Sfântul Sfințit Mucenic Proterie, patriarhul Alexandriei, Egipt
(28 februarie)

Bărbatul acesta sfânt și credincios, Proterie, stătu împotriva lui Dioscor și pentru aceasta răbdă multe necazuri.
Tot atunci se ținu și cel de-al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, unde fu osândită erezia monofizită.
Al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451)
Dioscor fu scos din scaunul episcopal și trimis în surghiun, iar sfântul Proterie fu ales în locul său.
Ca un adevărat următor al lui Hristos, el cârmui cu râvnă și dragoste Biserica. Însă ucenicii lui Dioscor nu încetau a face tulburare în Alexandria.
În timpul unei tulburări sângeroase, sfântul Proterie părăsi cetatea cu gândul se a sta o vreme departe de ea. Pe cale i se arătă în vedenie sfântul Isaia proorocul.
Sfântul Prooroc Isaia ( pomenit în ziua de 9 mai)
Frescă din veacul al XVI-lea din Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia
Acesta îi spuse sfântului Proterie:
– Întoarce-te în cetate, căci te aștept să te iau.
Sfântul Proterie se întoarse la Alexandria și intră în biserică. Aflând aceasta, ereticii plini de furie năvăliră în biserică, puseră mâna pe patriarh și îl uciseră cu nemilostivire cu ciomegele de trestie pe care le purtau în mâini și care aveau în capete fier ascuțit. Apoi uciseră și pe alți șase oameni care erau cu dânsul. Deci vărsară sânge nevinovat în ziua Sâmbetei celei mari. Apoi, legând trupul cel mort al sfântului Proterie de picioare, îl traseră în mijlocul cetății, bătăndu-i și zdrobindu-i în bucăţi mădularele lui. Iar unii, mai fără de omenie, rupeau trupul lui cu dinţii, ca fiarele şi câinii; apoi, aprinzând un foc mare, îl arseră și îl făcură cenuşă şi praful în vânt îl aruncară. După aceea, arseră și scaunul patriarhal pe care şezuse sfântul Proterie ca și cum era întinat de el, chiar dacă singuri necuraţi erau ei.
Astfel, minunatul păstor al turmei lui Hristos, primi cununa mucenicească cea cu bună mireasmă în anul 457.