i-a învăţat pe români teoria politică bizantină : „Grăia-le den pravilă şi de lege, de tocmirea bisericii şi de dumnezeeştile slujbe, de domnie şi de boierie, de mănăstiri şi de biserici şi de alte rânduri de ce trebuie” (7).

Prin Nifon, acel „Bizanţ după Bizanţ” – cum l-a numit N. Iorga – îşi găsea la nord de Dunăre principalul punct de sprijin material şi moral, iar în locul „cavalerilor” atleţi cu sabia ai lui Hristos apărea un nou tip de domn român şi o nouă politică activă: moştenitorul tradiţiilor imperiale creştine şi sprijinitorul sistematic şi prestigios al creştinătăţii robite. În felul acesta, în faţa capitalei islamice a Imperiului otoman se creează la Târgovişte un fel de capitală nedeclarată a lumii creştine din imperiu. Nifon al II-lea şi Radu cel Mare au pus bazele acestei tradiţii. Fostul patriarh ecumenic este cea dintâi mare personalitate a lumii creştine supuse imperiului care descoperă noua funcţie a pământului românesc: de citadelă necucerită a dreptei credinţe şi a civilizaţiei creştine din Europa sud-estică şi din Orientul apropiat. Pe urmele lui Nifon vor păşi, timp de secole, numeroşi alţi mari ierarhi, cărturari, oameni politici din lumea creştină supusă. Pentru toţi, pământul românesc va apărea aşa cum pentru prima oară îi apăruse lui Nifon: placa turnantă a rezistenţei creştine, rezistenţă ce se putea transforma, la un ceas hotărât de Dumnezeu, în ridicarea armată pentru aşezarea crucii pe Sfânta Sofia. Eroul acelei ridicări avea să apară abia la sfârşitul secolului şi va fi Mihai Viteazul. Dar pregătirea lui începe acum.

E greu de spus cât va fi înţeles şi urmat Radu cel Mare din această învăţătură, dar putem spune cu certitudine că nici un cuvânt din discursul ecumenicului nu a rămas neprimit de tânărul postelnic ce se afla între auditori. Bizanţul, adus ca într-o raclă vie în sufletul şi gândul patriarhului, îşi găsise omul în stare să-l facă a renaşte! Umbrele bazileilor coborâseră către el, spre a redeveni vii în acest fiu de domn român care-şi aştepta în linişte ceasul.

Dar nu numai moştenirea Bizanţului, ci şi moştenirea celeilalte foste ţări creştine, cufundată deplin, în 1459, sub valurile cuceririi otomane, împărăţia sârbească, trece tot acum pe pământul Ţării Româneşti. Maxim Brancovici, ultimul descendent al celor din urmă conducători creştini ai sârbilor, se refugiază la Târgovişte, aducând cu el două rude apropiate, una, fiică a fratelui său Ioan: Despina Miliţa şi Elena Brancovici (8). Prin ele supravieţuiau „ţariţele” Serbiei, ale căror vieţi au fost scrise cândva de cărturarii strălucitei împărăţii a lui Ştefan Duşan.

Maxim Brancovici nu putea fi decât binevenit lângă Nifon al II-lea şi acesta îl convinge imediat pe voievod să-l ridice la scaunul episcopal. În felul acesta, Biserica Ţării Româneşti dă adăpost şi este împodobită cu două mari figuri ale creştinătăţii balcanice, iar curtea de la Târgovişte a lui Radu cel Mare capătă o înfăţişare nouă, de loc de refugiu şi întâlnire a ceea ce mai rămăsese din nobilimea balcanică.

Maxim Brancovici va mijloci, în 1507, pacea cu Bogdan al Moldovei, aducând pentru întâia oară în diplomaţie argumentul unităţii de neam. El va spune că nu se cade a lupta între ei fraţii de acelaşi neam (9). Tot Maxim pune la cale căsătoria lui Radu, nepotul de soră al domnului, cu fata lui Dimitrie Iacşici, unul din fruntaşii de atunci ai sârbilor.

Dar cea mai strălucită unire matrimonială între conducătorii românilor şi ai sârbilor o realizează Maxim când reuşeşte să-şi căsătorească nepoata, Despina Miliţa, cu tânărul postelnic Neagoe. Prin această căsătorie, din care se vor naşte trei băieţi şi două fete, Neagoe stabilea o legătură directă cu tradiţia politică balcanică, fiind, după Ştefan cel Mare (soţul Evdochiei de Kiev şi al Mariei de Mangop), al doilea domn român ce-şi ia lângă sine o soţie simbolizând un întreg trecut politic şi o veche tradiţie. Al treilea va fi Petru Rareş, viitorul soţ al celeilalte domniţe sârbeşti de la curtea muntenească, Elena Brancovici.

Din păcate, aşa cum se întâmplase uneori şi în Bizanţ, nu peste multă vreme între noul „împărat” şi fostul patirarh ecumenic a izbucnit un conflict, interesele şefului ţării lovindu-se de canoanele al căror apărător se socotea şeful spiritual. Domnul voia să-şi dea sora după un boier moldovean, Bogdan, refugiat în Ţara Românească. Boierul lăsase însă în Moldova o soţie de care nu fusese despărţit canonic, şi atunci patriarhul s-a opus. A fost picătura ce a răsturnat paharul unor relaţii ce începuseră a nu mai fi bune, între domn şi patriarh. Acestuia i s-a pus în vedere să părăsească ţara, ale cărei obiceiuri le-ar fi stricat. Izgonit, el a stat o vreme în casa Craioveştilor, ceea ce arată că legăturile cu aceştia deveniseră strânse şi mai ales că puternica familie îşi permitea asemenea gesturi de independenţă faţă de domn. În tot acest răstimp, ne spune biograful său, Gavriil Protul, Nifon a fost îngrijit de tânărul Neagoe, căruia îi trece testamentul său politic şi spiritual: „Iar fericitul Nifon îl întăria cu învăţăturile sale, ca să crească şi să se înalţe în toate faptele bune şi să se ridice în noroc bun şi să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cum mai apoi, cu rugăciunea sfinţii sale, să umplură amândouă”.

Patriarhul Nifon a fost cel mai mare dascăl al lui Neagoe. A fost cel ce i-a transmis adânca lui cunoaştere teologică, patosul moral şi gândirea politică a Bizanţului, pe care o cunoştea desigur, fiindcă se ocupase vreme îndelungată cu copierea de cărţi şi nu-i vor fi scăpat sfaturile lui Agapet către Împăratul Justinian sau Învăţăturile lui Vasile Macedonul, sau scrisoarea patriarhului Fotie care se citea şi prin mănăstiri. Comparând cele ce – potrivit biografului său – Nifon le-ar fi predicat Curţii din Târgovişte cu ceea ce Neagoe va scrie mai târziu în Învăţăturile sale, asemănările sunt izbitoare şi ne conving de adevărul spuselor lui Gavriil Protul. Cei doi ani petrecuţi de Nifon la Târgovişte şi timpul de recluziune până la plecare, când Neagoe „aducea bucate de hrană sfântului şi aeve şi într-ascuns cu îndemnarea lui Dumnezeu, fără nici o temere” au fost ca o înaltă şcoală de teologie şi duhovnicie, cea mai înaltă pe care un domn român din vechime a primit-o vreodată, dascălul lui fiind un patriarh ecumenic şi un sfânt.

Prin Nifon va fi aflat Neagoe şi de obiceiurile împăraţilor bizantini de a scrie cărţi de învăţătură pentru fiii lor.

Legătura dintre ucenic şi dascăl a fost aşa de puternică, încât odată ajuns domn, Neagoe va obţine de la patriarhia ecumenică şi celelalte patriarhii canonizarea lui Nifon aproape imediat după moarte, caz foarte rar în Biserică. Ne putem închipui cu ce sete, sorbind fiecare cuvânt, va fi ascultat tânărul fiu de domn învăţăturile unuia dintre cei mai mari ierarhi ai vremii şi în acelaşi timp un om politic de înaltă clasă.

Nifon părăseşte Ţara Românească în 1505, fiind înlocuit în funcţia de conducător suprem al Bisericii de Maxim Brancovici, care primeşte oficial titlul de mitropolit al Ţării Româneşti. Nifon nu-l purtase fiindcă ar fi însemnat o scădere faţă de rangul său patriarhal. Retras la Athos, în mănăstirea Dionisiu, Nifon al II-lea formează acolo un ultim ucenic, monahul Gavriil, viitorul „protos” al comunităţii Sfântului Munte. Moare în 11 august 1508. Nu după multă vreme de la plecarea sa, Radu cel Mare este doborât de cumplita boală adusă din Occident, care-l desfigurase şi-l adusese într-o stare de chinuri groaznice. În 1508 moare şi el, câteva luni înaintea lui Nifon, în aprilie.

În acelaşi an apare cea dintâi tipăritură din cărţile române: Liturghierul lui Macarie. Acest domn de „Renaştere” românească are deci norocul să-şi înscrie numele şi pe cel dintâi semn că românii şi-au însuşit, printre cei dintâi în lumea ortodoxă, invenţia ce avea să revoluţioneze lumea şi să traseze cel mai bine hotarul epocii moderne: tiparul. Se crede că tipografia a funcţionat la Dealu, dar sunt tot mai multe temeiuri să credem că ea a fost instalată la Bistriţa şi că nu domnul, ci Craioveştii avuseseră ideea de a o înfiinţa. Dovadă că apar cărţi şi după moartea lui Radu cel Mare şi că s-au găsit, în ctitoria Craioveştilor, mai multe exemplare, semn că acolo era depozitul.

Moartea lui Radu cel Mare în aprilie 1508 deschide drum unor încercări grele pentru ţară şi-l pune pe tânărul Neagoe în situaţia de a face o experienţă hotărâtoare pentru tot ceea ce va gândi şi va scrie mai târziu în calitatea sa de cel dintâi gânditor politic al românilor.

Până atunci el crescuse cu ochii pe domni cumpătaţi, înţelepţi, cu largi orizonturi şi se bucurase de slava fără de seamăn a marelui vecin din Moldova. Avea să cunoască, în curând, cum arată „lupul în piele de oaie” (cum îl va numi pe Mihnea, supranumit de istorie „cel Rău”, Gavriil Protul). Acest fiu al acelui domn care, din păcate, adăugase la vitejia sa o cruzime bolnavă şi o lipsă de frâu în puterea asupra oamenilor ce-l făcuseră celebru sub numele infamant de „Drăculea” s-a înfăţişat ca unii eroi ai basmelor populare care se dau drept altul decât cel ce este. Gavriil Protul ne spune că la început i-a câştigat pe toţi cu făgăduieli şi cu o faţă atrăgătoare. A reuşit să-i păcălească şi pe Craioveşti, pe care i-a păstrat în sfatul său domnesc aproape un an. Dar imediat ce s-a simţit cu mâna pe frânele puterii „şi-a dezbrăcat lupul pielea oii” zice cronicarul şi a început să dezlănţuie o adevărată teroare. Marele nostru scriitor Alexandru Odobescu a evocat în nuvela sa romantică Mihnea cel Rău cruzimea şi nebunia acestui fiu, care moştenise de la tată numai firea întunecată şi gustul uciderii. Duşmănia lui înverşunată pe toţi ce-i care-i puteau sta în cale şi-i puteau frâna dezlănţuirea de cruzime şi fărădelege s-a lovit, cum era firesc, de Craioveşti. Aceştia, simţind încotro se îndreaptă urgia, au fugit peste Du-năre, la o rudă a soţiei lui Barbu Banul, şeful familiei. Era sârb de neam, dar se turcise cu numele de Mehmed-Beg şi ajunsese atotputernicul paşă al Nicopolei.

Unul din fraţii Craioveşti, Radu, n-a mai apucat să fugă şi a fost ucis de ostaşii trimişi în Oltenia de domn. Aceştia au dărâmat casele fraţilor Craioveşti şi au bătut chiar mănăstirea Bistriţa cu tunurile, dărâmând-o până în temelii, după cum spune cronica. La fel biserica Sfinţii Apostoli zidită de Neagoe.

Împreună cu ai săi, Neagoe porneşte mai departe de la Nicopole la Constantinopol, unde Mehmed Beg avea rude şi prieteni influenţi şi el însuşi se bucura de mare trecere. Prin aceştia, cei trei fraţi rămaşi, Barbu banul, Pârvu şi Danciu, ajung la sultan şi obţin acordul de a înlătura pe Mihnea cel Rău şi a-l înlocui cu fiul cel mai mic al lui Radu cel Mare, Vlad sau Vlăduţ, care nu avea decât 17 ani. Întorşi la Nicopole, primesc în ajutor trupele lui Mehmed. Un detaşament de avangardă este pus chiar sub comanda lui Neagoe, ceea ce dovedeşte că avea reputaţia unui bun militar. Nu a dezminţit-o. Printr-un atac prin surprindere, el a bătut lângă mănăstirea Cotmeana trupele trimise contra lui şi conduse de fiul domnului, Mircea. Victoria a fost aşa de categorică încât domnul n-a mai aşteptat să apară şi restul oştirii, ci a fugit spre munţi, la Sibiu, sperând că va reuşi să se întoarcă cu sprijin din Ardeal. Răzbunarea Craioveştilor l-a urmărit şi acolo, unde şi-a găsit moartea.

La urcarea pe tron a lui Vlăduţ, ne spune cronica ţării, care urmează povestirea lui Gavriil Protul, s-a încheiat un pact între noul domn şi Craioveşti, să se respecte reciproc. Din păcate nici cu acest domn lucrurile nu au mers multă vreme, deoarece nu el domnea, ci cumnatul său, acel Bogdan din Moldova, din cauza căruia fusese alungat patriarhul Nifon. Situaţia ţării era grea şi împrejurările din lume erau tulburi, iar pe tron stătea un copil nevrednic. Era firesc să vedem, în aceste condiţii, pe Neagoe, ajuns la deplină maturitate şi conştient de primejdiile ce ameninţă ţara, că socoteşte venit timpul să-şi dezvăluie pretenţia la tron, ca os domnesc ce era. S-a arătat de istorici că inelul cu care pecetluia semnătura ca membru al sfatului domnesc avea un blazon cu pretenţie, care amintea stema ţării (10), aşa încât, în ciuda a ceea ce ne spune Gavriil Protul, convingerea la care ajunsese Bogdan şi anume că fiul lui Pârvu Craiovescu umblă să-i ia tronul lui Vlăduţ, nu era simplă închipuire.

Ca urmare a investigaţiilor lui Bogdan, tânărul domn dă ordin ca lui Neagoe să i se taie nasul, după obiceiul vremii, spre a nu mai putea aspira la domnie. Dar nu a putut fi prins şi atunci sunt convocaţi Craioveştii care, spre a-l scăpa, jură în faţa domnului credinţă. Că jurământul era fals şi dictat de îm-prejurări o dovedeşte faptul că imediat după aceea au trecut iarăşi Dunărea, au revenit cu oştile lui Mehmed Beg şi, sub motiv că Vlăduţ nu şi-a ţinut cuvântul dat, i-au tăiat capul „sub un păr” cum spune cronica. În locul celui ucis ţara întreagă alege domn pe Neagoe. O ştim asta de la cronicarul favorabil lui.

Neagoe nu era un om bun din incapacitate de a face rău şi nici un nehotărât. La un moment dat, când negustorii munteni au fost înlăturaţi de saşi la Braşov şi unii au fost chiar omorâţi, domnul le trimite conducătorilor braşoveni teribila ameninţare că de se va mai repeta aceasta, va veni cu oştile ţării şi „va face Ţara Bârsei de nu i se va mai cunoaşte nici locul”. Ameninţarea a fost de ajuns, semn că se ştia că este în stare să o pună în aplicare, iar relaţiile bune s-au statornicit din nou.

Conflictul dintre structura lui morală şi crudele metode politice ale vremii răzbate în gândurile pe care Neagoe le aşternea pe hârtie spre sfârşitul vieţii. Modul cum a reuşit să-şi pună în practică principiile înainte de a le formula în scris se vede din întreaga sa domnie, pe care Haşdeu a caracterizat-o în felul lui genial: „Acest Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe artist şi filozof, care ne face a privi cu uimire, ca o epocă excepţională de pace şi de cultură în mijlocul unei întunecoase furtune de mai mulţi secoli, scurtul interval dintre anii 1512-1521”. Într-adevăr, nici un domn român până la Neagoe (şi numai doi alţii după el, Mihai Viteazul şi Alexandru Ioan Cuza), nu a mai reuşit să facă atât de mult, în atât de scurtă vreme. Marelui Ştefan i-au trebuit 47 de ani ca să fie cel ce a rămas în amintirea neamului său, şi dacă ar fi murit după nouă ani de domnie, ca Neagoe, la mai puţin de 40 de ani, n-am fi avut de la el nici Putna, nici victoria de la Vaslui şi nici măcar pe aceea de la Baia, întâia lui mare biruinţă !

Neagoe Basarab, care se urcă pe tron la 30 de ani, a adus în viaţa noastră politică şi culturală o putere cum nu se mai văzuse până atunci de a modela timpul său şi mai ales de a pune pe acest timp nu pecetea întunecată a arbitrariului şi vărsării de sânge, ci pe aceea a înţelepciunii şi deschiderii către viitor ce-l va aşeza în conştiinţa urmaşilor ca începător de tradiţie. Tânăr încă, atunci când devine stăpânul absolut al unei ţări, el şi-a amintit de tânărul Solomon, a cărui viaţă o va da pildă fiului său, tocmai fiindcă nu a cerut nimic altceva decât înţelepciune. Dumnezeu i-a dat-o şi lui!

A fi puternic prin Dumnezeu şi în Dumnezeu fusese marea lecţie a lui Ştefan Vodă, care înfruntase duşmanii de zeci de ori mai tari simţindu-şi alături de el oştile nevăzute ale binelui şi pe sfinţii Dimitrie şi Procopie! Neagoe nu mai putea cere o astfel de putere, ci numai puterea gândului ce face faţă celor mai grele împrejurări. Dumnezeu i-a dat-o. În ajunul catastrofei unei mari puteri a vremii, Ungaria, ştearsă de pe harta Europei doar la câţiva ani după moartea lui Neagoe, voievodul român şi-a ridicat ţara la un prestigiu şi o strălucire ce nu reuşise să i le mai dea decât eroul de la Rovine. Domnia lui este în adevăr o minune făcută cu el şi cu neamul său, şi uimirea lui Haşdeu este îndreptăţită.

Cât de sus a ridicat Neagoe prestigiul Ţării Româneşti se vede din faptul că solul său trimis la Roma, la papa Leon al X-lea, este înnobilat de dogele Veneţiei într-un cadru solemn, actul cuprinzând cuvinte măgulitoare la adresa celui ce l-a trimis. Papa Leon îi răspunde la o propunere de alianţă în cadrul unei proiectate cruciade.

Dar mai ales în lumea ortodoxă prestigiul său este al unui nou bazileu şi Manuil din Corint, marele retor al Patriarhiei ecumenice îl numeşte în scrisoarea din 1519 „Preaînălţatul şi preastrălucitul şi preaslăvitul domn Ioan Neagoe, mare voievod şi împărat şi autocrat a toată Ungrovlahia”.

În 1517 cere şi obţine de la Patriarhia ecumenică canonizarea fostului său învăţător, patriarhul Nifon. Pe racla în care au fost aşezate moaştele şi care se păstrează la Dionisiu, domnul român este reprezentat închinându-se sfântului, iar versurile de slăvire sunt alcătuite de Maxim Trivalios, celebru mai târziu în Rusia ca „Maxim Grecul”. Toată lumea ortodoxă din imperiu ajunsese a privi la el ca la noul ei împărat, şi când în 1517 a avut loc sfinţirea măreţei catedrale de la Argeş, festivităţile au atins proporţii fără precedent. Gavriil Protul, martor ocular, le descrie în felul următor: „Că porunci Neagoe Vodă şi pohti să vie toţi arhimandriţii din muntele cel sfânt al Atonului, de-înpreună cu egumenii de la toate mănăstirile. Şi scrise şi carte. Iar Gavriil Protul dacă văzu cartea şi scrisoarea domnului, aciiş chiemă pe toţi egumenii de la toate mănăstirile cele mari: de la Lavra, de la Vatoped, de la Iver, de la Hilandar, de la Xeropotam, de la Caracal, de la Bistriţa lui Alimpie, de la Haritonul Cotlomuz care este Lavra Rumânească, de la biserica lui Filotei, de la Xinof, de la Zugraf, de la Simensc, de la Dohiar, de la Lavra Rusească, de la Pantocrator, de la Costamonit, de la Sveatâi Pavel şi de la Onisat, de la biserica lui Sveatâi Grigorie şi de la Simopetra.

Aceşti egumeni toţi veniră la Neagoe în Ţara Rumânească, denpreună cu Gavriil Protul carele fu zis mai sus. Decii chiemă domnul şi pe Teolipt Ţarigrădeanul, care este patriarh a toată lumea şi cu dânsul 4 mitropoliţi de la Sereş, de la Sardia, de la Midiia şi de la Melichin. Şi veniră şi ei şi-i primi cu mare cinste. Şi chiemă şi pre egumenii din ţara sa pre toţi şi pre tot clirosul şi merseră dimpreună cu Neagoe şi cu Macarie mitropolitul ţării la mănăstirea cea nouă şi minunată de la Argeş”. Urmează descrierea slujbei la care participă înalţii ierarhi în frunte cu patriarhul ecumenic: „Şi făcură vecernie şi colivă în lauda Adormirei Preacuratei Născătoarea lui Dumnezeu şi deade de luară toţi oamenii din colivă dupe obicină. Apoi făcu cină, ca să se odihnească oamenii lăudând pre Dumnezeu; iar după cină, tocară şi făcură bdenie toată noaptea patriarhul şi domnul denpreună cu mitropoliţii carii fură zişi mai sus, cu protul şi cu toţi egumenii Sfetagorii şi ai ţării. Şi se ruga lui Dumnezeu cu rugăciuni şi cu cântări iară alţii oamenii zicea toţi g(ospo)di pomilui. Şi sfârşiră bdeniia, când se vărsa zorile. Decii deca trecu 1 cias de zi, în luna lui avgust în 15 zile, traseră clopotele, ca să meargă patriarhul cu mitropoliţii şi cu tot clirosul denpreună, să tărnosească biserica. Iară prestolul, în oltariu, tocmi-l şi-l aşeză însuşi Neagoe Vodă cu mâinile sale spre sfinţiri şi aşeză şi făcătoarele de minuni icoane a lui Pantocrator şi a Precistii în biserică la locul lor, împodobite tot cu aur şi cu pietrii scumpe. Aşijderea puse şi alte sfinte icoane în biserică câte încăpură şi în tinda pentru stâlpi. Şi cele din tindă era câte cu 2 feţe şi pe deasupra cu boite săpate cu meşteşug şi poleite. Şi era acele icoane toate ferecate cu argint curat şi poliite cu aur, între care icoane era şi chipul sfântului Nifon, ferecat tot cu aur şi cu pietri scumpe înfrămseţat, atâta de minunat cât nu poate mintea omului să închipuiască şi să spue. Decii deca tărnosiră biserica şi aşezară toate lucrurile şi le sfinţiră, odihniră puţinei şi iar merseră la biserică domnul Neagoe Vodă şi doamna lui Despina şi coconii, carii îi dăruise Dumnezeu şi cu toţi boierii, fiind patriarhul cu mitropoliţii şi cu toţi egumenii şi clirosul în biserică. Iară deca sfârşiră dumnezeiasca liturghie făcu domnul ospăţ mare şi veselie tuturor oamenilor şi-i dărui pre toţi, pre cei mari şi pre cei mici, pre săraci şi pre văduve, pre mişei şi pre cei neputernici, şi tuturor câţi li se cădea milă le deade.

Iar slujba care se făcuse fericitului Nifon se blagoslovi de Teolipt patriarhul şi de tot soborul să se facă şi să se aşază pretutindenea. Şi tocmiră de făcură şi slujba sfinţiei sale cu vecernie, cu utrănie şi cu liturghie.

Şi puseră pre chir Iosif să fie arhimandrit într-aceea mănăstire noauă şi-l blagosloviră să facă liturghie cu bederniţă. Aşijderea toţi câţi vor fi (după) dânsul tot să poarte bederniţă, şi blagoslovenie să deade de chir Teolipt patriarhul şi de tot soborul, cum şi mai nainte se didease şi să făcuse în Tismana cu blagoslovenia lui Filotei patriarhul. Şi tocmiră să fie acestea mănăstiri amândoi cinstite într-un chip şi arhimandrii şi scaune mai mari de cât toate mănăstirile Ţărăi Munteneşti. Şi se făcu lucrul acesta cu mare legătură şi cu groaznic blestem”.

Iată şi descrierea măreţului monument de la Argeş, făcută de Gavriil Protul: „Şi sparse mitropoliia den Argeş den temeliia ei şi zidi în locul ei altă sfântă biserică tot de piatră cioplită şi netezită şi săpată cu floriu. Şi au prins toate pietrile, pe dinlăuntru den dos, una cu alta, cu scoabe de her cu mare meşteşug şi au vărsat plumb de le-au întărit. Şi au făcut prein mijlocul tinzii bisericii 12 stâlpi nalţi, tot de piatră cioplită şi învârtiţi foarte frumos şi minunaţi, carii închipuiesc 12 Apostoli. Şi sfântul oltariu deasupra prestolului încă făcu un lucru minunat cu turlişoare vărsate. Iar ferestrile bisericii şi ale oltariului, cele de deasupra şi ale tinzii, tot scobite şi răzbătute din piatră cu mare meşteşug le făcu; şi la mijloc o ocoli cu un brâu de piatră înpletit în 3 viţe şi cioplit cu flori şi poliit; biserica cu oltariu, cu tinda închipuind svânta şi nedespărţita Troiţe. Iar pre supt straşina cea mai de jos, împrejurul a toată biserica, făcu ca o straşină tot marmură albă, cioplită cu flori şi fo(a)rte scobite şi sepate frumos. Iară acoperământul tot cu plumb amestecat cu cositor; şi crucile pre turle tot cioplite cu flori şi unile făcute sucite; şi împrejurul boitelor făcute tot steme de piatră cioplită cu meşteşug şi poleite cu aur. Şi făcu un cerdăcel denaintea bisericii pre 4 stâlpi pe marmură pestriţă, foarte minunat, boltit şi zugrăvit şi învălit şi acela cu plumb. Şi făcu scara bisericii, tot de piatră scobită cu flori şi cu 12 trepte, sămănând 12 semenţii ale lui Israil; şi pardosi toată biserica, tinda şi altariul, înpreună şi acel cerdăcel, cu marmură albă. Şi o înpodobi pre dinlăuntru şi pre dinafară foarte frumos, şi toate scobiturile pietrilor dinafară le vopsi cu lazur albastru şi florile le polei cu aur. Şi aşa vom putea spune că adevărat că nu este aşa mare şi sobornică ca Sionul, carele îl făcu Solomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele împărat Iustinian, iară cu frămseţea este mai predesupra acelora”.

Neagoe le dădea tuturor creştinilor din imperiu dovada că există un pământ al lui Dumnezeu unde legea sultanului nu are ce căuta, unde nu strigă muezinul şi nu judecă hogea. Un pământ pe care poate înflori nădejdea că ţapul cu un corn al profetului Daniil va învinge balaurul verde al islamului cotropitor. Simbolul acesta era săpat în piatră chiar pe clopotniţă: ţapul cu un corn, străpungând balaurul. Şi toţi cei ce păşeau pe sub ea ştiau ce mesaj să citească!

Neagoe a întemeiat definitiv, în conştiinţa întregii lumi creştine din imperiu, ideea că românii continuă tradiţia împărăţiilor creştine robite de turci şi că aici este refugiul şi centrul rezistenţei tuturor. Opera lui Gavriil, Protosul muntelui Athos, ne dovedeşte că cei ce şi-au asumat o vreme greaua sarcină au fost românii. Nimeni nu a mai reuşit ca Neagoe să reprezinte cu atâta strălucire ideea noului bazileu de la Târgovişte. Imitatorii lui vor fi, peste mai bine de un veac, Matei Basarab şi Vasile Lupu, iar mai presus de toţi Constantin Brâncoveanu.

Favorizat de războaiele din Asia Mică ce blocau imperiul şi-i amânau ofensiva spre Viena, Neagoe a avut instinctul acelui porumbel din basmele noastre care ştie să prindă clipa când munţii nu se bat în capete. El nu a lăsat să-i scape clipa. Şi în loc să-şi dea frâu liber pornirilor omeneşti de slavă deşartă, s-a nevoit să dea ţării sale cea mai trainică nemurire: a culturii şi artei. La ea ajunsese în cele din urmă şi Marele Ştefan al Moldovei.

Secretul înfăptuirilor fără seamăn, la voievodul Neagoe, stă însă şi în echilibrul moral al personalităţii. Poate că văzând cu ochii săi urmările vieţii lui Radu cel Mare va fi căpătat groaza bolii, dar e mai sigur că însăşi vocaţia sa a fost aceea a unui om stăpân pe simţurile sale, în care mintea este împărat trupului, cum va scrie chiar el. Într-un şir de domni pentru care puterea însemna, din păcate, şi frâu liber pornirilor trupeşti, este neîndoielnic faptul că Neagoe Basarab a avut o viaţă de familie fără pată. Reputaţia lui morală a fost atât de înrădăcinată la contemporanii săi, încât nimeni nu a avut îndrăzneala să se dea drept fiu natural al său spre a revendica tronul.

Viaţa l-a încercat din greu şi a primit totul creştineşte, fără cârtire. Mama i-a murit atunci când era pribeag la Constantinopol. Din trei băieţi şi două fete, a îngropat doi fii, unul mic, altul în care-şi pusese nădejdea de părinte. Ultimul rămas era nevârstnic atunci când boala necruţătoare de care va muri l-a avertizat că nu mai are răgaz să-l vadă în vârstă. Supremul examen al omului, moartea, avea să-l dea la aceeaşi vârstă la care ne va muri celălalt geniu ce a meritat din plin calificativul de „expresie integrală a sufletului românesc” – Mihai Eminescu.

Moartea lui Neagoe, la 39 de ani, în septembrie 1521, ar putea părea o amară nedreptate faţă de acest creştin ce-şi pusese nădejdea în Dumnezeu. Numai noi, privind în perspectiva timpului, înţelegem că Dumnezeu l-a luat înainte de a vedea cum apele se revarsă din nou şi cum odată prăbuşită „poarta Europei” – Belgradul – sub loviturile celui mai mare dintre sultani, Soliman Magnificul, lumea se umple iarăşi de spaimă. A murit în timpul teribilei campanii, cu grija în suflet pentru ţara şi viitorul neamului său, dar scutit de umilinţa şi înfrângerea în care se va prăbuşi regatul vecin. De grija ce-l stăpânea ştim de la un om care avea să-şi câştige dreptul la nemurire, dar peste veacuri, spunând într-o scurtă scrisoare toată năpasta ce ameninţa iar lumea şi făcând-o nu în altă limbă, slavonească, ci pe limba românească. Omul se chema Neacşu „ot Dlăgopole” – Câmpulung Muscel, foarte aproape de capitala Târgovişte, unde se stinge „Băsărabă Vodă”.

Boala fără leac şi ameninţarea morţii au făcut din voievodul de la Argeş cel mai mare scriitor al românilor în epoca veche şi întâiul teolog şi scriitor duhovnicesc de geniu ridicat din mijlocul Ortodoxiei româneşti. La fel ca păstorul din Mioriţa, care în faţa morţii în loc să se chircească şi să-şi acopere ochii, căutând să ocolească implacabila lege a vieţii, se ridică la grandioasa viziune a nunţii cosmice şi înfruntă neantul printr-o creaţie de geniu, Neagoe Basarab a răspuns provocării bolii şi certitudinii sfârşitului apropiat încordându-şi toate puterile în elaborarea unui grandios testament. Nu în versuri, ca al păstorului mioritic, ci în câteva sute de pagini ce reprezintă întâia capodoperă, de valoare universală, a culturii române. Ca şi Mioriţa, ea a ieşit din aceeaşi atitudine în faţa morţii: de a potenţa viaţa prin reflectarea ei în oglinda cea fără lumină, şi de a se îndrepta spre pragul final cu gândul aşezării, în toate, a rânduielilor de pe urmă. Tăria unui neam şi măsura sufletească a unei naţii o dă numai cercetarea raportului ei cu moartea. Şi puţine neamuri sau poate chiar nici unul nu a mai ridicat confruntarea omului cu moartea la înălţimile ameţitoare ale Mioriţei şi la rodnicia experienţei lui Neagoe Basarab.

Neagoe Basarab şi-a scris Învăţăturile sale cu gândul limpede de a le lăsa fiului nevârstnic, în locul lui, care avea să plece curând. Dar şi cu gândul de a se împărtăşi tuturor urmaşilor săi, de a nu lăsa să se risipească comoara adunată într-o viaţă scurtă dar atât de bogată în agoniseli spirituale şi în înfăptuiri. Ar fi fost de ajuns catedrala de la Argeş şi tradiţia politică ce o lăsa, ca să-i asigure dăinuirea în amintirea generaţiilor. Dar geniul său i-a pus în mână pana pe care ucenicul călugărilor din Bistriţa olteană şi al marelui Nifon Patriarhul a dovedit că o poate mânui la egalitate cu cei mai mari, din câţi au scris la vremea sa şi înainte de dânsul.

Dacă domnia de numai nouă ani, dar atât de bogată în roade, a lui Neagoe Basarab poate fi socotită o adevărată minune înfăptuită de un om politic dăruit cu puterea harului, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie au părut la rândul lor o minune, şi mai greu de primit. Unora li s-a părut că atâta evlavie şi atâta cunoaştere a Scripturii şi Părinţilor Bisericii din partea unui conducător de oameni este cu neputinţă, ca şi cum cartea de căpătâi a tuturor oamenilor vremii aceleia n-ar fi fost Sfânta Scriptură. Că românii au reuşit să dea un scriitor creştin încoronat, în stare să se înalţe, în neamul lor, până la culmi neatinse nici de împăraţii Bizanţului (care şi ei au scris sfaturi către fiii lor) şi nici de stăpânitorii altor popoare europene, iată şi aceasta este un har de la Dumnezeu către dânşii! Fiindcă nimeni, într-adevăr, după regii biblici ai poporului ales n-a mai cuprins atâta omenească orgă de sentimente, de la rugăciunea sublimă şi smerită la strigătul de luptă şi victorie asupra vrăjmaşului. Deschidă oricine cărţile şi scrisorile Bizanţului, de la Agapet la Manuil II Paleologul, şi va vedea cât de sus stă, în arta rostirii unei naturi umane depline, domnul român de la Târgovişte. Citească oricare memoriile şi sfaturile oricărui rege al altor popoare, şi se va mira cum acest domn de la Dunărea de Jos a putut gândi şi simţi, pe vremea sa, cu atât de mult mai presus de toţi.

Neagoe Basarab a săvârşit şi minunea de a aşeza literatura română în rândul marilor literaturi ale lumii, creatoare de capodopere. Cartea lui, încă necunoscută cum se cuvine dincolo de hotare, este una din cele mai cutremurătoare mărturii omeneşti despre om, iar în lumea noastră dobândeşte o actualitate tot mai vădită.

Născut într-o lume de obiceiuri crude, o lume care vărsa fără milă şi reţinere sângele omului, Neagoe Basarab se ridică cu o forţă neegalată de nimeni spre a apăra dogma creştină a unicităţii fiinţei umane răscumpărate prin jertfa Mântuitorului de sub osândă, şi pe care nimeni nu are dreptul să o răpună fără dreptate şi judecată. În lumea noastră nimic nu se repetă cu mai multă şi dureroasă insistenţă decât această propoziţie a demnităţii şi unicităţii omului, cu care se deschid Învăţăturile! Dar nimeni până atunci, în nici o scriere politică nu s-a oprit atât de mult ca să condamne crima împotriva omului, ca să arate cât de mare menire i-a fost dată omului de la Dumnezeu. Când se vor aduna într-o zi, la un loc, toate cărţile scrise de regi sau pentru regi, domnul român li se va dovedi tuturor superior prin această forţă a omeniei sale.

Dar ele sunt totodată adânc înrădăcinate în sufletul neamului nostru, ele sunt suprema expresie a omeniei lui creştine, a credinţei lui în dreptate, în puterea binelui, în biruinţa legică şi finală a binelui pe lume.

Nimeni n-a mai întrupat în cultura română cu forţa lui Neagoe această trăsătură fundamentală a sufletului românesc – credinţa în puterea binelui, în triumful lui final. Fiindcă nimeni nu a legat-o mai strâns de credinţa şi iubirea pentru Cel de Sus. Neagoe Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creştină în problemele stăpânirii şi conducerii oamenilor. Nici învăţatul episcop Boşsuet, autorul, peste două secole, al cărţii intitulate Politica scoasă din înseşi cuvintele Scripturii Sfinte nu a reuşit să facă din duhul creştin şi puterea lumească o alcătuire atât de firească. Prin Neagoe Basarab, românii au dat lumii un model de cugetare politică umană şi creştină neatins şi nedepăşit de nimeni. Cartea domnului român, cu cât se va studia mai adânc, în comparaţie cu toate cărţile de acest soi, se va ajunge la această încheiere.

Dar nu numai un gânditor politic creştin şi român era Neagoe, nu numai un scriitor politic a cărui artă a scrisului a atins culmi reîntâlnite, ci şi un uriaş cugetător religios al neamului nostru. Multă vreme învăţaţii laici s-au înfruntat cu argumentul că atâtea pagini închinate lui Dumnezeu nu pot să fie decât ale unui călugăr, făcându-se a nu vedea că atâtea pagini despre stăpânire, diplomaţie şi războaie nu au cum să fie ale unui călugăr, dacă acel călugăr nu ar fi fost şi oştean şi şef de stat!

Ceea ce nici unul dintre ei n-a băgat însă de seamă este nu numărul de pagini în care se vorbeşte despre cele dumnezeieşti, ci geniul cu care acest lucru se face, extraordinara capacitate de cuprindere, într-o sinteză a dogmaticii, moralei şi spiritualităţii creştine. A trebuit să se lămurească, după aproape un secol de ceartă între oameni ce se băgau unde nu aveau pregătire, şi să-şi primească adevăratul răspuns (11). Învăţăturile lui Neagoe Basarab sunt întâiul nostru tratat de dogmatică, de morală, de spiritualitate creştină. Voievodul format printre călugării de la Bistriţa în aceeaşi măsură în care s-a format la curtea de la Târgovişte este primul nostru mare teolog şi primul cugetător filocalic al Bisericii Ortodoxe Române.

Toată opera lui Neagoe Basarab este o „filocalie” şi am putea spune că el încearcă prima oară să facă din domnie o „filocalie”. Învăţăturile lui Neagoe Basarab sunt „Filocalia” omului politic, cum este Filocalia manualul monahului şi al creştinului dornic de desăvârşire. A purta duhul Filocaliei peste apele întunecate şi adesea însângerate ale politicii a fost geniul şi unicitatea lui Neagoe Basarab. Şi a face din politică o slujire a dreptăţii şi a binelui a fost poate una din misiunile încredinţate neamului nostru, până în zilele de acum.

A fost o minune toată domnia lui Neagoe Basarab. A fost o minune scrierea unei asemenea cărţi în timpul în care apărea Machiavelli. A fost o minune dăinuirea şi renaşterea neamului nostru după atâtea încercări, întărit de duhul încrederii în triumful dreptăţii.

Arhim. CIPRIAN

1. N. Iorga îl trece printre „Cavaleri” în Istoria românilor, vol. IV, Bucureşti, 1937, şi-l numeşte „Dan Vodă cel Viteaz”.
2. Petre Ş. Năsturel, Recherches sur Ies redactions greco-roumaines de la „Vie de Saint Niphon II, patriarche de Constantinople”, capitolul „Une nouvelle hypothese au sujet de la personne du metropolite Macaire de Hongrovalachie”, în „Revue des etudes sud-est europeennes”, tom. V, 1967, nr. 1-2, p. 56-58.
3. Denumirea e dată de N. Iorga acelor domni care au asimilat în personalitatea lor idealul apusean al cavalerului medieval, pentru care vitejia este suprema virtute şi câmpul de luptă se confundă cu însăşi existenţa. Timpul „Cavalerilor” trece şi lasă loc abilei diplomaţii, dar în scrierea lui Neagoe idealul vitejesc al epocii „cavalerilor” şi-a găsit cea mai puternică expresie literară şi doctrinară din toată literatura română. Idealul său este vitejia înţeleaptă.
4. Textul lui în Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. II, p. 6-9.
5. Pentru originea şi cariera lui politică vezi Dan Pleşia în „Valachica”, Târgovişte, I, 1969 şi II, 1970.
6. Vezi Nicolae M. Popescu, Nifon II, Patriarhul Constantinopolului, extras din „Analele Academiei Române”, seria II, tom. XXXVI, Bucureşti, 1914.
7. Viaţa Patriarhului Nifon… în Literatura română veche (1402-1647). Introducere, ediţie îngrijită şi note de G. Mihăila şi Dan Zamfirescu, vol. I, Bucureşti, 1969 (colecţia „Lyceum”, p. 74).
8. I. C. Filitti, Despina, princese de Valachie, fille presumee de Jean Brankovith, extras din „Revista istorică română”, I, 1931, p. 241-250. Ion-Radu Mircea, care a identificat numele mamei Despinei, crede că era şi ea un copil din flori al despotului, soră numai după tată cu Elena Rareş, care este cunoscută ca fiică legitimă a despotului Ioan. Vezi De l’ascendance de Despina, epouse du voevode Neagoe Basarab, A propos d’une inscription slavonne inedite, în „Romanoslavica”, X, 1964, p. 435-437.
9. Cronica lui Macarie în Cronicile slavo-române publicate de Ioan Bogdan, ediţie revăzută şi completată de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1959 şi Literatura română veche…, I, p. 173 numeşte pe Maxim „adevărat fiu al luminii” şi adaugă că a fost „înălţat de arhiereii moldoveni la rangul de mitropolit”, ceea ce arată legăturile Bisericii din Ţara Românească cu cea din Moldova. Solia sa de pace ocupă în cronică un rol însemnat, dar argumentul comunităţii de neam apare nu aici, ci în Cronica lui Ureche: „pentru că sunt creştini şi de o seminţie”. Adaosul lui Ureche nu lasă nici o îndoială asupra înţelesului acestor cuvinte : ele nu se referă la rudenia celor doi domni, cum susţin unii istorici, ci la faptul că aparţin aceluiaşi popor. Maxim Brancovici a fost canonizat de Biserica sârbă în cuprinsul căreia şi-a sfârşit zilele, zidind mănăstirea Kruşedol. Viaţa lui a fost tipărită şi tradusă după ediţia din „Glasnik” de Haşdeu în Arhiva istorică a României”, II, p. 65-68. Cităm de aici: „Alungat din pasă şi din patrie, fericitul Maxim luă cu el moaştele fratelui său şi ale părinţilor săi şi merse la Radu, domnul Munteniei, carele fiind iubitoriu de Hristos îl primi cu bucurie sufletească şi cu veselie şi-i dete loc de odihnă ca şi în patrie. Dar diavolul duşman al faptelor bune aţâţă răsbel între domnii ambelor Dacii, Radu şi Bogdan vodă, şi era aproape să se înceapă bătălia, când iată fericitul Maxim sbură ca o pasăre în mijlocul ambelor armate şi prin dumnezeiasca înţelepciune a minţii sale alină pe amândoi domnii, carii întăriţi prin dragoste s-au întors fiecare pe acasă, lăudând pe Dumnezeu şi pe sfântul, pe care amândoi îl luară în dragoste. Atunci Maxim fără voia lui fu înălţat şi hirotonit la tronul mitropolitan al Munteniei” (p. 67). Mănăstirea Kruşedol a fost zidită cu ajutorul lui Neagoe Basarab şi există donaţii ale sale şi ale doamnei Despina la Kruşedol.
De observat că şi pentru autorul necunoscut al Vieţii…, Ţara Românească şi Moldova sunt „amândouă Daciile”, deci ideea unităţii de neam a românilor apare şi aici. Grigore Ureche consemna o tradiţie rămasă printre moldoveni, dar ne-consemnată de Macarie, atunci când spunea că Maxim a folosit argumentul apartenenţei la acelaşi neam.
10. Aurelian Sacerdoţeanu, Contribuţii la studiul diplomaticii slavo-române, Sfatul domnesc şi sigiliile din timpul lui Neagoe Basarab (1512-1521) în „Romanoslavica”, X, 1964, p. 405-434. La p. 412 este reprodus fotografic sigiliul atârnat la hrisovul lui Vlad cel Tânăr din 17 august 1511. Asemănarea cu stema ţării e clară, şi după această dată va fi izbucnit şi conflictul.
11. Dr. Antonie Plămădeală, Neagoe Basarab, domn al culturii româneşti, în vol. „Dascăli de cuget şi simţire românească”, Bucureşti, 1981.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 598-619, Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab.

SLUJBA

SLUJBA SFÂNTULUI VOIEVOD NEAGOE BASARAB
LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am… stihirile pe 4, glasul al 4-lea

Podobie: Ca pe un viteaz…

Pe iubitorul de Dumnezeu şi voievodul cel înţelept al românilor, Neagoe Basarab, să-l lăudăm astăzi, cu inimi curate, pentru faptele sale cele mari, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor, care au rămas moştenire sfântă poporului nostru binecredincios (de două ori).

Pe cel ce a strălucit ca o candelă nestinsă în ţinuturile româneşti şi a vărsat din alabastrul minţii sale balsamul învăţăturilor ziditoare de suflet celor râvnitori în fapte duhovniceşti, să-l lăudăm după cuviinţă, căci se roagă pentru sufletele noastre.

Unsul lui Dumnezeu, Neagoe voievod, s-a ostenit pe pământ să împlinească voia Stăpânului său şi să meargă pe calea care duce la viaţa cea veşnică. Pentru aceasta a primit de la Hristos, în ceruri, cununa cea neveştejită a slavei împărăteşti.

Slavă… glasul al 2-lea

Veniţi iubitorilor de prăznuire, unind ca într-un buchet de flori duhovniceşti rugăciunea şi fapta bună, să lăudăm pe minunatul între voievozii neamului românesc, Neagoe Basarab, cel ce ne-a lăsat ca moştenire tezaurul învăţăturilor sale şi mulţime de locaşuri sfinte, iar în ceruri se roagă pentru sufletele noastre.

Şi acum…

Făcătorul şi Mântuitorul, Hristos Domnul, din pântecele tău ieşind, Preacurată, întru tine îmbrăcându-se, din blestemul cel dintâi pe Adam l-a slobozit. Pentru aceasta, Maică Fecioară, îţi strigăm fără tăcere ca îngerul:

Bucură-te! Bucură-te, Stăpână, ocrotitoarea, acoperământul şi mântuirea sufletelor noastre!

La Stihoavnă:

Stihirile, glasul al 2-lea

Podobie: Casa Efratului…

Sufletul tău, Sfinte Neagoe, a fost umplut de mireasma Duhului Sfânt şi, de cele pământeşti despărţindu-te, în ceruri sălaşluieşti împreună cu îngerii.

Stih: Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu; aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelemn sfânt al Meu l-am uns pe el.

Principe creştin şi filosof neîntrecut al Ortodoxiei româneşti te-ai arătat, Sfinte Neagoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru neamul din care ai răsărit.

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi.

Valurile primejdiilor potolind, timp de pace şi neatârnare ai dobândit neamului tău, Neagoe voievod, pururea pomenite.

Slavă…

Prieten al Sfinţilor Părinţi şi om iluminat de Dumnezeu, nu te-ai înspăimântat de negura vremii, apărând Biserica dreptmăritoare şi neamul românesc de bântuielile vrăjmaşilor, Sfinte Neagoe.

Şi acum…

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul Tău.

Troparul Sfântului
glasul I

Domnitor preaînţelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de locaşuri sfinte, prieten al Sfinţilor Părinţi, învăţător luminat de Duhul Sfânt şi mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm, se cântă starea întâi
Fericit bărbatul…

La Doamne, strigat-am… stihirile pe 8,
glasul al 2-lea

Din viţă împărătească ieşind, tinereţile tale, Sfinte Neagoe, ţi le-ai închinat lui Hristos, iar viaţa ţi-ai îndreptat-o după predaniile Sfinţilor Părinţi. Pentru aceasta ai rămas pildă de viaţă curată dregătorilor neamului românesc şi icoană vie celor ce caută asemănarea cu Dumnezeu. (de două ori)

Comorile duhovniceşti, ştiinţa vremii şi viaţa plină de virtuţi le-ai dobândit încă din tinereţile tale, minunatule voievod. Căci ai avut bucuria, în multe rânduri, să te îndulceşti din povăţuirile ziditoare de suflet ale celui între Sfinţi Nifon Patriarhul Constantinopolei, ale cărturarilor înţelepţi şi monahilor iscusiţi ai timpului tău, cărora le-ai sorbit înţelepciunea şi le-ai urmat viaţa. (de două ori)

Prin chemare sfântă de la Duhul Sfânt, şi nu de la oameni, ai primit sceptrul puterii pentru a domni peste poporul binecredincios al Ţării Româneşti. De aceea, uns fiind cu untdelemnul bucuriei, ai condus în pace şi linişte neamul tău, chivernisindu-i tezaurul duhovnicesc şi bogăţiile pământeşti după poruncile lui Dumnezeu. (de două ori)

Ctitor al „Sionului românesc” de la Argeş şi al bisericii Mitropoliei Ţării Româneşti de la Târgovişte fiind, Sfinte Neagoe, ai fost chemat de Dumnezeu să străluceşti ca un alt Solomon între ziditorii de locaşuri sfinte şi între împodobitorii multor mănăstiri şi biserici din toate laturile Ortodoxiei. Pentru aceasta multe popoare pomenesc numele tău cu credinţă şi cu dragoste. (de două ori)

Slavă… glasul al 6-lea

Biserica dreptmăritoare a României se împodobeşte astăzi, la prăznuirea cea de peste an a purtătorului de Dumnezeu Neagoe Basarab, pe care cu laude duhovniceşti îl cinsteşte zicându-i:

Bucură-te, Voievod înţelept, care ai strălucit ca un soare pe plaiurile româneşti;
Bucură-te, învăţător iluminat de Duhul Sfânt, al fiului tău, Teodosie, şi al poporului dreptmăritor;
Bucură-te, că n-ai precupeţit nici viaţa, nici avuţiile pământeşti pentru împodobirea Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mare ctitor de locaşuri sfinte şi mărinimos înzestrător al mănăstirilor din toată Ortodoxia;
Bucură-te, urmaş al împăraţilor bizantini şi păstrătorul sfintelor tradiţii;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mare principe creştin şi iscusit filosof al Bisericii Ortodoxe.

Şi acum…
Dogmatica glasului al 6-lea

Cine nu te va ferici, Prea Sfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta? Că Fiul Unul-Născut, Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Acelaşi din tine, cea curată, a ieşit, în chip de negrăit întrupându-Se; din fire Dumnezeu fiind şi cu firea Om făcându-Se pentru noi, nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L, curată cu totul fericită, să ne miluiască sufletele noastre.

VOHOD: Lumină lină…

Prochimenul zilei
(unde este hram, Prochimenul: Cine este Dumnezeu…)

Paremiile
Din cartea a treia a Regilor citire:
(VIII, 22, 27-30)

„Apoi a stat Solomon înaintea jertfelnicului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel, şi şi-a ridicat mâinile la cer şi a zis: «Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care 1-am zidit numelui Tău; însă caută la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu! Ascultă strigarea şi rugăciunea lui cu care se roagă Ţie astăzi; să-Ţi fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea la templul acesta, la acest loc, pentru care Tu ai zis: «Numele Meu va fi acolo»; să asculţi strigarea şi rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta. Să asculţi rugăciunea robului Tău şi a poporului Tău, Israel, când ei se vor ruga în locul acesta; să asculţi din locul şederii Tale cel din ceruri, să asculţi şi să miluieşti»”.

Din proorocia lui Isaia citire:
(LXI, 10, LXII, 1-5)

„Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dumnezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă.

Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi avea odihnă până ce dreptatea lui nu va ieşi ca lumina şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi regii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care-1 va rosti gura Domnului. Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă regală în mâna Dumnezeului tău. Şi nu ţi se va mai zice ţie: «Alungată» şi ţării tale: «Pustiită». Ci tu te vei chema: «Întru tine am binevoit» şi ţara ta: «Cea cu bărbat», că Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ. Şi în ce chip tânărul se însoţeşte cu fecioara, Cel ce te-a zidit Se va însoţi cu tine, şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa Se va veseli de tine Dumnezeul tău!”

Din proorocia lui Isaia citire:
(LX, 1-15)

„Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată întunericul acoperă pământul şi bezna, popoarele, iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine. Şi vor umbla regii întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta. Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreptă spre tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri. Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge. Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi tămâie, cântând laudele Domnului. Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfa bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi templul rugăciunii Mele se va slăvi. Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei? Căci pentru Mine se adună corăbiile, în frunte cu cele din Tarsis, ca să aducă de departe pe feciorii tăi, aurul şi argintul lor pentru numele Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel, Care te preamăreşte. Feciorii din neam străin zidi-vor zidurile tale şi regii lor în slujba ta vor fi, că întru mânia Mea te-am lovit şi în îndurarea Mea M-am milostivit de tine. Porţile tale mereu vor fi în lături, zi şi noapte vor rămâne deschise, ca să se care la tine bogăţiile neamurilor, iar regii lor în fruntea lor vor fi. Căci neamul şi regatul care nu vor sluji ţie vor pieri şi neamurile acelea vor fi nimicite. Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la tine vor veni, cu toţii laolaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele. Şi feciorii asupritorilor tăi smeriţi la tine vor veni şi se vor închina la picioarele tale toţi cei ce te-au urât şi pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. Din părăsită şi defăimată ce erai pe veci, voi face din tine mândria veacurilor, bucurie din neam în neam.”

LA LITIE

Stihira hramului, apoi idiomela Sfântului…
glasul al 6-lea

Împăciuitor şi îndreptător al celor răzvrătiţi te-ai arătat Sfinte Neagoe; căci te-ai sârguit a împăca, în chip minunat, pe Radu Voievod cu Sfântul Nifon cel ce a sfinţit, prin viaţa şi moaştele sale, pământul românesc, căruia, tu, înţelepte voievod, i-ai adus cinstire, mulţumind lui Dumnezeu, Cel minunat între Sfinţii Săi.

Slavă…. glasul al 5-lea

Cine va spune toate faptele tale săvârşite pentru întărirea credinţei, apărarea pământului strămoşesc şi statornicirea Sfintelor Tradiţii ale Ortodoxiei româneşti, binecredinciosule şi Sfinte al lui Dumnezeu, Neagoe fericite? Nu ai pregetat nici o clipă din viaţa ta să umbli în căile Domnului şi să-i împlineşti cu râvnă poruncile Sale cele mântuitoare. Pentru aceasta Hristos te-a primit în ceruri să-ţi dea plata iconomului celui harnic, care a înmulţit talanţii dumnezeieşti în viaţa cea trecătoare. Roagă-te pentru sufletele noastre!

LA STIHOAVNA

Stihirile glasul al 8-lea

Podobie: Ce vă vom numi…

Ce te vom numi pe tine, Sfinte Neagoe, Voievod prealuminat, că ai condus cu cinste poporul lui Dumnezeu? Nevoitor, că ai suferit uneltirile vrăjmaşilor? Stâlp de pe pământ la cer, că te-ai clădit pe temelia virtuţilor? Înţelept, inspirat de Duhul Sfânt, că ai luminat poporul cu învăţăturile tale? Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre!

Stih: Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu; aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelemn sfânt al Meu l-am uns pe el.

Cum te vom numi pe tine, Neagoe fericite, ctitor, că ai zidit multe biserici şi mănăstiri? Principe ortodox, că ai continuat tradiţiile Bizanţului pe pământ românesc? Prieten al Sfinţilor, că te-ai adăpat din izvorul învăţăturilor părinţilor celor de demult? Zid de apărare, că te-ai împotrivit eresurilor stricătoare de suflet? Sălaş al Duhului Sfânt şi apărătorul Bisericii, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre!

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi.

Cum te vom numi pe tine, Neagoe înţelepte: scriitor creştin ortodox, că ai învăţat pe cei neştiutori? Smerit voievod, că orice lucrare ai început-o în numele Sfintei Treimi? Uns al lui Hristos, că ai urmat poruncilor Evangheliei? Candelă nestinsă şi stâlp de lumină, roagă-te, pentru sufletele noastre!

Slavă… glasul al 8-lea

Bine chivernisind talanţii pe care ţi i-a încredinţat Hristos în lumea aceasta, te-ai arătat, Sfinte Neagoe şi după moarte luminător şi povățuitor al neamurilor creştine; temelie înălţată pe piatra Apostolilor, pe care s-a zidit Biserica dreptmăritoare. Te rugăm, binecredinciosule voievod, să ne trimiţi pace cerească, nouă, celor ce cinstim, după cuviinţă, pomenirea ta.

Şi acum… a Născătoarei, acelaşi glas

Fecioară ce nu ştii de mire, care ai zămislit în chip negrăit cu trup pe Dumnezeu, Maica Domnului celui Preaînalt, primeşte rugăciunile robilor tăi, ceea ce eşti cu totul fără prihană, care dăruieşti tuturor curăţie de păcate; primind acum rugăciunile noastre, roagă-te să ne mântuim noi toţi!

LA BINECUVÂNTAREA PÂINILOR

Troparul Sfântului, glasul l

Domnitor preaînţelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de locaşuri sfinte, prieten al Sfinţilor Părinţi, învăţător luminat de Duhul Sfânt şi mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (de două ori)

Al Născătoarei, glasul al 5-lea

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te ceea ce eşti plină de dar Mărie, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparul Sfântului, glasul l
„Domnitor preaînţelept… ” (de două ori)

Slavă… Şi acum… al Născătoarei, glasul al 3-lea

După Catisma întâi, Sedelna glasul l
Podobie: Mormântul Tău…

Binecredincios voievod, chemat fiind slujirii lui Dumnezeu şi neamului românesc, te ştim pe tine, Sfinte Neagoe Basarab, cel ce te-ai ostenit ca nimeni altul pentru păstrarea credinţei şi a predaniilor strămoşeşti. Roagă-te lui Hristos să ne apere ţara de primejdii şi de năvălirile vrăjmaşului!

Slavă… iar aceasta

Şi acum… a Născătoarei, aceeaşi podobie

Maica lui Dumnezeu, pe tine te ştim toţi cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate, care, şi după naştere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem ocrotitoare, noi păcătoşii; pe tine izbăvire întru ispite te-am câştigat, singura cu totul fără prihană.

După Catisma a doua, Sedelna glasul al 4-lea
Podobie: Spăimântatu-s-a losif…

Domnitor preaînţelept şi strălucit cărturar, Sfinte Neagoe, ai înfrumuseţat viaţa poporului român, lăsându-ne moştenire ctitorii nepreţuite şi învăţături neegalate către fiul tău şi către neamul din care ai ieşit. Drept aceea te preţuim ca pe o podoabă împărătească şi cinstim pomenirea ta cu dragoste, mulţumind lui Dumnezeu.

Slavă… iarăşi aceasta

Şi acum… a Născătoarei, însăşi podobia

Spăimântatu-s-a losif, lucru mai presus de fire văzând; şi în minte a luat ploaia cea de pe lână, la zămislirea ta cea fără de sămânţă, Născătoare de Dumnezeu, rugul cel nears în foc, toiagul lui Aaron cel ce a odrăslit; şi, mărturisind logodnicul şi păzitorul tău, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere rămâne tot fecioară.

POLIELEU: Robii Domnului…

MĂRIMURILE

Stih 1: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.

Stihiră: Mărimu-te pe tine, Sfinte Neagoe Basarab, luminat voievod al Ţării Româneşti, apărător al dreptei credinţe şi mare ctitor de locaşuri sfinte.

Altă stihiră: Veniţi toţi credincioşii să lăudăm pe alesul între căpeteniile pământeşti, pe Neagoe Basarab, ocrotitorul şi purtătorul de grijă al creştinilor!

Stihuri:

2. Fulgerele Lui au luminat lumea;
3. Că a întărit lumea care nu se va clăti;
4. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor;
5. Vestiţi între neamuri mărirea Lui şi la toate popoarele minunile Lui;
6. Supus-a popoarele nouă şi neamurile sunt sub picioarele noastre;

După Polieleu, Sedelna glasul al 8-lea

Podobie: Pre înţelepciunea…

Apărător şi ajutător al ortodocşilor din Balcani şi din întregul Orient, Sfinte Neagoe Basarab, nu ai precupeţit nici un efort pentru a fi pavăză poporului dreptcredincios, acoperindu-i nevoile pământeşti şi pe cele sufleteşti. Având conştiinţa că Dumnezeu te-a trimis în timpuri de restrişte să fii protector neamurilor oropsite, te-ai nevoit să devii imaginea împăraţilor creştini de odinioară, încât toată domnia ta, Sfinte, a fost animată de acest gând. Iar faptele tale s-au socotit de Dreptul Judecător a fi scară către cer, unde, ajungând, Hristos te-a primit să te aşeze în ceata împăraţilor Creştinătăţii. Pentru aceasta, binecredinciosule voievod, roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta!

Slavă… iarăşi aceasta

Şi acum … însăşi podobia

Pre Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind fără ardere, Maică lui Dumnezeu, lumii ai născut pre Cel ce ţine lumea şi în braţe ai avut pre Cel ce cuprinde toate, pre Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară, şi cu credinţă te măresc ca să mă izbăvesc de greşelile mele când va fi să stau înaintea Feţei Ziditorului meu. Stăpână, Curată Fecioară, al tău ajutor atunci să mi-l dăruieşti, că toate le poţi câte le voieşti.

Antifonul I al glasului al 4-lea

Prochimen, glasul al 4-lea

Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu; aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelemn sfânt al Meu 1-am uns pe el.

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi.

Toată suflarea…

Evanghelia: „Zis-a Domnul: Eu sunt uşa… „
(loan 10, 9-16)

Psalmul 50
Slavă… glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre!

Şi acum… glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre!

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre!

Stihira, glasul al 6-lea

Pomenirea alesului domn al Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, se revarsă, astăzi, ca un mir de bună mireasmă peste toată suflarea dreptcredincioşilor şi ne cheamă să lăudăm faptele lui minunate, pentru care Hristos l-a primit în împărăţia cerurilor, de unde se roagă pentru sufletele noastre.

CANOANELE

Se pun: al Născătoarei de Dumnezeu pe 6
şi al Sfântului Neagoe pe 8

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cântarea l, glasul al 8-lea

Irmos: „Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit. „

Prea Curată Născătoare de Dumnezeu, care ai născut mai presus de fire pe Cuvântul cel întrupat, pururea vecuitor şi dumnezeiesc, pe tine te lăudăm.

Pe Tine, Hristoase, Strugurele cel purtător de viaţă, Care izvorăşti dulceaţa mântuirii a toată lumea, Te-a născut Fecioara.

Neamul lui Adam, Născătoare de Dumnezeu, fiind ridicat prin tine la fericirea cea mai presus de minte, după vrednicie te laudă pe tine.

Canonul Sfântului Neagoe Basarab

Cântarea a 2-a, glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând-o cape uscat…

Din viţă nobilă şi bun neam trăgându-te, Sfinte Neagoe, Dumnezeu ţi-a pus în lumină întreaga viaţă şi te-a călăuzit pe calea care duce către împărăţia cea veşnică, din ceruri.

Mare mângâiere pentru Neaga, vrednica ta mamă, şi pentru toţi cei din familia ta a fost atunci când Dumnezeu a hotărât să vii în această lume! Luminat de Duhul Sfânt, întreaga copilărie şi tinereţe ţi-a fost însoţită de Sfinţii îngeri, Neagoe fericite.

Slavă…

Cu o floare rară, înmiresmată cu parfum duhovnicesc s-au împodobit plaiurile Ţării Româneşti la venirea ta în această lume, Sfinte Neagoe; căci neamul Craioveştilor şi al Basarabilor s-au bucurat împreună de darul trimis de Dumnezeu poporului român binecredincios.

Şi acum… a Născătoarei de Dumnezeu

Cel ce este Dumnezeu mai presus de toate, pentru milostivirea Sa, vrând să ridice din moarte şi din stricăciune firea omenească, S-a sălăşluit în curat pântecele tău, Fecioară, Preacurată Mărie, Născătoare de Dumnezeu.

Catavasie: Deschide-voi gura mea…

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea a 3-a

Irmosul

„Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor înviforaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu”.

Dă-ne nouă, Preacurată, ajutor cu rugăciunile tale, alungând năvălirile cumplitelor nevoi.

Strămoaşei Eva tu te-ai făcut îndreptare, născând lumii pe începătorul vieţii, Născătoare de Dumnezeu.

Încinge-mă cu putere, Preacurată, ceea ce cu adevărat pe Dumnezeu L-ai născut în timp, Puterea Tatălui cea ipostatică.

Canonul Sfântului Neagoe

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Deprinzându-te, încă de tânăr, cu virtuţile creştineşti şi cu citirea învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, te-ai sârguit, Sfinte Neagoe, să aduni ca o harnică albină nectarul hrănitor pentru creşterea sufletească şi trupească, mulţumind lui Dumnezeu.

Pe Sfântul, cel între ierarhi Nifon, Patriarh al Constantinopolei, ţi l-a trimis Dumnezeu ca să-ţi călăuzească tinereţile tale, Neagoe fericite. Cu acesta ai petrecut în rugăciune vreme îndelungată şi ţi-a împărtăşit din ştiinţa vremii, întărindu-te în lupta cu ispitele şi primejdiile vieţii.

Slavă…

Lumina Duhului Sfânt purtând în inimă, întunericul necunoştinţei nicicum nu a pătruns în fiinţa ta, binecredinciosule Neagoe; drept aceea, ai urmat lui Hristos, slujindu-I cu credinţă toată viaţa.

Şi acum… a Născătoarei

Alunecarea cea de demult a strămoaşei Eva ai îndreptat-o, primind întru tine pe Cuvântul Tatălui, cu putere nebiruită, Maică Fecioară.

Catavasia: Pe ai tăi cântăreţi…

Sedelna, glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul…

Simţirile sufleteşti umplându-ţi de harul lui Dumnezeu, au început astfel să înflorească, în fiinţa ta, darurile Duhului Sfânt. Şi, dacă tu, minunatule voievod, te-ai adăpat din izvoarele veşnic curgătoare ale apei vieţii, după cum spune Scriptura, ai devenit însuţi izvorul cel purtător de binecuvântare al lui Hristos pentru cei ce sunt însetaţi de dreptate şi de adevăr. Pentru aceasta, Sfinte Neagoe, roagă-te lui Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Slavă… iarăşi aceasta

Şi acum… a Născătoarei

Când va veni Stăpânul tuturor să judece tot pământul, cu oile cele de-a dreapta să mă numeri pe mine, păcătosul, şi din întunericul cel mai dinafară şi din toată pedeapsa pe mine să mă păzeşti, Preacurată; ca să slăvesc cu mulţumire bogăţia bunătăţii tale, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, şi să strig ţie bucurându-mă: roagă-te Fiului tău şi Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de greşeli, că pe tine te am nădejde eu, nevrednicul robul tău.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea a 4-a

«Auzit-am Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.»

Câmp nearat pe care a răsărit Spicul cel făcător de viaţă, ce dă lumii mântuire, eşti Născătoare de Dumnezeu; miluieşte-ne pe noi, cei ce te lăudăm!

Născătoare de Dumnezeu Preacurată, toţi cei luminaţi cunoaştem că ai născut Soarele Dreptăţii, pururea Fecioară.

Curăţie dăruieşte neştiinţei noastre, Cel ce eşti fără de păcat, şi împacă lumea Ta, Dumnezeule, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut.

Canonul Sfântului Neagoe

Irmos: Auzit-am, Doamne…

Având în suflet purtarea de grijă, rugăciunile fierbinţi şi povăţuirile Sfântului Nifon, mânat fiind de dragoste faţă de casa lui Dumnezeu şi de poporul credincios, lipsit de ajutor, te-ai aruncat, Sfinte, în vâltoarea ispitelor şi a valurilor vieţii.

Dragostea şi milostivirea cea desăvârşită ca o porfiră purtând, pe acestea le-ai avut în toată viaţa ta ca pe o armă şi o pavăză nebiruită împotriva duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi, Sfinte Neagoe Basarab.

Slavă…

Ca pe un alt Constantin, în chip minunat, Dumnezeu, când a voit, te-a ales să iei sceptrul Ţării Româneşti, atunci când vremurile erau tulburi pentru Biserică şi neam. În numele Sfintei Treimi ai început cu cinste să diriguieşti treburile ţării şi ale Bisericii dreptmăritoare.

Şi acum… a Născătoarei

Munte înţelegător te-ai arătat, din care s-a tăiat în chip negrăit Piatra cea nestemată, care a sfărâmat chipul întunecatei înşelăciuni; şi cu luminarea harului a luminat pe cei ce cu credinţă pururea strigă: slavă puterii Tale, Doamne!

Catavasia: Cel ce șade întru slavă…

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Sculându-ne din somn strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim.»

Potoleşte viforul patimilor mele cel mult păcătos, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Chivernisitorul şi Domnul.

Cetele îngerilor şi adunările oamenilor au slujit naşterii tale, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară.

Maică preacurată, Născătoare de Dumnezeu nenuntită, năvălirile vrăjmaşilor le împrăştie, iar pe cei ce te laudă pe tine îi veseleşte!

Canonul Sfântului Neagoe

Irmos: Mâncând, strigăm ţie…

Uimiţi au fost de înţelepciunea ta cei care te-au recunoscut domn, uns de Hristos cu untdelemnul bucuriei, peste neamul tău. Îndată s-a făcut judecată şi dreptate în toată ţara, de vreme ce chemarea la această dregătorie s-a făcut cu voia lui Dumnezeu, mărite voievod.

Poporul lui Dumnezeu urmând poruncilor şi sfaturilor tale, iubite voievod, răstimp de pace, linişte şi multă avuţie a dobândit în toate ţinuturile sale. Drept aceea, iubitorule de pace şi dreptate, te lăudăm după vrednicie.

Slavă…

Aşa cum odinioară marele între împăraţi Teodosie a strămutat moaştele Sfântului loan Gură de Aur de la Cucuz la Constantinopol, spre iertarea celor ce l-au prigonit, aşa şi tu, Sfinte Neagoe, te-ai ostenit a aduce de la Dionisiu, în mare cinste, moaştele Sfântului Nifon în Ţara Românească spre recunoaşterea dreptăţii acestuia şi spre dobândirea iertării celui ce l-a prigonit.

Şi acum… a Născătoarei

Pe Lumina cea din Lumină, pe Cuvântul cel fără de început, Unul Născut al Tatălui, primindu-L Maică Fecioară, uşă a Luminii, în chip lămurit te-ai făcut, strălucind tuturor Soarele dreptăţii.

Catavasie: Spăimântatu-s-au toate…

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea a 6-a

Irmosul:

«Haină luminoasă dă-mi mie, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, Multmilostive, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.»

Pe tine Născătoare de Dumnezeu, credincioşii te vestim: Biserică a lui Dumnezeu şi cort, cămară însufleţită şi uşă cerească.

Chipurile idoleşti risipind ca un Dumnezeu, Cel născut al Tău, Mărie, dumnezeiască Mireasă, este închinat împreună cu Tatăl şi cu Duhul.

Cuvântul lui Dumnezeu te-a arătat pe tine oamenilor scară cerească, Născătoare de Dumnezeu, că prin tine la noi S-a pogorât.

Canonul Sfântului Neagoe

Irmos: Rugăciunea mea…

Prieten al Sfinţilor şi următor al scaunelor împărăteşti te avem pe tine, Sfinte Neagoe; căci cu mare cinste şi înălţătoare prăznuire ai împodobit pe duhovnicescul tău Părinte, Nifon patriarhul, la revenirea Sfintelor sale moaşte în ţara unde ai fost rânduit să domneşti; pentru care fapte ne minunăm şi te lăudăm.

Daruri preaalese ai rânduit, înţeleptule voievod, Mănăstirii Dionisiu unde sălăşluiesc moaştele Sfântului tău duhovnic, în semn de recunoştinţă, acesta a binevoit să-ţi lase moştenire ţie, şi prin tine, poporului român, ca podoabă nepreţuită, Sfinţitul său Cap, din care au izvorât tămăduiri celor ce-l cinstesc cu credinţă.

Slavă…

Prea Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, îţi mulţumim pentru darul pe care l-ai dat neamului românesc în vremuri de restrişte, pe cel între voievozi, Neagoe Basarab, pe care cinstindu-l, Ţie ne închinăm şi Te lăudăm pururea.

Şi acum… a Născătoarei

Necuprinsă de cugetele omeneşti este taina naşterii tale celei de negrăit şi înfricoşătoare, Maica lui Dumnezeu; că tu, Fecioară, născând pe Făcătorul tuturor, ai rămas de-a pururea fecioară.

Catavasie: înţelepţii lui Dumnezeu…

Condac, glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Pe apărătorul credinţei şi darnic ocrotitor al creştinilor din toată Ortodoxia; pe învăţătorul şi împlinitorul Sfintelor Scripturi, care a adus liniştea pustiei în viforul tulburărilor lumeşti, să-l lăudăm cu bucurie şi să-i cântăm cu dragoste: Bucură-te, Sfinte Neagoe, binecredincios voievod al Ţării Româneşti!

Icos

Pătrunsă fiind fiinţa ta, Sfinte Neagoe, de înaltul cuget că dregătoria la care ai fost chemat este de origine dumnezeiască, ai strălucit între fiii neamului românesc asemenea binecredinciosului voievod Ştefan al Moldovei şi viteazului între martirii neamului, Constantin Brâncoveanu, cu care te îndulceşti, în împărăţia cerurilor, de bunătăţile cele veşnice. Pentru aceasta te lăudăm zicând: Bucură-te principe ortodox, urmaş vrednic al împăraţilor bizantini; Bucură-te, ctitor şi înzestrător al sfintelor locaşuri ortodoxe; Bucură-te, neîntrecut învăţător şi conducător al celor ce vor să se mântuiască; Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, binecredincios voievod al Ţării Româneşti.

SINAXAR

Întru această lună, septembrie 26,
pomenirea Sfântului Neagoe Basarab,
Voievodul Ţării Româneşti

Fericitul Voievod Neagoe Basarab a fost vlăstar domnesc, născut într-o familie evlavioasă de prinţi creştini. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa, temătoare de Dumnezeu, făcea parte din familia boierilor Craioveşti. Neagoe, darul lui Dumnezeu, a devenit, prin adopţie, unul dintre cei patru copii ai familiei dreptmăritoare creştine, înrâurit de credinţa părinţilor săi, acest minunat copil a deprins din fragedă vârstă învăţăturile mântuitoare şi virtuţile credinţei ortodoxe. Pentru că a cunoscut viaţa îmbunătăţită a părinţilor de la mănăstirea Bistriţa vâlceană, ctitorie a părinţilor săi, tânărul Neagoe s-a străduit să adune ca o albină din nectarul şi dulceaţa Sfintelor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi care-1 vor ajuta mai târziu la alcătuirea scrierilor sale şi la conducerea poporului dreptcredincios spre multe împliniri duhovniceşti şi artistice.

Aşadar, Mănăstirea Bistriţa a devenit şcoală duhovnicească pentru evlaviosul voievod. Providenţa a făcut ca, în acele vremuri, să vină în Ţara Românească marele între patriarhi, Nifon al Constantinopolului, chemat la noi de voievodul Radu cel Mare, pe la anul 1502, pentru a reorganiza şi întări viaţa bisericească. De la Sfântul Ierarh Nifon, mărinimosul şi binecredinciosul Voievod Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste, evlavia şi trezvia sufletului, învăţătura şi înţelepciunea lui Hristos, dobândind înalt spor sufletesc şi desluşind comorile duhovniceşti, atât de viu prezente în rânduiala fraţilor din Mănăstirea Bistriţa, înzestrat cu daruri intelectuale deosebite, prealuminatul Neagoe şi-a agonisit mult din cultura teologică şi din ştiinţa timpului său. De aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iubitorul de Hristos, Neagoe, în anul 1512, a fost chemat la demnitatea de Voievod al Ţării Româneşti, deşi el a refuzat această cinste cu smerite cuvinte: „Puneţi altul pe carele veţi vrea dimpreună şi cu sfatul nostru, iar pe mine mă iertaţi, că nu voi fi”. Poporul însă, cunoscând vrednicia lui, 1-a rugat să accepte înalta dregătorie în stat şi numai după multe stăruinţe fericitul „Neagoe se plecă glasului năroadelor şi luă coroana şi schiptrul a toată Ţara Românească. Şi îndată făcu judecată şi dreptate între oameni”. Sfântul Voievod s-a arătat chibzuit şi bun organizator al ţării, drept aceea toţi mulţumeau lui Dumnezeu pentru domnia lui, căci s-au învrednicit a vedea şi a avea domn ca acesta.

Astfel, domnia Sfântului a fost un răstimp de linişte şi prosperitate, într-o vreme când greutăţile apăsau asupra ţării, ca şi asupra Bisericii Ortodoxe din Balcani. Pentru ca toate să fie lucrate după voia Domnului, Sfântul Neagoe a iubit pacea, cum spuneau cei din timpul său, „cu toţi vecinii a fost împăcat”.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab, în credinţă şi iubire de Dumnezeu, în dreptate şi smerenie, cinstind amintirea învăţătorului său, Sfântul Ierarh Nifon, a adus în Ţara Românească Sfintele sale moaşte de la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos, împăcându-l în chip minunat cu prigonitorul său, Radu cel Mare.

Sfântul Neagoe a rămas în memoria poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin opera sa intitulată Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Este prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filozofic şi enciclopedic, în acelaşi timp, Învăţăturile sale sunt o adevărată lecţie de pedagogie morală şi spirituală, un adevărat cod de comportament fiinţial şi demnitate umană pentru toate timpurile.

Dar nu numai aceste învăţături ni le-a lăsat moştenire măritul voievod, ci şi multe mănăstiri, biserici şi aşezăminte în ţara peste care a domnit timp de nouă ani şi opt luni, între care cea mai strălucită este Mănăstirea Argeşului, pe care Gavriil, Protul Sfântului Munte din acea vreme, a numit-o pentru măreţia ei Sionul Românesc.

În scurta sa viaţă pământească, Voievodul Neagoe Basarab a fost socotit de toată lumea moştenitorul de drept al tradiţiilor imperiale bizantine, iar în această calitate a ajutat toate popoarele creştine ortodoxe aflate sub stăpânirea Semilunei, plătindu-le datoriile, reparând multe mănăstiri şi biserici şi înzestrându-le cu cele necesare.

În ziua de 15 ale lunii septembrie, anul mântuirii 1521, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la doar 39 de ani, s-a mutat întru veşnicele locaşuri ale lui Dumnezeu, unde a primit cununa cea neveştejită a slavei Sale.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea a 7-a

Irmos:

„Tinerii cei care au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat întru toți vecii.”

Din pântece fecioresc întrupându-Te, Te-ai arătat spre mântuirea noastră. Pentru aceasta știind pe Maica Ta, Născătoare de Dumnezeu, cu dreaptă credință, strigăm: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat!

Toiag ai răsărit din rădăcina lui Iesei, Fecioară preafericită, care aduce din floare aleasă roadă de mântuire celor ce strigă cu credință Fiului tău: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat!

Înțelepciunea Celui preaînalt, arătată Ipostas, prin Născătoarea de Dumnezeu, de înțelepciune ai umplut și de putere dumnezeiască pe toți cei ce-Ți cântă Ție cu credință: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat!

Canonul Sfântului Neagoe

Irmos: Tinerii evrei în cuptor…

Mare ctitor de locașuri închinate lui Dumnezeu te-ai arătat, Sfmte Neagoe. Mănăstirea Argeșului strălucește în frumusețe ca Sionul cel de demult, iar Biserica Mitropoliei din Târgoviște s-a ridicat la înălțimea marilor ctitorii ale Bizanțului strălucitor. După fiecare faptă măreață, ai mulțumit Sfintei Treimi zicând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat!

Nici una din mănăstirile și bisericile din timpul tău n-au fost lăsate fără ajutor, milostivule voievod. Cine va putea spune zidirile și darurile alese cu care ai înzestrat locașurile în care se cânta neîncetat: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat!

Slavă…

Muntele Athos, Sinaiul și mănăstirile din Balcani pomenesc numele tău, mărite voievod; căci nu ai pregetat a ajuta fără părtinire pe cei ce în vremuri de grele încercări n-au încetat să cânte din adâncul inimii: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat!

Și acum… a Născătoarei

Omorâtu-s-a strămoşul cel ce a gustat din pomul oprit; iar tu Fecioară, odrăslind Viaţa cea fără de sfârşit, L-ai ridicat pe El să locuiască în noi, Născătoare de Dumnezeu curată şi binecuvântată.

Catavasia: N-au slujit făpturii…

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea a 8-a

Irmosul:

«Pe împăratul ceresc, pe Care îl laudă oștile îngereşti lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.»

Săgeţile potrivnicilor cele aprinse şi în chipul văpăii îndreptate asupra noastră, stinge-le ca să te lăudăm, Curată, în veci.

Mai presus de fire ai născut, Fecioară, pe Ziditorul şi Mântuitorul, Dumnezeu Cuvântul, pe care Il preaînălţăm întru toţi vecii.

Pe tine, făclie luminoasă cu raze de aur, Lumina cea neapropiată ce S-a sălăşluit întru tine, Fecioară, te-a arătat întru toţi vecii.

Canonul Sfântului Neagoe

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Cu multă evlavie ai învăţat pe fiul tău Teodosie şi pe ceilalţi fii ai tăi să-şi îndrepteze viaţa după cuvintele Scripturii şi ale Sfinţilor Părinţi, pe care tu însuţi le-ai împlinit toată viaţa ta, cântând: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

De slava cea cerească te-ai învrednicit pentru că ai strălucit ca un înger pe pământ, preaînţeleptule voievod, curăţindu-ţi sufletul de patimi ca aurul în topitoare. Grijile lumii le-ai copleşit cu gândirea la Dumnezeu, Căruia I-ai cântat: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-l preaînalţe întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul!

Teolog al Treimii şi călăuzitor către mântuire pentru credincioşii timpului tău ai fost, mărite voievod, drept aceea vezi acum în ceruri faţa Celui pe care L-ai propovăduit şi slujit cântând: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să îl preaînalţe întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei

Sfeşnicul cel poleit cu aur a arătat cu închipuire dumnezeiasca ta naştere, Preacurată, Preacinstită, că tu ai răsărit lumii Lumina cea neapropiată, Căruia strigăm: să laude lucrurile Domnului pe Domnul!

Catavasie:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi…

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea a 9-a

Irmosul:

„Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, noi cei mântuiţi prin tine, slăvindu-te împreună cu cetele cele fără de trup.”

De bucurie şi de veselie, plină este pomenirea ta, izvorând tămăduiri celor ce se apropie de tine şi te fericesc cu dreaptă credinţă, Născătoare de Dumnezeu.

Cu psalmi te lăudăm, ceea ce eşti plină de daruri şi neîncetat strigăm ţie: Bucură-te, că tu ai izvorât oamenilor bucurie!

Minunat a crescut Rodul tău, Născătoare de Dumnezeu, Mijlocitor, nu celor ce se împărtăşesc de stricăciune, ci de viaţă, celor ce te măresc cu credinţă.

Canonul Sfântului Neagoe

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Mormântul tău, Sfinte Neagoe, adăpostit de biserica pe care ai zidit-o, revarsă lumină în sufletele celor ce se roagă ţie cu credinţă, iar sufletul tău aşezat în cetele înţelepţilor dregători ai neamurilor, trimite binecuvântare de la Dumnezeu celor ce te pomenesc cu evlavie.

Cel ce eşti luminat de raza Luminii celei întreit strălucitoare, care iese din fiinţa Dumnezeirii, învăţătorule al nostru, Sfinte Neagoe, pe cei ce cu credinţă te laudă pe tine, ajută-le să se îndrepteze şi să dobândească Raiul în care te sălăşluieşti.

Slavă…

Bucură-te, râule, care ai revărsat popoarelor ortodoxe apele dreptelor învăţături; alăuta Duhului şi mintea cea veghetoare; grai înţelept care s-a auzit peste veacuri, pe Hristos acum roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum… a Născătoarei

Tu ai slujit ca loc de sălăşluire a Dumnezeului Celui nemărginit, în chip mai presus de fire, Curată, şi ai împrumutat trup lui Hristos Cel Unul din Treime, Care arunci când S-a născut fără sămânţă, nu ţi-a stricat feciorescul pântece. Pe tine te mărim.

Catavasie: Tot neamul pământesc…

LUMINÂNDA, glasul al 3-lea

Podobie: Pe vasele luminilor…

Pe alesul între căpeteniile neamului românesc, pe binecredinciosul Neagoe Basarab să-l lăudăm cum se cuvine, căci a strălucit ca un soare risipind întunericul necunoştinţei şi s-a îmbrăcat în lumina cea negrăită a Împărăţiei cerurilor.

Slavă… iarăşi aceasta

Şi acum… a Născătoarei

Podobie: Cu ucenicii să ne suim…

Tu, Maica lui Dumnezeu, stând împreună înaintea Sfintei Treimi, rugându-te, cere acum: pace lumii, biruinţă binecredincioşilor creştini şi mântuire nouă, celor ce te lăudăm pe tine, de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară.

LA LAUDE

Se pun stihirile pe patru, glasul l

Podobie: Ceea ce eşti bucuria…

Minunatele tale învăţături răspândindu-se de la o margine la alta a creştinătăţii, îmbogăţesc, mărite voievod, minţile cele sărăcite ale oamenilor şi alungă negura patimilor trupeşti şi sufleteşti ale dregătorilor rânduiţi să conducă popoarele pe pământ. Pentru aceasta, după vrednicie, pe tine te fericim şi cinstim Sfintele tale moaşte, mulţumind lui Dumnezeu.

Stâlpul cel luminos, izvorul din care curge apa învăţăturilor mântuitoare, mintea cea cerească a înaltei teologii, gura cea binegrăitoare, reazemul poporului obidit, înflăcărat propovăduitor al pocăinţei, omul lui Dumnezeu, Neagoe Basarab, astăzi să fie lăudat, cu bucurie, de toţi fiii neamului românesc!

Ca pe o podoabă nepreţuită purtăm cu grijă toate învăţăturile tale, Sfinte Neagoe, căci acestea au luminat veacurile, chemând popoarele la bună înţelegere, pace şi la trăirea după poruncile lui Hristos. De aceea, mărite voievod, vei rămâne peste timp, în sufletele noastre ca o icoană împărătească, din care izvorăşte balsam duhovnicesc.

Învăţăturile tale către fiul tău Teodosie sunt pentru noi chemare sfântă pentru a împlini sfaturile evanghelice şi ale Sfinţilor Părinţi, ca să dobândim pacea sufletelor şi calea împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru aceea te rugăm, smerite voievod, să mijloceşti la Hristos să ne trimită milă şi har spre iertarea păcatelor şi mântuirea sufletelor noastre.

Slavă… glasul al 2-lea

Veniţi, iubitorilor de prăznuire, unind ca într-un buchet de flori duhovniceşti rugăciunea şi fapta bună, să lăudăm pe minunatul între voievozii neamului românesc, Neagoe Basarab, cel ce ne-a lăsat ca moştenire tezaurul învăţăturilor sale şi mulţime de locaşuri sfinte, iar în ceruri se roagă pentru sufletele noastre.

Şi acum… a Născătoarei

De toate primejdiile păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te mărim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.

Doxologia Mare

Ecteniile şi Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile se pun: din Canonul Sfântului, Cântarea a 3-a pe 4 şi cele 4 din Cântarea a 6-a

Apostolul Sfântului: Fapte 26, l şi 12-20:
În zilele acelea Agripa regele…

Evanghelia Sfântului de la Ioan 10, 1-9:

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul…
(vezi la 21 mai, la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena)

Chinonicul

În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.

Sursa: Slujba Sfântului Neagoe Basarab, Editura Episcopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2009

ACATISTUL
Troparul Sf. Voievod Neagoe Basarab
(glasul I)

Domnitor preaînțelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de locașuri sfinte, prieten al Sfinților Părinți, învățător luminat de Duhul Sfânt și mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condacul Sf. Voievod Neagoe Basarab
(glasul al 8-lea)

Pe apărătorul credinței și darnic ocrotitor al creștinilor din toată Ortodoxia, pe învățătorul și împlinitorul Sfintelor Scripturi, care a adus liniștea pustiei în viforul tulburărilor lumești, să-l lăudăm cu bucurie și să-i cântăm cu dragoste: Bucură-te, Sfinte Neagoe, binecredincios voievod al Țării Românești!

Slujba Vecerniei Mici, Vecerniei Mari, Utreniei și Acatistul Sfântului Voievod Neagoe Basarab au fost alcătuite de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, fiind îndreptată de Comisia Specială pentru Canonizarea Sfinților Români și aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

ACATISTUL

După obişnuitul început, se zic

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pe cel ce a strălucit ca o lumină în toate laturile Ortodoxiei, măritul voievod Neagoe Basarab, să-l lăudăm cu inimi curate si să-l cinstim ca pe un adevărat dregător creștin și învățător inspirat de Duhul Sfânt al neamului românesc, zicându-I cu bucurie: Bucură-te Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Icosul 1

Fiu preastrălucit, ieșit din viță nobilă a neamului românesc, Sfinte Neagoe, din fragedă copilărie ai fost hrănit cu învățăturile cele mântuitoare și povățuit spre împlinirea faptelor credinței celei lucrătoare prin iubire, plăcute lui Dumnezeu și oamenilor. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârșim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îți aducem această cântare:

Bucură-te, podoabă aleasă din neamul Basarabilor;
Bucură-te, veselia nespusă a bunilor tăi părinți;
Bucură-te, copil curat întărit de harul Sfântului Duh;
Bucură-te, că Domnul Hristos ți-a pus sufletul în lumină necreată;
Bucură-te, că tinerețile tale ți-au fost călăuzite de Sfântul Nifon;
Bucură-te, cel ce te-ai deprins cu rugăciunea încă din copilărie;
Bucură-te, că ai sorbit din înțelepciunea înțelepților;
Bucură-te, harnic învățăcel în dobândirea științelor acestei lumi;
Bucură-te, că Sfintele Scripturi ți-au luminat viața;
Bucură-te, cunoscător și împlinitor al operelor Sfinților Părinți;
Bucură-te, cinstitor al călugărilor iscusiți și al creștinilor râvnitori;
Bucură-te, că prin tine s-a binecuvântat neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Condacul al 2-lea

Așa cum Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după vârsta de treizeci de ani, a ieșit la propovăduirea Cuvântului vieții, așa și tu, Sfinte Neagoe, dacă ți-ai desăvârșit dobândirea învățăturilor omenești și duhovnivești, la aceiași vârstă ai fost chemat să primești sceptrul domniei unui popor smerit și evlavios, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Asemenea lui Moise cel de demult, care a condus poporul ales spre pământul făgăduinței, scoțându-l din robia lui Faraon, și tu, înțeleptule voievod, ai chivernisit bunurile materiale și sfintele doriri ale neamului tău, învățând pururea că pământul făgăduinței nu este în lumea aceasta, ci în ceruri. După atâtea veacuri ne minunăm de înțelepciunea ta și darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu, cântându-ți:

Bucură-te, voievod desăvârșit între dregătorii neamului românesc;
Bucură-te, că Hristos a fost povățuitorul de taină al sufletului tău;
Bucură-te, că pe Moise, prietenul lui Dumnezeu, l-ai avut ca model;
Bucură-te, mare biruitor, asemenea împăratului Constantin;
Bucură-te, urmaș vrednic al împăraților Bizanțului strălucitor;
Bucură-te, simbol al Ortodoxiei, plăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, protector al creștinătății din Balcani și întregului Orient;
Bucură-te, soare care ai întunecat semiluna;
Bucură-te, icoană mult cinstită de creștinii ortodocși;
Bucură-te, cel ce ai avut conștiința că dregătoria ta este de la Dumnezeu;
Bucură-te, principe creștin, cel ce ai condus popoarele la pocăință;
Bucură-te, mărite voievod, închinat slujirii lui Dumnezeu și oamenilor;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învățător al neamului românesc.

Condacul al 3-lea

Precum soarele de pe cer luminează și pe cei buni și pe cei răi, tot așa și tu binecredinciosule voievod, ai fost, în toată viața ta, același pentru toți și diferit pentru fiecare. Căci nimănui, Sfinte, nu ai făcut părtinire, ci ai ajutat deopotrivă pe cei bogați și pe cei săraci, pe călugări și asceți, pe văduve și pe orfani, văzând în fiecare chipul lui Dumnezeu în lumina asemănării; și dând slavă pururea Sfintei Treimi, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Bineștiind, Sfinte Neagoe, că demnitatea și misiunea principelui creștin înțelege stăpânirea pământescă, chip al Împărăției Cerurilor, te-ai socotit împreună cu Macarie, mitropolitul Țării Românești, simbol al aceluiași Hristos – Împărat și Arhiereu – lucrând toate cu dreaptă socotință și smerenie. Drept aceea îți cântăm așa:

Bucură-te, om al lui Dumnezeu cu minte luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai dovedit că stăpânirea oamenilor se face prin cultivarea sufletelor;
Bucură-te, filosof care ai despărțit știința lumii deșarte de învățătura lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai ocupat de știința conducerii popoarelor creștine;
Bucură-te, duhovnicesc voievod, chip și asemănare a marilor împărați;
Bucură-te, cel ce ai avut povățuitor în ceruri pe Impăratul Hristos și Sfântul Nifon pe pământ;
Bucură-te, binefăcător și ocrotitor al celor oropsiți;
Bucură-te, erou a libertății și făcător de pace în Balcani;
Bucură-te, prieten al sfinților și vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, voievod creștin, icoană a Împăratului Celui veșnic;
Bucură-te, umanist ortodox, purtătorul peceții culturii bizantine;
Bucură-te, prinț cu demnitate nevestejită, altoit pe vița Hristos;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Condacul al 4-lea

Învățăturile tale, Sfinte Neagoe, lăsate moștenire fiului tău Teodosie și poporului binecredincios sunt și pentru noi chemare sfântă la împlinirea poruncilor pline de mireasmă duhovnicească ale Evangheliei lui Hristos, și la cântarea Dumnezeului Celui în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Preaînălțate, preastrălucite, preaevlavioase și preaortodoxe ai fost numit, mărite voievod, de un înțelept al vremurilor tale; dar noi nu te vom chema mai mult decât, sfinte al lui Dumnezeu și prieten al sfinților, cântând așa:

Bucură-te, domnitor creștin iubitor de liniște și bunăstare;
Bucură-te, condeiul inspirat de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, apărător al dreptății și împăciuitorul celor răzvrătiți;
Bucură-te, pildă de smerenie și chip al blândeților;
Bucură-te, aducător de pace și bucurie oamenilor;
Bucură-te, cel ce ai statornicit reguli sfinte pentru biserică și domnitori;
Bucură-te, mărinimos impodobitor al locașurilor sfinte;
Bucură-te, semănătorul curăției și al adevărului;
Bucură-te, purtător de grijă al celor oropsiți;
Bucură-te, ritor al credinței celei mântuitoare;
Bucură-te, purtător de biruință asupra vrăjmașilor;
Bucură-te, alăută dumnezeiască a Ortodoxiei;
Bucură-te, luceafăr care strălucește în întunericul necunoștinței;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învățător al neamului românesc.

Condacul al 5-lea

Toată viața ta Sfinte ai arătat, prin faptă și cuvânt, că virtuțile creștinești sunt trepte de urcuș către Dumnezeu-Iubire, de la Care vine toată darea cea bună și toată dreptatea. De aceea, îndeletnicindu-te cu postul, rugăciunea, curăția, smerenia și milostenia, ai urcat treptele urcușului duhovnicesc către Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Din sfaturile tale, mărite voievod, învățăm că adevăratul umanism înseamnă realitatea umanității îndumnezeite după modelul lui Hristos. Pentru a ajunge pe această treaptă toată viața ai împlinit decalogul desăvârșirii, pe care și noi vom încerca să-l împlinim, fericindu-te, zicând:

Bucură-te, cel ce ți-ai îndreptat propria viață după poruncile lui Hristos;
Bucură-te, că inima ta a fost sălaș al luminii necreate;
Bucură-te, domnitor creștin, rugător pentru supușii săi;
Bucură-te, principe isihast, aducător de pace în lume;
Bucură-te, gură de aur, care a rostit cuvintele înțelepciunii;
Bucură-te, cel ce nu ai făcut nici un rău aproapelui;
Bucură-te, că ai dobândit smerita cugetare ca început al virtuților;
Bucură-te, că n-ai disprețuit pe săracii fără ajutor;
Bucură-te, conducător, care ai făcut făgăduințe și le-ai împlinit;
Bucură-te, că ai iubit pe Dumnezeu din tot sufletul tău și din toată virtutea ta, iar pe aproapele ca pe tine însuți;
Bucură-te, chipul dregătorului, adevărat iubit de popor;
Bucură-te, părtaș al lucrurilor și necazurilor semenilor tăi;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Condacul al 6-lea

Mare ctitor de locașuri sfinte și înzestrător neîntrecut al multor biserici și mănăstiri te numin pe tine binecredinciosule voievod; căci n-ai precupețit nici un efort pentru ca sălașele lui Hristos pe pământ să strălucească în frumusețe și podoabe ca luminătorii pe cer. Pentru toate ai adus mulțumită lui Dumnezeu Celui ce te-a îmbogățit de darurile cerești, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Aceasta casă Tatăl a zidit, această casă Fiul o a înnoit, această casă Duhul Sfânt a luminat și a sfințit sufletele noastre s-a cântat la târnosirea „Sionului românesc“ de la Argeș, Sfinte Neagoe. Așadar, Meșterul Manole, ziditorul sălașului Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, nu-i altul decât însuși Emanuel, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!

Bucură-te, ctitorul „Sionului românesc“ de la Argeș;
Bucură-te, că faima frumuseții acestuia s-a răspândit în toată lumea;
Bucură-te, cel ce ai dăruit lui Dumnezeu buchet de flori duhovnicești;
Bucură-te, că biserica ta este poarta cerului și casa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Sfânta Filofteia sălășluiește în ctitoria ta;
Bucură-te, cel ce ai înzestrat cu podoabe scumpe ctitoria îngropării tale;
Bucură-te, că mulți se minunează de această casă a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că locașul tău a devenit sălaș de veșnică odihnă multor dregători;
Bucură-te, cel ce ai dăltuit în piatră istoria neamului tău;
Bucură-te, că măreția acestei biserici s-a păstrat peste veacuri;
Bucură-te, că și în ceruri ți-ai zidit locaș sfânt;
Bucură-te, că Dumnezeu a primit jertfa ostenelilor tale;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învățător al neamului românesc.

Condacul al 7-lea

Mare sărbătoare s-a făcut la târnosirea lăcașului de la Argeș în cinstea Prea Sfintei Fecioare Maria; căci toți egumenii Sfântului Munte în frunte cu patriarhul Teolipt al Constantinopolei, împreună cu preoți și popor ales, au purces la această sfântă prăznuire, glăsuiesc predaniile sfinte. Toți s-au minunat de frumusețea nespusă a bisericii ctitorită de tine, binecredinciosule voievod, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Dacă s-a săvârșit sfințirea bisericii, unde avea să se sălășluiască în pace sfântul tău trup, ai rînduit, Sfinte Neagoe, ca această ctitorie să rămână sălaș de liniște și rugăciune pentru monahi și pelerini, căci mitropolia țării ai strămutat-o la Târgoviște unde iarăși ai zidit măreață biserică, mulțumind lui Dumnezeu, iar noi îți cântăm:

Bucură-te, fala Târgoviștei și a întregului neam românesc;
Bucură-te, ctitorul Mitropoliei Țării Românești;
Bucură-te, împăciuitorul Sfântului Nifon cu Radu Voievod;
Bucură-te, că minuni ai săvârșit prin credință adevărată;
Bucură-te, împodobitorul sfintelor moaște a duhovnicescului tău părinte;
Bucură-te, ctitor înnoitor al Lavrei Dionisiu și a altor mănăstiri atonite;
Bucură-te, că și în Serbia ai înnoit mănăstiri și biserici;
Bucură-te, înzestrător al multor locașuri sfinte în toată Ortodoxia;
Bucură-te, că nici o biserică a țării tale n-a fost lipsită de ajutor;
Bucură-te, cel ce ai statornicit legi și predanii pentru ctitoriile tale;
Bucură-te, că nimeni nu poate spune multele tale înfăptuiri în numele lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Condacul al 8-lea

Dreapta credință păzind, calea săvârșind, cu pomul vieții tale încărcat de faptele credinței, la sfârșitul vieții pământești, te-ai înfățișat, Sfinte Neagoe, mare voievod, înaintea Dreptului Mântuitor, Care ți-a rânduit cununa împărătească a vieții veșnice, așezându-te în ceata împăraților creștini pentru a cânta: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Voind Hristos să arate lumii, că nu în zadar se ostenesc cei ce iubesc podoaba Casei lui Dumnezeu și împlinesc voile Sale, aici pe pământ, a preamărit cu aleasă cinste pe Sfântul Neagoe la săvârșirea sa din viața aceasta trecătoare, așezându-l în odihna Sa cea veșnică, de unde se roagă pentru noi cei ce-i cântăm:

Bucură-te, Sfânt voievod, cel ce ai avut gândul la moarte și mintea înălțată la Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai plecat din „valea plângerii“ înainte de vreme;
Bucură-te, că Hristos ți-a prevestit ceasul sfârșitului;
Bucură-te, că îngerii ți-au slujit la petrecerea ta;
Bucură-te, că ai avut sfârșit bun și creștinesc;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut că sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de dânsele;
Bucură-te, că sufletul tău s-a lămurit ca aurul în topitoare;
Bucură-te, că ai nădăjduit în Dumnezeu, Care ți-a descoperit minunile Sale;
Bucură-te, că dragostea pentru El te-a mistuit toată viața;
Bucură-te, că ai aflat milă și har înaintea Dreptului Judecător;
Bucură-te, cel plin de lumină treimică și suavă;
Bucură-te, rugător pentru neamul românesc cel binecredincios;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învățător al neamului românesc.

Condacul al 9-lea

Trupul tău, Sfinte Neagoe, plin de mireasma virtuților, a fost îngropat cu cinste în biserica Maicii Domnului, pe care ai zidit-o, iar sufletul, a fost așezat de Mântuitorul Hristos, pe care l-ai iubit, în grădina raiului desfătării, unde vezi „față către față“ pe Dumnezeu, Căruia îi cânți: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Știm din Sfintele Scripturi că nimic necurat nu intră în Împărăția lui Dumnezeu; iar Tradiția adaugă: Nici un creator nu intră în veșnicie decât purtând pe umeri pecetea vieții sale. Tu, Sfinte Neagoe, ești unul dintre aceștia, că Hristos S-a recunoscut în chipul și în faptele tale pe care le-ai săvârșit aici pe pământ, spre slava Lui. De aceea îți cântăm:

Bucură-te, candelă aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te veselești împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, cel ce te desfătezi cu sfinții, prietenii și casnicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce vezi pururea fața Celui pe care L-ai slujit;
Bucură-te, că urci din slavă în slavă căre taina Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în ceruri stai în lumina cea negrăită;
Bucură-te, cel ce ai descoperit din tainele lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în juru-ți s-aprind mulțime de lumini;
Bucură-te, că ființa ta este părtunsă de mierasma harului;
Bucură-te, cel ce viața ți-a fost ca o Sfântă Liturghie;
Bucură-te, că te împărtășești din hrana cea nematerialnică;
Bucură-te, cel ce mulțumești lui Dumnezeu pentru tot ce ai primit;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Condacul al 10-lea

Dacă te-ai adăpat din izvorul luminilor necreate ale cerului, ai devenit pentru noi izvor de binecuvântare, și prin tine contemplăm raza luminii celei întreit strălucitoare a dumnezeirii și ne învățăm a cânta: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cultivând pe pământ, Sfinte Neagoe, ogorul sufletelor în care Dumnezeu a picurat în chip nevăzut din harul Său, acesta a făcut roadele Duhului Sfânt, iar ție, care ești în ceruri, îți mulțumim pentru râvna lucrului împlinit și te cinstim cum se cuvine, zicând:

Bucură-te, floare rară a grădinii românești, răsădită în raiul desfătării;
Bucură-te, trandafir binemirositor cu petalele-n lumina necreată;
Bucură-te, auroră cu raze strălucitoare și pururea vii;
Bucură-te, minte plină de parfumul bunelor învățături;
Bucură-te, ochi lăuntric care vezi cele nevăzute de noi;
Bucură-te, fericit voievod, podoaba plaiurilor românești;
Bucură-te, văzătorul dumnezeieștilor taine ale cerului;
Bucură-te, icoană prea frumoasă a întregii Ortodoxii;
Bucură-te, piatră prețioasă tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, mărgăritar care împodobește cerul;
Bucură-te, lumină cerească aprinsă pentru veșnicie;
Bucură-te, scara virtuților împlinite pe care urcăm către ceruri;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învățător al neamului românesc.

Condacul al 11-lea

Binecredinciosule voievod al neamului românesc, Sfinte Neagoe Basarab, urcându-te în carul virtuților, te-ai înălțat la frumusețea cea nespusă a Împărăției Cerurilor. Roagă-te, plăcutule al lui Dumnezeu, ca să ne mântuim și învață-ne să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Mărite voievod, Sfinte Neagoe, nemitarnic mijlocitor la Dumnezeu pentru neamul din care ai ieșit, fă milostiv pe Hristos pentru noi și roagă-L să dăruiască sufletelor noastre înțelepciune, pace și mare milă ca să putem cânta:

Bucură-te, ajutorul celor căzuți în vâltoarea necazurilor;
Bucură-te, alinarea durerilor trupești și sufletelști;
Bucură-te, vindecătorul bolilor celor nevindecate;
Bucură-te, dătătorul de înțelepciune tinerilor râvnitori;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor și ajutorul orfanilor;
Bucură-te, părinte bun, sprijin pentru oropsiți;
Bucură-te, purtătorul de balsamul tămăduirilor;
Bucură-te, călăuza pelerinilor și a călătorilor;
Bucură-te, aducător de pace și de belșug;
Bucură-te, împodobitorul bisericilor și mănăstirilor;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, reazemul celor osteniți și mângâierea nefericiților;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Condacul al 12-lea

Făclie purtătoare de lumină te are poporul roman binecredincios, Sfinte Neagoe, că luminezi și acum căile lui și întărești Biserica sa ca să poată birui uneltirile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Pentru aceasta, lui Dumnezeu îi mulțumim că te avem purtător de grijă și luminător al neamului, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Veniți toți fiii neamului românesc să lăudăm pe înțeleptul între voievozi, Sfântul Neagoe Basarab, care de veacuri ne cheamă să ne închinăm Prea Sfintei Treimi, Dumnezelui nostru, să îngrijim grădina Maicii Domnului și să cinstim pe sfinți, urmându-le învățăturile, zicând:

Bucură-te, zid de pace și liniște pentru neamul românesc;
Bucură-te, bucuria Argeșenilor și lauda Târgoviștei;
Bucură-te, stejar crescut în Grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, străjer care veghezi asupra plaiurilor românești;
Bucură-te, risipitorul eresurilor și a învățăturilor deșarte;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru toată creștinătatea;
Bucură-te, învățător al învățaților și pildă dregătorilor;
Bucură-te, porfiră care împodobești Biserica Ortodoxă;
Bucură-te, vistierie plină de bunătăți duhovnicești;
Bucură-te, grabnic ajutor celor ce cinstesc numele tău;
Bucură-te, sprijinul nostru în vremea sfârșitului;
Bucură-te, scară către cer celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învățător al neamului românesc.

Condacul al 13-lea

O, preaînțelepte voievod, Sfinte Neagoe Basarab, primește această smerită rugăciune ce ți-o aducem cu inimi curate, noi, fiii neamului românesc pe care l-ai iubit, izbăvește-ne de toate necazurile și ispitele vieții, rugând pe Dumnezeu să ne mântuiască sufletele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: „Fiu preastrălucit…” şi
Condacul 1: „Pe cel ce a strălucit…”; și se face Otpustul.

După aceea se citește această rugăciune:

RUGĂCIUNE

Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor și a toată milostivirea, Cel minunat întru sfinții Tăi și cărora le asculți rugăciunile, primește cererea noastră pe care Ți-o aducem în ziua prăznuirii prietenului și casnicului Tău, Neagoe Basarab. Tu, Doamne, ai rânduit neamului nostru, în toate timpurile și locurile, unde se preamărește numele Tău, eroi ai credinței și sfinți care ți-au plăcut din neam în neam între care strălucește și măritul Voievod Neagoe Basarab. Pentru rugăciunile lui, revarsă peste noi toți pacea și liniștea Ta binefăcătoare ca să biruim fiecare necazurile și ispitele vieții: dregătorilor trimite-le dreaptă înțelepciune, ierarhilor chip sfințeniei, preoților împlinirea misiunii la care au fost chemați, monahilor răbdare și smerenie, iar poporului binecredincios ocrotire și ajutor în vremea necazurilor, ca toți să Te preamărim pe Tine, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Viaţa şi Acatistul Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2009.

SCRIERI

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521).
Primul text în limba română

Neagoe Basarab, după firea lui evlavioasă şi plecată către sărbătorirea clerului şi înfrumuseţarea bisericilor, nu prea avea răgazul trebuitor pentru a se mai îndeletnici şi cu alte afaceri, încât domnia lui nu înfăţişează decât o lungă urmare de ceremonii religioase. Cu toate că pus de turci în domnie, el se pune bine şi cu ungurii. Aşa îl vedem întâi în bune legături cu saşii, după cum răsare lucrul din mai multe scrisori de afaceri, trimise de domnul Munteniei sfatului orăşenesc din Braşov. Tot aceste scrisori dovedesc apoi şi plecarea lui Neagoe Basarab către unguri, deoarece domnul spune în una din ele, că am jurat să „fim domnului nostru, Înălţimei sale Craiului Laeş (Lajos sau Ludovic), credincioşi şi drepţi şi cu dreaptă slujbă, căci domnul meu, Înălţimea sa Craiul Laeş, ne-a întărit în ţara domniei noastre şi ne-a făcut dreptate întru toate”.

Ba această închinare este îndreptată chiar în contra turcilor, adăugând mai departe, „că dacă s-ar întâmpla ca păgânii şi vrăşmaşii sfintei cruci şi ai sfintei coroane să vree să treacă peste plaiuri, spre părţile ungureşti, ca să prade, domnia mea şi cu boierii domniei mele şi cu toată ţara, dacă ni se va părea că putem sta înaintea lor, să-i oprim şi să stăm să o facem; iar dacă vom vedea că nu putem, să dăm de ştire domnului nostru, Înălţimei sale Craiului şi braşovenilor şi Ţării Bârsei” (Bogdan, Doc. şi Reg., p. 151). Dar în acelaşi timp Neagoe Basarab cultiva pe turci, aşa precum se vede din arătarea unei alte scrisori în care spune că a venit la mine un negustor turc cu marfă bună şi multă şi e un bun prieten al domniei mele”. Neagoe Basarab era ca şi predecesorul său un principe foarte bigot care-şi întărise încă această plecare sufletească fiind în tinerețe „socotitorul” (secretarul) patriarhului Nifon, acel care se refugiase în Muntenia.

Un suflet atât de temător de Dumnezeu trebui să se căiască în curând de asprimea ce o arătase în primele momente ale izbânzii sale, ucigând pe Vlăduţ şi pe Bogdan. De aceea ne spune un cronicar, că „Basarab Vodă căindu-se de moartea lui Vlăduţ, au chemat pe patriarhi, arhiepiscopi, episcopi şi târgoveţi, ca prin gătirea sfântului mir să îmblânzească mânia lui Dumnezeu” (Filştih, în Şincai, II, p. 133). Patriarhul Pahomie, luând clerici şi mireni (bine înţeles greci), au mers în Valahia şi în Moldova. Acolo l-au primit cu toată evlavia şi prinţii acelor ţări şi boierii şi tot norodul” (Malaxa în Şincai, II, p. 132). Cu prilejul acestei înalte vizite a patriarhului, Neagoe pune să se sfinţească de către mitropolit pe Macarie (Anon. românesc, în Mag. Ist., IV, p. 256. Biogr. în Arh. Ist., I, 2, p. 143).

De-abea se sfârşise ceremonia aceasta, făcută pentru iertarea păcatelor lui Neagoe, şi în mintea domnului se născu ideea unei alteia şi mai pompoasă şi minunată, împăcarea memoriei lui Nifon care fusese alungat cu ocară din Ţara Românească şi murise în surghiun la muntele Athos. El îşi puse în gând să aducă moaştele sfântului înapoi în Muntenia. Trimise deci la Sfântul Munte pe mai mulţi boieri care, când ajunseră la mormântul sfântului, fură cuprinşi, atât ei cât şi călugării ce-i însoţeau, de o tainică groază, neîndrăznind nimeni să pună sapa în pământ spre a dezgropa moaştele. Unul din ei îşi luă inima, şi începu a săpa până ajunse la moaştele sfântului pe care le puse într-o raclă de lemn mirositor. Împreună cu oasele lui Nifon plecară spre Ţara Românească şi „kir Neofit şi alţi călugări de la mânăstire”.

Neagoe adună clerul şi boierii aşteptând rămăşiţele părintelui său sufletesc. Când domnul văzu coşciugul, se repezi la el, îl cuprinse în braţe sărutându-l cu lacrimi de bucurie şi tot poporul plângea împreună cu el, emoţiune desigur sinceră, deşi astăzi ne vine greu a ne-o închipui. Este curios însă de a constata că un boier de la curtea lui Neagoe nu sărută moaştele sfântului, dar neîndrăznind a da necredinţa lui pe faţă, se strecură cu meşteşug printre închinători, ca să nu-l bage nimeni în seamă. Păcat că nu ni s-a păstrat numele acestui Volterian din Muntenia de la începutul veacului al XVI-lea! Domnul dete să se facă un sicriu de argint împodobit cu aur, mărgăritare şi pietre scumpe, pe care puse să se zugrăvească chipul sfântului şi al său, rugându-se lui în genunchi, şi-l trimise la mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte, ca mulţumită pentru preţiosul dar al moaştelor lui Nifon (Biografia lui Nifon, Arh. Ist., I, 2, p. 144-145).

Călugării de la Sfântul Munte, văzând pe Neagoe atât de bine dispus în favoarea lor, nu întârziară de a-l cerceta cu rugăminţile lor, pentru deosebite înfrumuseţări sau zidiri de trebuinţă, pe care Neagoe se grăbi a le îndeplini. Biografia patriarhului Nifon conţine o lungă enumerare a darurilor, lucrărilor folositoare şi de împodobire pe care Neagoe le făcu din banii Ţării Româneşti la mănăstirile din Sfântul Munte. Vom aminti din ele pe cele mai de căpetenie: El săvârşeşte de zidit mănăstirea Coltumuzului, cea începută de Radu Vodă, care deveni marea lavră românească. Zideşte din temelie biserica Sfântului Neculai cu trapezare, pivniţă, bolniţă şi ospătărie, chilii în jurul ei, grădină, etc. Sapă un port în Ascalon la mare, întărind portul cu tunuri ca să fie de pază. La lavra Iverului aduce apă pe urloaie depărtare de o milă de loc. De asemenea şi la lavra Chilindarului. Pe toate aceste biserici zidite de dânsul, precum şi pe celelalte, le împodobeşte cu icoane îmbrăcate în argint, cu vase de aur, veşminte cusute cu sârmă şi la unele din ele mai face şi mertic (dare anuală) câte o sumă de bani (Arh. Ist., I, 2, p. 147). „Şi fu ctitor mare a toată Svetagora” sfârşeşte biografia lui Nifon enumerarea acestor lucrări, însemnate pentru acele timpuri. Şi într-adevăr demult nu dăduseră călugării din Sfântul Munte peste o mână aşa de darnică de domnitor, care pentru ei sta pururea deschisă, nerefuzându-le nici o cerere.

Dar nu numai la Muntele Athos întinse Neagoe Basarab îndurătoarea sa liberalitate. De dânsa se folosi şi biserica sobornicească din Ţarigrad, pe care o acoperi toată de iznoavă cu plumb, reînnoi toate chiliile patriarhiei şi o îmbogăţi cu mai multe daruri. Numai puţin mănăstirile de pe muntele Sinai, acele din cetatea Ierusalimului cu muntele Sionului; apoi alte mănăstiri, cum exclamă cu entuziasm biografia patriarhului Nifon, „la toate câte sunt în Europa, în Tracia, în Elada, în Achaia, în Illiriu, în Cambania (?), în Elispont, în Macedonia, în Titulia (?), în Sirmia, în Lugdunia, în Paflagonia, în Dalmaţia şi în toate laturile, de la răsărit până la apus şi de la miază-zi la miază-noapte”. Frumoasă dărnicie, dar mare risipă a banilor ţării pentru interese străine! Dar ce era ţara pe atunci, decât o porţie din marele întreg ce se numea Creştinătatea? De aceea încă înainte de Neagoe Basarab, întâlnim de aceste lucrări făcute de domnii români la mănăstirile din Răsărit şi mai ales la cele atât de slăvite din Sfântul Munte al Athosului. Aşa am văzut mai sus că Radu Vodă cel Mare începuse să zidească mănăstirea Cotlumuzului, şi câteva inscripţii, cercetate de curând, arată că şi Ştefan cel Mare ridicase mai multe construcţii şi făcuse dăruiri la acele sfinte aşezăminte, toate însă întunecate şi lăsate în urmă de bogata şi părăduitoarea dărnicie a lui Neagoe.

Neagoe însă îngriji şi de bisericile şi mănăstirile ţării. El acoperi cu plumb mănăstirea Tismana, împodobi cu preţioase daruri Nucetul, aducând aici cu multă cheltuială o icoană „făcătoare de minuni” din Constantinopole, împodobind-o cu cunună de aur bătută în pietre scumpe; zidi o mare mitropolie în Târgovişte unde strămută scaunul mitropolitan ce până atunci stătea în Argeş; în sfârşit, ridică frumoasa mănăstire din acest oraş, care străluceşte şi astăzi ca monumentul cel mai de fală al întregei noastre ţări, mănăstirea de la Curtea de Argeş. În 1520 când fu să se sfinţească această biserică care era privită chiar de neculţii contemporani ca o adevărată minune, Neagoe Basarab se hotărâ să facă iarăşi o serbare strălucită, găsind prilejul de a mulţumi din nou gustul său pentru ceremonii religioase. El pofti mai întâi pe iubiţii săi egumeni de la mănăstirile Athosului, prin o invitare îndreptată către Gavril Preotul, autorul biografiei lui Nifon, de la care împrumutăm aceste preţioase amănunte: „şi acesta chemă pre toţi egumenii de la mănăstirile cele mari, de la Vatoped, de la Iver, de la Chilandar, de la Xeropotam, de la Caracal, de la biserica lui Alintie, de la Coltumulz care este lavră românească, de la biserica lui Filoteiu, de la Xenof, de la Zograf care este lavră bulgărească, de la Simenca, de la Dochiar şi de la lavra rusească Pantocrator, de la Costamunit, de la Sf. Pavel, de la Dionisie, de la biserica lui Sf. Grigorie şi de la Simion Petra”.

Sursa: Extras din A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. IV, Institutul de Arte Grafice şi Editura „Librăriei Şcoalelor” C.Sfetea, Bucureşti, 1914, p. 242 – 248.

Sursa: http://sfintiromani.ro